Eșecul suferit de Bayern la Rostov va rămâne una din marile surprize ale acestui sezon de Champions League. Dacă va avea sau nu consecințe, asta vom vedea la primăvară, atunci când se vor disputa ”optimile”. Cert e că Bayern nu traversează un moment tocmai dulce, două eșecuri în trei zile nefiind un aspect prea simplu de digerat pentru o grupare obișnuită în ultimii ani cu victorii pe linie și cu o dominație absolută în Bundesliga. Azi, bavarezii sunt pe doi și-n grupa de Champions League și-n campionat, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, și au adunat deja 3 înfrângeri în toate competițiile. Citeste mai mult …
Când începi un turneu final în calitate de campioană mondială, toată lumea are cele mai mari așteptări de la tine. Campioana Mondială este, din oficiu, favorita numărul unu a unui Campionat European ulterior. S-a întâmplat cu Franța în 2000, s-a întâmplat cu Italia în 2008, s-a întâmplat cu Spania în 2012, se întâmplă cu Germania acum. Franța și Spania au reușit să confirme, Italia a căzut în ”sferturi” la Europeanul austro-elvețian, e rândul nemților să fie în centrul atenției. În plus, dincolo de statutul de favorită, orice campioană mondială e privită cu un pic mai multă atenție, e analizată mai în detaliu.
Citeste mai mult …
Liverpool și Dortmund au oferit joi seară una dintre cele mai frumoase propagande aduse acestui sport din ultimii ani. Un meci vibrant, epic, urmărit cu un nod în gât inclusiv de telespectatorii ce nu aveau vreo simpatie față de una dintre combatante, dar care n-au avut, în cele din urmă, cum să nu empatizeze cu ceea ce se întâmpla pe gazon. E genul acela de meci pe care nu l-ai mai vrea terminat și care te face să privești cumva cu regret cum una dintre echipe este eliminată. Citeste mai mult …
”Jurgen Klopp is coming to Kop”. Cam ăsta cred că e refrenul la modă acum în Liverpool. Eventual pe melodia din ”Santa Klaus is coming to town”, pe care ne pregătim s-o ascultăm pînă la disperare în săptămînile care urmează. Se și potrivește. Ia încercați s-o fredonați, cu Klopp în loc de Santa Klaus, și veți vedea că merge la fix. De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, merge la fix și asocierea dintre Jurgen Klopp și Santa Klaus. Citeste mai mult …
La finalul săptămînii trecute, atunci cînd prinsese contur ipoteza trecerii lui Vermaelen de la Arsenal la FC Barcelona, mi-a atras atenția un comentariu pe care un cititor al cotidianului catalan respectiv, nu mai rețin dacă era Sport ori El Mundo Deportivo, dar nici nu prea are importanță asta, un comentariu așadar care suna ceva de genul: ”ce ușor e să ajungi director sportiv la un asemenea club. Transferurile astea le puteam face și eu”. Ținta atacului era Andoni Zubizareta, actualul director sportiv al Barcelonei, cel în sarcina căruia cad, cel puțin teoretic, transferurile de jucători. Opinia nu e una singulară căci nu-s deloc puțini cei care considerăn campania de achiziții a catalanilor din această vară departe de a fi o reușită.
Dar oare chiar așa e? E simplu să ai opinii. E și mai simplu să te crezi deștept și să consideri că ai putea face față în orice domeniu. Mai ales de cînd jocurile de tip manager au pătruns pe piață au apărut din ce în ce mai mulți ”pregătiți” care cred că se pricep la toate. Din păcate pentru ei, jocurile n-au nimic comun cu realitatea. E ca și cum ai spune că ești pregătit să conduci o armată doar pentru că ai cîștigat cine știe cîte bătălii pe calculator ori că ai putea fără probleme să pilotezi un avion doar pentru că te-ai descurcat la simulatoare în fața unui laptop sau a unei tablete.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să ne întoarcem la Zubizareta. Nici eu nu-s foarte convins că achizițiile Barcelonei sînt cele mai bune, dar cred că trebuie să așteptăm cîteva luni pentru a da verdicte. Eu n-am deocamdată certitudini, am însă cîteva dubii. Sau semne de întrebare. Spre exemplu, am mai spus-o, n-am înțeles de ce Luis Enrique l-a refuzat pe Kroos și l-a preferat, oarecum pe aceeași sumă de bani, pe Rakitic. Există această informație, și n-am nici un motiv să cred că nu e adevărată căci vine de la un om foarte bine informat atunci cînd vorbim de FC Barcelona, cum că Toni Kroos ar fi fost mai întîi oferit Barcelonei și abia după refuzul catalanilor a fost direcționat spre Real Madrid. Asta și pentru că direcția Manchester United a fost din start scoasă din discuție de Bayern, nemții fiind, zice-se, deranjați peste măsură de contactele existente între United și Kroos fix în momentele în care se negocia prelungirea contractului cu Bayern. Cum o astfel de oportunitate de mercato nu putea fi ratată de un club ca Real Madrid, operațiunea s-a încheiat rapid, iar oficializarea ei a venit la fel de repede.
Achiziționarea lui Luis Suarez mi se pare tot un soi de oportunitate de mercato. Era destul de clar că Luis Suarez nu se putea întoarce să joace în Anglia. Și nu pentru că Liverpool ar fi avut vreo vină aici, ci din pricina atmosferei ce devenise irespirabilă pentru uruguayan încă dinaintea episodului cu mușcătura. Luis Suarez era, cum se spune, pe piață și oportunitatea achiziționării sale nu trebuia scăpată. Am însă ceva dubii în legătură cu prețul de achiziție, care mi se pare mare ținînd cont de situația pe care o are Suarez. E posibil ca Barcelona să existe siguranța reducerii sancțiunii la TAS, dar asta o să vedem în zilele următoare.
Ce-i doare cel mai mult pe catalani e însă situația fundașilor centrali. E limpede de vreo cîțiva ani că Barcelona are nevoie de un fundaș central care să i se alăture lui Pique, dar și a altuia care să creeze concurență pe acest post, căci Pique din cauza asta a coborît cîteva trepte valorice, pentru că n-a avut concurență. Cînd ești sigur de postul tău, cînd știi că orice faci n-are cine să te așeze pe banca de rezerve, te mulțumești cu puțin iar concentrarea scade. Nu știu însă în ce măsură Mathieu și Vermaelen sînt capabili să creeze această concurență și să aducă plus-valoare în acest compartiment.
Nu-i ușor să găsești un fundaș central pentru FC Barcelona. Faptul că toată lumea știe că echipa are nevoie nu ajută, dimpotrivă, crește automat prețul pentru orice țintă. Dacă eu vreau să-i vînd o mașină unui potențial cumpărător, negociez cu el astfel încît să fie bine pentru amîndoi, dar dacă știu că el trebuie neapărat să cumpere acea mașină atunci strategia mea e alta și încerc să scot cît mai mult posibil, pentru că e cu spatele la perete. Apoi, nu orice fundaș central se potrivește la FC Barcelona. Spre exemplu Vidic, un nume care mi-a venit în cap chiar acum, n-ar fi mers, chit că venea gratis. Un fundaș central la FC Barcelona trebuie să știe să se adapteze stilului de joc al catalanilor. Să știe să se descurce în situații în care există spații mari în fața lui, dar și-n spatele lui, să fie rapid astfel încît să poată acoperi aceste spații pe care s-ar deplasa adversari, să știe să dea o pasă curată, să poată participa la construcție, dar să fie capabil să dea și o pasă lungă suficient de precis, să poată să iasă relaxat din situații de pressing advers, să știe să anticipeze un eventual contraatac al adversarilor, dar să și acopere spatele fundașilor laterali, ale căror urcări în atac sînt obișnuite.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Revenind la cele două nume aduse de Barcelona în această vară, e posibil ca Mathieu și Vermaelen să aibă aceste caracteristici. În privința belgianului, faptul că provine de la școala Ajax-ului și vine de la Arsenal reprezintă suficiente garanții. S-a comentat mult despre numărul mare de jucători luați de Barcelona de la Arsenal. Mie nu mi se pare o chiar așa de mare mirare, căci stilul pe care Arsene Wenger l-a impus la Arsenal seamănă mult cu stilul Barcelonei. Jucătorii pe care Wenger îi aduce sub comanda sa iubesc în primul rînd mingea, știu cum să se comporte cu ea și nu caută s-o bubuie la primul pressing al adversarului. Faptul că puțini dintre cei aduși de la Arsenal la Barcelona au și dat randamentul scontat e o altă discuție, care cred că ține și de motive punctuale ale fiecăruia.
Mi se pare însă că s-a plătit mult și pentru cei doi. Cu aproape 40 de milioane cred că putea fi convins Hummels, ținta din ultimii ani. Mai exact, putea fi convins Jurgen Klopp, căci Hummels nu cred că ar fi avut vreo problemă în acest sens. Cred că o sumă de genul ăsta putea deschide o discuție și pentru Thiago Silva. Nu cred însă că David Luiz era o soluție, căci lîngă Pique e nevoie de un fundaș serios, nu de un amator de glume așa cum e și David Luiz. În apărare, glumele nu merg, e nevoie de mai multă seriozitate în acea zonă.
Mi se pare că din nou i se trîntește ușa-n nas lui Bartra. Și cred că putea primi mai multe șanse. Nu întîmplător, fundașii care au făcut față cerințelor la Barcelona în ultimii ani sînt destul de puțini, iar Puyol și Pique, a căror societate devenise un reper, au venit de la Academia La Masia. Rafa Marquez ar fi unul dintre ei, eu l-aș adăuga și pe Gică Popescu, poate Frank de Boer și cam atît. De aceea, tocmai pentru că provine și el de la La Masia, cred că Bartra putea primi mai multe șanse.
Discutînd despre achzițiile Barcelonei, cineva îmi spunea că un adevărat conducător e cel care face performanță fără să arunce cu banii. Și mi-l dădea exemplu pe Adriano Galliani. Și asta fără să fie fan al Milan-ului, dimpotrivă. Însă Galliani e un exemplu, inclusiv în aceste zile grele din punct de vedere financiar pentru Milan, de conducător care să știe să negocieze în folosul clubului său, care să știe să se decurce în orice situație. Eu nu cred, de exemplu, că Galliani l-ar fi luat cu atîția bani pe Vermaelen, în condițiile în care contractul său se termină în vara viitoare și a adunat, în 4 ani la Arsenal, peste 450 zile de absență din cauza accidentărilor. Chiar și acum el e accidentat.
Există o vorbă veche, nu neapărat în fotbal: ”cu bani poate oricine”.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Nici nu apucase să fluiere Nicola Rizzoli finalul finalei de la Rio că rețelele de socializare erau deja încinse. Fără să fie un barometru exact, aceste rețele reprezintă totuși un reper. Minutele treceau, nemții se pregăteau și apoi primeau titlul suprem, dar cei mai mulți vorbeau și scriau despre Messi. Despre eșecul său, nu al echipei sale, despre prestația sa, nu a echipei sale, despre duelul imaginar cu Maradona pentru o supremație imaginară, care nu ajută la nimic. O dezbatere ce nu se mai termină și nu folosește nimănui, o dezbatere de-a dreptul idioată. Îmi asum acest cuvînt și-l voi explica într-o viitoare postare. Efectul marketingului e vizibil, inclusiv în acordarea stupidă a acelui premiu lui Messi, de care el însuși părea un pic jenat.
Sînt convins că un text despre Messi și Maradona e mult mai apetisant și ar stîrni mai multe comentarii. Însă azi, la cîteva ore după decernarea celui mai important trofeu fotbalistic, ar fi de-a dreptul ilogic și lipsit de politețe să abordez o astfel de temă. Germania e totuși campioana mondială și merită toate elogiile zilei de azi.
Spania în 2010 și Germania în 2014 au avut o filozofie comună. Prietenia față de minge, pe care și-au dorit-o în posesie, în timp ce alții nu știau cum să facă în așa fel încît să scape de ea. Germania a fost la acest turneu final cea mai estetică echipă, lafel cum a fost și Spania în 2010. Nu s-a subjugat unui singur jucător, ci a scos în evidență grupul. Eu cred că și dacă Reus ar fi putut juca, tot echipa ar fi fost vedeta nemților. Într-o vreme în care, spuneam și mai sus, marketingul dictează, Germania n-a avut un personaj mediatic, ci un grup de persoane subjugate unor idei venite de pe bancă.
Într-o vreme în care, după eșecurile lui Bayern și ale Barcelonei, mulți se întrebau dacă nu cumva conceptul de tiki-taka e depășit, a venit Germania cu un stil foarte diferit de cel cu care erau nemții obișnuiți pînă acum și a cîștigat Mondialul. Cu un soi de ”tiki-taken”, căci Germania de azi are destul de puține asocieri cu cea din 1986 sau 1990, anii precedentelor finale cu Argentina. Germania de azi are mai mulți jucători creativi decît Brazilia și Argentina la un loc, țările care acum vreo 20 de ani reprezentau reperul fotbalului spectacol. Ozil, Kroos, Muller, Gotze, Lahm, Schurrle, absentul Reus, chiar și ”defensivii” Schweinsteiger, Khedira ori Hummels văd în minge un aliat, o caută și construiesc jocul plecînd de la ideea de posesie, de pasă, de la atît de vechiul concept ”dai și pleci” pe care alții, Brazilia ori, cel mai nou exemplu, Olanda, l-au abandonat. Din acest punct de vedere, faptul că Germania a cîștigat titlul mondial în urma unei execuții splendide, ”de autor”, e doar un element ajutător în teoria de mai sus. Parcă n-ar fi fost la fel de frumos dacă, să zicem, Germania cîștiga grație unui gol din fază fixă, ca-n meciul cu Franța.
Cînd vorbești despre un grup de jucători, n-ai cum să-l excluzi pe antrenor. Joachim Low nu cred că ar mai fi continuat ca selecționer dacă Germania nu cîștiga. I s-ar fi pus în discuție acest stil, pe care nemții l-au primit cu destulă reținere, căci nu prea îi reprezenta. Low a crezut însă în ideile lui și a cîștigat. A știut să-și corecteze anumite erori pe parcurs, a găsit soluția în anumite momente, astfel că merită și el toate elogiile. Semifinală în 2006, ca ”secund” al lui Klinsmann, deși mulți vorbeau încă de atunci în Germania că el e cel care de fapt conduce, finală în 2008, semifinală în 2010, semifinală în 2012 și acum finală cîștigată. E un traseu nu lipsit de greutăți, dar pe parcursul căruia Low n-a renunțat, în esență, la ideile sale.
Imediat după meci, am observat, am și postat de fapt pe facebook, o coincidență. World Cup 2010. Pep Guardiola era antrenor la FC Barcelona. FC Barcelona era campioana Spaniei, cu un an in urma castigase Champions League, în acel sezon fusese eliminată în semifinale de viitoarea cîștigătoare si avea 7 jucatori in finala Mondialului. Iar unul dintre ei, Iniesta, dădea golul decisiv in prelungiri. World Cup 2014. Pep Guardiola e antrenor la Bayern Munchen. Bayern e campioana Germaniei, cu un an in urma a cîștigat Champions League, în acest sezon a fost eliminată în semifinale de viitoarea cîștigătoare si a avut 7 jucatori in finala. Iar unul dintrei ei, Gotze, a dat golul decisiv in prelungiri. Eu cred că nimic nu e întîmplător pe lumea asta, cu atît mai puțin în fotbal. Faptul că Low s-a putut baza pe 7 jucători de la aceeași echipă, unde ideea de fotbal era aceași, a fost un mare atu pentru el. La fel cum s-a întîmplat cu Del Bosque în 2010. Mergînd mai departe, faptul că Barcelona în 2010 și Bayern în 2014 au avut competitor direct un Real Madrid, cu Pellegrini, și un Dortmund, cu Klopp, îmbrățisînd aceeași filozofie a fost un ajutor în plus. Privind la ultimele trei campioane mondiale, Italia, Spania și acum Germania, observăm că toate s-au bazat la momentul încoronării în principal pe campionatul intern. E și ăsta un punct de plecare într-o eventuală analiză.
Două cuvinte despre doi proaspeți campioni mondiali. Mario Gotze e eroul Germaniei de azi, după ani sinusoidal. Din 23 aprilie 2013, atunci cînd și-a anunțat plecarea la Bayern, cariera lui Gotze n-a fost deloc liniștită. Nu și-a găsit un loc fix la Bayern, nici la echipa națională (altă coincidență, nu-i așa?!), ba chiar s-a transformat în motivul pentru care Kroos va pleca de la Bayern la Real. Are însă în față un viitor la fel de mare pe cît de mare îi e talentul.
Al doilea personaj e Schweinsteiger. După semifinala Argentina-Olanda îmi manifestam admirația pentru Mascherano, pe care-l caracterizam drept ”enorm”. Cuvîntul se mută spre Schweinsteiger, a cărui contribuție la cîștigarea finalei a fst uriașă. Felul în care a urcat spre tribuna oficială, cu fața plină de răni, probabil cu picioarele pline de vînătăi și sleit de puteri (aproape că nu putea să urce treptele) caracterizează perfect fotbalistul de care e nevoie într-o echipă. Poate că nu va cîștiga niciodată Balonul de Aur, însă, la fel ca și-n cazul lui Mascherano, fără el nu se poate într-o echipă cîștigătoare.
Revenind la Germania, sper că felul estetic în care a cîștigat acest Mondial să excludă din limbajul unora termenul de ”panzere” atunci cînd vine vorba de echipa națională. Germania de azi, fotbalistic vorbind, e orice altceva.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!