Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat. La Mircea Lucescu am auzit asta, undeva înainte de 1989. În cazul lui Vicente Del Bosque, ultimul rezultat nu e doar un eșec, e aproape un dezastru. Iar cuvîntul ”aproape” ar putea fi șters cu multă ușurință din propoziție dacă Spania nu va bate Chile. Fotbalul e minunat atunci cînd cîștigi, e tare greu atunci cînd pierzi și devine un coșmar în momentele de dezastru.
Spania-Chile n-ar trebui să fie un meci care să-l pună atît de mult sub semnul întrebării pe Vicente Del Bosque. Pentru tot ceea ce a făcut în fruntea ”naționalei” Spaniei. Numai că fotbalul are orice, mai puțin memorie. Adept al păcii, al liniștii și al atmosferei în vestiar, Del Bosque a premiat cu includerea în lotul pentru acest Mondial, mai apoi cu includerea în primul ”11” cu Olanda, a mai multor fotbaliști pe care, dacă e să-i judecăm după forma arătată de-a lungul sezonului, n-ar fi fost prea logic să-i vedem. Întrebarea care sigur îl macină pe Del Bosque e dacă să schimbe ori nu? Mai exact, dacă să schimbe mult sau doar punctual, pe alocuri?
De schimbat cred că va schimba ceva. A și anunțat asta, fără să dea nici o pistă în sensul ăsta, nici ziariștilor și nici jucătorilor. Echipa de start se va afla abia pe Maracana, o modalitate prin care caută să-și țină toți jucătorii conectați și motivați. Presa spaniolă e plină de diverse echipe probabile, de diverse schimbări. Eu nu prea sînt convins că va fi o revoluție în acest sens. Mai degrabă unele modificări punctuale, condiționate și de adversar. Cred că vor juca Pedro și Fabregas, poate și Juanfran în dreapta, și nu cred că va fi titular Diego Costa. Pedro și Fabregas au format mereu o bună societate în echipa națională, căci demarcările lui Pedro și mișcările permanente ale lui Fabregas între linii au destabilizat mereu adversarii. Eu unul l-aș încerca pe Koke lîngă Xabi Alonso, în locul lui Xavi, și pe Javi Martinez în locul lui Pique, dar asta deja ar însemna un soi de revoluție și nu sînt sigur că asta vrea Del Bosque.
Chile a bătut Australia jucînd cu 4 oameni în linia de fund, dar probabil că lucrurile se vor schimba cu Spania. Modelul cu 3 fundași centrali, care a funcționat contra Spaniei în cazul Olandei, a fost încercat de chilieni într-un amical cu Germania, în martie, la Stuttgart. Atunci au cîștigat nemții cu 1-0, dar Chile a lăsat o foarte bună impresie. Am scris chiar AICI despre această partidă. Semnele de întrebare ale sud-americanilor vin din forma lui Arturo Vidal. Operat de menisc la începutul lui mai, Vidal a cam ars etapele recuperării și e evident că nu e la procentaj maxim din punct de vedere fizic. Cu Australia n-a avut probleme, dar Spania nu e Australia. Dar nu doar Vidal preocupă, ci și faptul că doi dintre cei trei fundași centrali preconizați, Medel și Silva, provin din mijlocași închizători. În plus, lumea se întreabă în ce măsură Isla și Mena (sau Beausejour), lateralii chilieni, vor izbuti ceeau ce au izbutit Janmaat sau Blind, căci Del Bosque sigur a tras concluziile de rigoare după acel joc.
Spania se află în fața unei situații pe care a mai trăit-o. La Mondialul trecut, după eșecul cu Elveția, dar și în preliminariile pentru acest Mondial. A trecut peste ambele, cu seninătatea echipei care-și știe valoarea. Totuși, indiferent de ce spunea Mircea Lucescu, valoarea acestei echipe nu este dată de acest 1-5 cu Olanda. N-ar fi deloc o mirare ca Spania să cîștige, și încă de-o manieră categorică, acest meci și să redevină o echipă care să conteze la acest Mondial. Dar cum fotbalul e o stare de spirit și cum starea de spirit în lotul Spaniei nu e prea bună, n-ar fi exclus nici sa asistăm la prima surpriză palpabilă a acestui turneu final, eliminarea campioanei mondiale după doar două meciuri. Căci, atenție, egalul nu-i ajută pe spanioli.
Scriam în avancronica semifinalei de pe ”Bernabeu” că-n astfel de partide, în această fază a Champions League, orice detaliu contează. Fie el cît de mic. Vă invit să vă amintiți faza din care Real Madrid marchează golul victoriei! Mai exact momentul din care pleacă ea. Pleacă, v-ați amintit cred, dintr-o mare ocazie a lui Bayern. Ocazie venită după mai bine de un sfert de oră în care posesia campioanei Germaniei s-a situat undeva la 90 de procente, după un sfert de oră în care jucătorii Realului nu găseau soluții să iasă din jumătatea propriei jumătăți, după un sfert de oră în care centrul terenului devenise un soi de cortină de fier. Un sfert de oră la capătul căruia publicul de pe ”Bernabeu” începuse să murmure, acel murmur al marilor stadioane care e teribil, care te face, jucător al echipei gazdă fiind, să-ți tremure picioarele. Chivu mi-a povestit asta, la un moment dat, vorbind despre ”San Siro”. Pe ”Bernabeu” e la fel. Cu puțin înainea fazei de care vorbesc, Ramos greșește o pasă destul de simplă, încearcă să scoată undeva spre stînga, spre zona lui Cristiano, dar Cristiano era de negăsit în marea de tricouri roșii ce păreau mai multe, iar murmurul se transformase deja în ușoare fluierături.
Apoi a venit ocazia lui Kroos. O reluare simplă, la care Casillas nu cred că avea șanse, dar care izbește spatele lui Pepe. Apoi se declanșează contraatacul. Finalizat de Benzema, dar, vă invit din nou să revedeți faza!, plecat tot de la Benzema, care a avut marea inspirație, eu aș zice și personalitate, să țină puțin de minge și să nu reacționeze la primul instinct care, pesemne, îi solicita să o degajeze. A ținut-o, a ridicat capul și i-a dat-o lui Isco. Iar Isco a făcut același lucru. A așteptat, în stilul cel mai pur al lui Mesut Ozil, care-l enerva de cele mai multe ori pe Mourinho, adeptul tranzițiilor rapide, pînă cînd Cristiano s-a eliberat. Ceea ce a urmat, știți deja. Cursa colosală a lui Coentrao, pe care sincer nu-l credeam capabil de așa ceva, erorile în lanț ale lui Rafinha, Boateng și Dante, de poziționare, de decizie, de intervenție, pasa decisivă și apariția lui Benzema care să închidă o acțiune pe care el a început-o. Karim Benzema, după părerea mea cel mai bun atacant pe care acest Real Madrid al lui Cristiano și Bale îl poate avea.
Dacă Tony Kroos dădea gol la acea fază, e greu de spus ce s-ar fi întîmplat mai departe. Eu presupun că Bayern rezolva problema calificării încă din tur. E o presupunere, mă bazez pe cele 18 minute de dinainte și pe ideea, pe care am spus-o, scris-o și repetat-o de multe ori, că fotbalul e o stare de spirit. La 0-1, cu Cristiano absent, așa cum de altfel a fost cît timp a stat pe teren (mie mi-a amintit de Messi, dar ăsta e un alt subiect, cred că băieții ăștia doi au dus rivalitatea dintre ei prea departe și au ajuns la limita rezistenței fizice), cu publicul iritat și cu fotbaliștii lui Guardiola stăpînind mingea mi-e greu să văd alt scenariu. E însă unul SF, căci scenariul adevărat a fost cel petrecut pe gazon, nu cel imaginat.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:
Un detaliu îți poate da peste cap toată strategia. Asta i s-a întîmplat lui Guardiola. Am spus la Euro Fotbal, după meci, că Bayern a pierdut meciul pe mîna lui Pep. Îmi mențin părerea, dar ea nu se referă la stilul lui Guardiola. Această filozofie, pentru el, nu se negociază. Cînd a fost adus la Bayern se știa că ăsta e stilul lui, iar eu cred că de aia a și fost adus. Cei care se reped să critice actualul joc al lui Bayern și-l compară cu cel al lui Heynckes uită că Heynckes nu a fost dat afară ca să fie pus Guardiola (așa cum am crezut chiar și eu la un moment dat), ci a ales el să plece din motive ce țin de familie, de soție și pe care nu are rost să le comentăm. Pep a fost adus tocmai pentru că propunea un alt stil, iar asta însemna o nouă motivație pentru un grup de jucători ce tocmai cîștigase totul. Guardiola a venit cu stilul lui, pentru că el nu e un oarecare, e un tip care a cîștigat cam cît a cîștigat și Heinckes, ba chiar ceva mai mult, avînd aproape jumătate din vîrsta lui. Pep nu era un ucenic, un secund, care să ducă mai departe munca principalului, așa cum, de exemplu, a făcut Tito Vilanova la Barcelona cu munca lui Pep, atît cît a putut s-o facă.
Faptul că Guardiola a reușit să cîștige campionatul în Bundesliga așa cum a făcut-o e o realizare foarte mare, pe care mulți o văd, eronat însă, banală. Știți de cîte ori a repetat Bayern cîștigarea campionatului din 2000 încoace? O singură dată, în 2005 și 2006, cu Magath antrenor, un antrenor obsedat de pregătirea fizică și extrem de distant atunci cînd venea vorba de tactică. În paranteză fie spus, din 2000 încoace, Bayern a avut, pînă la Guardiola, 9 ocupanți ai postului de antrenor, ceea ce nu-i cea mai bună dovadă de stabilitate.
Revin însă la ideea de mai sus. Anume că Bayern a pierdut meciul, rămîne de văzut dacă nu cumva și calificarea, pe mîna lui Guardiola. Nu de mult scriam despre Pep că e antrenorul cu sute de planuri. De data asta n-a fost. Să admitem că formula de start, cu Lahm în centru și Rafinha în bandă, a avut motivația ei. Dar s-a văzut destul de repede că nu funcționează. ”Omul cu sute de planuri” a întîrziat însă foarte mult pînă a găsi un al doilea plan. Gotze și Thomas Muller au primit prea puține minute (de altfel Bayern a avut acea reacție de mare campioană la final cu ei doi în teren), mult prea tîrziu a realizat Guardiola că Ribery nu e în formă, iar Schweinsteiger e depășit constant de Modrici în zona centrală. Apropo de Modrici, uriaș meci făcut de el și de Xabi Alonso!
Și i-aș mai găsi o eroare lui Guardiola. N-o să comentez ceea ce a spus Beckenbauer. Are tot dreptul s-o facă, deși mie mi se pare că un pic vorbește din frustrare, pentru că pe el nu l-a întrebat nimeni atunci cînd a fost adus Pep, se spune că nici n-a știut și a aflat din presă, laolaltă cu toată lumea. Cred că Guardiola a greșit acum o lună, atunci cînd, după ce a devenit campion al Germaniei, a permis o relaxare a jucătorilor săi, spunîndu-le că acum trebuie să se concentreze exclusiv pe Champions League. În fotbal, o scădere și cu 5 procente a concentrării poate fi contraproductivă. Într-un fel, Guardiola plătește el factura transformării campionatului german într-un monolog bavarez, prăpastia existentă între Bayern și restul competiției fiind extrem de mare. Dar Pep trebuia să găsească metode de a-și ține echipa în priză și-n campionat, de genul recordurilor pe care le tot inventa la Barcelona, de exemplu.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Nu e drept totuși să vorbim doar de Guardiola și să nu pomenim nimic de Ancelotti. Care a cîștigat duelul tactic miercuri seară. Pe undeva, lui Pep i s-a întîmplat ceea ce el însuși i-a făcut lui Mourinho, acum 3 ani: cînd credea că are toate răspunsurile, a venit Ancelotti și i-a schimbat întrebările la examen. Cu o lună în urmă, Ancelotti era criticat din toate părțile, după eșecul din Clasico, în campionat. Atunci a propus un stil de joc ce nu i-a folosit. L-a schimbat pe parcurs, iar în finala Cupei cu Barcelona și în turul cu Bayern a reactivat vechile obiceiuri ale echipei, acele contraatacuri fulgerătoare din epoca Mourinho. Și cu Bayern modulul inițial, 4-3-3, s-a transformat de cele mai multe ori în 4-4-2, pe faza de apărare în special, care i-a permis o acoperire mai bună a spațiilor din teren, dar i-a și găsit lui Isco o poziție favorabilă. Spre deosebire de Guardiola sau Mourinho, Ancelotti e un tip maleabil, care nu ezită să-și schimbe strategia atunci cînd e cazul, chiar dacă asta înseamnă să-și recunoască erorile.
Mai e de jucat un meci însă. 1-0 e un scor bun pentru calificare, însă nici pe departe suficient. Bayern e o echipă rănită, iar faptul că, la Munchen, în mod normal vor reveni Cristiano și Bale aproape de forma maximă poate fi o mică bătaie de cap pentru Ancelotti. Cristiano și Bale sînt două bestii, dar a le cere să se apere și să atace cu aceeași intensitate timp de 90 de minute înseamnă a le scădea randamentul acolo unde sînt ei periculoși, pe contre.
Dincolo de rezultat, Ancelotti a recuperat starea de spirit în rîndul jucătorilor săi. Pepe, Ramos, Coentrao, Carvajal au fost uriași, Xabi Alonso imens, Modrici de asemenea, Isco de asemenea. Cu o asemenea bază de plecare, cu două rachete pe benzi și cu Benzema inspirat în față, cu avantajul golului de pe ”Bernabeu”, Real e acum favorită certă la calificare, iar Gurdiola va trebui să scoate tot ce e mai bun din inspirația lui și a elevilor săi pentru a trece mai departe.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
După o primă semifinală care a semănat cu o ședere pe scaunul stomatologului fără anestezie sau, hai să nu fim așa răi!, cu o anestezie care nu prea a prins, Real Madrid și Bayern sînt chemate să readucă fotbalul în prim-plan. Să readucă golul în prim-plan, să creeze și nu să distrugă. La momentul tragerii la sorți, îmi doream ca semifinalele să fie Bayern-Atletico și Chelsea-Real, dar văzînd ce s-a întîmplat marți seară cred că e mai bine cum a ieșit, căci dacă, prin cine știe ce posibilitate, Atletico și Chelsea se întîlneau cumva în finală era foarte posibil să avem un ultim act mai închis chiar decît acel Juve-Milan din 2003.
Și am mai înțeles ceva după meciul de pe ”Calderon”. Am înțeles de ce Jose Mourinho a avut atîtea probleme la Madrid și de ce n-a reușit și la Real ceea ce a izbutit la Porto, la Chelsea, la Inter și acum iar la Chelsea. Mourinho ăsta e, nu va putea fi schimbat niciodată, ăsta e stilul lui, e generator de performanțe și trofee, dar jocul pe care-l propune nu te va face niciodată să te îndrăgostești de echipele pe are le antrenează. La Real Madrid n-ar fi putut pune în scenă un astfel de scenariu niciodată, cu 4 mijlocași centrali n-ar fi putut apărea niciodată pe ”Bernabeu”. Simeone e și el un admirator al acestui stil, dar parcă un pic mai maleabil, dovadă și golurile pe care Atletico le-a dat în partide din deplasare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să ne întoarcem la meciul de pe ”Bernabeu”. Din capul locul spun ceea ce am mai spus și cu alte ocazii: cred în continuare că Bayern e cea mai puternică echipă din lume. Asta nu înseamnă automat că va elimina Realul ori că va cîștiga din nou Champions League. De la ”sferturi” încolo, în Champions League e posibil orice și nu întotdeauna echipa mai puternică se califică mai departe sau cîștigă trofeul. Traversăm etapa competiției în care cel mai mic detaliu poate fi decisiv în economia calificării, un detaliu însemnînd o greșeală de apărare, o execuție fabuloasă, chiar o eroare de arbitraj. Barcelona în 2009 nu era mai bună decît Manchester United și cu toate astea a cîștigat trofeul, la fel cum în anul următor Inter nu era mai bună echipă decît Barcelona și cu toate astea s-a calificat în finală, la fel cum în 2012 Chelsea nu era mai bună nici decît Barcelona, nici decît Bayern și le-a bătut pe ambele, cîștigînd competiția.
Am citit undeva că e pentru prima dată în acest sezon cînd Bayern nu pleacă drept favorită la casele de pariuri într-un meci. Nu știu dacă e așa, pariurile nu m-au atras niciodată, dar nu știu cît de corectă e cotația și nici nu știu pe ce se bazează, căci Bayern e totuși deținătoarea trofeului, chit că Real Madrid e foarte puternică pe teren propriu, iar factorul ”Bernabeu” e extrem de important. Va fi extrem de interesant de văzut cum va aborda Ancelotti acest joc, dar la fel de interesant e și cum îl va aborda Guardiola. Din start, atunci cînd vom vedea primul ”11” la ambele echipe, vom putea descifra ceea ce gîndesc cei doi.
Sînt încă incerte condițiile în care se află Bale și Cristiano Ronaldo. Oficial ei sînt refăcuți si sînt la dispoziția lui Ancelotti, dar abia în teren se va vedea în ce capacitate fizică se află. Pentru Ancelotti e o decizie grea. Dacă Bale și Cristiano sînt apți, ei trebuie să joace, dar mai departe Ancelotti trebuie să aleagă între Di Maria și Isco. Di Maria e în mare formă, dar cu Isco pe teren, Realul a reușit o prestație consistentă cu Barcelona, în finala Cupei, dar și cu Borussia, în repriza a doua a returului de la Dortmund, cînd coșmarul se ițea pe la genele madrilenilor. Senzația e că Xabi Alonso și Modrici se simt mai in siguranță cu Isco alături de ei, un mijlocaș totuși, care nu aleargă la fel de mult ca Di Maria, nu crează atîtea situații de gol precum argentinianul, dar nici nu se se expune atît de tare pe fază defensivă. Să ne amintim meciul cu Barcelona de pe ”Bernabeu”! Di Maria a fost un coșmar pentru Dani Alves, dar zona pe care el o lăsa liberă prin permanenta mișcare în teren s-a dovedit propice paselor între linii ale catalanilor. Iar noțiunea asta, de pase ”între linii”, inventată de Luis Aragones la Euro 2008, a fost dusă aproape de perfecțiune de Guardiola la Barcelona.
Dacă va intra Isco de la început, vom presupune că Realul va căuta posesia, va încerca să se lupte cu Bayern petru acest aspect. Dacă va intra Di Maria, pare limpede că va ceda posesia și va încerca să reacționeze pe contră. Eu unul cred că așa va fi, căci e foarte greu să cîștige cineva duelul posesiei cu Bayern. Din acest considerent, aș fi vrut să văd o confruntare Barcelona-Bayern, cred că ar fi fost interesant.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
În ceea ce-l privește pe Guardiola, are și el o decizie de luat: unde va juca Lahm? Fundaș dreapta sau mijlocaș central? Dacă vrea să joace la siguranță, Pep îl va folosi pe Lahm în centru, alături de Schweinsteiger, care nu poate lipsi la o astfel de partidă. Dacă va juca în dreapta, pe poziția obișnuită de fundaș lateral, Guardiola va încerca să acționeze pe acea parte, în zona lui Coentrao, cu perechea Lahm-Robben, ce poate fi devastatoare. Presupun că în atac va apărea Mandzukici, alături de Robben și Ribbery, deși la Pep nimic nu e sigur, mi se pare antrenorul cel mai orientat spre surprize din fotbalul actual. Nu ar fi de mirare așadar un prim ”11” fără vîrf de atac, cu Thomas Muller acționînd ca ”9” fals, așa cum a mai făcut-o. În orice caz, absența lui Thiago deschide mai multe ipoteze, căci dacă fostul mijlocaș al Barcelonei ar fi fost apt de joc sînt aproape sigur că ar fi fost titular alături de Toni Kroos în linia de mijloc.
Marea problemă a lui Bayern și a lui Guardiola vine din zona fundașilor centrali. Boateng nu pare într-o formă grozavă, Dante are momente cînd greșește nepermis, iar Javi Martinez nu cred că e o soluție în fața furtunilor ce se anunță pe părțile lui Cristiano și Bale. Momentele de slăbiciune ale campioanei Germaniei au apărut atunci cînd adversarii au încercat și reușit un pressing foarte avansat și foarte agresiv, care să-i facă pe fundașii centrali să coboare la nivelul lui Neuer. În această situație, jocul de pase pe care-l impune Guardiola nu se poate derula foarte curat, mai ales că lipsește Thiago, un fotbalist care poate primi și controla lejer mingea cu spatele la adversar.
De văzut însă dacă Real poate face acest pressing. Cu Cristiano, Bale și Benzema în aceeași formulă pare destul de greu, dar dacă se va reuși asta fie și pentru o perioadă scurtă de timp, Madridul poate profita de eventualele pierderi de balon ale nemților.
Ceea ce e important e că, în principiu, vom avea un meci de fotbal adevărat.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:
Arsenal a avut cu Bayern, în 90 de minute, 148 de pase. Toni Kroos, de unul singur, 144, cu o acuratețe de 93 la sută. Bayern a adunat în 90 de minute 791 de pase, cu un procentaj de 88 la sută pase corecte!!! Pînă la eliminarea lui Szczęsny, raportul era următorul: Arsenal, 108 pase, Bayern, 262. După pierderea portarului și rămînerea în inferioritate numerică, Arsenal n-a mai fost capabilă să realizeze decît 40 de pase, în vreme ce Bayern a făcut 558!!
Am pus cîteva semne de exclamare. Pentru că, da, o analiză a meciului de pe ”Emirates” se poate încheia în acest moment. Doar citind această statistică.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Fanul lui Arsenal a plecat după meci acasă cu un deja-vu. Un deja-vu după meciul de anul trecut, coincidența a făcut ca data să fie fix aceeași, iar diferența de scor la fel, dar și un deja-vu după sezoanele precedente. Încă un an pierdut în Champions League, care vine după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut. Și tot așa.
Fanul lui Arsenal însă cred că a plecat după meci acasă cu un oarecare sentiment de satisfacție spre deosebire de cel al lui Manchester City, cu o seară înainte. City și Arsenal au pierdut cu același scor, 0-2, în aceleași condiții de inferioritate numerică și împotriva unor rivali uniți nu doar de litera ”B” cu care le începe numele, Barcelona și Bayern, ci și de mentalitatea de joc, marca inconfundabilă Pep Guardiola. Am scris pe acest blog despre City-Barcelona și am spus că m-a mirat felul în care Pellegrini a abordat meciul. Temător și respectuos. Spre deosebire de chilian, Wenger a avut curaj. Iar asta trebuie să i se recunoască. Arsenal n-are lotul lui City și, cred, nici fotbaliști de nivelul celor pe care-i are Pellegrini. Orice comparație post pe post iese evident în defavoarea ”tunarilor”. Arsenal are însă o idee de joc, mai ales pe teren propriu, de la care cu greu se abate. Iar Wenger are curaj. Pe undeva, poate că acest curaj vine și din lipsa presiunii. Cînd ești de atîția ani pe banca unei echipe așa de mari fără să cîștigi absolut nimic, iar contractul ți se pelungește automat din doi în doi ani, ca o lege ce nu se discută, ci doar se aplică, despre ce presiune putem vorbi?
Lumea a sărit la beregata lui Mourinho pentru acele declarații belicoase la adresa lui Wenger. În stilul lui arțăgos, arogant, special dacă vor fanii necondiționați ai portughezului să audă acest cuvînt. Inclusiv Guardiola i-a luat apărarea alsacianului. Dar ma întreb, l-aș întreba și pe Guardiola dacă aș avea posibilitatea, și întreb pe toată lumea: Oare Pep va mai fi la Bayern peste 8 ani dacă în acest răstimp n-ar cîștiga absolut nimic? Oare Sir Alex Ferguson ar fi supraviețuit 8 ani la Manchester United, la începutul colaborării lor, dacă n-ar fi cîștigat nimic în acestă perioadă? Oare există un antrenor pe lumea asta, în afară de Guy Roux, dar Auxerre nu e Arsenal, care să stea pe un scaun și să nu producă nimic? Arsenal e totuși un club de fotbal, nu o fundație cu scopuri caritabile, iar un club de fotbal are totuși ca obiectiv, sau ar trebui să aibă, cîștigarea de trofee nu terminarea pe plus a bilanțului contabil în fiecare sezon ori creșterea de fotbaliști pentru alte cluburi.
Pellegrini nu e sigur de postul lui nu în următorii 8 ani, ci în următoarele 8 luni. De aceea, poate, n-a avut curajul lui Wenger. Wenger, da, a avut. A abordat meciul cu Bayern după un principiu sănătos, ofensiv. Ceva de genul ”pe ei și la casierie!” de pe la noi. Arsenal a avut un prim sfert de oră de dominare categorică, perioadă în care, cred, a avut și posesie mai bună, și o primă jumătate de oră remarcabilă. Asta pînă ce Bayern și-a dat seama cum stau lucrurile. Guardiola cred că anticipase acest entuziasm ofensiv al lui Wenger din start. Și a început cu Javi Martinez, ca și la Dortmund, ca și cu City, meciurile sale mai complicate din acest sezon. L-a dus pe Lahm înapoi în zona sa de bază, partea dreaptă, dar asta a făcut ca Bayern să semene cu un bolid condus de un șofer care nu știe prea bine unde se află pedalele, butoanele, schimbătorul de viteze. Javi Martinez nu e Lahm în ceea ce privește dezvoltarea jocului, la fel cum nici Lahm nu e Javi Martinez pe partea defensivă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Arsenal a avut, poate, momentul psihologic la penaltyul ratat de Ozil. Dacă Ozil dădea gol atunci, poate că se schimba situația. Poate că nu, căci nici Bayern nu e o echipă oarecare, asta n-avem de unde să știm. Cert e că după ratare, Ozil a dispărut, de parcă printr-un miracol, pe teren ar fi intrat fratele său geamăn, dar mai puțin talentat. Arsenal a jucat încă de atunci în 10, aș zice chiar în 9,5 dacă punem la socoteală faptul că Sanogo e un băiat pesemne talentat, dar în nici un caz un jucător pe care să te bazezi într-un meci cu cea mai puternică echipă din lume. Mai apoi, după eliminarea lui Szczęsny, Arsenal a suportat o puternică inferioritate. Dacă trebuia scos sau nu Ozil atunci, dacă trebuia scos Sanogo și păstrat Cazorla, deja sînt dezbateri. Așa a gîndit Wenger atunci, a avut el calculele lui.
Apropo de acest moment. Cineva spunea despre Guardiola că nu e antrenorul care să aibă un plan măreț, ci are sute de planuri mai mici, în funcție de situație. După ce Alaba a ratat și el penaltyul (cum se poate ca într-o echipă cu Lahm, Kroos, Thiago, Gotze, Robben să fie primul executant de penalty Alaba e o întrebare la care eu unul n-am răspuns) a fost un moment cu cadre consecutive pe cei doi antrenori. Wenger era preocupat, dar părea pierdut. În mintea lui, cu siguranță știa că variantele sale deja sînt puține și că un 0-0 ar fi un rezultat magic. A fost și un cadru pe Guardiola. A dat să spună ceva, să transmită cîteva instrucțiuni, dar s-a oprit, într-un gest ce părea să spună: ”lasă că vorbim în vestiar, la pauză, în liniște. Avem tot timpul”. Și așa a fost. Pep a schimbat instantaneu, Javi Martinez în spate, Lahm înapoi la mijloc, pe aceeași linie cu Kroos, un 4-2-3-1 cu orientare predilectă pe partea dreaptă, zonă în care, după ieșirea lui Santi Cazorla, Wenger îl trecuse pe Ozil și de unde ieșise și Gibbs accidentat. Deja spre final acest 4-2-3-1 inițial devenise un 2-2-6, cu cei doi fundași laterali urcați la linia de 16 metri. Arsenal abia putea, în această presiune, să se apropie de centrul terenului, de unde și libertatea de care a beneficiat Kroos la momentul șutului, la golul de 0-1. Oamenii lui Wenger nu mai știau unde să se uite mai întîi, pe cine să atace mai întîi. 40 de pase într-o repriză e o cifră de care eu nu am mai auzit, sper totuși să fie și corectă.
Am pomenit de Tony Kroos. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că în tribună ar fi fost, din nou, David Moyes și că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, cam acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul salarial în vestiar și ar provoca un efect de domino, cam cum se întîmplă la Barcelona după venirea lui Neymar. Situația nu-i simplă, căci în vară intră în ultimul sezon și, dacă părțile nu se înțeleg, ar cam fi momentul unui transfer, astfel încît Bayern să scoată ceva de pe urma lui. Interesul lui Manchester United e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație.
P.S.
Arsenal nu va rata calificarea în ”sferturi”, dacă o va rata, la Munchen. Și nici la Londra n-a ratat-o. A pierdut-o la Napoli, în decembrie, cînd n-a știut să gestioneze o situație favorabilă și s-a mulțumit cu ideea că era oricum calificată. De pe locul doi în grupă există șansă să dai peste Bayern. Din nou. Și primăvara să se termine în februarie.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
P.S. 2
Iată, pentru cine e amator de astfel de lucruri, cum arată scara salarială la Bayern. Cifrele au fost dezvăluite de Bild, zice-se de la Franz Beckenbauer, care pesemne că intrase într-un oarecare con de umbră mediatic și se plictisea. Toate sumele sînt impozabile, dar sincer nu știu cît e impozitul în Germania.
Franck Ribéry: 12.000.000 €
Mario Götze: 12.000.000 €
Lahm: 10.000.000 €
Schweinsteiger: 10.000.000 €
Müller: 8.000.000 €
Thiago: 8.000.000 €
Neuer: 7.000.000 €
Robben: 7.000.000 €
Alaba: 7.000.000 €
Javi Martínez: 6.000.000 €
Boateng: 6.000.000 €
Van Buyten: 5.000.000 €
Mandzukic: 5.000.000 €
Rafinha: 5.000.000 €
Toni Kross: 4.500.000 €
După City-Barcelona, Arsenal-Bayern e al doilea șoc al acestei faze a Champions League. Dacă a avut și Platini o idee bună de cînd e la UEFA, ei bine e cea prin care a programat meciurile din ”optimi” în 4 zile distincte, cîte două pe zi, atît în tur cît și în retur. Avem ocazia să savurăm mai bine aceste partide, căci zău că ar fi fost păcat să pierdem din ele, cum s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost puse cîte 4 pe zi. Așa, chit că și două meciuri în același timp sînt greu de urmărit cu aceași atenție, tot e mai bine.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În mod normal, Bayern e favorită. Reprezentația dată anul trecut, pe același stadion, cînd toată lumea a înțeles că nimeni nu poate sta în calea bavarezilor în drumul lor spre cîștigarea Champions League, e un punct de plecare în orice discuție am face. Și în orice tabără ne-am afla. Am mai spus-o, cred că Bayern e cea mai puternică echipă din lume la ora actuală, chiar mai puternică decît anul trecut. Pe de altă parte, și Arsenal e ceva mai sus din punct de vedere al formei și prestațiilor decît era la momentul acelei duble. Iar în sprijinul afirmației că orice e posibil în astfel de meciuri vine rezultatul din retur, de la Munchen, cînd a bătut Arsenal și a oferit, practic, singurele emoții din sezon Bayern-ului. Nu cred însă că azi e cineva care să poată spune că Arsenal ar fi favorită în această dublă manșă, în condițiile date.
Totuși Guardiola n-a bătut niciodată pe ”Emirates”. Poate și pentru că Arsene Wenger are oarecum același stil ca și el, oarecum aceeași filozofie. În perioada de hegmonie la nivel planetar a Barcelonei lui Pep, o singură echipă putea concura, la nivel estetic, cu gruparea catalană. Aceea era echipa lui Wenger, care însă n-a apucat să și transforme în performanțe această estetică pe care nimeni nu cred că poate s-o conteste.
În ultima vreme însă, Arsene Wenger a renunțat, în momente punctuale, la estetică și a devenit mai pragmatic. Îmi vine în minte meciul cîștigat la Dortmund, în faza grupelor, cînd Arsenal a părut Inter-ul lui Mourinho. Nu știu dacă asta e soluția pentru meciul de azi, poate pentru retur, căci pe ”Emirates” e greu ca Arsenal să se apere pe două linii. E de presupus însă că va apela mai mult la contraatacuri, că va aștepta de fapt acest lucru. Cred că posesia nu va putea fi negociată, așa cum s-a întîmplat, de altfel, și în City-Barcelona. La Londra, posesia va fi a nemților, iar Arsenal va trebui să găsească soluția cea mai bună pentru a jocul de reacție.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Din păcate, lui Wenger îi lipsește un om important pentru această idee: Walcott. Viteza lui ar fi fost tare utilă, mai ales că pe partea aceea joacă Alaba, pe care faza îl uită deseori în față, un fel de Dani Alves mai tînăr. Ar fi fost o zonă unde Arsenal, cu Walcott, putea să surprindă. Probabil că va juca Oxlade-Chamberlain, care pare cel mai apropiat de Walcott din ce are la dispoziție Wenger. La mijloc va lipsi Arteta, iar o absență importantă. Perechea Arteta-Flamini pare a fi baza tacticii lui Wenger, din păcate pentru el a trebuit de multe ori să se descurce fără unul dintre ei. Cred că Jack Wilshere va juca în locul spaniolului, de fapt sînt sigur, căci altă soluție nu văd.
N-are cum să lipsească Ozil, a cărui criză de formă s-a identificat cu criza de joc a lui Arsenal în anumite meciuri. Se așteaptă de la Ozil să fie pentru Pep amenințarea care era la Real, omul care să inventeze o pasă de gol, o situație periculoasă. Wenger are apoi de ales între Santi Cazorla, Rosicky și Podolski, dar cred că-l va alege pe spaniol, chit că se expune teribil în acea zonă, Santi Cazorla nefiind defel un expert al fazei defensive, iar spatele său e vulnerabil. Și va juca în mod sigur Giroud, căci altul mai bun nu are Wenger, cu toate poveștile amoroase în care a fost el implicat. Dacă Bayern are un punct slab, dincolo de entuziasmul ofensiv riscant al lui Alaba, acesta e zona centrală a apărării. Sînt foarte convins că în vară Guardiola va acționa în acest compartiment măcar cu un transfer important.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Mergînd spre Bayern, Guardiola va fi pus în curînd într-o situație pe care n-a mai avut-o de cînd e antrenorul acestei echipe. Să aibă aproape tot lotul la dispoziție. În curînd, adică atunci cînd se va reface Ribery, iar Schweinsteiger își va recăpăta și el, din punct de vedere fizic, senzațiile de anul trecut. Pînă acum Pep a tot avut parte de accidentări, va fi interesant de văzut cum va gestiona situația.
Pentru ”Emirates” Ribery nu va putea juca. Asta simplifică oarecum lucrurile. Guardiola e un tip recunoscut pentru faptul că alege mai mereu primul ”11” în funcție de adversar, de calitățile și punctle slabe ale acestuia. Sînt convins că așa va face și acum. Pesemne că are și de data aceasta aceeași dilemă: cu sau fără Mandzukic? Pentru că, în rest, modulul pare fi clar. Nu cred că Pep se va apuca tocmai acum să schimbe poziția lui Lahm, chit că ar da mai bine în această partidă decît Rafinha ca fundaș dreapta. Lahm însă e marea lui invenție la Bayern, cum au fost destule la Barcelona, așadar nu cred că va renunța la noul său mijlocaș. O tripletă Kroos-Thiago-Gotze sună tare bine, cu Muller-Mandzukic-Robben în atac, dar nu cred că se va expune Guardiola într-atît. Mai degrabă l-aș vedea pe Javi Martinez fundaș central, mi se pare mult mai adaptat filozofiei lui Pep decît Dante și Boateng. Probabil însă că asta se va întîmpla în sezonul viitor.
Eu merg pe ideea că nu va juca Mandzukic. Și că Gotze, a cărui formă de moment este excelentă, va împărți cu Robben și Muller poziția de 9 fals.
A revenit în prim-plan Champions League, cu duelurile sale formidabile, mult mai tari din acest moment față de cele pe care le-am avut în faza grupelor. E un prilej pentru toată lumea să facă pronosticuri și să parieze pe echipele care vor trece mai departe și, privind și mai mult spre viitor, pe echipa care va cîștiga trofeul.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am explicat de ce cred eu că abia acum începe Champions League, iar pînă acum am avut Liga Campionilor, de multe ori pe acest blog. Nu mai insist. Nici nu voi încerca să fac pronosticuri ori să pariez. N-am făcut-o niciodată, sînt un parior prost, nu sînt adeptul unor astfel de chestii. Dacă am fost eu la Las Vegas și n-am jucat la cazino decît simbolic, 50 de dolari (pe care i-am pierdut in circa 20 de minute), nu văd de ce ar trebui să pierd bani la pariuri! Am voie însă și eu să am păreri, ca toată lumea. Iar părerea mea în acest moment e că Bayern Munchen e cea mai puternică echipă din lume. La nivel de club, evident. Și o să încerc mai jos să și motivez această idee. Nu înseamnă automat că Bayern va cîștiga Champions League în acest sezon. În astfel de meciuri se poate întîmpla orice, un detaliu poate face că balanța să se încline în cealaltă parte. Poate fi o greșeală de arbitraj, de exemplu, poate fi o bară, poate fi un număr de jucător acidentați, toate acestea contează atunci cînd vine vorba de partide la un asemenea nivel. Și nu întotdeauna cea mai puternică echipă cîștigă. Amintiți-vă de Milan, în 2004 sau 2005, cum a pierdut semifinala cu Depor și finala cu Liverpool, deși era cea mai bună echipă atunci, amintiți-vă de Barcelona cum a pierdut semifinala cu Inter din 2010, deși era clar mult mai bună.
Deja a trecut ceva mai mult de un an de cînd am aflat că Pep Guardiola va merge la Bayern. În acele zile, cineva care credea că le știe pe toate mă făcea penibil pe twitter pentru că eu am scris că Guardiola va aduce la Bayern un soi de ”tiki-taken”. Găsiți articolul AICI. Nu mi-a explicat de ce sînt penibil, deși eu explicasem de ce cred ceea ce am scris, e mult mai ușor să-i spui unuia că-i un bou decît să încerci să-i explici de ce e bou. Să mă scuze boii, n-am nimic cu ei, sînt animale onorabile. Exista însă un curent de opinie al multora care credeau că Guardiola nu va putea imprima la Bayern concepția de la Barcelona pentru simplul motiv că filozofia germană e alta. Asta putea fi o explicație, dar nu și pentru Pep.
N-o să mă refer la faptul că Bayern atinge în momentul ăsta un nivel de posesie neîntîlnit în Bundesliga pînă acum. Nici la detaliul că Thiago Alcantara, omul pe care l-a adus el, bate la rîndu-i un record de pase corecte în campionatul german, care i-ar face invidioși pe Xavi și Pirlo, regii de pînă acum ai paselor corecte. Și nici măcar n-o să discut posibilitatea ca Bayern să cîștige campionatul încă din martie, ceea ce nu cred ca s-a văzut în vreo întrecere de nivelul Bundesligii. O să încerc doar să explic de ce cred eu că Bayern e cea mai bună echipă din lume. Zic din lume, pentru că dacă e din Europa, automat noțiunea se globalizează.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:
Sînt mulți care-i atribuie lui Guardiola noțiunea de ”tiki-taka”. E fals. Conceptul a apărut pe la începutul anilor `70 și-i aparține lui Javier Clemente, pe atunci campion al Spaniei cu Bilbao. Clemente a caracterizat astfel jocul lui Ajax Amsterdam, cea mai bună echipă a acelui moment, pe care visa să-l copieze cu Athletic-ul său, folosindu-se de un sport popular pe atunci pe plajele din Spania, cu două palete de lemn și o minge mai mică decît cea de tenis. ”Tiki, taka, tiki, taka” era zgomotul produs de minge cînd era izbită de paletă, iar Clemente l-a translatat spre terenul de fotbal și spre jocul de pase al Ajax-ului antrenat de Rinus Michels, cu Cruyff lider în teren.
Există destule cărți scrise despre Guardiola în care se explică destul de clar că pe el îl enerva terbil noțiunea de ”tiki-taka” pe cînd era la Barcelona. I se părea un stil de pase în lateral, departe de ceea ce el dorea. Și ceea ce el reușea, la Barcelona și e pe cale să reușească și la Bayern.
Prin vara anului trecut, Guardiola încerca să explice nemților, dar eu cred că mai degrabă încerca să le explice jucătorilor, care e filozofia sa: ”vreau ca echipa să atace, dar s-o facă grupat, jucătorii să ajungă împreună în zona careului advers, astfel încît să nu fie surprinși pe contraatc. Dar pentru asta e nevoie de posesie”. Dar nu de acea posesie de dragul posesiei și pase de dragul paselor, ci de pase cu care să se obțină ceva, spre exemplu atragerea adversarilor și depășirea lor, pe principiul ”dai și pleci”, ori obosirea adversarilor, căci e știut că nimic nu e mai deranjant pentru un fotbalist decît să alerge după minge fără s-o aibă. A circulat pe rețelele de socializare imaginea alăturată, cu triunghiurile pe care jucătorii lui Bayern le desenau pe teren în jurul lui Lahm, mijlocașul închizător în această situație, dar cred că-n locul lui Lahm poate sta la fel de bine Javi Martinez sau Schweinsteiger. Cam asta e ideea de ”echipă grupată”.
Echipa a asimilat destul de repede ideile lui Pep, iar el a știut să se adaptez la filozofia germană. Nu e rigid în ideile lui, în 4-3-3 cu care a crescut și care l-a consacrat, de multe ori Bayern a jucat cu doi închizători, de multe ori a folosit sistemul 4-1-4-1. Și de foarte multe ori jucătorii își schimbă pozițile în teren, ceea ce Pep reușea destul rar la Barcelona. Lahm, Thiago, Gotze, Thomas Muller, Kroos, chiar și Mandzukici, Robben și Ribery își modifică zona de acțiune de cîteva ori pe parcursul unui meci, ceea ce destabilizează teribil adversarul. Nu i-a fost însă ușor, începutul n-a fost simplu. Nu-i mai puțin adevărat că Guardiola a și găsit un teren prielnic în Bundesliga, campionat foarte puțin predispus la tacticizare. În afară de Klopp la Dortmund, sînt greu de găsit antrenori în Bundesliga care să pună atît de mult accent pe partea tactică. De aici și spectaculozitatea meciurilor din Germania, dar eu sincer aș vrea să-l văd pe Guardiola antrenînd în Italia, acolo unde tactica e esențială. Sau jucînd o ”dublă” cu Atletico Madrid în Champions League.
Am sesizat mult entuziasm la jucători, multă dorință. Acum cîteva săptămîni, la meciul cîștigat de Bayern la Stuttgart, în ultimele secunde, cu acel eurogol al lui Thiago, am văzut o bucurie uriașă a jucătorilor pentru victoria obținută. Cu sau fără acele puncte, Bayern tot lider autoritar rămînea, tot nu se găsea nimeni capabil să-i pericliteze supremația. Însă acea bucurie colectivă arată că Pep a reușit ceva ce, de exemplu, la Barcelona n-a izbutit și poate de aceea a și plecat, să redea motivația unor fotbaliști care au cîștigat tot ce se putea cîștiga, să redea dorința de a repeta performanțele. La Barcelona căuta mereu recorduri pe care să le propună vestiarului pentru a fi doborîte, la Bayern cred că nu mai e cazul.
Și ar mai fi un lucru. Pregătirea fizică. Guardiola l-a adus alături de el pe Lorenzo Buenaventura, preparatorul fizic pe care l-a avut și la Barcelona. Un specialist a cărui plecare, cred, că acum e foarte mult regretată la Barcelona. Spre diferență de Spania însă, Buenaventura are un mare avanaj în Germania, acea pauză de iarnă, nu foarte lungă, o lună cu tot cu Sărbătorile, dar suficientă pentru un cantonament într-o țară caldă pentru refacerea tonusului și pentru încărcare la nivel fizic. Asta se va vedea probabil în aprilie-mai, cînd alții vor fi epuizați.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Sigur, nu e totul perfect la Bayern. Se observă perioade de relaxare în joc, momente cînd jucătorii devin superficiali, cînd se consideră dinainte învingători. E normal să se întîmple. Și ar mai fi problema Tony Kroos, care nu întîmplător a fost protagonistul multor zvonuri în această perioadă. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, cam acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul bugetar. În orice vestiar există gelozii, invidie, dar există și o anumită scară salarială. Care, dacă nu e respectată, poate produce un efect de domino. Iată ca exemplu ce s-a întîmplat la Barcelona cu Iniesta și Messi, după Neymar. Poveștile cam seamănă, numai că antrenorul e cel care trebuie să-i împace pe jucători, să-i facă dacă nu prieteni măcar colegi. În ceea ce-l privește pe Kroos, în vară s-ar putea să avem noi vești despre situația lui, căci dacă părțile nu se înțeleg, Bayern nu-și poate permite să-l piardă gratis în vara lui 2015, deși dacă ne amintim cazul Ballack ori chiar cazul Levandowski la Dortmund ar exista și această variantă. Interesul pentru Kroos e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!