Am spus-o de mai multe ori. Cea mai importantă competiție din lume la nivelul echipelor de club are două variante într-un sezon. Mai întîi avem Liga Campionilor. În faza grupelor, cu meciuri multe și majoritatea frumoase, dar și cu prezența printre coloși a unor echipe mai mici.
Citeste mai mult …
Mi s-a părut destul de straniu meciul de la Dortmund dintre Borussia și Arsenal. Afișul era apetisant, două echipe cărora fotbalul spectacol nu le e deloc străin, doi antrenori cu certă aplecare spre latura estetică a acestui sport, cu fani dedicați și, deloc în ultimul rînd, cu fotbaliști capabili să ofere reprezentații memorabile. Am primit însă încă o dovadă a conceptului ce pare să guverneze fotbalul de azi, pe care toți îl au în minte, dar pe care destui se fac că nu-l înțeleg: ”Rezultatul e cel mai important”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
O să încep cu un fragment dintr-un interviu pe care Jurgen Klopp îl dădea în ”The Guardian” acum cîteva zile. „Dacă echipa Barcelonei din ultimii patru ani ar fi fost prima pe care aş fi văzut-o jucând, câştigând liniştit cu 5-0, 6-0, m-aş fi apucat de tenis. Îmi pare rău, dar este prea mult pentru mine”. Pare un atac la adresa Barcelonei, mulți s-au grăbit să catalogheze așa afirmația, deși eu unul nu-s foarte convins că l-au înțeles foarte bine pe Klopp. Ceva mai încolo o să vă ofer și o caracterizare pe care Klopp i-o făcea lui Wenger. Rămîn la Barcelona, deocamdată. Și la Borussia lui Klopp. Care s-a trezit exact în situația Barcelonei lui Guardiola cînd întîlnea Inter, Chelsea ori Real Madrid. Și nu putea să-și facă jocul obișnuit, lovindu-se de strategia, defensivă și gri, a adversarilor. Și de celebra expresie ”scopul scuză mijloacele”.
Ca și Barcelona lui Pep, Borussia lui Klopp are un stil din ce în ce mai bine cunoscut. În avancronica partidei dintre Borussia și Real Madrid, din primăvară, prima manșă a semifinalei, scriam că pe Borussia n-o prea prinde haina de favorită a unui meci. Atunci mă așteptam ca Mourinho să-i ofere lui Klopp postura de favorit și să-l invite să construiască, să atace pozițional, să ducă așadar meciul pe strada dorită de portughez. Nu s-a întîmplat așa, poate și din eroarea de așezare făcută de Mourinho, care l-a exclus practic din joc pe Ozil, punîndu-l în dreapta. Meciul a curs după cum își dorea Klopp, de unde și rezultatul final, 4-1.
Wenger n-a făcut greșeala asta. N-a făcut greșeala să atace, așa cum, poate normal find gazdă, a făcut-o la Londra. N-a făcut greșeala să ofere Borussiei meciul pe care și-l dorea. În avancronica meciului, tot aici, mă gîndeam că rezulatul de egalitate nu convine nimănui. Se pare că m-am înșelat, căci după cum s-a jucat, lui Wenger parcă-i convenea remiza, probabil avea el calculele lui. Dacă Ramsey nu marca e de presupus că meciul se termina cu o remiză albă.
Wenger a făcut cu Klopp ceea ce a făcut Mourinho cu Guardiola. Sau Di Matteo sau Hiddink sau alții. L-a invitat să atace, dar nu i-a dat nici un fel de spațiu, știut fiind că Borussia are nevoie de spații pentru ca jucătorii săi să se exprime. Ce mult i-a lipsit lui Klopp miercuri Gundogan! Ca să evite orice greșeală, orice posibilă reacție a nemților, Wenger și-a tras echipa foarte aproape de propriul careu. De pasat, jucatorii lui Wenger pasau, dar niciodată nu riscau, pasele erau ”de serviciu”, fără nici o doză de risc, iar dacă pasa către colegul cel mai apropiat nu era posibilă se apela la varianta a doua, pasă lungă pe Giroud. Așa a reușit să-și țină apărrea în zona careului propriu, să aglomereze acea zonă. Jucătorii lui Klopp au tras la poartă, au centrat, au încercat, dar pur și simplu n-au avut pe unde, mereu se găsea cineva care să respingă. ”Parcă aveau patru picioare”, se lamenta Klopp la final și zău dacă nu cumva cred că, dacă a avut vreun gînd răutăcios la adresa Barcelonei în acel interviu, el s-a întors împotriva sa.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Revin la Klopp și la acel interviu. „Pentru mine el este Sir Arsene Wenger, este cu adevărat deosebit, îl iubesc. Când urmăream meciurile ‘tunarilor’ din ultimii zece ani, ele se apropiau de perfecţiunea fotbalului, dar ştim cu toţii că nu au câştigat niciun trofeu. Îi place ca echipa sa să aibă posesia, să joace fotbal, să paseze… este ca o orchestră”. Așa vorbea Klopp despre Arsene Wenger. Sînt curios dacă-și menține opinia.
Wenger pare să-și fi dat seama că o echipă, pe cît e ea de frumoasă, nu poate cîștiga trofee dacă nu e pragmatică. Așa că la Dortmund a îmbrăcat această haină. S-a apărat mai mereu cu 10 oameni cu fața la minge, ba la final chiar cu toată echipa așteptînd atacurile gazdelor. La 0-1 a băgat doi fundași, unul dintre ei, Vermalen, fundaș central, plus pe Bendtner, astfel încît să nu aibă nici o surpriză la centrările pe sus. A fost un altfel de Arsenal, dar acest Arsenal, așa cum a fost el, a obținut o victorie de mare prestigiu, pe un teren unde greu se cîștigă. E nevoie și de astfel de partide în traiectoria unei echipe către glorie. Alții au atins această glorie bazîndu-se exclusiv pe astfel de partide, ceea ce la Arsenal, sînt convins, nu va fi cazul.
Borussia n-are deloc siguranța calificări. La Dortmund va veni Napoli, dar mai mult decît Napoli va veni Rafa Benitez, care e mai specialist decît Wenger în a proiecta astfel de partide. Borussia va întîlni pe Napoli la 3 zile după ce va da piept cu Bayern Munchen, în campionat, ceea ce nu e deloc simplu.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Înainte de primul meci dintre cele două echipe, scriam că aștept un duel apetisant. Nu m-am înșelat. Foamea de fotbal a celor care apreciază acest sport în adevăratul sens al cuvîntului, fără să fie preocupați prea tare de intrigi, polițe, frustrări și scandaluri, a fost satisfăcută. A fost un meci bun, ca un fel de mîncare pe care ne dorim cu toții să-l savurăm la un restaurant cu stele Michelin, cu ingrediente de calitate, pe care l-a cîștigat Borussia, dar la fel de bine îl putea cîștiga și Arsenal. A fost chestiune de momente, de detalii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Așa că și la Dortmund mă aștept la același scenariu. Avantajul acestei ”grupe a morții”, ca la toate grupele de acest gen, este că nu prea te poți mulțumi cu un rezultat de egalitate. Așa cum s-a întîmplat în Juve-Real. Cînd spun avantaj mă gîndesc la privitorul neutru, căruia i se oferă partide de totul sau nimic, nu neapărat de fanul uneia sau alteia dintre echipe, care privește totul cu alt ochi fiind mult mai implicat.
Calculele sînt destul de simple. Borussia, Arsenal și Napoli au toate cîte 6 puncte. Dacă Napoli bate din nou, cum ar fi normal, pe Marseille, face 9 și primește un ușor avantaj înaintea ultimelor două etape. Are de jucat cu Arsenal acasă și cu Borussia la Dortmund. De acum încolo, faceți fiecare calculele. Dacă Borusia și Arsenal fac un egal azi rămîn la 7 puncte, iar duelurile cu Napoli nu-s deloc o formalitate. În special pentru Arsenal, care trebuie să meargă pe ”San Paolo”, dar nici Borussia nu cred că privește prea lejer un meci contra echipei lui Rafa Benitez, chit că e pe teren propriu. Sigur, meciul se poate termina la egalitate. Ce-am vrut eu să spun e că nici Borusia și nici Arsenal n-ar trebui să fie mulțumite cu un punct. Discuția e pur teoretică, pentru că derularea partidei poate face ca un punct să fie catalogat drept de aur, depinde cum se desfășoară ostilitățile.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am vorbit înainte de meciul de la Londra despre laudele reciproce pe care și le-au adus cei doi antrenori. Între timp, Klopp a dat un interviu în ”The Guardian” în care și-a expus filozofia. Tot între timp, Klopp a prelungit cu Borussia pînă în 2018, ceea ce mai alungă puțin din zvonurile care vorbeau despre o posibilă plecare spre Premier League. Cu Klopp ”legat” de glie, șefii Borussiei pot privi liniștiți la viitor, chit că Levandowski va pleca, eventual chiar la Arsenal, ceea ce ar fi o mare lovitura data de Wenger, poate vor mai fi și alții, atît timp cît filozofia rămîne, tranziția e asigurată. Schimbarea unui astfel de antrenor, identificat cu clubul, poate fi traumatică, vedeți ceea ce se întîmplă la Manchester United sau la Barcelona, dacă antrenorul rămăne și-și menține ideile, e mai ușor să găsești jucători pe care să-i mulezi după ele.
S-a tot vorbit în aceste zile despre întoarcerea lui Mesut Ozil ca dușman tradițional al celor din Dortmund. Mi e pare că se exagerează nuanța. Ozil e inamicul numărul unu al Borussiei pentru că e foarte bun, e în formă și a primit acea recunoaștere la Arsenal pe care și-o dorea, acel protagonism la care tînjea. Faptul că s-a format la Schalke, inamicul numărul unu al Borussiei, nu cred că mai reprezintă ceva demn de luat în seamă. A trecut mult de atunci, iar explozia lui Ozil în Bundesliga s-a produs, aici e clar eșecul celor de la Schalke, la Werder Bremen, alături de Diego. Apoi a plecat la Real Madrid, ocazie cu care s-a văzut la față de 4 ori în sezonul trecut cu Borussia, pierzînd de două ori la Dortmund. La meciul din semifinale, toată lumea a fost de acord că Jose Mourinho a greșit plasîndu-l pe Ozil în banda dreaptă. Cel puțin la început, căci în repriza a doua Ozil a revenit în zona centrală, dar a fost foarte bine închis de Gundogan.
Acum, Gundogan nu va juca. Iar Wenger nu va face, sînt convins, greșeala lui Mourinho. Dileme prea multe nu cred că are, mai ales că lipsește în continuare Flamini, pe care alsacianul îl vede o piesă foarte importantă în angrenajul său. Miza este în permanenta asociere în teren pe care o încearcă Ozil cu Santi Cazorla și Rosicky, dar și felul în care va răspunde acestor asocieri Olivier Giroud. În condițiile în care va lipsi Hummels, Giroud poate produce daune apărătorilor centrali ai Borussiei, căci Sokratis Papastathopoulos nu e doar un nume greu de pronunțat pentru comentatori ci și un fundaș central o clasă sub Hummels.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
În săptămîna lui ”El Clasico”, Champions League ne oferă un clasic al competiției. Am mai explicat diferența dintre Liga Campionilor și Champions League, în opinia mea, la Milan-Barcelona merge titulatura de Champions League, la Steaua-Basel de Liga Campionilor. Da, e un clasic, căci echipele s-au întîlnit de foarte multe ori în ultimii ani în această competiție și de fiecare dată meciurile au fost frumoase, cu deznodămînd surprinzător de multe ori.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
E încă aproape dubla manșă din primăvară, cu acea victorie surpriză a Milanului în tur, dar și cu acel meci retur de pe ”Camp Nou” fabulos, acel 4-0 ce a reprezentat cel mai bun joc al catalanilor din sezonul trecut. Ca și atunci, o spun și acum, diferența de valoare e clar în favoarea Barcelonei. Mie mi se pare că dintre toate duelurile dintre cele două din ultimii 10 ani, cel mai echilibrat a fost acela din 2006, din semifinale, cînd Milanul încă avea echipă mare, iar Barcelona era a lui Ronaldinho, Eto`o și Deco, căci Messi încă nu avea rolul de azi. Atunci a trecut Barcelona mai departe, după victoria de la Milano și cu un mic ajutor, la Barcelona, din partea arbitrilor.
La fel de superioară era însă Barcelona și în primăvară. Și ați văzut ce a ieșit. Sînt însă ceva diferențe față de acel meci tur de pe ”San Siro”. În primul rînd nu mai vorbim de un duel eliminatoriu. Logic ar fi ca Barcelona și Milan să meargă amîndouă mai departe în primăvară, deci presiunea nu mai e aceeași. A recunoscut-o și Allegri, la conferința de presă. Cu alte cuvinte, ar putea să încerce să riște, să surprindă Barcelona cu o echipă ceva mai ofensivă. Pe de altă parte, în aceeași conferință, tot Allegri a mai spus și că ”doar n-o fi Milan mai slabă decît Osasuna!”, ceea ce poate să însemne și o trimitere la felul în care s-a apărat sîmbătă seară echipa din Pamplona în fața Barcelonei.
Spre deosebire de acel meci, normal ar fi să intre Messi din primul minut. Așa vede toată lumea. Eu nu-s așa convins, mi se pare că mult mai important pentru Tata Martino e duelul cu Real Madrid de sîmbătă. Grație egalului dintre Ajax și Milan, din etapa precedentă, Barcelona are două puncte în plus, astfel că egalul nu e deloc un rezultat rău pentru catalani. Gazonul de pe ”San Siro” e ciudat, o spun toți cei care joacă pe el, iar musculatura lui Messi n-ar trebui să fie pusă la încercare la trei zile de meciul cu Real. (Musculatura lui Messi e un capitol aparte, l-am tratat mai demult, l-am văzut tratat destul de superficial acum ceva vreme într-o publicație de la noi, așa că promit să reiau subiectul în viitor). Îl las totuși pe Messi în formula probabilă de start, din care cred că va ieși Xavi, din aceleași considerente de mai sus.
Mai ales că există elementul Neymar. Diferența față de sezonul trecut de aici vine la Barcelona. Nu-s puțini cei care ironizau transferul lui Neymar și-l comparau cu cel ratat al lui Robinho, la Real. Neymar e însă pe un fond de creștere evident de la meci la meci, rolul său în echipa Barcelonei devine din ce în ce mai important. Cînd nu e Messi, preia el rolul argentinianului, acea libertate de mișcare și de deplasare, iar la Pamplona l-am văzut inclusiv pe rol de fals 9. Cînd e Messi în teren, Neymar asigură alternativa. Adversarii nu se mai pot repezi să-l încercuiască pe Messi, căci ar rămîne Neymar destul de nesupravegheat, ceea ce nu-i bine. Probabil că va reintra Alexis, care trebuie să-și fi revenit din euforia calificării chilienilor la Mondial și e în formă excelentă, normal ar fi să reintre Dani Alves, probabil că o va face și Mascherano și n-ar fi straniu deloc să-l vedem rezervă pe Adriano, unicul fundaș stînga apt pentru duelul cu Bale sau Di Maria.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
La Milan totul depinde de un om. Balotelli. E convocat, dar nu e apt sută la sută. Întrebarea e dacă va risca Allegri cu el, în condițiile în care și campionatul e important, căci mi se pare că Milan se îndreaptă vertiginos spre absența din viitorul sezon al Ligii. Prezența sau absența lui SuperMario condiționează jocul milanezilor.
Apărarea va fi aceași ca în primăvară. La mijloc a ieșit Ambrosini, dar a reapărut De Jong, a cărui disciplină și 
contondență compensează o oarecare lipsă de finețe în comparație cu Ambrosini. Montolivo va avea din nou rolul lui Pirlo de la Juventus, pe care l-a avut și în primăvară, într-un soi de 4-1-4-1. De aici încolo se schimbă puțin datele problemei. Presupunînd că va juca Balotelli, tare mi-ar plăcea să văd o linie de doi brazilieni în spatele lui Mario. Kaka și Robinho, mai exact. Ar fi un semn că Milan încearcă să surprindă așa, ar fi un semn că Milan nu va apela din nou la acel stil din primăvară. Lipsesc două piese importante din tactica de atunci, El Shaarawy și Boateng, poate că asta îl va determina pe Allegri să schimbe ceva.
Nu știu dacă asta ar fi și o garanție a succesului. Poate că nu. Am spus doar ce mi-ar plăcea mie. Dacă Balotelli nu va juca, probabil că-l vom vedea pe Matri, iar dacă pînă la urmă Kaka nu va fi o soluție în gîndirea lui Allegri, probabil că-l vom vedea pe Birsa, un transfer pe care eu unul nu l-am înțelespe deplin.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S.
La final, vă propun să revedeți cîteva imagini din acel Milan-Barcelona senzațional. Se juca în aprilie 2006, în semifinalele Ligii
Puține meciuri se anunță mai apetisante în această fază a grupelor decît dubla dintre Arsenal și Borussia Dortmund. Sînt două echipe frumoase, estetice, care-și propun să cîștige jucînd frumos, atractiv, plăcut ochilor celor care privesc, fără să apeleze la tactici cenușii, ce au ca bază scuza eternă cum că rezultatul e cel mai important. N-am nici un dubiu, Arsenal-Borussia și Borussia-Arsenal vor fi două meciuri foarte frumoase, singurul meu regret vine din faptul că sînt în același timp cu meciul Stelei, dar și cu un clasic al Ligii Campionilor precum Milan-Barcelona. Cred că varianta cea mai potrivită, la care aș apela și eu dacă n-aș avea de comentat și aș fi liber să aleg, e privitul în paralel a celor trei meciuri. Nu e același lucru ca privitul cap-coadă al unui joc, dar o partidă pe televizor și alte două pe computer (funcționează, credeți-ma, am experimentat eu de pe www.digisport.ro, evident doar pentru abonații RCS-RDS) garantează ideea că nu veți scăpa nimic important din cele trei meciuri.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cea mai frumoasă caracterizare a meciului de la Londra a fost făcută de Jurgen Klopp. ”Dacă ar trebui să cumpăr bilet la un meci de fotbal, la meciul ăsta aș cumpăra”, a spus el și sînt de acord sută la sută. Si eu dacă mi-ar fi permis timpul și bugetul aș fi căutat bilet la meciul ăsta. Mai mult decît la cel retur, căci Londra compensează, ca oraș turistic incomparabil cu Dortmund-ul, atmosfera mai frumoasă de pe stadionul Borussiei.
Problema pentru Klopp e că va sta în tribună, ca orice spectator de lux. Va avea loc bun, sînt convins. E încă suspendat după ieșirea de la Napoli, dar lucrul ăsta nu pică deloc bine echipei, care ar fi avut nevoie de antrenor pe bancă. Chit că înlocuitorul lui Klopp din seara asta, Zeljko Buvac e un chiar un selecționer, al echipei naționale a așa numitei ”Republica Srbska”, enclava sîrbească de pe teritoriul Bosniei, echipă ce încă nu s-a adunat pentru vreun meci amical, dar speră s-o facă la finalul anului și să conteze pe Ibrahimovici, Marko Marin și Subotici, printre alții. Buvac însă nu e Klopp, iar prezența antrenorului pe bancă e importantă la un astfel de meci.
Pentru că, da, e un meci extrem de important pentru Borussia. La începutul sezonului, scriam tot aici că mă tem pentru Arsenal că nu va ieși din această ”grupă a morții”. Scriam înainte să înceapă meciurile și înainte ca Arsene Wenger sa reușească să pună la treabă lovitura ultimilor ani pe piața transferurilor, aducerea lui Mesut Ozil. Arsenal s-a schimbat mult față începutul sezonului în Premier League, iar calendarul, din punctul ăsta de vedere nu ajută pe Borussia, care are 3 puncte, ca și Napoli, numai că Napoli întîlnește echipa, aparent, mai slabă a grupei, Marseille și se poate desprinde decisiv. O dublă cu Arsenal poate fi pentru Borussia inclusiv una de zero puncte, dar și de 6 puncte, căci e totul e posibil între două echipe care trag, de regulă, cartea atacului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Vorbind strict de meciul de azi, sînt două absențe importante: Flamini, la Arsenal, și Gundogan, la Dortmund. Mai 
importantă mi se pare cea a lui Gundogan, care-l obligă pe Klopp să-l folosească pe Nuri Sahin. Gundogan domină centrul terenului cu viziunea sa, în vreme ce Sahin pare extrem de departe de cel care strălucea în anului primului titlu pentru Borussia. Sahin e mai lent decît Gundogan, chiar dacă ușor mai tehnic, dar conexiunea dintre Gundogan și Lewandovski la pasele lungi e mai greu de realizat de Sahin.
În ceea ce-l privește pe Wenger, el îl va înlocui pe Flamini, cu Ramsey, pe care-l va trage lîngă Arteta. Tot răul spre bine, s-ar putea spune, căci așa e posibil să prindă loc în primul ”11” Santi Cazorla, iar ceea ce pot face împreună pe teren Santi Cazorla și Ozil e întotdeauna un pericol. Numai că, probabil, Wenger are și el un mic stress, căci retragerea lui Ramsey va expune puțin banda sa dreaptă, adică exact acolo unde Borussia e mai periculoasă, cu Schmelzer, Reus și Mkhytarian trăgîndu-se foarte des acolo.
Echipa care va primi gol va fi extrem de expusă în minutele care vor urma, pentru că pe spații libere și Borussia și Arsenal sînt letale. Fiecare dintre cei 4 jucători care stau în fața mijlocașilor închizători, și la Arsenal, și la Borussia, vor fi o teroare pentru apărătorii adverși.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
De la început trebuie să spun un lucru. N-am văzut cap-coadă meciul Stelei cu Chelsea. Am comentat în paralel Arsenal-Napoli, pe DigiSport 3, care chiar a fost un meci de Champions League. Cel de pe ”Arena Națională” a fost unul de Liga Campionilor. Veți spune că e același lucru. Eu zic că nu și nu e prima dată cînd o spun. În această perioadă avem Liga Campionilor, iar din primăvară, cînd se trece la faza eliminatorie, iar în competiție rămîn doar cei puternici, avem Champions League. Care e diferența dintre Liga Campionilor și Champions League? S-a văzut în Steaua-Chelsea. În Liga Campionilor și campionate mai puțin înzestrate își trimit reprezentantele, a căror participare, în funcție de noroc, poate fi onorabilă sau dezastruoasă. În Champions League rămîne doar cine merită, iar cu cît se înaintează în competiție senzația se adîncește. Faceți vă rog un exercițiu și verificați din ce țări provin cîștigătoarele Champions League, în cei mai bine de 20 de ani de cînd competiția și-a schimbat formatul! Dacă mai aveți răbdare, verificați din ce țări provin semifinalistele din acest secol! Apoi, ascultați-i pe cei care se simt umiliți că Steaua a pierdut cu Chelsea.
V-am avertizat înainte de meci să nu vă faceți iluzii. Avertismentul l-am dat și înainte de Olanda-România. Între Chelsea și Steaua e o diferență mare de valoare. Cine nu acceptă asta are o problemă. Așa cum există mașini mai bune ca altele, telefoane mai bune ca altele, ceasuri mai bune ca altele, există și oameni mai buni ca alții în toate domeniile. Doctori mai buni ca alții, ingineri mai buni ca alții, deci și fotbaliști mai buni ca alții. Ideea că și ei au tot două mîini și două picioare e ridicolă și infantilă. Talentul pe care-l au unii nu se compară cu talentul pe care-l au alții, iar dacă la acest talent adăugăm metode specifice de pregătire, alimentație, vitaminizare și tot ceea ce ține de un club mare, care e mare și pentru că e dispus să cheltuie pe aceste aspecte, talentul e parcă mai profund.
De cînd s-a terminat meciul observ în jurul meu numai oameni care se simt umiliți. Se simt umiliți pentru că Steaua a fost umilită de Chelsea. Eu unul nu mă simt umilit. Unu la mînă, pentru că n-am nici un interes, așa cum au destui oameni de fotbal și deontologi în a lovi în Steaua, acum cînd e la pămînt. Oamenii de fotbal, cu interese particulare, de familie sau de afaceri, deontologii cu frustrările și antipatia față de unele persoane. Doi la mînă, nu mă simt umilit în fața realității. Sau, ca să extind, nu mă simt mai umilit decît atunci cînd merg într-o capitală europeană și observ diferențele față de capitala noastră. Nu mă simt mai umilit decît atunci cînd circul pe autostrăzile europene și fac diferența cu drumurile noastre. Nu mă simt mai umilit decît atunci cînd intru pe un stadion european, chiar mai vechi și mai urît decît Arena noastră, dar văd un gazon adevărat, indiferent de vreme, și apoi îmi amintesc de al nostru. Nu mă simt mai umilit decît atunci cînd intru într-un spital european și mă gîndesc cu groază la ce se întîmplă în ale noastre. Nu ma simt mai umilit decît atunci atunci cînd ma uit la unele emisiuni din Europa și apoi dau la ale noastre. Nu mă simt mai umilit decît atunci sînt identificat în Europa cu anumiți conaționali, cărora de curînd le-a murit regele și au pus doi în loc, deși nu e regele meu și nici culoarea feței lor n-o am.
Eu nu mai sînt demult umilit, pentru că m-am obișnuit cu senzația asta. Acum 15 ani, cînd mergeam în Europa și eram confundat, din pricina unor cuvinte, cu un rus, mă enervam, acum, dacă se întîmplă la fel, mă bucur.
EI ÎL AU PE MATA, NOI O AVEM PE MĂ-TA. Cu cratimă. Tot pe facebook cred că am văzut-o și pe asta. Mata n-are cratimă. Are valoare.
De ce să mă simt umilit că o echipă care a dat doar pe Schurrle cam cît bugetul Stelei pe 3 campionate a făcut ce-a vrut la București? Sînt convins că mulți dintre cei care simt că Schurrle i-a umilit și pe ei habar n-au cît a costat el, ce salariu are, ca să nu mai spun că dacă i-ar fi întrebat cineva dacă știu unde a jucat el înainte de Chelsea îi aruncau direct în ceață. Puțini au vorbit despre felul în care Mourinho l-a mutat pe Schurrle din dreapta, acolo unde îl terorizase de-a dreptul pe Alaba în Supercupa Europei cu Bayern, în stînga. Asta nu s-a întîmplat degeaba, Mourinho a știut că pe stînga neamțul va avea un adversar pe care-l va depăși prin calitățile pe care le are.
Am citit pe facebook o părere interesanta. Și, cred, adevărată. Steaua e ca un elev premiant al unui liceu rezonabil, dar nu bun, care merge la o Olimpiadă internațională de matematică. Și pe care, deși liceul nu-i oferă nici un fel de competiție pentru a-l motiva, directorul îl ceartă că nu a reușit să facă față la acel nivel înalt. Pe undeva însă e bună și lecția asta a umilinței. Atunci cînd te crezi mare și tare, dai cu capul de pragul de sus. Și te doare. Am pățit-o și eu de curînd, cred că senzația asta o trăiesc și cei de la Steaua acum. Sau sper că o trăiesc. MM, Reghe și ceilalți. S-au crezut mai buni decît sînt, au crezut că un campionat, distrus de cei care se simt tare umiliți acum, îi poate ajuta să progreseze, astfel încît să se bată cu campionate ce costă, pe bune, miliarde. Pentru Steaua, ar trebui să înceapă o nouă etapă, tentativa de calificare în primăvara Europa League. Dubla cu Basel, un adversar mai apropiat de noi, fotbalistic vorbind, e momentul adevărului în această toamnă.
Am o curiozitate. Am scris despre asta acum vreo 6 ani, cînd Beșiktaș, parcă, pierdea cu 8-1 în fața lui Liverpool, tot în Liga Campionilor. Mă întrebam atunci, mă întreb și acum, cum e mai bine: să participi la această competiție și să riști să încasezi astfel de bătăi sau să nu participi și nu riști, deci, să guști din paharul umilinței oferit cu generozitate de inamici?
P.S.
În fiecare zi încerc pe acest blog să fac o revistă e presei, cu primele pagini ale unor publicații importante, nu doar din Europa. Azi mi-a sărit în ochi prima pagină din L`Equipe. După Borussia-Marseille, ei nu s-au simțit umiliți, ei și-au dat seama că sînt mai jos decît nemții. Noi nu prea realizăm cine sîntem. Ne credem buricul pămîntului sau, ca să folosesc o expresie de-a celui mai umilit dinre pămînteni, ”miezul din Fanta”. Cînd o să ne vedem lungul nasului poate o să ne vedem și locul în Europa.
L`Equipe (Franta)
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!