SEMIFINALA LUI DANI ALVES

SEMIFINALA LUI DANI ALVES

Vă propun să începem altfel acest text. Mai ales că e greu de analizat o calificare anunțată încă din prima manșă și e complicat să tragi concluzii în condițiile în care tot ce era important s-a scris după meciul tur. Vă propun așadar pentru început o declarație: ”În acest moment, există cluburi în Europa care, din punct de vedere economic, sunt imposibil de ajuns. Plecând de la această realitate, a vedea o echipă din Italia ajungând în în următorii ani într-o finală de Champions League mi se pare foarte, foarte, foarte greu”. Probabil că puțini își mai amintesc cine a fost cel care a spus aceste cuvinte, în decembrie 2013 și cred că multora nici nu le trece prin cap cine ar putea fi autorul. Reamintesc, suntem în decembrie 2013. Ei bine, cel care a gândit astfel, la acea dată era antrenor la Juventus. Da, da, este chiar Antonio Conte, care avea să și trădeze ”Bătrâna Doamnă” câteva luni mai târziu, motivația acelui divorț având la bază tocmai aceste idei. Citeste mai mult …

ANTOINE, MICUL GIGANT

ANTOINE, MICUL GIGANT

Germania și Franța se prezentau publicului drept principalele favorite la câștigarea acestui European. Evident, înainte ca el să înceapă, atunci când se făceau diverse calcule, bazate mult pe realitate, dar destul de mult pe simpatii sau antipatii personale. Însă campioana mondială en-titre și țara gazdă (atunci când ea e Franța) nu prea au cum să fie ocolite într-un astfel de calcul. Mulți vorbeau ca despre o finală de vis între cele două, dar după tragerea la sorți era destul de clar că duelul va avea loc în semifinale, dacă ambele își vor face treaba corect. Adică își vor câștiga grupele și vor rezolva ulterior partidele eliminatorii. Citeste mai mult …

GERMANIA JOACĂ PE RITMUL LUI KROOS

GERMANIA JOACĂ PE RITMUL LUI KROOS

Când începi un turneu final în calitate de campioană mondială, toată lumea are cele mai mari așteptări de la tine. Campioana Mondială este, din oficiu, favorita numărul unu a unui Campionat European ulterior. S-a întâmplat cu Franța în 2000, s-a întâmplat cu Italia în 2008, s-a întâmplat cu Spania în 2012, se întâmplă cu Germania acum. Franța și Spania au reușit să confirme, Italia a căzut în ”sferturi” la Europeanul austro-elvețian, e rândul nemților să fie în centrul atenției. În plus, dincolo de statutul de favorită, orice campioană mondială e privită cu un pic mai multă atenție, e analizată mai în detaliu.
Citeste mai mult …

GUARDIOLA, ”THE LUCKY ONE”

GUARDIOLA, ”THE LUCKY ONE”

Dubla manșă dintre Bayern și Juventus reprezintă unul dintre argumentele pentru care a fost inventată această competiție numită Champions League. Campioana Germaniei și campioana Italiei au oferit 4 reprize de fotbal fantastic, completate apoi de 30 de minute de prelungiri, pentru că una dintre ele, din păcate, trebuia să piardă duelul. Spun din păcate fiindcă mi se pare limpede că nici una nu merita. A trecut în cele din urmă Bayern, dar nu fiindcă nemții cîștigă întotdeauna, cum credea Lineker acum vreo 30 ani – între timp s-au mai schimbat lucrurile în fotbal – ci pentru că acele detalii despre care am tot spus că sînt atît de importante în această competiție s-au aliniat în dreptul lui Pep Guardiola. Citeste mai mult …

UN ”DERBY SCUDETTO” CA PE VREMEA LUI MARADONA ȘI PLATINI

UN ”DERBY SCUDETTO” CA PE VREMEA LUI MARADONA ȘI PLATINI

Se joacă în acest week-end european două confruntări ce pot deveni foarte importante, eventual chiar decisive, în traiectoria celor două campionate din care provin: Arsenal-Leicester și Juve-Napoli. Ambele cu implicații în lupta pentru titlu, ambele ușor inedite, căci nu prea ne-am fi așteptat la asemenea dueluri la începutul sezonului. Pentru că despre Leicester abia am scris cîte ceva pe acest blog, o să mă refer în cele ce urmează la partida de la Torino. Ocazie cu care fotbalul italian dă ceasul înapoi cu 30 de ani. Era atunci epoca lui Maradona și Platini, două genii care transformaseră Juve-Napoli din clasica dispută Nord vs Sud într-un duel pentru supremație în ”Il Calcio”. Citeste mai mult …

”BĂTRÎNA DOAMNĂ” ÎNTINEREȘTE ÎN LIGĂ

”BĂTRÎNA DOAMNĂ” ÎNTINEREȘTE ÎN LIGĂ

Înaintea confruntării de pe ”Juventus Stadion”, lucrurile puteau fi privite în două sensuri. Cel bun, jumătatea plină a paharului cum ar veni, aducea față-n față campioana Italiei și vicecampioana Europei, Juventus, cu deținătoarea Europa League, FC Sevilla. Sensul mai puțin bun, jumătatea goală deci, arăta un meci între ocupanta locului 15 în Serie A și ocupanta locului 16 în Prinera Division. Fiecare era liber să-și aleagă afișul pe care-l dorea.  Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă