Despre Juan Mata și delicata sa situație de la Chelsea am vorbit de multe ori la Fotbal European. Situație delicată ce a început de la venirea lui Jose Mourinho la Chelsea și poate că se va termina odată ce Mata, campion mondial și european cu ”naționala” Spaniei, cîștigător al Champions League și Europa League cu Chelsea (o nimica toată pentru un băiat de doar 25 de ani, nu-i așa?) s-a muta cu arme și bagaje la Manchester United. Totul e rezolvat, s-a așteptat doar revenirea lui Roman Abramovici la Londra pentru ca operațiunea să fie oficializată, evident după formalitatea vizitei medicale. Suma de transfer variază de la sursă la sursă, dar ea e considerabilă oricum, în jurul a 40-45 de milioane de euro, sensibil mai mult decît plătise Chelsea celor de la Valencia în vara lui 2011, undeva la 25 de milioane.

Bun. Asta ar fi informația. O analiză merită totuși făcută. Plecând de la o intrebare. Cum e totuși posibil ca un fotbalist de valoarea lui Mata, ales cel mai bun jucător al lui Chelsea două sezoane la rînd, să nu-și facă loc în modulul tactic gîndit de Jose Mourinho? Sînt unii care pedalează pe ideea că Mourinho s-a răzbunat pe Mata, care l-ar fi refuzat în vara lui 2011 și s-a dus la Chelsea în loc să vină la Real Madrid. Există date certe despre un astfel de comportament al lui Mourinho la adresa unor jucători. Am citit recent o carte despre Mourinho, în avion, intre Londra și Las Vegas, carte scrisă de un ziaris spaniol de la foarte respectabilul ”El Pais”, în care se vorbește despre astfel de practici și despre legătura ”de afaceri” între Mourinho și Jorge Mendes, cel care avea o putere de neimaginat pentru oamenii de rînd la Real Madrid. Însă mie unul mi-e greu să cred că Mourinho, care poate fi caracterizat oricum, mai puțin prost, și-ar fi dinamitat propria echipă, propriul interes pînă la urmă, dintr-un orgoliu de licean. Orgoliul e pentru proști, iar Mourinho nu e așa ceva.

Dacă stăm să analizăm stilul de joc al lui Mourinho, de-a lungul timpului, găsim cîteva explicații ale marginalizării lui Mata. E de ajuns să ne uităm la Chelsea, prima etapă, Inter și Real Madrid, fără a merge pînă la FC Porto, care a fost totuși un început de carieră, cu multe experimente. La Chelsea, prima etapă, la Inter și la Real, jocul lui Mourinho s-a caracterizat printr-o foarte rapidă tranziție pozitivă. Printr-o reacție imediată la recuperarea balonului, prin declanșarea contraatacului. Lui Mourinho nu-i plac pauzele și acceptă mai degrabă greșeli de pasare decît încetinirea ritmului de contraatac. Amintiți-vă de Robben și Duff, de Eto”o și Pandev, de Cristiano și Di Maria. Jucători care, de fiecare dată când mingea era recuperată, căutau spațiile libere și alergau într-acolo pentru a le fructifica. Alături de ei, în linia de mijloc, nu în cea a închizătorilor, ci puțin mai sus, exista un singur jucător, care rămânea ori cobora pentru a primi și distribui mai departe. Lampard, în primul episod, Sneijder, în al doilea, Ozil, în al treilea.

La Chelsea de azi, acest jucător ”de creație” pare a fi Eden Hazard. Mai degrabă pentru că-i tipul de fotbalist căruia îi convine să primească la picior mingea, nu pe poziții viitoare. E posibil ca lui Mourinho să-i placă mai mult Oscar, însă subiectul acum e Mata, iar el nu prea are loc în acest desen. Și asta pentru că Mata are alt stil, el se asociază, primește, privește, gândește și abia apoi pasează. Pierde astfel secunde prețioase din rapiditatea fazei de contraatac.

Poate să fie asta explicația ”ostracizării” lui Mata din partea lui Mourinho. Ceea ce nu înseamnă că Mata e un jucător slab, nici pe departe. Pur și simplu el nu e aglutinat de sistemul tactic al portughezului. Spre deosebire de predecesorii săi, Mourinho nu prea obișnuiește să-i facă pe plac patronului, dacă asta îi afectează ideile. Și-a cîștigat dreptul ăsta prin performanțe și prin personalitate. Se spune că Roman Abramovici era îndrăgostit, în termen metaforic firește, de tripleta Hazard, Mata, Oscar, pe care o cerea în permanență în primul ”11” la meciurile importante. Mourinho nu pare prea preocupat de sentimentele patronului, asta e posibil să-l coste la un momenta dat, așa cum s-a întîmplat și-n primul său mandat, cînd nu-l băga pe Șevcenko deși știa că e preferatul lui Abramovici.

Mergem mai departe. Așadar Mata la Manchester United. Despre Manchester United, eliminată acum și din Cupa Ligii, e nevoie de un articol separat de analiză. Se va face cât de curând. Am scris de mai multe ori pe acest blog despre problemele lui Moyes. AICI, de exemplu. Atunci cînd am aflat că el e cel chemat să-l înlocuiască pe Sir Alex Ferguson, am scris despre ”David și Goliat-ul din Manchester”. Mi s-a părut de atunci un David cam mic pentru un Manchester așa de mare. Întotdeauna succesiunea la o monarhie de succes, așa cum a fost cea a lui Sir Alex, se realizează cu mare greutate, cu convulsii, uneori se termină cu revoluții. Deocamdată, la United sîntem la stadiul de convulsii. Mă uit cu multă admirație la fanii de pe ”Old Trafford” și la răbdarea pe care o au cu David Moyes. La alte echipe el cred că era înlocuit de mult. La presiunea publicului.

Poate reprezenta Juan Mata piesa care să redreseze mecanismul lui Manchester United? Rămîne de văzut. E cert că Manchester United are nevoie de un jucător de creație în zona de mijloc, iar Mata este așa ceva. Eu unul îl vedeam perfect integrat la FC Barcelona, ca stil, doar că Barcelona n-avea azi de unde plăti 40 de milioane de euro. Nici aici nu pedalez pe ideea că Mourinho nu l-ar fi dat pe Mata la Barcelona, pînă la urmă banii sînt importanți, nu de unde vin ei. Ar fi de făcut totuși o precizare. Dacă a acceptat să-l dea pe Mata la United, înseamnă că Mourinho nu vede în United o contracandidată la titlu în Premier League. Să ne amintim cum l-a blocat pe Demba Ba, care era ca și luat de Arsenal, după ce a aflat că Wenger l-a cumpărat pe Ozil. Și-a dat seama că, avîndu-l pe Ozil în spate, calitățile lui Demba Ba puteau transforma pe Arsenal într-un adversar puternic. Ceea ce, chit că n-a venit decît Ozil, s-a întîmplat oricum.

Fanii lui Manchester United speră ca Mata să devină pentru echipa lor ceea ce a devenit Ozil pentru Arsenal. E un pic mai greu însă. Ozil s-a dus la o echipă ce se mula pe stilul lui, o echipă de posesie, de pase, de construcție, cu coechipieri apți să se asocieze cu el. Nu știu dacă Manchester United e o asemenea echipă pentru Mata. Sînt tare curios în ce poziție va fi repartizat Mata în modulul lui Moyes. United are nevoie de un creator lîngă Carrick și sper ca Mata să nu pățească precum Kagawa, trimis în bandă, unde jocul îi e limitat.

Oricum ar fi, avîndu-i apți pe Mata, Rooney și Van Persie, ultimii doi atît din punct de vedere fizic, cît și din punct de vedere al relației personale cu Moyes, ce nu pare a fi grozavă, poate cu încă un transfer în zona centrală a apărării și cu o regîndire a poziției lui Fellaini, care n-are cum să se fi prostit în așa hal față de perioada Everton, Manchester United ar putea începe să se gîndească la o poziție de Champions League. Care e, după părerea mea, maximum de performanță pentru acest sezon.

P.S. Nu demult scriam că ”Mata n-are cratimă, are valoare”. Nu mi-am schimbat părerea.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/