Prin primăvară, atunci cînd ideea că Radamel Falcao va abandona Atletico Madrid spre alte zări, mai prietenoase din punct de vedere financiar pentru el și pentru cei din jurul lui, Gică Craioveanu mi-a spus la o emisiune Fotbal European că după ce ”El Tigre” va pleca, Diego Costa va fi cel care-i va lua locul. Nu neapărat ca poziție, pentru că nu au cei doi caracteristici foarte asemănătoare, ci ca importanță în jocul lui Atletico. Eu unul n-am fost foarte convins atunci. Nu-l vedeam pe Diego Costa în stare să devină liderul echipei. Mă bazam pe devierile lui de comportament, pe modul agresiv în care înțelegea să se lupte pe teren, o agresivitate ce de multe ori depășea granițele fair-play-ului, chiar dacă se menținea în granițele regulamentului. Mă gîndeam că nu poate fi lider un fotbalist care nu știe niciodată dacă termină meciul sau dacă va fi eliminat. Ei bine, se pare că m-am înșelat. E bine să asculți de cei care au jucat fotbal și să nu te dai mai deștept decît e cazul, mai ales dacă fotbalul pe care l-ai jucat tu se rezumă la curtea școlii sau la miuțele între colegi, al căror scop principal era berea de după.
Diego Costa a devenit cel mai important om al lui Atletico. Parcursul fără greșeală al echipei i se datorează și lui, poate imediat după Diego Simeone, motivul numărul unu, fără nici un dubiu. Parcă și comportamentul său din teren a devenit mai echilibrat, mai rațional. De alergat aleargă la fel, se luptă la fel, împarte coate cu aceeași dărnicie cu care le primește, dar parcă e mai conștient de rolul său în echipă. E posibil să se întîmple cu el ceea ce se întîmplă cu Mesut Ozil la Arsenal și cu Gonzalo Higuain la Napoli. Ca rolul de lider să le vină bine, să-i responsabilizeze. Ozil și Higuain n-aveau nici o șansă la Real să devină, cîtă vreme există un Cristiano Ronaldo, la fel Diego Costa era mereu la Atletico în umbra lui Falcao. Acum el e numărul unu, beneficiind și de faptul David Villa, care ar trebui, ținînd cont de CV-ul său, să fie liderul, nu are un caracter care să-l recomande pentru așa ceva, e introvertit, liniștit și uneori prea modest.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:
De ceva vreme, presa spaniolă insistă pe ideea că Vicente Del Bosque ar vrea să-l atragă pe Diego Costa spre ”naționala Spaniei. Idee care i-ar surîde și lui Costa, cel puțin așa susțin ziarele din Spania, direct interesate și, deci, oarecum sub semnul întrebării privind totala veridicitate. Se pare că Del Bosque ar fi vrut să-l cheme pe atacantul lui Atletico chiar acum, la meciurile pe care ”La Roja” le are de disputat în preliminariile Mondialului. Ultimele oficiale, căci apoi pînă la turneul final nu vor mai fi decît amicale. Detaliul nu-i minor, căci doar meciurile oficiale contează. Diego Costa are două selecți în ”naționala” Braziliei, dar numai în meciuri amicale, iar regulamentul FIFA spune clar că ele nu contează.
Nu discut aici partea morală a problemei. Mai ales după ce am văzut cu Germania ne-a bătut la tenis de masă cu un contingent de chinezoaice ce nu și-a găsit locul în țara de origine. Se practică lucrul ăsta, ba chiar m-am mirat că nemții n-au naționalizat și vreo cîteva sute de chinezi doar pentru a fi spectatori la meciurile fetelor respective. Vă invit să priviți ”naționala” Elveției de fotbal și să descoperiți, dacă nu știați deja, cîți fotbaliști născuți în afara granițelor țării se regăsesc sub comanda lui Ottmar Hitzfeld. Mă refer strict la partea sportivă.
Spaniolii au trimis o scrisoare la FIFA, solicitînd o poziție a forului mondial. Care a întîrziat, spre nemulțumirea ziarelor, care au titrat că Brazilia are 1-0 în acest duel. Vorbim totuși despre două țări cu mare influență la FIFA, puternice din toate punctele de vedere. Sînt convins că dacă Diego Costa ar fi fost născut în altă țară decît Brazilia n-ar fi avut mari probleme, ba chiar cred că spaniolii nici nu se mai oboseau să întrebe și-l selecționau direct. Mai ales că, în astfel de situații, fotbaliștii aleg ce e mai bine pentru ei și pentru carierele lor.
Paranteză. Înțeleg că, mai nou, e o dispută asemănătoare în ceea ce-l privește pe noua senzație de la Manchester United, Januzaj. Cît ar vrea tatăl său să-l îndrepte spre Albania, mama sa către Kosovo ori bunicii săi către Turcia, eu cred că puștiul de 18 ani va alege tot Belgia. Mai ales că e născut la Bruxelles, iar Belgia are în acest moment o echipă națională incredibilă, cu un viitor luminos înainte. Nu închid paranteza înainte să observ un amănunt interesant, o coincidență ce poate fi fericită: Januzaj e născut pe 5 februarie, în aceeași zi cu Cristiano Ronaldo, Neymar, Tevez și Gică Hagi, cu care, cred, trebuia să încep. Paranteză închisă.
Revin la Diego Costa! Mi se pare că Spania vrea să fure un fotbalist ce poate deveni important pentru Brazilia. Imediat după ce Arsenal l-a transferat pe Ozil, se spune că Mourinho a stopat orice fel de negociere privind trecerea lui Demba Ba la Arsenal, deși tranzacția era pe punctul de a se oficializa, pentru că și-a dat seama că avînd un pasator ca Ozil, Demba Ba devine foarte important, iar Arsenal devină un adversar foarte puternic. Cred că așa gîndește și Spania, ceva de genul decît să joace la Brazilia, mai bine să fie la noi, mai vedem noi ce facem cu el. Din perspectiva Spaniei, Brazilia e una dintre contracandidatele la cîștigarea titlului mondial anul viitor, ba chiar cea mai importantă ținînd cont că e gazdă. Cam la fel a procedat Spania și cu Thiago Alcantara, pe care l-a făcut spaniol, blocîndu-i astfel drumul spre echipa Braziliei, unde, e părerea mea, Thiago avea mai mari șanse să joace decît la Spania. Cam așa e și cu Diego Costa.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Nu știu în ce măsură Diego Costa s-ar putea adapta la stilul Spaniei. Dincolo de faptul că Spania are în acest moment un număr considerabil de atacanți, Fernando Torres, David Villa, Negredo, Soldado, mai nou Michu, convocat în sfîrșit. Plus Llorente, plus Morata. Cam aceeași a fost și situația lui Thiago Alcantara, de care vorbeam mai sus și care a plecat la Bayern ca să încerce să prindă un loc în ”naționala” Spaniei, deși cei care-i blocau titularizarea la Barcelona, Xavi, Iniesta și Fabregas, o fac și în ”La Roja”, plus că mai există un David Silva, un Mata și, mai nou, un Koke.
Diego Costa mi se pare în aceeași situație. Nu știu dacă stilul său de fotbal se adaptează la cel al Spaniei. Stilul de care am vorbit mai sus, fizic în cazul său, cu coate multe și dueluri corporale, reactiv în cazul echipei, căci Atletico e departe ca stil de Barcelona. Iar Barcelona dă, deocamdată, linia și-n naționala Spaniei, cu rezultate excepționale. L-ați vedea pe Diego Costa integrat în stilul Barcelonei? Eu personal nu. Merg atunci mai departe, se poate el integra în reprezentativa Spaniei? Care folosește acel fotbal pe spații restrînse, de combinații, de pase, de tiki-taka, complet diferit de fotbalul pe contraatac, pe spații largi, promovat de Diego Simeone la Atletico. Veți spune că într-o echipă, mai ales într-una națională, e bine să ai fotbaliști cu diverse stiluri, însă mie mi-e greu să cred că Spania va juca vreodată pe contraatac și va renunța la posesie. Mai ales dacă privim în urmă și descoperim că au fost destule meciuri jucate cu Fabregas ca 9 fals.
Mi se pare că la Brazilia nu are un atacant de calibrul lui Diego Costa. Cum mi se pare că nu are un pasator de nivelul lui Thiago Alcantara, care ar fi fost, cred, titular cert în formula lui Scolari. Poate Oscar, asta dacă-i iese lui Mourinho pariul de a-l transforma dintr-un mijlocaș mai degrabă defensiv într-unul creativ. Mai repede își face loc Diego Costa printre titularii Braziliei decît printre cei ai Spaniei.
El e acum la mijloc în acest război. Spune că ar alege Spania, dar jucînd la Madrid i-ar fi greu să declare altceva. Eu totuși cred că va merge la Mondial cu Brazilia. E totuși cea mai logică variantă, chit că, născut în Brazilia trăiește în Spania de cînd avea 19 ani și a obținut, recent, și cetățenia.
Căutare
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Articole recente
Comentarii recente
- Gascoigne on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALECum ar zice Octavian Popescu: ''Au ajuns toti schiopii sa ca?tige balonul de aur''.
- Marius on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALESalut Andrei, Eu cred ca Madridul a avut o problema cu desfasurarea evenimentelor, de aici boicotul. Deja de cateva saptamani in [...]
- Gascoigne on REAL MADRID: PROBLEME ÎN PARADIS?In August n-ai cum sa te duci la Mallorca decat relaxat :)
- Gascoigne on CHELSEA, ÎNTRE HAOS ȘI INGINERII FINANCIAREAmericanii de Chelsea cred cu tarie in franciza, de-aia au transferat atat de multi jucatori. Vor sa devina varianta din [...]
Caută-mă!