Germania și Franța se prezentau publicului drept principalele favorite la câștigarea acestui European. Evident, înainte ca el să înceapă, atunci când se făceau diverse calcule, bazate mult pe realitate, dar destul de mult pe simpatii sau antipatii personale. Însă campioana mondială en-titre și țara gazdă (atunci când ea e Franța) nu prea au cum să fie ocolite într-un astfel de calcul. Mulți vorbeau ca despre o finală de vis între cele două, dar după tragerea la sorți era destul de clar că duelul va avea loc în semifinale, dacă ambele își vor face treaba corect. Adică își vor câștiga grupele și vor rezolva ulterior partidele eliminatorii. Citeste mai mult …
Considerate de majoritatea specialistelor drept primele două favorite la câștigarea Campionatului European, Franța și Germania se întâlnesc într-o semifinală oarecum anunțată de calculul hârtiei, căci ambele și-au câștigat grupele din care au făcut parte și mai apoi au învins și-n partidele eliminatorii. E unul dintre duelurile clasice atunci când vine vorba de echipe naționale, dar și o confruntare cu o rivalitate ce depășește tărâmul fotbalistic. Pe noul ”Stade Velodrome”, campioana mondială caută să-și confirme faima de sperietoare a gazdelor, dar are de trecut peste un important handicap, absența a trei jucători importanți, în mod normal titulari. La rândul său, Franța trebuie să învingă și enorma presiune ce stă pe umerii jucătorilor, mai ales într-o ambianță fierbinte precum cea de la Marsilia. Programul zilei de azi include și dueluri europene ale echipelor de club, fiind în plină desfășurare primul tur preliminar din Europa League, Supercupa Poloniei, care deschide sezonul în această țară, a doua semifinală din Copa Libertadores precum și tenis de la Wimbledon. Amănunte și cote mai jos. Citeste mai mult …
Ultimul sfert de finală al Europeanului se joacă în această seară și pare cel mai dezechilibrat, Franța fiind favorită certă în fața Islandei. Numai că nordicii insulari au încetat de mult să mai fie o victimă sigură, parcursul lor din preliminarii și de la acest turneu final transformându-i într-o grupare ce trebuie luată în seamă. Furtuna islandeză a făcut victime importante, Olanda, în preliminarii, și Anglia, la Euro, fiind printre ele, iar acum Franța este, la rându-i, amenințată. În programul zilei de azi regăsim și două derbyuri interesante în două zone îndepărtate ale planetei: la Porto Alegre se întâlnesc Internacional și Gremio, în vreme ce New York City și New York Red Bull se vor afla față-n față într-o confruntare numai bună pentru a sărbători Ziua Americii. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …
Știm deja trei dintre cele 8 echipe ce vor alcătui sferturile de finală ale Campionatului European. Polonia, Țara Galilor și Portugalia au făcut ieri pasul spre turul următor, iar astăzi urmează să aflăm alte trei reprezentative care le vor urma. Franța e favorită în fața bătrânilor Irlandei în primul meci al zilei, deși irlandezii tare ar vrea să-și ia revanșa după acel deja celebru baraj de calificare pentru Mondialul din Africa de Sud, cu hențul lui Henry din final. Germania-Slovacia e a doua confruntare, cu campioana mondială având prima șansă, deși au trecut puține zile de la un surprinzător succes al slovacilor într-un ”amical” disputat chiar în Germania. Seara programează partida dintre Ungaria și Belgia, cu belgienii favoriți, dar cu maghiarii căutând să continue seria surprizelor la acest European. Toate detaliile și cotele mai jos. Citeste mai mult …
Ne aflăm în plin proces electoral în Marea Britanie. Se vorbește despre ”Brexit”, lumea e chestionată asupra rămânerii sau nu a Regatului în Uniunea Europeană. Tema e extinsă și ar necesita ea însăși zeci de rânduri. O fac însă colegii de la Digi 24 și o fac foarte bine, așa că n-am niciun motiv să insist asupra ei. În plină dezbatere electorală însă, o parte importantă a Marii Britanii, Țara Galilor a ales să rămână la European. Ba încă a făcut-o cu stil, câștigând grupa din care face parte unde, ce să vezi, că așa e viața uneori, plină de neprevăzut, Anglia a terminat pe locul doi. Citeste mai mult …
Tocmai ce am revăzut meciul Franța-România. E avantajul pe care ți-l oferă tehnologia de azi. Practic l-am văzut, căci e un fel de a spune l-am revăzut. Pe stadion e altceva. Tensiunea e mare, inima-ți bate cu putere, ai un nod în gât la fiecare centrare, la fiecare pasă greșită, la fiecare dribling al adversarului. Acum, știind și rezultatul, am privit totul cu alți ochi. Citeste mai mult …
Caută-mă!