Acest text este, de fapt, despre Cristiano Ronaldo. Despre presupusa ofertă de 100 de milioane de euro a celor de la AS Monaco, despre negocierile care continuă pentru prelungirea pînă în 2018 a contractului său cu Real Madrid, în general despre cife, manipulări și interese.
Însă, pînă să încep, nu pot să nu mă gîndesc la un lucru: EXISTĂ OARE ÎN ACEST MOMENT UN FOTBALIST CARE SĂ VALOREZE 100 DE MILIOANE DE EURO? Eu înclin să cred că nu. Nici măcar Messi, nici Cristiano Ronaldo, cu atît mai puțin Garteh Bale, un nume care va apărea și el în rîndurile care urmează. E părerea mea și aștept să fiu contrazis. Cu argumente, nu plecînd de la simpatii, antipatii ori idei preconcepute. Și acum, înapoi la Cristiano!
N-are deloc liniște Florentino Perez. Și-a rezolvat cu multă măiestrie continuitatea în fruntea Realului, a izbutit să se despartă fără mari convulsii de Jose Mourinho, deși eu cred, am și scris-o, că urmările perioadei Mourinho s-ar putea să se vadă un pic mai tîrziu. Deocamdată însă e într-o stare de bizară incertitudine. Bizară pentru el, pentru cel ce, la un moment dat, se intitula ”Super Floren”, un ”ser superior” (traducerea din spaniolă în română nu prezintă aceleași conotații). N-are încă antrenor, deși ”Le Parisien” (ziar pe care-l găsiți în revista presei străine pe care o fac zilnic pe acest blog, probabil cea mai bună sursă de informare în această perioadă agitată de mercato) scrie că PSG îl va lăsa liber pe itaian și se va lansa pe pista Laudrup. Iar Cristiano Ronaldo nu se lasă și ține tare de cifrele pe care le vrea în tratativele pentru prelungirea contractului.
Nu e de condamnat. Știe ce înseamnă el pentru Real Madrid în acest moment, știe că fără el, Real Madrid ar pierde foarte mult, pe linie sportivă, dar și pe linie de marketing, aspect extrem de important în economia clubului. Pînă să ajungem la cifre, cred că merită reamintit cum a ajuns Cristiano la Real Madrid. Asta apropo și de întrebarea pe care am pus-o mai sus. Căci, da, Cristiano a costat aproape 100 de milioane.
Originile transferului lui Cristiano Ronaldo la Real trebuie căutate undeva în noiembrie 2008. Cînd Florentino Perez, pe atunci un demn om de afaceri, se poza împreună cu doi dintre „galacticii” săi, Zidane şi Ronaldo, iar „Marca” punea imaginea pe copertă, cu o declaraţie-mesaj a lui Zizou: „Dacă tu te întorci, ne întoarcem şi noi”. În paranteză fie spus, acest lucru s-a şi întîmplat în cazul francezului. Se spune că văzînd această poză, Ramon Calderon, preşedintele de atunci al lui Real Madrid, a luat foc. Şi a încheiat cel mai nebunesc contract din istoria clubului madrilen.
Antamarea lui Cristiano Ronaldo.
E vorba, de fapt, de un precontract încheiat între cluburile Real Madrid și manchester United, intermediat, firește, de Jorge Mendes, impresarul de atunci și de acum al lui Cristiano. Cifrele erau uluitoare, căci e greu de priceput cum poate un președinte al unui ca Real Madrid să semneze așa ceva. Să ne reamintim, era perioada de început a crizei eonomice.
80 de milioane de lire sterline pentru Manchester United.
11 milioane de euro salariul anual al lui Cristiano Ronaldo.
8 milioane de euro comisionul impresarului Jorge Mendes.
30 de milioane de euro daune plătite de partea care nu respectă înţelegerea.
În vara lui 2009, cînd recîștiga șefia Realului, cu un sprijin extrem de consistent al celor de la ”Marca” (altădată poate despre acest episod), Florentino se vedea pus într-o situație cam fără ieșire. Dincolo de predilecția sa pentru ”Baloane de Aur” (l-a luat în cea vară și pe Kaka), cifra era mult prea mare. Om de afaceri de mare forță, Perez a calculat opțiunile. Pînă la urmă, decît să arunci 30 de milioane pe fereastră, căci United, explicabil, nici n-a vrut să audă de o renegociere, mai bine dai 93 de milioane de euro și te alegi cu un jucător excelent. Iar suma, pînă la urmă, ținînd cont de aparatul de marketing colosal existent la Real, ar putea fi amortizată. Ceea ce s-a și întîmplat, de altfel.
Încă un detaliu. Contractul s-a semnat pe 6 ani, durată oarecum neobișnuită, pentru a permite o amortizare mai facilă. calculul e simplu, se adună milioanele din transfer cu milioanele (în brut, nu în net, deci cu tot cu impozite) de la salariu și se împarte la 6. Nu mi-a plăcut matematica, așa că-i las pe cei curioși să calculeze. Vine undeva la 30 de milioane de euro pe sezon, sumă de amortizat. E o noțiune pe care n-o regăsiți în fotbalul românesc.
Hai să revenim în prezent!
Primim vești contradictorii în legătură cu situația lui Cristiano. De la Real aflăm că acordul e ca și semnat, încă 3 ani, pînă în 2018 deci, plus o mărire substanțială de salariu. Undeva la 15-16 milioane net. Ceea ce nu-i puțin lucru, căci în momentul semnării primului contract, impozitul pe salariul lui Cristiano era de 26 la sută, în vreme ce acum e dublu, 52 la sută. Îi las din nou pe amatorii de calcule să vadă ce înseamnă asta pentru Real.
Dinspre Portugalia și nu numai, prin intermediul ziarelor prietene lui Jorge Mendes, aflăm că negocierile sînt cam în punct mort, la mijloc fiind drepturile de imagine. Care, de fapt, sînt cheia afacerii. Acum, fotbalistul și clubul împart în mod egal aceste drepturi, o sursă de bani deloc mică. Cristiano ar vrea totul pentru el. Neymar a primit un asemenea tratament de la Barcelona, cu amendamentul însă că orice contract nou va primi ca jucător al catalanilor va trebui să-l împartă cu clubul. O concesie pe care Cristiano nu vrea s-o facă, pe ideea, poate corectă, că el e un nume consacrat, în vreme ce Neymar e încă la stadiul de promisiune.
Presa nu decide, dar influențează. E simplu să lansezi zvonul, posibil bazat pe intenții reale, că PSG oferă contract pe 5 ani, 17 milioane salariu net, drepturile de imagine sută la sută în posesia jucătorului, plus o primă de instalare de 20 de milioane de euro dacă vine în calitate de jucător liber, peste doi ani adică. Posibil să existe și ceva semnat cu Jorge Mendes în acest sens. La fel de simplu e să lansezi un alt zvon, cum că Monaco oferă chiar acum un salariu de 20 de milioane, contract pe 5 ani, plus 100 de milioane sumă de transfer.
Cam acestea sînt datele. Madridul nu stă însă cu mîinile încrucișate și aruncă pe piață numele lui Gareth Bale. Ale cărui detalii de contract le-am oferit acum cîteva zile, împreună cu cele ale lui Neymar și Falcao. Coincidență, aceeași sumă, 100 de milioane.
Situația e un pic diferită, cred eu. Totul se leagă de bani, e limpede. Însă eu cred că Florentino Perez are mai multă nevoie acum de Cristiano Ronaldo decît are ristiano de Florentino Perez. Cristiano poate să facă bani și din alte părți, Florentino nu prea văd cum poate obține rezultate fără cel mai bun jucător din lot.
Iar acum, revin la îtrebarea cu care am început: EXISTĂ OARE ÎN ACEST MOMENT UN FOTBALIST CARE SĂ VALOREZE 100 DE MILIOANE DE EURO?
P.S.
Nu vreau să mă refer deocamdată la situația lui Messi și presupusa fraudă fiscală pe care ar fi comis-o. Nu cred că el știe de așa ceva, de altfel sînt ferm convins că el habar n-are cîți bani are de fapt. Alții se ocupă de treburile astea, el are altele de făcut. Dacă se va dovedi adevărată povestea, cred că se poate spune, parafrazînd o vorbă celebră, că lăcomia nu ține cont de numărul banilor.
Fotbalul e în vacanță, însă asta nu înseamnă că se trag jaluzelele, se închid geamurile, se oprește alimentarea cu apă și toată lumea din birouri pleacă la plajă. Sau la munte, pentru cei care nu suportă soarele. Vacanța e pentru fotbaliști, au și ei dreptul la odihnă, căci urmează un sezon extrem de agitat și aglomerat, cum sînt toate de dinaintea campionatelor mondiale. Cei din jurul echipelor însă muncesc și încă din greu, căci acum e perioada lor. În perioada de vară, fotbalul adevărat se mută din iarbă spre birouri, spre mesele de negocieri, oriunde și oricum s-ar consuma ele.
Priviți titlul acestui text! Este adevărul absolut ÎN ACEST MOMENT. Sublinierea e obligatorie în lumea fotbalului unde o schimbare poate interveni cînd nimeni nu se așteaptă și totul poate lua o altă întorsătură.
Deocamdată, însă, Real Madrid nu are antrenor. După Mourinho scapă cine poate, scriam eu în urmă cu vreo lună și ceva. Nu mă așteptam atunci ca găsire unui înlocuitor pentru portughez să devină o operațiune atît de complicată. În fond, vorbim despre Real Madrid, locul unde oricine și-ar dori să ajungă, să joace sau să antreneze. A zis-o de curînd Luis Suarez, au zis-o și alții. Între timp, Mourinho a devenit ”The Happy One”, continuă să atace Barcelona, dintr-o inerție a declarațiilor din care se iese mai greu, dar locul lăsat liber de el încă n-a fost ocupat. Iar asta, indiferent din ce punct de vedere privim problema, nu e normal. Ceva se întîmplă, căci nu e Florentino Perez omul care să fie prins chiar atît de nepregătit. Chit că a mai îmbătrînit și, poate, și-a mai pierdut din vitalitate.
Să admitem că a fost un pic ocupat, căci au fost alegeri pentru scaunul suprem de la Real. Alegeri pe care le-a cîștigat, căci mai rar se vede un alergător care să concureze de unul singur și să termine pe locul doi. Poate doar în bancurile proaste. Florentino Perez s-a reales cu destulă ușurință în fruntea Realului, iar manevrele pe care le-a făcut nu te duc cu gîndul la un om care să-și fi pierdut abilitățile. Cine nu înțelege termenul ”s-a reales”, să citească articolul și va pricepe.
S-a vorbit și se vorbește în continuare despre Ancelotti. În mod normal, el ar fi trebuit să fie anunțat de ceva veme, chiar și prezentat. Cifra de 4 milioane cît reprezintă, se spune, clauza de reziliere a contractului tehnicianului italian nu e una care să sperie un club de talia Realului. Cred totuși că la mijloc e altceva. Pare un joc de șah între Florentino Perez și șeicii ce stăpînesc Parisul. Un joc de șah unde fiecare mutare e gîndită foarte foarte mult.
Nimeni nu știe exact ce fel de contract are Ancelotti. Dacă 4 milioane de euro e cifra exactă. Dacă nu cumva e una mult mai mare. Știu asta doar italianul, agentul său, șefii PSG-ului și Florentino Perez. Între Real Madrid și Ancelotti totul e clar. Părțile s-au pus de acord, salariu, durata contractului, echipă tehnică. Mai rămîne ca Ancelotti să se poată dezlega de PSG.
Iar aici cred că e o problemă. Născută din acea suspendare pe care a primit-o Leonardo, sancțiune la care puțini se așteptau, mai bine zis puțini se așteptau să fie atît de dură. Și se aude că 9 luni nu e pedeapsa finală, ea ar putea fi chiar mai drastică. Cu Leonardo apt, exista o variantă. Pentru că, în momentul ăsta, ce antrenor ar putea prelua PSG?
Se spune tot mai apăsat că visul șeicilor a fost, mai întîi, Jose Mourinho. Pe care l-au sondat, unii zic că au și negociat cîte ceva. Atunci s-a instaurat un soi de război între PSG și Real Madrid, căci francezii au intrat în discuții cu un antrenor sub contract, ceea cee interzis. În discuții mai erau implicați Cristiano Ronaldo și Di Maria, avînd și ei, ca și Mourinho, același impresar, Jorge Mendes. Madridul a fost extrem de deranjat de acest amestec, deși nu-s manevre care să-i fie străine lui Florentino Perez. Pe principiul, ușor modificat față de original, ”ce mie nu-mi place, altora le mai fac”.
Parisul răspunde acum cu aceeași monedă. Ancelotti e sub contract, e interzis, conform regulilor, să încerci măcar o apropiere de el. În paranteză fie spus, aceste reguli sănt flagrant încălcate de toată lumea, dar asta e o altă discuție.
Se mai spune că al doilea vis al șeicilor parizieni se numește Arsene Wenger. Doar că și contractul acestuia expiră în 2014, iar Wenger nu pare dispus să părăsească pe Arsenal acum. Pînă în vara viitoare însă e timp destul, iar șeicii au destule argumente cu care să-l poată convinge pe alsacian să schimbe, în sfîrșit, campionatul.
Pentru asta însă au nevoie de un antrenor în sezonul acesta. Iar Ancelotti e ideal, dovadă și declarațiile de dragoste trimise de jucători. Rafa Benitez s-a dus la Napoli, Laurent Blanc nu pare dispus a accepta un contract pe un an, Antonio Conte nu vrea să plece de la Torino, Villas Boas stă bine la Tottenham. Pe cine să pui în condițiile astea, astfel încît să-i dai drumul lui Ancelotti?
E posibil ca asta să fie cheia. E la fel de posibil ca totul să se schimbe în interval de cîteva ore. Deocamdată, e anunțată o întîlnire între Florentino Perez și Zinedine Zidane. Într-un fel, Zizou e Leonardo al Madridului, cu deosebirea că el nu e suspendat. În ultimele zile, timid sau mai puțin, s-a vehiculat numele lui Zidane ca posibil antrenor. Nu prea e o mișcare de tip Florentino, dar nu cred că ar fi chiar atît de surprinzătoare.
Pînă una alta, Real Madrid n-are antrenor.
P.S.
În aceeași situație e și Manchester City. Oficializarea trecerii lui Pellegrini la City întărzie la fel de suspect. A spune că există o legătură cu povestea de mai sus e ușor hazardat, dar în nici un caz nu e SF.
Caută-mă!