N-aveam de gînd neapărat să scriu despre Real Madrid la acest început de săptămînă. Tema Xabi Alonso era una tentantă, dar ma gîndeam s-o abordez în zilele următoare, după ce se va fi terminat perioada de mercato. Nu-mi trecea prin cap că Real Madrid ar fi putut avea probleme la San Sebastian, în fața unui Real Sociedad demolat recent în Rusia de Krasnodar. Comentasem înainte Villarreal-Barcelona, iar la 2-0 pentru Real am plecat spre casă, cu ideea că nu se mai poate întîmpla mare lucru pînă la pauză. Pe ”Anoeta” atmosfera era oricum tensionată, jucătorii lui Real Sociedad fuseseră primiți destul de rece de spectatori atunci cînd au ieșit la încălzire, în vreme ce antrenorul Arasate fusese fluierat de-a dreptul. Trebuie să recunoașteți, nu era cel mai propice scenariu pentru o ”remontada”.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cum a fost posibil ca Real Madrid să se dilueze într-atît încît să încaseze patru goluri, chit că ultimul e ușor dubios, și să arate o asemenea imagine deplorabilă în ora de joc ce a urmat celor două goluri? Ce să se fi modificat într-atît încît campioana Europei să nu fie în stare să țină de un rezultat și, mai apoi, să nu poată genera ocazii la poarta gazdelor? Acum ceva vreme, cînd analizam achizițiile Realului, scriam tot pe acest blog următoarele: ”Va fi foarte interesant de văzut cum va gestiona Carlo Ancelotti această ”galaxie”. Precedenta a avut momentele sale de tensiune, vezi cazul Makelele, care a dezertat sătul fiind să alerge pentru strălucirea altora. Pericolul pentru Ancelotti vine din tentația de a alinia într-un prim „11” toate starurile posibile. Asta dă echipei o forță ofensivă uluitoare, în schimb o face destul de vulnerabilă la nivel defensiv.”. Am încheiat citatul. Vulnerabilitatea la nivel defensiv s-a văzut un pic și cu Cordoba, în prima etapă, dar fiind pe teren propriu și-n fața unui adversar complexat de ce avea în față nu s-a băgat de seamă. Acum, pe ”Anoeta”, această vulnerabilitate a fost evidentă.
Eu cred că Realului i-a lipsit în această partidă echilibrul. Acel echilibru pe care-l dădea Xabi Alonso. Despre Xabi Alonso am vorbit și am scris mereu la superlativ. Mi s-a părut mereu piesa esențială în mecanismul extrem de scump al Realului.
Fac o paranteză. Scurtă. În 2006, la Mondialul german (unde îl vedeam zilnic pe Jurgen Klopp explicînd meciurile pe ZDF și ARD) m-am întîlnit cu Cosmin Olăroiu. Era antrenor la Steaua atunci, venise să vadă meciuri de la Mondial și am stat cu el cîteva ore bune pentru un interviu. Era imediat după episodul Middlesbrough, iar Oli era obsedat de acel meci, de greșelile pe care le-a făcut echipa, pe care le-a făcut el, pe care le-a făcut MM. Am vorbit și despre alte subiecte, și, ajungînd de la Brazilia la Barcelona, ce tocmai cîștigase Liga Campionilor la Paris, cu Arsenal, Oli mi-a spus că, după el, cel mai important om al acelei echipe a Barcelonei nu era Ronaldinho, nu era Eto`o, nu era Deco, ci era Edmilson. Sesizînd mirarea mea, mi-a făcut, cam o oră, demonstrații despre rolul lui Edmilson. Folosindu-se de cănile de cafea (a băut vreo 6 espreso în acest timp), de pahare, de sticle de apă, m-a luminat într-un fel. Paranteză închisă.
Rolul de atunci al lui Edmilson îl avea la Real Xabi Alonso. Era un fel de ”quaterback” din fotbalul american, punctul de plecare al atacurilor, punctul de echilibru al echipei, omul în jurul căruia se așezau ceilalți și care dicta ritmul și orientarea. Folosindu-se de multe ori de faulturi la limita regulamentului, Xabi Alonso știa să oprească momentele de ofensivă ale rivalului, așa cum a fosta cazul dumincă seară cu Sociedad. Marile victorii ale Realului din ultimii 5 ani coincid cu prestațiile excelente ale ”quaterback-ului” său. Mă gîndesc la meciurile cu adevărta importante, nu la dueluri obișnuite.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Multă lume l-a acuzat pe Ancelotti după acest eșec de pe ”Anoeta”. Eu cred că pe nedrept și voi explica un pic mai tîrziu. Am citit multe acuze și-n legătură cu schimbările. În special introducerea lui Khedira a generat comentarii diverse și răutăcioase. Trecînd peste faptul că lumea a uitat repede de Liga Campionilor cîștigată acum 100 de zile (știți povestea cu memoria, care înșeală, nu?), Ancelotti nu-i totuși un antrenor oarecare. El și-a dat seama imediat că lipsește echilibrul la mijlocul terenului și de aceea a ales să-l trimită acolo pe Khedira. De ce nu pe Illaramendi, asta da, poate fi o întrebare, de vreme ce fostul jucător al Sociedadului a fost adus tocmai ca urmaș natural al lui Xabi Alonso. Însă un om la centrul terenului trebuia introdus, căci atîția jucători ofensivi nu reprezintă întotdeauna o rețetă a succesului.
Revin la Ancelotti. Cînd a fost numit, scriam despre italian că e un antrenor care lucrează cu ceea ce i se pune la dispoziție. Există o asemenea categorie. El nu e Mourinho să ceară transferuri pe unde se duce, se mulează pe ce găsește și, dacă ne uităm la rezultatele sale, îi cam iese. Izbutește și unele mutări spectaculoase și neașteptate, vezi reconversia profesională a lui Pirlo la Milan ori a lui Di Maria la Real. Are acum o mare problemă de rezolvat, găsirea unui jucător care să-i ia locul în teren lui Xabi Alonso. Dacă va fi Kroos acela, vom vedea, parcă totuși ar fi păcat de calitățile lui Kroos, dacă va fi Illaramendi sau dacă va fi Khedira, iarăși vom vedea. Să nu vă mirați dacă-l vom vedea iar pe Pepe jucînd ca mijlocaș defensiv. Cert e ca pînă-n iarnă, Ancelotti trebuie să se descurce cu ce are la dispoziție. Și adevărul e că nu prea are, căci lotul Realului nu-i deloc generos, aș zice că dimpotrivă.
Iar cei care-l acuză pe Ancelotti că nu l-a vrut pe Radamel Falcao nu știu ce vorbesc și iau de bune anumite informații. Falcao n-a ajuns la Real pentru că Jorge Mendes, impresarul său, n-a vrut să-și închidă ușile de acces la alte cluburi. Un agent de calibrul lui Mendes nu face toate afacerile cu un singur partener, căci riscă să-i piardă pe ceilalți. Iar Manchester United e un partener de afaceri de același calibru cu Real, cu care Mendes a rulat bani frumoși în trecut, trebuia ținut aproape. Alta e discuția dacă într-adevăr Falcao era ceea ce lipsea la United, dar despre subiectul ăsta într-o altă zi a acestei săptămîni.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Termin cu Xabi Alonso, care e totuși subiectul acestui text. Viața Realului fără Xabi Alonso va fi, am convenit cred, complicată. Cum va fi cea a lui Bayern cu Xabi Alonso? Cred că s-a văzut asta în prima repriză a meciului de la Gelsenkirchen. Xabi Alonso a anunțat joi că pleacă la Bayern, vineri a ajuns în Germania, iar sîmbătă a fost titular pe un teren complicat, în fața unei echipe de Champions League. Și a jucat bine, astfel că fanii lui Bayern au motivele lor de optimism.
La fel și Guardiola, pentru care începutul de sezon e mai dificil ca niciodată, căci are la dispoziție mulți jucători care încă se află în perioada de acumulări din punct de vedere fizic. S-a văzut și cu Schalke. Bayern a controlat meciuri atît cît a avut resurse fizice și a căzut pe final. Pentru Guardiola, Xabi Alonso reprezintă piesa care-i lipsește la mijloc. E de presupus că Lahm nu va mai fi mutat din banda dreaptă, iar Thiago Alcantara ar trebui să preia din rolul lui Kroos. Xabi Alonso a plecat de la Madrid pentru că a intuit că rolul său nu va mai fi același, într-o echipă unde marketingul dictează de foarte multe ori. S-a dus la Bayern, pentru că Guardiola, care a încercat să-l convingă toată toamna trecută să nu prelungească înțelegerea cu Real, a știut să profite de moment și să fie persuasiv. Pe Xabi Alonso nu banii l-au alungat de la Madrid și nici nu l-au adus la Munchen, ci posibilitatea de a fi important într-o echipă importantă. A cîștigat Champions League cu Liverpool și Real Madrid, va încerca să cîștige și cu Bayern, iată o provocare ideală pentru finalul unei cariere absolut glorioase.
P.S. Cum e viața asta și cum e fotbalul! Acum 3 ani, în pline dueluri Real-Barcelona și Pep-Mou, dacă ne-ar fi zis cineva că Xabi Alonso va ajunge să lucreze cu Guardiola și Cesc Fabregas cu Mourinho am fi rîs de el, nu-i așa?!
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Se spune că atunci cînd Real Madrid vrea un jucător, iar acel jucător vrea și el să ajungă la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. De regulă, de la Real Madrid puțini vor să mai plece, iar dacă o fac, vezi cazul lui Diego Lopez, o fac doar dacă sînt obligați. Însă, revenind la prima frază, dacă un jucător vrea să plece de la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. Ultimul pe listă, Angel Di Maria.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
>
Pînă să vedem motivele care l-ar face pe Di Maria să plece de la Real Madrid, merită să vedem felul în care e organizat clubul Real Madrid. În acest moment, Real Madrid e clubul care facturează cei mai mulți bani în fotbalul mondial. Ceva mai mult de 500 de milioane de euro e bugetul Realului pentru acest sezon, o jumătate de miliard deci, o sumă colosală, pe care acum vreo 15 ani nimeni nu o credea posibilă. Real Madrid funcționează astăzi după regulile unui club de fotbal în care partea de business e extrem de importantă, dacă nu cumva cea mai importantă. Doi oameni au în acest moment putere de decizie la Real Madrid. Președintele Florentino Perez și directorul general executiv Jose Angel Sanchez. Pe Florentino îl vedem aproape la fiecare meci. Îi cunoaștem traiectoria din ultimii ani, știm cum s-a transformat dintr-un om de afaceri puternic, la începutul anului 2000, într-un om de afaceri extrem de puternic și influent acum, după aproape 15 ani petrecuți în fotbal. Faptul că în această perioadă, Florentino a reușit să adauge cel puțin un zero, dacă nu cumva două, la cifra banilor pe care-i deține se datorează excepționalei sale capacități de a folosi fotbalul în interesul afacerilor și afacerile în interesul fotbalului. Asta nu înseamnă neapărat că, din punct de vedere sportiv, palmaresul său e formidabil, mai degrabă nu e, căci dacă ne uităm la trofeele cucerite în această perioadă și le punem în balanță cu sumele de bani cheltuite parcă era loc și de mai bine. Însă din punct de vedere al afacerii, această perioadă e clar un succes.
Pe cel de-al doilea personaj amintit mai sus, Jose Angel Sanchez, puțină lume îl cunoaște. Acesta e , de fapt, și rolul său. De a sta în umbră și a gîndi. E omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. În 2000, atunci cînd Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc acum, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre Marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Perez. Multe au fost deciziile luate de Florentino ca urmare a sfaturilor lui Jose Angel Sanchez. Ultima pare a fi vînzarea lui Angel Di Maria.
Aș face o scurtă comparație între Florentino Perez și Massimo Moratti. Spre deosebire de Moratti, care era un tip extrem de sufletist, dominat fiind de multe ori de sentimente față de jucători, pe care-i plătea regește, vezi cazul Recoba, doar pentru că avea o slăbiciune pentru ei, Perez e foarte rece și calculat. Judecă jucătorul fix ca pe un utilaj al firmei sale de construcții ACS, calculează ce cîștig îi poate aduce și ce beneficii ar apărea în urma unei cumpărări sau vînzări. Nu doar din punct de vedere sportiv, mă văd nevoit să repet acest amănunt, extrem de important și-n situația lui Di Maria. Se spune că Florentino are o singură slăbiciune, și anume Benzema, pe care el l-a vrut neapărat, din motive care multora scapă, și pentru care a insistat și insistă la nesfîrșit. Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Di Maria, mai ales la cîteva săptămîni de la acea finală de Champions League cîștigată și datorită argentinianului. La fel cum, poate, Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Ozil, care plăcea mult suporterilor. La fel cum Figo, Beckham, Ronaldo ori Zidane ar fi îmbătrînit în lotul Realului, eventual s-ar fi retras de acolo, dacă Moratti era în locul lui Florentino.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să revenim la Di Maria. De ce e vîndut Di Maria s-ar putea întreba mulți? Pentru că e o excelentă oportunitate de business. Așa cum au fost Ozil și Higuain în vara trecută. Fotbaliști care, din punct de vedere sportiv, al rolului pe care-l aveau la Real, n-ar fi trebuit, în mod normal, vînduți. Florentino n-a judecat însă din acest punct de vedere, cel sportiv, ci s-a pus exact în rolul omului de afaceri fără scrupule, care în fotbal nu prea există. Am o mașină bună, să-i zicem Di Maria, sînt mulțumit de ea, dar o am de 4 ani și începe să ceară mai mulți bani. Dincolo de asta, am cumpărători pentru ea, care-mi oferă bani frumoși, aproape dublu față de cît am dat pe ea, deși 4 ani am folosit-o din plin. Iar pe piață a apărut un model nou, James Rodriguez, care s-ar putea să-mi folosească mai mult. Plus că am avut norocul să cumpăr și o mașină de colecție, Kroos, la un preț excelent, pe care nu spream să-l obțin, dar l-am obținut pentru că vînzătorul era presat. E o paralelă cam grosieră, dar poate explica într-un fel această decizie.
Di Maria a venit în 2010 la Real, la braț cu Jose Mourinho, avînd același impresar cu el, și anume Jorge Mendes. Rețineți acest nume, vom mai discuta despre el la final. Salariul a fost de două milioane de euro. După doi ani, la insistențele lui Mourinho, el a fost dublat, ajungînd deci la 4 milioane. Acum Di Maria ar vrea 8 milioane, deși în iarnă Realul îi oferise 6 milioane și o prelungire de contract pînă în 2018. În momentul în care Di Maria, sfătuit sau nu de anturaj, a refuzat cele 6 milioane a fost clar pentru toată lumea că va pleca.
Un punct important al discuției esta dacă Di Maria ar fi meritat ca Realul să facă un efort și să urce salariul la 8 milioane. Poate că da. Felul în care a jucat în acest sezon e un argument în favoarea lui. Să nu uităm că Di Maria s-a văzut dat la o parte în vara trecută de pe extrema dreaptă pentru a i se face loc lui Gareth Bale. Cu ajutorul lui Ancelotti, care i-a găsit o poziție excelentă, Di Maria a trecut peste afront și făcut un sezon excelent, într-o zonă a terenului extrem de delicată. Poate că ar fi meritat deci încă o dublare a salariului. Asta într-un club normal, dar nu la Real Madrid.
Anul trecut pe vremea asta, Ozil era vîndut de Real Madrid către Arsenal, într-o altă operațiune extrem de profitabilă pentru madrileni. Cînd FC Porto vinde pe bandă rulantă pe sume considerabile ni se pare un lucru normal, căci așa e gestionat clubul portughez, cînd Real Madrid vinde pe astfel de sume e un mare semn de mirare, căci Real Madrid e în esență un club cumpărător, nu vînzător. În ultimul timp însă a devenit și cumpărător și vînzător. Toată lumea reclama anul trecut greșeala pe care o făcea Florentino Perez. După doar un sezon la Arsenal, Ozil e cam la jumătate din ceea ce reprezenta la Real Madrid. Deși a devenit campion mondial cu Germania și în ciuda unui început de sezon excelent. Oarecum la fel e și situația lui Higuain. Nu spun neapărat că asta se va întîmpla cu Di Maria, e bine să nu facem predicții de genul ăsta în fotbal. Dar e un aspect de luat în seamă. Deocamdată, pentru Real Madrid afacerea Di Maria e una profitabilă. Pentru Manchester United e o necunoscută, una extrem de scumpă și nu știu cît de necesară, la un asemenea preț.
În final, ma întorc la numele pe care vi l-am propus cîteva rînduri mai sus. Jorge Mendes. E cel mai important impresar al momentului, asta e limpede. Îi reprezintă pe James Rodriguez și Di Maria. Întotdeauna un agent cîștigă mai mult din transferurile jucătorilor decît din măririle de contract. Care o fi fost rolul său în convingerea lui Florentino Perez și Jose Angel Sanchez putem doar să ne imaginăm.
P.S. Despre rolul lui Di Maria la Manchester United, cu altă ocazie. Deocamdată nu mi-e clar unde va juca el în modulul pe care-l gîndește Van Gaal, căci un sistem cu 3 fundași centrali e ceva inedit pentru argentinian. În acest sistem, jucătorul de bandă deține un rol extrem de important și logic ar fi ca acolo să-l folosească Van Gaal pe Di Maria. Dar cum în ultimul sezon, argentinianul și-a arătat valorea și-n zona centrală, e posibil să-l vedem acolo.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Stați fără grijă! N-o să mă refer în cele ce urmează la acel ”10” despre care se discută atît în aceste zile și care a ajuns să împartă țara asta și-așa lipsită de unitate în două tabere din ce în ce mai violente. Nu. Cînd spun ”10” mă refer la ”La Decima”, cel de-al 10-lea trofeu al Campionilor Europeni cîștigat de Real Madrid acum aproape 3 luni. Chiar așa. Aproape 3 luni au trecut de la finala de la Lisabona, dar multe s-au schimbat de atunci la gruparea madrilenă.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Meciul cu FC Sevilla din Supercupa Europei contează mai puțin. E pînă urmă tot un soi de meci de pregătire, cu un caracter oficial dat de UEFA. N-o să înțeleg de ce UEFA a modificat data obișnuită a acestei partide, la final de august, și a tras-o atît de devreme. De ce s-au grăbit oamenii lui Platini e un mister, la fel cum un mister rămîne și alegerea stadionului gazdă. Ani de-a rîndul, Supercupa s-a jucat la Monte Carlo, fiind legată și de tragerea la sorți a grupelor UEFA Champions League și UEFA Europa League, într-un eveniment de două zile ce avea logica lui. În vara trecută s-a mers la Praga, acum se merge la Cardiff, dar nici în vara trecută nici în vara asta nu s-a ales un stadion cu o capacitate mai mare, care să permită o asistență mai numeroasă. Nu pricep și pace de ce nu se putea disputa acest Real Madrid-FC Sevilla pe ”Millenium Stadium”, dar nici nu-mi bat prea tare capul, căci simt că semnele de mirare puse în vara trecută și-n vara asta în dreptul acestei Supercupe se vor dubla ori chiar tripla în vara viitoare..
Să ne întoarcem deci la Real Madrid. Meciul cu Sevilla dat deoparte, mi se pare că Real Madrid de azi a devenit mult mai ”galactic” chiar decît Realul galactic de acum vreo 10 ani. Atunci, în nebunia de a strînge laolaltă Baloane de Aur, Florentino Perez pusese același tricou ”blanco” peste Zidane, Ronaldo, Beckham, Figo, Raul, Roberto Carlos și așa mai departe. Am citit o analiză în presa engleză în care se spunea că Roman Abramovici a schimbat, atunci cînd a preluat pe Chelsea, fața fotbalului. Era vorba de banii investiți, de zecile de milioane aruncate în fiecare perioadă de mercato pentru achiziția de jucători. Mi se pare totuși că Florentino Perez a fost primul care a avut inițiativa asta, primul care s-a gîndit, mai mult pe model de business decît de fotbal, să pună unul lîngă altul într-o echipă numai megastaruri. Ideea de business i-a ieșit din plin, căci felul în care funcționează la nivel de marketing Real Madrid e ireproșabil, de unde și bugetele tot mai mari pe care le propune în fiecare sezon, dar și solvabilitatea pe care o afișează în relațiile cu băncile creditoare. Ideea de fotbal nu i-a ieșit însă întotdeauna, căci performanțele în acești aproape 15 ani de cînd Florentino Perez a intrat în fotbal nu sînt întotdeauna pe măsura zerourilor ce se învîrt.
Va fi foarte interesant de văzut cum va gestiona Carlo Ancelotti această ”galaxie”. Precedenta a avut momentele sale de tensiune, vezi cazul Makelele, care a dezertat sătul fiind să alerge pentru strălucirea altora. Pericolul pentru Ancelotti vine din tentația de a alinia într-un prim „11” toate starurile posibile. Asta dă echipei o forță ofensivă uluitoare, în schimb o face destul de vulnerabilă la nivel defensiv.
Întrebarea tuturor e cum va decurge ”mariajul” dintre Real Madrid și Toni Kroos. În privința lui James Rodriguez, lucrurile sînt mai simple. Probabil că va pleca Di Maria, căci există totuși niște balanțe contabile ce trebuie și ele satisfăcute. E și mai tînăr, deocamdată trăiește o fericire aproape orgasmică pentru că poate să joace alături de Cristiano, care era idolul lui. Pare și un tip simpatic, pozitiv, mereu zîmbitor, ce poate digera și eventuale posturi de rezervă. Cu Toni Kroos însă e altceva. În afara lui Casillas, Ramos și Xabi Alonso, ceilalți sînt pe o treaptă inferioară, căci nici unul, nici măcar Cristiano ori Bale, cu toate sumele plătite pentru ei, n-a fost campion mondial și nici nu au mari speranțe să fie în viața asta. A fi campion mondial îți oferă un ascendent moral de excepție într-un vestiar în care supraviețuiesc doar caracterele puternice. Iar Kroos nu e doar un campion mondial, e un om esențial în echipa campioană mondială.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cînd îl iei pe Kroos, e nevoie nu doar ca el să se adapteze la stilul echipei, ci și ca echipa să se adapteze la el. Aș paria acum, înainte de startul sezonului, că Toni Kroos va fi omul care va da cele mai multe pase complete din lotul Realului. Dar sînt și curios cum va decurge adaptarea lui Cristiano și Bale la jocul neamțului. Kroos e tipul fotbalistului asociativ, care e mereu în spatele balonului, vine mereu acolo unde e mingea și oferă o soluție simplă de pasă. Iar colegii vor fi puși în fața unei dileme: să paseze direct pe spațiu, pe poziție viitoare, pentru viteza lui Cristiano sau Bale, ori să-i paseze lui Kroos, eventual în lateral, pentru ca el să continue faza?
Aducîndu-l pe Kroos, Real a adus, de fapt, doi fotbaliști într-unul singur. Cel care juca, așa cum bine a punctat Ilie Dumitrescu la Fotbal European, în spatele vîrfului în perioada Heynckes, dar și cel care-și alterna pozițiile în linia de mijloc, în perioada Guardiola. Care dintre cei doi Kroos e mai bun? Aici părerile pot fi multe și subiective, dar mă tem că Realul l-a adus în principal pentru a doua sa variantă. Epoca Mourinho e din ce în ce mai departe, s-au dus vremurile în care contraatacul făcea diferența. Azi, Realul e și al mijlocașilor, care sînt mulți și foarte buni (nu uitați de Isco!). Florentino Perez pare să fi înțeles, într-un final, că dacă atacanții îți cîștigă meciurile și apărătorii ți le pierd, mijlocașii sînt cei care dau linia echipei.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
La finalul săptămînii trecute, atunci cînd prinsese contur ipoteza trecerii lui Vermaelen de la Arsenal la FC Barcelona, mi-a atras atenția un comentariu pe care un cititor al cotidianului catalan respectiv, nu mai rețin dacă era Sport ori El Mundo Deportivo, dar nici nu prea are importanță asta, un comentariu așadar care suna ceva de genul: ”ce ușor e să ajungi director sportiv la un asemenea club. Transferurile astea le puteam face și eu”. Ținta atacului era Andoni Zubizareta, actualul director sportiv al Barcelonei, cel în sarcina căruia cad, cel puțin teoretic, transferurile de jucători. Opinia nu e una singulară căci nu-s deloc puțini cei care considerăn campania de achiziții a catalanilor din această vară departe de a fi o reușită.
Dar oare chiar așa e? E simplu să ai opinii. E și mai simplu să te crezi deștept și să consideri că ai putea face față în orice domeniu. Mai ales de cînd jocurile de tip manager au pătruns pe piață au apărut din ce în ce mai mulți ”pregătiți” care cred că se pricep la toate. Din păcate pentru ei, jocurile n-au nimic comun cu realitatea. E ca și cum ai spune că ești pregătit să conduci o armată doar pentru că ai cîștigat cine știe cîte bătălii pe calculator ori că ai putea fără probleme să pilotezi un avion doar pentru că te-ai descurcat la simulatoare în fața unui laptop sau a unei tablete.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să ne întoarcem la Zubizareta. Nici eu nu-s foarte convins că achizițiile Barcelonei sînt cele mai bune, dar cred că trebuie să așteptăm cîteva luni pentru a da verdicte. Eu n-am deocamdată certitudini, am însă cîteva dubii. Sau semne de întrebare. Spre exemplu, am mai spus-o, n-am înțeles de ce Luis Enrique l-a refuzat pe Kroos și l-a preferat, oarecum pe aceeași sumă de bani, pe Rakitic. Există această informație, și n-am nici un motiv să cred că nu e adevărată căci vine de la un om foarte bine informat atunci cînd vorbim de FC Barcelona, cum că Toni Kroos ar fi fost mai întîi oferit Barcelonei și abia după refuzul catalanilor a fost direcționat spre Real Madrid. Asta și pentru că direcția Manchester United a fost din start scoasă din discuție de Bayern, nemții fiind, zice-se, deranjați peste măsură de contactele existente între United și Kroos fix în momentele în care se negocia prelungirea contractului cu Bayern. Cum o astfel de oportunitate de mercato nu putea fi ratată de un club ca Real Madrid, operațiunea s-a încheiat rapid, iar oficializarea ei a venit la fel de repede.
Achiziționarea lui Luis Suarez mi se pare tot un soi de oportunitate de mercato. Era destul de clar că Luis Suarez nu se putea întoarce să joace în Anglia. Și nu pentru că Liverpool ar fi avut vreo vină aici, ci din pricina atmosferei ce devenise irespirabilă pentru uruguayan încă dinaintea episodului cu mușcătura. Luis Suarez era, cum se spune, pe piață și oportunitatea achiziționării sale nu trebuia scăpată. Am însă ceva dubii în legătură cu prețul de achiziție, care mi se pare mare ținînd cont de situația pe care o are Suarez. E posibil ca Barcelona să existe siguranța reducerii sancțiunii la TAS, dar asta o să vedem în zilele următoare.
Ce-i doare cel mai mult pe catalani e însă situația fundașilor centrali. E limpede de vreo cîțiva ani că Barcelona are nevoie de un fundaș central care să i se alăture lui Pique, dar și a altuia care să creeze concurență pe acest post, căci Pique din cauza asta a coborît cîteva trepte valorice, pentru că n-a avut concurență. Cînd ești sigur de postul tău, cînd știi că orice faci n-are cine să te așeze pe banca de rezerve, te mulțumești cu puțin iar concentrarea scade. Nu știu însă în ce măsură Mathieu și Vermaelen sînt capabili să creeze această concurență și să aducă plus-valoare în acest compartiment.
Nu-i ușor să găsești un fundaș central pentru FC Barcelona. Faptul că toată lumea știe că echipa are nevoie nu ajută, dimpotrivă, crește automat prețul pentru orice țintă. Dacă eu vreau să-i vînd o mașină unui potențial cumpărător, negociez cu el astfel încît să fie bine pentru amîndoi, dar dacă știu că el trebuie neapărat să cumpere acea mașină atunci strategia mea e alta și încerc să scot cît mai mult posibil, pentru că e cu spatele la perete. Apoi, nu orice fundaș central se potrivește la FC Barcelona. Spre exemplu Vidic, un nume care mi-a venit în cap chiar acum, n-ar fi mers, chit că venea gratis. Un fundaș central la FC Barcelona trebuie să știe să se adapteze stilului de joc al catalanilor. Să știe să se descurce în situații în care există spații mari în fața lui, dar și-n spatele lui, să fie rapid astfel încît să poată acoperi aceste spații pe care s-ar deplasa adversari, să știe să dea o pasă curată, să poată participa la construcție, dar să fie capabil să dea și o pasă lungă suficient de precis, să poată să iasă relaxat din situații de pressing advers, să știe să anticipeze un eventual contraatac al adversarilor, dar să și acopere spatele fundașilor laterali, ale căror urcări în atac sînt obișnuite.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Revenind la cele două nume aduse de Barcelona în această vară, e posibil ca Mathieu și Vermaelen să aibă aceste caracteristici. În privința belgianului, faptul că provine de la școala Ajax-ului și vine de la Arsenal reprezintă suficiente garanții. S-a comentat mult despre numărul mare de jucători luați de Barcelona de la Arsenal. Mie nu mi se pare o chiar așa de mare mirare, căci stilul pe care Arsene Wenger l-a impus la Arsenal seamănă mult cu stilul Barcelonei. Jucătorii pe care Wenger îi aduce sub comanda sa iubesc în primul rînd mingea, știu cum să se comporte cu ea și nu caută s-o bubuie la primul pressing al adversarului. Faptul că puțini dintre cei aduși de la Arsenal la Barcelona au și dat randamentul scontat e o altă discuție, care cred că ține și de motive punctuale ale fiecăruia.
Mi se pare însă că s-a plătit mult și pentru cei doi. Cu aproape 40 de milioane cred că putea fi convins Hummels, ținta din ultimii ani. Mai exact, putea fi convins Jurgen Klopp, căci Hummels nu cred că ar fi avut vreo problemă în acest sens. Cred că o sumă de genul ăsta putea deschide o discuție și pentru Thiago Silva. Nu cred însă că David Luiz era o soluție, căci lîngă Pique e nevoie de un fundaș serios, nu de un amator de glume așa cum e și David Luiz. În apărare, glumele nu merg, e nevoie de mai multă seriozitate în acea zonă.
Mi se pare că din nou i se trîntește ușa-n nas lui Bartra. Și cred că putea primi mai multe șanse. Nu întîmplător, fundașii care au făcut față cerințelor la Barcelona în ultimii ani sînt destul de puțini, iar Puyol și Pique, a căror societate devenise un reper, au venit de la Academia La Masia. Rafa Marquez ar fi unul dintre ei, eu l-aș adăuga și pe Gică Popescu, poate Frank de Boer și cam atît. De aceea, tocmai pentru că provine și el de la La Masia, cred că Bartra putea primi mai multe șanse.
Discutînd despre achzițiile Barcelonei, cineva îmi spunea că un adevărat conducător e cel care face performanță fără să arunce cu banii. Și mi-l dădea exemplu pe Adriano Galliani. Și asta fără să fie fan al Milan-ului, dimpotrivă. Însă Galliani e un exemplu, inclusiv în aceste zile grele din punct de vedere financiar pentru Milan, de conducător care să știe să negocieze în folosul clubului său, care să știe să se decurce în orice situație. Eu nu cred, de exemplu, că Galliani l-ar fi luat cu atîția bani pe Vermaelen, în condițiile în care contractul său se termină în vara viitoare și a adunat, în 4 ani la Arsenal, peste 450 zile de absență din cauza accidentărilor. Chiar și acum el e accidentat.
Există o vorbă veche, nu neapărat în fotbal: ”cu bani poate oricine”.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În fotbal se spune, nu fără temei, că titlurile se cîștigă în mai, dar se pregătesc cu multe luni înainte, în iulie și august. În iulie și august nu se joacă pe teren ci în birourile președinților de club și la sediile firmelor de impresariat. Întîlnirile au loc, de regulă, la restaurante de lux, unde nu intră oricine și nu te poate vedea oricine, iar schimburile de mailuri ulterioare țin loc de digestiv. Transferurile reprezintă subiecte de lux pentru mass-media, practic articolele pe această temă nu se opresc niciodată, căci lumea adoră astfel de informații, toți vor să știe cine vine sau cine pleacă de la echipa favorită ori cine vine sau cine pleacă de la echipele rivale. Strategiile de mercato sînt multe, manipulările cu ajutorul presei sînt la ordinea zilei, iar aceste manipulări pot fi repede probate la finalul perioadei, atunci cînd se trage linia și se vede care din informațiile vehiculate au fost adevărate și care false. De regulă, procentajul de adevăr e sub 25 la sută, dar ce ne-am face în această perioadă dacă n-am avea astfel de articole și știri.
Sînt convins că fiecare dintre transferurile importante oficializate pînă acum ar merita o analiză separată, dar pentru început, ca revenire din vacanță spre actualitate, o să încerc o privire de ansamblu asupra ceor întîmplate pînă acum în mercato. E destul timp apoi pentru analize detaliate.
Mi se pare că, pînă la acest moment, Chelsea și Real Madrid se luptă pentru titlul de campioană a verii. Ambele au transferat mult și bine. Cu un plus, după părerea mea, pentru Chelsea. Jose Mourinho avea oricum la dispoziție un lot extrem de valoros, dar a reușit să-l completeze numai cu fotbaliști de super-clasă. Practic în fiecare compartiment Mourinho a adus un star, iar concurența pe posturi devine feroce. Courtois, Filipe Luis, Fabregas, Diego Costa, chiar și Drogba la anii săi, sînt nume ce transformă pe Chelsea în principala candidată la cîștigarea Premier League și o mare favorită la Champions League. Mourinho a știut perfect ce să aducă, iar acum poate alcătui simplu două echipe competitive cu ce are la dispoziție. Fabregas, am mai spus-o și cred că se va vedea, e un mare cîștig și, automat, o mare greșeală a Barcelonei care, se va vedea, l-a lăsat prea ușor să plece. Diego Costa e o garanție a golurilor, Courtois e deja o valoare confirmată, iar Filipe Luis e un mare plus în comparație cu Ashley Cole. Cred totuși că Mourinho mai are în cap ceva mutări pînă pe 31 august, așa că mare atenție la zona fundașilor centrali, dar și la proaspătul campion mondial Khedira.
Real Madrid a transferat mult, dar mi se pare că achizițiile au fost făcute mai degrabă ca impulsuri de moment, cazurile lui James Rodriguez și Keylor Navas, ori ca oportunități de mercato, cazul lui Kroos. Ancelotti are și el la dispoziție un lot colosal, ce merită analizat pe larg și va fi analizat aici în zilele următoare. Nu știu însă cîtă nevoie avea de fiecare dintre cei trei. De ce să-l iei pe James Rodriguez, la banii ăștia, cînd îl ai pe Di Maria, de care acum trebuie să scapi? Diferența dintre James Rodriguez și Di Maria e cea dintre o promisiune și o certitudine. Columbianul a făcut un Mondial excelent, dar argentinianul vine după un sezon fabulos, mai ales în condițiile în care Ancelotti i-a schimbat de multe ori poziția. N-am să înțeleg, de asemenea, de ce era mai era nevoie și de Navas, cu Casillas și Diego Lopez deja implicați într-o situație bizară.
Toni Kroos era o oportunitate de mercato. În conflict cu Rummenigge pe motiv de salariu (mai exact pe motiv de salariu mare pentru Gotze în raport cu el), Kroos trebuia vîndut de Bayern, pentru a nu fi cedat gratis în vara viitoare. 25 de milioane în situația asta sînt bani buni. Înțeleg că Guardiola s-a opus cît a putut, solicitînd inclusiv să fie păstrat pînă-n vara viitoare cu amenințarea de care vorbeam, dar Rummenigge e cel cu calculele. Pentru Pep e o pierdere mare, rămîne de văzut cît de mare va fi cîștigul pentru Real Madrid și pentru jucător. Eu unul l-aș fi văzut mai degrabă încadrat în stilul și sistemul de joc de la Barcelona decît la Real Madrid, la fel cum l-aș fi văzut mai repede pe Rakitici la Real decît la Barcelona. Se spune că Luis Enrique a avut de ales între Kroos și Rakitici și l-a ales pe croat, rămîne de văzut dacă a avut dreptate. Revenind la Kroos, e o mare problemă pentru Ancelotti găsirea unui loc într-un prim ”11” în care Bale și Cristiano trebuie să joace, iar James Rodriguez, la ce bani s-au plătit pe el, de asemenea. Mă refer aici la un prim ”11” în meciuri importante, în condiții în care n-ar exista accidentări sau suspendări. Să joace contra lui Getafe și Malaga, dar să fie rezervă în El Clasico nu cred că-i va conveni lui Kroos. Cea mai mare eroare mi se pare plasarea din partea unora a lui Kroos în linia mijlocașilor defensivi, în locul lui Xavi Alonso. Chit că a mai jucat acolo la Bayern, nu e postul lui acela. Să ai în fața apărării un modul Modric, Kroos-Bale, James, Cristiano-Benzema (sau Falcao) sună bine, dar la jocurile pe calculator, nu în fotbalul de azi, unde faza de recuperare e la fel de importantă precum cea de construcție.
Mă întorc în Anglia. Manchester United s-a întărit bine, dar va trece un timp pînă ce ideile lui Van Gaal și preconizata schimbare de sistem defensiv vor fi aglutinate de jucători. Avantajul lui United e că nu e în cupele europene, iar Van Gaal are la dispoziție mai multe zile de antrenament tactic, neavînd mijlocul de săptămînă aproape în permanență ocupat. Arsenal s-a întărit și cred că echipa lui Wenger va avea o implicare mai mare în lupta pentru titlu. Nu sînt convins că la fel vor sta lucrurile cu Liverpool, care și-a pierdut cel mai important jucător, și încă aștept mișcări de trupe la Manchester City, destul de cuminte pînă acum pe piața transferurilor.
Bayern l-a adus pe Lewandowski, dar bilanțul nu e pe un foarte mare plus, căci l-a pierdut pe Kroos. Înțeleg că Guardiola ar gîndi să-l așeze în poziția lui Kroos pe Alaba, ca la ”naționala” Austriei, dar și că meditează la o definitivă schimbare de sistem, cu o linie de 3 fundași.
Coincidență sau nu, la asta se gîndește și Luis Enrique la Barcelona. Și catalanii mi se pare că au acționat după impulsurile de moment. Nu știu cîtă nevoie aveau de Luis Suarez, mai ales la banii dați pe el și la problemele uruguayanului. În continuare Barcelona nu e în stare să aducă un fundaș central care să-l înlocuiască pe Puyol, francezul Mathieu fiind un jucător bun, dar în nici un caz unul pecare să dai 20 de milioane de euro. Totuși are 31 de ani! Felul în care vor conviețui pe teren și-n vestiar Messi, Neymar și Suarez e o mare necunoscută, dar și o mare problemă pentru Luis Enrique. Marele său cîștig rămîne păstrarea lui Xavi, un fotbalist extrem de important în joc și-n vestiar, dar și a lui Mascherano. Formula cu 3 fundași centrali, Pique, Mascherano, Mathieu e un soi de revoluție la o echipă obișnuită să joace într-un 4-3-3 devenit un soi de literă de lege. Înțeleg că Luis Enrique gîndește un soi 3-1-3-1-2, cu Messi în spatele lui Neymar și Suarez, dar ca formula de pe hîrtie să meargă și pe teren e nevoie de multă practică.
Atletico Madrid mi se pare că a rămas pe aceeași linie. A plecat Diego Costa, dar a venit Mandzukic. A plecat Villa, a venit Griezman. Au rămas greii Koke, Miranda și Godin, a rămas în cele din urmă și Thiago, poate doar plecare lui Courtois să lase o ușoară problemă în poartă.
În Italia, Roma mi se pare că s-a întărit serios și e o candidată serioasă la titlu. Mai ales după dezertarea lui Conte de la Juventus. Napoli nu mi se pare ca s-a întărit, dar mai e timp. Inter s-a mișcat interesant, dar nu-mi pare o candidată pregătită pentru titlu, în vreme ce Milan pare să nu poate ieși dintr-o zonă crepusculară în care a intrat de ceva vreme.
PSG mi se pare că n-are o strategie prea coerentă. De ce să dai o căruță de bani pe un fundaș central? N-am să înțeleg. Dacă vor găsi portița prin care să-l ia pe Di Maria, parizienii vor ieși în cîștig, dar și la ei e o aglomerație de valori și caractere ce pot face irespirabil aerul din vestiar.
Cele de mai sus sînt doar o părere, rapidă, asupra transferurilor făcute pînă acum. Nu înseamnă că e și cea mai bună și aștept să fiu contrazis, dar cu argumente. În materie de transferuri, fiecare poate avea propria părere.
Nici nu apucase să fluiere Nicola Rizzoli finalul finalei de la Rio că rețelele de socializare erau deja încinse. Fără să fie un barometru exact, aceste rețele reprezintă totuși un reper. Minutele treceau, nemții se pregăteau și apoi primeau titlul suprem, dar cei mai mulți vorbeau și scriau despre Messi. Despre eșecul său, nu al echipei sale, despre prestația sa, nu a echipei sale, despre duelul imaginar cu Maradona pentru o supremație imaginară, care nu ajută la nimic. O dezbatere ce nu se mai termină și nu folosește nimănui, o dezbatere de-a dreptul idioată. Îmi asum acest cuvînt și-l voi explica într-o viitoare postare. Efectul marketingului e vizibil, inclusiv în acordarea stupidă a acelui premiu lui Messi, de care el însuși părea un pic jenat.
Sînt convins că un text despre Messi și Maradona e mult mai apetisant și ar stîrni mai multe comentarii. Însă azi, la cîteva ore după decernarea celui mai important trofeu fotbalistic, ar fi de-a dreptul ilogic și lipsit de politețe să abordez o astfel de temă. Germania e totuși campioana mondială și merită toate elogiile zilei de azi.
Spania în 2010 și Germania în 2014 au avut o filozofie comună. Prietenia față de minge, pe care și-au dorit-o în posesie, în timp ce alții nu știau cum să facă în așa fel încît să scape de ea. Germania a fost la acest turneu final cea mai estetică echipă, lafel cum a fost și Spania în 2010. Nu s-a subjugat unui singur jucător, ci a scos în evidență grupul. Eu cred că și dacă Reus ar fi putut juca, tot echipa ar fi fost vedeta nemților. Într-o vreme în care, spuneam și mai sus, marketingul dictează, Germania n-a avut un personaj mediatic, ci un grup de persoane subjugate unor idei venite de pe bancă.
Într-o vreme în care, după eșecurile lui Bayern și ale Barcelonei, mulți se întrebau dacă nu cumva conceptul de tiki-taka e depășit, a venit Germania cu un stil foarte diferit de cel cu care erau nemții obișnuiți pînă acum și a cîștigat Mondialul. Cu un soi de ”tiki-taken”, căci Germania de azi are destul de puține asocieri cu cea din 1986 sau 1990, anii precedentelor finale cu Argentina. Germania de azi are mai mulți jucători creativi decît Brazilia și Argentina la un loc, țările care acum vreo 20 de ani reprezentau reperul fotbalului spectacol. Ozil, Kroos, Muller, Gotze, Lahm, Schurrle, absentul Reus, chiar și ”defensivii” Schweinsteiger, Khedira ori Hummels văd în minge un aliat, o caută și construiesc jocul plecînd de la ideea de posesie, de pasă, de la atît de vechiul concept ”dai și pleci” pe care alții, Brazilia ori, cel mai nou exemplu, Olanda, l-au abandonat. Din acest punct de vedere, faptul că Germania a cîștigat titlul mondial în urma unei execuții splendide, ”de autor”, e doar un element ajutător în teoria de mai sus. Parcă n-ar fi fost la fel de frumos dacă, să zicem, Germania cîștiga grație unui gol din fază fixă, ca-n meciul cu Franța.
Cînd vorbești despre un grup de jucători, n-ai cum să-l excluzi pe antrenor. Joachim Low nu cred că ar mai fi continuat ca selecționer dacă Germania nu cîștiga. I s-ar fi pus în discuție acest stil, pe care nemții l-au primit cu destulă reținere, căci nu prea îi reprezenta. Low a crezut însă în ideile lui și a cîștigat. A știut să-și corecteze anumite erori pe parcurs, a găsit soluția în anumite momente, astfel că merită și el toate elogiile. Semifinală în 2006, ca ”secund” al lui Klinsmann, deși mulți vorbeau încă de atunci în Germania că el e cel care de fapt conduce, finală în 2008, semifinală în 2010, semifinală în 2012 și acum finală cîștigată. E un traseu nu lipsit de greutăți, dar pe parcursul căruia Low n-a renunțat, în esență, la ideile sale.
Imediat după meci, am observat, am și postat de fapt pe facebook, o coincidență. World Cup 2010. Pep Guardiola era antrenor la FC Barcelona. FC Barcelona era campioana Spaniei, cu un an in urma castigase Champions League, în acel sezon fusese eliminată în semifinale de viitoarea cîștigătoare si avea 7 jucatori in finala Mondialului. Iar unul dintre ei, Iniesta, dădea golul decisiv in prelungiri. World Cup 2014. Pep Guardiola e antrenor la Bayern Munchen. Bayern e campioana Germaniei, cu un an in urma a cîștigat Champions League, în acest sezon a fost eliminată în semifinale de viitoarea cîștigătoare si a avut 7 jucatori in finala. Iar unul dintrei ei, Gotze, a dat golul decisiv in prelungiri. Eu cred că nimic nu e întîmplător pe lumea asta, cu atît mai puțin în fotbal. Faptul că Low s-a putut baza pe 7 jucători de la aceeași echipă, unde ideea de fotbal era aceași, a fost un mare atu pentru el. La fel cum s-a întîmplat cu Del Bosque în 2010. Mergînd mai departe, faptul că Barcelona în 2010 și Bayern în 2014 au avut competitor direct un Real Madrid, cu Pellegrini, și un Dortmund, cu Klopp, îmbrățisînd aceeași filozofie a fost un ajutor în plus. Privind la ultimele trei campioane mondiale, Italia, Spania și acum Germania, observăm că toate s-au bazat la momentul încoronării în principal pe campionatul intern. E și ăsta un punct de plecare într-o eventuală analiză.
Două cuvinte despre doi proaspeți campioni mondiali. Mario Gotze e eroul Germaniei de azi, după ani sinusoidal. Din 23 aprilie 2013, atunci cînd și-a anunțat plecarea la Bayern, cariera lui Gotze n-a fost deloc liniștită. Nu și-a găsit un loc fix la Bayern, nici la echipa națională (altă coincidență, nu-i așa?!), ba chiar s-a transformat în motivul pentru care Kroos va pleca de la Bayern la Real. Are însă în față un viitor la fel de mare pe cît de mare îi e talentul.
Al doilea personaj e Schweinsteiger. După semifinala Argentina-Olanda îmi manifestam admirația pentru Mascherano, pe care-l caracterizam drept ”enorm”. Cuvîntul se mută spre Schweinsteiger, a cărui contribuție la cîștigarea finalei a fst uriașă. Felul în care a urcat spre tribuna oficială, cu fața plină de răni, probabil cu picioarele pline de vînătăi și sleit de puteri (aproape că nu putea să urce treptele) caracterizează perfect fotbalistul de care e nevoie într-o echipă. Poate că nu va cîștiga niciodată Balonul de Aur, însă, la fel ca și-n cazul lui Mascherano, fără el nu se poate într-o echipă cîștigătoare.
Revenind la Germania, sper că felul estetic în care a cîștigat acest Mondial să excludă din limbajul unora termenul de ”panzere” atunci cînd vine vorba de echipa națională. Germania de azi, fotbalistic vorbind, e orice altceva.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!