FLORENTINO PEREZ S-A REALES PREȘEDINTE LA REAL MADRID

FLORENTINO PEREZ S-A REALES PREȘEDINTE LA REAL MADRID

Florentino Perez a fost reales președinte la Real Madrid. E știrea zilei. Una care n-a făcut, ca altădată, prea multă vîlvă. Și asta pentru că Florentino Perez n-a avut contracandidat în această cursă. A alergat singur și, pentru că nu e vorba de un banc prost, n-avea cum să termine pe doi.

Aruncați o privire asupra titlului! ”Florentino Perez s-a reales”. Nu, nu e nici o greșeală. Acesta e adevărul, iar motivele pentru care vechiul și, de azi, noul președinte al Realului a fost unicul candidat la această funcție nu țin de un eventual dezinteres al altora, ci de anumite manevre.

Dezinteres n-avea cum să fie. În Spania se spune că funcția de președinte la Real Madrid poate fi mai prețioasă decît cea de premier al Spaniei. Sigur, e o exagerare, provenită din perioada în care Realul era cel mai important club din lume, dar în mod cert nu e o exagerare grosolană. E de ajuns să-l privim chiar pe Florentino, a cărui avere e azi de 10 ori mai mare decît în vara lui 2000, cînd a preluat, pentru prima dată, acest scaun grație, vă amintiți cu siguranță, transferului lui Figo de la FC Barcelona.

PARANTEZĂ.

 Atunci, manevra lui Perez a fost genială. A semnat un precontract cu Jose Veiga, cel care era reprezentantul lui Figo, prin care se obliga să accepte trecerea jucătorului de la Barcelona la Real Madrid, în cazul în care Perez ar cîștiga alegerile. Trecerea s-ar fi făcut cu achitarea clauzei de reziliere a lui Figo, undeva în jur de 60 de milioane de euro. Atît Figo cît și Veiga urmau să încaseze un comision de 3 milioane de euro, dar Perez a fost suficient de inteligent să pună și el o clauză de 30 de milioane de euro de penalizare, în caz că cei doi nu respectă contractul și Figo refuză să meargă la Real. Mai tîrziu, atît Figo cît și Veiga aveau să admită că făcuseră asta doar pentru a presa conducerea Barcelonei să-i mărească salariul jucătorului și să-i prelungească înțelegerea. Cei doi nu se așteptau, cum de altfel nu se aștepta nimeni, ca Perez să-l învingă pe Lorenzo Sanz, președintele în exercițiu, cu care tocmai se cîștigase Liga campionilor.

Perez însă i-a convins pe alegători. Atît cu numele lui Figo, căci era prima dată cînd se întîmpla așa ceva la alegeri, dar și cu promisiunea că dacă nu-l aduce pe Figo va plăti el abonamentul pe un an pentru fiecare socio în parte. Avea și de unde să promită, cele 30 de milioane pe care urma să le plătească drept daune Figo.

În ziua cînd Perez a cîștigat, Figo și-a sunat impresarul și l-a întrebat ce urmează să facă. Răspunsul lui Veiga a fost cam șocant pentru fotbalist: ori rămîi la Barcelona și plătești 30 de milioane, pe care nu-i ai, ori îi determini pe cei de la Barcelona să plătească ei 30 de milioane, ceea ce nu vor acepta, ori ne judecăm cu Florentino și e foarte posibil să mergem amîndoi la închisoare, ori mergi la Real Madrid. Evident, portughezul a ales ultima variantă.

PARANTEZĂ ÎNCHISĂ.

De atunci, Florentino a evoluat. Firma sa, ACS, a devenit cea mai puternică din Spania în sectorul construcțiilor. Beneficind, e limpede, și de avîntul luat de această țară, unde s-a construit nu mult, ci enorm, de multe ori în neștire. Spania a avut un procentaj de captare a fondurilor europene de 110 la sută în această perioadă de avînt, iar Florentino și-a folosit relațiile pe care și le făcuse ca președinte la Real Madrid pentru a primi contracte generoase cu statul. Dar nu doar cu statul spaniol, ci și în China, unde a construit două centuri ale Beijingului, în Thailanda, chiar și în SUA.

Alegerile din acest an erau fixate pentru 15 iunie. Prin iarnă, atunci cînd a apărut prima scînteie a conflictului dintre Mourinho și vestiar, scriam pe acest blog că Florentino Perez joacă tare, în perspectiva alegerilor. Recitiți acel text, cu informațiile de acum, și veți vedea că n-a fost o exagerare. Nu s-a limitat însă la acest joc. A acționat și pe alte părți. Din nou genial. A schimbat regulamentul de desfășurare a alegerilor, introducînd două elemente ce pot părea derizorii, dar nu sînt.

În primul rînd, a impus ca fiecare candidat să fie ”socio” de cel puțin 20 de ani, față de minim 10 cum era pînă acum. Și, în al doilea rînd, cel mai important de fapt, a impus ca fiecare candidat să depună și, practic, să blocheze la dispoziția clubului dacă ar fi ales, pe toată durata mandatului, o sumă de bani reprezentînd 15 la sută din bugetul clubului la momentul depunerii. Acești bani reprezintă o garanție și pot fi utilizați de club în situații de urgență. Cu un buget de aproape 500 de milioane de euro, suma pe care ar fi trebuit s-o depună fiecare pretendent la fotoliul prezidențial e de 75 de milioane de euro. Deloc puțin, mai ales în astfel de vremuri.

Cu aceste două condiți, a blocat practic accesul la cursa prezidențială pentru orice rival. Și, în special, a blocat doi contracandidați care i-ar fi putut pune probleme. Primul era fostul mare jucător Manolo Sanchis. Nume greu în istoria clubului, care, se spune, și-ar fi asigurat sprijinul lui Raul, Hierro și Vicente del Bosque. Al doilea nume era cel al lui Jose Maria Aznar, fostul premier al Spaniei, fan declarat al Realului. La fel de greu, poate mai greu, de vreme ce soția sa, Ana Botella, este primarul Madridului.

Nici unul dintre cei doi nu îndeplinește, ați ghicit, noile condiții. Manolo Sanchis nu poate pune suma de 75 de milioane garanție, în vreme ce Aznar are ceva mai mult de 10 ani ca ”socio”, departe de cei 20 de ani impuși, plus că nu i-ar fi convenit prea tare ca lumea să știe că are 75 de milioane de euro la îndemînă.

Așa că, neavînd contracandidat, Florentino Perez și-a început, în mod oficial, noul mandat. A făcut-o cu promisiunea că nu-l va lăsa pe Cristiano Ronaldo să plece și că, odată trecută această perioadă electorală, se va ocupa de transferuri.

Deocamdată, Real pare într-un soi de șoc post-Mourinho. Nu are antrenor, n-a transferat pe nimeni, mai mulți jucători ar cam vrea să plece, iar Cristiano nu se arată prea dornic să semneze prelungirea. Cunoscîndu-l însă pe Florentino Perez, sînt convins că prima mutare a Madridului nu va întîrzia să apară

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă