De cînd există acest sport în forma sa actuală, mai apropiat de industrie decît de epoca romantică, atacanții formează acel grup pe care orice echipă de fotbal se bazează pentru a cîștiga un meci. Nu degeaba ei sînt, în general, cei care au salariul cel mai mare și în care s-a investit cel mai mult în perioadele de transferuri. În spatele lor stă sarcina de a băga, cum se mai spune pe la noi, mingea în poartă, dar asta, deși uneori pare foarte simplu, se dovedește a fi mult mai complicat. Fotbalul fără atacanți nu prea poate exista. Citeste mai mult …
E un mijloc de săptămînă cu etape intermediare, în diverse campionate, ori cu meciuri de Cupă, cazul nostru, sau Cupa Ligii în Anglia. Meciul zilei de azi vine din Bundesliga, acolo unde Bayer Munchen și Wolfsburg reeditează duelul din Supercupa Germaniei, cîștigat de Wolfsburg la penalty-uri. Citeste mai mult …
Juventus fără Vidal, Tevez și Pirlo, poate că așa ar fi trebuit să fie titlul acestui text. Despre repatrierea lui Tevez la Boca am scris însă de curînd pe acest blog, retragerea lui Pirlo spre fotbalul american era într-un fel așteptată și oarecum pregătită la Juve, dar plecarea lui Vidal lasă un loc liber destul de important în linia de mijloc a campioanei Italiei și, mergînd mai departe pe firul raționamentului, adaugă un element important în lotul campioanei Germaniei. Bayern a pus mîna pe un jucător excelent, la o vîrstă numai bună, 28 de ani, dornic de o nouă provocare, venit pe cai mari după performanța obținută la Copa America, dar și după 4 titluri consecutive în Serie A, plus un event în ultimul sezon, plus o calificare în finala Champions League, ceea ce nu-i puțin lucru, de vreme ce Bayern-ul lui Guardiola nu izbutește să treaca de faza semifinalelor.
Citeste mai mult …
Caută-mă!