Acum ceva vreme, Jorge Valdano spunea: ”Cel mai bun jucător din lume e Messi, iar următorul e Messi accidentat”. Fraza nu-i neapărat a lui, a mai spus-o cineva, zău dacă-mi amintesc cine, imediat după returul dintre Barcelona și PSG din primăvară. Cuvintele lui Valdano, identificat repede de unii drept ”madrilen” au înfuriat sectorul ”blanco”, deși n-ar fi trebuit, căci mai întîi Valdano e argentinian, apoi mai e și-n opoziție cu cei care sunt azi la putere la Real, cu Florentino Perez în frunte, și care l-au forțat să plece la presiunile lui Jose Mourinho.
Dar nu despre Valdano aș vrea să vorbim în cele ce urmează. Și nici despre Messi. Ci despre Barcelona. Dar, în context, numele lui Messi n-are cum să dispară.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Barcelona a pierdut la Bilbao. Prima înfrîngere din acest sezon. Nu asta-i problema, în fond trebuia să apară, nu s-a născut echipa care să rămînă neînvinsă la infinit. Iar Athletic Bilbao chiar e foarte bună în acest sezon, cu Valverde, fostul jucător al Barcelonei lui Cruyff (puțină lume își amintește de el), pe care Cruyff l-a văzut ca o opține viabilă de înlocuire a lui Rijkaard, în vara lui 2008. Nici măcar faptul că eșecul de pe ”San Mames” vine la cîteva zile după un alt eșec, pe ”Amsterdam Arena” n-ar fi o problemă prea mare. Se mai întîmplă. Problema e că la Barcelona începe să se vadă o lipsă de atitudine pe teren, dar și, asta mi se pare cel mai preocupant, o lipsă de idei și de curaj dinspre banca tehnică.
Partidele de la Amsterdam și de la Bilbao erau cele pe care Messi le lua pe cont propriu, dădea două-trei goluri și rezolva cazul. Chiar accidentat fiind, vezi meciul din sezonul trecut de la Bilbao, imediat după eșecul de la Munchen. Dependența de Messi pare din nou evidentă în astfel de momente și vine pusă oarecum în contrapartidă cu ceea ce se petrece la Madrid, acolo unde, fără Cristiano, Realul a dat 8 goluri în două meciuri și a stat pe umerii lui Bale, al doilea pilon al grupului. Ceea ce la Barcelona nu s-a întîmplat cu Neymar, nici în Olanda, nici în Țara Bascilor. Sigur, Ajax și Athletic, pe terenul lor, nu se pot compara cu Galata și Valladolid, pe ”Bernabeu”, ca adversari vorbesc. Există însă senzația de care am vorbit mai sus.
Fără Messi, Barcelona n-a avut la Bilbao un șef. În teren. Dar nici pe bancă. Lumea începe să-și pună întrebări dacă Tata Martino e într-adevăr potrivit să conducă un vestiar plin de personalități, pe care să le și pună la punct, eventual, cînd e cazul, sau a fost adus doar ca un tată, care să supravegheze o autogestiune a grupului, cu o atitudine mai degrabă de bunic. E clar că-i foarte greu să-i urmezi lui Guardiola la conducerea echipei. Nu vă repeziți să-mi spuneți că Tata Martino a venit după Tito Villanova, căci Tito a reprezentat doar o inerție, câștigătoare să recunoaștem, a stilului și metodelor lui Pep. Martino pățește cam ceea ce a pățit Sir Bobby Robson, care a venit după Cruyff și nu pricepea defel de ce lumea nu e mulțumită cu ce joacă echipa, chit că îl avea la dispoziție pe brazilianul Ronaldo aflat în cea mai bună formă fizică a carierei sale.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Mi se pare că lui Tata Martino îi lipsește curajul. Nu știu cît poate să se impună, din calitatea lui de argentinian, în fața unui vestiar plin de campioni mondiali și europeni și de triplu cîștigători ai Ligii Campionilor. Îmi amintesc o discuție pe care am avut-o cu Mircea Lucescu, acum mulți ani, pe vremea cînd era antrenor la Beșiktaș și refuzase o ofertă clară de la Olympique Lyon. La mirarea mea, mi-a explicat foarte simplu: ”La Lyon e plin de mari jucători, pentru care eu sunt doar un antrenor din România, o țară ce nu prea contează, nici fotbalistic și nici economic. Știu ce am pățit la Inter și n-am vrut să pățesc la fel”. Unii ar putea să spună că i-a lipsit curajul. Ar fi bine totuși să mai cugete la o astfel de afirmație. Spre exemplu, îmi mai amintesc o poveste, adevărată și ea, pe care am citit-o. Atunci cînd Frank Rijkaard a venit în prima zi la FC Barcelona pentru a se întîlni cu jucătorii, a simțit nevoia să-i adune pe toți și să le spună: ”Eu sunt Frank Rijkaard. Am câștigat de trei ori Liga Campionilor și sînt campion european. Vă rog să-mi spuneți fiecare ce-ați cîștigat!”. Și așa, i-a dominat din start.
Dacă Rijkaard, un nume uriaș în fotbal, a simțit nevoia să-și arate, să zicem, mușchii, Tata Martino mă tem că nu prea poate. Mușchii lui sunt cam molateci în comparație cu cei ai unor jucători. Se vede asta după felul în care se poartă în meciuri, după felul în care face echipa și după felul în care reacționează în momente grele. Guardiola, într-un meci precum cel de duminică seară, schimba sistemul de 3-4 ori, inventa ceva. Poate că pierdea și el, dar măcar încerca. Măcar încerca să joace cu Bartra în locul unui Pique ieșit din formă. Sau încerca să joace cu Neymar pe postul lui Messi, ca 9 fals, pe principiul lui Cruyff, cel mai bun om al tău la cel mai expus om al adversarului. Bilbao a avut un fundaș central de 19 ani, Laporte, care n-a fost mai deloc deranjat. La 0-1, mi se pare bizar să forțezi egalarea scoțîndu-i pe Xavi și Iniesta, pe mîna lui Sergi Roberto, sau să-i acorzi lui Pedro doar 10 minute în condițiile în care Neymar patina ca pe gheață. Parcă Neymar are clauză în contract că nu poate fi scos niciodată din teren.
Barcelona a început bine meciul de la Bilbao, dar pe măsură ce timpul trecea jocul s-a diluat, duelurile au început să fie pierdute, iar la final s-a pierdut oarecum și demnitatea, căci după 0-1 n-a existat nici măcar o ocazie de egalare. Ceea ce pentru Barcelona e anormal. De partea cealaltă, cu mult caracter, echipa lui Valverde a jucat exact ce și-a propus, apărînd un 0-0 inițial și așteptînd o eroare de care să profite. S-a întîmplat ca eroarea să vină de la cel de la care se aștepta cel mai puțin, Iniesta, și asta a fost tot.
Dar poate că asta nu-i rău pentru Barcelona și Tata Martino. Mai e mult până la final, iar valoarea jucătorilor nu s-a diluat. Rămîne doar să priceapă că simpla apariție pe gazon nu garantează nimic.
Acest articol a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Finalurile de an calendaristic, nu fotbalistic, căci în fotbal anul începe în iunie și se termină în mai, aduce după sine decernarea premiilor. Superlativele anului își primesc trofeele și, implicit, recompensa. Care e cu dublă direcție, de simpatie și antipatie. Niciodată decernarea unui premiu nu poate mulțumi pe toată lumea, de fiecare dată există suporteri ai celorlalte tabere, cele perdante, care vor considera că sînt nedreptățiți. Balonul de Aur e cel mai important trofeu fotbalistic la nivel personal, iar în ultimii ani discuțiile legate de el au stîrnit polemici aprinse. Mai ales că în ultimii ani disputa a fost între Messi și Cristiano Ronaldo, între FC Barcelona și Real Madrid așadar, cluburi cu largă reprezentare afectivă la nivel global.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Acum cîteva luni, prin vară, cînd afară era cald și bine, mă întrebam tot aici pe blog cine va lua Balonul de Aur. Spunram atunci că e logic să te gîndești la un fotbalist de la Bayern. Eu mă gîndeam în acele zile la Robben, între tim a apărut numele lui Ribbery, care a și cîștigat de alfel un trofeu personal nu demult. Încercam în acest articol să explic din nou criteriile pe baza cărora se acordă acest Balon de Aur. Acest nou Balon de Aur, căci de cînd FIFA s-a amestacat în tradiționla anchetă a celor de la France Football, criteriile s-au mai schimbat. Înainte era clar, votau corespondenții L`Equipe-France Football, căci era premiul revistei. Era o mînă de oameni, căci oricît de prestigios ar fi grupul de presă nu putea acoperi toate continentele. Cu ajutorul FIFA, votul a devenit universal, pătrunzînd în cele mai îndepărtate colțuri.
Am spus mai sus că am încercat să explic din nou. O mai făcusem la începutul anului, imediat după ce Messi a primit al patrulea Balon consecutiv. Am încercat atunci sa explic de ce întotdeauna Messi. O să reiau cîteva din explicații. În primul rînd, s-au dus vremurile cînd doar trofeele contau. S-au dus așadar vremurile cînd un fundaș precum Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul unei campioane mondiale ce avea în lot mai mulți potențiali cîștigători decît el, dacă e să vorbim de valoare. Trofeele cîștigate reprezintă o parte din motivația celor care votează.
A doua motivație e dată de parcursul pe întregul an. În general însă ultima impresie contează, așa e întotdeauna. Consistența pe tot parcursul anului reprezintă un criteriu foarte important.
Și ar mai fi vorba de imagine. Cei care votează aînt și ei oameni ca noi toți, chit că acum sînt alături de ziariști și selecționeri ori căpitani de echipă. Au și ei preferații lor, simpatiile ori antipatiile lor. Eventual frustrările lor, eventual invidiile lor. Din acest punct de vedere, Messi pleca întotdeauna în avantaj, imaginea sa, plecată de la felul lui de a fi, dar și șlefuită, e limpede, de o echipă întreagă de profesioniști în PR și comunicare, fiind mai bună decît a lui Cristiano, pe care, paradoxal, nu-l avantaja prea tare faptul că arată precum un star de cinema și are alături de el una dintre cele mai frumoase și dorite femei din lume. Și tot din acest punct de vedere, mediatizarea lui Messi și Cristiano, excesivă pe alocuri, îi ajută și în această competiție pentru Balonul de Aur. Fanii lui Real Madrid sînt identificați cu Cristiano, cei ai Barcelonei cu Messi, dar cei ai lui Bayern nu cred că sînt unanim alături de Ribery. Unii cred că l-ar prefera pe Robben, ca să nu mai spun că nemții ar merge mai degrabă alături de unul de-al lor. E un criteriu să știți, degeaba strîmbă din nas unii citind aceste rînduri.
Impactul mediatic pe care-l are Bundesliga la nivel global a crescut mult, foarte mult și de cînd a venit Guardiola la Bayern, căci s-a creat un curent de interes fantastic plecat de la admiratorii lui Pep, printre care mă număr, care au început să studieze mai atent ce și cum face el la Bayern. Însă Bundesliga nu are impactul mediatic de care beneficiază Barcelona, din inerția creată tot de acea echipă a lui Pep, ori Real Madrid sau Manchester United sau Arsenal sau Liverpool sau AC Milan sau Juventus. Asta e situația, Bayern nu se numără printre primele 5 echipe iubite în alte țări decît Germania, chit că a luat Liga Campionilor. Faceți un exercițiu simplu! Cîți dintre prietenii pe care-i aveți simpatizează pe Bayern? Și cîți pe Barcelona, Madrid, United sau celelalte? Cam așa e și la nivel global.
Înainte să se repeadă asupra mea cei care au devenit peste noapte admiratori ai campionatului german, îi rog să-și reamintească, să revadă, cum a fost a doua zi de după finala germană a Ligii Campionilor. În duminica respectivă, știrile cu și despre Bayern campioană a Europei au fost, în multe locuri ale lumii, depășite ca impact emoțional de informația, lansată în primele ore ale dimineții chiar pe site-ul oficial al clubului catalan, Neymar la Barcelona.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Bun. Să revenim la prezent și la întrebarea care ne macină: cine? Cred că putem exclude din start numele lui Messi. A cîștigat campionatul cu Barcelona, dar a avut un an oribil la nivel personal. Din aprilie încoace sare dintr-o leziune musculară în alta. Cine pune însă în discuție cele 4 Baloane precedente cîștigate de el fie greșește, fie e orbit de antipatie. Ar mai fi Cristiano, grupul celor de la Bayern, Ibrahimovici și, ca de obicei în ultimii ani, Xavi și Iniesta, care probabil nu vor cîștiga prea curînd.
Multă lume a sărit la beregata lui Sepp Blatter pentru declarațiile făcute la adresa lui Cristiano și Messi. Chit că ele n-au fost atît grave, e clar că președintele FIFA nu era cazul să se pronunțe față de un premiu pe care-l ofera. E posibil însă ca prin aceste declarații să-i fi făcut un mare serviciu lui Cristiano Ronaldo. A creat un curent de opinie conform căruia FIFA are ceva cu Cristiano și, în speță, cu Real Madrid. Curent speculat prompt de aparatul de PR și relații publice din spatele lui Cristiano și din spatele Realului. E posibil ca acest curent, care se adaugă unei forme excepționale pe care o traversează Cristiano, să ajute la momentul votului. În momentul ăsta, Cristiano e cel mai bun din lume, indiferent de ce vor spune simpatizanții altor fotbaliști.
În dreptul lui Ribery stau trofeele și golurile marcate pentru Bayern. Parcursul ireproșabil al campioanei Europei în Bundesliga și Champions League nu-l ajută însă pe francez. Cristiano salvează Madridul cu golurile sale în majoritatea partidelor, mai nou o face și cu Portugalia, pe care a dus-o aproape de unul singur la Mondiale, Ribery nu prea, căci Bayern n-are nevoie de asta. Dacă am spus despre Cristiano că e cel mai bun din lume la această oră, la fel trebuie să spun despre Bayern, e cea mai puternică echipă din lume în acest moment. Însă e o echipă, un conglomerat de valori, care funcționează ca atare. Cînd Barcelona era cea mai puternică echipă din lume, era Barcelona lui Messi, care dădea o tonă de goluri, Bayern-ul de azi nu e al lui Ribery. Eu așa cred. În schimb, Madridul e al lui Cristiano, la fel și Portugalia.
Pînă la decernare, mai avem timp. Mai sînt meciuri de Liga Campionilor, etape din campionate. Să ne bucurăm, așa cum am mai spus-o în multe ocazii, că putem fi contemporani cu aceste valori. Că le putem vedea și admira fiecare mișcare. La vremea lor, Platini și Maradona împărțeau același campionat, dar imaginile pe care le avem în memorie despre ei sînt destul de puține. Pentru că așa erau vremurile, pentru că Serie A, chit că era cel mai tare campionat din lume, nu se vedea decît în Italia. Acum, grație televiziunii, știm tot.
P.S.
Updatez acest text cu ultima ”ispravă” a lui Cristiano Ronaldo, cele 3 goluri marcate Suediei lui Ibrahimovici, în returul barajului. Reacția comentatorului e genială:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Știu că au trecut destule ore de la El Clasico de sîmbătă, dar cum n-am apucat după meci să comentez nimic din ceea ce am văzut pe ”Camp Nou” o fac acum. Mă gîndesc că subiectul e la fel de interesant, iar trecerea timpului a făcut ca informațiile să se așeze în minte, iar concluziile să fie mai profunde.
De la început, o precizare. Cei care vor să se agațe de penaltyul neacordat Realului și să înceapă aici o ceartă cu cei care ripostează cu neacordarea celui de-al doilea ”galben” lui Ramos ori cu posibilul fault comis de Pepe la Fabregas, ar face bine să închidă această postare. Atunci cînd ești Barcelona sau Real Madrid și ai loturile pe care le ai, mi se pare că nu-i corect să te agăți de arbitraj. Așa cum azi ai fost ajutat, ieri ai fost dezavantajat. Așa cum Real a fost dezavantajată sîmbătă, la fel de flagrant a fost ajutată cu Juventus. Așa cum Barcelona a fost avantajată sîmbătă, va fi probabil dezavantajată cu alte ocazii. Eu unul îmi amintesc foarte bine o fază similară cu cea dintre Mascherano și Cristiano petrecută în primăvară, la meciul de Cupă de pe Camp Nou, cînd Pedro a fost dărîmat aproape identic de Xabi Alonso, tot cu Undiano Mallenco arbitru.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Să vorbim totuși de fotbal!
A fost un Barcelona-Real Madrid diferit de ceea ce am văzut pînă acum. Ieșite de sub sfera de influență a celor doi mari antrenori pe care i-am avut ca protagoniști în ultimii ani, Guardiola și Mourinho, Barcelona și Real Madrid au arătat ca două șantiere în lucru, cu arhitecții și inginerii pe margini, încercînd să le explice constructorilor ideile pe care le au. Destul de puține lucruri au semănat cu partidele trecute, dar eu cred că trebuie să ne obișnuim cu asta. Barcelona încearcă să uite momentele excepționale din perioada Guardiola, iar admiratorii acestei echipe trebuie să înțeleagă că acele vremuri s-au dus și duse vor rămîne. Poate doar dacă într-un viitor Guardiola va reveni la echipă să se mai poată întoarce și senzațiile de atunci, dar și asta rămîne o necunoscută. Deocamdată Guardiola e bine unde e, iar Barcelona trebuie să învețe să se descurce și fără el. Asta încearcă să facă Tata Martino, cu metodele sale, cu ideile sale. Eu nu cred că vreodată Guardiola îl scotea pe Iniesta și-l băga pe Song, într-un moment de dominare al Realului. Tata Martino a făcut-o și pînă la urmă i-a ieșit.
Au fost, de fapt, două ”Clasico” într-unul. Cel din prima repriză e una, cel din a doua e cu totul altceva. Cînd am văzut formulele de start ale ambelor echipe am rămas destul de surpinși. Eram cu Gică Craioveanu în fața stadionului și ne pregăteam de intrarea în direct la Fotbal European. Ni s-a părut că ambii antrenori au băgat cu forcepsul fotbaliști în primul 11. În fața dilemei care dintre Xavi, Iniesta sau Fabregas pe două locuri, Tata Martino i-a băgat pe toți trei, scoțîndu-l din cărți pe Alexis. Chilianul era în bună formă, ceea ce s-a văzut ulterior. În poziție de 9 fals, Fabregas e util doar cînd nu e Messi. Așa, Messi a trebuit mutat spre dreapta, ceea ce l-a deranjat vizibil în joc, iar Fabregas n-a dat deloc randamentul de altădată. Mult mai logic era linia deja cunoscută, Alexis-Messi-Neymar, cu Fabregas pe bancă.
Dacă la Barcelona am rămas surprinși un pic, la Real Madrid am rămas direct cu gura căscată. Ancelotti a greșit grav formula de start și zău că nu știu dacă nu cumva greșeala lui a fost mai importantă în stabilirea rezultatului final decît cea a lui Undiano Mallenco. De fapt n-a fost doar o greșeală, ci două, două și jumătate mai bine zis. Ramos pe post de mijlcaș defensiv a fost ceva ce nimeni n-a înțeles. Un semn clar de teamă, de antrenor italian care-și betonează linia de mijloc. Asta făcea Mancini la City, dar Ancelotti promitea că va juca fotbal pe Camp Nou. Ceea ce a și făcut în repriza a doua de altfel. A doua greșeală, Bale ca vîrf de atac, poziție pe care a mai schimbat-o cu Cristiano sau cu Di Maria. A fost cam aceași dilemă ca a lui Tata Martino. Bale trebuia să joace, pentru că banii dați pe el impun această decizie, dar Di Maria era într-o formă excelentă. Așa că au intrat amîndoi. Mai logic mi se pare să fi jucat Bale în locul lui Modrici, cu doi închizători în spate, dar nu Ramos unul dintre ei. Ancelotti s-a temut de forța liniei de mijloc a Barcelonei și l-a sacrificat pe Benzema. Dar dacă tot a fost dominat de teamă, mă întreb de ce n-a jucat cu Pepe mijlocaș închizător, căci mutarea asta a mai fost făcută și de Mourinho. Ori poate tocmai de aceea n-a făcut-o. Ramos n-are calități de mijlocaș. A încetinit jocul, s-a așezat mereu cu fața spre minge cînd urma s-o primească și nu spre lateral, așa cum a făcut-o mai tîrziu Illaramendi. Jumătatea de greșeală de care vorbeam mai sus mi se pare Carvajal în locul lui Arbeloa, pe partea lui Neymar. Doar de lipsa de inspirație în unele momente a brazilianului a făcut ca bietul Carvajal să nu fie victimă a acestui meci. Experimentatul Arbeloa ar fi fost, e părerea mea, mai util.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cînd Ancelotti a schimbat și a pus fiecare jucător pe postul lui s-a văzut. Real a dominat repriza a doua, în care a avut și posesie superioară Barcelonei. Nici măcar Bayern cînd a bătut cu 4-0 și 3-0 pe Barcelona n-a avut posesie superioară. Benzema e vîrful pe care-l preferă Cristiano, căci se mișcă mult și-i eliberează spații. Di Maria îl trăgea pe Adriano după el în partea cealaltă, Marcelo urca mai mult ca-n prima repriză, Modric găsea mai ușor unghiurile de pasare, toate pentru Illaramendi dădea mai multă fluiditate jocului, iar Benzema făcea ce știa mai bine, demarcări. Barcelona a fost obligată să se apere în propria jumătate de multe ori, cîteodată chiar cu 5 oameni și Iniesta pe post de mijlocaș central, ceea ce l-a deterrminat pe Tata Martino să-l bage pe Song în locul lui. A venit golul lui Alexis și totul s-a năruit pentru Real.
Nu s-au năruit însă speranțele de viitor. Această jumătate de oră în care Realul a dominat Barcelona pe terenul ei nu s-a văzut nici cînd Mourinho cîștiga pe Camp Nou. Schimbarea de identitate a unei echipe nu se face însă foarte lesne. De la stilul Mourinho la stilul Ancelotti nu-i ușor de trecut, dar lucrurile par a merge pe drumul corect. Bale își va reveni fizic, calificarea în primăvara Ligii e deja obținută, vor începe rotațiile și lucrurile vor deveni mai simple. Fiecare va juca pe postul lui, iar Ancelotti nu se va mai juca de-a schimbările, căci a văzut ce i s-a întîmplat.
Dincolo, la Barcelona, e un pic mai simplu. Baza rămîne tot jocul pus în scenă de Guardiola. Identitatea n-ar trebui să se scimbe, căci acest stil vine din trecutul clubului, nu neapărat de la Barcelona. Vom vedea însă din ce în ce mai des o Barcelona dominată de adversari, care se va și apăra, care va ceda posesia dacă va fi cazul. Lui Tata Martino îi mai rămîne să rezolve o singură ecuație: Messi și Neymar împreună. Pentru cei care-l vedeau un transfer eșuat, Neymar a răspuns cu evoluțile de pînă acum, într-o creștere evidentă. La fel de evidentă este însă și forma fizică slabă a lui Messi. Nu mai e același de la acea accidentare de la Paris, iar asta se vede cu ochiul liber. Cînd va reveni însă la forma sa fizică inițială, vom vedea cum se va soluționa trecerea de la Barcelona lui Messi la Barcelona lui Messi și Neymar. Să oferi libertate totală de mișcare pentru doi jucători nu s-a mai văzut la Barcelona de pe vremea lui Cruyff, care a făcut asta cu Romario și Stoicikov. Au trecut de atunci însă 20 de ani, iar fotbalul s-a cam schimbat.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
P.S.
În momentul ăsta, după ce am văzut în El Clasico, mi se pare că atît Barcelona cît și Real Madrid sînt destul de departe de Bayern Munchen, Dortmund, Chelsea ori Arsenal. Chiar și PSG e un pericol. Mai e însă pînă vor începe meciurile eliminatorii în Champions League, așa că se mai pot schimba destule.
P.S. 2
După multă vreme, n-am mai văzut un duel Messi vs Cristiano Ronaldo într-un meci Barcelona-Real Madrid. Messi a făcut cel mai slab Clasico pe care eu mi-l amintesc, iar Cristiano a jucat doar o jumătate de ceas în doua repriză. Dacă vă e dor de duelul lor de altădată, iată aici un altfel de duel dintre cei doi.
Prin primăvară, atunci cînd ideea că Radamel Falcao va abandona Atletico Madrid spre alte zări, mai prietenoase din punct de vedere financiar pentru el și pentru cei din jurul lui, Gică Craioveanu mi-a spus la o emisiune Fotbal European că după ce ”El Tigre” va pleca, Diego Costa va fi cel care-i va lua locul. Nu neapărat ca poziție, pentru că nu au cei doi caracteristici foarte asemănătoare, ci ca importanță în jocul lui Atletico. Eu unul n-am fost foarte convins atunci. Nu-l vedeam pe Diego Costa în stare să devină liderul echipei. Mă bazam pe devierile lui de comportament, pe modul agresiv în care înțelegea să se lupte pe teren, o agresivitate ce de multe ori depășea granițele fair-play-ului, chiar dacă se menținea în granițele regulamentului. Mă gîndeam că nu poate fi lider un fotbalist care nu știe niciodată dacă termină meciul sau dacă va fi eliminat. Ei bine, se pare că m-am înșelat. E bine să asculți de cei care au jucat fotbal și să nu te dai mai deștept decît e cazul, mai ales dacă fotbalul pe care l-ai jucat tu se rezumă la curtea școlii sau la miuțele între colegi, al căror scop principal era berea de după.
Diego Costa a devenit cel mai important om al lui Atletico. Parcursul fără greșeală al echipei i se datorează și lui, poate imediat după Diego Simeone, motivul numărul unu, fără nici un dubiu. Parcă și comportamentul său din teren a devenit mai echilibrat, mai rațional. De alergat aleargă la fel, se luptă la fel, împarte coate cu aceeași dărnicie cu care le primește, dar parcă e mai conștient de rolul său în echipă. E posibil să se întîmple cu el ceea ce se întîmplă cu Mesut Ozil la Arsenal și cu Gonzalo Higuain la Napoli. Ca rolul de lider să le vină bine, să-i responsabilizeze. Ozil și Higuain n-aveau nici o șansă la Real să devină, cîtă vreme există un Cristiano Ronaldo, la fel Diego Costa era mereu la Atletico în umbra lui Falcao. Acum el e numărul unu, beneficiind și de faptul David Villa, care ar trebui, ținînd cont de CV-ul său, să fie liderul, nu are un caracter care să-l recomande pentru așa ceva, e introvertit, liniștit și uneori prea modest.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:
De ceva vreme, presa spaniolă insistă pe ideea că Vicente Del Bosque ar vrea să-l atragă pe Diego Costa spre ”naționala Spaniei. Idee care i-ar surîde și lui Costa, cel puțin așa susțin ziarele din Spania, direct interesate și, deci, oarecum sub semnul întrebării privind totala veridicitate. Se pare că Del Bosque ar fi vrut să-l cheme pe atacantul lui Atletico chiar acum, la meciurile pe care ”La Roja” le are de disputat în preliminariile Mondialului. Ultimele oficiale, căci apoi pînă la turneul final nu vor mai fi decît amicale. Detaliul nu-i minor, căci doar meciurile oficiale contează. Diego Costa are două selecți în ”naționala” Braziliei, dar numai în meciuri amicale, iar regulamentul FIFA spune clar că ele nu contează.
Nu discut aici partea morală a problemei. Mai ales după ce am văzut cu Germania ne-a bătut la tenis de masă cu un contingent de chinezoaice ce nu și-a găsit locul în țara de origine. Se practică lucrul ăsta, ba chiar m-am mirat că nemții n-au naționalizat și vreo cîteva sute de chinezi doar pentru a fi spectatori la meciurile fetelor respective. Vă invit să priviți ”naționala” Elveției de fotbal și să descoperiți, dacă nu știați deja, cîți fotbaliști născuți în afara granițelor țării se regăsesc sub comanda lui Ottmar Hitzfeld. Mă refer strict la partea sportivă.
Spaniolii au trimis o scrisoare la FIFA, solicitînd o poziție a forului mondial. Care a întîrziat, spre nemulțumirea ziarelor, care au titrat că Brazilia are 1-0 în acest duel. Vorbim totuși despre două țări cu mare influență la FIFA, puternice din toate punctele de vedere. Sînt convins că dacă Diego Costa ar fi fost născut în altă țară decît Brazilia n-ar fi avut mari probleme, ba chiar cred că spaniolii nici nu se mai oboseau să întrebe și-l selecționau direct. Mai ales că, în astfel de situații, fotbaliștii aleg ce e mai bine pentru ei și pentru carierele lor.
Paranteză. Înțeleg că, mai nou, e o dispută asemănătoare în ceea ce-l privește pe noua senzație de la Manchester United, Januzaj. Cît ar vrea tatăl său să-l îndrepte spre Albania, mama sa către Kosovo ori bunicii săi către Turcia, eu cred că puștiul de 18 ani va alege tot Belgia. Mai ales că e născut la Bruxelles, iar Belgia are în acest moment o echipă națională incredibilă, cu un viitor luminos înainte. Nu închid paranteza înainte să observ un amănunt interesant, o coincidență ce poate fi fericită: Januzaj e născut pe 5 februarie, în aceeași zi cu Cristiano Ronaldo, Neymar, Tevez și Gică Hagi, cu care, cred, trebuia să încep. Paranteză închisă.
Revin la Diego Costa! Mi se pare că Spania vrea să fure un fotbalist ce poate deveni important pentru Brazilia. Imediat după ce Arsenal l-a transferat pe Ozil, se spune că Mourinho a stopat orice fel de negociere privind trecerea lui Demba Ba la Arsenal, deși tranzacția era pe punctul de a se oficializa, pentru că și-a dat seama că avînd un pasator ca Ozil, Demba Ba devine foarte important, iar Arsenal devină un adversar foarte puternic. Cred că așa gîndește și Spania, ceva de genul decît să joace la Brazilia, mai bine să fie la noi, mai vedem noi ce facem cu el. Din perspectiva Spaniei, Brazilia e una dintre contracandidatele la cîștigarea titlului mondial anul viitor, ba chiar cea mai importantă ținînd cont că e gazdă. Cam la fel a procedat Spania și cu Thiago Alcantara, pe care l-a făcut spaniol, blocîndu-i astfel drumul spre echipa Braziliei, unde, e părerea mea, Thiago avea mai mari șanse să joace decît la Spania. Cam așa e și cu Diego Costa.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Nu știu în ce măsură Diego Costa s-ar putea adapta la stilul Spaniei. Dincolo de faptul că Spania are în acest moment un număr considerabil de atacanți, Fernando Torres, David Villa, Negredo, Soldado, mai nou Michu, convocat în sfîrșit. Plus Llorente, plus Morata. Cam aceeași a fost și situația lui Thiago Alcantara, de care vorbeam mai sus și care a plecat la Bayern ca să încerce să prindă un loc în ”naționala” Spaniei, deși cei care-i blocau titularizarea la Barcelona, Xavi, Iniesta și Fabregas, o fac și în ”La Roja”, plus că mai există un David Silva, un Mata și, mai nou, un Koke.
Diego Costa mi se pare în aceeași situație. Nu știu dacă stilul său de fotbal se adaptează la cel al Spaniei. Stilul de care am vorbit mai sus, fizic în cazul său, cu coate multe și dueluri corporale, reactiv în cazul echipei, căci Atletico e departe ca stil de Barcelona. Iar Barcelona dă, deocamdată, linia și-n naționala Spaniei, cu rezultate excepționale. L-ați vedea pe Diego Costa integrat în stilul Barcelonei? Eu personal nu. Merg atunci mai departe, se poate el integra în reprezentativa Spaniei? Care folosește acel fotbal pe spații restrînse, de combinații, de pase, de tiki-taka, complet diferit de fotbalul pe contraatac, pe spații largi, promovat de Diego Simeone la Atletico. Veți spune că într-o echipă, mai ales într-una națională, e bine să ai fotbaliști cu diverse stiluri, însă mie mi-e greu să cred că Spania va juca vreodată pe contraatac și va renunța la posesie. Mai ales dacă privim în urmă și descoperim că au fost destule meciuri jucate cu Fabregas ca 9 fals.
Mi se pare că la Brazilia nu are un atacant de calibrul lui Diego Costa. Cum mi se pare că nu are un pasator de nivelul lui Thiago Alcantara, care ar fi fost, cred, titular cert în formula lui Scolari. Poate Oscar, asta dacă-i iese lui Mourinho pariul de a-l transforma dintr-un mijlocaș mai degrabă defensiv într-unul creativ. Mai repede își face loc Diego Costa printre titularii Braziliei decît printre cei ai Spaniei.
El e acum la mijloc în acest război. Spune că ar alege Spania, dar jucînd la Madrid i-ar fi greu să declare altceva. Eu totuși cred că va merge la Mondial cu Brazilia. E totuși cea mai logică variantă, chit că, născut în Brazilia trăiește în Spania de cînd avea 19 ani și a obținut, recent, și cetățenia.
O să încerc să ating în cele ce urmează două subiecte, diferite clar ca temă, dar legate ambele de FC Barcelona. Și totuși, dacă vorbim despre posesie, n-avem cum să nu ne gîndim și la Iniesta, iar dacă vorbim despre Iniesta n-avem cum să nu atingem subiectul delicat al salariului pe care și-l dorește, iar dacă vorbim despre salariile de la FC Barcelona ajungem la principiul dominoului. Dar și la Cristiano Ronaldo. Toate se leagă în fotbal, veți vedea.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să le luăm pe rînd. În week-end s-a întîmplat un eveniment. După 316 partide consecutive, Barcelona ju a mai avut posesie superioară adversarului. Mai exact, a pierdut la acest capitol meciul cu Rayo Vallecano, scor 48 la 52, de procente, evident. Despre faptul ca Real Madriul lui Schuster fusese ultima echipă care să ia la posesie Barcelona ați aflat, poate, tot de pe acest blog, înca din ianuarie, la un articol despre Sneijder. Oricum, și dacă ați aflat atunci și dacă știați de dinainte tot n-ați dat, sînt sigur, prea mare importanță acestui aspect. Să spui că Barcelona are posesie mai bună ca adversarul, indiferent cine a fost acesta, devenise o formulă redundantă, era cumva de la sine înțeles.
Paradoxul face ca acest eveniment notabil al pierderii posesiei să vină la o victorie cu 4-0 în deplasare. Probabil că sînt destui cei care nu mai înțeleg nimic. Pierzi raportul posesiei cu Rayo, dar cîștigi cu 4-0, ai în schimb raport favorabil cu Bayern Munchen, dar pierzi cu 4-0.
Cînd vorbeam de posesie la Barcelona, vorbeam de un stil de fotbal. Inventat de Ajax-ul anilor 70, perfecționat pînă aproape de perfecțiune de Barcelona lui Guardiola, între 2008 și 2011. Acel ”catenaccio cu posesie” prin care Barcelona a cîștigat atîtea trofee în aceste 3 sezoane s-a cam stins odată cu plecarea mentorului său. Imediat după meciul cu Ajax din Liga Campionilor, scriam aici despre o jumătate de repriză în care Barcelona s-a apărat în propria jumătate iar mingea a fost a olandezilor. Speculam atunci că a fost o strategie impusă de Gerardo Tata Martino. Și acum cred același lucru. Anume că Barcelona încearcă o schimbare de stil, din mers, nimic revoluționar sau convulsiv, doar o chestiune de rentabilizare. Rămîne să ne convingem în meciurile următoare. Pînă la anumite explicații, vă invit să vedeți momente din meciul cu Ajax în care se vedea o Barcelona cu totul altfel decît ne obișnuisem și în care pînă și Messi are o altă poziționare:
În cel de-al doilea filmuleț, se văd foarte clar cele două linii de 4 despre care aminteam în articolul de analiză a primei etape din Champions League. Care să fie contribuția lui Tata Martino? Cu siguranță există și e posibil ca un om ce vine din afară, primul practic ce iese din tiparele ultimilor antrenori ai Barcelonei, olandezi sau din cadrul clubului, să fi observat asta în timp ce se uita, cu alți decît un telespectator obișnuit, la meciurile Barcelonei. A observat ceva ce a observat toată lumea, ceva ce am discutat și noi la Fotbal European de zeci de ori. Anume că Barcelona lui Tito Vilanova, chiar și cea alui Pep din ultimul an, nu mai face acel pressing feroce atunci cînd pierde mingea. Martino și-a asumat încă de la început această misiune, de a încerca să readucă acest pressing. De încercat a încercat și s-a văzut asta, dar e posibil ca rezultatele să nu-l fi mulțumit, mai ales că jucătorii de acum au alte caracteristici față de jucătorii de atunci. A dispărut Eto`o, cu al său efort considerabil, s-a mai diluat și capacitatea lui Pedro de a alerga constant, Messi e mai mereu spre centrul terenului, astfel că prima consecință a pierderii balonului era o Barcelona lărgită pe o suprafață mare de teren, expusă contraatacurilor, în special dacă echipele adverse, vezi Bayern, știau să profite de spații.
Pe undeva e un paradox. Barcelona încearcă să devină și o echipă reactivă, ce se bazează pe contraatac, pe pase lungi, pe degajări ale portarului. La Guardiola, Valdes avea indicația să joace mereu cu pasă, la Tata Martino el degajează fără dubii. Cu alte cuvinte, caută să nu-și expună echipa la riscuri inutile. Iar ca el procedează și ceilalți jucători. Paradoxul e că în vreme ce Barcelona caută să se transforme într-un Bayern din sezonul trecut, Bayern-ul lui Guardiola de azi încearcă să devină Barcelona de acum 3 ani. E tare interesant cine va reuși mai bine.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Rămînem la Barcelona. Și trecem la Andres Iniesta. Fără legătură cu subiectul de mai sus, deși Iniesta e clar unul dintre cei pe care noul stil nu prea îi avantajează. Vorbim de salariu și de contract. Pe scurt, căci informațiile sînt și contradictorii și aruncate special pe piață. Contractul lui Andres Iniesta expiră în vara lui 2015. Doi ani fără 3 luni, așadar. Timp ar mai fi pentru discuții, vor spune cei învățați cu amatorismele de la noi. Deja la Barcelona se simte o oarecare presiune, iar marea greșeală a catalanilor e că nu i-au prelungit contractul lui Iniesta acum o lună. Așa cum au făcut cu Busquets. Trebuia cu el să înceapă și apoi cu Busquets. S-au bazat probabil că Andres e un băiat bun, de mare caracter, ceea ce e perfect adevărat.
Între timp însă a apărut o problemă: Cristiano Ronaldo. Căruia i s-a prelungit contractul și mărit considerabil salariul. Efectul de domino de aici apare. E limpede pentru toată lumea că nu va trece mult timp și i se va mări salariul și lui Messi. Cine crede că în ziua de azi fotbaliștii au o slăbiciune pentru culori, club, imn sau suporteri și admit sa facă, financiar vorbind, compromisuri, ori e tare credul ori joacă un rol prost. Mi-a plăcut declarația lui Bale, ”aș fi venit la Real și pentru un euro, nu pentru o suta de milioane”. Foarte corect, doar că eu sînt tare curios dacă ar fi venit pentru un salariu nu de un euro ci, hai să fiu generos că nu dau de la mine, de un milion de euro pe an. Sînt singurul care cred asta?
Revin la Iniesta. Principiul dominoului îl include. Se spune că Barcelona îi oferă 12 milioane pe sezon plus alte 3 milioane în bonusuri. În vreme ce el ar vrea 17 milioane. Aici informațiile sînt contradictorii, căci unii vorbesc de sume nete alții de brute, impozabile. Ce e foarte limpede e că Iniesta ar vrea să aibă al doilea salariu din lotul Barcelonei, după Messi, evident, a cărui supremație orice om de bun simț, iar Iniesta a dovedit că așa e, n-o poate pune la îndoială. În favoarea solicitării sale vine și salariul ce i s-a oferit lui Neymar, devenit el al doilea după Messi.
Mi se pare că Iniesta are dreptate. Dincolo că e jucătorul pe care-l simpatizez cel mai mult din fotbalul de azi, că mi se pare cel mai apropiat a stil de un alt favorit de-al meu, Zidane, și că am tot scris că ar merita Balonul de Aur, importanța lui Iniesta în jocul Barcelonei de azi e la ani lumină de cea a lui Neymar. Neymar poate să devină, iar eu cred că va deveni, doar că Iniesta e o certitudine. E clar că e al doilea jucător din lot după Messi, ca valoare, ca influență, ca rol.
În mod normal, iar tatăl lui Iniesta, care îi e și impresar, s-a exprimat în acest fel, părțile se vor înțelege. Iniesta va semna, poate nu la suma pe care a cerut-o el, dar nici la cea oferită de club. E o lege a negocierilor. Barcelona nu-și poate permite să-l piardă, dar trebuie să-i ofere prețul corect. Corect în raport cu Messi sau Neymar, nu neapărat în raport cu piața.
Poate ati vazut. Poate nu. Dar cam așa se face o campanie de asociere. Pe bani nu mulți, foarte mulți. E vorba de videoclipul publicitar de promovare a alianței dintre FC Barcelona și Qatar Airways. Prea multe comentarii sînt de prisos.
Contractul aduce 100 de milioane de euro Barcelonei pentru următoarele trei sezoane, devenind astfel cel mai mare contract de sponsorizare existent astăzi în fotbal. Merită reamintit că Barcelona a avut, pentru mai bine de 100 de ani, tricoul intact în ceea ce privește sponsorii. Poate și de aceea suma plătită de Qatar Airways este atît de mare.
Fiecare dintre jucătorii importanți ai Barcelonei de azi are rolul lui în scenariu. Mi se pare extrem de potrivit rolul lui Puyol, îmi place și talentul lui Pique și mi se pare cam scurte aparițiile lui Messi și Iniesta.
Vouă cum vi se pare?
O încercare mai mare este aceea de a găsi unde anume în acest clip publicitar au ”evoluat” fotbaliștii Barcelonei și unde au fost folosite sosiile lor. Au reușit să descopere, sau cel puțin așa pretind, colegii spanioli de la emisiunea Punto Pelota, un program cunoscut în Spania, lider de audiență de multe ori, deși e recunoscut uneori pentru derapajele și exagerările sale.
În final, vă reamintesc că bilete de intrare la absolut toate meciurile Barcelonei găsiți aici:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!