Înainte, ne doream calificările. Acum, ne dorim un baraj. Înainte, și n-a trecut foarte mult timp de atunci, România n-avea emoții în a obține calificările la turneele finale și mergea la aceste reuniuni de clasă cu gîndul de a face o performanță, de a lăsa o bună impresie. Erau vremuri în care propuneam la export nume precum Hagi, Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Gică Popescu, Dan Petrescu, Sabău, Gică Craioveanu, Viorel Moldovan, Dorinel Munteanu, Adi Ilie, chiar Mutu, Chivu, Pancu, Cernat sau Marius Niculae, un pic mai tîrziu. Identificați vă rog numele echipelor la care juca fiecare dintre ei, rolul lor în aceste echipe, și veți avea panorama completă a acelor vremuri! Identificați apoi numele pe care le propunem azi la export, echipele la care joacă fiecare dintre ei și rolul lor în aceste echipe. Și veți avea panorama completă a vremurilor de azi. Dintr-o eroare, iniția am scris ”panarama”, apoi am șters și am corectat, dar cred că poate fi lăsată și această varianta, ”panarama completă a vremurilor de azi”. Cînd ne dorim DOAR să ajungem la un turneu final, fără să mai conteze ce facem acolo.
N-o să mă refer foarte mult la meciurile de azi. Spre deosebire de alți specialiști, care tind pe zi ce trece să devină ”hateri” de meserie, eu cred că putem bate la scor Estonia. Cine compara meciul cu Andorra și rezultatul de acolo cu meciul contra Estoniei, pe principiul ”abia am dat 4 Andorrrei, ce speranțe să avem cu Estonia”, greșește, fie. Andorra nu e același lucru cu Estonia, pentru că, așa cum e ea, Estonia își propune să joace fotbal, să paseze, să facă pressing, să încerce un contraatac, în vreme ce Andorra rar ieșea din propriul careu. Nu mai insist pe tema asta, cine înțelege, nine, cine nu înțelege, iar bine.
Din păcate ne bazăm mai mult pe Olanda decît pe noi înșine. Iar asta e prost. Olanda e calificată, joacă în Turcia contra unui public ostil și a unor adversari mobilizați la maxim, plini de adrenalină. Plus că Sneijder și Kuyt se află într-o postură tare ingrată. Eu însă refuz să cred, așa cum crede Ilie Dumitrescu de exemplu, că Olanda o vă lăsa mai moale și Turcia va bate. Olanda nu luptă pentru nimic, dar prestigiul său fotbalistic e uriaș, al lui Van Gaal la fel, și nu cred că vor dori olandezii să intre într-un vîrtej mediatic în care să fie acuzați de non-combat. Plus că trebuie să-și asigure statutul de cap de serie la tragerea la sorți, care le asigură ușoare avantaje inclusiv logistice, dincolo de ideea de a scăpa în grupă de adversari precum Spania, Brazilia, Argentina, Italia, Germania. Nici ideea că Van Gaal va schimba ceva din echipa de start nu mă sperie foarte tare, căci e un prilej excelent pentru fotbaliștii olandezi ce vor intra pe eren să-i arate lui Van Gaa că merită să fie incluși în lotul pentru Mondial. Mă sperie mai tare capacitatea Turciei de a învinge cu propriile forțe, capacitatea lui Fatih Terim de a-și mibiliza echipa, valoarea în sine a turcilor, care nu reprezintă totuși o echipă de lepădat. Faceți vă rog același exerciuțiu pe care vi l-am propus mai sus! Căutați lotul Turciei (vă ajut eu, îl găsiți AICI) și vedeți de unde provin acei jucători, ce rol au la echipele lor de club și încercați să înțelegeți că Turcia poate bate Olanda la Istanbul chiar fără ca Olanda s-o lase mai moale. Eu am comentat meciul tur dintre ele și mi-amintesc că Turcia a jucat foarte bine, doar că a avut mult ghinion.
BILETE DE INTRARE LA MECIUL FC BARCELONA – REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Ideea e că tare bine ne-ar prinde o calificare la baraj. Dacă ne uităm pe lista posibililor adversari, chiar cred că avem șanse. Franța nu e cap de serie, ceea ce ne scapă de un rival în fața căruia avem un complex. Portugalia e cel mai tare nume, dar mai degrabă prin prisma lui Cristiano Ronaldo decît a unui fotbal consistent la nivel de echipă națională. Și a unei percepții de marketing, pe care ”am admirat-o”, ghilimelele se impun, la precedentele partide de baraj ale Portugaliei (unii ar extinde și la Franța percepția) conform căreia un turneu final fără Cristiano Ronaldo, mai ales unul disputat într-o țară ce vorbește limba acestuia, e o posibilă problemă la nivel de impact mediatic. Grecia e bună, dar n-o văd mare favorită cu noi, Croația e favorită cu noi, dar putem emite speranțe, în vreme ce eu unul mi-aș dori Suedia, poate se întoarce roata acelui ghinion teribil din 1994.
Am ajuns, iată, să ne dorim un meci de baraj. Paradoxal, chiar dacă știm că plecăm cu șansa a doua și e foarte posibil să-l pierdem în cele din urmă. Am vrea să retrăim măcar acele momente de colosală tristeţe, de după Suedia, Slovenia ori Copenhaga. Am vrea să plîngem, dar să avem după ce plînge. Am vrea să fim furioşi, dar nu pe neputinţa noastră, aşa cum e acum. Am vrea să putem să dăm vina pe ghinion, pe arbitru, pe teren, pe vreme, am vrea să credem că ele sînt responsabile de eşecul nostru. Am vrea să trimitem din nou zeci de mii de mailuri unui arbitru, aşa cum am făcut cu Urs Meier, am vrea să plîngem alături de Contra, ca după Slovenia, să ne rugăm alături de Iordănescu, ca la Copenhaga, să fim alături de Hagi la primul său eşec ca antrenor. Apropo, noi ziariştii am vrea să fim certaţi de Hagi, aşa cum s-a întîmplat în 1998, în loc să fim certaţi de Raț. Am vrea să ajungem măcar să ratăm calificările în ultima rundă, în ultimele secunde. Dar măcar să contăm. Asta am vrea, să contăm.
Relaţia noastră cu “naţionala” a evoluat în cel mai prost sens posibil. Ne-am îndrăgostit în anii 90, am petrecut momente fericite împreună, am plîns cînd ne-am despărţit, după Slovenia sau Copenhaga. Acum ne e indiferentă. Ea ar vrea să revină în viaţa noastră, noi am fi dispuşi s-o reprimim, dar ni se amestecă în cap amintirile, cele frumoase cu cele urîte, care sînt şi proaspete, fiind ultimele. Dacă nu va reuşi să ne convingă, vom intra în ultima fază a relaţiei. Cea fatală. Atunci cînd nu vom mai dori să auzim de ea.
În concluzie, am vrea inclusiv să suferim. Am vrea ca echipa asta națională să nu ne ucidă şi dreptul la suferinţă. De aia barajul ăsta ar fi important. Ar fi un baraj în calea uitării.
Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.
Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.
Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.
Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:
În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.
Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.
Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.
Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.
Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.
Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.
Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.
Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!
Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.
Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.
La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.
United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.
Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.
În fotbal e posibil orice. Cel puțin asa se spune. Dar parcă oricît ar fi de posibil orice, parcă e imposibil ca Real Madrid să piardă calificarea în semifinale. După 0-3 în tur și cu diferența de valoare vizibilă de departe, Galatasaray n-are altceva de făcut decît să joace. Nu din obligație, ci din plăcere. În fond e un sfert de finală cu Real Madrid, e un afiș de gală pentru care multe echipe ar plăti bani buni ca să-l poată găzdui.
Jose Mourinho e un antrenor prea scupulos ca să lase să-i scape vreun detaliu. A luat la Istanbul patru portari. Inclusiv Casillas, pe care-l laudă cît poate, dar pe care, în mod normal, nu-l va mai băga pînă la finalul sezonului. Poate doar în meciuri fără importanță. A luat 4 portari ca să nu lase loc de interpretări și, așa cum îl știe toată lumea pe portughez, n-ar fi chiar straniu să pună două rezerve de portari pe bancă, pentru nu-l împiedică nimeni. La fel cum nimeni nu s-ar mira să apere chiar Casillas astăzi, căci meciul e într-adevăr simplu.
Pentru Real e un fel de obligație de serviciu. Un lucru pe care-l faci fără prea mare plăcere, dar trebuie să-l bifezi. Fără Ramos și Alonso, Mourinho va căuta să dea minute și lui Albiol, poate și lui Marcelo, și n-ar fi exclus să-l vedem din nou pe Pepe în poziție de mijlocaș închizător. Ar fi meciul perfect pentru ca Benzema să-și revadă vechiul amic numit golul, la fel cum sînt tare curios dacă Mourinho îl va expune pe Ozil reacțiilor violente ale unei tribune ce n-are cum să uite că Mesut și-a renegat originile și a ales certitudinile, adică Germania în loc de Turcia.
Fatih Terim s-a plîns un pic de arbitraj după meciul tur și nu se poate spune că n-a avut dreptate. Trebuie să joace fără golgeterul Burak Yilmaz, dar asta s-ar putea să-i fie de ajutor în tentativa de a forma un modul mai echilibrat. Poate chiar un 4-2-3-1, cu posibilitatea de a-l folosi, în sfîrșit, pe Sneijder în spatele unicului vîrf, nu al ambilor așa cum a fost în tur. Ar însemna mai multă densitate la mijloc și poate un mai bun control al baloanelor.
Puține, foarte puține de făcut în apărare. Și așa nesigură și lentă, apărarea Galatei va fi lipsită azi și de Nounkeu. De văzut care va fi atitudinea lui Eboue, căci dacă va juca la fel de ofensiv ca-n tur va fi iar o invitație pentru Cristiano să intre pe ușile lăsate larg deschise. La fel și pe cealaltă parte, unde Riera nu-i un apărător care să ofere garanții în fața lui Di Maria. Să spui că Real e ultra-favorită e redundant. Chiar și așa, altceva n-ai totuși ce să spui despre această partidă. E o redundamță obligatorie. La fel ca meciul în sine.
Miercuri seară s-a văzut foarte limpede de ce toată lumea și-a dorit Galatasaray la tragerea la sorți a ”sferturilor” Ligii. E clar că reprezintă cea mai slabă echipă din cele 8 calificate în această fază. Deși nu are nume tocmai rele în lot, nici în teren și cu atît mai puțin pe banca tehnică, îi lipsesc multe pentru a fi într-adevăr o echipă capabilă să pună probleme unei super-puteri precum Real Madrid. Care și-a asigurat deja calificarea în semifinale. A treia semifinală consecutivă pentru Jose Mourinho la conducerea unei echipe ce avea, înainte de el, mari probleme în a depăși ”optimile”.
Fatih Terim are o problemă mare de tot. În ciuda personalitaății sale și a ierarhiei bine definite în structura clubului, nu poate depăși anumite lucruri fixe. Numele din lot, cele de care vorbeam mai sus, îi fac practic echipa. Sneijder și Drogba trebuie să joace, pentru că au fost aduși și sînt plătiți colosal mai ales pentru aceste meciuri de Champions League. Doi jucători cu un trecut fabulos, dar cu un prezent incert, care strică într-un fel orice manevre tactice ale antrenorului.
Logic ar fi fost pentru Galata să joace precum a făcut-o Manchester United. Dacă Sir Alex Ferguson, cu un lot mult mai bine așezat din punct de vedere valoric, a putut să gîndească o strategie defensivă, sacrificînd, în ambele manșe, cel mai important nume de care dispune, Rooney, cam pe acolo arfi trebuit să se orienteze și Fatih Terim. N-a făcut-o și s-a prezentat cu un joc fix pe placul Madridului.
Obligativitatea de a-l folosi pe Sneijder (posibil să fie și o clauză în contract) și greutățile întîmpinate de olandez de a juca în banda stîngă l-au făcut pe Terim să alcătuiască un romb la centrul terenului, cînd mult mai logic era un modul cu dublu pivot sau, de ce nu?, cu triplu pivot. A făcut-o chiar Mourinho în destule partide. Sneijder s-a autoexclus, ceea ce a însemnat că Xabi Alonso nu întîmpina nici cea mai mică problemă, Felipe Melo era mereu în inferioritate numerică, iar benzile au intrat imediat în stăpînirea Realului. Cel puțin ciudat a acționat Eboue, extrem de ofensiv, din acțiunile sale au plecat destule faze periculoase ale Galatei, dar de-a dreptul sinucigaș cînd acolo se află Cristiano.
Că Mourinho nu lasă nimic la voia întîmplării, știam. Și am mai văzut o dată. Essien fundaș dreapta, în zona de acțiune obișnuită a lui Drogba. Cum nimeni nu-l deranja pe ghanez, căci Sneijder se ducea mult spre centru, acesta a sărit mereu în sprijinul lui Varane, dublînd orice fază în care francezul ar fi fost depășit de Drogba. Care a fost, cu toate astea, cel mai periculos om al Galatei. Din nou mi se pare stranie decizia sa de astă-vară de a abandona Europa și a merge în China. Se vede clar că Didier ar mai fi putut juca aici, iar eu cred că dacă l-ar fi păstrat, Chelsea ar fi avut multe de cîștigat.
La pauză, Terim a schimbat. A scăpat de problema Sneijder, pe care l-a scos, și a trecut la un 5-3-2, încercînd măcar să salveze acel 2-0 și să facă din partida retur un motiv de sărbătoare pentru fanii turci. Cînd păstrezi însă doi oameni în atac e destul de greu. Puține echipe în Europa mai joacă, într-un moment în care se vorbește atît de mult de densitate și de scurtarea liniilor, cu doi atacanți. Cu puțină șansă, dacă apărarea sa era mai atentă la acea fază fixă și dacă arbitrul norvegian vedea penaltyul lui Ramos, ar fi putut termina cu un scor care, teoretic, ar fi lăsat loc incertitudinilor. Nu cred că ar fi schimbat prea mult datele problemei, ale calificării, căci diferența dintre Real și Galata e prea mare în aceste moment.
Jose Mourinho e, așadar, iar în semifinale. Cu o echipă curățată de cartonașe și motivată mental. Mai sînt trei meciuri doar, iar visul Ligii Campionilor se poate converti în realitate.
Dacă prima zi a ”sferturilor” ne-a adus două partide cu certe doze de echilibru, măcar la început, dacă pe parcurs dozele s-au mai diminuat, a doua zi propune două meciuri cu două favorite certe: Real Madrid și Borussia Dortmund. Există însă în fotbal și acest paradox, mai bine zis acest pericol, cel al echipei favorite.
La acest stadiu al sezonului, antrenorii își doresc ca echipele lor să fie în permanență în priză competitivă. Mai ales dacă, și e valabil și pentru Real și pentru Dortmund, campionatul intern nu oferă motive pentru o astfel de atitudine. În cazul Madridului s-a văzut foarte bine la Zaragoza, dar ăsta a fost doar ultimul exemplu.
Malaga pentru Dortmund poate fi azi un adversar complicat. La Malaga e greu de cîștigat, dar cum calificarea se decide în Germania nu e un pericol iminent. În ciuda impresiei foarte bune pe care a lăsat-o pînă acum, Malaga e inferioară Borussiei. Ritmul teribil pe care-l impune echipa lui Jurgen Klopp poate aduce mari daune trupei lui Pellegrini, care nu s-a întîlnit cu așa ceva pînă acum, poate doar la Barcelona cînd a vizitat ”La Rosaleda” și a dat 4 goluri. De asemenea, Malaga nu s-a confruntat pînă acum cu o asemenea agresivitate pe moment defensiv așa cum propune de obicei Dortmund. Și nici cu două benzi atît de echilibrate, fie ca va juca ori nu Kuba.
Pentru Malaga, marele avantaj e că nu are ce pierde. Oricum a făcut mai multe decît se anticipa, iar meritele sale sînt incontestabile. Atunci cînd n-ai ce pierde poți avea multe de cîștigat. Dortmund nu e în situația asta, căci e favorită.
Nici Galatasaray n-are ce pierde. Mai ales pe ”Bernabeu”. Sau ar avea cîte ceva, lipsa mizei în returul de la Istanbul, ceea ce ne-ar lipsi pe noi, privitorii neutri, de o atmosferă senzațională. Real Madrid nu e favorită, e ultra-favorită în această dublă manșă. Ca și anul trecut, trupa lui Mourinho a avut noroc la tragerea ”sferturilor”, prinzînd cel mai accesibil adversar din urnă.
Și totuși Galatasaray e o mare necunoscută. Acum vom vedea capacitatea lui Fatih Terim de fi ”Împărat” în fața unor jucători cu nume, foarte bine plătiți, dar care navighează într-un campionat un pic mediocru. Ca să pună probleme Realului, Terim are exemplul Ferguson, care a știut cum să-și așeze echipa astfel încît Madridul să nu poată juca foarte mult.
Galata are, da, multe nume. Drogba și Sneijder în primul rînd, oameni ce au cîștigat trofeul pus în joc. Dar omeni a căror capacitate de efort pare o necunoscută, ca și adaptarea lor la ideile lui Terim. Mai e Felipe Melo, în dreptul căruia însă planează mereu necunoscuta minutului 90, mai exact dacă-l prinde pe teren sau la dușuri, eliminat. Mai e Atintop, a cărui traversare prin lotul Madridului e încă unul din marile mistere ale omenirii. Și mai e Burak Yilmaz, care, da, pare cel mai viabil produs de export al Turciei fotbalistice în momentul ăsta.
Logic ar fi ca Galata să joace un 4-4-2 cu dublu pivot și cu Sneijder beneficiind de libertate de mișcare. Mourinho îl știe bine pe Wesley, la fel cum îl știe bine și pe Drogba. Apărarea turcilor e o mare problemă, iar viteza lui Cristiano și ideile lui Ozil pot aduce mari daune. Cu toate astea, partea dreaptă, cu Eboue și ajutor de la Felipe Melo și Altintop, adică exact zona lui Cristiano, pare a fi cea mai buna, în comparație cu cealaltă, unde Di Maria ar trebui să fie stăpîn peste Riera și Selcuk Inan.
Galata va avea, zice-se, 10.000 de turci pe ”Bernabeu”. E posibil ca ei să domine fondul sonor, căci fanii Realului nu-s peste măsură de zgomotoși în meciuri în care nu văd pe teren Barcelona ori Atletico Madrid. Nu vreau să mă gîndesc însă la fondul sonor de la Istanbul în cazul în care rezultatul din tur va fi unul ce va lăsa loc de incertitudini.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!