Duminică seară au fost două meciuri extrem de importante în fotbalul european. Manchester United – Arsenal și Juventus – Napoli. Două meciuri de Champions League, două dueluri ce se pot cu destulă ușurință repeta în sferturile Ligii, depinzînd firește de tragerile la sorți ulterioare și de calificările ce mai trebuie bifate. Două meciuri care, paradoxal pentru mine, au părut inversate. United-Arsenal a părut mai degrabă un meci de Serie A, extrem de tacticizat și cu un ritm doarte scăzut, în vreme ce Juve-Napoli a avut în multe momente acel ritm de Premier League de care am amintit întotdeauna, acel ritm care diferențiază prima ligă engleză de restul campionatelor.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să le luăm pe rînd. Am văzut United-Arsenal pe un streaming, așa cum l-au văzut toți cei care au vrut să urmărească acest meci. Asta e situația momentan, mi-e tare de meciurile din Anglia, dar răspunsul nu e la mine, nici măcar nu e aici în România, e dincolo de Canalul Mînecii și ține de o obtuzitate, cel puțin bizară pentru mine, de a face business. Așteptam un meci grozav, n-a prea fost. Mai degrabă a fost șters, United n-a jucat cine știe ce, deși a cîștigat, iar Arsenal a jucat de-a dreptul slab, deși a dominat o întreagă repriză, a doua, nereușind să-și creeze nici o mare ocazie.
Manchester United a jucat fix meciul pe care l-a jucat Arsenal la Dortmund. Cei care au văzut ambele meciuri pot confirma. David Moyes era cel pentru care rezultatul era extrem de important. dacă pierdea și partida asta, după ce mîncase bătaie de la City și Liverpool și făcuse egal acasă cu Chelsea, ar fi fost încă un semn de întrebare față de capacitatea sa de a-i urma la tron lui Si Alex Ferguson. Faptul că s-au făcut de curînd 26 de ani de la instalarea lui Sir Alex ca antrenor la United nu i-a folosit lui Moyes, căci toată lumea a revăzut performanțele lui Sir Alex și în mod cert și-a amintit de parcursul mai puțin fericit campionat. Moyes a făcut în primul ”11” o mutare considerată de majoritatea celor care au comentat ulterior partida drept cîștigătoare: Phil Jones la închidere, alături de Carrick. Mutare, completată cu plasarea în stînga a lui Kagawa și în dreapta a lui Valencia, ce a făct ca mijlocul terenului să devină un teritoriu imposibil pentru Arsenal. Phil Jones (nu degeaba a dat Sir Alex pe el 20 de milioane de euro pe cînd abia avea 19 ani) și Carrick au hărțuit în permanență cel mai important sector al ”tunarilor”, cel de construcție, iar lor li s-a adăugat Rooney, care mie mi s-a părut din nou cel mai bun de pe teren. Arteta și Flamini nu izbuteau mai deloc să inițieze acțiunile de atac,iar Ozil, Ramsey și Cazorla să le continue periculos spre poarta lui De Gea.
Ritmul a fost așadar lent și foarte lent, ceea ce cred că, la momentul de față, a fost un avantaj pentru United, care nu putea concura cu Arsenal într-un disputat în regim de viteză maximă. Scorul corect era probabil 0-0, dar s-a întîmplat să marcheze din corner Van Persie (a lipsit Mertesacker de la Arsenal), olandezul traversînd în rest cea mai profundă criză de formă de cînd a venit la United. În repriza a doua s-a accidentat Vidic și cum alt fundaș central nu exista, Phil Jones a coborît în apărare, iar în locul său a venit Cleverley. Toată lumea s-ar fi așteptat cred la Fellaini, numai că belgianul mi se pare că e, cel puțin deocamdată, un transfer ratat. Nu prea poate face în teren ceea ce a făcut Phil Jones, iar poziția pe care o avea la Everton în ultimul său sezon acolo, undeva în spatele vîrfului, aici e ocupată de Rooney. A fost repriza lui Arsenal, care a prins ceva culoare în obraji, dar tot nu și-a creat mari situații. A centrat, de exemplu, de 17 ori în careul advers, niciuna dintre aceste centrări nefiind reluată de vreun jucător al ”tunarilor”, ceea ce e element de observație.
Cînd Wenger a apelat la Bendner ca soluție de a forța egalarea, lumea și-a adus aminte că lotul lui Arsenal e încă subțire în ceea ce privește oamenii de gol, chit că Giroud are o perioadă remarcabilă. Subțire pentru o luptă la baionetă cu celelalte rivale din Premier League, care au toate oameni de gol de mare clasă. Ediția asta de Premier League e însă suficient de zăpăcită ca să putem trage concluzii după un singur meci pierdut. La fel, cazul lui United, după unul cîștigat.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Cîte ceva și despre Juve-Napoli. Un meci foarte bun, pe alocuri spectaculos. Juve a plecat în avantaj grație golului din ofsaid (sau nu, vezi update-ul de mai jos) marcat de Llorente. Care, iată, începe să-și rentabilizeze transferul. De fapt, dacă privim lista marcatorilor, vom observa că golurile lui Juve au fost date de trei fotbaliști aduși liberi de contract, gratis cum ar veni, o notă de 10 cu felicitări din acest punct de vedere conducătorilor ”Bătrînei Doamne”.
Cînd iei gol în primele minute ale meciului, nici nu mai contează dacă din ofsaid ori nu, toate planurile ți se dau peste cap. Așa s-a întîmplat, bănuiesc, și cu Benitez. E greu însă de înțeles de ce Napoli a acționat toată prima repriză cu liniile atît de lungi. Dura parcă o eternitate pînă cînd Pirlo era atacat de cineva, iar asta l-a ajutat pe decarul lui Juve, ce pare din ce în ce mai mult o mașină de lux căreia i se termină benzina. A avut momente cînd a mers pe teren, iar pasele sale n-au avut elementul de geniu de altădată. Faptul că are un procentaj colosal de pase corecte poate impresiona, dar cineva care se uită cu atenție vede că în general aceste pase sînt ”de serviciu”, grație experienței pe care o are, dar și, puctual în meciul de față, pressingului slab spre inexistent din partea adversarilor. Eu cred că e ultimul sezon al lui Pirlo la Juve sau, în orice caz, ultimul în care jocul echipei îi e subordonat.
În repriza a doua, cînd Napoli a mai apropiat liniile și domina jocul (de altfel, posesia a fost de partea napoletanilor la general) au venit golurile ”de autor” ale lui Pirlo și Pogba, care au terminat partida. Pogba merită mai multe cuvinte. Devine din ce în ce mai important, aproape indispensabil, în tactica lui Conte. Acum am înțeles de ce Ancelotti l-a folosit pe Sergio Ramos fundaș dreapta în meciul de pe ”Juventus Stadion”. Pogba se lasă mult spre stînga sa, de unde a și plecat, de fapt, penaltyul, iar pe faza de respingere e imprevizibil. Ușor ușor devine o bestie, în sensul bun al cuvîntului, rămîne să-și cenzureze pornirile de nebunie care-l mai apucă și să devină ceea ce se așteaptă de la el. E o pierdere uriașă pentru United și mi-e greu să înțeleg cum Sir Alex Ferguson care, vezi mai sus, a văzut în Phil Jones un viitor mare fotbalist n-a intuit același lucru la Pogba. Sau poate că a intuit, dar n-a vrut să strice ierarhiile, financiar vorbind, în vestiar, ceea ce poate fi o explicație plauzibilă. Una peste alta Pogba pare să ardă etapele și mă aștept ca-n sezonul viitor să fie cel mai important om al lui Juve.
UPDATE
Am primit din partea unui cititor al blogului (sau un prieten al emisiunii Fotbal European) cîteva imagini prin care poziția considerată de ofsaid la golul lui Llorente e pusă sub semnul întrebării. E vorba de capturi de pe imagini din transmisia SKY Italia. Trebuie făcută o precizare. Ca deținător de drepturi pentru Serie A (nu singurul) SKY Italia are posibilitatea să adauge camere suplimentare exclusiv pentru transmisia sa, care nu se regăsesc pe transmisia internațională pe care o primim noi. Aceste camere sînt utilizate de regulă la reluări și sînt folosite la emisiunile de analiză. Imaginile de care vorbeam sînt cele de mai jos:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Juventus pe ultimul loc în grupă, cu doar 3 puncte, din 3 egaluri și un eșec, în 4 meciuri, sub Galatasaray și FC Copenhaga, iată un scenariu pe care, să fim serioși, nimeni nu-l anticipa în mijloc de septembrie, atunci înd a început faza grupelor în Champions League. Nu e însă nimic SF, e purul adevăr. E limpede că Juve are mari șanse să se califice în primăvară, dar faptul că are de jucat două finale în ultimele două partide în compania celor două echipe mai slab cotate din grupă e un indiciu că lucrurile n-au mers așa cum trebuie la Torino.
După ce a fost eliminată de Bayern, în sezonul trecut, pe fondul acelei mari greșeli comise de Buffon în startul partidei tur, căci nu se știe ce s-ar fi întîmplat dacă s-ar fi avansat cu 0-0 mai mult timp, Juve promitea tuturor că-și va lua măsuri pentru ca participarea europeană din acest sezon să însemne mai mult decît un sfert de finală. Și chiar și-a luat, căci transferurile făcute arătau un plan bine pus la punct de formare a unui lot capabil să susțină bătăliile din Champions League și Serie A. E posibil ca obsesia de a arăta bine în Champions League să fie un soi de factură plătită de torinezi, căci atunci cînd nu ești liniștit și faci lucrurile sub o anumită presiune pot apărea și erorile. Dincolo de egalul de la Copenhaga și meciul pierdut pe ”Bernabeu”, unde Juve chiar a arătat bine, marele semn de întrebare vine din egalul cu Galata pe teren propriu, căci o echipă italiană de top incapabilă să mențină un rezultat favorabil cu 5 minute înaintea finalului nu e chiar un lucru obișnuit, aș zice chiar anormal. La fel de posibil e ca startul foarte bun al Romei în Serie A să-i fi surprins pe torinezi, căci nu cred că Antonio Conte se aștepta ca o altă echipă să înceapă așa de bine campionatul și să-i strice cumva planurile de rotații. Spre exemplu, Juve a jucat la Parma, sîmbătă, un meci foarte complicat, la care Conte n-a putut să-i menajeze complet pe Pirlo, Tevez, Vidal sau Pogba, căci nu-și permitea nici un pas greșit, care să mărească eventual diferența față de o Roma ce nu e implicată de nici un fel în mijlocul săptămînii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Meciul cu Real Madrid de la Torino a oferit un detaliu interesant la început. Ambele echipe parcă-și doreau același lucru, anume ca posesia să fie la cealaltă și să poată acționa pe contraatac. Pînă la urmă, Juventus n-a avut ce să facă și a trebuit să atace, căci Madridul lui Ancelotti stătea în propria jumătate, așteptînd o recuperare și o contră. Problema lui Juve e că jucătorii săi nu au prea multă viteză, iar ritmul e dictat de Pirlo în funcție de ceea ce are la dispoziție. Cum Pirlo era bine tamponat, de multe ori s-a trecut la planul B, pasele lungi către Llorente, și abordarea fazei de respingere cu mai multă agresivitate, cu Pogba și Marchisio căutînd zona din spatele lui Khedira și Modrici.
Problema madrilenilor venea din slaba participare defensivă a celor 3 din față. Echipa părea ruptă într-un soi de 1-7-3, ceea ce punea destule probleme apărătorilor, mai ales atunci cînd Pirlo izbutea să depășească pressingul de întîmpinare și să se deplaseze, cu mingea la picior, spre careul advers. Atunci apăreau variantele de pasă în zone laterale și centrările prin spatele fundașilor, așa cum a fost la golul lui Llorente ori la intervenția lui Casillas, atunci cînd Pepe a fost aproape de autogol. Și tot atunci apărea surpriza Pogba drept cel mai avansat jucător al torinezilor, așa cum s-a întîmplat la penaltyul scos de el.
Destul de ciudat, la început Ancelotti a jucat cu Cristiano Ronaldo și Bale pe benzile lor naturale, Bale în stînga și Cristiano în dreapta. Încă un experiment marca Ancelotti, care n-a funcționat, dovadă că s-a renunțat la el în repriza a doua. Atunci cînd Realul a și arătat mult mai bine. Mi se pare inutil să-i disloci pe cei doi din zonele în care sînt cei mai periculoși, adică atunci cînd amîndoi acționează pe picior schimbat, cu fazele ce decurg din această poziționare. În avancronica meciului, scriam aici că Real Madrid are nevoie de un meci de referință în acest sezon. Nu l-a făcut nici de această dată,iar dubiile continuă să plutească peste proiectul lui Ancelotti. Care rezistă grație în principal lui Cristiano, care mi se pare cel mai bun fotbalist al momentului, dar și grație lui Bale, a cărui creștere de formă e constantă. Celor doi li se adaugă Benzema, extrem de util în jocul colectiv. Cu toate astea, identitatea pe care și-o doresc fanii madrileni încă n-a apărut. Madridul a marcat două goluri pe fondul greșelilor comise de Caceres, un jucător ale cărui limite sînt evidente, golul egalizator venind în momentul în care partida se derula după scenariul imaginat de Conte.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
La 2-2, Juve a părut destul de mulțumită. Beneficiind și de cadoul făcut de FC Copenhaga, căci dacă Galata bătea în Danemarca lucrurile erau acum foarte complicate. Așa, ”Bătrîna Doamnă” depinde daor de sine, iar duelurile cu FC Copenhaga acasă și cu Galata în infernul de la Istanbul vor aduce, probabil, calificarea în primăvară, căci diferențele de valoare între Juve și cele două viitoare rivale sînt evidente. Primăvara va fi prinsă însă de pe locul doi, ceea ce înseamnă un adversar complicat în ”optimi”. Între Barcelona, Bayern, PSG, Atletico Madrid, Chelsea ori Arsenal sau Dortmund, cu al doilea meci în deplasare, zău că nu știu ce preferințe ar putea avea torinezii.
Cît despre Real, va aștepta în continuare acel meci de referință. Pînă acum a pierdut cu Barcelona și Atletico, a bătut cum a bătut e Juve și apoi a făcut egal la Torino. Madridul, lot și suporteri, are nevoie de acel declic, care să elibereze presiunile, care să arate că proiectul e viabil, care să arate că vorbim de o echipă coerentă, nu de un grup susținut de forma incredibilă a lui Cristiano.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
De regulă meciurile dintre Juve și Real Madrid se jucau cu un obiectiv cert, trecerea mai departe. Duelurile dintre cei doi granzi ai fotbalului mondial au fost in general eliminatorii, de unde și starea de tensiune existentă la fiecare confruntare. E limpede cred, una e o dublă eliminatorie, alta e un dublu duel în faza grupelor, cînd eventualele greșeli mai pot fi corijate pe parcurs. Chit că de data asta Juve are o marjă mică de eroare.
Eu unul îmi aduc aminte cu mare drag finala din 1998 a Ligii Campionilor, cea jucată la Amsterdam și terminată cu 
victoria madrilenilor, cu golul lui Mijatovici, ce avea să se dovdească a fi fost din marcat din ofsaid. A fost prima mea finală de Champions League adevărată, adică la care am avut treabă. Am stat 5 zile la Amsterdam atunci și am descoperit tot ce era de descoperit în această perioadă. Fotbalistic și extrafotbalistic. :)) Văzusem pe stadion și finala precedentă, cea de la Munchen, dintre Juve și Dortmund, dar atunci fusese o deplasare ”de probă” pentru un ziar ”de probă”, un număr experimental al ProSport, care încă nu apăruse în mod oficial. Titlul atunci a fost ”Juve, Juve, vai de tine!”
Titulatura s-a schimbat ulterior în ”Real, Real, vai de tine!”, căci nu cred că Florentino Perez își aduce cu prea multă plăcere aminte de vizitele făcute la Torino, care i-au și grăbit oarecum terminarea primului mandat la Real. Au fost sezoanele 2002-2003 și 2003-2004, prima dată în semifinale, a doua oară în optimi. Juventus a barat atunci drumul Madridului spre ”La Decima”, drum pe care îl caută și acum. Atunci, în mai 2003, Realul s-a oprit în semifinale, la doar un pas de a doua finală consecutivă și, cine știe, dacă nu cumva al doilea trofeu consecutiv. Cine știe dacă nu cumva acea magnifică echipă ”galactică”, născută din nebunia lui Florentino Perez de a aduna laolaltă Baloane de Aur, nu ar fi reușit ceea ce n-a reușit nimeni nici pînă în ziua de azi, să ia de două ori la rînd trofeul.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Între timp, stadionul lui Juve s-a schimbat, dar cred că amintirile încă persistă în memoria lui Florentino. Paradoxal, Real Madrid s-ar putea răzbuna acum. Cu doar două puncte din 3 partide, Juve e în mare pericol de a rata calificarea în primăvară, ceea ce ar fi o stare vecină cu dezastrul, căci parcursul european devenise pentru ”Bătrîna Doamnă” prioritar după plimbarea de voie din Serie A în ultimele două campionate. Dacă rămîne cu două puncte și după 4 meciuri și, mai ales, dacă Galatasaray bate la Copenhaga și face 7 puncte, lucrurile se complică tare de tot pentru Juve. Nici un egal nu schimbă foarte tare datele problemei, iar campioana Italiei va avea un meci infernal la Istanbul, în ultima etapă, presupunînd aici că Real va bate, cum ar fi normal, Galata la Madrid și Juve pe FC Copenhaga.
Deși Real Madrid are calificarea asigurată, partida de la Torino nu-i lipsită de importanță. Real are nevoie de un meci de referință în acest sezon, căci în afară de jumătate de ceas pe ”Camp Nou”, în El Clasico, n-a izbutit așa ceva. Victoriile cu FC Sevilla, Rayo, Malaga, Galatasaray sau FC Copenhaga nu mă conving și nu conving pe nimeni. Real Madrid încă nu și-a găsit linia, drumul, apropo de ceea ce vorbeam mai sus, pînă acum Ancelotti a fost salvat de individualitățile de mare valoare de care dispune. Cristiano în primul rînd, dar și Bale, mai nou, Benzema sau Di Maria. Apărarea încă nu funcționează, iar problema, după cum spunea Varane, e colectivă, nu doar la compartimentul cu pricina. Johan Cruyff avea o vorbă, în cea mai prolifică perioadă a ”Dream Team-ului” său: ”Cel mai bun apărător al meu e Romario, pentru că e primul care începe să se apere”. Ideea a fost preluată ulterior de Guardiola și vă amintiți furia cu care presau în buza careului advers Eto”o, Messi și Henry, apoi Pedro, Messi și Villa.
Revenirea lui Xabi Alonso a pus un pic de ordine pe această zonă defensivă. S-a văzut foarte bine cu Rayo Vallecano, a fost un Real cu Xabi Alonso pe teren și cu totul altul, mult mai vulgarizat defensiv, fără el. Pentru Xabi Alonso meciul e special, pentru că se tot vorbește că va ajunge în vară, liber de contract, la Juve, așa că, dacă sînt adevărate informațiile, ar fi un prilej numai bun de negociere a salariului. Poate cu Xabi Alonso în teren, Ancelotti va izbuti ceea ce și-a propus în primul meci cu Juve, să-l anihileze pe Pirlo. Pe ”Bernabeu” nu s-a reușit asta, iar Pirlo a dictat jocul lui Juve, care a dominat inclusiv în 10 oameni și nimeni nu știe ce s-ar fi întîmplat în condiții de egalitate numerică. De aceea cred că va juca și Khedira, alături de Xabi și Modrici, faza de atac rămînînd în forța, viteza și știința jocului pe spații pe care le au Cristiano, Bale și Benzema. Benzema merită un aticol aparte, căci mie mi se par absolut nemeritate reacțiile ostile ale fanilor madrileni la adresa sa, în condițiile în care ceea ce aduce el în jocul echipei e foarte important.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Spuneam mai sus, Juventus a dominat mare parte din meciul de la Madrid. Poate că dacă n-ar fi fost eliminarea lui Chiellini n-ar fi pierdut, dar asta deja nu mai contează, să te lamentezi de o decizie a arbitrului nu o caracteristică a echipelor mari. Problema lui Conte nu e neapărat absența lui Chiellini, care e suspendat, căci Ogbonna poate face față fără probleme unui joc de genul ăsta, de altfel de aceea a și fost adus. Problema lui Conte e absența lui Lichtsteiner, fix pe partea în care acționează Cristiano Ronaldo. Să adăugăm aici și banda cealaltă, pe care va fi Bale, unde Asamoah încă nu convinge.
Întrebarea e dacă va reveni Conte la formula cu 4 fundași centrali, pe care a aplicat-o la Madrid. Mi se pare destul de plauzibil, chit că la Parma, în campionat, a jucat tot cu modulul clasic, de 3 fundași centrali. Caceres în dreapta e o soluție, a mai jucat acolo inclusiv într-o linie de 4, iar Ogbonna era la Torino fundașul central-stîng într-o linie de 3 oameni. Bonucci și Barzagli vor fi fundașii centrali, în dreptul lui Bonucci apărînd prima pasă, cea de ieșire din zona apărării, căci are pase mai curate și mai clare decît Barzagli. Ar trebui să vină triunghiul atît de bun de la mijloc, Vidal, Pirlo, Pogba, care începe să devină indispensabil, indiferent de formula de apărare. Eu cred că va juca Marchisio, iar în atac, lîngă Tevez, va fi Quagliarella, care a intrat foarte bine la Parma.
În prima partidă, s-a jucat cum a vrut Conte, dar de cîștigat a cîștigat Ancelotti. Ce va aduce meciul de la Torino, chiar e interesant de văzut.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S. Încerc mereu să alături imagini articolelor. E mult mai usor, o imagine face cît 1000 de cuvinte. Iată mai jos cîteva din duelurile semnificative de care vorbeam mai sus
MAI 2003
Iată și un meci de referință ceva mai actual, în sezonul 2008-2009. Probabil ultimul mare meci european făcut de Del Piero:
Nu cred că se aștepta cineva în Italia ca AS Roma să aibă un asemenea start de sezon în Serie A. De fapt, cred că nici în Roma nu se aștepta cineva ca AS Roma să fie lider în octombrie, la momentul întreruperii campionatului, lider cu maxim de puncte, cu 21 de goluri date și cu un singur gol încasat. Mai ales că Roma se înscrisese și în acest sezon pe linia ultimelor două, antrenor nou, proiect nou, iluzii noi. Cele două anterioare, cu Luis Enrique și Zeman, fuseseră eșecuri mai mult sau mai puțin răsunătoare, așa că așteptările față de noul început, cu Rudi Garcia la comandă, erau moderate. Un singur lucru n-a fost luat în calcul: Luis Enrique și Zeman veniseră la Roma după ce antrenaseră în a doua divizie, Segunda și Serie B, în vreme ce Rudi Garcia făcuse totuși din Lille o surprinzătoare campioană a Franței. Și nu demult.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
S-a spus pînă în acest week-end că Roma n-a avut meciuri complicate, cu excepția derbyului cu Lazio, și că n-a avut deplasări problematice. Se aștepta acest duel cu Inter-ul lui Walter Mazzari, un alt antrenor lăudat, pentru a se confirma senzațiile pozitive transmise anterior. Și s-a confirmat. Roma a defilat în orașul modei ca un manechin de clasă internațională, cu mișcări și design ce au stîrnit admirație și, evident, laude. Și au conturat ipoteza că, alături de Napoli, putem vorbi de încă un candidat serios la supremația deținută de Juventus în Serie A.
Pe ”San Siro” s-au văzut limitele Inter-ului și forța Romei. La acest din urmă aspect o să încerc să mă refer în cele ce urmează. Căci e surprinzător de unde a găsit Rudi Garcia resurse pentru a crea această forță. Roma nu s-a schimbat spectaculos față de sezonul trecut. E adevărat, s-au făcut transferuri destule, trei foarte bune, cîte unul pe fiecare linie, Benatia, Strootman și Gervinho, iar eu aș încerca să-l adaug aici și pe Ljajic, care cred că se va impune ușor-ușor, căci are calitate. Rudi Garcia nu s-a repezit să arunce cu banii încasați pe Marquinhos, Osvaldo, Lamela și Stekelenburg, și vorbim aici de peste de 80 de milioane de euro, ceea ce, de exemplu, a făcut Rafa Benitez la Napoli. Au fost aduși jucători pe care Rudi i-a considerat utili în concepția sa de joc.
Hai să vorbim puțin despre această concepție! Și să deslușim astfel ce a făcut Rudi Garcia de a reușit să schimbe, într-un timp atît de scurt, fața acestei echipe. La Lille, Rudi Garcia a cîștigat campionatul cu un modul 4-3-3, cu o echipă disciplinată pînă la obsesie, cu destul de puțină imaginație, deși-l avea pe Eden Hazard, cu roluri precise pe fiecare zonă a terenului, cu linii extrem de apropiate atît de faza de atac, cît și pe cea de apărare. Formula sa standard în apărare era Debuchy-Chedjou- Rami-Beria, în fața lor venea o linie de trei ce asigura densitate și echilibru, Cabaye-Mavuba-Balmont, în care fiecare avea rolul său bine stabilit, Mavuba cu recuperarea, Cabaye cu construcția, Balmont cu ajutorul, iar linia de atac era formată din Gervinho-Musa Sow-Eden Hazard, la care Sow, acum la Fener, avea rolul killerului de careu.
Rudi Garcia e tipul de antrenor care caută să impună același stil echipelor pe care le pregătește. Cam cum fac Guardiola, Mourinho, Benitez. Ancelotti de exemplu e mai maleabil, lucrează, așa cum am mai scris aici, cu materialul președintelui, schimbă tactica în funcție de ce găsește la fața locului, nu cere jucători care să se adapteze concepției sale. Dacă am căuta să asociem numele de mai sus cu cele din componența Romei de azi am reuși, în mare. Mi se pare că linia de mijloc a Romei de azi, Pjanic-De Rossi-Strootman e peste cea a lui Lille cu care Rudi a ieșit campion, iar asta e foarte important într-un campionat precum Serie A unde mijlocul terenului e decisiv. De Rossi pare că și-a găsit în sfîrșit o poziție preferată, ca vîrf al unui triunghi orientat spre propria poartă, Pjanic se regăsește într-un fel în postul pe care-l avea la Lyon, pe care Rudi îl știe bine, căci i-a fost adversar, iar pe vremea aceea Lyon chiar era o forță în Franța, în timp ce Strootman se apropie de acel mijlocaș britanic ”box-to box”.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI AS ROMA GĂSIȚI AICI:
Existăși ceva diferențe. Cea mai mare se numește Totti. Romei de azi îi lipsește atacantul de careu, iar asta arată că Rudi Garcia știe să se și adapteze. I-a găsit lui Totti o poziție pe care să se poată simți bine, iar echipa să nu sufere. Totti e o instituție în sine la Roma, iar colaborarea sa destul de proastă cu Luis Enrique și cu Zeman a fost un element decisiv în parcursul prost al echipei. Paradoxal de proastă a fost relația cu Zeman, căci prima lor colaborare, cu Totti avînd 21 de ani și așezat undeva în stînga, de unde putea să plece spre centru, a adus echipei atunci peste 30 de goluri. Acum, Totti pare ușor anarhic în geometria echipei, dar e o anarhie asumată de Rudi Garcia. Echipa știe că Totti nu se apără decît rar, așa că atunci cînd adversarul are mingea vedem imediat 10 oameni în spatele ei, al 11-lea, Totti, așteptînd momentul potrivit. Libertatea pe care a primit-o căpitanul e probabil un soi de elixir al tinereții pentru el, căci îl vedem azi ca-n timpurile lui cele mai bune.
În vreme ce la Lille, fiecare dintre fotbaliștii liniei de atac aveau roluri bine stabilite, inclusiv Hazard, la Roma nu-i chiar așa, iar asta cred că din pricina lui Totti. Acea libertate de mișcare a lui Totti se transmite și celorlalți doi, Gervinho e cînd vîrf de careu, cînd extremă, la fel Florenzi. Mai sus spuneam de Ljajic, mie mi se pare că are calități care-l apropie de Eden Hazard din perioada Lille. Normal ar fi să joace, însă atunci cînd îl ai pe Totti e greu să folosești un al doilea ”fantezist” care să nu facă sută la sută faza defensivă. Ljajic pare însă ucenicul lui Totti, iar tinerețea e de partea sa.
Azi, Roma e candidată la titlu. Aștept etapa viitoare să văd ipoteza pe deplin confirmată. În etapa viitoare, Roma întîlnește acasă pe Napoli, un meci care promite a fi un spectacol deosebit și-n tribune, căci un ”Derby del Sole” cu cele două combatante pe primele două locuri nu s-a mai văzut de mult. Pauza obligatorie din campionate ar putea să fie un ușor handicap pentru Roma, căci în momente de entuziasm nu e bună o astfel de perioadă de liniște, căci fotbalul, cum am tot zis, e o stare de spirit. Și ar mai fi un mic handicap al Romei. Lotul nu e la fel de profund ca al lui Juve sau Napoli, cu toate că mai există un Bradley sau Destro, aflați la recuperare, ceea ce poate aduce, în viitor, probleme, căci vor apărea suspendări sau accidentări. Chit că echipa nu joacă în Europa. Cred însă că dacă Roma va menține această linie pînă la sfîrșitul anului, nu de victorii consecutive, căci asta deja e prea greu, ci de prestații convingătoare, perioada de mercato din iarnă va fi folosită pentru întăriri.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI JUVENTUS GĂSIȚI AICI:
Două vorbe, foarte scurt, despre Juventus, mai ales după ce am văzut în Juve-Milan. Promit să mă refer cît de curînd și la Milan. Juventus pare involuntar cu gîndul la Liga Campionilor. Și e pe undeva normal. După două campionate în care nu prea a avut adversar în Serie A, un al treilea titlu și-ar pierde din strălucire dacă nu ar fi completat de o performanță notabilă în Europa. E riscul pe care, mi se pare, îl are și Steaua în campionatul nostru, unde mult mai bună decît toate celelalte la un loc. Cînd ești însă prea bun în propriul campionat și nu aduci nimic notabil în Europa, meritele cîștigării unui titlu intern se diminuează gradual, vezi proverbul nostru cu chiorii în țara orbilor.
Fotbalul italian e dator la nivelul competițiilor europene, iar Juventus pare să-și fi asumat această tentativă de revenire în prim-plan. Obsesiile însă nu-s bune în acest sport, iar rezultatele din Ligă cu FC Copenhaga și Galatasary pot proveni de aici. Juventus a bătut pe Milan pentru că, pur și simplu, e mai bună, dar calitatea jocului nu mi s-a părut la înălțimea diferenței existente între loturi.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI AC MILAN GĂSIȚI AICI:
Nu cred că se aștepta cineva în Italia ca AS Roma să aibă un asemenea start de sezon în Serie A. De fapt, cred că nici în Roma nu se aștepta cineva ca AS Roma să fie lider în octombrie, la momentul întreruperii campionatului, lider cu maxim de puncte, cu 21 de goluri date și cu un singur gol încasat. Mai ales că Roma se înscrisese și în acest sezon pe linia ultimelor două, antrenor nou, proiect nou, iluzii noi. Cele două anterioare, cu Luis Enrique și Zeman, fuseseră eșecuri mai mult sau mai puțin răsunătoare, așa că așteptările față de noul început, cu Rudi Garcia la comandă, erau moderate. Un singur lucru n-a fost luat în calcul: Luis Enrique și Zeman veniseră la Roma după ce antrenaseră în a doua divizie, Segunda și Serie B, în vreme ce Rudi Garcia făcuse totuși din Lille o surprinzătoare campioană a Franței. Și nu demult.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
S-a spus pînă în acest week-end că Roma n-a avut meciuri complicate, cu excepția derbyului cu Lazio, și că n-a avut deplasări problematice. Se aștepta acest duel cu Inter-ul lui Walter Mazzari, un alt antrenor lăudat, pentru a se confirma senzațiile pozitive transmise anterior. Și s-a confirmat. Roma a defilat în orașul modei ca un manechin de clasă internațională, cu mișcări și design ce au stîrnit admirație și, evident, laude. Și au conturat ipoteza că, alături de Napoli, putem vorbi de încă un candidat serios la supremația deținută de Juventus în Serie A.
Pe ”San Siro” s-au văzut limitele Inter-ului și forța Romei. La acest din urmă aspect o să încerc să mă refer în cele ce urmează. Căci e surprinzător de unde a găsit Rudi Garcia resurse pentru a crea această forță. Roma nu s-a schimbat spectaculos față de sezonul trecut. E adevărat, s-au făcut transferuri destule, trei foarte bune, cîte unul pe fiecare linie, Benatia, Strootman și Gervinho, iar eu aș încerca să-l adaug aici și pe Ljajic, care cred că se va impune ușor-ușor, căci are calitate. Rudi Garcia nu s-a repezit să arunce cu banii încasați pe Marquinhos, Osvaldo, Lamela și Stekelenburg, și vorbim aici de peste de 80 de milioane de euro, ceea ce, de exemplu, a făcut Rafa Benitez la Napoli. Au fost aduși jucători pe care Rudi i-a considerat utili în concepția sa de joc.
Hai să vorbim puțin despre această concepție! Și să deslușim astfel ce a făcut Rudi Garcia de a reușit să schimbe, într-un timp atît de scurt, fața acestei echipe. La Lille, Rudi Garcia a cîștigat campionatul cu un modul 4-3-3, cu o echipă disciplinată pînă la obsesie, cu destul de puțină imaginație, deși-l avea pe Eden Hazard, cu roluri precise pe fiecare zonă a terenului, cu linii extrem de apropiate atît de faza de atac, cît și pe cea de apărare. Formula sa standard în apărare era Debuchy-Chedjou- Rami-Beria, în fața lor venea o linie de trei ce asigura densitate și echilibru, Cabaye-Mavuba-Balmont, în care fiecare avea rolul său bine stabilit, Mavuba cu recuperarea, Cabaye cu construcția, Balmont cu ajutorul, iar linia de atac era formată din Gervinho-Musa Sow-Eden Hazard, la care Sow, acum la Fener, avea rolul killerului de careu.
Rudi Garcia e tipul de antrenor care caută să impună același stil echipelor pe care le pregătește. Cam cum fac Guardiola, Mourinho, Benitez. Ancelotti de exemplu e mai maleabil, lucrează, așa cum am mai scris aici, cu materialul președintelui, schimbă tactica în funcție de ce găsește la fața locului, nu cere jucători care să se adapteze concepției sale. Dacă am căuta să asociem numele de mai sus cu cele din componența Romei de azi am reuși, în mare. Mi se pare că linia de mijloc a Romei de azi, Pjanic-De Rossi-Strootman e peste cea a lui Lille cu care Rudi a ieșit campion, iar asta e foarte important într-un campionat precum Serie A unde mijlocul terenului e decisiv. De Rossi pare că și-a găsit în sfîrșit o poziție preferată, ca vîrf al unui triunghi orientat spre propria poartă, Pjanic se regăsește într-un fel în postul pe care-l avea la Lyon, pe care Rudi îl știe bine, căci i-a fost adversar, iar pe vremea aceea Lyon chiar era o forță în Franța, în timp ce Strootman se apropie de acel mijlocaș britanic ”box-to box”.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI AS ROMA GĂSIȚI AICI:
Existăși ceva diferențe. Cea mai mare se numește Totti. Romei de azi îi lipsește atacantul de careu, iar asta arată că Rudi Garcia știe să se și adapteze. I-a găsit lui Totti o poziție pe care să se poată simți bine, iar echipa să nu sufere. Totti e o instituție în sine la Roma, iar colaborarea sa destul de proastă cu Luis Enrique și cu Zeman a fost un element decisiv în parcursul prost al echipei. Paradoxal de proastă a fost relația cu Zeman, căci prima lor colaborare, cu Totti avînd 21 de ani și așezat undeva în stînga, de unde putea să plece spre centru, a adus echipei atunci peste 30 de goluri. Acum, Totti pare ușor anarhic în geometria echipei, dar e o anarhie asumată de Rudi Garcia. Echipa știe că Totti nu se apără decît rar, așa că atunci cînd adversarul are mingea vedem imediat 10 oameni în spatele ei, al 11-lea, Totti, așteptînd momentul potrivit. Libertatea pe care a primit-o căpitanul e probabil un soi de elixir al tinereții pentru el, căci îl vedem azi ca-n timpurile lui cele mai bune.
În vreme ce la Lille, fiecare dintre fotbaliștii liniei de atac aveau roluri bine stabilite, inclusiv Hazard, la Roma nu-i chiar așa, iar asta cred că din pricina lui Totti. Acea libertate de mișcare a lui Totti se transmite și celorlalți doi, Gervinho e cînd vîrf de careu, cînd extremă, la fel Florenzi. Mai sus spuneam de Ljajic, mie mi se pare că are calități care-l apropie de Eden Hazard din perioada Lille. Normal ar fi să joace, însă atunci cînd îl ai pe Totti e greu să folosești un al doilea ”fantezist” care să nu facă sută la sută faza defensivă. Ljajic pare însă ucenicul lui Totti, iar tinerețea e de partea sa.
Azi, Roma e candidată la titlu. Aștept etapa viitoare să văd ipoteza pe deplin confirmată. În etapa viitoare, Roma întîlnește acasă pe Napoli, un meci care promite a fi un spectacol deosebit și-n tribune, căci un ”Derby del Sole” cu cele două combatante pe primele două locuri nu s-a mai văzut de mult. Pauza obligatorie din campionate ar putea să fie un ușor handicap pentru Roma, căci în momente de entuziasm nu e bună o astfel de perioadă de liniște, căci fotbalul, cum am tot zis, e o stare de spirit. Și ar mai fi un mic handicap al Romei. Lotul nu e la fel de profund ca al lui Juve sau Napoli, cu toate că mai există un Bradley sau Destro, aflați la recuperare, ceea ce poate aduce, în viitor, probleme, căci vor apărea suspendări sau accidentări. Chit că echipa nu joacă în Europa. Cred însă că dacă Roma va menține această linie pînă la sfîrșitul anului, nu de victorii consecutive, căci asta deja e prea greu, ci de prestații convingătoare, perioada de mercato din iarnă va fi folosită pentru întăriri.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI JUVENTUS GĂSIȚI AICI:
Două vorbe, foarte scurt, despre Juventus, mai ales după ce am văzut în Juve-Milan. Promit să mă refer cît de curînd și la Milan. Juventus pare involuntar cu gîndul la Liga Campionilor. Și e pe undeva normal. După două campionate în care nu prea a avut adversar în Serie A, un al treilea titlu și-ar pierde din strălucire dacă nu ar fi completat de o performanță notabilă în Europa. E riscul pe care, mi se pare, îl are și Steaua în campionatul nostru, unde mult mai bună decît toate celelalte la un loc. Cînd ești însă prea bun în propriul campionat și nu aduci nimic notabil în Europa, meritele cîștigării unui titlu intern se diminuează gradual, vezi proverbul nostru cu chiorii în țara orbilor.
Fotbalul italian e dator la nivelul competițiilor europene, iar Juventus pare să-și fi asumat această tentativă de revenire în prim-plan. Obsesiile însă nu-s bune în acest sport, iar rezultatele din Ligă cu FC Copenhaga și Galatasary pot proveni de aici. Juventus a bătut pe Milan pentru că, pur și simplu, e mai bună, dar calitatea jocului nu mi s-a părut la înălțimea diferenței existente între loturi.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI AC MILAN GĂSIȚI AICI:
E o obișnuință în fotbal, nu doar în al nostru, în general. E o lege nescrisă, o axiomă ce nu necesită demonstrație pentru că nu e nimic de domonstrat aici. Pur și simplu așa ne-am învățat, să spunem că atunci cînd o echipă cîștigă și merge bine,meritele sînt ale jucătorilor, care, nu-i așa, sînt de mare valoare și nu poate fi altfel. Atunci cînd lucrurile merg prost însă, de vină e clar antrenorul. Petru că, nu-i așa, chiar dacă jucătorii sînt de mare valoare, el nu a știut să-i gestioneze, să-i așeze în teren. Iar dacă jucătorii nu sînt de mare valoare, tot antrenorul e de vină atunci cînd nu-s rezultate, pentru că nu s-a făcut înțeles în fața conducerii, nu a știut să ceară, n-a avut suficientă personalitate.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Un antrenor care mie mi s-a părut întotdeauna foarte bun e Walter Mazzari. Am avut de-a lungul timpului o grămadă de discuții în contradictoriu cu Ovidiu Ioanițoaia, probabil cel mai cunoscut și vechi suporter al lui Napoli de la noi. Încă de pe vremea lui Maradona, al cărui admirator necondiționat și este. Lui nu i-a plăcut niciodată de Mazzari și gata. Avea și argumente, la fel cum le aveam și eu pe ale mele. Cu aerul său de Al Bano (apropo, știați că Al Bano a împlinit 70 de ani!!!) și cu stilul său inconfundabil de a se agita pe bancă și de a se încălzi, ca un motor diesel, pe măsură ce meciul se derula, ceea ce-l făcea și-l face și acum să termine partidele în cămașă, chiar dacă afară e destul de frig, mi s-a părut întotdeauna că Walter Mazzari e bun. Că știe meserie, că înțelege derularea meciurilor, că tie să le citească pe parcurs.
Și mai are un merit Mazzari. Destul de mare în contextul fotbalului agitat de azi. Știe să facă vestiar și să genereze stabilitate. Nu știu cum face, dar reușește. A făcut-o la Napoli, unde e cel mai greu, și iată că reușește și la Inter. Toți foștii mari fotbaliști cu care am mai discutat de-a lungul timpului spun că atmosfera contează mult în obținerea de performanțe, iar faptul că antrenorul știe s-o facă e foarte important. Pentru asta, trebuie să fie bine pregătit, dar și onest, astfel ca lotul să simtă că nimeni nu e favorizat, că toată lumea are șansa lui.
Inter are, după 5 etape, același număr de puncte ca Juventus și Napoli, pierzînd doar două dintr-un parcurs ce putea fi impecabil, chiar în meciul cu Juve. Ba a și reușit un 7-0 în deplasare, ceea ce, oricît de slabă ar fi Sassuolo, ceea ce nu prea s-a văzut cu Napoli miercuri, un astfel de rezultat nu prea e obișnuit în fotbalul italian.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE INTERULUI GĂSIȚI AICI:
Am văzut meciul cu Fiorentina de joi. Mi s-a părut că Inter stă mai bine din punct de vedere fizic, ceea ce s-a văzut pe final. Echipa pare să se fi obișnuit fără prea mare efort la noul sistem tactic, cel cu 3 fundași centrali, ceea ce pe undeva e explicabil, căci și Andrea Stramaccioni mai folosea acest sistem. Din punctul ăsta de vedere, mai greu îi e lui Rafa Benitez la Napoli, care a jucat cu 3 oameni pe fund în ultimii ani și acum trebuie să treacă la formula cu 4. Spre deosebire de Rafa, Mazzari nu e implicat în competiții europene, ceea ce-i permite să joace mai mereu cu aceeași jucători, care pot astfel să aprofundeze schimbările.
Cu Fiorentina, lui Mazzari i-au ieșit și schimbările. Kovacici și Icardi, introduși imediat după golul de 0-1, au adus un plus evident, iar Interul a întors rezultatul. Poate că mulți l-ar vedea titular pe Kovacici, al cărui talent e vizibil, însă deocamdată Ricky Alvarez pare în cel mai bun moment al carierei. În plus, Fiorentina a jucat partitura pe care și-o dorea Mazzari. Nu știu cît e opțiunea lui Montella și cît e condiționat de calitățile jucătorilor din lot, însă Fiorentina mi se pare echipa care-și dorește cel mai mult posesia din Serie A. Poate după Juventus, numai că, atunci cînd vorbim despre Juve trebuie s-o situăm cu un etaj mai sus, valoric vorbind, față de toate celelalte competitoare. Fiorentina a pierdut și fiindcă a cedat din punct de vedere fizic lupta. Plus că i-a lipsit Mario Gomez. Rossi nu poate încă duce 90 de minute intense, Joaquin de asemenea, iar Borja, atunci cînd nu mai are aer nu mai are nici inteligență în joc.
Nu știu dacă Inter-ul lui Mazzari e mai bun decît Napoli cu Rafa Benitez. Parcă nu, dar nu întotdeauna asta contează. Știu însă că la Napoli, Mazzari n-a avut niciodată șansa unui transfer de genul lui Higuain sau a unei campanii precum cea din vara asta. Cu toate astea, rezultatele au mai venit. Pe ideea asta, chiar în condițiile unui lot mai subțirel, Inter poate spera la mai mult decît se gîndeau fanii săi la începutul sezonului. În plus, dacă schimbarea patronului se realizează fără convulsii, e posibil ca întăririle să vină în iarnă.
Oricum, sezonul ăsta de Serie A e mult mai interesant decît altele.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!