Foarte grăbiți noi în a porni al nostru campionat, un pic nejustificat aș zice, fiindcă sincer nu văd de ce ar fi nevoie să terminăm mai repede acest sezon în perspectiva Mondialului din Rusia, foarte grăbiți noi, așadar, ne situăm cumva pe un alt plan față de ceea ce se întâmplă în campionatele importante ale continentului. Unde pregătirile sunt în toi, la unii abia au început, iar disputele de pe terenuri, până va începe o nouă ediție din International Champions Cup parcă mai explozivă decât precedentele, s-au mutat acum în birouri. Nu se vorbește de șuturi, de pase, de așezări, acum e momentul în care milioanele de euro se mișcă dintr-o parte în alta, se încearcă transferuri, se ratează transferuri, se realizează transferuri, se forțează transferuri. Mailurile sunt mereu conectate, telefoanele directorilor sportivi și ale impresarilor nu sunt niciodată pe ”silent”, cuvântul de ordine fiind cel repetat voit în rândul de mai sus: transferuri. Citeste mai mult …
A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente fotbalistice, cu multe meciuri bune, rezultate surprinzătoare, schimbări de lider. O să încerc să mă refer la câteva dintre reperele week-end-ului, cu atenție sporită, evident, asupra duelului de sâmbătă seară de pe ”Calderon”. Și nu doar pentru că a fost ultimul derby madrilen pe acest stadion, ci mai ales pentru că o reeditare a finalei Champions League reprezintă, indiscutabil, capul de afiș. În plus, rezultatul final, victoria clară a campioanei Europei, merită ceva mai multe comentarii. Citeste mai mult …
Caută-mă!