Se tot spune că victoriile aduc victorii. Și că starea de spirit e esențială în obținerea bunelor rezultate. Par vorbe goale, aruncate pe la conferințele de presă spre a umple timpul ori prin texte spre a umple spațiul. Dar nu e chiar așa, iar lucrul ăsta s-a dovedit de-a lungul timpului cu o rigurozitate aproape științifică. Cînd cîștigi, meci după meci, duel după duel, e mult mai simplu să mergi pe aceeași linie, succesele vin apoi lin, din elan. Starea de spirit e bună, iar asta ajută la încredere. Iar încrederea ajută enorm în obținerea victoriilor. Și iată cum cercul se închide. Citeste mai mult …
Celta Vigo-Real Madrid. Iată o confruntare dintre primele două clasate în Primera Division pe care puțini ar fi anticipat-o pentru etapa a 9-a. Cu victorie concludentă în fața Barcelonei, Celta așteaptă cu încredere vizita unui Real Madrid cu destule probleme de lot, dar întărit de recentul egal de la Paris cu PSG. Alte meciuri interesante ale zilei de azi ar fi cel dintre Arsenal și Everton, din Premier League, dar și duelurile din Serie A, Bundesliga și, evident, Liga 1 de la noi. Citeste mai mult …
Au pornit la drum și campionatele Spaniei și Italiei, astfel că avem din acest moment week-end-urile ocupate cu tot ceea ce ne interesează. Au fost ceva surprize în etapele inaugurale din Serie A și Primera, unele chiar mari, vezi eșecul lui Juve, dar în general e mai bine să eviți să tragi anumite concluzii, să faci catalogări pripite și să te aventurezi în pronosticuri. Primul meci e întotdeauna complicat și nu trebuie să reprezinte un reper fix, e o perioadă de rodaj încă, multe lucruri se află în plin proces de așezare. Se pot face, evident, unele discuții, se pot scoate în evidență unele idei, măcar pentru a rămîne scrise și pentru a le compara cu cele din finalul sezonului.
Citeste mai mult …
Începe un nou Mondial, o ediție pe care am așteptat-o și pe care sperăm s-o savurăm. Neimplicați fiind, din păcate, va trebui să ne alegem cu toții o echipă favorită. Pe care s-o urmărim și de la care să sperăm să cîștige competiția. În ceea ce mă privește, e simplu: Spania. Aș vrea ca Spania să cîștige și acest turneu final, dar mi se pare extrem de greu. Țin cu Spania, dar cred că favorită e Brazilia. Și o să explic mai jos de ce cred asta. Iar meciul cu Croația de azi poate fi un prim moment de a vedea dacă această părere e una corectă. Doar un prim moment, căci pînă la partidele decisive mai e. Să nu uităm, de exemplu, că Spania a pierdut primul meci în Africa de Sud și a cîștigat pînă la urmă Mondialul.
Faptul că Brazilia e favorita majorității specialiștilor nu înseamnă neapărat că e și cea mai puternică. Acum cîteva săptămîni, eu am considerat Bayern Munchen drept cea mai puternică echipă de club din lume, dar specificam că asta nu înseamnă că neapărat va cîștiga Champions League. Și n-a cîștigat. Poate că-n momentul ăsta Brazilia nu e cea mai puternică selecționată prezentă la acest turneu final. Aș înclina spre Spania, fără să fiu neapărat subiectiv, privind la numele ce compun lotul, dar și la numele rămase în afara lui, nu din pricina accidentărilor. E și ăsta un criteriu. Germania ar fi imediat după, căci accidentarea lui Reus și lipsa unui golgeter (Klose are totuși niște ani) sînt puncte valabile contra nemților.
Și atunci de ce Brazilia? Brazilia nu e departe de cele două amintite mai sus. Are în plus de partea sa cîteva argumente. Acela al țării gazdă, în primul rînd. Știm bine, am avut la fiecare turneu final exemple de acest gen (unele oribile, vezi de Coreea de Sud), echipele gazdă primesc un pic de ajutor din partea arbitrilor. Interesul e ca gazdele să meargă cît mai departe în competiție. Iar acum, pe fondul tulburărilor din Brazilia, cu atît mai mult. E un curent foarte mare împotriva Mondialului, care, trebuie să ne imaginăm, va crește în proporții dacă Brazilia va fi eliminată timpuriu. Măcar acum, oamenii sînt ocupați să susțină echipa națională, căci fotbalul e o religie în Brazilia, dar dacă nu vor mai avea ce să susțină își vor canaliza energia spre alte lucruri. Pe undeva, guvernanții brazilieni și-au făcut-o cu mîna lor, căci împotriva recomandărilor FIFA au decis ca acest turneu final să aibă 12 orașe gazdă (FIFA propusese 8), dincolo de deciziile mai mult decît bizare privind fiecare stadion. Spre exemplu, stadionul din Sao Paulo, unde se joacă azi Brazilia-Croația, a fost construit în zona cea mai defavorizată, din punct de vedere al infrastructurii, din tot orașul. Iar ăsta e doar un exemplu. Se vorbește că s-a furat la greu, că banii au intrat în buzunarele unor favorizați ai regimului, în detrimentul celor foarte mulți săraci. Vă sună cunoscut, nu-i așa? Președintele Braziliei, care e femeie, Dilma Rouseff, va veni la meciul inaugural, dar nu va rosti nici un discurs, o premieră în istoria Mondialelor, și nici nu va apărea foarte des în imaginile de pe tabela stadionului, de teamă să nu se enerveze lumea. Bine măcar că, din ce se aude, va veni Jennifer Lopez, care cred că și-a dat seama că n-are nimeni nimic cu ea. Peste toate astea, Blatter spune că misiunea sa la FIFA încă nu s-a încheiat. După Africa de Sud, Brazilia, Rusia și Qatar, mă întreb ce-ar trebui să mai urmeze pentru că domnul Blatter să-și considere misunea încheiată?
Mai departe despre Brazilia. Fotbalistic vorbind, Brazilia are o echipă suficient de echilibrată. Are o apărare foarte bună, unii o văd cea mai bună a turneului, Alves-David Luiz-Thiago Silva-Marcelo, un mijloc rezonabil, dar și un atac la care ar fi loc de mai bine. Deja spaniolul Diego Costa le-ar fi venit de minune aici. Nu prea are un lider de anvergură – deși toată lumea îl vede pe Neymar, eu cred că mai repede liderul ar trebui căutat în zona de apărare – dar are un selecționer dintre cei mai buni posibili. Felipe Scolari a cîștigat Mondialul cu Brazilia în 2002 și a fost extrem de aproape să cîștige Europeanul cu Portugalia, în 2004. Din multele rînduri ce i-au fost dedicate în această perioadă, mi-a atras atenția o povestioară din 2002. Se spune, în Japonia fiind, la unul din ultimele antrenamente, i-a chemat Ronaldinho și Rivaldo lîngă el și le-a spus, aparent încet, dar suficient de tare încît să audă și Ronaldo: ”Aveți grijă cu el, vă rog să-i dați mingea precis fiindcă e un pic cam gras și nu poate să alerge”. A fost suficient pentru ca Ronaldo să se motiveze și să facă un turneu final fabulos. Poate e doar o anecdotă, dar Felipao, cel care se consideră ”un amestec de tată, unchi și antrenor”, mi se pare liderul acestei ”naționale”. Se pare că a reușit să obțină acea atmosferă de competiție în lot, de care vorbesc toți cei care au fost implicați la un turneu final, ceea ce, spre exemplu, Brazilia n-a avut în 2006, atunci cînd a avut un lot absolut fabulos, cu toate starurile mondiale posibile, dar n-a făcut nici o brînză.
O particularitate a acestui Mondial, sper că întîmplătoare nu dirijată, e că în primele meciuri din mai multe grupe se întîlnesc favoritele. Brazilia-Croația azi, apoi Spania-Olanda, Anglia-Italia, Germania-Portugalia, Columbia-Grecia, Argentina-Bosnia. Mi se pare mult mai bine așa decît dacă favoritele s-ar fi întîlnit în ultimele meciuri.
Croația nu-i un adversar oarecare pentru Brazilia. Ba chiar selecționerul Niko Kovac spune că a depistat slăbiciunile din echipa Braziliei, adăugînd că acea apărare de care vorbesc toți nu-i chiar așa grozavă. O să vedem. Cert e că tripleta Modric-Rakitic-Kovacic de la mijlocul terenului pare capabilă de orice. Cu Brazilia lipsește Mandzukic, care e suspendat, iar asta e o absență importantă. Se spune că va juca Jelavic, de la Hull City, dar eu cred că e foarte posibil să-l vedem pe Eduardo, omul lui Mircea Lucescu de la Șahtior.
Pentru Croația, e doar un meci, pentru Brazilia însă e o obligație.
E o obișnuință în fotbal, nu doar în al nostru, în general. E o lege nescrisă, o axiomă ce nu necesită demonstrație pentru că nu e nimic de domonstrat aici. Pur și simplu așa ne-am învățat, să spunem că atunci cînd o echipă cîștigă și merge bine,meritele sînt ale jucătorilor, care, nu-i așa, sînt de mare valoare și nu poate fi altfel. Atunci cînd lucrurile merg prost însă, de vină e clar antrenorul. Petru că, nu-i așa, chiar dacă jucătorii sînt de mare valoare, el nu a știut să-i gestioneze, să-i așeze în teren. Iar dacă jucătorii nu sînt de mare valoare, tot antrenorul e de vină atunci cînd nu-s rezultate, pentru că nu s-a făcut înțeles în fața conducerii, nu a știut să ceară, n-a avut suficientă personalitate.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Un antrenor care mie mi s-a părut întotdeauna foarte bun e Walter Mazzari. Am avut de-a lungul timpului o grămadă de discuții în contradictoriu cu Ovidiu Ioanițoaia, probabil cel mai cunoscut și vechi suporter al lui Napoli de la noi. Încă de pe vremea lui Maradona, al cărui admirator necondiționat și este. Lui nu i-a plăcut niciodată de Mazzari și gata. Avea și argumente, la fel cum le aveam și eu pe ale mele. Cu aerul său de Al Bano (apropo, știați că Al Bano a împlinit 70 de ani!!!) și cu stilul său inconfundabil de a se agita pe bancă și de a se încălzi, ca un motor diesel, pe măsură ce meciul se derula, ceea ce-l făcea și-l face și acum să termine partidele în cămașă, chiar dacă afară e destul de frig, mi s-a părut întotdeauna că Walter Mazzari e bun. Că știe meserie, că înțelege derularea meciurilor, că tie să le citească pe parcurs.
Și mai are un merit Mazzari. Destul de mare în contextul fotbalului agitat de azi. Știe să facă vestiar și să genereze stabilitate. Nu știu cum face, dar reușește. A făcut-o la Napoli, unde e cel mai greu, și iată că reușește și la Inter. Toți foștii mari fotbaliști cu care am mai discutat de-a lungul timpului spun că atmosfera contează mult în obținerea de performanțe, iar faptul că antrenorul știe s-o facă e foarte important. Pentru asta, trebuie să fie bine pregătit, dar și onest, astfel ca lotul să simtă că nimeni nu e favorizat, că toată lumea are șansa lui.
Inter are, după 5 etape, același număr de puncte ca Juventus și Napoli, pierzînd doar două dintr-un parcurs ce putea fi impecabil, chiar în meciul cu Juve. Ba a și reușit un 7-0 în deplasare, ceea ce, oricît de slabă ar fi Sassuolo, ceea ce nu prea s-a văzut cu Napoli miercuri, un astfel de rezultat nu prea e obișnuit în fotbalul italian.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE INTERULUI GĂSIȚI AICI:
Am văzut meciul cu Fiorentina de joi. Mi s-a părut că Inter stă mai bine din punct de vedere fizic, ceea ce s-a văzut pe final. Echipa pare să se fi obișnuit fără prea mare efort la noul sistem tactic, cel cu 3 fundași centrali, ceea ce pe undeva e explicabil, căci și Andrea Stramaccioni mai folosea acest sistem. Din punctul ăsta de vedere, mai greu îi e lui Rafa Benitez la Napoli, care a jucat cu 3 oameni pe fund în ultimii ani și acum trebuie să treacă la formula cu 4. Spre deosebire de Rafa, Mazzari nu e implicat în competiții europene, ceea ce-i permite să joace mai mereu cu aceeași jucători, care pot astfel să aprofundeze schimbările.
Cu Fiorentina, lui Mazzari i-au ieșit și schimbările. Kovacici și Icardi, introduși imediat după golul de 0-1, au adus un plus evident, iar Interul a întors rezultatul. Poate că mulți l-ar vedea titular pe Kovacici, al cărui talent e vizibil, însă deocamdată Ricky Alvarez pare în cel mai bun moment al carierei. În plus, Fiorentina a jucat partitura pe care și-o dorea Mazzari. Nu știu cît e opțiunea lui Montella și cît e condiționat de calitățile jucătorilor din lot, însă Fiorentina mi se pare echipa care-și dorește cel mai mult posesia din Serie A. Poate după Juventus, numai că, atunci cînd vorbim despre Juve trebuie s-o situăm cu un etaj mai sus, valoric vorbind, față de toate celelalte competitoare. Fiorentina a pierdut și fiindcă a cedat din punct de vedere fizic lupta. Plus că i-a lipsit Mario Gomez. Rossi nu poate încă duce 90 de minute intense, Joaquin de asemenea, iar Borja, atunci cînd nu mai are aer nu mai are nici inteligență în joc.
Nu știu dacă Inter-ul lui Mazzari e mai bun decît Napoli cu Rafa Benitez. Parcă nu, dar nu întotdeauna asta contează. Știu însă că la Napoli, Mazzari n-a avut niciodată șansa unui transfer de genul lui Higuain sau a unei campanii precum cea din vara asta. Cu toate astea, rezultatele au mai venit. Pe ideea asta, chiar în condițiile unui lot mai subțirel, Inter poate spera la mai mult decît se gîndeau fanii săi la începutul sezonului. În plus, dacă schimbarea patronului se realizează fără convulsii, e posibil ca întăririle să vină în iarnă.
Oricum, sezonul ăsta de Serie A e mult mai interesant decît altele.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Titlul de mai sus a mai fost dat o dată. N-a apărut însă pe piață, căci era doar un ziar de probă, unul din acele numere ”în orb”, de ziar nu vă imaginați altceva, care se fac atunci cînd se pregătește ieșirea pe piață a unei noi publicații. Publicația era ProSport, care încă nu apăruse în mod oficial, iar titlul exact a fost ”Juve, Juve, vai de tine!”. Se întîmpla într-o zi de mai 1997, joi probabil, a doua zi după finala Ligii Campionilor de la Munchen, dintre Borussia Dortmund și Juventus. Prima mea finală europeană văzută pe viu, pe stadion.
Nu mai știu care a fost, atunci, originea titlului. La bază a stat, evident, eșecul torinezilor din acea finală, la care plecau drept mari favoriți. Nici nu cred, dacă stau bine să-mi amintesc, că a fost chiar așa de dramatică situația încît să impună un titlu atît de contondent. Dar aia a fost inspirația în zilele alea.
Hai să revenim în zilele noastre. Ne-ar prinde bine o întoarcere în timp, măcar una de-am avea posibilitatea să facem în viața noastră ce multe am repara!
Inter, Inter, vai de tine! De data asta mi se pare foarte potrivit tilul. Inter e o ruină. Acum, în acest moment, căci ce va fi în viitor chiar că nu mai are nimeni curaj să anticipeze. Ceva tare ciudat s-a întîmplat acolo după acel succes cu Juventus de la Torino, cînd toată lumea vorbea despre Inter ca o posibilă candidată la titlu. De atunci, Inter nu mai bate pe nimeni în deplasare, acasă se chinuie, iar înfrîngerile sînt epice, precum cea cu codașa Siena ori aceasta, ultima, cu Fiorentina. Toată personalitatea pe care o aveau jucătorii Interului la începutul lunii noiembrie, cînd băteau pe toată lumea, fie acasă fie afară, s-a diluat inexplicabil, de parcă ar fi fost o butelie de oxigen al cărei conținut se epuiza încet-încet.
Dacă, prin absurd, te-ai uita pe cifrele Interului în meciul de la Firenze, ai observa o productivitate de invidiat. Un șut pe poartă, un gol! E o glumă, vă veți întreba! Sigur că e o glumă, nici măcar una bună, e o glumă la fel de proastă precum jocul Interului. Presa italiană de azi, prezentată în revista presei pe acest blog alături de alte publicații, n-a menajat Interul.
Un șut pe poartă așadar. Dat în minutul 87, mai degrabă la nervi, din frustrare, de Cassano. În rest: ”senza parole”, că tot a fost festivalul de la San Remo. Un monolog al Fiorentinei, cu un Jovetici strălucitor. Paradoxal, cu o zi înainte, Massimo Moratti tocmai își declarase admirația fată de (încă) tănărul muntenegrean, un ”fuoriclase” ce va putea fi cu greu ținut de Fiorentina la vară.
Apropo de Moratti. Azi e o zi specială pentru el. De sărbătoare, cum s-ar zice. Pe 18 februarie, acum 18 ani, Moratti prelua Inter-ul de la Ernesto Pellegrini, după ce, între 1955 și 1968, tatăl său, Angelo Moratti, fusese deținătorul pachetului majoritar. Prost cadou i-a oferit însă Stramaccioni la majorat boss-ului său.
Stramaccioni pare intrat într-o dinamică negativă, confuză. Începe cu un modul, termină cu altul. Intră cu Guarin și Kovacici din primul minut, apoi îi scoate, ca să-i facă loc lui Alvaro Pereirra, a cărui unică realizare e un cartonaș galben din pricina căruia va pierde derbyul cu Milan de duminică. Iar pe Kovacici îl scoate la pauză, ca și cum el ar fi fost vinovatul principal al colapsului din jocul colectiv. Asta după ce, abia venit, îi predă tricoul cu numărul 10 și-l aruncă în joc oferindu-i practic titularizarea imediată, în condițiile în care acomodarea cu Serie A nu-i deloc simplă pentru un tînăr ce abia a făcut 18 ani și, cu toată educația primită în Austria, unde crescuse, jucase totuși la un club, Dinamo Zagreb, și într-un campionat, al Croației, peste care planează destule incertitudini.
N-aș fi vrut să mă refer la meciul cu CRF Cluj, dar n-am cum să evit subiectul. După părerea mea, Steaua ar fi avut considerabil mai multe șanse cu Inter decît cu Ajax la felul cum a jucat la Amsterdam și la cum a jucat CFR la Milano. Fiorentina a arătat cum să abordezi Interul pe teren propriu. Să zicem că are jucători buni, în nici un caz nu din altă galaxie. Are o linie de mijloc foarte bună, elastică, și un atac fără atacant de careu (cel puțin așa a fost cu Inter). Să zicem că Fiorentina e echipă bună, dar și Siena a bătut pe Inter acum două săptămîni, așa că pică acest aspect al valorii. Inter va veni la Cluj cu 3 zile înainte de ”Derby della Madoninna”, ce pare un ultimatum pentru Stramaccioni, deci va căuta să-și menajeze un pic forțele. Mai ales că antrenorul s-a plîns că trebuie să joace cu aceeași oameni din 3 în 3 zile. Un pic de agresivitate n-ar strica de la clujeni, un plus de ambiție, de curaj, un pic de mentalitate portugheză nu românească, căci noi avem tendința să fim, uneori, prea politicoși. Pînă la urmă, de pierdut n-are decît Inter.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!