Fotbalul e în vacanță, însă asta nu înseamnă că se trag jaluzelele, se închid geamurile, se oprește alimentarea cu apă și toată lumea din birouri pleacă la plajă. Sau la munte, pentru cei care nu suportă soarele. Vacanța e pentru fotbaliști, au și ei dreptul la odihnă, căci urmează un sezon extrem de agitat și aglomerat, cum sînt toate de dinaintea campionatelor mondiale. Cei din jurul echipelor însă muncesc și încă din greu, căci acum e perioada lor. În perioada de vară, fotbalul adevărat se mută din iarbă spre birouri, spre mesele de negocieri, oriunde și oricum s-ar consuma ele.
Priviți titlul acestui text! Este adevărul absolut ÎN ACEST MOMENT. Sublinierea e obligatorie în lumea fotbalului unde o schimbare poate interveni cînd nimeni nu se așteaptă și totul poate lua o altă întorsătură.
Deocamdată, însă, Real Madrid nu are antrenor. După Mourinho scapă cine poate, scriam eu în urmă cu vreo lună și ceva. Nu mă așteptam atunci ca găsire unui înlocuitor pentru portughez să devină o operațiune atît de complicată. În fond, vorbim despre Real Madrid, locul unde oricine și-ar dori să ajungă, să joace sau să antreneze. A zis-o de curînd Luis Suarez, au zis-o și alții. Între timp, Mourinho a devenit ”The Happy One”, continuă să atace Barcelona, dintr-o inerție a declarațiilor din care se iese mai greu, dar locul lăsat liber de el încă n-a fost ocupat. Iar asta, indiferent din ce punct de vedere privim problema, nu e normal. Ceva se întîmplă, căci nu e Florentino Perez omul care să fie prins chiar atît de nepregătit. Chit că a mai îmbătrînit și, poate, și-a mai pierdut din vitalitate.
Să admitem că a fost un pic ocupat, căci au fost alegeri pentru scaunul suprem de la Real. Alegeri pe care le-a cîștigat, căci mai rar se vede un alergător care să concureze de unul singur și să termine pe locul doi. Poate doar în bancurile proaste. Florentino Perez s-a reales cu destulă ușurință în fruntea Realului, iar manevrele pe care le-a făcut nu te duc cu gîndul la un om care să-și fi pierdut abilitățile. Cine nu înțelege termenul ”s-a reales”, să citească articolul și va pricepe.
S-a vorbit și se vorbește în continuare despre Ancelotti. În mod normal, el ar fi trebuit să fie anunțat de ceva veme, chiar și prezentat. Cifra de 4 milioane cît reprezintă, se spune, clauza de reziliere a contractului tehnicianului italian nu e una care să sperie un club de talia Realului. Cred totuși că la mijloc e altceva. Pare un joc de șah între Florentino Perez și șeicii ce stăpînesc Parisul. Un joc de șah unde fiecare mutare e gîndită foarte foarte mult.
Nimeni nu știe exact ce fel de contract are Ancelotti. Dacă 4 milioane de euro e cifra exactă. Dacă nu cumva e una mult mai mare. Știu asta doar italianul, agentul său, șefii PSG-ului și Florentino Perez. Între Real Madrid și Ancelotti totul e clar. Părțile s-au pus de acord, salariu, durata contractului, echipă tehnică. Mai rămîne ca Ancelotti să se poată dezlega de PSG.
Iar aici cred că e o problemă. Născută din acea suspendare pe care a primit-o Leonardo, sancțiune la care puțini se așteptau, mai bine zis puțini se așteptau să fie atît de dură. Și se aude că 9 luni nu e pedeapsa finală, ea ar putea fi chiar mai drastică. Cu Leonardo apt, exista o variantă. Pentru că, în momentul ăsta, ce antrenor ar putea prelua PSG?
Se spune tot mai apăsat că visul șeicilor a fost, mai întîi, Jose Mourinho. Pe care l-au sondat, unii zic că au și negociat cîte ceva. Atunci s-a instaurat un soi de război între PSG și Real Madrid, căci francezii au intrat în discuții cu un antrenor sub contract, ceea cee interzis. În discuții mai erau implicați Cristiano Ronaldo și Di Maria, avînd și ei, ca și Mourinho, același impresar, Jorge Mendes. Madridul a fost extrem de deranjat de acest amestec, deși nu-s manevre care să-i fie străine lui Florentino Perez. Pe principiul, ușor modificat față de original, ”ce mie nu-mi place, altora le mai fac”.
Parisul răspunde acum cu aceeași monedă. Ancelotti e sub contract, e interzis, conform regulilor, să încerci măcar o apropiere de el. În paranteză fie spus, aceste reguli sănt flagrant încălcate de toată lumea, dar asta e o altă discuție.
Se mai spune că al doilea vis al șeicilor parizieni se numește Arsene Wenger. Doar că și contractul acestuia expiră în 2014, iar Wenger nu pare dispus să părăsească pe Arsenal acum. Pînă în vara viitoare însă e timp destul, iar șeicii au destule argumente cu care să-l poată convinge pe alsacian să schimbe, în sfîrșit, campionatul.
Pentru asta însă au nevoie de un antrenor în sezonul acesta. Iar Ancelotti e ideal, dovadă și declarațiile de dragoste trimise de jucători. Rafa Benitez s-a dus la Napoli, Laurent Blanc nu pare dispus a accepta un contract pe un an, Antonio Conte nu vrea să plece de la Torino, Villas Boas stă bine la Tottenham. Pe cine să pui în condițiile astea, astfel încît să-i dai drumul lui Ancelotti?
E posibil ca asta să fie cheia. E la fel de posibil ca totul să se schimbe în interval de cîteva ore. Deocamdată, e anunțată o întîlnire între Florentino Perez și Zinedine Zidane. Într-un fel, Zizou e Leonardo al Madridului, cu deosebirea că el nu e suspendat. În ultimele zile, timid sau mai puțin, s-a vehiculat numele lui Zidane ca posibil antrenor. Nu prea e o mișcare de tip Florentino, dar nu cred că ar fi chiar atît de surprinzătoare.
Pînă una alta, Real Madrid n-are antrenor.
P.S.
În aceeași situație e și Manchester City. Oficializarea trecerii lui Pellegrini la City întărzie la fel de suspect. A spune că există o legătură cu povestea de mai sus e ușor hazardat, dar în nici un caz nu e SF.
Neymar, Radamel Falcao, Gareth Bale. 3 dintre numele mari implicate în această perioadă agitată de mercato, 3 fotbaliști foarte mari despre care s-a scris și se va mai scrie suficient de mult. Neymar a ajuns la FC Barcelona, o mutare anunțată, dar care s-a realizat în termeni puțin modificați, ceva mai mari, față de cei pe care clubul catalan spera să-i obțină. Falcao s-a transferat la AS Monaco, o mișcare ce a stîrnit suficient demulte comentarii, iar Gareth Bale apare constant în presa internațională drept țintă a lui Florentino Perez, noul și vechiul președinte al Realului. Toate cele trei tranzacții, două realizate, una foarte posibilă, au cîteva detalii ce merită remarcate.
Neymar a ajuns la Barcelona după multe eforturi ale catalanilor. Plus un preț, 57 de milioane de euro, asumat pe site-ul oficial al clubului, sensibil mai mare decît cel pe care îl prevăzuseră. Și asta pentru că, la fel ca-n cazul multor brazilieni și sud-americani, Neymar, mai exact drepturile de proprietate asupra sa, erau împărțite în 4: Santos, firmei DIS Esporte (în fapt un fond de investiții aparținînd omului de afaceri Delcir Sonda, proprietarul celui mai mare lanț de supermarketuri din Brazilia), firmei TEISA (Terceira Estrela Investimentos, un alt fond de investiții) și tatăl fotbalistului.
Cînd sînt atîtea părți implicate, e normal ca negocierile să fie mai grele ca în alte situații. E deja o obișnuință la fotbaliștii sud-americani, veți vedea mai jos și situația lui Falcao, să existe astfel de probleme. În plus, la Neymar trebuie adăugat și comisionul impresarilor, 3 la număr, Wagner Ribeiro, cel mai cunoscut dintre toți, Andre Cury și Marcos Malaquias, toți 3 cu contracte de reprezentare în vigoare, căci fiecare dintre ei a contribuit cu ceva la acest adevărat comerț cu amănuntul reprezentat de tranzacționarea în timp a drepturilor federative ale jucătorului. Plus tatăl său, Neymar da Silva Sr, agentul actual.
Fiecare și-a vrut partea. Mai mare, mai mică, funcție de situație și de implicarea în trecut. Vina pentru această stare de fapt aparține lui Santos, care din dorința de a-l ține pe Neymar cît mai mult, pentru a-i crește prețul, a tot scos la vînzare. către fondurile de investiții de mai sus, părți din drepturile sale.
Dacă a fost sau nu o afacere profitabilă, vom vedea peste cîțiva ani. Deocamdată, din Brazilia au început să apară informații despre iritarea lui Delcir Sonda după ce FC Barcelona a avansat pe site-ul propriu suma de 57 de milioane de euro plătită pentru Neymar , omul de afaceri fiind, se pare, nemulțumit de partea pe care a primit-o de la Santos.
Situația lui Radamel Falcao seamănă pînă la un punct cu cea a lui Neymar. Și drepturile sale sînt împărțite. 60 la sută din ele aparțin tot unui fond de investiții, ”Doyen Sports”, cu sediul în Londra. Cînd Radamel a semnat pentru Atletico, în vara lui 2011, multă lume s-a întrebat de unde a avut clubul madrilen 40 de milioane de euro, plus alte 10 milioane bonusuri de performanță, în condițiile în care situația sa economică nu strălucea. Mulți au lăudat managementul conducerii, care ar fi investit practic totți banii obținuți din vînzarea lui Kun Aguero la City. 
De fapt, Atletico n-a plătit decît 18 milioane de euro. Restul sumei a venit de la ”Doyes Sports”, o firmă ce deține, printre altele, lanțul de hoteluri Rixos, și care, sesizînd momentul optim, a decis că e cazul să-și scoată banii investiți și să obțină și un profit consistent. Legătura dintre șefii fondului de investiții și noul patron al celor de la Monaco, omul de afaceri rus Dmitri Ribolovlev, sînt sufiecient de neclare. Unii pretind că în spatele ”Doyes Sports” ar fi Jorge Mendes, celebru impresar, și Peter Kenyon, fostul șef de la Chelsea.
Se spune însă că ”El Tigre” a primit mutarea în plic, ca și Atletico Madrid, de altfel. Astfel că și jucătorul și Atletico, în circumstanțele date, s-au văzut nevoiți să accepte situația. La fel de posibil e ca și viitoarele mutări ale celor monegascilor să fie influențate de acest fond de investiții, ce ar mai deține, se zice, procente importante din fotbaliști cu nume, precum De Gea, Borja Valero sau Kondogbia.
În același timp, apar și explicații privind graba celor de la Monaco de a aduce cît mai repede fotbaliști și pe cale de consecință, a-i cumpăra cu sume relativ mari. În mod normal, sezonul de mercato se termină pe 31 august, probabil luni 2 septembrie în multe țări, căci 31 august cade sîmbătă, și logica spune că negocierile se pot prelungi. Monaco însă e sub o oarecare presiune. Începînd cu 1 iulie, își va pierde statutul preferențial dat de fiscalitatea din Principat și se va alinia la politica de taxe din restul Franței. Exercițiile bugetare în fotbal se termină însă pe 30 iunie, astfel că orice tranzacție efectuată pînă la această dată beneficiază de condițiile speciale. Chiar dacă asta ar însemna ca respectivul exercițiu bugetar să se termine pe minus, cu pierderi considerabile urmare a sumelor investite, însă nu cred că acest aspect îl preocupă extrem de tare pe Ribolovlev.
În ceea ce-l privește pe Gareth Bale, situația e diferită. Sau cel puțin nu s-a aflat nimic pînă acum că ar fi și el amestecat în tranzacții precum cele de mai sus. Dorit insistent de Real Madrid, Bale are o mică-mare problemă. Mică sau mare, depinde din ce punct de vedere privești problema și cum sînt făcute contractele.
Gareth Bale este imaginea, pe parte sportivă, a concernului British Telecom. Care tocmai ce a cumpărat drepturile de difuzare pentru Premier League, mai exact pentru 38 de meciuri din campionatul Angliei, cîte unul pe etapă, marea lor majoritate cele de sîmbătă, de la ora României 14:45. Inclusiv meciul inaugural al sezonului 2013-2014. De menționat că, după mulți ani de supremație SKY și pay-per-view, toate aceste meciuri vor fi free.
BT Sport, operatorul British Telecom pe piața TV, îl are ca imagine pe Gareth Bale și deja și-a început campania de promovare a noului sezon avîndu-l pe internaționalul galez, printre alte figuri pe care le veți recunoaște în mod sigur, în prim-plan.
E de presupus că atunci cînd au semnat contractul cu Bale, cei de la BT Sport au încercat să se asigure că unul dintre actorii principali nu va pleca. Evident, orice contract are și clauze de reziliere, dar asta înseamnă o sumă mult mai mare pe care Real Madrid ar trebui s-o plătească. Undeva spre 100 de milioane, bani pe care Bale nu cred să-i facă.
Pe de altă parte, privind spotul de mai sus, un detaliu îmi sare în ochi: Rooney nu apare.
Pînă la un punct, situația lui Radamel Falcao seamănă cu cea a lui Neymar. Ca și viitorul star al Barcelonei, și Falcao știa foarte bine că va pleca de la Atletico în această vară. Ceea ce se va și întîmpla. Destinația însă este una cît se poate de surprinzătoare. La AS Monaco nu s-a gîndit nimeni totuși că va ajunge.
Cînd a plecat de la Porto la Atletico Madrid, lumea nu s-a prea întrebat dacă e un pas înainte. Deși Porto era o prezență constantă în Champions League și o candidată permanentă la lupta pentru trofee în Portugalia, s-a mers pe ideea că ”El Tigre” a trecut totuși într-un campionat superior, cel al Spaniei. Primera Division e mult peste prima ligă a Portugaliei, iar expunerea de care a beneficiat Falcao a fost clar mai mare.
Și-a făcut și el treaba foarte bine. Cifrele vorbesc despre unul dintre cei mai mari atacanți ai momentului, poate cel mai complet atacant de careu care există. De la cifre și de la randament s-a pornit în speculații. Chelsea, City, Manchester United, PSG, Real Madrid, toate s-au aliniat în această cursă a zvonurilor din această perioadă de mercato, dintre 90 la sută sînt false, cu pretenții a-l achiziționa pe columbian. Oricare din variantele de mai sus reprezentau un pas înainte. AS Monaco nu reprezintă, cel puțin în opinia mea, și o să mă explic, decît un pas înainte din punct de vedere financiar.
Am spus de multe ori, și am fost contrazis de tot atîtea ori, că pentru fotbaliști cel mai important element e banul. Hai să nu generalizăm! Pentru 90 la sută dintre ei. Nu e nimic condamnabil, în fond practică o meserie scurtă, care trebuie să le asigure existența, lor și familiei, mulți ani după vor terminat cu ea. Plus că e și o meserie extrem de riscantă, căci niciodată nu știi de unde apare o accidentare și, mai ales, cînd, o accidentare ce-ți poate pune între paranteze destul de groase viitorul. Pentru mine cazul lui Marius Niculae e elocvent, asta ca să dau un exemplu din zona apropiată nouă, care se accidentează extrem, dar extrem de grav în ultimul meci pe care trebuia să-l joace la Sporting înainte să plece la AC Milan. Iar ăsta nu e un zvon, nu e o bîrfă, e o informație certă. Mai adaug că s-a accidentat în ultimele minute ale acelui meci, într-un moment în care la margine era pregătit cel care urma să intre în locul lui. Așa că înainte să-i acuzăm pe acești băieți că-s lacomi, mercenari sau mai știu eu cum, ar fi bine să încercăm să ne punem în pielea lor. S-ar putea să constatăm că nu-s ei cei care decid întotdeuna astfel de mișcări. Despre rolul impresarilor am tot vorbit pe aici.
Îl înțeleg pe Falcao. Devine mai bine plătit decît Messi și Cristiano Ronaldo, asta pînă cînd Florentino Perez se decide să-i prelungească înțelegerea și să-i mărească salariul lui Cristiano. Trebuie pentru asta să-i lase lui toate drepturile de imagine, ceea ce la Real nu se prea practică. Dar despre subiectul acesta, altădată. Revin la Falcao. Îl înțeleg, dar am libertatea să analizez decizia lui, acest transfer.
Merge într-un campionat plasat cam pe locul 5 în topul ligilor europene. Aproape de cel al Portugaliei chiar. La o echipă fără mare tradiție europeană, acea finală a Ligii din 2004 făcînd parte din acel hazard al istoriei. O echipă fără public. Îi va fi destul de greu lui Radamel să joace pe un stadion semi-gol, după ce a trecut pe la Porto și, mai ales, Atletico. La o echipă care nu joacă Liga Campionilor și nici Europa League. L-am cîștigat pe Neymar pentru mijlocul săptămînii, dar l-am pierdut pe Radamel.
În primul rînd la o echipă care pleacă de la zero. Se zice că se va construi totul în jurul lui Falcao. În 2003, Ronaldinho a ales Barcelona și nu Manchester United deși Barcelona era tare departe de ceea ce e azi pentru că i s-a prezentat un proiect în care era figura centrală. E posibil ca asta să-l fi sedus pe Falcao, deși am dubii că Monaco de azi e măcar la jumătatea acelei Barcelona din 2003, chiar așa într-o perpetuă stare de deprimare cum era atunci gruparea catalană. Să vede, aceste proiecte la echipe fără tradiție și fără istorie în fotbalul mare sînt greu de realizat, în ciuda banilor. Exemplele City, PSG sau Anji sînt elocvente. Cînd ai ceva tradiție în spate, cum e cazul lui Chelsea, care nu se compară la acest capitol cu United, Liverpool,. Arsenal, e ceva mai ușor, deși Roman Abramovici a trebuit să aștepte destul și să cheltuie mult pînă să pătrundă în elită.De văzut dacă noul proprietar de la Monaco va fi dispus s-o facă.
Acest Dmitri Ribolovlev e o copie destul de apropiată a lui Roman Abramovici. E doctor la bază, iar felul în care și-a construit averea e destul de neclar. Ca mai toți oligarhii din fostul URSS are legături suficient de obscure cu conducătorii Rusiei de azi și cu serviciile secrete. Se spune despre el că nu iubește fotbalul, așa cum, de exemplu, îl iubește Abramovici. Mai degrabă e om de afaceri. A văzut un business în preluarea clubului AS Monaco, iar atunci cînd va înceta să mai creadă în profitablitatea afacerii, fie că e vorba de un soi de protecție prin celebritatea pe care e pe cale s-o obțină (e mai greu de înlăturat un om celebru, deși rușii nu par a se da în lături de la nimic), va încerca să vîndă.
Milioanele de euro par a fi pentru el un mărunțiș. Stă în Elveția într-o casă de 230 de milioane, i-a cumpărat ficei sale, Ekaterina, un apartament la Monaco de 80 de milioane, altul la New York, cu 68 de milioane, insula Skorpio, din Grecia, unde e înmormîntat Onassis, cu 117 milioane, iar acum îi face echipă la Monte Carlo, ca să nu se plictisească.
Din punctul de vedere al lui Atletico, afacerea e bună. Se spune că-l va vinde cu aceeași sumă cu care l-a cumpărat. Adică 45 de milioane. Asta după ce l-a folosit doi ani, cu beneficiile de rigoare. Numai la noi gîndea un mare strateg al finanțelor și fotbalului că dacă ia un jucător cu 5 milioane și-l folosește 5 ani, timp în care el îmbătrînește și se uzează, plus că mai aduce beneficii în rezultate, trebuie musai să obțină profit la vînzarea lui, adică să-l dea cu mai mult de 5 milioane. Amortizarea fotbaliștilor e un concept care la noi nu e cunoscut însă.
Și se mai spune ceva. Am lăsat special la final acest lucru. Se spune că Falcao are clauză prin care poate pleca în vara viitoare la un club de elită, dacă va fi solicitat evident, pentru o sumă ce nu depășește 40 de milioane. Și se mai spune că Real Madrid ar avea opțiunea preferențială. În plus, ar exista și o clauză de 50 de milioane pentru luna ianuarie, valabilă pentru oricine.
Undeva, mai sus, în acest text vorbeam despre faptul că nu fotbaliștii decid în proporție de sută la sută unde și cînd se transferă. Atenție la numele celor aduși de Monaco pînă acum: Falcao, Carvalho, Moutinho, Rodriguez. Toți sînt aduși de același impresar, Jorge Mendes, omul numărul unu în domeniu la momentul actual. De unde se vede că prietenia e una, afacerile sînt alta, căci pe Falcao îl voia și prietenul Jose Mourinho la Chelsea. Atenție la ce poate urma, căci Mendes mai are destui jucători interesanți în portofoliu.
UPDATE 3 IUNIE
Aici puteti vedea, in direct, de pe „Camp Nou”, prezentarea lui Neymar. Analiza transferului sau mai jos
Era un transfer anunțat de multă vreme. Se știa de mai bine de un an că Neymar va face, în vara lui 2013, pasul spre Europa. Circumstanțele care indicau acest pas erau clare: contractul lui expira în 2014, asta în primul rînd, apoi faptul că în vara viitoare Brazilia găzduiește Mondialul, în al doilea rînd. Neymar e om de bază în naționala Braziliei, pe undeva chiar cel mai important nume la această oră într-o selecționată ce nu mai dispune de branduri ”titanice”, de genul Ronaldinho, Ronaldo, Romario etc. Pentru Neymar, un sezon în Europa era obligatoriu înaintea Mondialului, căci oricît ar fi de frumos campionatul Braziliei, oricît de mulți bani s-ar învîrti acolo, și sînt foarte mulți, nivelul e limpede mult sub ligile puternice ale Europei. Ca să nu mai vorbim de Liga Campionilor.
Unica necunoscuta era destinația lui Neymar. Necunoscută și nu prea totuși. Pe Neymar l-au vrut toți. Și Real Madrid, și Bayern, și City, și Chelsea, și PSG. L-a luat Barcelona, în această goană pentru putere, din care au avut de cîștigat cel mai mult jucătorul și anturajul lui, prin anturaj înțelegînd impresarii și familia, căci tatăl său a avut și el un rol extrem de important. Sandro Rosell, președintele Barcelonei, și-a jucat cartea inteligent. Avea intrare și la jucător și la tatăl său. Înainte să fie președinte la Barcelona, Rosell a fost șeful Nike pe Brazilia și America de Sud. Poziție cu care și-a făcut suficiente relații în zona jucătorilor și a impresarilor. A plătit un avans, a lăsat jucătorul să joace încă un sezon și jumătate la Santos, dar a și pus clauze prin care a făcut ca transferul spre altă echipă, chit că această echipă ar fi dat mai mulți bani, să devină imposibil. Santos trebuia să plătească Barcelonei compensații foarte mari, iar prețul unui potențial transfer în altă parte ar fi trecut deci peste suta de milioane de euro. Iar Neymar nu face acești bani.
Pe undeva, la fel s-a întîmplat cu Cristiano Ronaldo în 2009. El a ajuns la Real Madrid oarecum forțat, căci Florentino Perez s-a văzut pus în fața unui precontract al fostului președinte, unul de tristă amintire după părerea mea, Ramon Calderon, prin care dacă nu făcea transferul pe suma stabilită, 96 de milioane de euro, urma să plătească daune de 30 de milioane. Perez a ales să facă un efort, să dea banii și să ia jucătorul, nu să dea bani degeaba. Dar Cristiano la vremea respectivă era o certitudine, cîștigase un Balon de Aur și avea un potențial în continuă creștere. Neymar, la acest moment, e încă la nivel de promisiune, iar a plăti 100 de milioane pe el era o nebunie curată.
Barcelona a pus mîna pe un mare talent. dar și pe un mare generator de bani. Neymar are în momentul ăsta 12 firme mari cu care are contract și care vor continua să plătească. Probabil valoarea contractelor va crește, e posibil să vină și alții, căci brandul Barcelona în ziua de azi atrage ca un magnet. Jumătate din bani ar trebui să meargă la Barcelona, cel puțin așa se negoziază în aceste zile, e un aspect încă nefinalizat, ceea ce ar fi o premieră, căci Barcelona lăsa mereu drepturile de imagine în întregime jucătorului.
La nivel fotbalistic, Neymar e abia la început. Nu vă luați după cei care, brusc, nu-l văd un mare fotbalist. Din frustrări se nasc cele mai mari bazaconii. Neymar e un mare talent. Ambidextru, cu viteză de reacție, cu tehnică sclipitoare, cu un unu contra unu devastator pe spații mici, Neymar poate fi tratamentul perfect împotriva dependenței de Messi a Barcelonei. Sînt însă destule semne de întrebare ce roiesc în jurul său. Cum va fi adaptarea la fotbalul european și la viața europeană, în general. Iar apoi, cum se va adapta la stilul Barcelonei. Și, mai ales, întrebarea de o mie de puncte, întrebarea care-i preocupă pe toți: CUM SE VA ÎNȚELEGE CU MESSI?
Avem în față o pereche, Messi-Neymar, ce poate distruge orice apărare. Dar care poate distruge și propria echipă. Aici e problema lui Tito Vilanova. Sau a celui ce va fi antrenor al Barcelonei în sezonul viitor, căci mie încă nu mi-e prea clară continuitatea lui Tito. La Santos, Neymar beneficia de libertate totală de mișcare, era absolvit aproape total de sarcinile defensive. La Barcelona, aceste detalii sînt însă rezervate lui Messi. O echipă cu doi fotbaliști beneficiind de libertate de mișcare și degrevați de sarcini defensive poate deveni haotică la început, victimă sigură apoi.
Barcelona are, de pe vremea lui Cruyff, un joc pozițional extrem de clar. Se învață de la primele clase de vîrstă. Un joc pozițional în care nimeni nu face ce-i trece prin cap. Excepțiile s-au numit Laudrup, Romario, Ronaldinho și acum Messi. Ceilalți, și au fost un Stoicikov, un Figo, un Xavi, un Eto`o, un Iniesta, s-au integrat în această disciplină. Riquelme, de exemplu, n-a putut, de aceea s-a și autoexclus. La nivel de antrenori, Louis van Gaal a încercat să schimbe un pic modulul, dar și el s-a autoexclus cu această mișcare.
Poziția naturală a lui Neymar e centru-stînga. Dar, fiind ambidextru, poate foarte bine să joace centru-dreapta. E oare posibil ca ei să se întersecteze, să schimbe pozițiile unul cu altul? În principiu, da. Una din marile calități ale lui Neymar e simțul asociativ, felul în care se asociază cu coechipierul care are mingea. Messi, la fel. S-ar putea ca și unul și celălalt să-și gasească cel mai bun coechipier posibil. Căci Messi a avut, în ultimul timp, tendința de a coborî mult spre centru pentru a pasa decisiv, dar nu de puține ori n-a avut cui să paseze. Acum are o variantă în plus.
Tito Vilanova are așadar această misiune. Nu imposibilă, dar nici prea lesne de obținut. Să-i facă să joace pe cei doi în același timp. Mai are însă de lucrat la ceva Tito. Neymar e o mașină de creat fotbal, dar și o mașină de pierdut mingi. Ceea ce la Barcelona e total interzis. În Brazilia își permitea să piardă baloane, la Barcelona nu prea, mai ales în Champions League, cu rivale extrem de puternice și bine așezate în teren.
În mod normal, Iniesta e factorul-cheie în adaptarea lui Neymar. Ritmul pe care-l propune Iniesta se potrivește perfect cu cel al lui Neymar. E posibil ca Xavi să fie un pic în dificultate, dar experiența sa îl va ajuta. În aceste condiții, nu cred că Barcelona ar face o afacere foarte bună pierzîndu-l pe Thiago, căci Thiago are, la rîndu-i, capacitatea de a juca la viteza impusă de perechea Messi-Neymar.
Acum, astăzi, nu se poate spune cu certitudine nimic. Numai proștii au certitudini, oamenii inteligenți trebuie sa aibă și dubii. A spune cu convingere că Neymar nu se va adapta la Barcelona e o mare greșeală. La ce talent are, la felul aproape umil în care vine la Barcelona și la ce dorință a avut de a juca alături de Messi, Neymar are deschise toate ușile viitorului. Dar nici nu se poate spune, cu aceeași siguranță, că va reuși, că va fi un mare succes. Pentru asta trebuie să așteptăm. Și să ne bucurăm că avem prilejul să vad în fiecare săptămînă de ce este capabil acest băiat.
P.S. 1
Aștept reacția Madridului. Și a lui Florentino Perez. Deocamdată Barcelona i l-a luat pe Neymar, iar Bayern, se pare, pe Lewandovski. Perez visează la Bale, dar e un transfer foarte greu de realizat, chit că în mass-media se scrie și se vorbește mult pe această temă.
P.S. 2
Se naște o nouă forță în Franța și Europa: AS Monaco. Îl va semna pe Radamel Falcao, ceea ce o mare victorie, dar și un semn de întrebare pentru mine și pentru toți cei care mai cred că fotbaliștii nu sînt guvernați de principiul ”show me the money”. Atenție la alte manevre în zonă, căci Jorge Mendes, impresarul lui Falcao și al multor altora, pare să-și fi găsit un nou client.
A fost o scurtă perioadă de pauză pe acest blog, forțată oarecum de succesiunea evenimentelor, semifinalele europene plus Sărbătorile de Paște. S-au întîmplat destul de multe lucruri în această săptămînă și-mi propun ca-n următoarele zile să abordez, pe rînd, teme ce presupun actualitatea imediată, dar, mai ales, viitorul nu prea îndepărtat.
O să încep cu Real Madrid. Mi se pare, din punct de vedere mediatic, cel mai de impact. Ceea ce se întîmplă azi la Real Madrid am anticipat încă din decembrie, atunci cînd Marca a ieșit pe pagina întîi cu titlul ”Divorcio a la vista”. Destui au fost atunci cei care s-au crezut mai deștepți decît era cazul, nu puțini au fost cei care m-au acuzat de simpatii sau antipatii. Atunci cînd am scris că în Marca nu apar întîmplător niciodată astfel de titluri și, într-un fel, de mesaje subliminale, m-am bazat pe o mai bună cunoaștere, spre deosebire de alții, a fenomenului presei din Spania.
A fost un joc la două capete în această perioadă între Mourinho și Florentino Perez. Cred însă că din acest joc a avut de suferit echipa. Și asta s-a văzut în momentele cele mai importante ale sezonului, dubla manșă cu Borussia. N-am apucat să scriu după meciul retur de pe ”Bernabeu”, pe care l-am comentat. Am spus și atunci, senzația a fost că Real a ieșit cu capul sus. Senzația la cald, căci, mai apoi, la rece, lumea și-a dat seama că nu e chiar așa și că, pe cît de aproape a fost Madridul de un miracol, la fel de aproape a fost de un final de meci convulsiv dacă Borussia marca la una dintre marile ocazii avute la 0-0.
A fost însă Mourinho suficient de abil, sau inabil poate?, de a repune convulsiile pe tapet. Cu acel ”maybe not”, care în engleză sună mult mai sec decît în spaniolă, cu care a răspuns la o întrebare ce viza viitorul său la Madrid. A urmat conferința de presă de vineri, care a incendiat de-a dreptul un vestiar și-așa încărcat de energii negative. La acea conferință, Mourinho a atacat de-a valma, nu l-a ratat nici pe Cristiano, iar pe Casillas s-a răzbunat destul de josnic. ”Îmi reproșez că n-am forțat mai devreme aducerea lui Diego LopezȚ e un atac suficient de urît față de instituția numită Iker Casillas. Am scis la vremea respectivă și despre conflictul dintre Jose Mourinho și Iker Casillas.
Titlul acestui articol este ”După Mourinho scapă cine poate”. Cam asta e situația în vestiarul Madridului acum. E cunoscut faptul că Mourinho a căutat să controleze acest vestiar popilîndu-l cu jucătorii săi de încredere, avînd contract sau fiind aduși prin intermediul amicului său cel mai bun, impresarul Jorge Mendes. Și nu-s deloc puțini aceștia, ultimul pe listă fiind Raphael Varane, ”semnat” de Mendes în februarie, exact după perioada sa excelentă, care l-a impus ca titular. În situație inversă e Marcelo, pe care Mendes m-a reușit să-l convingă să se alăture celorlalți jucători sub contract cu firma Gestifute. Aparițiile lui Marcelo în primul ”11” al Madridului au fost, de la acel refuz, meteorice. Problema acestor fotbaliști e că nu-l vor putea însoți toți pe Mourinho spre viitoarea destinație. Mulți spun că ar fi Chelsea, eu am unele rezerve. Ei au contract cu Real Madrid și e mult mai greu pentru un jucător să plece decît pentru un antrenor. Așa se explică ieșirea lui Pepe de după meciul cu Valladolid, ”ar fi cazul să-l respectăm mai mult pe Casillas”. Pepe e reprezentat de Mendes, dar nu e sigur că va putea prinde un transfer la vară, deși locul său de titular nu mai e o garanție. Astfel că s-a decis să schimbe tabăra.
Asta e marea problemă a Realului acum. Ce se va întîmpla după Mourinho? Am văzut cu toții și încă vedem ce probleme sînt la Inter Milano. Mourinho stoarce vestiarul de energii, în special psihice, ăsta a fost mereu stilul lui. Ceva s-a întămplat însă cu el. La Madrid n-a mai izbutit să-și apropie jucătorii emblematici așa cum a făcut-o la Porto, la Chelsea, la Inter. Poate și pentru că, spre deosebire de cele trei cluburi amintite, greii vestiatului n-au fost complexați de personalitatea antrenorului. La Real, greii vestiarului erau campioni mondiali și europeni cu Spania, iar Cristiano cîștigase o Ligă și un Balon de Aur. De aici conflictul care a izbucnit între tabere.
Marea șansă a Madridului e, paradoxal, faptul că nu s-a cîștigat prea mult în era Mourinho, astfel că ”foamea” acestor fotbaliști e încă prezentă. În special cea de cucerire a Ligii Campionilor. La Inter, vestiarul era deja sătul de trofee, la Real deocamdată nu e. Un campionat și o Cupă, plus o finală de Cupă de disputat, nu e tocmai un bilanț pozitiv pentru Mourinho, iar faptul că a întrerupt hegemonia Barcelonei lui Guardiola e o consolare palidă.
Vom avea timp să discutăm despre viitorul Realului. Urmează o vară extrem de agitată pe tot frontul fotbalistic european, cu mutări de antrenori și jucători ce se anunță extrem de palpitante. Îmi rămîne în minte însă un are mister: cum de Mourinho a stîrnit tot acest conflict într-un sezon ce trebuia să fie istoric? Echipa era campioană, lotul era îndestulător, iar Barcelona își pierduse identitatea prin plecarea lui Guardiola. Teamă mi-e că exact plecarea lui Pep l-a debusolat pe Jose. Pe cît de mari diferențe există între comportamentul celor doi, pe atît de multă admirație există între ei. Pierzîndu-și rivalul, Mourinho și-a pierdut antonimul perfect și, implict, motivația. Felul său de a fi necesită în permanență un scenariu războinic, un decor de luptă. E ca un drog. Negăsindu-l la adversari, căci Tito Vilanova, cu toate problemele sale, nu putea fi așa ceva, Mourinho s-a orientat spre propriul vestiar. A fost începutul sfîrșitului.
Dar, cu toate astea, ce ziceți de un meci Guardiola-Mourinho în august, în Supercupa Europei de la Monte Carlo?
P.S.
Pentru cei care încă n-au văzut documentarul realizat de ITV despre Jose Mourinho îl recomand cu toată căldura.
E o perioadă ușor moartă din punct de vedere al presei sportive, al subiectelor de impact. Așa e mereu cînd joacă echipele naționale, care, în ciuda faptului că sînt ”naționale” nu izbutesc să adune o doză suficient de mare de interes al publicului. Pe undeva e normal, pe undeva nu, rămîne la latitudinea fiecăruia să aprecieze. Parcă totuși duminicile fără fotbal sînt un pic mai plictisitoare, nu-i așa?
Așa că mass-media se chinuie să scoată la înaintare subiecte cu care să-și mențină cota de interes. Cîteodată mai primește și ajutor, nesperat oarecum. Așa s-a întîmplat și acum. Ajutorul a venit, cum altfel?, de la Jose Mourinho. Povestea este, presupun, cunoscută. Aflat în Portugalia, la Setubal mai exact, Mourinho a lăsat să-i scape o declarație care imediat a devenit subiect de copertă în Marca. ”Sînt lucruri care sînt foarte aproape să se întîmple și nimeni nu-și dă seama”. Apoi a adăugat: ”Întotdeauna am fost atras de noi provocări, dar o nouă destinație nu-i ușor de ales și e posibil să fie una repetată”.
Mourinho nu-i tipul de om căruia să-i scape ”porumbei” din gură. Toate mișcările sale sînt calculate, toate vorbele sale sînt atent alese. La fel și momentul în care le spune. Data trecută cînd a stîrnit agitație maximă la nivel mediatic era tot într-un moment de întrerupere al campionatelor, cînd a apărut conflictul cu Casillas. Întotdeauna lasă loc interpretărilor și presupun că e tare încîntat de faptul că tot ceea ce spune e analizat cuvînt cu cuvînt, silabă cu silabă, ba chiar e analizată și intonația. Nici acum n-a vorbit ca să se afle în treabă. A trimis clar un mesaj, subliminal sau nu. Cui l-a trimis?, asta e însă o întrebare bună.
Faptul că, imediat după ce cuvintele sale au făcut înconjurul lumii, a plecat la Londra, pentru o scurtă vacanță, a reprezentat pentru mulți un indiciu. Va merge la Chelsea? E cea mai plauzibilă variantă în acest moment. Acum mai bine de o lună, am scris pe acest blog că aș vrea să pătrund în mintea lui Roman Abramovici. Scriam atunci despre rolul foarte important pe care îl are, în această piesă de teatru numită ”întoarcerea lui Jose Mourinho”, Marina Granovskaia. Omul de încredere al lui Abramovici, femeia care știe tot ce mișcă în club și fără de care nu se iau decizii. Ea e cea care îl vrea înapoi pe Mourinho și-i susține cauza în fața finanțatorului.
Să fie oare Chelsea? Se apropie aprilie, luna în care Mourinho ia, de regulă, deciziile. Cu Chelsea, prima dată, s-a înțeles în aprilie, cu Real Madrid, tot așa. În ambele situații mult înainte de a juca și cîștiga Champions League. Cu Inter, tot în aprilie a semnat, dar atunci era mai simplu, căci era liber. Dacă plecarea de la Porto a fost privită ca una normală de conducerea clubului, la Inter n-a fost chiar așa, Moratti fiind extrem de deranjat cînd a aflat, chiar înainte de finala Ligii, că antrenorul său e deja înțeles cu Realul. Cine crede că Mourinho s-a decis să antreneze Madridul fix în noaptea de după finala de pe ”Bernabeu” n-are habar de fotbal. Astfel de lucruri nu se fac în pripă, astfel de înțelegeri au nevoie de săptămîni de lucru și negocieri. În paragraful de mai sus a apărut un nume: Inter Milano. De ce nu ar fi Inter destinația repetată? De cînd a plecat Mourinho, Inter e într-o continuă criză, parcă nimic nu merge, iar traiectoria e sinusoidală, după o perioadă bună, inevitabil urmează una proastă. Mourinho are o datorie față de Moratti, nu că asta ar conta prea tare pentru portughez, dar o bază de deschidere a negocierilor ar exista. Mourinho s-a simțit bine în Italia, iar Moratti are bani destui pentru a face față pretențiilor portughezului și a anturajului său în materie de transferuri.
Eu unul nu-s foarte convins că Mourinho e înțeles cu vreo echipă la momentul ăsta. Eu cred că are discuții în mai multe locuri, jucînd, cum se mai spune, la mai multe capete. Povestea cu destinația repetată poate fi o simplă cortină de fum. Se practică în fotbal, îndrepți atenția spre ceva cînd e fapt intenția e în cu totul altă direcție. Cred că Chelsea e în pole-position, pentru că Anglia e preferata lui Mourinho, dar mai cred că și City rămîne o variantă extrem de plauzibilă. Să nu uităm că la City sînt doi oameni, Txiki Beguiristain și Ferran Soriano, extrem de apropiați de Jorge Mendes. Rolul lui Mendes, ca impresar al lui Mourinho și al multor fotbaliști de valoare, e esențial în această perioadă. Beguiristain și Mendes au făcut afaceri bune, Rafa Marquez, Quaresma și Deco, mult înainte ca Mourinho să plece la Chelsea, iar transferul lui Cristiano Ronaldo de la Sporting la Barcelona n-a fost deloc departe să se producă. Și să nu uităm că pe fir e și PSG, care are un atu imens: banii. Mulți, foarte mulți.
Așa că mai pun o întrebare: dacă mesajul de mai sus, în care vorbea de o destinație repetată, a fost un avertisment trimis către o posibilă nouă destinație? La Mourinho, orice e posibil. Cine a văzut documentarul despre el poate să confirme. Cine nu l-a văzut, îl poate vedea AICI.
P.S. Două zile la rînd, două ziare importante de sport din Spania, unul din Barcelona, altul din Madrid, au vorbit de un posibil interes pentru Kun Aguero.
În momentul ăsta, de la City se pleacă extrem de greu și doar dacă oamenii de acolo vor. Aguero are un salariu foarte mare și a costat foarte mult. Plecarea sa este posibilă însă doar dacă City și-a stabilit deja un înlocuitor. Care ar putea fi Radamel Falcao. Asta apropo de ceea ce vorbeam mai sus, de rolul lui Jorge Mendes, care îi este impresar și lui ”El Tigre”.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!