Nu, nu e nici o greșeală în titlu. Chiar așa e. Manchester City a ucis suspansul în Premier League. Încă din ianuarie. E limpede, nu avem un sezon, acest 2012-2013, care să ne ofere prea multă neliniște. Oricît ne-am dori noi să avem parte în toate campionatele de finaluri precum cel de anul trecut din Anglia, în sezonul ăsta n-avem cum. N-avem cum să avem nici măcar suspansul existent în sezonul trecut în Germania, în Franța, în Italia, chiar și în Spania, unde campioanele nu s-au decis în ultima secundă a ultimului minut al ultimului meci, ca în Anglia, dar tot am avut o doză de neprevăzut pînă undeva spre luna mai. Anul ăsta nici nu a venit primăvara și titlurile sînt cam în buzunarele unora. În Spania, 12 sau 16 puncte, depinde cum pui problema, în Anglia, 12 puncte, în Germania, 15 puncte, oricît am crede că în fotbal e posibil orice, parcă ne ducem cam departe cu acest ”orice”. Apoi, în Franța sînt 6 puncte, iar în Italia sînt 5 puncte, dar parcă și aici echipele de pe primul loc sînt evident mai puternice decît urmăritoarele lor ca să asistăm la întoarceri. Dacă greșesc undeva, vă rog să mă contraziceți!
Să mă întorc la City. Și la uciderea campionatului.
Nu mi-a plăcut niciodată Mancini. Mi se pare un italian mofturos și ușor parvenit, în stil fotbalistic vorbind bineînțeles. S-a cățărat pe culmile fotbalului mare la Inter, dar a beneficiat acolo de conjunctura evident favorabilă a acelor sezoane cînd, cu Juve în purgatoriu, cu Milan într-o derivă asemănătoare cu cea a lui Berlusconi, cu Lazio și Roma măcinate de probleme financiare interne, Inter reprezenta singura bornă viabilă din ”Il Calcio”. Chiar și așa, cu jucători luați pe bani suficient de mulți, a trebuit ca Moratti să facă mutarea decisivă ca să izbutească să-și îndeplinească visul numit Champions League. Mutarea decisivă o știți cu toții. Se numește Mourinho.
O analiză a ceea ce se întîmplă la City merită făcută. Și o voi face, promit, căci cifrele sînt fabuloase. Cifrele investițiilor. Deocamdată mă întreb ce vor face șefii ”cetățenilor”. Mai exact Txiki Beguiristain și Feran Soriano. Mai reprezintă Mancini antrenorul potrivit pentru Manchester City? Mă tem că nu. La meciul cu Southampton de sîmbătă ar fi fost nevoie de traducere, ca la filme, pentru a înțelege mutările tactice ale lui Mancini. Javi Garcia fundaș central? Revenise Kolo Toure de la Cupa Africii totuși. Apoi schimbarea lui Lescott cu Kolarov? Se vorbește de luni bune, eu însumi am scris despre asta, că Mancini și Lescott nu-și mai vorbesc, dar mai logic era să-l scoți pe Barry, care-și dăduse un autogol și jucase extrem de rău, făcînd practic cel mai prost meci al său la City. Și în sfîrșit, schimbarea lui Silva cu Maicon? Pe asta, eu unul n-am reușit s-o pricep și pace.
Ce-și mai propune Mancini pentru acest sezon? Cupa Angliei, e clar, căci din celelalte competiții e afară. Era bună și o Europa League, ca ieșire de urgență de pe autostrada spre dezastru pe care s-a înscris această mașină scumpă, dar fără șofer, numită Manchester City. Deocamdată, în Cupa Angliei n-a început greul, căci următorul adversar e Leeds, duminică. E cam cel mai important meci al sezonului pentru Manchester City, acum ar mai merge acest promo pe care l-au făcut unii la un meci al lui Liverpool. Plus, eventual, în afară de Cupa Angliei, o victorie cu Manchester United, pe ”Old Trafford”, bună ca pansament moral pentru suporteri.
Revin la Beguiristain și Soriano. Cu siguranță lucrează. Cînd toți îl dădeau pe Guardiola la Manchester City eu îi sfătuiam să se mai gîndească. Și să țină cont de un aspect. Înainte de Pep, Beguiristain și Soriano l-au vrut pe Mourinho la Barcelona. Au și negociat cu el și Jorge Mendes, reprezentantul lui, în mai multe etape. Prin ianuarie 2008 au fost la Porto, presa i-a surprins, dar au cotit-o spunînd că au venit să discute pentru Bruno Alves, fratele lui Geraldo, fostul stelist. Între timp, Andre Villas-Boas, asistent al lui Mourinho atunci și destul de necunoscut, mergea la toate meciurile Barcelonei. Apoi, în februarie, s-au întîlnit din nou, în Ghana, unde era Cupa Africii, iar Mourinho, fără job atunci, era comentator pentru Eurosport. Acolo, în călduroasa Africă, au înghețat negocierile, căci pretențiile lui Mourinho erau cam mari, nu neapărat la nivel de salariu pentru el, ci la nivel de transferuri, iar Barcelona nu prea avea resurse.
Acum Manchester City are. Resurse și nevoie de antrenor. Toate drumurile duc la Mourinho, nu-i așa? Da, așa e. Problema e că și ale lui Chelsea tot acolo duc. Am scris despre asta recent, despre dorința Marinei Granovskaia, omul de încredere al lui Abramovici la Chelsea, de a-l readuce pe Mourinho pe ”Stamford Bridge”.
Ăsta e marele talent al unui profesionist. Să fie căutat, să se bată cei puternici pentru el. Mourinho e din această categorie. Acum rămîne să vedem ce funcționează mai bine pe piața interbancară, petro-dolarii sau rublo-dolarii.
Săptămîna trecută, Joan Laporta, fostul președinte al Barcelonei, amintea într-un interviu că, la un moment dat, FC Barcelona a avut posibilitatea să-i achiziționeze pe Cristiano Ronaldo și pe Kaka. Mai corect era la anumite momente, căci s-a întîmplat în două perioade diferite.
Deși au fost preluate ca atare, cuvintele lui Laporta nu se constituie într-o formidabilă noutate. Eu însumi am scris în 2011 de posibilitatea pe care a avut-o Barcelona să-l ia pe Cristiano. Povestea cu Kaka e un pic încîlcită și neclară, mai degrabă pare o glumă a lui Silvio Berlusconi, al cărui simț al umorului era uneori bizar, dacă nu cumva și un pic degradat, urmare a unor anumite excese pe care le comitea încercînd să copilărească pînă la 70 de ani. În 2007, după ce Milan luase Liga Campionilor, i-a venit ideea năstrușnică de a face un schimb Kaka-Ronaldinho, dar nu un schimb clasic, ci unul care să se producă în fiecare vară, pe ideea ca cei doi să joace un an la Barcelona și celălalt la Milan. O prostie pînă la urmă, care a și rămas în stadiul ăsta, dar pe care Laporta, ce pare să-l invidieze tare mult pe Berlusconi de vreme ce s-a separat de familie, s-a combinat apoi cu o actriță de filme porno iar acum e într-o relație cu o fată mai tînără cu 26 de ani decît el, a găsit de cuviință să și-o treacă la realizări.
În schimb, varianta cu Cristiano Ronaldo e cît se poate de reală. S-a întîmplat în 2003, atunci cînd Joan Laporta abia cîștigase alegerile la Barcelona și forma echipă cu actualul președinte, Sandro Rosell, și cu Txiki Beguiristain, care e acum la City. Echipa de mai sus ieşise, surprinzător, cîştigătoare, în dauna celei conduse de Lluis Bassat, care-i propunea pe Pep Guardiola director sportiv, pe Ronald Koeman antrenor şi pe Cristi Chivu ca potenţial transfer. Atunci, pe masa lui Beguiristain au ajuns primele informări despre Cristiano Ronaldo.
Cristiano era încă la stadiul de mare promisiune. Îl avea ca agent pe Jorge Mendes, după ce Giovanni Becali îl refuzase pentru că, tupeist de mic, Cristiano îi ceruse un Porsche ca să semneze cu el. Jorge Mendes negocia cu Beguiristain transferul mexicanului Rafa Marquez și mai propunea cîteva nume: Deco, Tiago, Quaresma și Ronaldo. Cu Deco lucrurile au fost simple, Mourinho, atunci la Porto, nevrînd să audă de vreo plecare. În ceea ce-l privește pe Cristiano, lucrurile s-au mișcat cît de cît. În sensul că Sandro Rosell a plecat la Lisabona. Fix în acele zile, Cristiano semna un contract de reprezentare cu Nike. Nu întîmplător, căci Rosell fusese șeful Nike pe America de Sud și un nume greu în ierarhia multinaționalei americane, cu multă influență. Tot atunci, Sporting Lisabona semna un soi de precontract cu Barcelona, prin care oferea catalanilor prima opțiune de transfer, dar și un drept de preemțiune, în caz că apăreau alte cluburi interesate. De altfel, informația a apărut de cîteva ori în presa catalană de atunci.
Evident, nu doar Barcelona îl voia pe Cristiano. Prima ofertă a fost, puțină lume știe asta, a Valenciei: 7 milioane de euro. Puțin, foarte puțin trebuie să fi zis șefii de pe ”Alvalade”. Manchester United răspunde cu 10 milioane și apoi a contraatacat fulgerător în terenul Barcelonei: 20 de milioane pentru transferul lui Puyol, plus un salariu de trei ori mai mare pentru căpitan. Luați prin surprindere, catalanii lasă deoparte pista Cristiano și se concentreaza pe cea a lui Puyol, cu care cad finalmente la un acord. Luna iulie se încheiase, Barcelona îl luase deja pe Ronaldinho, dar banii se cam terminaseră.
Ziua Z a fost 6 august. Atunci, Sporting și-a inagurat noul stadion într-un amical cu Manchester United. Beguiristain și Rosell merg și ei la meci. Au un mare aliat în persoana lui Jorge Mendes, agentul care tocmai îl adusese și pe Quaresma, după Marquez, plus că îi ajutase pe catalani să “scape” de brazilienii Geovanni şi Rochemback, duşi la Benfica, respectiv, Sporting. El Mundo Deportivo a căutat, pe 6 august, să dea știrea noului transfer. Numai că socoteala din Barcelona nu s-a potrivit cu cea de la Lisabona.
Partida în sine e un recital al lui Cristiano Ronaldo. S-a spus că la pauză, Scholes i-ar fi zis lui Sir Alex Ferguson: “Mister, puştiul ăsta ne-a scos sufletul, nu putem să-l luăm?”. Deja nu mai conta nimic altceva. La final, Rosell i-a comunicat lui Jorge Mendes: “Cît e oferta lui Manchester? 10 milioane? Îi dăm şi noi”. Aveau drept de preemțiune. Doar că United era United, iar Sir Alex nu avea conturile la fel de goale precum Barcelona. N-a vrut să plece pînă nu a vorbit şi el cu Mendes. Autocarul lui Manchester a aşteptat mai bine de o oră, cu ceilalţi jucători înăuntru, în parcare, ca Sir Alex să termine discuţia. Care a adus o nouă ofertă: 18 milioane de euro.
Barcelona a considerat un risc prea mare să dea o asemenea sumă, mai ales că abia venise Ronaldinho și era luat și Quaresma, pe atunci mai bine cotat decît Ronaldo. Și a ieșit in joc. Cristiano a ajuns la United, iar ceea ce a urmat de atunci pînă în ziua de azi e cunoscut de toată lumea.
Peste 4 luni, în noiembrie 2003, tot în Portugalia, dar la Porto, debuta, într-un amical FC Porto-Barcelona, Lionel Messi.
Știrea zilei după meciul de cupă dintre Real și Valencia, hai să-i zicem ”breaking news”, ca să ne menținem în tendința autohtonă, a fost cearta dintre Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo, în vestiar. A apărut în toată media din Spania și, dincolo de exagerările unora (n-am inventat noi în România știrile false), care spuneau că strigătele se auzeau pînă în stradă, lucru posibil doar ca figură de stil, oricine a fost măcar o dată pe ”Bernabeu” știe asta, dincolo de exagerări deci, ceva a fost. E un lucru cert, la o echipă unde atmosfera nu e bună, unde unitatea de grup e spartă în minigrupuri unite de interese de moment, ceea ce se întămplă în interior, în vestiar, în spatele de ușile închise, transpiră în presă. Sînt unii din interior care au interes să fie așa.
Subiectul e delicat. Chiar atît de departe a ajuns Mourinho încît să se certe cu cel mai apropiat om al său și cel mai bun jucător din lot? Mai ales după ce și-a pus în cap nucleul spaniol, și destul de dur, al echipei? Mourinho nu face lucruri la întîmplare, la el nici felul în care dă bună ziua nu e lipsit de logică. Și atunci?
E altceva la mijloc. Și da, există în acest moment o ușoară distanțare între Cristiano Ronaldo, pe de-o parte, și tandemul Jose Mourinho-Jorge Mendes pe de altă parte. Explicațiile, puțin mai încolo, rămîneți cu mine!
Facem o pauză, nu de publicitate, ci mai degrabă o paranteză. Se leagă de subiect, oricum. Real a cîștigat cu Valencia prima finală pe care o are de disputat începînd de acum și pînă în mai. Cu campionatul compromis, 18 puncte în spatele unei Barcelona aproape perfectă, nu-s o marjă de eroare pe care să te bazezi. Cupa Spaniei devine importantă, poate salva un sezon. I s-a întîmplat lui Mourinho în primul an, dar și lui Guardiola, sezonul trecut.
Paranteză la parnteză. Ce-ați zice de o confruntare între Jose și Pep în campionatul Angliei? Cu presa de acolo, cu fotbalul de acolo, cu spectacolul de acolo? Ar fi un spectacol brutal și eu cred că într-acolo se merge, chiar dacă spune Guardiola că încă nu s-a decis. Paranteză închisă.
UPDATE. Sau Breaking News :))
Nu întotdeauna ce îţi doreşti se şi întîmplă. Guardiola a semnat cu Bayern Munchen pe 3 ani. Avem timp pînă în vară să analizăm chestia asta pe toate feţele.
Deci, spuneam de finalele Realului. Pînă la ”dubla” cu Manchester mai e, meciurile cu Valencia erau de maximă importanță. O Valencia schimbată mult în bine de Valverde, în ciuda scepticismului unora, inclusiv al meu. O vorbă veche în fotbal spune că ocaziile se răzbună. Valencia a avut două, uriașe, la 0-0 și 1-0, pe momente de control al jocului. Le-a ratat și, aproape imediat după fiecare, Madridul a marcat. Dincolo de ocazii, Valencia a avut și cîteva decizii de arbitraj împotrivă, și nu mă refer aici la golul lui Higuain, care ar fi fost marcat cu mîna. Am comentat meciul și am văzut multe reluări, abia ne-am dat noi seama, după reluări, arbitrilor cred că le-ar fi fost imposibil să vadă în timp real. Rămîn însă cele 3 poziții de ofsaid inexistente la Soldado, în situație de unu la unu cu Casillas, astea da, sînt greșeli mari, apărute exact cînd dinspre Madrid se vorbea de arbitraje potrivnice. Ca să concluzionăm, Real a cîștigat pe contraatac un meci jucat acasă, dar rezultatul oferă timp și liniște în perspectiva celorlalte fnale ce urmează. Senzația e că dacă va juca așa contra lui Manchester United îi va fi tare greu, dar nu trebuie uitat că vor reveni Ramos și Pepe, iar Marcelo și Higuain vor mai acumula minute.
Ne întoarcem la subiectul zilei, Cristiano Ronaldo. Bine v-am regăsit!
Vorbeam mai sus de distanțarea dintre cele două părți. Cum e posibil așa ceva? Ei bine, este. Imediat după ce Messi lua Balonul de Aur, scriam că Ronaldo nu se va liniști prea ușor și nu se va lăsa pînă nu-și va învinge rivalul. Asta nu se poate face decît la Real Madrid, ori în Anglia, la cele două grupări din Manchester și, să zicem, Chelsea. În nici un caz la PSG, în nici un caz ACUM la PSG.
Ce rol are PSG în povestea asta? Are, și încă mare.
E timpul cifrelor. Vă amintiți povestea din toamnă, cu Cristiano supărat pe conducerea Realului? S-au tot căutat motivele, deși era evident pentru toată lumea că banii erau problema. Iar acolo unde sînt bani, e și PSG, nu-i așa?
Cristiano cîștigă la Real, azi, 10,5 milioane de euro, net, plus bonusuri ce rotunjesc suma la 12 milioane. Bonusurile vin pentru driblarea fiscului și a impozitelor. Beneficiind de așa numita ”Lege Beckham” (orice străin venit în Spania e impozitat cu 24 % în primii 5 ani), Real Madrid nu are în balanța sa un brut foarte mare. Abia în ultimul sezon al contractului actual, 2014-2015, s-ar trece la impozitarea de 52 %. Între timp, legea a fost scoasă din uz de guvernul Rajoy, nou instalat anul trecut, dar ea se menține la contractele deja existente. De aceea, de exemplu, Real n-a fost de acord cu un împrumut al lui Kaka, pentru că la revenirea după împrumut el ar fi pierdut dreptul de a fi impozitat cu 24 %.
Și unde e PSG? După colț, așteaptă momentul. În vară, Nasser al-Khelaifi, șeful cel mai mare de la PSG, dar și e la Al Jazeera Sport, bun prieten cu Jorge Mendes, i-a făcut o ofertă de 20 de milioane de euro, salariu net pe sezon, plus alte 5 milioane, tot net, diverse bonusuri. Francezii s-au grăbit, pentru că și în Franța există o problemă cu impozitarea, după intenția noului președinte Francois Hollande de a ridica la 75 % impozitul pentru salariile foarte mari. Dar, ca și în Spania, noul impozit, care nu a fost deocamdată acceptat de Curtea Constituțională a Franței, nu ar fi acționat retroactiv. Un contract pe 6 ani oferit lui Cristiano ar fi fost o afacere bună.
Legătura dintre Mendes și Nasser al-Khelaifi a făcut posibil și acest promo pentru televiziunea Al JazeeraSport:
Real nici n-a vrut să audă în vară de un eventual transfer. Era foarte tîrziu pentru ca Florentino Perez să se replieze și să găsească un alt superstar de talia lui Cristiano. Dar Florentino n-a vrut să audă nici de o mărire a contractului lui Cristiano, motivul fiind clar creșterea de impozit, dar și faptul că deocamdată nu s-au amortizat cele 96 de milioane plătite la transfer. Să egaleze netul oferit de PSG nici nu se punea problema, 20 de milioane net la un impozit de 52 % ar fi urcat brutul la o cifră ”brutală”, dar nici măcar 15 milioane net, cît solicita Cristiano n-a fost o sumă pe placul lui Florentino.
Între timp s-a întîmplat că Barcelona i-a prelungit și mărit contractul lui Messi exact la această sumă. La catalani lucrurile sînt un pic mai simple. La ei ”Legea Beckham” n-a funcționat niciodată în cazul lui Messi, astfel că salariul brut al argentinianului e de mult inclus în bugetul fiecărui an și orice creștere nu e așa de contondentă.
Între timp s-a mai întîmplat că PSG a revenit cu oferta. S-a întîmplat la meciul Dinamo Kiev-PSG, din Liga Campionilor, motivul oficial al prezenței lui Jorge Mendes în Ucraina fiind jucătorul său de la Dinamo, Miguel Veloso. Francezii i-au comunicat lui Mendes că sînt în măsură să susțină un efort financiar considerabil pentru a-l aduce pe Cristiano, salariu + transfer, ceea ce ar însemna și un comision pe măsură. E pe ultima linie dreaptă la PSG semnarea unui acord de sponsorizare pe 4 ani cu o bancă din Qatar în valoare de 100 de milioane de euro, în locul sponsorului actual, Fly Emirates. Astfel că banii nu vor fi o problemă, ba se va respecta și fair-play-ul financiar dorit de UEFA.
Doar că, mai nou, Cristiano nu prea mai vrea să plece de la Real. Sau dacă ar vrea, ar face-o doar spre Manchester United. Așa se explică și interviul recent, în care spunea că dorește să-și termine înțelegerea cu Real Madrid. Nici Florentino Perez nu pare dispus să-și piardă cel mai bun jucător, ba chiar ar fi de acord acum cu cele 15 milioane net solicitate. Pe piață nu există un fotbalist capabil să facă pentru Real ce face Cristiano, a cărui absență se simte imediat.
Un soi de pupat piața independenței, nu?
Păi nu prea. Cine iese cel mai rău din afacerea asta? Ați ghicit, Jorge Mendes, al cărui comision generos se cam îndepărtează. Pe de altă parte, nici lui Mourinho nu prea i-ar conveni să-l lase pe Cristiano la Real în situația tot mai probabilă că el va pleca în altă parte. Poate chiar la PSG, de ce nu? În varianta AC Milan apărută brusc, eu unul nu cred.
Discuțiile sînt încă în faza de început. Pînă la vară avem tot timpul, nu-i așa?
P.S. Avem timp pînă în vară să analizăm şi trecerea lui Guardiola pe banca lui Bayern. Dar nu voi aştepta atît, cît de curînd voi căuta să găsesc explicaţiile.
Azi avem cu adevarat „derby”. De fapt, derby-uri, caci sint doua, Real-Atletico si Juve-Torino. De ce sint derby-uri cu adevarat? Pentru ca, dincolo de valoarea de dictionar a cuvintului respectiv, important este ceea ce transmite un meci ca asta.
Derby e atunci cind te gindesti cu anxietate la ziua de dupa. Ilie Dumitrescu spunea, referindu-se la FC Sevilla-Betis, ca doar fanii echipei care bate ies a doua zi in oras. Si cam asa e. Derby e acela care-ti permite sa-ti persiflezi cel mai bun amic, care e de cealalta culoare, care-ti permite sa te bucuri de necazul sefului, daca el tine cu ceilalti, care te lasa pentru o zi sa-ti terorizezi socrul (soacra ar fi ideal, dar e mai dificil) cu argumente, pentru ca se inscrie in tabara pierzatoare. Sau, pentru ca intotdeauna exista o roata care se intoarce, sa traiesti tu, daca ai tai au luat bataie, sentimentul de a dori sa nu dai ochii cu partea rivala si de a deveni tinta ironiilor.
Asta e spiritul derby-urilor. Intre Madrid si Barcelona se intimpla greu, caci greu gasesti in Madrid sau Barcelona suporteri ai celeilalte parti.
Real-Atleti de azi e tare ciudat. Ia sa fi zis cineva, prin august, ca pe 1 decembrie, la meciul direct de pe „Bernabeu”, Atletico va avea 8 puncte in fata Realului. Ar fi fost luat drept usor dezechilibrat mintal. Dar iata ca asa e. Iar daca sperantele celor de la Atletico de a cistiga titlul ramin in continuare ipotetice, la Real e situatie de urgenta. Statistic vorbind, in ultimele 3 sezoane, campioana a pierdut 15, 19 si 14 puncte. In 13 etape scurse din actualul sezon, Real a cedat deja 13 puncte. Eu cred ca aici e de fapt problema lui Mourinho cu suporterii, nu neaparat jocul echipei. Jocul nu-i mult mai rau ca anii trecuti, e doar un pic mai previzibil, caci lumea l-a invatat deja pe portughez, asa cum lumea, a se citi adversarii, il invatasera pe Guardiola.
Problema lui Mourinho, adevarata de data asta, e cu vestiarul. Caci deja e din ce in ce mai clar ca va pleca, ramine de aflat cind se va intimpla. Paradoxal, situatia sa seamana cu cea a lui Radamel Falcao si nu e deloc o coincidenta ca ambii sint reprezentati de Jorge Mendes. De vazut cum va raspunde vestiarul la ceea ce va cere in continuare Mourinho, caci la Porto si Inter succesele s-au bazat pe incertitudinea ce plana asupra despartirii, in timp ce la Chelsea esecul a plecat din perspectiva plecarii de care vorbeam mai sus.
Sint multi cei care cred ca, daca pierde, Mourinho va fi demis. Eu nu cred. Mourinho a fost adus sa cistige Liga si presupun ca va fi lasa sa incerce s-o faca in acest sezon. Problema la Madrid e cu ce pret, caci echipele pe care Mourinho le paraseste intra intr-o spirala negativa devastatoare.
Ar mai fi ceva. E primul examen adevarat pentru Simeone. E meciul maturitatii lui. „El Cholo” poate face azi un mare pas catre elita acestei meserii.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!