FERICIREA LUI IBRAHIMOVICI

FERICIREA LUI IBRAHIMOVICI

 

A fost una dintre știrile acestei perioade de întrerupere a campionatelor, o știre ce a trecut oarecum neobservată în vîrtejul informațiilor ce vizau echipele naționale. Zlatan Ibrahimovici a fost iertat de UEFA și va putea juca ambele manșe din ”sferturile” Champions League cu FC Barcelona. Inițial era suspendat pentru prima manșă de la Paris, un handicap suficient de mare pentru PSG, acum poate fi folosit și în partida de marțea viitoare, un handicap ce se mută în tabăra catalanilor, unde accidentarea lui Pedro și posibila absență a lui Xavi se alătură unei liste de probleme cu care a fost întîmpinat Tito Vilanova la întoarcerea sa din America.

Dar nu PSG-Barcelona e subiectul acestor rînduri. Ci Zlatan Ibrahimovici. În vreme ce toată lumea așteaptă să vadă prestațiile sale împotriva unei echipe la care a jucat și de la care n-a plecat în cele mai liniștite condiții, prin Paris se vorbește că Ibrahimovici nu e fericit.



Deschid o paranteză. De unde provine fericirea unui fotbalist? și cît de importantă este ea pentru prestațiile sale?, iată două întrebări la care noi, cei care nu sîntem implicați în fenomen, nu prea știm să răspundem. Ne gîndim mereu la fotbaliști și la banii pe care-i cîștigă și tragem concluzia că trebuie să fie fericiți. Nu-i tot timpul așa, banii nu aduc fericirea, parcă așa se spune, sînt mulți alți factori ce trebuie să se alăture banilor ce intră în cont lunar.

Un exemplu e Balotelli. Nu era fericit la Manchester, e fericit la Milan, iar asta se vede. Antrenorul, colegii, anturajul, prietenii pe care-i ai sau pe care îi faci, singurătatea în unele cazuri, clima, mîncarea, starea de spirit a soției, a copiilor, iată factori de care vorbeam mai sus și care sînt esențiali în fericirea unui fotbalist. Se spune, de exemplu, că De Gea nu suportă vremea de la Manchester. S-a spus că soția și copii lui Tevez au fost în aceeași situație. Acum se pare că s-au mi obișnuit. Se știe că soția lui Zidane a fost cea care l-a convins să accepte oferta lui Real Madrid, la fel cum soția lui Șevcenko l-a determinat să plece la Londra. E celebrul cazul lui Kezman, a cărui ședere la Londra era să-l falimenteze, căci făcuse imprudența să-și ia casă fix lîngă Harrods iar so’ia sa, de plictiseală, își omora timpul în respectivul stabiliment. Cu consecințe de rigoare asupra contului bancar al familiei. Și ar mai fi cazuri, suficiente, care-mi scapă mie acum, dar pe care, dacă le știți, vă invit să le povestiți.



 

 Mă întorc la Ibrahimovici. Mino Raiola, impresarul său, a aruncat o vorbă, așa, ca să se afle în treabă, cum că Zlatan ar putea pleca în vară. Mino Raiola nu-i un impresar oarecare, iar metodele lui sînt de genul ăsta. Mai întîi agită apele, cu astfel de declarații, apoi acționează. Dacă ar fi să parafrazăm un proverb, ar trebui să zicem: ”spune-mi pe cine impresariezi, ca să-ți spun cine ești”. Mino Raiola impresariază, printre alții, 3 superfotbaliști, Ibrahimovici, Balotelli și Pogba, dar 3 caractere ce cu greu pot fi caracterizate.

Ce motive ar avea Zlatan să plece? Se spune că are mari dificultăți în a învăța limba franceză, se spune că nu s-a acomodat cu stilul de viață din Paris, se spune că nu-i mulțumit de nivelul campionatului francez. Se mai spune că soția sa, o frumoasă suedeză mai mare cu 10 decît el, dar de care e foarte legat, fiind, zice-se, singura capabilă să-l îmblînzească pe capriciosul Zlatan, nu e fericită la Paris. E posibil așa ceva? Ei bine, se pare că da, mai ales că ea a și fost victima unei tentative de jaf, iar perechea și-a schimbat de două ori pînă acum locuința. Există și o reacție ostilă a oamenilor față de el, urmare a salariului stratosferic ce i se plătește, ostilitate ce nu-l însoțește doar pe stadioanele unde se deplasează, ci și în locurile publice pe care le frecventează.



Acest salariu este însă o mare problemă. Suma de transfer, în principiu, n-are trebui să fie. 23 de milioane a costat Zlatan, ceea ce nu reprezintă deloc o sumă de speriat. Ba chiar ea ar putea fi lejer mai mare de 30 de milioane. Ibrahimovici e unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii în bacest moment și o astfel de sumă s-ar justifica pentru achiziționarea lui. Însă 12,5 milioane de euro net pe sezon, plus bonusuri de alte două milioane, ce duc veniturile sale stagionale la 14,5 milioane de euro, iată o un handicap important. Puține cluburi își pot permite o astfel de sumă ca salariu.

Aici intervine însă noțiunea de fericire. Dacă într-adevăr nu e fericit la Paris și vrea să simtă acest sentiment în altă parte, Zlatan ar trebui să accepte o reducere. Jucător și agent insinuează că lucrul ăsta e posibil. Nu vă imaginați însă o reducere drastică, mai degrabă una rezonabilă, poate un salariu ceva mai mic și un contract ceva mai mare. Cel cu PSG expiră în 2015.



Care ar fi posibile destinații? Sigur, deja intrăm în zona speculațiilor, dar nefiind competiții în desfășurare ne putem permite. Raiola și-a tot făcut declarații de dragoste cu Juventus, a și apărut ceva în ziarele sportive din Italia apropiate de torinezi cum că s-ar putea întîmpla ceva la vară, dar e greu de crezut că după ce l-a luat pe Llorente, Juve ar plăti acum pentru Zlatan. Mai degrabă Inter, unde a mai fost și unde Moratti, vezi și telefoanele pe care le tot schimbă cu Mourinho, pare decis să investească din nou.

Totuși, Anglia mi se pare destinația perfectă. City, Chelsea, două echipe cu bani, dispuse să-i cheltuie pe un atacant de mare valoare. Poate și United, deși nu-i un post prioritar. Și ar mai fi un nume. Nu știu dacă neașteptat ori nu. Real Madrid. În momentul ăsta, Ibrahimovici = Benzema + Higuain. La nivel de salarii. E posibil să fie o ecuație bună, căci o alăturare Cristiano-Zlatan ar fi de un impact brutal, care ar acoperi chiar și plecarea lui Mourinho.

GOLURILE ANULUI 2012

GOLURILE ANULUI 2012

Știu că e cam tîrziu pentru astfel de topuri, dar nu cred că e vreodată tîrziu să vedem cîteva goluri frumoase. Am descoperit întîmplător un top al celor mai frumoase goluri ale anului 2012. Și m-am gîndit că merită să le vadă toată lumea. Veți regăsi cîteva reușite cunoscute, dar și nume mai puțin vizibile, de jucători mai puțini cunoscuți, din campionate mai puțin expuse. Inclusiv un gol din fotbalul feminin, inclusiv un gol al lui Raul Rusescu.

Nu-mi dau seana dacă lipsește vreunul. Eu unul parcă i-aș fi găsit un loc și golului marcat de Chiriches cu Molde, în Europa League. Dacă aveți vreo altă idee o puteți spune aici, comentariile sînt deschise.

UPDATE
Între timp mi-a mai trimis cineva o altă selecție. Mi se par fabuloase unele dintre ele:

VALVERDE DE PARIS

VALVERDE DE PARIS

M-am numărat printre cei care credeau că PSG nu va avea un meci ușor la Valencia. Am și scris-o, tot aici, pe acest blog Mizam pe ”Mestalla”, pe capacitatea de luptă a Valenciei pe care am văzut-o cu Barcelona, pe absența lui Thiago Silva din apărarea parizienilor, dar și pe eventuale carențe pe faza defensivă ale echipei lui Ancelotti, plină de fotbaliști ofensivi.

În general mi-a ieșit avancronica. Un singur aspect mi-a scăpat. Nu m-am gîndit că Ancelotti va forța cu tripleta Pastore-Lavezzi-Lucas Moura de la început, toți 3 împreună. Mă gîndeam că Menez nu trebuie să lipsească, pentru că era într-o formă deosebită. Ei bine, uite că a lipsit. Iar lui Ancelotti i-a ieșit perfect. Cei trei de care vorbeam au făcut o partidă fenomenală, au destabilizat continuu o apărare greoaie, mult mai imobilă decît cea a francezilor, de la care se aștepta această caracteristică, mai ales că lipsea Thiago Silva.

 Valencia a avut mingea în acest meci. A se citi posesia. Dar asta nu garantează rezultatul positiv. PSG-ul a avut spațiile oferite de adversar. Cu generozitate, căci deplasarea în teren a băieților lui Valverde a fost lentă și, în unele momente, greu de înțeles. Valencia a avut și posesie, dar a și alergat mai mult. PSG a avut mai puțin mingea, a alergat mai puțin, dar a făcut-o cu mult folos.

Rezultatul e, la cum s-a jucat, bun pentru Valencia. Și asta pentru că, la pauză, Valverde l-a scos pe Banega, cel mai slab de pe tern în prima parte. L-a mai scos și pe Jonas, care n-a produs nici el mai nimic și a schimbat sistemul. Valdez lîngă Soldado și Canales pe zona lui Lucas Moura. Ancelotti a înțeles mișcarea și a mutat la rîndu-i cu Chantome în locul lui Moura, ca să echilibreze terenul.

Ibrahimovici și-a făcut numărul. E un fotbalist colosal. Are însă carențe evidente la nivel disciplinar. Aș îndrăzni să spun că are carențe la nivel de educație, o educație cam precară primită, după cum chiar el a recunoscut, în copilărie. E absolut anormal să faci ceea ce a făcut el, într-un moment în care nervii nu-și aveau justificare. Va lipsi la retur, dar mai rău pentru PSG e că va lipsi și Verratti. A jucat iar senzațional și este un jucător de care vom mai auzi. PSG-ul a pus mîna pe o bijuterie și a plătit destul de puțin pentru ea. Juventus l-a vrut, Conte a fost convins că va semna și, se spune, s-a enervat teribil cînd a auzit că pleacă la Paris. Fără Verratti și fără Ibra, cu acest 1-2 final, meciul retur oferă o oarecare doză de neprevăzut.

 Pe care, de exemplu, nu o oferă celălalt joc. Juventus a bătut cu 3-0 la Glasgow, așa că returul e doar un fel de obligație de serviciu. E o diferență prea mare între cele două echipe, dar mai ales între cele două campionate! Rămași fără rivalul de la Rangers (acum federația scoțiană studiază posibilitatea de a o reprimi pe Rangers în prima ligă, tocmai pentru că și-a dat seama că a distrus o competiție ce se menținea doar grație acestui duel) cei de la Celtic n-au obișnuința torinezilor de a juca la nivel înalt de concentrare aproape meci de meci. Și nici n-au lotul lui Juve.

S-a văzut de altfel din modul în care a fost făcut primul ”11” la unii și la ceilalți. La Celtic a jucat Ambrose, deși venise de cîteva ore de la Cupa Africii, la Juve n-a jucat Asamoah, deși el venise un pic mai devreme. În rest, cum anticipam și în avancronică, Juve și-a impus plusul de viteză pe benzi și în zona greoilor fundași centrali scoțieni, dar și știința jocului pe care o oferă o linie de mijloc foarte bună, Pirlo-Vidal-Marchisio.

Nici măcar atmosfera, extrem de frumoasă, ca de obicei pe ”Celtic Park” n-a mai contat.

 

 

P.S. A fost și Beckham la meci. Ceea ce a stîrnit o întreagă nebunie la Valencia. Cred că Beckham foloseste mai mult în afara terenului decît pe teren.

VALENCIA-PSG: ARDE ”MESTALLA”, VIN VEDETELE PARISULUI

VALENCIA-PSG: ARDE ”MESTALLA”, VIN VEDETELE PARISULUI

După o toamnă lipsită un pic de protagonism, căci grupa de Liga Campionilor în care a fost repartizată a avut prea puțin ”glamour”, PSG are prim-plan-ul la momentul revenirii Champions League. V-am spus deja, în opinia mea, Liga Campionilor se ține din septembrie pînă în decembrie, iar din februarie pînă în mai avem Champions League. Valencia-PSG e meciul zilei, Celtic-Juve vine imediat după.

Se joacă pe ”Mestalla”. Teren greu pentru orice echipă oaspete. Tribune apropiate, public cald, presiune. PSG nu-i totuși o echipă oarecare. E o colecție de staruri pentru care pare să fi venit momentul adevărului. În Ligue 1, deocamdată, lucrurile s-au mai liniștit, căci Lyon a făcut doi pași greșiți consecutiv și a dat Parisului șansa de a aborda cu mai multe liniște dubla cu Valencia.

Carlo Ancelotti pare, într-un fel, în situația lui Mancini de la City. Bani mulți cheltuiți, așteptări onorate parțial. Șansa lui Mancini a fost că-n Anglia mentalitatea e alta, proiectele se fac pe termen mai lung, astfel că el a reușit să cîștige un titlu. În Franța e un pic altfel, chiar dacă nu la fel ca-n Italia, unde ”Carletto” era dat afară de mult la lotul ce i-a fost confecționat. După multe încercări a găsit formula de joc. Un 4-4-2, derivat din Milan-ul lui Sacchi, cu el jucător, nu din Milan-ul său de antrenor, cu acel 4-3-2-1, bradul de Crăciun ce a ucis cu sînge rece pe Manchester United, într-o semifinală în care Kaka a fost magistral în ploaie.

Sînt cîteva semne de întrebare, dar și o certitudine. Una nefericită pentru Ancelotti, absența lui Thiago Silva. În Italia devenise cel mai bun fundaș central din lume, dorit de Barcelona pentru capacitatea de a da pase calitative, dorit de Manchester United și City pentru contondență în marcaj. Fără brazilian, Ancelotti va desena apărarea pentru Sakho și Alex, foate buni pe plan fizic, puternici ca doi luptători, dar greoi și imobili la acțiuni rapide. Avantaj Soldado, dar și Jonas sau Banega, al cărui joc excelent cu Barcelona, după o noapte febrilă de discotecă, reprezintă un punct de referință. Banega e omul cu pasele filtrante, iar insinuările lui Jonas, din linia a doua, pot provoca destule daune.

 La mijloc e limpede că ar trebui să joace Verratti. E o bijuterie în formare și cred că lui Antonio Conte nu i-au trecut nici acum nervii pentru ratarea achiziționării sale. E însă o problemă la el, căci a făcut cam repede saltul din liga a doua către glorie, iar asta obosește psihicul și, pe cale de consecință, fizicul. N-ar fi exclus ca, ținînd cont de condițiile meciului, Ancelotti să-l țină la început pe bancă. Probabilitatea e mică, dar există. Cine nu cred că va lipsi e Matuidi. De fapt, n-are cum să lipsească. E într-un moment de formă excelent, face faza defensivă perfect, acoperă bine și gîndește repede în timp și spațiu în situații de urgență. Care, pentru un mijlocaș închizător, sînt baloanele pierdute de cei din față.

Și acum ajungem la cei din față. Ibrahimovici e de neclintit. E omul care face diferența. De lîngă el nu cred că poate lipsi Menez, aflat și el într-o formă foarte bună. El e generatorul acțiunilor pentru Ibra, are un unu contra unu devastator în regim de viteză și mai dă și goluri, căci e primul care profită de ieșirile lui Zlatan din zona careului. Mai avem două locuri și 3 posibilități. Lavezzi, Pastore, Lucas Moura. Împreună, pesta suta de milioane de euro. Cred că Lavezzi va fi, dar depinde pe ce bandă va juca. În stînga, pe picior schimbat, înseamnă diagonale, contraatacuri devastatoare, șuturi. Și logic ar fi să apară Moura pe dreapta, într-o asociere bestială cu Menez. Dacă joacă Pastore, atunci Lavezzi trece în dreapta, căci Pastore e un jucător care se asociază mai ușor cu Ibrahimovici, pentru că e mai combinativ, în vreme ce Lavezzi e mai direct.

Problema celor trei și, deci, a lui Ancelotti e slaba participare la fazele defensive. E de presupus că Valencia va încerca să atace benzile, undeva în spatele acestor mijlocași, pe încercări de superioritate doi contra unu la lateralii parizienilor, Jallet, probabil, sau Van der Wiel și, dincolo, Maxwell. Ernesto Valverde are la dispoziție ambii fundași laterali, Joao Perreira și Guardado, a revenit și Feghouli, deci e un front deschis acolo.

Sîntem în faza optimilor, mai e deci și un meci retur, nu vă așteptați ca toate gloanețele să fie trase din această seară.

DAVID BECKHAM, UN PLUS DE ”GLAMOUR” PENTRU ORAȘUL LUMINILOR

DAVID BECKHAM, UN PLUS DE ”GLAMOUR” PENTRU ORAȘUL LUMINILOR

Ne-am luat cu una, cu alta, cu El Clasico, cu Balotelli la Milan, cu Rooney, cu surprizele sfîrșitului de săptămînă, și am uitat să comentăm aici o mutare la prima vedere surprinzătoare: David Beckham la PSG.

De ce spun surprinzătoare? Pentru că, la 37 de ani, va împlini 38 în mai, David Beckham e mult mai aproape de vîrsta retragerii decît de vîrsta unui transfer la o echipă de Liga Campionilor și implicată în lupta pentru titlu într-unul din campionatele de top ale Europei. Ligue 1 e cam după Primera, Premier League, Bundesliga și Serie A într-un soi de clasament, cu o certă doză de subiectivism, al campionatelor din Europa, dar tot e în Top 5 și e foarte puternic.

Mie mi-a plăcut întotdeauna Beckham. Și l-am considerat un exemplu de cum poți să reușești în fotbal fără să ai talentul lui Messi, Cristiano sau alți jucători exponențiali. Beckham e un fotbalist mai degrabă limitat din punct de vedere tehnic. Rar l-am văzut driblînd. Are un mare atu, felul în care lovește mingea cu piciorul drept, un atu însă pe care l-a folosit din plin. E foarte disciplinat din punct de vedere tehnic, un ajutor mare pentru orice antrenor. Mi-amintesc de perioada sa la Real Madrid cînd, cu Capello, juca inclusiv în centrul liniei de mijloc și o făcea foarte bine. Și e un profesionist adevărat. Poate nu la nivelul lui Cristiano Ronaldo, care se masacrează pur și simplu din punct de vedere al pregătirii fizice, dar nici foarte departe. Altfel n-ar fi rezistat pînă la vîrsta asta.

Asta îmi arată că e un tip dotat. Intelectual mă refer, capitolul celălalt pe mine nu mă interesează. Mobilat intelectual să zicem. Se vede asta și din felul în care și-a construit imaginea. Ar trebui să fie un exemplu pe care l-ar putea luat toți figuranții din fotbalul românesc, de care trebuie să te rogi pentru a scoate două vorbe de la ei, vorbe care și-așa mustesc de banalitate. Beckham n-a refuzat niciodată un ziarist, iar presa a fost marele său aliat. Cînd ați citit sau auzit ultimul comentariu negativ la adresa lui? Vă amintiți să fi fost vreodată făcut pilaf în ziare? Nu prea cred, pentru că David a fost suficient de deștept să-și aleagă aliații acolo unde trebuie. Și i-a folosit asta la imagine, o imagine de pe urma căruia a scos zeci de milioane de euro. Sigur, e important și felul în care arată, dar am mai văzut destui fotbaliști prezentabili și poate mai talentați decît el care n-au beneficiat de același tratament din partea jurnaliștilor.

Priviți imaginea de mai jos!

 PSG a făcut o mutare excelentă. L-a alăturat pe David Beckham, cu a sa imagine decupată parcă din pauzele de publicitate de la filme, brandului pe care încearcă să-l creeze. Ce vreți alăturare mai bună decît cea a lui Beckham lîngă orașul Paris? Glamour în stare pură, ca să folosesc un termen decupat din industria soției lui David Beckham. Ca brand, PSG-ului îi lipsea această ștampilă. Era mai degrabă o jucărie a unui șeic plictisit de banii pe care-i are, vorba expresiei ”are la bani de-l enervează”, un teritoriu cam arid peste care s-a abătut o binefăcătoare ploaie de petro-dolari.

E lesne de observat cît de mare e scris Paris Saint-Germain. Asta ca nu cumva zîmbetul comercial al lui David Beckham să preia prim-planul. Și-au îndeplinit obiectivul francezii. În 5 luni, cît e contractul englezului, dacă nu cumva, cine știe?, decide să-l prelungească, alăturarea Beckham-PSG va face ca imaginea clubului să primească un plus cît se poate de limpede. David Beckham posedă capacitatea de a pătrunde cu imaginea sa pe zone interzise PSG-ului ca și club de fotbal.

Priviți și filmulețul de mai jos! Reacția ziariștilor, a fanilor, îmbrînceala fotografilor, eleganța ce a caracterizat toate momentele. Nimic din toate astea nu s-a văzut la prezentarea lui Ibrahimovici. Fiecare însă cu treaba lui. Zlatan a fost adus să de goluri, și le dă, Beckham a fost adus pentru imagine. Și a început deja să o creeze.

Din punct de vedere sportiv, o să ne lămurim repede. Cît mai poate Beckham? Asta e o întrebare pe care și-o pun toți, căci campionatul din SUA e puțin popularizat în Europa și nici nu pare prea vioi. După Manchester United, Real Madrid și AC Milan, PSG se alătură pe CV-ul lui Beckham pentru un plus de lumină. Iar lumina din ”Orașul Luminilor” parcă e și mai puternică acum cu David Beckham integrat în ea.

AȘTEPTÎNDU-L PE POGBA

AȘTEPTÎNDU-L PE POGBA

Două goluri marcate contra lui Udinese sîmbătă seară, goluri cu care a ajutat evident pe Juventus să cîștige acest meci, căci pînă la deschiderea scorului fotbalul practicat de campioana Italiei nu fusese prea grozav, două goluri, așadar, plus o evoluție bună l-au scos în atenția tuturor pe Paul Pogba. L-au scos din nou în atenție ar fi o exprimare mai potrivită, căci nu-i prima dată cînd lumea își pune întrebări în legătură cu acest francez de 19 ani.

Mai bine zis își pune o întrebare: cum de l-a lăsat Mancheter United să plece? Cum a putut Sir Alex Ferguson să piardă un asemenea talent? Sînt două întrebări, de fapt, dar miza e aceeași: Paul Pogba.

     United l-a luat în 2009 de la Le Havre. În condiții destul de dubioase, căci președintele grupării franceze, Jean-Pierre Louvel, a acuzat clubul Manchester United că ar fi apelat la mijloace un pic interzise, mai clar că i-ar fi uns pe părinții tînărului, care avea atunci 16 ani, fiind și căpitanul echipei naționale sub 16 ani a Franței, cu o sumă de bani suficient de mare ca să-și determine copilul să traverseze Canalul Mînecii și să se înroleze la Manchester United. Le Havre a făcut și un protest la FIFA, deși utilizase cam aceleași practici cînd îl racolase pe Pogba de la Torcy, doi ani mai devreme, dar forul mondial a dat dreptate gigantului englez, astfel că transferul a fost pus în aplicare imediat.

La United, Pogba a intrat mai întîi în programul echipei a doua, cu care a cîștigat Cupa Angliei în 2011, așa numita ”FA Youth Cup”. Aparițiile în primul ”11” al lui United nu se încadrau însă la nivelul așteptărilor tînărului și neliniștitului Paul, care ar fi vrut să joace mai mult, bazîndu-se probabil și retragerea, la vremea respectivă, a lui Paul Scholes, cu care presa îl compara deseori și al cărui înlocuitor era văzut. A apărut apoi și o accidentare la ligamente, în luna martie a anului trecut, care l-a scos complet din calcule.

Și apoi a plecat la Juventus. Principiul roții care se întoarce întotdeauna a funcționat și în cazul lui Manchester United. Așa cum funcționase și-n cazul lui Le Havre. Ori poate varianta engleză a proverbului ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Sir Alex Ferguson a fost foarte supărat pe fotbalist, declarîndu-se ”dezamăgit” de decizia sa de a semna cu Juventus.

Însă, ca în multe alte situații de acest gen, în spatele deciziei a stat o altă persoană. Iar motivația n-a fost una sportivă, ci una financiară.

Acea persoană este impresarul jucătorului. La sfîrșitul lui 2011, Pogba a semnat un contract de colaborare cu Mino Raiola. E un personaj pe cît de cunoscut, pe atît de controversat în lumea fotbalului. Un impresar care are sub contract, printre alții, doi dintre cei mai greu controlabili de către cluburile de care aparțin fotbaliști: Ibrahimovici și Balotelli.

Cum face Raiola de adună numai astfel de jucători în jurul lui e un mister? Dar cred că un mister numai bun pentru el, căci orice transfer e aducător de comisioane, nu-i așa? Un jucător greu contralabil de către club e predispus unor transferuri repetate, vezi cazul Ibrahimovici.

Și acum ajungem la motivație. United l-a acuzat pe Raiola că a cerut 45.000 de pounds pe săptămînă pentru jucătorul său. Calculat lunar și în euro, ar duce spre 2,5 milioane de euro pe an. Nimic extraordinar, chiar dacă era un salariu mare pentru u tînăr de 19 ani, care încă era la stadiul de promisiune, dar în nici un caz un salariu pe care un club de nivelul lui United să nu și-l poată asuma. Alta a fost mai degrabă problema. Comisionul lui Mino Raiola. Care a cerut 2 milioane de euro partea lui, ceea ce pe Sir Alex Ferguson l-a cam enervat. ”Un club ca Manchester United n-are nevoie să arunce banii” explica Sir Alex, fără să spună clar motivul, pentru că a beneficiat și el de-a lungul timpului de asemenea practici ale agenților de jucători, dar aluzia a fost mai mult decît evidentă.

Juventus i-a dat, conform presei italiene, acești bani lui Mino Raiola. Asta după ce el bătuse pe la toate ușile cluburilor importante, inclusiv Manchester City, inclusiv PSG, oferindu-și jucătorul. Juve nu i-a dat salariul pe care-l ceruse lui United, asta pentru că și scara salarială la Juve e alta. I-a oferit jumătate, dar un contract pe 4 ani cu posibilități de renegociere. Cît timp Raiola și-a luat comisionul totul e în regulă, dar nu știu de ce am senzația că în curînd, dacă nu în vara asta sigur în cealaltă, vom fi martorii unui alt scandal marca Mino Raiola, dar cu Pogba în rol principal.

Întrebarea e dacă Sir Alex Ferguson are acum vreun motiv să regrete că a pierdut un jucător cu potențial?

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă