BONUCCI, JUVE, MILAN ȘI O VARĂ PROFITABILĂ PENTRU TOȚI

BONUCCI, JUVE, MILAN ȘI O VARĂ PROFITABILĂ PENTRU TOȚI

Foarte grăbiți noi în a porni al nostru campionat, un pic nejustificat aș zice, fiindcă sincer nu văd de ce ar fi nevoie să terminăm mai repede acest sezon în perspectiva Mondialului din Rusia, foarte grăbiți noi, așadar, ne situăm cumva pe un alt plan față de ceea ce se întâmplă în campionatele importante ale continentului. Unde pregătirile sunt în toi, la unii abia au început, iar disputele de pe terenuri, până va începe o nouă ediție din International Champions Cup parcă mai explozivă decât precedentele, s-au mutat acum în birouri. Nu se vorbește de șuturi, de pase, de așezări, acum e momentul în care milioanele de euro se mișcă dintr-o parte în alta, se încearcă transferuri, se ratează transferuri, se realizează transferuri, se forțează transferuri. Mailurile sunt mereu conectate, telefoanele directorilor sportivi și ale impresarilor nu sunt niciodată pe ”silent”, cuvântul de ordine fiind cel repetat voit în rândul de mai sus: transferuri. Citeste mai mult …

VICTORIA LUI ZIZOU ASUPRA LUI CRISTIANO

VICTORIA LUI ZIZOU ASUPRA LUI CRISTIANO

Nu, nu este nicio greșeală în titlu. Și nici startul unei analize amănunțite asupra finalei de Champions League de sâmbătă seară. A trecut ceva timp de atunci, impresiile s-au mai așezat, teoriile făcute la cald au devenit fie certitudini, fie au fost date uitării. Voi explica mai jos care este semnificația acestei constatări. Căci, dincolo de a fi titlul unui articol, este o constatare. Zidane a câștigat în acest an și jumătate de când e antrenor toate bătăliile posibile. Cea mai grea este însă victoria obținută asupra lui Cristiano. E de fapt o victorie a ambilor, căci unul lângă altul, Balon de Aur lângă Balon de Aur, superfotbalist lângă superfotbalist, Zizou și Cristiano au reprezentat alfa și omega acestei superechipe ce s-a născut pe ”Santiago Bernabeu”.  Citeste mai mult …

BENZEMA, ISCO ȘI ULTIMA FURTUNĂ DE PE ”CALDERON”

BENZEMA, ISCO ȘI ULTIMA FURTUNĂ DE PE ”CALDERON”

Marți, la Fotbal European, înainte așadar de cele două semifinale, a fost un moment în care s-a vorbit despre Benzema. Ion Crăciunescu și Ilie Dumitrescu discutau oarecum în contradictoriu despre francez, despre rolul lui în cadrul echipei, despre stilul său de a juca, despre ”ostracizarea” impusă lui Morata din pricina lui. Sunt sigur că astfel de discuții există și la alte emisiuni în care jocul campioanei Europei e analizat, sunt convins că și fanii Realului au, la rândul lor, această dezbatere. Ilie Dumitrescu a zis atunci un lucru: ”Benzema nu mai e demult un 9 clasic, un marcator, el a devenit acum și pasator, generator de situații, creator de ocazii”. Un soi de număr 9 spre 10, mi-am permis eu atunci să-l completez. Ceea ce a făcut Benzema miercuri seară, la acea fază care a decis practic calificarea, e cea mai bună completare a respectivului dialog. A fost o operă de artă, pe care sincer am fi așteptat-o de la un Neymar sau Ronaldinho, nu neapărat de la Benzema, o semnătură pe care francezul și-a pus-o cu cerneală ce nu se va șterge peste această campanie. Indiferent dacă ea se va termina ori nu cu succes. Citeste mai mult …

SEMIFINALA LUI DANI ALVES

SEMIFINALA LUI DANI ALVES

Vă propun să începem altfel acest text. Mai ales că e greu de analizat o calificare anunțată încă din prima manșă și e complicat să tragi concluzii în condițiile în care tot ce era important s-a scris după meciul tur. Vă propun așadar pentru început o declarație: ”În acest moment, există cluburi în Europa care, din punct de vedere economic, sunt imposibil de ajuns. Plecând de la această realitate, a vedea o echipă din Italia ajungând în în următorii ani într-o finală de Champions League mi se pare foarte, foarte, foarte greu”. Probabil că puțini își mai amintesc cine a fost cel care a spus aceste cuvinte, în decembrie 2013 și cred că multora nici nu le trece prin cap cine ar putea fi autorul. Reamintesc, suntem în decembrie 2013. Ei bine, cel care a gândit astfel, la acea dată era antrenor la Juventus. Da, da, este chiar Antonio Conte, care avea să și trădeze ”Bătrâna Doamnă” câteva luni mai târziu, motivația acelui divorț având la bază tocmai aceste idei. Citeste mai mult …

JUVENTUS LA MAX

JUVENTUS LA MAX

N-am fost de la început un admirator al lui Massimiliano Allegri. Mi se părea un antrenor bun, care a avut marea șansă de a prinde un Milan cu Zlatan, Thiago Silva, Pirlo și uriașa oportunitate de a se lupta cu un Inter în plină dezmembrare după plecarea lui Mourinho și cu un Juventus în plin proces de reorganizare. Acel titlu obținut cu Milan mi se părea mai degrabă rodul unei conjuncturi, iar felul în care a gestionat echipa după despărțirea de jucătorii emblematici de mai sus îmi întărea ideea unui tehnician care a beneficiat de lot și nu de un lot care a beneficiat de antrenor. Ca o paranteză, ideea asta încep s-o am despre Luis Enrique, dar nu ăsta e subiectul de azi. Ci Allegri. În admirația căruia am căzut de ceva vreme, molipsindu-mă poate de la Florin Bratu, care pare să-și fi făcut din ”Max” un model pentru cariera sa, aflată încă în perioada de început. La momentul în care a fost pus la Juventus mi s-a părut opțiunea corectă doar pentru că alte soluții nu erau, la vremea respectivă manifestându-mi pe acest blog ideea că mult mai potrivit ar fi fost Prandelli, care se grăbise să semneze cu Galata. Ei bine, pot să recunosc cinstit că m-am înșelat. Și odată cu mine toți cei care, în iulie 2014, vedea un pas înapoi pentru Juve în plecarea lui Conte și venirea lui Allegri. Citeste mai mult …

ALLEGRI, DOCTORUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

ALLEGRI, DOCTORUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

Din cele patru reprize ale dublei manșe dintre Barcelona și Juventus, trei s-au disputat în condiții obișnuite pentru o asemenea confruntare, dar una a fost cea decisivă. Prima de la Torino, în care Dybala a făcut ce-a vrut cu apărarea catalanilor, iar Juventus a luat avansul ce s-a dovedit în cele din urmă suficient. Golul lui Chielinni, dintr-o fază fixă, cu care s-a făcut 3-0 la Torino și tot ceea ce s-a întâmplat pe ”Camp Nou” reprezintă cumva normalul unui asemenea duel între două echipe, între care una italiană, ce-și propun câștigarea Champions League. Într-o asemenea fază a competiției greșelile se plătesc, detaliile contează, iar în final echipa care face mai puține erori și știe să profite de detalii merge mai departe. A fost Juventus de data asta, iar această calificare vine să confirme o dată în plus aspirațiile ”Bătrânei Doamne” de a reveni în elita fotbalului continental, de unde a fost oarecum alungată când cu ”Calciopoli”. Juventus e în cursă pentru Liga Campionilor și parcă mai mult ca niciodată din 2010 încoace Italia e îndreptățită să spere că se va putea bucura de câștigarea unui nou trofeu european. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă