Există o vorbă, veche de cînd lumea și tare înțeleaptă: ”Vrei să rîdă Dumnezeu de tine? Fă-ți planuri!”. Cu toții cred că am verificat-o măcar o dată în viață. Cu toții o facem, cu toții ne facem planuri, mai apropiate ori mai depărtate, cu toții încercăm să ne imaginăm viitorul uitînd un singur lucru, poate cel mai important, nu întotdeauna destinul e sută la sută în mîinile tale. Ultimul pe lista celor care, probabil, trăiesc pe pielea lor această realitate e Victor Valdes.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cel mai bun portar din istoria Barcelonei avea planurile sale pentru această vară. Anunțase că nu mai vrea să stea, anunțase că are nevoie de alte provocări. Eu unul nu l-am înțeles la momentul anunțului. Am și scris asta. Nu mi-am dat seama atunci, la fel cum nu-mi dau seama nici acum, ce probleme l-au determinat pe Victor Valdes să ia această decizie. Eu unul nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Aparent, Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli. Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona. E bine totuși să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.
Acum, de toate planurile lui Victor Valdes s-a ales praful. Diagnosticul e nemilos, crud și are sunetul unui pahar scăpat pe jos, care se face țăndări: ruptură de ligamente încrucișate. Minim 6 luni de pauză, ceea ce înseamnă că finalul de sezon e ratat, ceea ce înseamnă că Mondialul e ratat, ceea ce înseamnă că perioada de convalescență se va suprapune cu cea de transferuri, ceea ce presupune o lungă perioadă pînă la revenirea la forma de dinaintea momentului fatidic. Se spune că fotbaliștii cu astfel de accidentări au nevoie, pentru a reveni la forma maximă, de tot atîtea luni cîte au petrecut pe tușă. Cu alte cuvinte, după 6 luni de stat pe margine, abia după alte 6 luni de la momentul reapariției pe gazon poți să spui că ți-ai revenit.
Și ar mai fi ceva. E foarte posibil ca acesta să fi fost ultimul meci al lui Victor Valdes în tricoul Barcelonei. Ce coincidență stranie, a fost și căpitan de echipă. A părăsit terenul pe targă, în lacrimi, fără să poată să-și ia rămas bun de la un public, spuneam și mai sus, care i-a fost fidel în ciuda erorilor pe care, ca orice portar, ca orice om pînă la urmă, le-a făcut. Am citit tot soiul de opinii despre el, cum că e un beneficiar al unui lot fabulos, al unei conjuncturi excepționale, cum că oricine s-ar descurca în această situație. Veți vedea ce greu va fi de înlocuit Victor Valdes. Și-n acest sezon, dar și-n sezoanele ce urmează. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de cineva care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de cineva care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de cineva care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Vorbim de cineva al cărui joc de picior trebuie să se apropie de cel al unui jucător de cîmp, condiție esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind impresionant.
Mai sus spuneam un lucru. Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 6 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi.
Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe. Ce va face Barcelona în continuare, rămîne de văzut. Poate că-i va oferi din nou acea prelungire de contract, pe care el însuși o refuzase. Măcar pe un an. După cazul Abidal, cu care cred că Barcelona a greșit, ar fi un gest extrem de elegant.Problema e că pentru Barcelona urmează cea mai dificilă perioadă a sezonului și ea trebuie abordată fără cel mai bujn portar din istoria sa. Dacă absența lui Valdes la echipa națională va fi mai lesne acoperită, căci există Casillas, există Reina, există De Gea, există eventual și Diego Lopez, la Barcelona lucrurile nu sînt atît de simple și e posibil ca această absență să fie decisivă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Două vorbe despre etapa intermediară din Primera Division. E incredibil cît de mult contează factorul psihic la o echipă de fotbal. Nu degeaba se spune că fotbalul e o stare de spirit. Acum o săptămînă, Real Madrid era favorită clară, ba părea pretendentă la cîștigarea triplei, în doar trei zile totul pare prăbușit. Două eșecuri consecutive au adus Realul în situația de a deveni din prima a treia favorită. În momentul ăsta, privind calendarul, Barcelona pare a avea cel mai ușor program, în condițiile în care întîlnește pe Atletico pe teren propriu, în ultima etapă. Deplasările celor două de sîmbătă, Atletico la Bilbao, Barcelona pe terenul lui Espanol devin extrem de importante.
Și apropo de Real Madrid, de eșecul cu Sevilla și de accidentarea lui Victor Valdes. Există o legătură. La Sevilla, mi se pare că s-a resimțit cel mai mult absența lui Jese. Era genul de meci pe care Jese îl rezolva pe cont propriu, așa cum a mai făcut-o. Iată ce mult contează o accidentare! În timp ce Atletico a bătut Granada în stilul caracteristic, Real a făcut un joc bizar pe ”Sanchez Pizjuan”. Prima jumătate de oră a fost excelentă și ducea cu gîndul la o victorie facilă. A venit însă acel gol egalizator al lui Bacca (ușor ușor ne lămurim și noi de ce Rusescu nu prea a avut șanse acolo) și totul s-a frînt, panica a cuprins jocul Realului, dar și gîndirea lui Ancelotti, incapabil, și de data asta, să găsească o soluție care să redreseze lucrurile din mers. Am spus de multe ori lucrul ăsta despre Tata Martino, dar pesemne că și Ancelotti are aceeași meteahnă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
A fost unul dintre cele mai frumoase dueluri dintre Real Madrid și FC Barceona din ultimul timp. În orice caz, cel mai frumos Clasico pe care eu l-am comentat în direct, și am comentat ceva din 2009 încoace. Încă o dată s-a văzut de ce acest duel rămîne cel mai important din fotbalul mondial, căci eu nu-mi amintesc de vreo alta partidă, din orice campionat doriți, care să stîrnească atîtea pasiuni și atîtea discuții înainte, dar mai ales după meci.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Poate că, la două zile de la consumarea evenimentului, putem vorbi și despre altceva decît despre arbitraj. Mi se pare nedemn ca un astfel de meci, unde s-au dat 7 goluri și unde s-au ratat încă pe atîtea ocazii mari, unde rezultatul final n-a fost niciodată sigur, nici în minutele de final, cu Barcelona în avantaj și numeric și pe tabelă, mi se pare nedemn așadar ca un astfel de meci să fie discutat aproape doar prin prisma arbitrajului. Sigur că arbitrajul are importanța lui și e evident că Undiano Mallenco a făcut greșeli, unele mai mari, altele mai mici, în nici un caz însă atîtea cîte i se pun în cîrcă. Am văzut și eu după meci analizele de la posturile de televiziune, am citit cronicile a doua zi în toate cele 4 ziare sportive ale Spaniei și, dincolo de opiniile unui editorialist sau altul, cunoscuți în Spania pentru ”rolul” pe care-l joacă și pe care și-l asumă, comentariile la adresa lui Undiano Mallenco n-au fost atît de acide.
A spune că Real Madrid a pierdut din cauza lui Undiano Mallenco ar fi o eroare colosală, căci nu-i așa, la fel cum, dacă s-ar fi terminat 3-2 pentru Real după penaltyul oferit lui Cristiano nici Barcelona n-ar fi avut de ce să spună că a mîncat bătaie din pricina arbitrului. Mergînd mai departe, a spune că arbitrul n-a dorit o victorie a Realului, care ar fi ucis suspansul în campionat, e mai întîi lipsită de sens, căci dacă într-adevăr avea această misiune, Mallenco nu transforma o lovitură liberă în penalty pentru madrileni, la 2-2, sau găsea circumstanțe de penalty la intervenția lui Pepe la Neymar, în prima repriză. În al doilea rînd, această ipoteză e lipsită de respect pentru Atletico Madrid, care pînă una alta e lider și ar fi rămas în cursă, cu șanse, și dacă Real cîștiga în Clasico. Într-un reportaj, de genul celor care țin în viață presa scrisă, un ziarist de Marca a călătorit în același vagon de tren cu jucătorii lui Atletico, de la Sevilla la Madrid (da, au fost cu trenul, dar cu unul de are viteză) și a observat, nu fără surprindere, că Diego Simeone ar fi vrut ca Realul să cîștige. Avea Simeone calculele sale, care vizau și ultima etapă, cînd se joacă Barcelona-Atletico, dar dincolo de asta, felul în care Atletico a concurat în acest sezon e mai mult decît meritoriu, practic a transformat bipolar într-unul foarte atractiv.
Să ieșim așadar din discuțiile despre arbitraj cu concluzia celor de la Marca: unica greșeală a lui Undiano împotriva Realului a fost neeliminarea lui Sergio Busquets, la acea învălmășeală de după golul de 2-2. Și să ne concentrăm puțin și asupra jocului celor două echipe. Un meci cu 7 goluri și atîtea alte ocazii mari înseamnă un spectacol deosebit, înseamnă că există o forță de atacimpresionantă și de o parte și de alta, dar mai înseamnă că există și mari probleme de apărare. Italienii de exemplu, chestie de filozofie a fotbalului, nu prea s-ar fi grăbit să elogieze partida, căci în opinia lor jocul perfect e cel în care nu lași nici o șansă adversarului să marcheze. Ancelotti e italian, dar nu a știut, sau poate nu a vrut, să transforme jocul echipei sale într-unul de acest gen. A vrut neapărat să cîștige contra Barcelonei jucînd spectaculos, avînd posesie,construind, nu pe contraatac, căci imediat ar fi fost asemuit cu Mourinho. Numai că era bine pentru el dacă, la un moment dat, la 3-2 pentru Real, ar fi știut cum să închidă jocul, dacă de exemplu l-ar fi scos de atunci pe Di Maria, epuizat după o primă repriză excelentă, sau pe Bale,mai mult inutil decît util, și i-ar fi oferit lui Xabi Alonso, la mijloc, un ajutor în persoana lui Illaramendi. La 3-2, Ancelotti a vrut mai mult, la fel cum a vrut și la 2-1. Atunci, dacă Pique nu salva de pe linie și marca Benzema pentru 3-1, poate că am fi asistat la victorie categorică a Realului, căci în acele momente Barcelona era groggy. Ar fi trebuit, cred, să învețe ceva din ceea ce s-a întîmplat în prima repriză, să învețe că Messi poate să apară oricînd, mai ales dacă e lăsat s-o facă.
Și aici ajungem la marea greșeală pe care a comis-o, din punct de vedere tactic, Ancelotti. E imposibil să-i dai lui Messi o asemenea libertate, să-l lași să primească și să se întoarcă între linii. La Manchester, în Champions League, Manuel Pellegrini și-a dat seama de acest pericol și a încercat să folosească simțul de aticipație al lui Demichelis. Dincolo de ironiile la adresa sa, Demichelis s-a achitat bine de sarcini pînă la faza eliminării sale, cînd chiar n-a avut ce face. Pînă la acel moment însă, cel ce n-a făcut mai nimic a fost Messi. Ancelotti ori n-a înțeles acest pericol, ceea ce nu prea cred, ori s-a încrezut prea tare în forța ofensivă a echipei sale. Logic ar fi fost să fie de ajuns, însă Messi rămîne uluitor, chiar dacă încă e departe de potențialul său maxim. Cred că la acest Clasico s-a văzut absența lui Khedira, care i-ar fi oferit lui Xabi Alonso mai mult ajutor. Și tot la acest Clasico s-a văzut, cred, că Di Maria e excelent pe faza ofensivă, dar are carențe atunci cînd trebuie să coboare. La fel și Bale, a cărui absență la faza golului marcat de Iniesta, e o caracterizare perfectă a stilului său. Și, dacă tot am adus vorba de golul de 0-1, mai cred că Arbeloa ar fi citit mai bine din punct de vedere tactic fază și nu s-ar fi repezit, cum a făcut Carvajal, spre centrul careului, lăsîndu-i lui Iniesta toată banda în stăpînire.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Barcelona l-a avut pe ”Messiniesta” și i-a fost de ajuns. Nu, nu e nici o greșeală, există fotbalistul ”Messiniesta”. E din ce în ce mai limpede, cred, că Iniesta e noul șef al mijlocului Barcelonei. Xavi n-a mai controlat ritmul ca altădată, iar Fabregas a fost destul de inconstant și a greșit multe mingi. Ziariștii spanioli, în analizele lor, păreau destul de preocupați de prestațiile lui Xavi și Fabregas în perspectiva Mondialului. ”Messiniesta” a cîștigat pentru Barcelona acest meci, iar lor li se adaugă Pique, a cărui prestație a reamintit de acel ”Piquenbauer” din perioada Guardiola. Pique are însă mare nevoie de un Puyol lîngă el, căci Mascherano, ale cărui evoluții ca fundaș merită apreciate ca atare de-a lungul timpului, fiindcă el nu este totuși un fundaș, și-a arătat limitele atunci cînd s-a jucat 11 contra 11. A fost terorizat de Di Maria și Marcelo, iar Dani Alves l-a ajutat destul de puțin, în timp ce Neymar nu l-a ajutat deloc. E prima poziție pe care Barcelona trebuie s-o întărească în vară, nici măcar cea de portar nu-i așa de importantă precum cea de fundaș central.
Apropo de Neymar. În tur a fost remarcabil, în retur s-a scos oarecum cu acel penalty obținut. Fac însă un exercițiu de imaginație și vă invit să-l înlocuiți, în acea fază, pe Neymar cu Pedro. Eu cred că Pedro ar fi dat gol acolo, în vreme ce Neymar a căutat exact ceea ce a obținut, contactul cu Sergio Ramos. Care, dacă nu acționa din instinct, l-ar fi lăsat pe Neymar să treacă. Poate că ar fi dat gol, se făcea 3-3, dar Real rămînea în 11 oameni, ceea ce e altceva. Tata Martino, spre deosebire de Ancelotti cu Bale, a înțeles că trebuie să-l scoată pe Neymar, iar mai tîrziu a înțeles că trebuie să-l scoată pe Fabregas. Ancelotti nu l-a scos pe Bale ci pe Benzema, lăsîndu-și echipa fără cea mai importantă gură de foc.
Urmează finala Cupei, peste 3 săptămîni. Sînt tare curios dacă va juca din nou Neymar la Barcelona și dacă Ancelotti va merge cu aceeași linie de mijloc. Pînă atunci însă mai vin două meciuri de Champions League, plus cele de campionat. Primera Division are un final pasionant, cum n-a mai avut de mult, iar dacă se întîmplă ca-n ultima etapă să se ajungă la egalitate de puncte vom avea un Barcelona-Atletico ieșit din comun. Și apropo de campionat. Mulți il acuză pe Ancelotti că n-a cîștigat decît un punct din 12 posibile cu adversarele directe. E corect, numai că trebuie ținut cont de un aspect: campionatele se pot cîștiga în derbyuri, dar în mod sigur se pierd în partide precum Valladolid-Barcelona ori Almeria-Atletico. Acele puncte pierdute sînt cele care mai degrabă contează.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Din nou față în față. Real Madrid și FC Barcelona se întîlnesc din nou în, probabil, cel mai de succes film al ultimilor ani. El Clasico împarte, de fiecare dată cînd se dispută, planeta în două. Orice ar spune cei care, poate, nu au la inimă fotbalul din Spania, un duel Real Madrid-FC Barcelona nu trebuie pierdut de nimeni care pretinde că iubește acest sport. Și asta pentru că fiecare meci e o experiență în sine, fiecare meci aduce lucruri noi, fiecare confruntare lasă în urmă momente excepționale, despre care se discută apoi zile în șir.
Citeste mai mult …
Barcelona a rezolvat dubla manșă cu Manchester City mult mai clar decît se așteptau mulți la momentul tragerii la sorți. Mă număr printre cei care credeau că City avea șanse considerabile să elimine o Barcelona ce se află destul de departe de zona de garanții de acum 3-4 ani. Credeam, cred și acum, că Manchester City are cel mai bun lot din Premier League, jucător cu jucător, luați la bucată, ca la piață, credeam, cred și a cum, că Manchester City are un bun antrenor capabil de performanțe, pe care le realizase oarecum în trecut.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Se pare însă că nu-i suficient. Se pare că nu-i suficient să ai un lot de multe sute de milioane, cu fotbaliști de mare valoare, pentru a elimina pe FC Barcelona, care mi se pare în continuare, și-n ciuda calificării, departe de vremurile de altădată, vremuri care e foarte posibil să nu se mai repete. Dar despre Barcelona, ceva mai jos. Se pare că Manchester City are un antrenor bun, dar nu unul foarte bun. Se pare că Manuel Pellegrini confirmă cele spuse despre el în momentul în care Txiki Beguiristain s-a decis să-l contracteze, anume că e un excelent antrenor de echipe normale, dar e un antrenor prea normal pentru echipe excelente.
L-am criticat pe Pellegrini pentru tactica abordată în partida tur. Inclusiv după returul de pe ”Camp Nou” am considerat că, de fapt, City a pierdut calificarea pe terenul său. Pe de altă parte, văzînd cum s-a jucat la Barcelona, parcă parcă i-aș da dreptate chilianului, în sensul că, plecînd de la stilul pe care l-a impus la echipa sa și la jucătorii pe care-i are, a aborda un meci cu Barcelona, chiar și acasă fiind, pe cartea ofensivă e mult prea riscant. S-a văzut asta foarte bine pe ”Camp Nou”, în repriza a doua, la începutul ei mai bine zis, în singura perioadă în care City a dominat și a pus realmente în pericol apărarea firavă a catalanilor. Ei bine, fix în această perioadă a venit golul lui Messi. Și, dacă stăm să analizăm și alte tronsoane ale partidei, Barcelona și-a creat marile ocazii plecînd din atacuri ale lui City, reacționînd la mingi pierdute de oamenii chilianului. De aceea înclin să cred acum că Pellegrini n-a gîndit chiar rău meciul tur, îndreptîndu-l spre un 0-0, cu perspective de a decide calificarea în retur, la care Barcelona trebuia să atace ca să dea gol. N-a gîndit posibilitatea eliminării lui Demichelis, n-a avut un plan de rezervă, de altfel a reacționat foarte tîrziu și destul de bizar după ce echipa a rămas în inferioritate. Scriam după Arsenal-Bayern, de la Londra, că Guardiola n-are un singur plan măreț pentru o partidă, ci mai multe planuri mici, ce pot fi aplicate în funcție de situație. Diferența dintre un antrenor bun și unul foarte bun aici stă, în fotbalul de azi unde strategia e la fel de importantă ca pasa de gol. Pellegrini e un antrenor bun, dar în categoria antrenorilor foarte buni deocamdată nu intră, acest etaj e rezervat altora.
Unde nu l-am înțeles pe chilian e la momentul schimbărilor de la pauză. La 0-0 și cu doar 45 de minute în față, pentru ce faci schimbare post pe post, obligată se pare de accidentarea lui Aguero? De ce nu încerci să riști, eventual cu încă un jucător ofensiv lîngă Dzeko, poate Navas, poate Negredo, dar mai ales de ce nu încerci să-l urci pe Toure Yaya un pic mai sus, în zona de unde, folosindu-și fizicul, dar și virtuțile tehnico-tactice, a rezolvat finala cu Suderland? Poate că, în această situație, Barcelona i-ar fi prins și mai des pe contre pe ”cetățeni”, dar poate că exista și varianta unor atacuri mai concrete, care să destabilizeze o apărare, o spun încă o dată, fragilă. N-o să aflăm niciodată, ne găsim pe teritoriul lui „dacă” și pe cel al lui ”parcă”. Pentru City rămîne acum varianta luptei pentru titlu, fără alt stres colateral venit din confruntări internaționale. Îl poate obține, pentru că Premier League oferă alte cîmpuri de bătălie decît Champions League.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:
Despre Barcelona acum. Am auzit, obsedant aproape, după meci ideea de ”recuperar sensaciones”. A spus-o Xavi la Euro Fotbal, a spus-o Messi, a spus-o Valdes, a spus-o Mascherano. Mai corect ar fi să spunem că Barcelona a recuperat unele senzații. Cine spune că Barcelona a făcut un meci mare cu City e într-o clară eroare. A făcut un meci bun, care-i permite să fie din nou în ”sferturi” și să arate că e o echipă care contează încă. Scriam în avancronica partidei de pe ”Camp Nou” că Barcelona are nevoie de un pumn în masă cu care să arate că e vie în această luptă infernală din Champions League. A dat acest pumn în masă, a arătat că e vie, dar nu mai mult.
Tata Martino a ales să trimită în teren cei mai buni jucători pe care-i are de la apărare în sus. Inclusiv Neymar, căruia i-a găsit o poziție prin care să-l apropie mai mult de Messi, dar și cu care să-i lase lui Iniesta în stăpînire banda stîngă. I-a ieșit și trebuie să-i acordăm merite pentru asta, așa cum l-am criticat pentru lipsa de idei în alte situații. Chit că se vedea că nu e obișnuit cu acestă zonă, Neymar s-a descurcat onorabil și are o certă marjă de progres dacă se va continua pe același sistem în meciurile importante și nu văd de ce nu s-ar continua. Primul prilej ar fi duminica viitoare, în Clasico, și chiar va fi interesant să vedem în acea zonă cum se vor lupta Dani Alves și Neymar cu Di Maria și Marcelo.
Problemele pentru Barcelona sînt destule. Mi se pare că a experimentat pe durata dublei cu City mai multe stiluri de meci. Combinativ, de contraatac, de apărare aglomerată, fără a impune nici unul dintre ele. Mi s-a părut că apărarea are în continuare probleme și nu știu cum s-ar fi descurcat Pique și Mascherano dacă Aguero și Dzeko, sau Negredo, ar fi jucat măcar un minut împreună. Și nu știu cum Barcelona ar fi rezolvat calificarea dacă în tur se termina 0-0. Poate că ar fi rezolvat-o, căci îl are pe Messi. Care e în aceeași situație, destul de departe de acel Messi care lua meciul în spate și-l rezolva. Mi se pare că, din punct de vedere fizic, poate și psihic, Messi e chiar sub cel din returul cu Milan de anul trecut.
Există însă și-n cazul lui Messi și-n cazul Barcelonei destule posibilități de creștere. Messi continuă să fie decisiv, dar are nevoie de data asta și de o echipă care să-l susțină mai mult decît pînă acum. Nu e puțin lucru să elimini, cu două victorii, o forță precum City, singura care a cîștigat în acest sezon la Munchen, dar nu știu dacă e suficient. Senzația e că Barcelona de azi poate cîștiga Champions League doar printr-o tragere la sorți favorabilă în ”sferturi” și o conjunctură fericită în semifinale.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Barcelona-Manchester City începe de la 2-0 pentru Barcelona. Un rezultat care, înregistrat în prima manșă, în deplasare, niciodată n-a putut fi întors în Champions League. Ar trebui așadar să fie o misiune ușoară pentru catalani. Dar oare va fi? Golul lui Dani Alves de la Manchester e foarte important în acest context, căci dacă atunci s-ar fi terminat doar 1-0 echilibrul ar fi fost astăzi mult mai prezent, incertitudinea de asemenea.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Mi-amintesc că-n tur, la Euro Fotbal ne-am manifestat cu totii mirarea că Barcelona, cu avantaj pe tabelă și om mai mult pe teren nu forța marcarea golului doi, eventual și a golului trei, care să rezolve problema calificării. El a venit în cele din urmă, dar și cu o mînă de ajutor din partea lui Manuel Pellegrini, care l-a scos pe Kolarov și a eliberat toată banda pentru Dani Alves, dar senzația a fost că Barcelona era mulțumită și cu 1-0. Și, văzînd cum stau lucrurile la echipă în aceste zile, zău dacă la 1-0 meciul de azi nu era deschis oricărui rezultat.
Am văzut la Bayern-Arsenal marți, am văzut și anul trecut, am văzut la Bayern-City în acest sezon, în faza grupelor, o diferență de două goluri în tur se transformă, în retur, într-un cadou cu care nu prea înțelegi ce să faci. Pare că totul e cîștigat, deși nimic nu e cîștigat. Bayern-ul lui Pep a înțeles lucrul ăsta și a controlat partida cu Arsenal, de unde și senzația de plictiseală a unora, care nu pricep și pace că fotbalul de azi e foarte multă strategie.
Din acest punct de vedere, City are modelul din meciul acela cu Bayern, de care pomeneam mai sus. Cînd a fost foarte aproape de surpriză. Diferența e că azi, acest ”foarte aproape” nu funcționează, azi se merge pe principiul ”ești sau nu ești”. City trebuie să dea 3 goluri ca să se califice, două ca să ducă meciul în prelungiri, eventual la penaltyuri. Și nu trebuie să primească, aspect foarte important, căci vorbim totuși de Barcelona și de Camp Nou, unde contextul e un pic diferit. Desfășurătorul perfect pentru City ar fi să dea un gol și să sporească astfel nervozitatea gazdelor, înțelegînd aici echipă și public, căci Barcelona e, istoric vorbind, un loc predispus crizelor de nervi.
Problema e cum va putea Pellegrini să facă asta. În tur n-a izbutit să ia mingea Barcelonei decît în foarte puține ocazii. Dacă se repetă scenariul și azi, City e condamnată, căci fără să ai mingea nu prea ai cum să dai gol. Revine Kun Aguero, iar asta e o veste excelentă pentru Pellegrini. Kun e letal în zona careului advers, dar revin la fraza de mai sus, trebuie să i se livreze mingea acolo. Pe vremea cînd Kun juca la Atletico, Barcelona lui Guardiola se apăra aproape de centrul terenului în meciurile contra lui pe teren propriu. Barcelona de azi nu prea mai dă această senzație de siguranță defensivă, dimpotrivă. Presupun că Pellegrini va mai alinia un atacant alături de Kun, probabil Negredo, așa ar fi logic, astfel încît Negredo să-l țină ocupat pe Pique, căci ar exista și varianta paselor lungi, direct pe el, iar Kun să caute duelurile cu Mascherano în viteză, ceea ce pe ”El Jefecito” nu-l avantajează, calitatea lui de bază fiind anticipația.
Pare simplu, nu-i așa? Problema e că o astfel de tactică poate fi nu doar riscantă ci și contraproductivă, căci obligă introducerea în teren a unor fotbaliști care știu cu mingea, dar nu prea știu s-o recupereze, atunci cînd o are adversarul. Dacă va juca Fernandinho alături de Toure Yaya, cu atît mai mult. Să presupunem că Fernandinho, Yaya sau chiar Silva pierd mingea, iar Barcelona declanșează contra. Fără Demichelis, care l-a anticipat destul de bine pe Messi cît a jucat, avem o problemă, căci Lescott nu e capabil de așa ceva, el are alte calități. Eu l-aș forța alături de Kompany pe Javi Garcia, pentru a se evita această problemă. În plus aș mai forța prin toate mijloacele fazele fixe.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:
E foarte greu pentru City să poată să impună acest joc pe Camp Nou. Arsene Wenger a încercat lucrul ăsta marți, la Munchen, dar n-a putut, deși a jucat mai ofensiv decît altădată. Bayern însă e, astăzi, o echipă perfect stăpînă pe forțele sale, la care relația antrenor-jucători e foate bună. La Barcelona am dubii că e așa. Tata Martino nu cred că are altă soluție decît să repete tactica din tur, cu Busquets-Xavi-Iniesta-Fabregas împreună în teren. Iniesta revine, iar încurajările publicului îl vor ajuta să treacă peste mica dramă trăită și-l vor motiva. Ar mai fi Messi, care acasă se transformă. Și ar mai fi loc de un jucător. Aici, pentru această ultimă poziție, cea de coleg al lui Messi, sînt foarte curios dacă Tata Martino va intra sau nu cu Neymar. Parcă pentru acest meci e nevoie de un jucător cu viteză, care să știe să profite de posibilele spații, dar care să se și implice activ în momentul cînd mingea ar fi la adversar. Mi se pare că Pedro răspunde unor astfel de cerințe, chiar și Alexis Sanchez, însă Neymar nu prea.
Lucrurile sînt oricum mai simple pentru Tata Martino decît pentru Pellegrini. Are totuși 2-0 și-l are pe Xavi capabil să impună ritmul convenabil unui astfel de meci. Pentru Barcelona ar fi momentul unui pumn în masă, ceva de genul celui dat anul trecut cu Milan, un pumn în masă al cărui zgomot să avertizeze lumea fotbalului că această echipă nu e terminată. Și așa în ”sferturi” apar numai adversari complicați, dar asta e ceea ce ar urma. Dacă Barcelona ratează această calificare, și chiar există variante să se întîmple asta, căci City are destulă forță, prăpastia e cea mai apropiată oprire.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Evident, orice analiză după acest Manchester City-FC Barcelona, de la care, să fiu sincer, eu unul așteptam mai mult, va avea ca punct de plecare cuvîntul ”dacă”. Dacă a fost sau nu penalty la Messi, dacă a fost sau nu fault la Navas în faza de dinainte, dacă a fost sau nu penalty pentru Barcelona în prima repriză, dacă a fost sau nu gol valabil cel marcat de Barcelona în a doua repriză. În mare, răspunsurile la aceste întrebări s-au dat. Și cred că ar fi o mare eroare să plecăm, în judecarea acestui meci, de la aceste greșeli de arbitraj. Așa cum a făcut-o, înțeleg, Manuel Pellegrini.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să rămînem la cuvîntul ”dacă”. Dacă Manchester City n-ar fi fost atît de temătoare înaintea acestui joc, dacă n-ar fi fost atît de respectuoasă față de numele adversarului, dacă nu s-ar complăcut într-o tactică de deplasare pe teren propriu, dacă nu ar fi pus pe primul plan ideea de a nu primi gol în loc s-o pună pe cea de a da gol, pe teren propriu, mă văd nevoit să repet, dacă toate astea nu s-ar fi petrecut poate că am fi avut spectacolul pe care-l așteptam cu toții.
Pe mine unul m-a surprins felul în care City a ales să cedeze deliberat mingea și terenul. Vorbim totuși de o echipă care a dat 117 goluri în 40 de meciuri (calculați singuri media pe meci) și care, dacă ar fi jucat restanța cu Sunderland în campionat, poate că ar fi fost lider în Premier League avînd la bază golaverajul. Adică golurile. Pe care le-a marcat, nu le-a primit cadou, și dacă le-a marcat înseamnă că și-a creat ocazii de a marca. Și cum nu există echipă cu un procentaj de sută la sută de a transforma în gol situațiile pe care și le creazămerg mai departe cu ecuația și mă gîndesc că la acest număr de goluri uriaș ar rezulta măcar un număr de 3 ori mai mari de ocazii. Deci City nu e o echipă care să în mod obișnuit un fotbal defensiv, dimpotrivă.
Cu Barcelona însă a arătat nenatural. Poate că eșecul cu Bayern din toamnă l-a marcat foarte tare pe Pellegrini. Atunci, Bayern-ul lui Guardiola a depășit clar pe City la posesie, dar și-a creat și o sumedenie de ocazii, iar scorul putea fi mult mai mare. Din acest punct de vedere, plecînd de la ideea că Barcelona de azi încă păstrează din adn-ul perioadei Pep, lui Pellegrini i-au ieșit mai bine temele. Pînă la penalty, Barcelona a avut posesie, dar nu și-a creat ocazii mari de gol. Sigur, întorcîndu-ne la prima frază a acestui text și la cuvîntul ei cheie, DACĂ Barcelona ar fi primit penalty în prima repriză nu avem de unde să știm cum s-ar fi derulat meciul ulterior. Poate că era mai bine, poate că Pellegrini ar fi renunțat la teamă și ar fi atacat mai mult. Barcelona, spre diferență de acea echipă a lui Pep de acum cîțiva ani, e mult mai fragilă în apărare, ceea ce s-a văzut inclusiv marți, cînd City în inferioritate a fost de cîteva ori periculoasă.
Pellegrini, care înainte de meci anunța că City e acum echipa reprezentativă a orașului Manchester și că, datorită acestei fapt nu va renunța la posesie (”nu vom renunța la ideea de a fi protagoniștii balonului”, a spus mai exact) cam asta a făcut. Și felul în care a făcut echipa a arătat că Pellegrini nu are ideile foarte clare în minte. În avancronica partidei, mă gîndeam care va fi poziția lui Toure Yaya și preconizam că va fi într-o linie de 3 mijlocași centrali, dar ceva mai avansat, acel mijlocaș ”box to box” din fotbalul britanic. Cred și acum că i-ar fi venit mai bine această poziție în acest meci contra Barcelonei. Sînt curios cum ar fi arătat echipa dacă Aguero era apt, căci din ce am văzut prin introducerea lui Kolarov împreună cu Clichy, doi fundași stînga așadar, Pellegrini a avut în cap o așezare pe două linii de 4 plus Silva în ajutorul lui Negredo. Mă tem că și cu Aguero apt tot asta ar fi fost schema și ar fi ieșit din ea Negredo. Putea foarte bine chilianul să joace cu Navas-Nasri-Silva în spatele lui Negredo, dacă ar fi vrut neapărat.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:
Poate că din ceea ce am scris eu mai sus s-ar putea deduce că meritele Barcelonei sînt foarte puție și că, de fapt, meciul a fost pierdut de City. Nici vorbă de așa ceva. Barcelona a făcut jocul pe care l-a gîndit, dar pentru un meci în condiții de deplasare, în fața unei echipe puternice și prolifice. Din punctul ăsta de vedere, nimic de reproșat lui Tata Martino, pe care l-am criticat de multe ori pe acest blog. Și-l critic și acum, căci la 1-0, cu adversar în 10 oameni și fără Demichelis, de care multă lume a rîs, dar care pînă să fie eliminat l-a anticipat aproape mereu pe Messi, în aceste condiții specifice deci, el a îmbrăcar haina temătoare a omologului său și n-a forțat rezolvarea calificării încă din tur. Dacă nu era golul cu oarece șansă marcat de Dani Alves, vezi jucătorul lui City care alunecă în acea fază, s-ar fi mulțumit cu 1-0. Nici introducerea lui Neymar, chit că are o contribuție la golul de 2-0, parcă nu mi-e clară, mult mai limpede, în opinia mea evident, era introducerea lui Pedro, care e mai rapid, mai vertical și mai apt să cîștige dueluri cu amorțitul Lescott. Apropo de Lescott și de apărarea lui City, colosală prestația lui Kompany, care mie mi se pare în primii 3 fundași centrali ai momentului.
Se mai poate întîmpla ceva în retur? Mulți ar gîndi că nu. Sau, mai corect zis, că nu prea. City e însă o echipă tare, e capabilă să dea un gol la 0-0 și să ridice temperatura meciului. Va intra și Aguero, problema e că va trebui să atace, să aibă posesie. Dacă pe ”Etihad”, la 0-0, Barcelona a plimbat mingea cu multă lejeritate, pe ”Camp Nou”, cu renta din tur, fără obligație de a marca și cu ușoarea relaxare că și un gol primit nu contează, catalanii ar trebui să facă legea. Fotbalul e al fotbaliștilor în cele din urmă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!