Bosnia și Irlanda sînt protagonistele celui de-al doilea baraj pentru Euro 2016. Astăzi se joacă prima manșă, luni urmînd a se disputa partida retur, la Dublin. În programul zilei regăsim și foarte multe jocuri amicale, unele dintre ele cu mari rivalități în joc, precum Franța-Germania ori Spania-Anglia. Belgia dispută primul meci de cînd e lider în ierarhia FIFA, pe teren propriu, contra Italiei. Atracția e dată din nou de ”Clasicul” Americii de Sud dintre Argentina și Brazilia, ce se va disputa în această noapte, după ce o puternică furtună a dus aseară la amînarea lui. Tot în America de Sud, în preliminariile pentru Mondialul din 2018, se joacă Peru-Paraguay. Citeste mai mult …
AC Milan a pierdut sîmbătă seară meciul de la Napoli. Nu asta e neapărat important, deși faptul că Napoli n-a mai bătut pe Milan de două ori într-un campionat de pe vremea cînd Maradona era zeul fotbalului, iar Serie A era cel mai puternic campionat din lume, poate că ar merita consemnat. De aceea și consemneze. Milan a pierdut la Napoli, dar mie mi se pare că a arătat primele semne de viață din acest sezon. A arătat că există speranțe de viitor.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Clarence Seedorf a ajuns la Milan în plin război civil pentru supremație între Galliani și Barbara Berlusconi. Fiecare își dorea controlul pentru sine, într-o societate (așa le place italienilor să spună, ”societa”) în care, pînă acum, cuvîntul lui Silvio Berlusconi era ultimul și era literă de lege. În paranteză fie spus, nu l-aș vedea pe Don Silvio chiar atît de marginalizat, cum pretind unii, chiar așa la pămînt din punct de vedere financiar, cum pretind alții. De curînd, grupul Mediaset, controlat de el, a dat o mare lovitură de imagine și a reușit să cîștige, în fața atotputernicilor de la SKY, drepturile exclusive pentru Italia ale Ligii Campionilor, din 2015 până în 2018. A plătit pentru asta undeva în jur de 700 de milioane de euro. Ceea ce nu e de colo.
Mă întorc la Seedorf. Mulți s-au întrebat de ce a renunțat la viața frumoasă din Brazilia pentru a se amesteca în vîrtejul milanez. Cei ce s-au întrebat sau încă se întreabă n-au trăit ori nu înțeleg ideea de provocare. De moment. Mai pe românește spus, de tren ce poate trece o singură dată prin gara vieții tale. Se spune că destinul îți pune pe masă cărțile succesului, important e ca tu să ai inspirația s-o întorci pe cea care trebuie, atunci când trebuie, căci mai important decît cartea în sine e momentul în care te decizi s-o joci. Seedorf s-a decis s-o joace acum. Milan e Milan, în orice moment s-ar afla, nu se poate refuza o asemenea provocare indiferent de cît de dulce ar fi viața ta în acel moment. Să aștepți un posibil moment prielnic în viitor nu e o opțiune pentru nimeni, căci acel moment s-ar putea să nu mai vină niciodată.
Spuneam că la Napoli am văzut primele semne de viață ale noului Milan marca Seedorf. Odată cu noile achiziții, Seedorf are mai multe variante la dispoziție acum, dar are și timp să vadă unde și cum mai trebuie întărit. Probabil că olandezul are în minte și acum cel mai de succes modul pe care l-a trăit ca jucător, acel 4-3-2-1 al lui Ancelotti, brăduțul de Crăciun cu care Milan domina Europa la mijlocul deceniului trecut. Dacă stăm să ne amintim, Milan a cîștigat cu acest sistem Liga Campionilor în 2003 și 2007 și logic ar fi fost s-o cîștige și-n 2004 și-n 2005, cînd două accidente greu repetabile au scos Milanul de pe listă, acel retur cu Depor după 4-1 acasă și acea repriză cu Liverpool, după 3-0 la pauză. E logic cred ca Seedorf să încerce să adapteze acel sistem la realitatea din lotul de azi. Care nu prea merită comparată cu ce era atunci, pentru că dezavantajul ar fi major.
La Napoli am văzut o timidă încercare de 4-3-2-1. A început cu De Sciglio fundaș dreapta și Abate în fața lui și cu Emanuelson în stînga. La pauză a schimbat, De Sciglio a revenit pe stînga și Abate a redevenit fundaș, căci în zona de mijloc exprimarea sa n-a prea fost coerentă. În zona fundașilor centrali cred că mai trebuie umblat și sînt convins că la vară se va întîmpla, căci Seedorf pare a avea o forță de persuasiune notabilă față de familia Berlusconi. În față apărării, Essien și De Jong ar trebui să preia rolurile lui Gatusso și Ambrosini, iar pe Montolivo, deși a fost rezervă la Napoli, eu unul îl văd cel mai apropiat de profilul de atunci al lui Pirlo. Pînă să intre Montolivo, Milan a avut mari probleme în a scoate curat mingea din propria jumătate, căci nici Essien și nici De Jong, el mai ales, nu-s prea grozavi la capitolul pase corecte.
Mai în față ar fi Kaka, elementul de legătură între vechiul și noul Milan. Mi se pare că Seedorf s-ar vedea pe sine în Taarabt, al cărui debut în Serie A pe un teren complicat a fost mai mult decît notabil. Mai e și varianta Honda în zonă, chit că eu l-aș vedea pe japonez ceva mai în spate în anumite meciuri, așa cum era Rui Costa prin 2003, alături de Pirlo și Gatusso, pentru a oferi echipei un plus de idei, de talent. Mi se pare că sună bine Essien-Montolivo, Honda-Taarabt, Kaka.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Apoi ar veni atacul. Șevcenko era omul în acea perioadă. Acum ar trebui să fie Balotelli. Aici am dubiile mele în legătură cu continuitatea lui Super Mario. Dar și cu posibilitatea ca el să-și asume acest rol, extrem de important. E în continuare prea răsfățat, cu un caracter pe care greu te poți baza și extrem de sinusoidal în prestații. Are și un anturaj, a se citi impresar, care-l predispune la conflicte, căci un fotbalist care pînă la vârsta lui a jucat la Inter, City și Milan, fără să se impună nicăieri, nu-i o garanție. Poate că ar fi mai bine să fie lăsat să plece și banii obținuți să fie investiți într-un atacant, nu neapărat tînăr, dar pe care să te bazezi în moment dificile și nu să te temi că te-ar putea lăsa oricînd baltă.
Nu cred că Milanul lui Seedorf poate juca mai rău decît cel al lui Allegri din acest sezon. Cred că Seedorf are la dispozție această perioadă pentru a încerca să repare ce se mai poate repara. Dacă va reuși, va fi meritul lui, dacă nu va reuși, nu va fi vina lui. Cam în această frază cred că trebuie căutat motivul pentru care a aceptat să preia acum echipa. Sezonul viitor însă va fi cel în care va trebui să-și foloseasă bine creditul pe care-l are în acest moment.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
În săptămîna lui ”El Clasico”, Champions League ne oferă un clasic al competiției. Am mai explicat diferența dintre Liga Campionilor și Champions League, în opinia mea, la Milan-Barcelona merge titulatura de Champions League, la Steaua-Basel de Liga Campionilor. Da, e un clasic, căci echipele s-au întîlnit de foarte multe ori în ultimii ani în această competiție și de fiecare dată meciurile au fost frumoase, cu deznodămînd surprinzător de multe ori.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
E încă aproape dubla manșă din primăvară, cu acea victorie surpriză a Milanului în tur, dar și cu acel meci retur de pe ”Camp Nou” fabulos, acel 4-0 ce a reprezentat cel mai bun joc al catalanilor din sezonul trecut. Ca și atunci, o spun și acum, diferența de valoare e clar în favoarea Barcelonei. Mie mi se pare că dintre toate duelurile dintre cele două din ultimii 10 ani, cel mai echilibrat a fost acela din 2006, din semifinale, cînd Milanul încă avea echipă mare, iar Barcelona era a lui Ronaldinho, Eto`o și Deco, căci Messi încă nu avea rolul de azi. Atunci a trecut Barcelona mai departe, după victoria de la Milano și cu un mic ajutor, la Barcelona, din partea arbitrilor.
La fel de superioară era însă Barcelona și în primăvară. Și ați văzut ce a ieșit. Sînt însă ceva diferențe față de acel meci tur de pe ”San Siro”. În primul rînd nu mai vorbim de un duel eliminatoriu. Logic ar fi ca Barcelona și Milan să meargă amîndouă mai departe în primăvară, deci presiunea nu mai e aceeași. A recunoscut-o și Allegri, la conferința de presă. Cu alte cuvinte, ar putea să încerce să riște, să surprindă Barcelona cu o echipă ceva mai ofensivă. Pe de altă parte, în aceeași conferință, tot Allegri a mai spus și că ”doar n-o fi Milan mai slabă decît Osasuna!”, ceea ce poate să însemne și o trimitere la felul în care s-a apărat sîmbătă seară echipa din Pamplona în fața Barcelonei.
Spre deosebire de acel meci, normal ar fi să intre Messi din primul minut. Așa vede toată lumea. Eu nu-s așa convins, mi se pare că mult mai important pentru Tata Martino e duelul cu Real Madrid de sîmbătă. Grație egalului dintre Ajax și Milan, din etapa precedentă, Barcelona are două puncte în plus, astfel că egalul nu e deloc un rezultat rău pentru catalani. Gazonul de pe ”San Siro” e ciudat, o spun toți cei care joacă pe el, iar musculatura lui Messi n-ar trebui să fie pusă la încercare la trei zile de meciul cu Real. (Musculatura lui Messi e un capitol aparte, l-am tratat mai demult, l-am văzut tratat destul de superficial acum ceva vreme într-o publicație de la noi, așa că promit să reiau subiectul în viitor). Îl las totuși pe Messi în formula probabilă de start, din care cred că va ieși Xavi, din aceleași considerente de mai sus.
Mai ales că există elementul Neymar. Diferența față de sezonul trecut de aici vine la Barcelona. Nu-s puțini cei care ironizau transferul lui Neymar și-l comparau cu cel ratat al lui Robinho, la Real. Neymar e însă pe un fond de creștere evident de la meci la meci, rolul său în echipa Barcelonei devine din ce în ce mai important. Cînd nu e Messi, preia el rolul argentinianului, acea libertate de mișcare și de deplasare, iar la Pamplona l-am văzut inclusiv pe rol de fals 9. Cînd e Messi în teren, Neymar asigură alternativa. Adversarii nu se mai pot repezi să-l încercuiască pe Messi, căci ar rămîne Neymar destul de nesupravegheat, ceea ce nu-i bine. Probabil că va reintra Alexis, care trebuie să-și fi revenit din euforia calificării chilienilor la Mondial și e în formă excelentă, normal ar fi să reintre Dani Alves, probabil că o va face și Mascherano și n-ar fi straniu deloc să-l vedem rezervă pe Adriano, unicul fundaș stînga apt pentru duelul cu Bale sau Di Maria.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
La Milan totul depinde de un om. Balotelli. E convocat, dar nu e apt sută la sută. Întrebarea e dacă va risca Allegri cu el, în condițiile în care și campionatul e important, căci mi se pare că Milan se îndreaptă vertiginos spre absența din viitorul sezon al Ligii. Prezența sau absența lui SuperMario condiționează jocul milanezilor.
Apărarea va fi aceași ca în primăvară. La mijloc a ieșit Ambrosini, dar a reapărut De Jong, a cărui disciplină și 
contondență compensează o oarecare lipsă de finețe în comparație cu Ambrosini. Montolivo va avea din nou rolul lui Pirlo de la Juventus, pe care l-a avut și în primăvară, într-un soi de 4-1-4-1. De aici încolo se schimbă puțin datele problemei. Presupunînd că va juca Balotelli, tare mi-ar plăcea să văd o linie de doi brazilieni în spatele lui Mario. Kaka și Robinho, mai exact. Ar fi un semn că Milan încearcă să surprindă așa, ar fi un semn că Milan nu va apela din nou la acel stil din primăvară. Lipsesc două piese importante din tactica de atunci, El Shaarawy și Boateng, poate că asta îl va determina pe Allegri să schimbe ceva.
Nu știu dacă asta ar fi și o garanție a succesului. Poate că nu. Am spus doar ce mi-ar plăcea mie. Dacă Balotelli nu va juca, probabil că-l vom vedea pe Matri, iar dacă pînă la urmă Kaka nu va fi o soluție în gîndirea lui Allegri, probabil că-l vom vedea pe Birsa, un transfer pe care eu unul nu l-am înțelespe deplin.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S.
La final, vă propun să revedeți cîteva imagini din acel Milan-Barcelona senzațional. Se juca în aprilie 2006, în semifinalele Ligii
S-a tot vorbit zilele astea de transferul lui Gareth Bale. Transfer care, fiind realizat în ultima zi de mercato, și-a primit doza de protagonism dorită de Florentino Perez. Apoi, s-a vorbit despre plecarea lui Ozil. Pe care, vezi revista presei de azi, foarte mulți suporteri madrileni nu o înțeleg și nu o aprobă. Ar mai fi un nume important legat de Real Madrid despre care n-am discutat: Kaka. Se întoarce la Milan, dar nu cred că se poate întoarce în timp.
Exact așa se numea un articol scris pe acest blog în ianuarie, ”Kaka și întoarcerea în timp”. Atunci, revenirea starului brazilian la Milan nu s-a mai produs, din motive ce țin de lipsa lichidităților la clubul milanez și de lipsa de dorință a lui Kaka de a-și reduce din salariul uriaș cu care era recompensat la Real Madrid. O recompensă, aici cred că sîntem de acord, departe de ceea ce a arătat el pe teren.
Reiau niște date din acel articol. Sînt importante în context și nu cred că le veți găsi pe undeva în presa de la noi.
Kaka a ajuns la Real Madrid în vara lui 2009, alături de Cristiano Ronaldo și Benzema, pentru o sumă uriașă, în jur de 70 de milioane, sau chiar peste dacă socotim și comisioanele, care nu apar niciodată în comunicate. Venea după un sezon mai degrabă plat, cu multe goluri marcate din penalty și cu senzația, de ambele părți, Kaka și Milan, că refuzul de a merge la City fusese o greșeală. Dacă ne amintim bine episodul, Milan i-ar fi dat drumul, el a fost cel care s-a opus, utilizînd latura emoțională, manevrînd astfel marea masă de tifosi în folosul său. De data asta ambele părți au fost de acord. Plecarea era cea mai bună soluție. Pentru Milan erau prea mulți bani ca să refuze, pentru el de asemenea, plus că mergea la Real Madrid, un nume ce greu se poate refuza. O nouă provocare, pe principiul schimbi locul schimbi norocul, o nouă șansă poate de a cîștiga Balonul de Aur. Salariu de 10,2 milioane de euro net pe sezon, contract pe 6 ani, ca și Cristiano Ronaldo, dintr-un motiv simplu, amortizarea. Amortizarea unei astfel de investiții, sumă de transfer + salariu brut + comisioane se face mai ușor în contabilitate într-un număr mai mare de ani.
Un calcul simplu al acestei amortizări ne duce spre ideea că operațiunea Kaka se poate trece destul de ușor la categoria eșecurilor. Nu-i nici o dramă, nu există club pe lumea asta care să nu fi avut astfel de experimente nefaste. Florentino Perez încearcă să spună că, de fapt, transferul s-a amortizat prin vînzarea de tricouri în Asia, dar nu-l crede nimeni, pentru că nici măcar asiaticii, în pasiunea lor uneori extremă pentru un fotbalist, n-ar fi investit încontinuu cumpărînd la nesfîrșit tricourile unei rezerve de lux.
Drama lui Kaka asta e, de fapt. La Real Madrid n-a fost altceva decît o rezervă de lux. Am scris cînd am comentat aici transferul lui Bale că, pentru prima dată, Florentino Perez a investit foarte mulți bani într-un fotbalist de viitor, nu în trecutul unui fotbalist, așa cum s-a întîmplat cu Kaka.
Am tot auzit oameni care căutau să arunce vina pe Jose Mourinho pentru decăderea lui Kaka. Mi se pare complet greșit să spui că brazilianul n-a avut parte de oportunități. Pentru că a avut și nu puține. Niciodată însă n-a dat senzația că se poate conta pe el. Nu punem în calcul meciurile obișnuite de campionat, căci un jucător de aproape 70 de milioane de euro nu e adus să dea goluri cu Osasuna sau Mallorca, e adus să joace și să cîștige meciurile mari. Cam cum face Cristiano Ronaldo, unicul fotbalist din lotul Madridului care cîștiga mai mult decît Kaka. Mai mult, dar nu cu mult mai mult.
Șansa lui Kaka a fost mereu imaginea sa foarte bună. Care a activat ca o umbrelă la posibilele ploi de critici. Fac iar comparație cu Cristiano. Păi Cristiano a fost criticat serios de foarte multe ori, nu mai vorbesc de Higuain sau de Benzema, pe care publicul de pe ”Bernabeu” i-a fluierat în destule situații. Kaka n-a avut parte de asemenea tratamente. Zîmbetul său natural și sincer, apartenența la grupul brazilienilor religioși au făcut ca lumea să-l trateze cu multă generozitate. Ca pe un frate căruia îi accepți derapajele, fără să iei în calcul că e plătit cu aproape un milion de euro pe lună.
Statistic vorbind, Kaka a jucat 120 de meciuri cu Real și a lipsit în 119. Cam tot pe acolo. A marcat 29 de goluri și a dat 27 de pase decisive. În aceste partide, în care a dat gol sau pasă de gol, Real n-a pierdut. Doar că, așa cum am spus, golurile sau pasele n-au venit aproape niciodată în meciuri de maximă importanță. Nu cred că e cineva capabil să-și amintească un meci fabulos făcut de Kaka la Real. De genul celui cu Manchester United, din aprilie 2007, pe cînd era la Milan și era cel mai bun din lume.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să ne uităm un pic și spre viitor. Într-un editorial interesant, directorul Gazzettei dello Sport îi sfătuia pe fanii Milanului să uite cît mai repede posibil imaginea acelui Kaka din 2007. Sau din anii de dinainte. Pe românește, ca să-l parafrazăm pe Emerich Jenei, să nu-și facă iluzii ca să nu aibă deziluzii. Și are dreptate. Kaka nu mai e același, de fapt, nimeni nu mai e același din 2007. În unele cazuri, Messi și Cristiano, de exemplu, sînt mult mai buni, dar cei doi pe vremea cînd Kaka era cel mai bun din lume abia începeau urcușul. Peste Kaka au trecut și anii, dar și-a pierdut, se zice, și reflexele de a se antrena la cel mai înalt nivel.
Milan a scăpat de o grijă. Realul îi va plăti salariul pe actualul sezon în întregime. Asta pentru că încă beneficiază de Legea Beckham, înlocuită între timp, dar în vigoare în cazul contractelor deja începute. Ar fi ultimul sezon în care impozitul său va fi de 24 la sută. Apoi ar trebui să vină rîndul Milanului să-l plătească și, se spune, Kaka ar fi acceptat sa-și reducă salariul cu mai mult de jumătate. Un gest normal, căci și așa a adunat în acești an 50 de milioane de euro, contabilizînd aici și sezonul care a început.
Rămîne de văzut unde va juca. Normal ar fi să acopere poziția lui Boateng. A cărui plecare la Schalke, în paranteză fie spus, pe mine m-a surprins. Seamănă, păstrînd proporțile, cu cea a lui Ozil de la Real la Arsenal. Chit că joacă Liga Campionilor și cu Schalke, căci îl vom vedea cu Steaua deși s-au găsit destui deștepți să mă contrazică, nu mi se pare logic nici să lase Milan pentru Schlke, dar nu mi se pare logic, după prestațiile sale, nici că Milan i-a dat drumul să plece.
Așa ar fi normal. Numai că acea poziție implică și un efort defensiv considerabil, ceea ce Kaka n-a fost obișnuit să facă niciodată. Sînt păreri care-l vad în poziția lui Pirlo de dinainte de plecarea la Juve, pe ideea că Milan nu are un ”regista” de talia lui Pirlo. Nici măcar în Montolivo. Mai sînt unii care-l văd direct în linia de atac, dar parcă tot prima variantă, cea cu zona lui Boateng, mi se pare mai plauzibilă.
Cu aducerea lui Kaka, Milan nu și-a rezolvat problemele. La fel cum nici Arsenal n-a făcut-o prin aducerea lui Ozil. Milan însă a cîștigat un pic de timp din partea fanilor, căci la nivel afectiv Kaka rămîne un idol, iar iluziile sînt maxime. Din păcate, Milan a adus un idol deși ar fi avut nevoie de un fotbalist. Dar e posibil ca pe valul de iluzii creat în jurul lui, talentul să reapară, iar Kaka să se apropie de acel jucător decisiv care era. Fotbalul l-ar primi cu brațele deschise, căci după 4 ani de letargie, Kaka i-ar cam fi dator.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Ultima zi de mercato a adus și oficializarea celui mai mediatizat, probabil, transfer al acestui secol. Gareth Bale a semnat în sfîrșit cu Real Madrid și toataă lumea, la Madrid și Londra, ar trebui să fie mulțumită. Dacă am contabiliza numărul de rînduri scrise de 3 luni încoace despre acest transfer, numărul de pagini întîi din presa spaniolă, numărul de articole și analize avîndu-l ca subiect pe galez vom realiza că este transferul verii.
Multe semne de întrebare există în jurul acestei tranzacții. Mi-am pus și eu mai demult,cînd povestea era la început, problema dacă într-adevăr Gareth Bale valorează 100 de milioane de euro, de fapt dacă există vreun fotbalist are să valoreze atît. Eu cred că nu, dar ceea ce cred eu nu contează. În momentul ăsta, Bale valorează exact cît s-a plătit pe el, iar dacă Real Madrid a considerat că merită să dea atîția bani înseamnă că și-a făcut ceva calcule. Apropo de calcule, am citit pe undeva că Barcelona deja și-a scos banii pe Neymar pentru că a vîndut nu știu cîte sute de mii de tricouri, sau milioane, nu mai țin minte exact, ale brazilianului. Iar după mintea unora, asta ar însemna că gata, transferul e amortizat. După mintea puțină a unora, ar trebui spus. Sînt convins că așa se va scrie în curînd și despre Gareth Bale, căci, din ce țin eu minte, așa s-a zis și despre Cristiano. E o prostie și n-ai nevoie de prea mulți neuroni ca să-ți dai seama de asta. Unu că atîtea sute de mii de tricouri nu se pot vinde în cîteva săptămîni, doi că banii nu intră în totalitate la cluburi, căci mai e și firma producătoare implicată, trei că respectivele tricouri au și ele un preț de fabricație, chit că-s făcute în China, Vietnam, Taiwan sau Indonezia tot costă ceva. Amortizarea unui fotbalist e o chestiune destul de simplă. Economic vorbind. Suma de transfer plus salariu cu tot cu impozit se împarte la numărul anilor de contract și se obține suma anuală ce trebuie amortizată. C0ntractul lui Bale e pe 6 ani, ca și cel semnat la vremea respectivă de Cristiano Ronaldo și Kaka, tocmai pentru că suma de transfer fiind foarte mare, la fel și salariul, să se obțină o amortizare mai facilă.
Mie mi se pare acest transfer un capriciu al lui Florentino Perez. Care, ca orice om bogat, foarte bogat mai bine zis, are astfel de capricii. Mai ales pe măsură ce îmbătrînește. N-ați auzit de miliardari care plătesc sume colosale pe diverse opere de artă doar din orgoliul de a le avea în living? Parcă așa sună și cumpărarea lui Bale cu o sumă exorbitantă. Florentino e mare amator de astfel de achiziții, dar parcă toate cele făcute pînă acum aveau o justificare. Figo era vedeta Barcelonei, Zidane era Zidane, Ronaldo de asemenea, Cristiano era Balon de Aur, Kaka avea și el un nume mare. Bale, dacă e să-l comparăm cu ceilalți, are doar un viitor în față. E prima dată cred cînd Florentino aduce un fotbalist cu mai mult viitor decît trecut. E prima vară, de fapt, cînd procedează așa, vezi și transferurile lui Isco și Illaramendi, dar pentru ei nu s-au plătit totuși sume atît de mari.
Florentino nu-și permitea luxul să rateze și acest transfer. Mai ales că-l ratase pe cel al lui Neymar, pe care presa madrilenă apropiată președintelui îl dădea ca sigur la un moment dat. Așa că a acceptat toate capriciile lui Daniel Levy, boss-ul celor de la Tottenham. E totuși foarte ciudat că transferul s-a făcut în ultima zi de mercato. Bale se va alătura colegilor abia peste mai mult de o săptămînă, asta după ce a avut o vară agitată, în care s-a antrenat puțin sau chiar deloc. Un contratimp pe care l-a avut și Modrici în vara trecută, venit și el în urma unei negocieri extrem de dure cu același Levy, iar Modrici a avut de suferit destul din această cauză. Faptul că David Levy știa că Bale va pleca e dovedit și de transferurile lui Tottenham. Făcute toate înainte de plecarea galezului. S-a depășit suta de milioane de euro și mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă, din cine știe ce cauze, Florentino s-ar fi răzgîndit și s-ar fi orientat, cum mi-ar fi plăcut mie și altora, spre Rooney. Cum ar fi acoperit Levy pasivul din balanțele contabile ale clubului? Oricît ar fi de bogat, o campanie de achiziții de peste 100 de milioane nu poate fi susținută decît de cîteva cluburi beneficiare de un izvor nesecat de petro-dolari. De ce a acceptat Florentino toate manevrele lui Levy? Nu știu să răspund, posibil că atunci cînd îți dorești extrem de mult un lucru accepți și unele compromisuri.
Hai să vorbim puțin de viitor. Toată lumea e curioasă unde va juca Gareth Bale în formula de azi a Realului. Toată viața lui a jucat în stînga, însă nimeni nu-și mai amintește de începuturile galezului, cînd era fundaș stînga. Cred că sîntem lămuriți cu toții că fundaș stînga nu va putea juca prea curînd la Real. Totuși nu dai aproape 100 de milioane pe un fundaș lateral!! Nici mijlocaș în acea bandă nu va putea juca prea curînd, căci acolo stăpînul inelelor e Cristiano. Nu știu cum a digerat Cristiano aducerea lui Bale, prețul plătit și salariul ce i s-a oferit, în condițile în care prelungirea contractului său încă întîrzie. Vorbim totuși despre omul care a ținut în spate Realul în ultimii ani. Incercați un exercițiu de imaginație și gîndiți-vă ce ar fi însemnat Real Madrid azi fără Cristiano Ronaldo. Apoi încercați să vă puneți în pielea lui. Nu trebuie să ai un orgoliu nemăsurat sau o mîndrie prost înțeleasă sau un caracter agresiv. Dar atunci cînd ești liderul echipei și obții chestia asta cu multă muncă, parcă nu sună bine ceea ce se întîmplă. Chit că Bale a vorbit foarte frumos de Cristiano, la fel cum a făcut-o și Neymar despre Messi. Aparatul de PR la aceste cluburi funționează impecabil.
Să ne întoarcem la Bale și la poziția sa. Logica îmi zice că va juca în dreapta. Ultimul sezon, la Tottenham, a fost mai degrabă un fel de număr 10, cu libertate de mișcare și poziționare mult spre zona centrală. În timpul partidelor, cădea mult spre dreapta, de unde putea să-și impună diagonalele către centru și șuturile spre poartă. De altfel, așa a și marcat ultimul său gol la ”Spurs”. Aici apare însă o problemă. El e obligat de caracteristicile sale tehnice să se ducă spre centru și să-și așeze mingea mai bine pe piciorul stîng. Nu-l vom vedea astfel liniar, în acțiuni verticale, paralele cu tușa, în colaborare cu fundașul lateral sau învăluind. Se va duce mai mereu spre centru, iar asta înseamnă că va deveni previzibil un pic.
Avînd însă un fizic privilegiat și calități extraordinare, se va adapta la noua lui poziție. Nu-l văd însă prea ușor ca jucător de ultimă pasă. Mi se pare că ăsta e singurul aspect care-i cam lipsește. Scoatem din context centrările cu piciorul stîng din banda stîngă sau din faze fixe. Din punctul ăsta de vedere seamnă mult cu Cristiano. E jucător de spații, de viteză, nu e genul care primească între linii și apoi să distribuie. Din acest punct de vedere, tot greul va cădea pe Isco și, eventual, pe Modrici. Într-un fel, jocul Madridul se va echilibra acum. De la venirea lui Ancelotti, centru de greutate se deplasase spre stînga, unde se adunau Marcelo, Cristiano, Modrici și de multe ori Isco. Chiar și Benzema. Acum, partea dreaptă are și ea un punct de referință.
Poate că Ancelotti va schimba sistemul și va trece la un 4-3-3 asemănător cu al Barcelonei. Cu un singur ”închizător”, Khedira sau Xabi Alonso, doi mijlocași de interior, Isco și Modrici, doi jucători de bandă, Cristiano și Bale, și un atacant, Benzema. Ar fi totuși o minirevoluție într-un angrenaj care a jucat în ultimii ani sistemul 4-2-3-1. Ar fi totuși un pas înainte spre acea transformare a echipei promisă de Ancelotti, una în care Realul să dețină inițiativa, să atace, să construiască, să facă spectacol. Și ar mai fi o soluție. Poate surprinzătoare. Despre care am citit undeva în presa spaniolă. Aceea ca Bale să joace rolul falsului 9. Ori el, ori Cristiano, iar Bale, în această din urmă situație, să ocupe poziția sa preferată, în banda stîngă. Iar Realul să joace, ca Barcelona sau ca Bayern-ul lui Guardiola în unele stuații, fără atacant de meserie. Să vedem, să nu ne grăbim să luăm în rîs această posibilitate.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Am lăsat la final tema Ozil. E o mare pierdere pentru Real și pentru fotbalul spaniol, un mare cîștig pentru Arsenal. Ozil a reprezentat garanția paselor decisive la Real. Am scris de multe ori asta, la Ozil erau incredibile acele pauze, de o fracțiune de secundă, pe contraatacurile fulger ale echipei. Acea pauză, insesizabilă aproape, care-l ajuta să ridice privirea și să distribuie acolo unde era nevoie.
Tema Mesut Ozil ca și tema Kaka merită însă articole separate. În zilele următoare. Deocamdată, omul zilei e Bale.
Pentru cei care n-au văzut-o, iată și prezentarea sa oficială la Real Madrid:
Sînt convins că și Real Madrid și FC Barcelona ar sări cu mare drag peste meciul de astăzi. Dacă ar putea. E un moment cît se poate de nepotrivit pentru un asemenea joc, date fiind circumstanțele. 16 puncte avans în clasament pentru Barcelona, 3 zile pînă la cel mai important meci al sezonului pentru Mourinho, cel de pe ”Old Trafford”, starea generală proastă prin care trece FC Barcelona, care numai de un ”Clasico” nu mai are chef, iată 3 motive în sprijinul primei afirmații din text.
Dar nu au ce face, trebuie să joace. Mie unul meciul îmi amintește de un alt Clasico jucat în condiții oarecum asemănătoare, în aprilie 2011, tot într-o sîmbătă, cu 4 zile înainte de finala Cupei de pe ”Mestalla”, dintre cele două. A fost un meci destul de urît atunci, în care ambele și-au dozat eforturile pentru partida ce urma să se joace cu trofeul pe masă. Barcelona avea 9 puncte avans, plus rezultatul direct, căci în tur fusese acel 5-0, campionatul era pe final, așa că egalul a părut un rezultat mulțumitor pentru ambele. Mi se pare că și acum sînt aceleași premise, fără ca asta să însemne că insinuez ceva.
Sigur, Real Madrid ar putea pune azi și mai multă sare pe rănile încă sîngerînde ale rivalului său. Dar acesta e un aspect ce n-a caracterizat, niciodată de-a lungul istoriei sale, acest club. De multe ori spre frustrarea suporterilor, avizi de sînge. Mourinho e un tip prea deștept ca să lase orgoliul să-i cucerească inteligența. Știe că meciul important cu adevărat e cel care urmează, căci și dacă Real bate azi pe Barcelona, tot rămîn 13 puncte avans, o prăpastie destul e mare cînd ar mai rămîne de jucat 12 etape, din care Barcelona are 7 partide pe teren propriu, iar deplasările, cu excepția celei de pe ”Calderon” nu-s deloc pretențioase. Real Madrid a pierdut campionatul în primele sale etape, cele din vară, urmare a unui program destul de bizar de pregătire fizică a jucătorilor alcătuit de staff-ul Realului, dar despre asta voi mai avea timp să scriu. Mai știe Mourinho că un meci cu Barcelona jucat la intensitate maximă poate aduce orice, inclusiv un eșec, dar, în cel mai rău caz, accidentări. De aceea va încerca să dozeze efortul unora dintre oamenii săi importanți, cazul Xabi Alonso, dar și să ofere minute altora, pentru a le vedea forma și capacitatea de a juca împotriva unui adversar tare. E cazul lui Kaka, pentru care spațiile pe care le oferă Barcelona ar putea fi extrem de profitabile, cazul lui Modrici, cazul lui Pepe, care trebuie să-și recapete ritmul și o poate face pe un stadion ce nu-i e ostil, e chiar cazul, de ce nu?, al lui Alvaro Morata. În ceea ce-l privește pe Cristiano Ronaldo, ar trebui să se afle în primul grup, al celor menajați, dar e greu de crezut că el va accepta acest rol împotriva Barcelonei. Poate doar dacă nu joacă Messi, care a fost răcit în ultimele zile, și despre care s-a spus că ar putea fi și el menajat.
Trecem cu ocazia asta la Barcelona. Unde e clară absența lui Xavi, ruptură musculară și pauză de 10 zile. Pare destul de limpede că Jordi Roura va începe cu David Villa, în perspectiva meciului cu Milan, și rămîne de văzut cine îl va înlocui pe Xavi. Presa catalană merge pe ideea cu Fabregas la mijloc, dar eu cred că acolo poate juca foarte bine Thiago, ale cărui calități naturale se apropie cel mai mult de ale lui Xavi. Despre Thiago s-a tot spus că e succesorul lui Xavi, dar niciodată nu i s-a dat ocazia să arate. E un fotbalist extrem de dotat, cu o știință a pasei incredibilă, obișnuiește să ceară mingea mai sus decît o face Xavi, iar asta e un mare ajutor pentru echipă, dar are cîteva carențe la nivel de atitudine ce i-au cam frînat creșterea. Ăsta ar putea fi momentul său, mai ales dacă va avea în față perechea Essien-Modrici.
Pe ”Bernabeu”, Real Madrid n-a mai bătut Barcelona, în campionat, din mai 2008. În ceea ce-i privește, catalanii n-au cîștigat decît o dată în ultimele 7 dueluri directe, sau de două ori în ultimele 8, cum preferați. Așa sună statistica. Dar statisticile devin neimportante în cazul unui meci în care sînt față în față Messi și Cristiano. Cei doi nu ies niciodată pe teren ca să se afle în treabă. Așa că ei trebuie să fie și azi garanția spectacolului.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!