Nu sînt un mare fan al lui Zlatan Ibrahimovic. Am recunoscut asta de multe ori. Nu i-am pus niciodată la îndoiala calitățile, valoarea, dar am avut semnele mele întrebare în legătură cu caracterul său. Nu mi se părea un om de echipă, am avut tot timpul senzația că ego-ul său mult prea pronunțat se ciocnește cu ideea unui grup. M-am întrebat și am întrebat pe toată lumea, fie aici, pe acest blog, fie în emisiuni, asupra unui meci mare făcut de suedez. M-am tot gîndit, am încercat să-l descopăr, dar n-am reușit. Iar faptul că trofeul Champions League i-a rezistat atîția ani, timp în care a cîștigat mai mereu titluri de campion în țările pe unde a fost, a fost un argument în plus pentru mine, căci această competiție, Champions League, e una pe care o cîștigă echipele, nu individualitățile. Citeste mai mult …
După calificarea Ungariei de luni, ieri a fost rîndul Irlandei să obțină biletele pentru Franța. Mai sînt două locuri vacante, iar ele se vor ocupa în această seară, după meciurile Danemarca-Suedia și Slovenia-Ucraina. Dacă Ucraina pare a fi mai aproape de reușită, grație victoriei cu 2-0 din tur, duelul de la Copenhaga e deschis oricărui rezultat. Tot ai mai sînt programate și cîteva interesante jocuri amicale, cu Italia-România în centrul atenției, dar și unul de mare tradiție, precum acest Anglia-Franța de pe ”Wembley”, disputat sub spectrul celor întîmplate la Paris în urmă cu doar cîteva zile. De notat că Belgia-Spania a fost anulat, din motive de securitate. Citeste mai mult …
Deși contextul e total defavorabil, azi se mai dispută două partide de baraj pentru calificarea la Europeanul din Franța. Vorbim de meciurile tur ale unor confruntări extrem de interesante, cu multe precedente de-a lungul timpului, Suedia-Danemarca și Ucraina-Slovenia. Programul zilei de azi cuprinde și un ”amical” interesant, Rusia-Portugalia, fără Cristiano Ronaldo însă, dar și alte partide din ligile inferioare ale Europei. Citeste mai mult …
Azi e ultima zi din faza preliminariilor Campionatului European. Azi vom afla și ultimele calificate direct, următorul pas pînă la stabilirea numărului complet de participante la turneul final din Franța fiind meciurile de baraj din noiembrie. Astăzi, Olanda stă la mîna Islandei pentru a afla dacă poate prinde măcar barajul, dar șansele sînt exrem de mici, în vreme ce Italia poate decide care dintre Norvegia sau Croația merge direct la Euro și care la baraj. Tot azi, dar spre dimineață, se dispută în America de Sud partide contînd pentru preliminariile Mondialului din Rusia, din 2018, cu Brazilia, Argentina și Uruguay printre protagoniste. Citeste mai mult …
Ne apropiem de finalul preliminariilor. Am aflat deja o mare parte dintre echipele calificate, știm și cîteva dintre cele care vor merge la baraj. Meciurile de astăzi vor mai aduce cîteva lămuriri în acest sens, dar promit și dispute spectaculoase, căci fiecare partidă are miza ei. Citeste mai mult …
E limpede că meciul cel mai important al acestei zile e cel al României din Feroe. O victorie ne poate duce la Euro și asta e, pînă la urmă, tot ceea ce contează. Duelul de la distanță cu Ungaria va fi interesant de urmărit. Excluzînd partidele din grupa noastra, foarte interesantă e și grupa Germaniei, unde se cunosc primele trei echipe clasate, dar în urma meciurilor de azi se va decide ordinea lor. Cum campioana mondială are meci mai simplu cu Georgia, confruntarea dintre Polonia și Irlanda tinde să fie cea mai interesantă a serii. Citeste mai mult …
Caută-mă!