Așadar, avem barajul! Să recunoaștem, e ceea ce ne-am propus la începutul acestor preliminarii. Ne-am propus și am obținut. Vom avea de jucat două meciuri infernale, indiferent de numele adversarului, dar, în momentul ăsta mai mult de o calificare la baraj nu ne puteam propune. Că ne-a calificat Olanda, că ne-am calificat noi, zău dacă mai contează, important e că ne-am calificat.

Ieri, înainte de cele două partide, scriam tot aici că am încredere în Olanda. Ilie Dumitrescu, de exemplu, nu avea foarte mare. Olanda și-a resepectat însă blazonul și a bătut la Istanbul, în ciuda unui public ostil, dar și a unui adversar bun. Eu cred că Turcia e peste România în momentul ăsta, de aceea faptul că le-am luat fața în această grupă e o mare realizare. În postul de care aminteam mai sus, invitam pe toată lumea să privească naționala Turciei, antrenorul pe care-l au,  jucătorii ce au fost selecționați și rolul pe care-l au acești jucători în echipele de club de la care provin. Și apoi vă invit să faceți același lucru cu fotbaliștii români! Eu cred că e sensibilă diferența în favoarea turcilor.

Dacă e să privim lucrurile corect, noi am plecat la aceste preliminarii din urna a patra valorică. Cu șansa a patra, deci. Mi se pare ușor ciudată reacția pe care au avut-o, și o au, unii oameni, jurnaliști inclusiv, sau mai ales jurnaliști, față de acest baraj. Că n-am jucat strălucit, că n-am meritat, că nu ne-a calificat noi, ci ne-a calificat Olanda. Perfect de acord cu unele din aceste aspecte. Cu un amendament. De calificat ne-a calificat, dacă e s-o luăm așa, Ungaria, căci Olanda și-a menținut traseul victorios peste tot, mai puțin în Estonia, unde a fost un accident. Noi am bătut în Turcia, Turcia a bătut la noi, în schimb rezultatele turcilor cu Ungaria i-au tras în jos și i-au scos de la baraj. Nu înțeleg ce ar fi vrut cei care acum contestă și acest baraj ori îl privesc ca pe un dar nemeritat. E ca și cum i-ai scoate ochii unui cîștigător la loto că n-a muncit acei bani și, în concluzie, nu-i merită. Dacă băteam cu 5-0 Estonia, toată lumea s-ar fi repezit să spună ca fost blat.

Avem un stil ciudat de a ne bucura. Cînd ne-am calificat la Euro 2008, am bătut monedă pe acel gol din ofsaid marcat de Goian cu Olanda, la Constanța. Francezii s-au calificat la Mondialul din 2010 după un furt grosolan în barajul cu Irlanda, pe care l-au recunoscut, dar n-au pus calificarea pe seama acelei erori niciodată, așa cum am făcut noi.

Avem un stil ciudat de a privi lucrurile. Avem tendința de a ne crede mai tari decît sîntem în realitate. Avem tendința de a crede că fotbalul românesc e în continuare cel reprezentat de Generația de Aur. Repetați exercițiul de mai sus cu jucătorii din acea epocă. Vedeți la ce echipe evoluau ei și care era greutatea lor la acele echipe. Vremurile alea s-au dus, mai degrabă au fost un accident fericit în istoria plină de eșecuri pe care o are fotbalul românesc. Acea generație e o excepție și nu cred că se va mai repeta vreodată. De acord, din vina celor care au gestionat fotbalul românesc în toată această perioadă și n-au știut, nu i-a interesat sau n-au vrut să profite de emulația ce se crease în jurul acestui sport după Mondialul din 1994. Dacă în 1994, hai să zicem în în 1998, hai să zicem în 2002 începeam un program precum cel al belgienilor, poate că aveam și noi jucători apropiați de cei din 1994. Vîrfurile fotbalului nostru n-au făcut alceva decît să guverneze o mocirlă plină de furtișaguri, mîrșăvii și mîrlănii, din care nu se putea naște nimic notabil.

BILETE DE INTRARE LA MECIUL FC BARCELONA – REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Avem un stil ciudat de a privi lucrurile și din pricina acestor conducători. Poate că totuși ar trebui să ne temperăm pornirile negativiste, să căutăm să fim mai pozitivi. Jurnaliștii în primul rînd, pentru că ei sînt cei care crează opiniile totuși. N-am o relație prea bună cu Lucian Lipovan, de la ProSport, dimpotrivă aș putea spune, însă ceea ce a scris el după meciul cu Estonia mi se pare de foarte mult bun simț. Toată presa străină a remarcat revenirea României, după atîția ani, la un asemenea nivel, numai noi ne simțim datori să-i răspundem lui Raț, de parcă Raț n-are voie să aibă o opinie care s-o contrazică pe a noastră. Deontologia noastră e perfectă, a lor e imperfectă.

Îmi doream înainte de ultima etapă a preliminariilor un baraj în calea uitării. Un baraj care să ne readucă sentimentul că existăm, să ne readucă inclusiv teama de eșecuri memorabile, pe care o cam uitasem. Ne doream să avem măcar după ce să plîngem, ca atunci în 1994, ca atunci după Slovenia, ca atunci la Copenhaga. Iată că avem această ocazie și, poate, nu vom plînge. De ce să nu încercăm să sperăm că vom fi fericiți, că vom merge la Mondiale, de să nu gîndim pozitiv și atragem de partea noastră energiile pozitive?

Mă întreb dacă unii nu-și doresc mai mult o necalificare, ca să aibă motiv să critice din nou, să dea de pămînt cu Pițurcă și cu jucătorii, să arate că au avut dreptate cînd criticau. Asta deși o calificare la Mondial ar fi o gură nesperată de oxigen pentru o presă scrisă care moare încet, din cauze incerte, pe care unii încearcă să le arunce exclusiv în spinarea cititorilor, deși mie unul mi-e greu să pricep cum o țară cu 20 de milioane de oameni nu poate susține o presă rezonabilă.

Nu-mi place Pițurcă. Deloc. Mi se pare un antrenor urechist, deloc adaptat la nou, mult mai deschis pornirilor de jucător de poker decît unor eventuale strategii fotbalistice. Îmi pare un orgolios peste măsură, un selecționer cu o selecție mai mult decît bizară, dacă n-ar fi interesată. Cointeresată, mai bine zis. Cu acea față mereu încruntată a îndepărtat multă lume din jurul echipei naționale, a atras multe antipatii din partea jurnaliștilor. În martie scriam însă că am încredere că ne va duce la baraj. Uite că s-a întîmplat. Nici nu vreau să mă gîndesc cum se va comporta el dacă ne va califica la turneul final. Îmi asum însă acest risc. Se fac 15 ani de cînd n-am fost la un Mondial. Ar fi magnific să putem fi în Brazilia, ar fi mult peste condiția de azi a fotbalului românesc. Să ne gîndim doar ce țări sînt sigure deja că vor vedea Mondialul la televizor. Am fost la două Mondiale, unul cu România, altul fără, și știu ce reprezintă o asemenea competiție la nivel global. Iar cea de la anul se anunță mai mult decît spectaculoasă.

Dacă Victor Pițurcă izbutește să ne ducă la Mondiale, îmi asum orice risc în ceea ce privește persoana lui. Chiar riscul să-mi devină simpatic. Simpatic de antipatic.