În orele de dinaintea meciului de la Dortmund, circula pe rețelele de socializare o idee: ”Rezultatul de la Munchen i-a amuzat pe madrileni și i-a enervat pe nemți”. Și parcă așa a fost. Borussia a părut o echipă nervoasă, iritată, frustrată, dar în sens pozitiv, de laudele pe care Bayern le-a primit după ce demolase Barcelona cu o zi mai devreme, de ploaia de elogii ce se abătuse peste Bavaria în urma demonstrației de forță pe care Bayern o scosese în evidență. Adăugați aici povestea trădării lui Mario Gotze, dar și ultima informație, aruncată pe piață tot dinspre Munchen, cum că și Lewandowski ar fi semnat cu Bayern încă dinaintea lui Gotze, și aveți tabloul complet al unei teribile stări de iritare.
Se părea că lumea uitase că Borussia e unica echipă neînvinsă din acest sezon de Champions League. Nu Bayern, nu Real Madrid, nu Barcelona, ci Borussia lui Jurgen Klopp. Nu știu ce le-a spus antrenorul jucătorilor săi, nu știu cum a putut să-l motiveze pe Gotze, nu știu ce a discutat cu Lewandovski, dar știu că Bundesliga a mai dat 4 goluri în poarta Primerei Division, în a doua confruntare a celor două campionate în decurs de 24 de ore. Borussia a dat 4 goluri, ca și Bayern, dar a luat unul, din propria eroare, și asta pentru că Borussia, spre deosebire de Bayern, e o echipă entuziastă, care crează și primește goluri cu zîmbetul pe buze.
Nu știu ce i-a spus Jurgen Klopp lui Hummels la pauză. Dar știu că fundașul central al Borussie, obiectiv de mercato pentru jumătate din cluburile de top, cu Barcelona cap de listă, a avut o repriză a doua fenomenală, o expoziție de pase verticale și de lovituri de cap imperiale ce l-au readus în zona marilor valori, zonă pe care o abandonase pentru o clipă cu acea greșeală, făcută însă, dacă studiați atent faza, din aceeași filozofie a lui Klopp de a nu bubui mingea ci de a încerca mereu joc de posesie, indiferent de zonă și circumstanțe.
Trebuia să fie meciul lui Mourinho. N-a fost. Pe portughez l-am văzut ușor complexat la discuția amicală pe care a avut-o cu Klopp, pe gazon, în timpul încălzirii jucătorilor. Limbajul trupului trăda un sentiment de inferioritate în fața rivalului, mult mai stăpîn pe sine, poate și din pricina diferenței de înălțime. Klopp a dominat și acea discuție, ca și întreaga partidă, de altfel. A făcut exact ceea ce a făcut și în meciul din grupă. Și ceea ce am anticipat, aici, în avancronica partidei. L-a blocat pe Xabi Alonso, a oferit libertate fundașilor centrali, căci Pepe cu mingea la picior e un dezastru la fel de mare ca atunci cînd e nevoit să se apere în careul de 6 metri. I-a oferit ui Schmelzer toată libertatea în banda stîngă, acolo unde Mourinho n-a găsit soluția de înlocuire a lui Di Maria. Angel Di Maria era de neînlocuit într-un astfel de duel, doar că neprevăzutul s-a insinuat în vestiar, luînd forma unor probleme de sănătate ale soției argentinianului.
Mourinho a surprins cu modulul de start. Nu neapărat neplăcut, asta rămîne de analizat. Ozil în banda dreaptă, dar pe 
aceeași linie cu Khedira și Cristiano, într-un soi de 4-1-4-1. Intenția lui Mourinho a fost de a acoperi bine zona centrală și de a nu permite nemților să inițieze combinații în spatele mijlocașilor și spre fundașii centrali, așa cum, de exemplu, s-a întîmplat la golul lui Lewandovski cu Malaga, dar și la duelurile celor două echipe din noiembrie. I-a reușit demersul lui Mourinho, căci în acest sistem Borussia a dat un singur gol, plecat însă din banda unde Ramos era mereu în inferioritate, căci Ozil nu coboară să ajute, dar un gol care, văzînd felul în care Pepe s-a apărat, a reconfirmat ideea că Ramos e mult mai util în centrul apărării decît în lateral.
La pauză, Mourinho a schimbat, revenind la tradiționalul 4-2-3-1, iar Modrici, făcut zob de Gundogan, a făcut rocadă cu Ozil. Nu știu pe ce s-a bazat Mourinho. Pesemne pe căderea psihică a Borussiei, după felul în care a luat golul egalizator. Pe undeva, explicabil, căci multe echipe s-ar fi prăbușit. Poate și pe faptul că Ozil i-ar putea pune mai multe probleme lui Gundogan. Revin la ceea ce am spus mai sus. Nu știu ce le-a sus Klopp jucătorilor săi la vestiare, dar Borussia și-a sufocat adversarul în primul sfert de oră al părții secunde. La 3-1 abia, Klopp a răspuns la mutările lui Mourinho, cu Sebastian Kehl introdus în perimetrul lui Cristiano Ronaldo. Unica ocazie a lui Cristiano în partidă a fost în prelungiri, la acel unu contra unu cu Weidenfeller.
Șansele Madridului la calificare încă există totuși și sînt mai mari decît ale Barcelonei. Ele vin din capacitatea de intimidare pe care o emană ”Bernabeu”-ul, dar și din capcana în care pot cădea jucătorii lui Klopp. Am văzut cu Malaga, ei nu se simt prea bine în postura de favoriți. Iar acum sînt. Presiunea e pe spatele lor, căci o ratare a calificării în aceste condiții ar putea fi fatală pentru viitorul echipei, al grupului. Realul a mai dat de-a lungul timpului exemple de ”remontada” , Borussia a jucat mai bine partidele din deplasare. Așadar, vom avea super-meci în retur!
Eroul serii a fost Lewandovski. Dacă e adevărat că a semnat cu Bayern, ceea ce se auzea încă de acum vreo două luni, atunci Bayern a dat lovitura. Lewandovski e mult peste Mandzukici și Gomez, pentru că nu e doar un finalizator ci și un generator de joc.
Iar în careu, vezi golul de 3-1, acea tragere a balonului spre zona nepopulată și șut de undeva din spatele corpului, e o operă de artă. La care, am spus și mai sus, a avut rol de figurant și Pepe, a cărui jumătate de sezon, consecință directă a unei operații făcută de capul lui, e oribilă. Dacă Pepe n-ar fi avut legăturile pe care le are cu Mourinho și Jorge Mendes, cu siguranță acum ar fi fost ostracizat, cam ca Raul Albiol sau Casillas.
Două vorbe și despre Cristiano. N-a fost el. S-a retras cu minute bune înainte de terminarea încălzirii la vestiare, împreună cu medicii. Ce s-a întîmplat nu se știe, căci Real Madrid n-a lăsat să transpire nimic. Însă Cristiano a părut lipsit de energie, de vlagă și, pe cale de consecință, de idei. Importanța lui Cristiano în jocul Realului e cam ca a lui Messi în cea a Barcelonei. Cînd ei doi nu sînt în regulă, nici echipele lor nu sînt.
P.S.
Nu o să mă refer acum la supremația Bundesligii față de Primera Division. Aștept meciurile retur, pentru că așa e normal. E vreme suficientă pentru analize. O singură întrebare am, îndreptată spre toți deștepții care puneau succesele fotbalului spaniol pe seama practicilor necurate din laboratoare: cum explică ei acum energia de care debordau Bayern și Borussia la finalul meciurilor, în timp ce Barcelona și Real erau sufocate pur și simplu?
Inevitabil, orice discuție despre acest Dortmund-Real Madrid începe cu dubla manșă dintre ele din faza grupelor. De aici încep majoritatea discuțiilor, de la acele partide splendide făcute de nemți, meciuri care, să fim sinceri, au scos pentru prima dată în evidență această trupă frumoasă a lui Jurgen Klopp. Era dublă campioană a Germaniei, corect, dar partiturile sale erau ascultate de un număr oarecum limitat de oameni. Un meci cu Real Madrid te scoate însă în evidență în toată lumea, iar un meci bun cu Real Madrid te transformă într0un soi de fată frumoasă, cam ingenuă, de care se îndrăgostesc toți. Orice s-ar spune, dimensiunea globală a Borussiei e cea mai redusă dintre toate cele 4 semifinaliste, la fel și forța financiară, iar ceea ce s-a întîmplat cu Gotze e cea mai bună dovadă că Borussia nu poate lupta pe picior de egalitate cu celelalte 3.
A începe însă discuția de la acele meciuri din grupă ar fi o eroare. Pentru că ar trebui să punem Dortmund-ul în postura de favorită. Ceea ce nu este. Și nici nu o prinde această imagine. S-a văzut în meciul cu Malaga că Borussia e incapabilă să suporte această senzație de echipă favorită. Mult mai bine îi vine haina cealaltă, pe care a probat-o cu succes și cu Real și cu City, cea de outsider. Cea prin care încearcă să limiteze virtuțile adversarilor, dar plecînd de la filozofia proprie.
Nu înseamnă așadar că vom vedea un Dortmund apărîndu-se. Nici nu prea poate să facă asta o echipă construită pe bază de posesie și entuziasm. Dar nici nu înseamnă că vom vedea un Dortmund atacînd, căci ăsta ar fi exact meciul dorit de Mourinho și ai săi. Mai degrabă vom vedea un Dortmund căutînd să facă o presiune sufocantă pe construcția Realului, așa că e de presupus că Xabi Alonso va fi principala țintă în acest sens. Un Xabi Alonso scos din joc e un scenariu de groază pentru Mourinho, iar asta s-a întîmplat în meciul din grupe de la Dortmund. Erau condiții speciale atunci, căci Madridul n-avea nici un lateral valid. Fără Arbeloa și Marcelo, Alonso se vede pus în situația de a nu primi mare sprijin pe construcție de la lateralii săi, dar, în același timp, acum are avantajul că se poate baza pe Ramos și pe Coentrao destul de mult pentru pase de serviciu, de siguranță.
Obiectivul lui Klopp e să împiedice ca mingea să ajungă la un Ozil plasat între linii. Asta ar priva Madridul de pasele sale luminoase. Însa și Mourinho e conștient de asta și tocmai a primit un ajutor dinspre Malaga, de la un Pellegrini pe care l-a ironizat nemeritat. Malaga a arătat că Borussia are mari probleme cînd are în față un advrsar ce folosește două vîrfuri. Astfel că n-ar fi deloc straniu să vedem o echimbare de sistem de-a lungul partidei, cu Cristiano și Higuain atacanți (pare clar că va juca Higuain și nu Benzema) și cu Ozila și Di Maria trăgîndu-se spre benzi, într-un soi de 4-4-1-1 spre 4-4-2. A-i bloca în același timp și pe Ozil și pe Cristiano e o misiune de-a dreptul imposibilă
Va reintra Hummels probabil, căci el aduce acea ieșire cu pasă din apărare de care nu dispune Santana. Dacă Real are avantajul celor doi mai sus menționați, Borussia are la rîndul său un atu numit Lewandovski. Stilu acestuia de a crea, cu spatele la poarta adversă, spații pentru insinuările lui Kuba, Reus, Gotze și chiar Bender, e tare periculos pentru o apărare în care Pepe nu-i la capacitatea maximă. Iar abilitatea polonezului în fața porții îl transformă pe Varane într-un element esențial al duelului.
Ar mai fi de comentat un aspect. Se numește Mario Gotze. Oficializarea trecerii sale la Bayern chiar înaintea acestui meci e lovitură brutală dată echipei. E de presupus că n-a fost ceva sută la sută neașteptat. Să nu fim atît de naivi încît să credem că Jurgen Klopp habar n-avea că jucătorul său e în discuții cu Bayern și că pare dispus să accepte propunerea bavarezilor. Sînt convins că și-a asumat plecarea lui. Borussia nu poate plăti salarii ca Bayern, e o chestiune de economie, de buget, de coerență în decizii, căci dacă-i dai lui Gotze 7 milioane rupi toată armonia vestiarului. Însă, a face public acest transfer în preziua meciului e o lovitură sub centură dată de Bayern, un pic nedemnă de prestigiul acestui club. La fel cum nedemnă a fost și inundarea mijlocului terenului în meciul cu Barcelona, nu că asta ar fi contat prea mult, dar ca imagine nu-i ok.
Bayern domină fotbalul german din punct de vedere economic și procedează fix ca un industriaș care vrea să se dezvolte, îi cumpără pe cei care-i stau în coaste. E limpede că presiunea pusă pe Gotze e foarte mare, totuși are abia 20 de ani, iar stadionul va fi extrem de iritat. Rolul său e foarte important în angrenajul echipei și e de văzut dacă și cum va reuși Klopp să-l capaciteze. Ar putea fi pentru Gotze, dar și pentru alții din jurul său, ultima apariție în fața unui public fantastic, pentru care a fost un idol, dar pentru care va deveni iremediabil un trădător.
E un meci pe care-l așteaptă toată lumea. Un duel al marilor valori, un duel al echipelor pentru care fotbalul e o stare de spirit. Va fi o dublă manșă ce va face să vibreze planeta, o dublă manșă în care vom vedea o goană nebună după minge, un război pentru adjudecarea obiectului muncii celor 22 de oameni din teren și a celor cîțiva de pe banca tehnică. Vorbim despre două echipe cu filozofie asemănătoare, vorbim despre două echipe ce nu se ascund în spatele strategiilor, în spatele meschinului proverb ”scopul scuză mijloacele”, ci sînt în slujba fotbalului adevărat, al fotbalului de atac, de posesie, de construcție, al fotbalului generos
Pentru Barcelona e a 6-a semifinală consecutivă. Probabil însă că e prima dată în acești 6 ani cînd echipa catalană nu pleacă din postura de favorită. Cel puțin dacă e să ne luăm după impresia lăsată în aceste luni, după ceea ce se întîmplă în cele două campionate și după situația din cele două loturi. Eu cred însă că adevărul e altul. BAYERN JOACĂ MAI BINE, DAR BARCELONA E ECHIPA MAI BUNĂ. E un paradox, poate, dar dacă priviți cu calm și obiectivitate disputa, nu aliniat la una sau cealaltă dintre tabere, veți constata că așa e. Barcelona e o echipă croită pentru astfel de meciuri, pentru astfel de dueluri transcedentale. În cele 5 semifinale de pînă acum a pierdut de două ori în fața unor echipe cu un altfel de stil de fotbal, Inter și Chelsea, și o dată în fața unui Manchester United care și-a modificat repertoriul obișnuit. Ceea ce Bayern nu cred că va face. Mai ales acum, cînd traversează o perioadă de grație.
E greu de crezut că Bayern va schimba ceva din formula sa de start. Deși, poate, ar fi indicat. Pe faza de apărare, Bayern nu-i atît de tare cum vede lumea, superficial privind problema. Avantajul bavarezilor în campionat e că-și demolează adversarii atacîndu-i pînă la sufocare. Ceea ce în fața Barcelonei e un obiectiv mult mai greu de atins, căci și Barcelona e cam același gen de echipă, care macină prin posesie.
Fundașii centrali ai Bayernului, ca va fi Van Buyten, că va fi Boateng, par veriga slabă a echipei. În plus, în fața lor nu stă un zid defensiv adevărat. Javi Martinez și Schweinsteiger, deși par a fi cam ca Xabi Alonso și Khedira la Real, într-un 4-2-3-1, nu se poziționează precum cei doi madrileni. Ei seamănă mult mai mult cu Xavi și Iniesta, dar fără să aibă un Busquets în spatele lor ori între ei. Acesta ar fi Luis Gustavo, dar e greu de crezut că Heynckes va opta pentru un triunghi la mijloc. Ar fi totuși un semn de slăbiciune, ceea ce în războiul psihologic ce se anticipează, ar da un avantaj Barcelonei. Heynckes e pe undeva în situația lui Mourinho din său an la Madrid, atunci cînd era pus fix în fața acestei dileme: să joace împotriva Barcelonei cu 3 mijlocași centrali, sănătos, dar inestetic și frustrant pentru fani, sau să meargă pe formula consacrată.
Marea forță a bavarezilor vine din benzi. În special în stînga, unde Alaba și Ribery se asociază perfect și crează un efect de uragan. Și în special pentru că acolo, la Barcelona, joacă Dani Alves, ale cărui carențe pe faza defensivă sînt arhicunoscute. Dar și ale cărui realizări pe faza ofensivă sînt formidabile. Aici va fi una din bătăliile meciului, și de aceea cred că Barcelona va începe cu Alexis Sanchez, pentru a-l plasa în zona lui Alaba și a împiedica urcările acestuia. Nici banda cealaltă nu se lasă mai prejos, căci Lahm și Robben sînt, la rîndul lor, explozivi. Pedro și Jordi Alba ar trebui să li se opună. Aici, pe această parte, Barcelona are totuși un ușor avantaj, căci Jordi Alba se apără mai bine decît Alves, plus că e și teritoriul de acțiune al lui Iniesta, pe o zonă în care Robben coboară totuși destul de puțin.
Ar mai fi și problema celui de-al doilea fundaș central al Barcelonei. Mulți îl dau pe Bartra. Alții îl văd acolo pe Busquets, care a jucat alături de Pique la ”naționala” Spaniei. Problema e că Busquets e fundamental la Barcelona în linia de mijloc, ceea ce la Spania nu se întîmplă, iar Alex Song nu posedă calitățile catalanului. Pe Song e foarte posibil să-l vedem spre final, alături de Busquets, înlocuind unul dintre atacanți, dacă situația e favorabilă. Eu unul cred că, dacă nu era suspemdat, ar fi jucat tot Adriano, care are avantajul vitezei și a tehnicii bune, în fața diagonalelor ce se așteaptă de la Ribery și Robben. Nu e Mandzukici și va fi Mario Gomez, ceea ce implică un alt stil de apărare. Mario Gomez e ca un tanc, el trebuie anulat prin anularea baloanelor ce l-ar putea viza.
Marea bătălie va fi pentru posesie. Ambele echipe țintesc undeva la 60 la sută. Va fi interesant de văzut dacă Bayern va izbuti să cîștige acest capitol, va fi și destul de straniu să vedem o Barcelona dominată la acest capitol. Stilul de posesie al celor două e diferit. Barcelona începe construcția de la Busquets, care coboară între fundașii centrali, în vreme ce la Bayern, de foarte multe ori se apelează la fundașii laterali ce deschid unghi de pasare și permit mijlocașilor centrali să avanseze împreună cu ei. Fazele fixe vor fi și ele o miză importantă, căci am văzut cu PSG ce greu îi e Barcelonei să apere acest gen de faze, iar Bayern, cu Van Buyten, Dante, Javi Martinez și Mario Gomez e, poate, mai periculoasă decît parizienii.
La final, ceva despre Messi. Va juca din primul minut, dar se va nota imediat în ce stadiu se află. Cu PSG a condiționat partida. Sprinturile sale din parcela situată în spatele cuplului Schweinsteiger-Javi Martinez și în fața lentului Van Buyten pot fi cheia jocului. Pentru Bayern, misiunea nu e să-l marcheze om la om pe argentinian, căci asta n-o poate face nimeni, ci să încerce să-i blocheze culoarele de pătrundere și opțiunile de primire a baloanelor. Milan a reușit, dar Bayern nu are un mijloc defensiv cu gîndirea și experiența celui milanez.
P.S.
Vreau să mă refer puțin și la transferul lui Mario Gotze la Bayern. E o demonstrație de forță evidentă e bavarezilor, încă o dovadă că Bayern controlează perfect piața germană. E un jucător adus la solicitarea clară a lui Pep Guardiola și spune ceva despre felul în care vede el lucrurile în viitor. Singurul meu semn de întrebare vine de la momentul anunțării înțelegerii. ”Bild” e un ziar foarte puternic și extrem de bine informat, dar la fel de adevărat e că nici o informație de genul ăsta nu iese pe piață fără ca cineva să aibă acest interes. Ori acum nu mi-e foarte clar dacă Bayern are interesul să agite apele în interiorul lotului său. Mai degrabă nu, căci anumiți jucători trebuie că nu se simt prea bine. Robben e unul dintre ei. Cît despre Dortmund, cu siguranță că nici atît acest anunț nu face bine la nivel psohologic. Cineva a avut interesul să agite apele, rămîne să ne lămurim cine.
Într-o dublă manșă, un 0-0 în tur, în deplasare e cel mai prost dintre rezultatele bune. Iar un 0-0, tot în tur, dar pe teren propriu, e cel mai bun dintre rezultatele proaste. De la această teoremă vor pleca, săptămîna viitoare, Borussia Dortmund și Malaga spre rezolvarea ecuației ce are ca necunoscută echipa calificată în semifinale.
Dortmund a jucat un meci destul de straniu. Trebuia să conducă la pauză, și încă suficient de clar, dar a terminat partida oarecum tremurînd. E un simptom omenesc. Atunci cînd îți creezi atîtea situații de gol și nu reușești să profiți de ele, incertitudinea încolțește într-un colț al creierului, iar apoi se propagă. Sînt zile în care nimic nu-ți iese, orice ai face, iar fotbaliștii știu foarte bine asta. Astfel că băieții lui Jurgen Klopp au ales, văzînd că nu pot penetra poarta lui Caballero, să securizeze rezultatul de egalitate și să amîne lovitura decisivă pentru săptămîna viitoare.
Jurgen Klopp face parte din categoria antrenorilor ce încearcă să surprindă cu orice prilej. A făcut-o și miercuri. Bender rezervă și ”bătrînul” Kehl în teren, deși Bender aratase inclusiv la ”naționala ” Germaniei un moment de formă excelent. Absența lui Blaszczykowski (o să-i spun mai simplu Kuba, căci mă dor ochii pînă-i scriu numele complet), ce n-a putut fi recuperat, a modificat un pic desenul obișnuit, astfel că Borussia a jucat mai degrabă un 4-4-2 decît obișnuitul 4-2-3-1. Cu Gotze mult mai aproape de Lewandowski și cu Reus încercînd să stabilească aceeași conexiune în banda dreapta cu Piszczekcu cea pe care o au cei doi polonezi, atunci cînd Kuba e în teren. Reus în dreapta nu prea același cu Reus în stînga, iar asta s-a văzut pe parcursul celor 90 de minute.
Pellegrini a încercat și el o surpriză, cu Saviola și Baptista. Teoretic Saviola era vîrful, iar Baptista în spatele lui, dar de multe ori ei au schimbat locurile, Pellegrini căutînd să-i ofere lui Saviola posibilitatea de a primi între linii, mizînd pe viteza sa de reacție, dar și pe capacitatea ”Bestiei” Baptista de fixa apărarea adversă. Malaga a supraviețuit însă acestei prime manșe în primul rînd datorită lui Caballero, ale cărui intervenții îl transformă în eroul partidei.
E posibil să fi fost ultimul meci al celor de la Malaga în fața propriiilor suporteri în această competiție de elită numită Champions League. Calculele hîrtiei spun că dacă Șahtior, o echipă cu individualități mult mai bune ca Malaga, a luat 3 goluri la Dortmund, spaniolilor le va fi greu să reziste pe un stadion vulcanic, cu un public ce nu va lipsi la întîlnirea cu istoria. Aceleași calcule vorbesc de meciuri mai slabe făcute în deplasare de Malaga, astfel că însumînd avem o certă favorită în Borussia Dortmund. Așa cum scriam însă înainte de meciurile de ieri, postura de favorită implică și o oarecare doză de risc. Cînd n-ai nimic de pierdut, ai foarte multe de cîștigat.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!