Pantalonii rupți ai lui Pep Guardiola, înainte de a deveni o imagine virală pe rețelele de socializare, definesc felul în care a trăit antrenorul catalan meciul cu Porto. Agitat, mereu dornic să corijeze ceva în jocul echipei sale, de multe ori prea stresat pentru felul în care se derula partida, întotdeauna atent la ceea ce se întîmplă, Pep cred că simțit mult mai tîrziu față de momentul expunerii media că pantalonii i-au jucat o festă. Nu avea timp pentru așa ceva. Știa că meciul e tare important, simțea probabil cum contestatarii săi, care nu-s puțini, își ascut deja cuțitele, dacă nu pentru o decapitare, măcar a-i produce cîteva răni. Pesemne că, în minutul 90, trebuie să fi fost tare mulțumit că de rupt s-au rupt doar pantalonii săi, nu și vreun jucător.
Pep Guardiola nu-i mai bun antrenor astăzi decît acum o săptămînă. Și după eșecul de la Porto era același. Accidente de genul celui de pe ”Do Dragao” se întîmplă deseori. De foarte multe ori ele nu mai pot fi reparate și condiționează un întreg sezon. Pentru Bayern nu s-a întîmplat așa. Dar, la fel cum Guardiola nu-i mai bun antrenor decît acum o săptămînă, nici Bayern nu-i azi o echipă mult mai bună decît acum o săptămînă. Cei care, după 3-1 pentru Porto, se înecau de nervi și nu găseau cuvinte pentru a-și exprima indignarea, astăzi nu știu pe unde să mai caute adjective și elogii la adresa lui Pep și a echipei. Felul în care e antipatizat Guardiola de anumiți oameni ar merita o analiză separată. Are unele explicații, dar de cele mai multe ori sînt ilogice.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să ne înțelegem, Bayern de azi e la fel de tare și, în același timp, la fel de vulnerabilă ca și acum o săptămînă. Diferența dintre 1-3 și 6-1 a stat în atitudine, căci e posibil ca fotbaliștii lui Pep să-i fi tratat cu ceva superficialitate pe cei ai lui Lopetegui, în capacitatea de intimidare pe care ”Allianz Arena” o oferă unor adversari încă neexperimentați, în felul în care Guardiola a gîndit acest retur, dar și în absențele din tabăra portughezilor.
Poate cu aceste absențe ar fi trebuit să încep. S-a vorbit mult despre problemele de lot cu care s-a confruntat Guardiola înaintea meciului tur. Probleme care s-au transformat într-un veritabil scandal, la care o să mă refer ceva mai tîrziu. La Porto, Lopetegui a știut să profite de ele, a înțeles că Bayern are probleme în a asigura cursivitatea jocului și a acționat în consecință. Scriam după meciul tur pe acest blog că Porto a cîștigat în fața lui Bayern fără să facă un meci colosal. Așa e și cu Bayern după acest 6-1 de marți.
Ca și Lopetegui în tur, Guardiola a simțit unde trebuie să acționeze. Fără cei doi fundași laterali, Danilo și Alex Sandro, Lopetegui n-a avut altă variantă decît să pună pe cele două poziții doi fundași centrali, pe Diego Reyes și pe Martins Indi. Pentru o echipă ca Porto, obișnuită cu doi laterali entuziaști și ofensivi, să joci practic cu 4 fundași centrali e o mare problemă. Guardiola a intuit asta și a acționat în consecință. Demult nu l-am mai văzut pe Lahm, teoretic plasat în linia de mijloc, alături de Xabi Alonso și Thiago, demult nu l-am mai văzut așadar pe căpitanul bavarezilor jucînd atît de mult lipit de bandă și intervenind foarte rar în zona centrală. Lahm și Rafinha l-au distrus în drepta pe Martins Indi, iar același lucru s-a întîmplat și dincolo, cu Gotze și Bernat. Chit că Gotze nu mi s-a părut grozav, faptul că pe acea zonă la Porto era Quaresma, care nu știe să se apere, i-a ajutat enorm pe cei doi bavarezi. Golul de 1-0 din centrare, golul de 3-0 din centrare, plus multe alte acțiuni derivate din superioritatea pe care Bayern o avea pe ambele flancuri.
E posibil ca Guardiola să-și fi regîndit opțiunile. Mie mi s-a părut un Bayern destul de apropiat de cel al lui Heynckes, asta poate și ca un răspuns pentru cei care-l acuzau pe Pep, după ”Do Dragao”, că a distrus identitatea jocului echipei bavareze. Chiar aș fi curios să știu care e această identitate, această ștampilă. Ba aș zice că de foarte multe ori Bayern s-a apropiat marți seară de stilul echipei lui Rummenigge, într-un 4-4-2, cu clasicul număr 9, în persoana lui Lewandovski, și al doilea atacant, în persoana lui Thomas Muller. Cu o direcționare a jocului spre benzi, fără a căuta neapărat combinațiile pe metru pătrat, cu atacantul central puternic și un al doilea care să profite de daunele pe care le produce primul. Dar și cu o apărare sigură, fără experimente nefericite gen Dante și fără greșeli neprovocate.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Mă întreb acum ce va face Guardiola cînd vor reveni Ribery și, mai ales Robben? Cei doi fotbaliști de superclasă capabili să dinamiteze, prin stilul lor, orice apărare. Nu-i va fi ușor lui Pep, iar de decis, va decide și în funcție de situația de moment, dar și în funcție de adversar. Cred însă că abia așteaptă acest moment, cel în care va putea conta pe toți jucătorii săi. După meciul de la Porto a produs multă agitație decizia clubului bavarez de a renunța la serviciile doctorului Muller-Wohlfahrt, ce se regăsise în structurile lui Bayerm, cu o mică paranteză de cîteva luni, nesemnificativă totuși, din 1977. Mulți, cu rezultatul de pe ”Do Dragao” încă întipărit în minte, au sărit la beregata antrenorului, considerîndu-l responsabil pentru această decizie. Ba chiar am auzit păreri cum de plecat ar trebui să plece Pep, în nici un caz medicul. Asta apropo de ceea ce spuneam mai sus, de antipatia existentă în jurul lui Guardiola, inclusiv în rîndul fanilor lui Bayern.
Am citit, imediat după decizia de concediere a medicului, care, să ne înțelegem, nu e unul oarecare, ci o somitate în domeniu, tot felul de statistici. Ceva n-a mers la Bayern din acest punct de vedere în acest sezon. Lui Guardiola i-a lipsit mai mereu aproape un sfert din lot. Cifra exactă e de 23,71 la sută, cea mai mare dintre toate echipele angrenate în cupele europene. Cam 6 jucători deci în fiecare moment, la fiecare meci. Procentul celor de la Borussia Dortmund, tot în acest sezon, e de 20 la sută. În general accidentările s-au petrecut în meciuri și nu în antrenamente, iar aproape de fiecare dată perioada de recuperare fixată inițial a fost depășită, în unele situații, cum ar fi cea de azi a lui Ribery, depășită dramatic și inexplicabil, căci la momentul accidentării francezului se vorbea de doar cîteva zile de pauză.
Guardiola a ajuns la 6 semifinale consecutive de Champions League. E încă un antrenor tînăr. De multe ori încăpățînat. Dar etapa de la Bayern l-a ajutat mult în evoluție. Nu mai pare fixist, ca la Barcelona, parcă a înțeles că nu poți poți face o obsesie în a introduce un stil de joc într-o echipă care nu l-a folosit niciodată pînă atunci și că e bine să te mai și mulezi pe ceea ce ai la dispoziție. Eventual pe identitate, care o fi ea pînă la urmă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Ce de probleme are Borussia Dortmund înaintea acestui meci cu Napoli! Și ce fluctuant e fotbalul în zilele noastre. Cînd a bătut pe Arsenal, chiar la Londra, Borussia era pe cai mari, chiar foarte mari. Se vorbea din nou de posibilitatea cîștigării Champions League, se vorbea de Bundesliga. Lucrurile în campionat mergeau bine, Bayern părea un zid ce poate fi escaladat. Era 22 octombrie și destul de cald afară.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Acum e frig, e umezeală și e multă preocupare în aer în Dortmund. 3 eșecuri au contribuit la această răcire a stării de spirit, sub granițele normalului pentru această perioadă a anului. Un soi de cod galben pentru Borussia, o coincidență cu culorile tricourilor din meciul cu Napoli. Eșec cu Arsenal, eșec cu Wolfsburg, eșec cu Bayern. O succesiune de rezultate negative ce a făcut ca în Bundesliga să se creeze o breșă de 7 puncte față de Bayern (ba chiar și pierderea locului secund, pe care stă acum Leverkusen), iar în Champions League să se joace un meci cu Napoli în condiții de maximă presiune atmosferică.
Să privim clasamentul!: Cu 6 puncte, Borussia e obligată să cîștige. În mod normal, Arsenal va bate pe Marseille, așa cum au făcut-o toate celelalte pînă acum. Și va face 12 puncte. Va avea deplasare la Napoli în ultima etapă, un meci ce poate fi infernal. Napoli are 9 puncte în momentul ăsta, 3 mai mult decît Borussia, așa că orice rezultat în afara eșecului o avantajează. Iar eșecul, spre deosebire de Borusia, n-o scoate definitiv din cărți. Dacă Napoli bate, totul e clar, Borussia e eliminată. Dacă se termină egal, situația nu se prea relaxează, mai ales în condițile în care Arsenal bate pe OM, căci în ultima etapă, Napoli și Arsenal ar avea varianta unei remize pentru a merge amîndouă mai departe. Rezultatele directe, după victoria lui Napoli din primul meci, avantajează echipa lui rafa Benitez. Și, oricît de multe bezele și-ar fi trimis pînă acum Wenger și Klopp, realitatea din teren se cam schimbă în astfel de condiții.
Iată așadar cam care e scenariul după care trebuie să joace Borussia cu Napoli. Și mai adăugăm aici alte aspecte negative. Accidentările s-au adunat ca un blestem peste Jurgen Klopp, n-are apărare, iar omul esențial de la mijlocul terenului, Gundogan, se lasă așteptat. Iar adversar este Rafa Benitez, un antrenor căruia îi plac tare mult astfel de meciuri cînd echipa sa nu trebuie să piardă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Problema lui Klopp vine și din meciul cu Arsenal, pierdut acasă. Arsenal, o echipă predominant ofensivă și cu o estetică atrăgătoare, a jucat atunci cel mai pragmatic meci pe care eu mi-l amintesc în epoca Arsene Wenger. Iar dacă Wenger a putut, cu echipa sa, Benitez va încerca și el, mai ales că vorbim de o filozofie ce-i este mult mai aproape. Borussia este o echipă ce nu e prea bucuroasă să atace pozițional. Preferă contraatacurile. Guardiola spunea după meciul cîltigat de Bayermn, în week-end, că e echipa cu cel mai bun contraatac din lume. Unii s-ar grăbi să o asemene cu Realul lui Mourinho, dar eu nu m-aș grăbi. Echipe reactive, ambele, se deosebesc prin traseele pe care le adoptă în cazul unei intercepții. Iar atunci cînd vorbim de Borussia, absența lui Gundogan e fundamentală în acest aspect. Nu mai vorbesc aici de absența fundașilor centrali, pentru că deja e prea mult, prea multe probleme. Linia de pase Hummels-Gundogan, de la care pleca acea formidabilă deplasare a celorlalți pe spațiile lăsate libere de adversar, de data asta nu este. Nuri Sahin e lent și mai e și stîngaci, ceea ce crează o problemă de poziționare în plus. Iar Sokratis nu e Hummels din punct de vedere al controlului la minge și mi se pare că nu e nici Subotici din punct de vedere al marcajului.
Cu toate astea, grecul rămîne unica soluție viabilă. Cu Bayern, lîngă el a jucat Manuel Friederich. S-a descurcat cu Mandzukic, cît de cît, dar după ce a intrat Gotze s-a rupt filmul. El nu poate intra însă în Liga Campionilor, așa că Jurgen Klopp va trebui clar să improvizeze. Cu Bender sau Sebastian Kehl. Eu cred că primul, astfel că veteranul Kehl va fi folosit la mijloc. În loc de Bender-Gundogan avem Kehl-Sahin.
Dincolo, la Napoli, n-aș fi foarte mirat dacă ar apărea și al treilea închizător, alături de Inler și Behrami. Mai ales în condițiile în care Hamsik nu poate juca. În primul duel dintre cele două, la Napoli, Benitez a surprns cu o așezare 4-4-1-1, foarte retrasă, mult spre propriul careu, cu care a închis toate posibilitățile celor de la Dortmund. Borussia a avut atunci ocazii, chiar și în 10 oameni, căci are calitate, dar n-a reușit să-și impună jocul. Acum va trebui din nou să atace, căci Napoli sigur n-o va face. Dacă și Bayern, avîndu-l pe Guardiola pentru care orice schimbare de stil e nenegociabilă, a atacat cu multă precauție, de la Rafa Benitez nu mă aștept s-o facă. Singura problemă a lui Napoli e apărarea pe zonă centrală, acolo unde Lewandovski poate aduce multe daune cuplului Albiol-Britos.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Mi s-a părut destul de straniu meciul de la Dortmund dintre Borussia și Arsenal. Afișul era apetisant, două echipe cărora fotbalul spectacol nu le e deloc străin, doi antrenori cu certă aplecare spre latura estetică a acestui sport, cu fani dedicați și, deloc în ultimul rînd, cu fotbaliști capabili să ofere reprezentații memorabile. Am primit însă încă o dovadă a conceptului ce pare să guverneze fotbalul de azi, pe care toți îl au în minte, dar pe care destui se fac că nu-l înțeleg: ”Rezultatul e cel mai important”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
O să încep cu un fragment dintr-un interviu pe care Jurgen Klopp îl dădea în ”The Guardian” acum cîteva zile. „Dacă echipa Barcelonei din ultimii patru ani ar fi fost prima pe care aş fi văzut-o jucând, câştigând liniştit cu 5-0, 6-0, m-aş fi apucat de tenis. Îmi pare rău, dar este prea mult pentru mine”. Pare un atac la adresa Barcelonei, mulți s-au grăbit să catalogheze așa afirmația, deși eu unul nu-s foarte convins că l-au înțeles foarte bine pe Klopp. Ceva mai încolo o să vă ofer și o caracterizare pe care Klopp i-o făcea lui Wenger. Rămîn la Barcelona, deocamdată. Și la Borussia lui Klopp. Care s-a trezit exact în situația Barcelonei lui Guardiola cînd întîlnea Inter, Chelsea ori Real Madrid. Și nu putea să-și facă jocul obișnuit, lovindu-se de strategia, defensivă și gri, a adversarilor. Și de celebra expresie ”scopul scuză mijloacele”.
Ca și Barcelona lui Pep, Borussia lui Klopp are un stil din ce în ce mai bine cunoscut. În avancronica partidei dintre Borussia și Real Madrid, din primăvară, prima manșă a semifinalei, scriam că pe Borussia n-o prea prinde haina de favorită a unui meci. Atunci mă așteptam ca Mourinho să-i ofere lui Klopp postura de favorit și să-l invite să construiască, să atace pozițional, să ducă așadar meciul pe strada dorită de portughez. Nu s-a întîmplat așa, poate și din eroarea de așezare făcută de Mourinho, care l-a exclus practic din joc pe Ozil, punîndu-l în dreapta. Meciul a curs după cum își dorea Klopp, de unde și rezultatul final, 4-1.
Wenger n-a făcut greșeala asta. N-a făcut greșeala să atace, așa cum, poate normal find gazdă, a făcut-o la Londra. N-a făcut greșeala să ofere Borussiei meciul pe care și-l dorea. În avancronica meciului, tot aici, mă gîndeam că rezulatul de egalitate nu convine nimănui. Se pare că m-am înșelat, căci după cum s-a jucat, lui Wenger parcă-i convenea remiza, probabil avea el calculele lui. Dacă Ramsey nu marca e de presupus că meciul se termina cu o remiză albă.
Wenger a făcut cu Klopp ceea ce a făcut Mourinho cu Guardiola. Sau Di Matteo sau Hiddink sau alții. L-a invitat să atace, dar nu i-a dat nici un fel de spațiu, știut fiind că Borussia are nevoie de spații pentru ca jucătorii săi să se exprime. Ce mult i-a lipsit lui Klopp miercuri Gundogan! Ca să evite orice greșeală, orice posibilă reacție a nemților, Wenger și-a tras echipa foarte aproape de propriul careu. De pasat, jucatorii lui Wenger pasau, dar niciodată nu riscau, pasele erau ”de serviciu”, fără nici o doză de risc, iar dacă pasa către colegul cel mai apropiat nu era posibilă se apela la varianta a doua, pasă lungă pe Giroud. Așa a reușit să-și țină apărrea în zona careului propriu, să aglomereze acea zonă. Jucătorii lui Klopp au tras la poartă, au centrat, au încercat, dar pur și simplu n-au avut pe unde, mereu se găsea cineva care să respingă. ”Parcă aveau patru picioare”, se lamenta Klopp la final și zău dacă nu cumva cred că, dacă a avut vreun gînd răutăcios la adresa Barcelonei în acel interviu, el s-a întors împotriva sa.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Revin la Klopp și la acel interviu. „Pentru mine el este Sir Arsene Wenger, este cu adevărat deosebit, îl iubesc. Când urmăream meciurile ‘tunarilor’ din ultimii zece ani, ele se apropiau de perfecţiunea fotbalului, dar ştim cu toţii că nu au câştigat niciun trofeu. Îi place ca echipa sa să aibă posesia, să joace fotbal, să paseze… este ca o orchestră”. Așa vorbea Klopp despre Arsene Wenger. Sînt curios dacă-și menține opinia.
Wenger pare să-și fi dat seama că o echipă, pe cît e ea de frumoasă, nu poate cîștiga trofee dacă nu e pragmatică. Așa că la Dortmund a îmbrăcat această haină. S-a apărat mai mereu cu 10 oameni cu fața la minge, ba la final chiar cu toată echipa așteptînd atacurile gazdelor. La 0-1 a băgat doi fundași, unul dintre ei, Vermalen, fundaș central, plus pe Bendtner, astfel încît să nu aibă nici o surpriză la centrările pe sus. A fost un altfel de Arsenal, dar acest Arsenal, așa cum a fost el, a obținut o victorie de mare prestigiu, pe un teren unde greu se cîștigă. E nevoie și de astfel de partide în traiectoria unei echipe către glorie. Alții au atins această glorie bazîndu-se exclusiv pe astfel de partide, ceea ce la Arsenal, sînt convins, nu va fi cazul.
Borussia n-are deloc siguranța calificări. La Dortmund va veni Napoli, dar mai mult decît Napoli va veni Rafa Benitez, care e mai specialist decît Wenger în a proiecta astfel de partide. Borussia va întîlni pe Napoli la 3 zile după ce va da piept cu Bayern Munchen, în campionat, ceea ce nu e deloc simplu.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Înainte de primul meci dintre cele două echipe, scriam că aștept un duel apetisant. Nu m-am înșelat. Foamea de fotbal a celor care apreciază acest sport în adevăratul sens al cuvîntului, fără să fie preocupați prea tare de intrigi, polițe, frustrări și scandaluri, a fost satisfăcută. A fost un meci bun, ca un fel de mîncare pe care ne dorim cu toții să-l savurăm la un restaurant cu stele Michelin, cu ingrediente de calitate, pe care l-a cîștigat Borussia, dar la fel de bine îl putea cîștiga și Arsenal. A fost chestiune de momente, de detalii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Așa că și la Dortmund mă aștept la același scenariu. Avantajul acestei ”grupe a morții”, ca la toate grupele de acest gen, este că nu prea te poți mulțumi cu un rezultat de egalitate. Așa cum s-a întîmplat în Juve-Real. Cînd spun avantaj mă gîndesc la privitorul neutru, căruia i se oferă partide de totul sau nimic, nu neapărat de fanul uneia sau alteia dintre echipe, care privește totul cu alt ochi fiind mult mai implicat.
Calculele sînt destul de simple. Borussia, Arsenal și Napoli au toate cîte 6 puncte. Dacă Napoli bate din nou, cum ar fi normal, pe Marseille, face 9 și primește un ușor avantaj înaintea ultimelor două etape. Are de jucat cu Arsenal acasă și cu Borussia la Dortmund. De acum încolo, faceți fiecare calculele. Dacă Borusia și Arsenal fac un egal azi rămîn la 7 puncte, iar duelurile cu Napoli nu-s deloc o formalitate. În special pentru Arsenal, care trebuie să meargă pe ”San Paolo”, dar nici Borussia nu cred că privește prea lejer un meci contra echipei lui Rafa Benitez, chit că e pe teren propriu. Sigur, meciul se poate termina la egalitate. Ce-am vrut eu să spun e că nici Borusia și nici Arsenal n-ar trebui să fie mulțumite cu un punct. Discuția e pur teoretică, pentru că derularea partidei poate face ca un punct să fie catalogat drept de aur, depinde cum se desfășoară ostilitățile.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am vorbit înainte de meciul de la Londra despre laudele reciproce pe care și le-au adus cei doi antrenori. Între timp, Klopp a dat un interviu în ”The Guardian” în care și-a expus filozofia. Tot între timp, Klopp a prelungit cu Borussia pînă în 2018, ceea ce mai alungă puțin din zvonurile care vorbeau despre o posibilă plecare spre Premier League. Cu Klopp ”legat” de glie, șefii Borussiei pot privi liniștiți la viitor, chit că Levandowski va pleca, eventual chiar la Arsenal, ceea ce ar fi o mare lovitura data de Wenger, poate vor mai fi și alții, atît timp cît filozofia rămîne, tranziția e asigurată. Schimbarea unui astfel de antrenor, identificat cu clubul, poate fi traumatică, vedeți ceea ce se întîmplă la Manchester United sau la Barcelona, dacă antrenorul rămăne și-și menține ideile, e mai ușor să găsești jucători pe care să-i mulezi după ele.
S-a tot vorbit în aceste zile despre întoarcerea lui Mesut Ozil ca dușman tradițional al celor din Dortmund. Mi e pare că se exagerează nuanța. Ozil e inamicul numărul unu al Borussiei pentru că e foarte bun, e în formă și a primit acea recunoaștere la Arsenal pe care și-o dorea, acel protagonism la care tînjea. Faptul că s-a format la Schalke, inamicul numărul unu al Borussiei, nu cred că mai reprezintă ceva demn de luat în seamă. A trecut mult de atunci, iar explozia lui Ozil în Bundesliga s-a produs, aici e clar eșecul celor de la Schalke, la Werder Bremen, alături de Diego. Apoi a plecat la Real Madrid, ocazie cu care s-a văzut la față de 4 ori în sezonul trecut cu Borussia, pierzînd de două ori la Dortmund. La meciul din semifinale, toată lumea a fost de acord că Jose Mourinho a greșit plasîndu-l pe Ozil în banda dreaptă. Cel puțin la început, căci în repriza a doua Ozil a revenit în zona centrală, dar a fost foarte bine închis de Gundogan.
Acum, Gundogan nu va juca. Iar Wenger nu va face, sînt convins, greșeala lui Mourinho. Dileme prea multe nu cred că are, mai ales că lipsește în continuare Flamini, pe care alsacianul îl vede o piesă foarte importantă în angrenajul său. Miza este în permanenta asociere în teren pe care o încearcă Ozil cu Santi Cazorla și Rosicky, dar și felul în care va răspunde acestor asocieri Olivier Giroud. În condițiile în care va lipsi Hummels, Giroud poate produce daune apărătorilor centrali ai Borussiei, căci Sokratis Papastathopoulos nu e doar un nume greu de pronunțat pentru comentatori ci și un fundaș central o clasă sub Hummels.
Puține meciuri se anunță mai apetisante în această fază a grupelor decît dubla dintre Arsenal și Borussia Dortmund. Sînt două echipe frumoase, estetice, care-și propun să cîștige jucînd frumos, atractiv, plăcut ochilor celor care privesc, fără să apeleze la tactici cenușii, ce au ca bază scuza eternă cum că rezultatul e cel mai important. N-am nici un dubiu, Arsenal-Borussia și Borussia-Arsenal vor fi două meciuri foarte frumoase, singurul meu regret vine din faptul că sînt în același timp cu meciul Stelei, dar și cu un clasic al Ligii Campionilor precum Milan-Barcelona. Cred că varianta cea mai potrivită, la care aș apela și eu dacă n-aș avea de comentat și aș fi liber să aleg, e privitul în paralel a celor trei meciuri. Nu e același lucru ca privitul cap-coadă al unui joc, dar o partidă pe televizor și alte două pe computer (funcționează, credeți-ma, am experimentat eu de pe www.digisport.ro, evident doar pentru abonații RCS-RDS) garantează ideea că nu veți scăpa nimic important din cele trei meciuri.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cea mai frumoasă caracterizare a meciului de la Londra a fost făcută de Jurgen Klopp. ”Dacă ar trebui să cumpăr bilet la un meci de fotbal, la meciul ăsta aș cumpăra”, a spus el și sînt de acord sută la sută. Si eu dacă mi-ar fi permis timpul și bugetul aș fi căutat bilet la meciul ăsta. Mai mult decît la cel retur, căci Londra compensează, ca oraș turistic incomparabil cu Dortmund-ul, atmosfera mai frumoasă de pe stadionul Borussiei.
Problema pentru Klopp e că va sta în tribună, ca orice spectator de lux. Va avea loc bun, sînt convins. E încă suspendat după ieșirea de la Napoli, dar lucrul ăsta nu pică deloc bine echipei, care ar fi avut nevoie de antrenor pe bancă. Chit că înlocuitorul lui Klopp din seara asta, Zeljko Buvac e un chiar un selecționer, al echipei naționale a așa numitei ”Republica Srbska”, enclava sîrbească de pe teritoriul Bosniei, echipă ce încă nu s-a adunat pentru vreun meci amical, dar speră s-o facă la finalul anului și să conteze pe Ibrahimovici, Marko Marin și Subotici, printre alții. Buvac însă nu e Klopp, iar prezența antrenorului pe bancă e importantă la un astfel de meci.
Pentru că, da, e un meci extrem de important pentru Borussia. La începutul sezonului, scriam tot aici că mă tem pentru Arsenal că nu va ieși din această ”grupă a morții”. Scriam înainte să înceapă meciurile și înainte ca Arsene Wenger sa reușească să pună la treabă lovitura ultimilor ani pe piața transferurilor, aducerea lui Mesut Ozil. Arsenal s-a schimbat mult față începutul sezonului în Premier League, iar calendarul, din punctul ăsta de vedere nu ajută pe Borussia, care are 3 puncte, ca și Napoli, numai că Napoli întîlnește echipa, aparent, mai slabă a grupei, Marseille și se poate desprinde decisiv. O dublă cu Arsenal poate fi pentru Borussia inclusiv una de zero puncte, dar și de 6 puncte, căci e totul e posibil între două echipe care trag, de regulă, cartea atacului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Vorbind strict de meciul de azi, sînt două absențe importante: Flamini, la Arsenal, și Gundogan, la Dortmund. Mai importantă mi se pare cea a lui Gundogan, care-l obligă pe Klopp să-l folosească pe Nuri Sahin. Gundogan domină centrul terenului cu viziunea sa, în vreme ce Sahin pare extrem de departe de cel care strălucea în anului primului titlu pentru Borussia. Sahin e mai lent decît Gundogan, chiar dacă ușor mai tehnic, dar conexiunea dintre Gundogan și Lewandovski la pasele lungi e mai greu de realizat de Sahin.
În ceea ce-l privește pe Wenger, el îl va înlocui pe Flamini, cu Ramsey, pe care-l va trage lîngă Arteta. Tot răul spre bine, s-ar putea spune, căci așa e posibil să prindă loc în primul ”11” Santi Cazorla, iar ceea ce pot face împreună pe teren Santi Cazorla și Ozil e întotdeauna un pericol. Numai că, probabil, Wenger are și el un mic stress, căci retragerea lui Ramsey va expune puțin banda sa dreaptă, adică exact acolo unde Borussia e mai periculoasă, cu Schmelzer, Reus și Mkhytarian trăgîndu-se foarte des acolo.
Echipa care va primi gol va fi extrem de expusă în minutele care vor urma, pentru că pe spații libere și Borussia și Arsenal sînt letale. Fiecare dintre cei 4 jucători care stau în fața mijlocașilor închizători, și la Arsenal, și la Borussia, vor fi o teroare pentru apărătorii adverși.
Caută-mă!