N-am apucat pînă acum să scriu mai deloc despre Carlo Ancelotti și nici despre noul proiect al lui Florentino Perez la Real Madrid. Am făcut-o o singură dată, atunci cînd PSG-ul punea bețe-n roate relației de înțelegere dintre Real și don Carlo, ce se înfiripase de ceva vreme. Între timp lucrurile s-au schimbat.
N-o să mă refer decît punctual la meciul amical al Realului cu Lyon. Un meci amical e un meci amical, e făcut pentru teste și probe, doar la noi se trag concluzii și se caută scandal după un simplu meci de pregătire. De aceea n-o să abordez în nici un fel celălalt ”amical” de lux al zilei de miercuri, cel dintre Bayern și Barcelona, din simplul motiv că n-ai ce analiza de la un meci care aduce, pe de-o parte, o echipă aflată de aproape o lună în pregătiri și o alta ce avea doar 8 zile de antrenamente, ba se mai prezenta și fără o grămadă de jucători importanți, ca să nu mai zic de problema apărută cu antrenorul. De aceea, nici despre Bayern nu se pot spune prea multe. E redundant să spui că e foarte puternică, eu sînt tare curios cum va decurge asimilarea filozofiei lui Pep. Nu văd cine le-ar putea sta în cale în Bundesliga. M-aș hazarda să spun și-n Europa, dar pînă în martie-aprilie, cînd vor începe meciurile adevărate în Champions League mai e timp și se pot întîmpla destule.
Înapoi la Real Madrid! Și la Carlo Ancelotti.
Dupa 3 ani de furtuni și uragane de tip Mourinho, Ancelotti reprezintă un front atmosferic de care madrilismul în general avea nevoie. Italianul nu va face niciodată spectacole mediatice de genul celor făcute de portughez. E caracterizat ca un ”un om al președintelui”. Nu vă grăbiți să trageți concluzia că primește echipa de start în plic sau schimbările prin telefon. Nu e cazul. Florentino e prea deștept pentru asta. E omul președintelui pentru că, în general, lucrează cu ce are la dispoziție. Nu cere transferuri halucinante la preț și nici n-are nevoie să facă servicii impresarului său, solicitînd doar jucători de-ai acestuia. Încearcă să se acomodeze el cu ce găsește în lot.
Merită reamintit, cred, că Ancelotti n-a fost un fotbalist oarecare. Descoperit la Roma, a atins maturitatea deplină în Milanul lui Sacchi, prima echipă completă a fotbalului modern. De la principiile lui Sacchi a plecat și Guardiola. Ancelotti juca la mijloc, lîngă Rijkaard, cu Evani și Donadoni completînd o linie colosală. Era epoca unui 4-4-2 ce greu se schimba.
Mai merită reamintit că a antrenat Parma, Juve, Milan, Chelsea și PSG și că a luat titlul în 3 țări. Milanul său din perioada 2002-2007 ar fi trebuit și el să marcheze o epocă. A luat de două ori Liga și poate ar fi trebuit s-o mai ia de două ori, căci acea eliminare din 2004, contra lui Depor după 4-1 acasă în tur, și acea finală pierdută cu Liverpool, la Atena, după 3-0 la pauză, fac parte din categoria accidentelor, a miracolelor. În acele campanii, Milanul era cea mai bună echipă și e intersant de discutat ce s-ar fi ales din destinul lui Jose Mourinho dacă ar fi întîlnit, în semifinalele sezonului 2003-2004 cu Milan și nu cu Depor.
Mai merită reamintit, nu știu dacă în ultimul rînd, că Ancelotti a fost cel care l-a reinventat pe Pirlo. S-a inspirat un pic de la bătrînul Carlo Mazzone, care-i atribuise, în 2001, un rol asemănător pe cînd Pirlo juca la Brescia. Ancelotti și-a dat seama că Pirlo răspunde mai bine jucînd mai retras și a procedat în consecință. Am scris într-un text anterior că-l simpatizez pe Rafa Benitez, la fel trebuie s-o spun și în cazul lui Pirlo, e unul dintre fotbaliștii pe care-i am cel mai mult la inimă.
Să mergem spre prezent! Mai bine zis spre viitor. Spuneam mai sus despre noul proiect al lui Florentino Perez. E un fel de-a spune. Florentino și-a schimbat un pic strategia. A adus 3 spanioli pînă acum, l-a confirmat pe Morata, i-a prelungit contractul lui Jese Rodrguez. E o schimbare de optică, dată poate și de recentele studii care reflectă că Real Madrid nu mai e echipa numărul unu în sentimentele spaniolilor. FC Barcelona i-a luat acest loc, iar asta, ținînd cont ce reprezintă Barcelona la nivel politic și social, sigur nu i-a convenit lui Florentino. Nici lui și nici prietenilor săi din administrația de la Madrid. Un Real Madrid mai spaniol ca niciodată în mandatele lui Florentino reprezintă o notabilă schimbare de atitudine din partea celui supranumit, într-o vreme, ”vînătorul de Baloane de Aur”.
Ancelotti acum. Surprinzător aș zice, ținînd cont de trecutul său, pare a încerca un modul 4-3-2-1, pe care l-a probat la Juventus și care i-a ieșit de minune la Milan. Surprinzător pentru că n-a făcut asta nici la Chelsea, nici la PSG. La Chelsea a încercat un 4-3-3, la PSG a mers pe 4-4-2, cu varianta sa derivată, 4-4-1-1. S-a văzut cu Lyon încercarea de a așeza echipa în această formulă. În așteptarea lui Xabi Alonso, de a cărui continuitate la Real eu nu sînt foarte convins (îi expiră contractul în vara viitoare și nu pare prea hotărît să prelungească, e într-un fel în situația lui David Villa), Ancelotti părea să încerce o linie de trei, cu Isco-Illaramendi-Khedira, apoi una de doi, Cristiano și Ozil, plus Benzema pe poziție de 9, de vîrf. Cu Lyon nu s-a jucat de la început cu acești jucători, dar s-a jucat în acest sistem. În repriza a doua a mai schimbat, echipa s-a așezat în 4-2-3-1, dar cu Cristiano împins. N-ar fi ceva inedit la Cristiano. El a mai jucat ca atacant împins și la United și la Real, cu Mourinho. Nu cred însă că e cea mai bună soluție, căci Cristiano pierde mult în acea poziție. Poate doar să fie o idee de avarie, fiindcă odată cu plecarea lui Higuain, Madridul a rămas doar în Benzema și Morata.
Așa cum am spus, a fost doar un meci amical. Vor mai fi, mai sînt 3 săptămîni pînă începe Primera. E timp de experimente. Ancelotti e un tip maleabil și va căuta să se adapteze. Nu are, probabil, geniul lui Guardiola sau Mourinho, dar e un tip liniștit, care a arătat la PSG că poate pune la un loc 11 caractere ce abia se cunoșteau.
Acest text este, de fapt, despre Cristiano Ronaldo. Despre presupusa ofertă de 100 de milioane de euro a celor de la AS Monaco, despre negocierile care continuă pentru prelungirea pînă în 2018 a contractului său cu Real Madrid, în general despre cife, manipulări și interese.
Însă, pînă să încep, nu pot să nu mă gîndesc la un lucru: EXISTĂ OARE ÎN ACEST MOMENT UN FOTBALIST CARE SĂ VALOREZE 100 DE MILIOANE DE EURO? Eu înclin să cred că nu. Nici măcar Messi, nici Cristiano Ronaldo, cu atît mai puțin Garteh Bale, un nume care va apărea și el în rîndurile care urmează. E părerea mea și aștept să fiu contrazis. Cu argumente, nu plecînd de la simpatii, antipatii ori idei preconcepute. Și acum, înapoi la Cristiano!
N-are deloc liniște Florentino Perez. Și-a rezolvat cu multă măiestrie continuitatea în fruntea Realului, a izbutit să se despartă fără mari convulsii de Jose Mourinho, deși eu cred, am și scris-o, că urmările perioadei Mourinho s-ar putea să se vadă un pic mai tîrziu. Deocamdată însă e într-o stare de bizară incertitudine. Bizară pentru el, pentru cel ce, la un moment dat, se intitula ”Super Floren”, un ”ser superior” (traducerea din spaniolă în română nu prezintă aceleași conotații). N-are încă antrenor, deși ”Le Parisien” (ziar pe care-l găsiți în revista presei străine pe care o fac zilnic pe acest blog, probabil cea mai bună sursă de informare în această perioadă agitată de mercato) scrie că PSG îl va lăsa liber pe itaian și se va lansa pe pista Laudrup. Iar Cristiano Ronaldo nu se lasă și ține tare de cifrele pe care le vrea în tratativele pentru prelungirea contractului.
Nu e de condamnat. Știe ce înseamnă el pentru Real Madrid în acest moment, știe că fără el, Real Madrid ar pierde foarte mult, pe linie sportivă, dar și pe linie de marketing, aspect extrem de important în economia clubului. Pînă să ajungem la cifre, cred că merită reamintit cum a ajuns Cristiano la Real Madrid. Asta apropo și de întrebarea pe care am pus-o mai sus. Căci, da, Cristiano a costat aproape 100 de milioane.
Originile transferului lui Cristiano Ronaldo la Real trebuie căutate undeva în noiembrie 2008. Cînd Florentino Perez, pe atunci un demn om de afaceri, se poza împreună cu doi dintre „galacticii” săi, Zidane şi Ronaldo, iar „Marca” punea imaginea pe copertă, cu o declaraţie-mesaj a lui Zizou: „Dacă tu te întorci, ne întoarcem şi noi”. În paranteză fie spus, acest lucru s-a şi întîmplat în cazul francezului. Se spune că văzînd această poză, Ramon Calderon, preşedintele de atunci al lui Real Madrid, a luat foc. Şi a încheiat cel mai nebunesc contract din istoria clubului madrilen.
Antamarea lui Cristiano Ronaldo.
E vorba, de fapt, de un precontract încheiat între cluburile Real Madrid și manchester United, intermediat, firește, de Jorge Mendes, impresarul de atunci și de acum al lui Cristiano. Cifrele erau uluitoare, căci e greu de priceput cum poate un președinte al unui ca Real Madrid să semneze așa ceva. Să ne reamintim, era perioada de început a crizei eonomice.
80 de milioane de lire sterline pentru Manchester United.
11 milioane de euro salariul anual al lui Cristiano Ronaldo.
8 milioane de euro comisionul impresarului Jorge Mendes.
30 de milioane de euro daune plătite de partea care nu respectă înţelegerea.
În vara lui 2009, cînd recîștiga șefia Realului, cu un sprijin extrem de consistent al celor de la ”Marca” (altădată poate despre acest episod), Florentino se vedea pus într-o situație cam fără ieșire. Dincolo de predilecția sa pentru ”Baloane de Aur” (l-a luat în cea vară și pe Kaka), cifra era mult prea mare. Om de afaceri de mare forță, Perez a calculat opțiunile. Pînă la urmă, decît să arunci 30 de milioane pe fereastră, căci United, explicabil, nici n-a vrut să audă de o renegociere, mai bine dai 93 de milioane de euro și te alegi cu un jucător excelent. Iar suma, pînă la urmă, ținînd cont de aparatul de marketing colosal existent la Real, ar putea fi amortizată. Ceea ce s-a și întîmplat, de altfel.
Încă un detaliu. Contractul s-a semnat pe 6 ani, durată oarecum neobișnuită, pentru a permite o amortizare mai facilă. calculul e simplu, se adună milioanele din transfer cu milioanele (în brut, nu în net, deci cu tot cu impozite) de la salariu și se împarte la 6. Nu mi-a plăcut matematica, așa că-i las pe cei curioși să calculeze. Vine undeva la 30 de milioane de euro pe sezon, sumă de amortizat. E o noțiune pe care n-o regăsiți în fotbalul românesc.
Hai să revenim în prezent!
Primim vești contradictorii în legătură cu situația lui Cristiano. De la Real aflăm că acordul e ca și semnat, încă 3 ani, pînă în 2018 deci, plus o mărire substanțială de salariu. Undeva la 15-16 milioane net. Ceea ce nu-i puțin lucru, căci în momentul semnării primului contract, impozitul pe salariul lui Cristiano era de 26 la sută, în vreme ce acum e dublu, 52 la sută. Îi las din nou pe amatorii de calcule să vadă ce înseamnă asta pentru Real.
Dinspre Portugalia și nu numai, prin intermediul ziarelor prietene lui Jorge Mendes, aflăm că negocierile sînt cam în punct mort, la mijloc fiind drepturile de imagine. Care, de fapt, sînt cheia afacerii. Acum, fotbalistul și clubul împart în mod egal aceste drepturi, o sursă de bani deloc mică. Cristiano ar vrea totul pentru el. Neymar a primit un asemenea tratament de la Barcelona, cu amendamentul însă că orice contract nou va primi ca jucător al catalanilor va trebui să-l împartă cu clubul. O concesie pe care Cristiano nu vrea s-o facă, pe ideea, poate corectă, că el e un nume consacrat, în vreme ce Neymar e încă la stadiul de promisiune.
Presa nu decide, dar influențează. E simplu să lansezi zvonul, posibil bazat pe intenții reale, că PSG oferă contract pe 5 ani, 17 milioane salariu net, drepturile de imagine sută la sută în posesia jucătorului, plus o primă de instalare de 20 de milioane de euro dacă vine în calitate de jucător liber, peste doi ani adică. Posibil să existe și ceva semnat cu Jorge Mendes în acest sens. La fel de simplu e să lansezi un alt zvon, cum că Monaco oferă chiar acum un salariu de 20 de milioane, contract pe 5 ani, plus 100 de milioane sumă de transfer.
Cam acestea sînt datele. Madridul nu stă însă cu mîinile încrucișate și aruncă pe piață numele lui Gareth Bale. Ale cărui detalii de contract le-am oferit acum cîteva zile, împreună cu cele ale lui Neymar și Falcao. Coincidență, aceeași sumă, 100 de milioane.
Situația e un pic diferită, cred eu. Totul se leagă de bani, e limpede. Însă eu cred că Florentino Perez are mai multă nevoie acum de Cristiano Ronaldo decît are ristiano de Florentino Perez. Cristiano poate să facă bani și din alte părți, Florentino nu prea văd cum poate obține rezultate fără cel mai bun jucător din lot.
Iar acum, revin la îtrebarea cu care am început: EXISTĂ OARE ÎN ACEST MOMENT UN FOTBALIST CARE SĂ VALOREZE 100 DE MILIOANE DE EURO?
P.S.
Nu vreau să mă refer deocamdată la situația lui Messi și presupusa fraudă fiscală pe care ar fi comis-o. Nu cred că el știe de așa ceva, de altfel sînt ferm convins că el habar n-are cîți bani are de fapt. Alții se ocupă de treburile astea, el are altele de făcut. Dacă se va dovedi adevărată povestea, cred că se poate spune, parafrazînd o vorbă celebră, că lăcomia nu ține cont de numărul banilor.
Fotbalul e în vacanță, însă asta nu înseamnă că se trag jaluzelele, se închid geamurile, se oprește alimentarea cu apă și toată lumea din birouri pleacă la plajă. Sau la munte, pentru cei care nu suportă soarele. Vacanța e pentru fotbaliști, au și ei dreptul la odihnă, căci urmează un sezon extrem de agitat și aglomerat, cum sînt toate de dinaintea campionatelor mondiale. Cei din jurul echipelor însă muncesc și încă din greu, căci acum e perioada lor. În perioada de vară, fotbalul adevărat se mută din iarbă spre birouri, spre mesele de negocieri, oriunde și oricum s-ar consuma ele.
Priviți titlul acestui text! Este adevărul absolut ÎN ACEST MOMENT. Sublinierea e obligatorie în lumea fotbalului unde o schimbare poate interveni cînd nimeni nu se așteaptă și totul poate lua o altă întorsătură.
Deocamdată, însă, Real Madrid nu are antrenor. După Mourinho scapă cine poate, scriam eu în urmă cu vreo lună și ceva. Nu mă așteptam atunci ca găsire unui înlocuitor pentru portughez să devină o operațiune atît de complicată. În fond, vorbim despre Real Madrid, locul unde oricine și-ar dori să ajungă, să joace sau să antreneze. A zis-o de curînd Luis Suarez, au zis-o și alții. Între timp, Mourinho a devenit ”The Happy One”, continuă să atace Barcelona, dintr-o inerție a declarațiilor din care se iese mai greu, dar locul lăsat liber de el încă n-a fost ocupat. Iar asta, indiferent din ce punct de vedere privim problema, nu e normal. Ceva se întîmplă, căci nu e Florentino Perez omul care să fie prins chiar atît de nepregătit. Chit că a mai îmbătrînit și, poate, și-a mai pierdut din vitalitate.
Să admitem că a fost un pic ocupat, căci au fost alegeri pentru scaunul suprem de la Real. Alegeri pe care le-a cîștigat, căci mai rar se vede un alergător care să concureze de unul singur și să termine pe locul doi. Poate doar în bancurile proaste. Florentino Perez s-a reales cu destulă ușurință în fruntea Realului, iar manevrele pe care le-a făcut nu te duc cu gîndul la un om care să-și fi pierdut abilitățile. Cine nu înțelege termenul ”s-a reales”, să citească articolul și va pricepe.
S-a vorbit și se vorbește în continuare despre Ancelotti. În mod normal, el ar fi trebuit să fie anunțat de ceva veme, chiar și prezentat. Cifra de 4 milioane cît reprezintă, se spune, clauza de reziliere a contractului tehnicianului italian nu e una care să sperie un club de talia Realului. Cred totuși că la mijloc e altceva. Pare un joc de șah între Florentino Perez și șeicii ce stăpînesc Parisul. Un joc de șah unde fiecare mutare e gîndită foarte foarte mult.
Nimeni nu știe exact ce fel de contract are Ancelotti. Dacă 4 milioane de euro e cifra exactă. Dacă nu cumva e una mult mai mare. Știu asta doar italianul, agentul său, șefii PSG-ului și Florentino Perez. Între Real Madrid și Ancelotti totul e clar. Părțile s-au pus de acord, salariu, durata contractului, echipă tehnică. Mai rămîne ca Ancelotti să se poată dezlega de PSG.
Iar aici cred că e o problemă. Născută din acea suspendare pe care a primit-o Leonardo, sancțiune la care puțini se așteptau, mai bine zis puțini se așteptau să fie atît de dură. Și se aude că 9 luni nu e pedeapsa finală, ea ar putea fi chiar mai drastică. Cu Leonardo apt, exista o variantă. Pentru că, în momentul ăsta, ce antrenor ar putea prelua PSG?
Se spune tot mai apăsat că visul șeicilor a fost, mai întîi, Jose Mourinho. Pe care l-au sondat, unii zic că au și negociat cîte ceva. Atunci s-a instaurat un soi de război între PSG și Real Madrid, căci francezii au intrat în discuții cu un antrenor sub contract, ceea cee interzis. În discuții mai erau implicați Cristiano Ronaldo și Di Maria, avînd și ei, ca și Mourinho, același impresar, Jorge Mendes. Madridul a fost extrem de deranjat de acest amestec, deși nu-s manevre care să-i fie străine lui Florentino Perez. Pe principiul, ușor modificat față de original, ”ce mie nu-mi place, altora le mai fac”.
Parisul răspunde acum cu aceeași monedă. Ancelotti e sub contract, e interzis, conform regulilor, să încerci măcar o apropiere de el. În paranteză fie spus, aceste reguli sănt flagrant încălcate de toată lumea, dar asta e o altă discuție.
Se mai spune că al doilea vis al șeicilor parizieni se numește Arsene Wenger. Doar că și contractul acestuia expiră în 2014, iar Wenger nu pare dispus să părăsească pe Arsenal acum. Pînă în vara viitoare însă e timp destul, iar șeicii au destule argumente cu care să-l poată convinge pe alsacian să schimbe, în sfîrșit, campionatul.
Pentru asta însă au nevoie de un antrenor în sezonul acesta. Iar Ancelotti e ideal, dovadă și declarațiile de dragoste trimise de jucători. Rafa Benitez s-a dus la Napoli, Laurent Blanc nu pare dispus a accepta un contract pe un an, Antonio Conte nu vrea să plece de la Torino, Villas Boas stă bine la Tottenham. Pe cine să pui în condițiile astea, astfel încît să-i dai drumul lui Ancelotti?
E posibil ca asta să fie cheia. E la fel de posibil ca totul să se schimbe în interval de cîteva ore. Deocamdată, e anunțată o întîlnire între Florentino Perez și Zinedine Zidane. Într-un fel, Zizou e Leonardo al Madridului, cu deosebirea că el nu e suspendat. În ultimele zile, timid sau mai puțin, s-a vehiculat numele lui Zidane ca posibil antrenor. Nu prea e o mișcare de tip Florentino, dar nu cred că ar fi chiar atît de surprinzătoare.
Pînă una alta, Real Madrid n-are antrenor.
P.S.
În aceeași situație e și Manchester City. Oficializarea trecerii lui Pellegrini la City întărzie la fel de suspect. A spune că există o legătură cu povestea de mai sus e ușor hazardat, dar în nici un caz nu e SF.
Neymar, Radamel Falcao, Gareth Bale. 3 dintre numele mari implicate în această perioadă agitată de mercato, 3 fotbaliști foarte mari despre care s-a scris și se va mai scrie suficient de mult. Neymar a ajuns la FC Barcelona, o mutare anunțată, dar care s-a realizat în termeni puțin modificați, ceva mai mari, față de cei pe care clubul catalan spera să-i obțină. Falcao s-a transferat la AS Monaco, o mișcare ce a stîrnit suficient demulte comentarii, iar Gareth Bale apare constant în presa internațională drept țintă a lui Florentino Perez, noul și vechiul președinte al Realului. Toate cele trei tranzacții, două realizate, una foarte posibilă, au cîteva detalii ce merită remarcate.
Neymar a ajuns la Barcelona după multe eforturi ale catalanilor. Plus un preț, 57 de milioane de euro, asumat pe site-ul oficial al clubului, sensibil mai mare decît cel pe care îl prevăzuseră. Și asta pentru că, la fel ca-n cazul multor brazilieni și sud-americani, Neymar, mai exact drepturile de proprietate asupra sa, erau împărțite în 4: Santos, firmei DIS Esporte (în fapt un fond de investiții aparținînd omului de afaceri Delcir Sonda, proprietarul celui mai mare lanț de supermarketuri din Brazilia), firmei TEISA (Terceira Estrela Investimentos, un alt fond de investiții) și tatăl fotbalistului.
Cînd sînt atîtea părți implicate, e normal ca negocierile să fie mai grele ca în alte situații. E deja o obișnuință la fotbaliștii sud-americani, veți vedea mai jos și situația lui Falcao, să existe astfel de probleme. În plus, la Neymar trebuie adăugat și comisionul impresarilor, 3 la număr, Wagner Ribeiro, cel mai cunoscut dintre toți, Andre Cury și Marcos Malaquias, toți 3 cu contracte de reprezentare în vigoare, căci fiecare dintre ei a contribuit cu ceva la acest adevărat comerț cu amănuntul reprezentat de tranzacționarea în timp a drepturilor federative ale jucătorului. Plus tatăl său, Neymar da Silva Sr, agentul actual.
Fiecare și-a vrut partea. Mai mare, mai mică, funcție de situație și de implicarea în trecut. Vina pentru această stare de fapt aparține lui Santos, care din dorința de a-l ține pe Neymar cît mai mult, pentru a-i crește prețul, a tot scos la vînzare. către fondurile de investiții de mai sus, părți din drepturile sale.
Dacă a fost sau nu o afacere profitabilă, vom vedea peste cîțiva ani. Deocamdată, din Brazilia au început să apară informații despre iritarea lui Delcir Sonda după ce FC Barcelona a avansat pe site-ul propriu suma de 57 de milioane de euro plătită pentru Neymar , omul de afaceri fiind, se pare, nemulțumit de partea pe care a primit-o de la Santos.
Situația lui Radamel Falcao seamănă pînă la un punct cu cea a lui Neymar. Și drepturile sale sînt împărțite. 60 la sută din ele aparțin tot unui fond de investiții, ”Doyen Sports”, cu sediul în Londra. Cînd Radamel a semnat pentru Atletico, în vara lui 2011, multă lume s-a întrebat de unde a avut clubul madrilen 40 de milioane de euro, plus alte 10 milioane bonusuri de performanță, în condițiile în care situația sa economică nu strălucea. Mulți au lăudat managementul conducerii, care ar fi investit practic totți banii obținuți din vînzarea lui Kun Aguero la City. 
De fapt, Atletico n-a plătit decît 18 milioane de euro. Restul sumei a venit de la ”Doyes Sports”, o firmă ce deține, printre altele, lanțul de hoteluri Rixos, și care, sesizînd momentul optim, a decis că e cazul să-și scoată banii investiți și să obțină și un profit consistent. Legătura dintre șefii fondului de investiții și noul patron al celor de la Monaco, omul de afaceri rus Dmitri Ribolovlev, sînt sufiecient de neclare. Unii pretind că în spatele ”Doyes Sports” ar fi Jorge Mendes, celebru impresar, și Peter Kenyon, fostul șef de la Chelsea.
Se spune însă că ”El Tigre” a primit mutarea în plic, ca și Atletico Madrid, de altfel. Astfel că și jucătorul și Atletico, în circumstanțele date, s-au văzut nevoiți să accepte situația. La fel de posibil e ca și viitoarele mutări ale celor monegascilor să fie influențate de acest fond de investiții, ce ar mai deține, se zice, procente importante din fotbaliști cu nume, precum De Gea, Borja Valero sau Kondogbia.
În același timp, apar și explicații privind graba celor de la Monaco de a aduce cît mai repede fotbaliști și pe cale de consecință, a-i cumpăra cu sume relativ mari. În mod normal, sezonul de mercato se termină pe 31 august, probabil luni 2 septembrie în multe țări, căci 31 august cade sîmbătă, și logica spune că negocierile se pot prelungi. Monaco însă e sub o oarecare presiune. Începînd cu 1 iulie, își va pierde statutul preferențial dat de fiscalitatea din Principat și se va alinia la politica de taxe din restul Franței. Exercițiile bugetare în fotbal se termină însă pe 30 iunie, astfel că orice tranzacție efectuată pînă la această dată beneficiază de condițiile speciale. Chiar dacă asta ar însemna ca respectivul exercițiu bugetar să se termine pe minus, cu pierderi considerabile urmare a sumelor investite, însă nu cred că acest aspect îl preocupă extrem de tare pe Ribolovlev.
În ceea ce-l privește pe Gareth Bale, situația e diferită. Sau cel puțin nu s-a aflat nimic pînă acum că ar fi și el amestecat în tranzacții precum cele de mai sus. Dorit insistent de Real Madrid, Bale are o mică-mare problemă. Mică sau mare, depinde din ce punct de vedere privești problema și cum sînt făcute contractele.
Gareth Bale este imaginea, pe parte sportivă, a concernului British Telecom. Care tocmai ce a cumpărat drepturile de difuzare pentru Premier League, mai exact pentru 38 de meciuri din campionatul Angliei, cîte unul pe etapă, marea lor majoritate cele de sîmbătă, de la ora României 14:45. Inclusiv meciul inaugural al sezonului 2013-2014. De menționat că, după mulți ani de supremație SKY și pay-per-view, toate aceste meciuri vor fi free.
BT Sport, operatorul British Telecom pe piața TV, îl are ca imagine pe Gareth Bale și deja și-a început campania de promovare a noului sezon avîndu-l pe internaționalul galez, printre alte figuri pe care le veți recunoaște în mod sigur, în prim-plan.
E de presupus că atunci cînd au semnat contractul cu Bale, cei de la BT Sport au încercat să se asigure că unul dintre actorii principali nu va pleca. Evident, orice contract are și clauze de reziliere, dar asta înseamnă o sumă mult mai mare pe care Real Madrid ar trebui s-o plătească. Undeva spre 100 de milioane, bani pe care Bale nu cred să-i facă.
Pe de altă parte, privind spotul de mai sus, un detaliu îmi sare în ochi: Rooney nu apare.
Florentino Perez a fost reales președinte la Real Madrid. E știrea zilei. Una care n-a făcut, ca altădată, prea multă vîlvă. Și asta pentru că Florentino Perez n-a avut contracandidat în această cursă. A alergat singur și, pentru că nu e vorba de un banc prost, n-avea cum să termine pe doi.
Aruncați o privire asupra titlului! ”Florentino Perez s-a reales”. Nu, nu e nici o greșeală. Acesta e adevărul, iar motivele pentru care vechiul și, de azi, noul președinte al Realului a fost unicul candidat la această funcție nu țin de un eventual dezinteres al altora, ci de anumite manevre.
Dezinteres n-avea cum să fie. În Spania se spune că funcția de președinte la Real Madrid poate fi mai prețioasă decît cea de premier al Spaniei. Sigur, e o exagerare, provenită din perioada în care Realul era cel mai important club din lume, dar în mod cert nu e o exagerare grosolană. E de ajuns să-l privim chiar pe Florentino, a cărui avere e azi de 10 ori mai mare decît în vara lui 2000, cînd a preluat, pentru prima dată, acest scaun grație, vă amintiți cu siguranță, transferului lui Figo de la FC Barcelona.
PARANTEZĂ.
Atunci, manevra lui Perez a fost genială. A semnat un precontract cu Jose Veiga, cel care era reprezentantul lui Figo, prin care se obliga să accepte trecerea jucătorului de la Barcelona la Real Madrid, în cazul în care Perez ar cîștiga alegerile. Trecerea s-ar fi făcut cu achitarea clauzei de reziliere a lui Figo, undeva în jur de 60 de milioane de euro. Atît Figo cît și Veiga urmau să încaseze un comision de 3 milioane de euro, dar Perez a fost suficient de inteligent să pună și el o clauză de 30 de milioane de euro de penalizare, în caz că cei doi nu respectă contractul și Figo refuză să meargă la Real. Mai tîrziu, atît Figo cît și Veiga aveau să admită că făcuseră asta doar pentru a presa conducerea Barcelonei să-i mărească salariul jucătorului și să-i prelungească înțelegerea. Cei doi nu se așteptau, cum de altfel nu se aștepta nimeni, ca Perez să-l învingă pe Lorenzo Sanz, președintele în exercițiu, cu care tocmai se cîștigase Liga campionilor.
Perez însă i-a convins pe alegători. Atît cu numele lui Figo, căci era prima dată cînd se întîmpla așa ceva la alegeri, dar și cu promisiunea că dacă nu-l aduce pe Figo va plăti el abonamentul pe un an pentru fiecare socio în parte. Avea și de unde să promită, cele 30 de milioane pe care urma să le plătească drept daune Figo.
În ziua cînd Perez a cîștigat, Figo și-a sunat impresarul și l-a întrebat ce urmează să facă. Răspunsul lui Veiga a fost cam șocant pentru fotbalist: ori rămîi la Barcelona și plătești 30 de milioane, pe care nu-i ai, ori îi determini pe cei de la Barcelona să plătească ei 30 de milioane, ceea ce nu vor acepta, ori ne judecăm cu Florentino și e foarte posibil să mergem amîndoi la închisoare, ori mergi la Real Madrid. Evident, portughezul a ales ultima variantă.
PARANTEZĂ ÎNCHISĂ.
De atunci, Florentino a evoluat. Firma sa, ACS, a devenit cea mai puternică din Spania în sectorul construcțiilor. Beneficind, e limpede, și de avîntul luat de această țară, unde s-a construit nu mult, ci enorm, de multe ori în neștire. Spania a avut un procentaj de captare a fondurilor europene de 110 la sută în această perioadă de avînt, iar Florentino și-a folosit relațiile pe care și le făcuse ca președinte la Real Madrid pentru a primi contracte generoase cu statul. Dar nu doar cu statul spaniol, ci și în China, unde a construit două centuri ale Beijingului, în Thailanda, chiar și în SUA.
Alegerile din acest an erau fixate pentru 15 iunie. Prin iarnă, atunci cînd a apărut prima scînteie a conflictului dintre Mourinho și vestiar, scriam pe acest blog că Florentino Perez joacă tare, în perspectiva alegerilor. Recitiți acel text, cu informațiile de acum, și veți vedea că n-a fost o exagerare. Nu s-a limitat însă la acest joc. A acționat și pe alte părți. Din nou genial. A schimbat regulamentul de desfășurare a alegerilor, introducînd două elemente ce pot părea derizorii, dar nu sînt.
În primul rînd, a impus ca fiecare candidat să fie ”socio” de cel puțin 20 de ani, față de minim 10 cum era pînă acum. Și, în al doilea rînd, cel mai important de fapt, a impus ca fiecare candidat să depună și, practic, să blocheze la dispoziția clubului dacă ar fi ales, pe toată durata mandatului, o sumă de bani reprezentînd 15 la sută din bugetul clubului la momentul depunerii. Acești bani reprezintă o garanție și pot fi utilizați de club în situații de urgență. Cu un buget de aproape 500 de milioane de euro, suma pe care ar fi trebuit s-o depună fiecare pretendent la fotoliul prezidențial e de 75 de milioane de euro. Deloc puțin, mai ales în astfel de vremuri.
Cu aceste două condiți, a blocat practic accesul la cursa prezidențială pentru orice rival. Și, în special, a blocat doi contracandidați care i-ar fi putut pune probleme. Primul era fostul mare jucător Manolo Sanchis. Nume greu în istoria clubului, care, se spune, și-ar fi asigurat sprijinul lui Raul, Hierro și Vicente del Bosque. Al doilea nume era cel al lui Jose Maria Aznar, fostul premier al Spaniei, fan declarat al Realului. La fel de greu, poate mai greu, de vreme ce soția sa, Ana Botella, este primarul Madridului.
Nici unul dintre cei doi nu îndeplinește, ați ghicit, noile condiții. Manolo Sanchis nu poate pune suma de 75 de milioane garanție, în vreme ce Aznar are ceva mai mult de 10 ani ca ”socio”, departe de cei 20 de ani impuși, plus că nu i-ar fi convenit prea tare ca lumea să știe că are 75 de milioane de euro la îndemînă.
Așa că, neavînd contracandidat, Florentino Perez și-a început, în mod oficial, noul mandat. A făcut-o cu promisiunea că nu-l va lăsa pe Cristiano Ronaldo să plece și că, odată trecută această perioadă electorală, se va ocupa de transferuri.
Deocamdată, Real pare într-un soi de șoc post-Mourinho. Nu are antrenor, n-a transferat pe nimeni, mai mulți jucători ar cam vrea să plece, iar Cristiano nu se arată prea dornic să semneze prelungirea. Cunoscîndu-l însă pe Florentino Perez, sînt convins că prima mutare a Madridului nu va întîrzia să apară
UPDATE 3 IUNIE
Aici puteti vedea, in direct, de pe „Camp Nou”, prezentarea lui Neymar. Analiza transferului sau mai jos
Era un transfer anunțat de multă vreme. Se știa de mai bine de un an că Neymar va face, în vara lui 2013, pasul spre Europa. Circumstanțele care indicau acest pas erau clare: contractul lui expira în 2014, asta în primul rînd, apoi faptul că în vara viitoare Brazilia găzduiește Mondialul, în al doilea rînd. Neymar e om de bază în naționala Braziliei, pe undeva chiar cel mai important nume la această oră într-o selecționată ce nu mai dispune de branduri ”titanice”, de genul Ronaldinho, Ronaldo, Romario etc. Pentru Neymar, un sezon în Europa era obligatoriu înaintea Mondialului, căci oricît ar fi de frumos campionatul Braziliei, oricît de mulți bani s-ar învîrti acolo, și sînt foarte mulți, nivelul e limpede mult sub ligile puternice ale Europei. Ca să nu mai vorbim de Liga Campionilor.
Unica necunoscuta era destinația lui Neymar. Necunoscută și nu prea totuși. Pe Neymar l-au vrut toți. Și Real Madrid, și Bayern, și City, și Chelsea, și PSG. L-a luat Barcelona, în această goană pentru putere, din care au avut de cîștigat cel mai mult jucătorul și anturajul lui, prin anturaj înțelegînd impresarii și familia, căci tatăl său a avut și el un rol extrem de important. Sandro Rosell, președintele Barcelonei, și-a jucat cartea inteligent. Avea intrare și la jucător și la tatăl său. Înainte să fie președinte la Barcelona, Rosell a fost șeful Nike pe Brazilia și America de Sud. Poziție cu care și-a făcut suficiente relații în zona jucătorilor și a impresarilor. A plătit un avans, a lăsat jucătorul să joace încă un sezon și jumătate la Santos, dar a și pus clauze prin care a făcut ca transferul spre altă echipă, chit că această echipă ar fi dat mai mulți bani, să devină imposibil. Santos trebuia să plătească Barcelonei compensații foarte mari, iar prețul unui potențial transfer în altă parte ar fi trecut deci peste suta de milioane de euro. Iar Neymar nu face acești bani.
Pe undeva, la fel s-a întîmplat cu Cristiano Ronaldo în 2009. El a ajuns la Real Madrid oarecum forțat, căci Florentino Perez s-a văzut pus în fața unui precontract al fostului președinte, unul de tristă amintire după părerea mea, Ramon Calderon, prin care dacă nu făcea transferul pe suma stabilită, 96 de milioane de euro, urma să plătească daune de 30 de milioane. Perez a ales să facă un efort, să dea banii și să ia jucătorul, nu să dea bani degeaba. Dar Cristiano la vremea respectivă era o certitudine, cîștigase un Balon de Aur și avea un potențial în continuă creștere. Neymar, la acest moment, e încă la nivel de promisiune, iar a plăti 100 de milioane pe el era o nebunie curată.
Barcelona a pus mîna pe un mare talent. dar și pe un mare generator de bani. Neymar are în momentul ăsta 12 firme mari cu care are contract și care vor continua să plătească. Probabil valoarea contractelor va crește, e posibil să vină și alții, căci brandul Barcelona în ziua de azi atrage ca un magnet. Jumătate din bani ar trebui să meargă la Barcelona, cel puțin așa se negoziază în aceste zile, e un aspect încă nefinalizat, ceea ce ar fi o premieră, căci Barcelona lăsa mereu drepturile de imagine în întregime jucătorului.
La nivel fotbalistic, Neymar e abia la început. Nu vă luați după cei care, brusc, nu-l văd un mare fotbalist. Din frustrări se nasc cele mai mari bazaconii. Neymar e un mare talent. Ambidextru, cu viteză de reacție, cu tehnică sclipitoare, cu un unu contra unu devastator pe spații mici, Neymar poate fi tratamentul perfect împotriva dependenței de Messi a Barcelonei. Sînt însă destule semne de întrebare ce roiesc în jurul său. Cum va fi adaptarea la fotbalul european și la viața europeană, în general. Iar apoi, cum se va adapta la stilul Barcelonei. Și, mai ales, întrebarea de o mie de puncte, întrebarea care-i preocupă pe toți: CUM SE VA ÎNȚELEGE CU MESSI?
Avem în față o pereche, Messi-Neymar, ce poate distruge orice apărare. Dar care poate distruge și propria echipă. Aici e problema lui Tito Vilanova. Sau a celui ce va fi antrenor al Barcelonei în sezonul viitor, căci mie încă nu mi-e prea clară continuitatea lui Tito. La Santos, Neymar beneficia de libertate totală de mișcare, era absolvit aproape total de sarcinile defensive. La Barcelona, aceste detalii sînt însă rezervate lui Messi. O echipă cu doi fotbaliști beneficiind de libertate de mișcare și degrevați de sarcini defensive poate deveni haotică la început, victimă sigură apoi.
Barcelona are, de pe vremea lui Cruyff, un joc pozițional extrem de clar. Se învață de la primele clase de vîrstă. Un joc pozițional în care nimeni nu face ce-i trece prin cap. Excepțiile s-au numit Laudrup, Romario, Ronaldinho și acum Messi. Ceilalți, și au fost un Stoicikov, un Figo, un Xavi, un Eto`o, un Iniesta, s-au integrat în această disciplină. Riquelme, de exemplu, n-a putut, de aceea s-a și autoexclus. La nivel de antrenori, Louis van Gaal a încercat să schimbe un pic modulul, dar și el s-a autoexclus cu această mișcare.
Poziția naturală a lui Neymar e centru-stînga. Dar, fiind ambidextru, poate foarte bine să joace centru-dreapta. E oare posibil ca ei să se întersecteze, să schimbe pozițiile unul cu altul? În principiu, da. Una din marile calități ale lui Neymar e simțul asociativ, felul în care se asociază cu coechipierul care are mingea. Messi, la fel. S-ar putea ca și unul și celălalt să-și gasească cel mai bun coechipier posibil. Căci Messi a avut, în ultimul timp, tendința de a coborî mult spre centru pentru a pasa decisiv, dar nu de puține ori n-a avut cui să paseze. Acum are o variantă în plus.
Tito Vilanova are așadar această misiune. Nu imposibilă, dar nici prea lesne de obținut. Să-i facă să joace pe cei doi în același timp. Mai are însă de lucrat la ceva Tito. Neymar e o mașină de creat fotbal, dar și o mașină de pierdut mingi. Ceea ce la Barcelona e total interzis. În Brazilia își permitea să piardă baloane, la Barcelona nu prea, mai ales în Champions League, cu rivale extrem de puternice și bine așezate în teren.
În mod normal, Iniesta e factorul-cheie în adaptarea lui Neymar. Ritmul pe care-l propune Iniesta se potrivește perfect cu cel al lui Neymar. E posibil ca Xavi să fie un pic în dificultate, dar experiența sa îl va ajuta. În aceste condiții, nu cred că Barcelona ar face o afacere foarte bună pierzîndu-l pe Thiago, căci Thiago are, la rîndu-i, capacitatea de a juca la viteza impusă de perechea Messi-Neymar.
Acum, astăzi, nu se poate spune cu certitudine nimic. Numai proștii au certitudini, oamenii inteligenți trebuie sa aibă și dubii. A spune cu convingere că Neymar nu se va adapta la Barcelona e o mare greșeală. La ce talent are, la felul aproape umil în care vine la Barcelona și la ce dorință a avut de a juca alături de Messi, Neymar are deschise toate ușile viitorului. Dar nici nu se poate spune, cu aceeași siguranță, că va reuși, că va fi un mare succes. Pentru asta trebuie să așteptăm. Și să ne bucurăm că avem prilejul să vad în fiecare săptămînă de ce este capabil acest băiat.
P.S. 1
Aștept reacția Madridului. Și a lui Florentino Perez. Deocamdată Barcelona i l-a luat pe Neymar, iar Bayern, se pare, pe Lewandovski. Perez visează la Bale, dar e un transfer foarte greu de realizat, chit că în mass-media se scrie și se vorbește mult pe această temă.
P.S. 2
Se naște o nouă forță în Franța și Europa: AS Monaco. Îl va semna pe Radamel Falcao, ceea ce o mare victorie, dar și un semn de întrebare pentru mine și pentru toți cei care mai cred că fotbaliștii nu sînt guvernați de principiul ”show me the money”. Atenție la alte manevre în zonă, căci Jorge Mendes, impresarul lui Falcao și al multor altora, pare să-și fi găsit un nou client.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!