Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.
Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.
Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.
Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:
În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.
Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.
Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.
Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.
Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.
Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.
Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.
Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!
Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.
Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.
La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.
United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.
Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.
Scriam acum cîteva zile, atunci cînd dezbăteam aici subiectul Gareth Bale, că am unele rezerve față de dorințele, exprimate public, ale unor fotbaliști de a juca la o echipă sau alta. Dorințe ce dispar subit atunci cînd intervine o mărire de salariu sau o prelungire de contract. Dintr-o dată, cel care declara că ar fi extrem de încîntat să evolueze la un anume club uită și de sentimentele afișate și schimbă macazul, declarînd acum că totul a fost o interpretare eronată și că el e foarte fericit acolo unde se află. Cu cît mărirea de salariu e mai mare, cu atît și fericirea e mai mare. Pînă data viitoare…
E un soi de perpetuum mobile. Ne întîlnim cu aceste situații în general în perioadele de marcato, mai ales în cea de vară. Denimirea corectă e manipulare prin presă.
Să le luăm, ca exemplu, cîteva cazuri recente. Thiago Silva. Are contract beton la PSG, dar e dorit insistent de Barcelona. Cît de reală e insistența, noi nu avem de unde să știm. Logic ar fi ca un club de talia PSG-ului să nu aibă nici un fel de probleme în a reține un fotbalist aflat sub contract. Nu are probleme financiare, nu are de ce să-și pună problema vînzărilor pentru echilibrarea bugetului. Pînă la urmă, cea mai normală declarație e cea dată, zice-se, de șeicul finanțator al parizienilor, ”dacă mă mai enervați mult cu Thiago Silva, plătesc clauza lui Messi și vă liniștesc”. Vă veți repezi să spuneți că Messi nu vrea să plece de la Barcelona, că e fericit, că e recunoscător clubului catalan, bla bla bla. Atît de recunoscător e Messi că are deja vreo 4 sau 5 măriri de contract. Credeți că dacă lui Messi i s-ar reduce, prin absurd, salariul la jumătate ar mai fi așa de fericit la Barcelona? Eu nu cred.
Ce vreau să spun cu asta. Fericirea unui fotbalist vine, în general, din zerurile salariului. Cu cît mai multe, cu atît mai mare e fericirea. Manipularea prin presă acum intervine. Thiago Silva aruncă o idee: ”Oricine și-ar dori să joace la Barcelona”. Impresarul său confirmă interesul catalanilor. Presa abundă de informații potrivit cărora același impresar, Paulo Tonietto pe numele său, pentru cei foarte riguroși, se tot întîlnește cu oficiali ai Barcelonei ca să discute situația lui Thiago Silva. E clar interzis asta, dar pe cine să intereseze. Pe măsură ce discuțiile se întețesc, vine și reacția celor de la PSG: prelungire de contract pe incă doi ani, deci pînă în 2018, plus o mărire de salariu de 2 milioane de euro pe sezon. Mărire care intră în vigoare imediat, astfel că Thiago Silva va cîștiga 12 milioane de euro pe sezon în loc de 10. Un plus de 10 milioane, așadar, dintr-un foc, dar mai ales o garanție, căci la momentul expirării noii înțelegeri, brazilianul va avea 34 de ani. O nimica toată.
Fac o scurtă paranteză. Pe Thiago Silva, Barcelona l-a avut în mînă vara trecută. Relațiile catalanilor cu AC Milan erau și sînt excelente, iar milanezii n-ar fi avut nimic împotrivă să-l dea la Barcelona pentru același preț pe care l-a plătit PSG. Diferența a făcut-o salariul, dar și o oarecare idiosincrazie a Barcelonei cînd vine vorba de postul de fundaș central, o atitudine greu de priceput totuși, căci toată lumea e de acord, și era și vara trecută, că e un post deficitar. Prin același impresar al său, Thiago Silva solicita Barcelonei un salariu de 8,5 milioane de euro, care l-a fi plasat,pe scara salarială a clubului, peste etajul ocupat de Xavi, Puyol și Valdes. Catalanii s-au blocat la 7,5 milioane, iar PSG a plusat pînă la 10 milioane. Game over.
O pierdere mare totuși, căci postul de fundaș central la Barcelona, în contextul jocului practicat și a ideii de construcție din zona apărării impusă de Guardiola, e foarte greu de acoperit. Dovadă ce se întîmplă acum.
Paranteză închisă. Mergem mai departe. Tot la PSG rămînem însă. Un alt caz, Marco Veratti. Aproape anonim în vara trecută pentru publicul larg, a devenit brus un nume intresant după prestațiile din acest sezon. Motiv pentru care speculațiile n-au încetat să apară. Real Madrid mai întîi, apoi Juventus, mai nou Napoli, iată cîteva cluburi interesate. La 19 ani, cît avea cînd s-a mutat la Paris, direct de la Pescara, din Serie B, Veratti n-a pus mari probleme și a acceptat un salariu de 1,2 milioane de euro pe sezon, pînă în 2017. Puțin, foarte puțin, trebuie că și-a spus agentul său, Donato Di Campli, în aeste zile. Brusc, Marco a început să dea de înțeles că i-ar plăcea tare mult la Real, că Napoli chiar e un proiect interesant, una peste alta că ar cam avea gînduri de plecare. A dat de înțeles pînă ce au înțeles și șefii PSG-ului. Care au acționat, contract pînă în 2018, 2,6 milioane pe an, ceva mai mult decît dublu față de ce avea. Sînt în stare să pun pariu acum că pînă în 2018, Veratti va prelungi, cu mărire de salariu aferentă, de cel puțin două ori acest contract.
Că Ibrahimovici e următorul pe listă, nu cred că mai e o noutate. A dat de înțeles că e ușor nefericit încă de prin martie. După ce Ancelotti a ajuns, într-un final, la Real Madrid, au apărut zvonuri cum că l-ar urma și Zlatan. Mai ales că la el era un lucru obișnuit, agentul său, Mino Raiola, fiind un bun strateg al acestor demersuri. Așa că se așteaptă o prelungire tot pînă în 2018, cu o mărire de la 14 la 16 milioane de euro a salariului stagional.
Arturo Vidal e și el pe această listă. Un transfer excepțional reușit de Juventus, un fotbalist de mare calitate, al cărui rol în angrenajul campioanei Italiei e extrem de important. Aș zice, e doar o părere, cel mai important. Mi se pare, că în acest moment, cu toată simpatia pe care am declarat-o pentru Pirlo, Vidal ar mai greu de înlocuit. Au apărut tentațiile și-n cazul chilianului. Real Madrid, Chelsea, Bayern, iată trei motive numai bune pentru ca șefii lui Juventus să treacă la acțiune și să-i propună un salariu de 4 milioane pe sezon și un contract mărit pînă în 2018. Tuttosport zice că totul e făcut, fotbalistul însă dezminte. În cîteva zile însă cred că vom avea și confirmarea oficială.
Vorbeam de manipulare. Să explic un pic. În aceste zile de mercato, sîntem bombardați de știri și zvonuri, care mai de care mai bombastice. Aceste zvonuri nu apar din imaginația ziariștilor ori din visele lor, ci din diverse surse, care au tot interesul să facă publice astfel de lucruri.
Încă de la început trebuie să precizez că pot fi ușor subiectiv. Andrea Pirlo e unul dintre jucătorii mei preferați. N-am mulți, dar Pirlo e unul dintre ei. Mi-a plăcut întotdeauna, mi s-a părut formidabilă liniștea pe care o degaja cînd era în teren, felul în care stăpînea jocul și se stăpînea, căile pe care le găsea de a ieși din presiunea adversarilor.
L-am văzut în 2003, la Manchester. Imediat după finala Ligii Campionilor pe care o cîștigase cu Milan împotriva lui Juventus. În pranteză fie spus, una dintre cele mai urîte finale pe care le-am văzut la viața mea, și am văzut destule. A ieșit la zona mixt aimediat în spatele lui Neded, care era la Juve atunci și care nu jucase acea finală din pricina unui cartonaș galben stupid luat în semifinala cu Real Madrid. Nedved n-a răspuns la nici o întrebare, ba chiar a dat un picior la gardul metalic, ce delimita culoarul pecare ieșeau fotbaliștii de zona în care stăteau jurnaliștii, de multora le-a stat inima, crezînd că e un atentat ceva. 11 septembrie era încă foarte proaspăt în memorie. Pirlo a părut ușor amuzat de situație, logic, căci el era din tabăra învingătoare. L-am oprit, s-a oprit, i-am spus că sînt din Romania și l-am întrebat ceva de Lucescu. Printre altele. Interviurile din zona mixta sînt un amestec de banal și obligație, așa că răspunsurile sînt de cele mai multe ori politicoase, dar nespectaculoase. Așa a răspuns și el, apoi mi-a spus să-i transmit ”tanti auguri” lui Mircea. Chiar așa i-a spus, Mircea. Mi s-a părut simpatic. Cred că am făcut și o poză cu el, dar nu mai știu pe unde e, e posibil să se afle în arhiva unui cotidian de mare succes altădată, dar pe care se chinuie unii să-l închidă acum și nu știu cum să facă.
Recent am dat peste autobiografia lui Andrea Pirlo. Se cheama ”Penso quindi gioco”. Mi se pare un titlu excelent. E o lectură bună pentru pasionați și o recomand. Nu costă mult, plus că bănuiesc că există ”soluții” și pentru un download pe internet. Miercuri, la Fotbal European, am discutat un pic despre Pirlo. M-a surprins, și ne-a suprins pe toți cei din studio, faptul că Pirlo nu figura în echipa campionatului pe care o trimiseseră cei de la televiziunea italiană. Cred că n-avea cum să lipsească din linia de mijloc, de lîngă Vidal, căci societatea pe care o crează cei doi mi se pare fundamentală pentru victoriile lui Juve din ultimele două sezoane.
Să revin la carte. E un pasaj acolo care mi-a reținut atenția, căci i s-a părut că sesizez o undă de regret în acele rînduri. Pirlo povesteste despre o discuție cu Pep Guardiola. Pirlo povestise inițial despre pasiunea lui pentru Playstation. Și despre orele pe care le petrecea, împreună cu Nesta, colegul lui de cameră în cantonamente, jucînd fotbal. ”Mergeam devreme la micul dejun, pe la 9, apoi pînă la masa de prînz nu mai ieșeam din cameră și jucam. Amîndoi voiam să jucăm cu FC Barcelona, așa că alegeam amîndoi această echipă. Jucam Barcelona cu Barcelona, așa că oricum se termina, Barcelona cîștiga”.
Episodul cu Guardiola s-a petrecut în 2010, imediat după un ”amical” dintre Barcelona și Milan jucat pe ”Camp Nou”. Povestește Pirlo: ”Manuel Estiarte a venit la noi în vestiar și mi-a zis <<Andrea, Pep vrea să te vadă>>. Îl știam pe Estiarte de cînd juca polo în Italia, dar la început nu l-am recunoscut, pentru că nu-l văzusem niciodată în afara bazinului, în costum”. În paranteză fie spus, Manuel Estiarte e un fost mare jucător de polo, cu o carieră impresionantă, care și-a petrecut mulți ani în Italia și care e cel mai bun prieten al lui Pep Guardiola, cu care va merge și la Bayern. Revenim la poveste. ”Am ajuns în biroul lui Pep. Ne intersectasem de cîteva ori prin campionatul italian. Mi-a zis << Uite, noi avem o echipă senzațională. Dar aș vrea să te gîndești dacă nu vrei să vii să joci la noi. Mi-a trebui cineva care să-i completeze pe Xavi și Iniesta, să-i concurezez, și cred că tu ai fi ideal. Te rog să te gîndești și dacă accepți o să încercăm să vorbim cu Milan”.
Nu s-a concretizat nimic. A fost vara lui Ibrahimovici, trecerea lui de la Barcelona la Milan a captat toate energiile. Pirlo amintește doar că Milan n-a fost de acord cu plecarea lui, destul de ciudat, dacă stăm să ne gîndim că peste doar un an îl lăsa să plece gratis la Juventus. Ce s-ar fi întîmplat dacă arfi ajuns la Barcelona, cu ce ar fi putut să ajute el o echipă ce va cîștiga campionatul și Liga Campionilor, iată întrebări la care nu avem răspuns. Dar putem să ne imaginăm. Mie, unul, Pirlo mi se pare singurul italian care ar fi fost capabil să joace în acea echipă a Barcelonei.
Mai nou, circulă un zvon cum că Ancelotti l-ar vrea lîngă el la Real Madrid. Evident în caz că va ajunge, în cele din urmă, să antreneze pe ”Bernabeu”. Pirlo are acum 3 ani mai mult, uzura sa a crescut, în sezonul trecut a comis destule greșeli pe care altădată nu le comitea. Dar eu, subiectiv fiind, repet, tot cred că ar face față. Pentru cine totuși nu are încredere, cîteva imagini poate vă vor schimba impresia.
După 0-2 în tur, tot ce i-a mai rămas lui Juventus de făcut e să apeleze la orgoliu. La orgoliul său de mare echipă a Italiei, dar și a Europei, la orgoliul lui Buffo, care a comis-o rău la Munchen, la orgoliul lui Pirlo, la orgoliul cu doze de nebunie al lui Pogba, la orgoliul specific zonei al lui Vucinici. Și la orgoliul fanilor ce vor umple sigur stadionul convinși că echipa lor va încerca imposibilul. Iar atunci cînd încerci imposibilul, vezi ceea ce a făcut Dortmund, e foarte posibil să-l transformi chiar în asta, în posibil.
Întrebat despre această partidă, proaspătul campion al Germaniei, Jupp Heynckes, a folosit un cuvînt ce definește felul gîndesc nemții. ”A fost DOAR 2-0 în tur”. DOAR. Bayern va tratata cu seriozitate germană acest meci, asta e sigur. L-a pierdut pe Kroos, dar în tur parcă nici nu s-a simțit. Sînt curios dacă vor juca din nou împreună Robben și Ribery, ceea ce ar însemna o forță colosală, sau se va apela la o variantă mai pașnică. Eventual cu 3 mijlocași centrali, căci revine Javi Martinez, ceea ce ar permite din nou o presiune constantă asupra lui Pirlo și ar elibera din sarcinile defensive ale lui Thomas Muller.
Juve are două mari probleme, în afară de cele două foarte mari, mă refer la golurile încasate la Munchen. Lipsesc Vidal și Lichtsteiner, două piese esențiale. Probabil că va intra Pogba. Nu cred că poate lipsi astăzi Vucinici, pe care l-aș pune alături de Matri, deși cred că va fi pînă la urmă titular Quagliarela. Sau, de ce nu?, Conte ar putea încerca surpriza cu o formulă mai ofensivă, ceea ce n-a mai făcut pînă acum, dar niciodată în acest sezon n-a fost pus în postura de întoare un handicap de 2-0 în fața unei echipe pe care toți o văd principala favorită la cîștigarea trofeului.
În avancronica partidei de pe ”Allianz Arena” (spre deosebire de emisiunea Euro-Fotbal, aici am voie să spun cum se numește stadionul) scriam despre examenul pe care actuala și viitoarea campioană a Italiei îl dă împotriva lui Bayern. Așa a fost. Pînă acum, Juve n-a prea avut adversari de acest calibru, în aceste două sezoane de supremație în Serie A, căci nici o echipă din Italia nu deține în acest moment forța pe care o arată viitoarea campioană din Bundesliga.
Primul examen a fost picat. Bayern a fost ca o avalanșă pentru Juve, care a avut noroc că și-a putut păstra respirația pînă la final. Și că a putut lăsa ceva speranțe pentru meciul retur. Speranța moare ultima și, cu toate că pare foarte greu, există și procente de reușită. Iar aici, indiferent că place unora și displace altora, ceea ce a făcut Steaua cu Ajax e un exemplu.
Juve a avut o mare problemă numită Andrea Pirlo. E referința sa în joc, farul care indică drumul celorlalte corăbii din teren. Cu Bayern, Pirlo a fost depășit. Și nu mă refer la faza primului gol, deși o astfel de greșeală din partea unui fotbalist cu o astfel de experiență e mai rar văzută, ci despre întregul context al partidei. Ritmul și presiunea sufocantă impuse de Bayern l-au scufundat pe Pirlo și poate că n-ar fi fost foarte rău dacă Antonio Conte ar fi apelat mai repede la Pogba.
Ar putea fi adăugat aici și Buffon, ale cărui două erori la cele două goluri sînt indiscutabile, dar care s-a mai scos pe durata jocului cu cîteva intervenții ce au limitat proporțiile scorului. Sigur, se pot găsi destui, și se vor găsi, sînt convins, mai ales pe la noi, unde aruncatul mizeriei sub covor e sport național, care vor aduce în discuție golul de 2-0 al nemților și poziția la limită a lui Mandzukici, ori o eventuală sancțiune pentru Ribery. Sînt detalii ce nu pot lipsi din lectura partidei, dar a pune eșecul pe seama lor ar fi o crasă lipsă discernamînt. Pur și simplu Bayern a fost prea bună.
Bayern mi se pare în momentul ăsta principala favorită la cîștigarea Ligii Campionilor. Peste Barcelona, care are probleme și s-a văzut asta la Paris, peste Real Madrid. Bavarezii inspiră teamă și impun respect. Reprezintă o mașină perfect pusă la punct, o tehnologie germană de multe ori impecabilă.
Accidentarea lui Tony Kroos, foarte gravă din păcate pentru el, sezon aproape terminat, ridică unele probleme, dar s-a văzut cu Juve, în nici un caz probleme de nerezolvat. Thomas Muller pe locul lui, Robben și Ribery în benzi. Ba chiar mi se pare o soluție mai bună pentru Heynckes, căci Thomas Muller l-a substituit perfect pe Kroos, ba chiar a făcut mai bine decît el misiunea de a-l tampona pe Pirlo. În plus, puține echipe se pot lăuda cu o asemenea calitate pe extreme. Lahm-Robben și Alaba-Ribery, sună formidabil, să recunoaștem. Dar și cu o asemenea eficacitate în gura porții, unde există o concurență, Mandzukici vs Mario Gomez, generatoare de mari performanțe.
Dacă aș fi Guardiola, aș începe să-mi pun unele întrebări în legătură cu momentul ales pentru a prelua această echipă.
Există o vorbă veche în fotbal care spune că nu e bine să dai toate golurile într-un singur meci, chiar dacă ai posibilitatea, e mai bine să mai lași și pentru alte confruntări. Mai degrabă o superstiție decît o teorie, această idee a avut puține de-a face cu Bayern de-a lungul timpului, iar cine nu crede n-are decît să-l întrebe pe Johan Cruyff cum s-a simțit cînd bavarezii, invitați de onoare la meciul său de retragere, au dat un 8-0 sec Ajax-ului chiar la Amsterdam. Așa că acest 9-2 cu Hamburg, din week-end, devine mai degrabă anecdotă.
Juve vine și ea după o victorie în ”Derby d”Italia”, mult mai puțin generoasă ca scor, dar suficient de concludentă ca prestație. Ambele echipe sînt așadar liniștite în ceea ce privește competiția internă, așa că sînt clar dispuse la orice în această dublă manșă din Champions League.
Aici însă e altceva. Această competiție are darul de a scoate ce e mai bun din fiecare participantă. Care dacă sînt bune oricum, cazul ambelor în această seară, promite un duel de zile mari. Bayern are o mică problemă. Lipsește Javi Martinez, pe lîngă absența deja intrată în cotidian a lui Badstuber. E disponibil din nou Boateng și cred că va fi utilizat din primul minut, alături de Dante, în locul belgianului Van Buyten. Boateng e mai mobil și mai util în fața unui adversar ce nu are, cu excepția, poate, a lui Matri un atacant veritabil de careu.
Și mai departe e destul de simplu. La prima vedere. Fără Javi Martinez, Heynckes îl va trimite de la început pe Luis Gustavo. N-aș zice că e neapărat un handicap, căci Javi Martinez n-a făcut un sezon demn de cei 40 de milioane de euro plătiți pentru el, dar acomodarea cu un alt fotbal, altă țară, alte obiceiuri nu-i întotdeauna facilă. Luis Gustavo e mai agresiv, nu-i la fel de bun pe faza de construcție ca spaniolul, dar un doar un amănunt. Agresivitatea sa trebuie însă bine controlată, căci Luis Gustavo e capabil și de o eliminare, ceea ce ar fi o mare eroare din partea sa.La meciul cu Leverkusem de acum ceva vreme, Heynckes a probat o linie mediană de 3, cu Luis Gustavo, Javi Martinez și Sckhveinsteiger în același timp, dar această așezare e mai probabilă pentru meciul retur, depinzînd evident și de rezultatul de azi. Fără Javi Martinez și fiind meci acasă, e greu de crezut deci că-l vom vedea pe Timoșciuk.
Apoi ar veni temuta linie de 3 a nemților. Riberry în stînga, Kroos în centru, Thomas Muller, aparent în dreapta. De ce aparent? Urmăriți-l pe Muller în joc. Veți vedea cum se deplasează constant spre centru, nu în diagonală ca Ribery, ci spre o poziție mai centrală, mai apropiată de un al doilea vîrf. În același timp, vîrful, Mandzukici sau Gomez, dar cel mai probabil Mandzukici, se lasă spre dreapta, ceea ce face ca misiunea fundașilor centrali adverși să fie foarte dificilă.
Să trecem la Juve! Ceea ce se întîmplă la campioana Italiei în ultimele sezoane e o demonstrație de lucru bine făcut. Și urmează vremuri și mai bune. Deocamdată acest meci cu Bayern e cel mai greu din mandatul lui Conte, e adevăratul examen al unei echipe ce a subordonat Serie A. 
E posibil să asistăm la o schimbare de filozofie la Conte. În primul rînd la așezare. Obișnuita linie de 3 din apărare e foarte posibil să se transforme într-una de 5. Veți spune că e același lucru, dar e foarte important poziția în care vor sta cei doi laterali, probabil Lichtsteiner și Asamoah, cît de departe vor fi ei de fundașii centrali din zona respectivă, Barzagli și Chiellini. În special cei din dreapta, acolo unde erupe vulcanul Ribery, au un rol foarte important, iar faptul că Lichtsteiner a fost menajat cu Inter arată că și Conte înțelege bine acest lucru. Apoi mai e varianta Pogba. În mod normal, mijlocul lui Juve e clar, Vidal-Pirlo-Marchisio, dar mie nu mi s-ar părea deloc straniu să-l vedem pe Marchisio mai în față și pe Pogba alăturîndu-se lui Vidal și Pirlo. Ar dispărea oarecum dependența de Pirlo, căci dacă Bayern își face pressingul obișnuit, Pirlo va fi asfixiat, și ar apărea, prin apariția lui Pogba, ceva mai multă contondență, cu riscurile de rigoare, vezi Franța-Spania și cele două ”galbene” în 100 și ceva de secunde. Marchisio nu va dispărea, căci n-are cum să dispară, Claudio e un element fundamental în această echipă, dar ar putea fi avansat, într-un soi de 5-3-1-1, în spatele vîrfului, ca să poată primi între linii, să dea ultima pasă sau să încerce șutul, fază care nu i-ar fi străină nici lui Pogba.
Juve nu e Hamburg, dar nici Bayern nu e Inter. Meciul va fi deschis, cît poate fi de deschis un astfel de joc în care e implicată o echipă italiană în deplasare, dar posibilitățile ca totul să se decidă încă din tur mi se par destul de puține.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!