Se spune că atunci cînd Real Madrid vrea un jucător, iar acel jucător vrea și el să ajungă la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. De regulă, de la Real Madrid puțini vor să mai plece, iar dacă o fac, vezi cazul lui Diego Lopez, o fac doar dacă sînt obligați. Însă, revenind la prima frază, dacă un jucător vrea să plece de la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. Ultimul pe listă, Angel Di Maria.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
>
Pînă să vedem motivele care l-ar face pe Di Maria să plece de la Real Madrid, merită să vedem felul în care e organizat clubul Real Madrid. În acest moment, Real Madrid e clubul care facturează cei mai mulți bani în fotbalul mondial. Ceva mai mult de 500 de milioane de euro e bugetul Realului pentru acest sezon, o jumătate de miliard deci, o sumă colosală, pe care acum vreo 15 ani nimeni nu o credea posibilă. Real Madrid funcționează astăzi după regulile unui club de fotbal în care partea de business e extrem de importantă, dacă nu cumva cea mai importantă. Doi oameni au în acest moment putere de decizie la Real Madrid. Președintele Florentino Perez și directorul general executiv Jose Angel Sanchez. Pe Florentino îl vedem aproape la fiecare meci. Îi cunoaștem traiectoria din ultimii ani, știm cum s-a transformat dintr-un om de afaceri puternic, la începutul anului 2000, într-un om de afaceri extrem de puternic și influent acum, după aproape 15 ani petrecuți în fotbal. Faptul că în această perioadă, Florentino a reușit să adauge cel puțin un zero, dacă nu cumva două, la cifra banilor pe care-i deține se datorează excepționalei sale capacități de a folosi fotbalul în interesul afacerilor și afacerile în interesul fotbalului. Asta nu înseamnă neapărat că, din punct de vedere sportiv, palmaresul său e formidabil, mai degrabă nu e, căci dacă ne uităm la trofeele cucerite în această perioadă și le punem în balanță cu sumele de bani cheltuite parcă era loc și de mai bine. Însă din punct de vedere al afacerii, această perioadă e clar un succes.
Pe cel de-al doilea personaj amintit mai sus, Jose Angel Sanchez, puțină lume îl cunoaște. Acesta e , de fapt, și rolul său. De a sta în umbră și a gîndi. E omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. În 2000, atunci cînd Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc acum, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre Marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Perez. Multe au fost deciziile luate de Florentino ca urmare a sfaturilor lui Jose Angel Sanchez. Ultima pare a fi vînzarea lui Angel Di Maria.
Aș face o scurtă comparație între Florentino Perez și Massimo Moratti. Spre deosebire de Moratti, care era un tip extrem de sufletist, dominat fiind de multe ori de sentimente față de jucători, pe care-i plătea regește, vezi cazul Recoba, doar pentru că avea o slăbiciune pentru ei, Perez e foarte rece și calculat. Judecă jucătorul fix ca pe un utilaj al firmei sale de construcții ACS, calculează ce cîștig îi poate aduce și ce beneficii ar apărea în urma unei cumpărări sau vînzări. Nu doar din punct de vedere sportiv, mă văd nevoit să repet acest amănunt, extrem de important și-n situația lui Di Maria. Se spune că Florentino are o singură slăbiciune, și anume Benzema, pe care el l-a vrut neapărat, din motive care multora scapă, și pentru care a insistat și insistă la nesfîrșit. Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Di Maria, mai ales la cîteva săptămîni de la acea finală de Champions League cîștigată și datorită argentinianului. La fel cum, poate, Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Ozil, care plăcea mult suporterilor. La fel cum Figo, Beckham, Ronaldo ori Zidane ar fi îmbătrînit în lotul Realului, eventual s-ar fi retras de acolo, dacă Moratti era în locul lui Florentino.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să revenim la Di Maria. De ce e vîndut Di Maria s-ar putea întreba mulți? Pentru că e o excelentă oportunitate de business. Așa cum au fost Ozil și Higuain în vara trecută. Fotbaliști care, din punct de vedere sportiv, al rolului pe care-l aveau la Real, n-ar fi trebuit, în mod normal, vînduți. Florentino n-a judecat însă din acest punct de vedere, cel sportiv, ci s-a pus exact în rolul omului de afaceri fără scrupule, care în fotbal nu prea există. Am o mașină bună, să-i zicem Di Maria, sînt mulțumit de ea, dar o am de 4 ani și începe să ceară mai mulți bani. Dincolo de asta, am cumpărători pentru ea, care-mi oferă bani frumoși, aproape dublu față de cît am dat pe ea, deși 4 ani am folosit-o din plin. Iar pe piață a apărut un model nou, James Rodriguez, care s-ar putea să-mi folosească mai mult. Plus că am avut norocul să cumpăr și o mașină de colecție, Kroos, la un preț excelent, pe care nu spream să-l obțin, dar l-am obținut pentru că vînzătorul era presat. E o paralelă cam grosieră, dar poate explica într-un fel această decizie.
Di Maria a venit în 2010 la Real, la braț cu Jose Mourinho, avînd același impresar cu el, și anume Jorge Mendes. Rețineți acest nume, vom mai discuta despre el la final. Salariul a fost de două milioane de euro. După doi ani, la insistențele lui Mourinho, el a fost dublat, ajungînd deci la 4 milioane. Acum Di Maria ar vrea 8 milioane, deși în iarnă Realul îi oferise 6 milioane și o prelungire de contract pînă în 2018. În momentul în care Di Maria, sfătuit sau nu de anturaj, a refuzat cele 6 milioane a fost clar pentru toată lumea că va pleca.
Un punct important al discuției esta dacă Di Maria ar fi meritat ca Realul să facă un efort și să urce salariul la 8 milioane. Poate că da. Felul în care a jucat în acest sezon e un argument în favoarea lui. Să nu uităm că Di Maria s-a văzut dat la o parte în vara trecută de pe extrema dreaptă pentru a i se face loc lui Gareth Bale. Cu ajutorul lui Ancelotti, care i-a găsit o poziție excelentă, Di Maria a trecut peste afront și făcut un sezon excelent, într-o zonă a terenului extrem de delicată. Poate că ar fi meritat deci încă o dublare a salariului. Asta într-un club normal, dar nu la Real Madrid.
Anul trecut pe vremea asta, Ozil era vîndut de Real Madrid către Arsenal, într-o altă operațiune extrem de profitabilă pentru madrileni. Cînd FC Porto vinde pe bandă rulantă pe sume considerabile ni se pare un lucru normal, căci așa e gestionat clubul portughez, cînd Real Madrid vinde pe astfel de sume e un mare semn de mirare, căci Real Madrid e în esență un club cumpărător, nu vînzător. În ultimul timp însă a devenit și cumpărător și vînzător. Toată lumea reclama anul trecut greșeala pe care o făcea Florentino Perez. După doar un sezon la Arsenal, Ozil e cam la jumătate din ceea ce reprezenta la Real Madrid. Deși a devenit campion mondial cu Germania și în ciuda unui început de sezon excelent. Oarecum la fel e și situația lui Higuain. Nu spun neapărat că asta se va întîmpla cu Di Maria, e bine să nu facem predicții de genul ăsta în fotbal. Dar e un aspect de luat în seamă. Deocamdată, pentru Real Madrid afacerea Di Maria e una profitabilă. Pentru Manchester United e o necunoscută, una extrem de scumpă și nu știu cît de necesară, la un asemenea preț.
În final, ma întorc la numele pe care vi l-am propus cîteva rînduri mai sus. Jorge Mendes. E cel mai important impresar al momentului, asta e limpede. Îi reprezintă pe James Rodriguez și Di Maria. Întotdeauna un agent cîștigă mai mult din transferurile jucătorilor decît din măririle de contract. Care o fi fost rolul său în convingerea lui Florentino Perez și Jose Angel Sanchez putem doar să ne imaginăm.
P.S. Despre rolul lui Di Maria la Manchester United, cu altă ocazie. Deocamdată nu mi-e clar unde va juca el în modulul pe care-l gîndește Van Gaal, căci un sistem cu 3 fundași centrali e ceva inedit pentru argentinian. În acest sistem, jucătorul de bandă deține un rol extrem de important și logic ar fi ca acolo să-l folosească Van Gaal pe Di Maria. Dar cum în ultimul sezon, argentinianul și-a arătat valorea și-n zona centrală, e posibil să-l vedem acolo.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În fotbal se spune, nu fără temei, că titlurile se cîștigă în mai, dar se pregătesc cu multe luni înainte, în iulie și august. În iulie și august nu se joacă pe teren ci în birourile președinților de club și la sediile firmelor de impresariat. Întîlnirile au loc, de regulă, la restaurante de lux, unde nu intră oricine și nu te poate vedea oricine, iar schimburile de mailuri ulterioare țin loc de digestiv. Transferurile reprezintă subiecte de lux pentru mass-media, practic articolele pe această temă nu se opresc niciodată, căci lumea adoră astfel de informații, toți vor să știe cine vine sau cine pleacă de la echipa favorită ori cine vine sau cine pleacă de la echipele rivale. Strategiile de mercato sînt multe, manipulările cu ajutorul presei sînt la ordinea zilei, iar aceste manipulări pot fi repede probate la finalul perioadei, atunci cînd se trage linia și se vede care din informațiile vehiculate au fost adevărate și care false. De regulă, procentajul de adevăr e sub 25 la sută, dar ce ne-am face în această perioadă dacă n-am avea astfel de articole și știri.
Sînt convins că fiecare dintre transferurile importante oficializate pînă acum ar merita o analiză separată, dar pentru început, ca revenire din vacanță spre actualitate, o să încerc o privire de ansamblu asupra ceor întîmplate pînă acum în mercato. E destul timp apoi pentru analize detaliate.
Mi se pare că, pînă la acest moment, Chelsea și Real Madrid se luptă pentru titlul de campioană a verii. Ambele au transferat mult și bine. Cu un plus, după părerea mea, pentru Chelsea. Jose Mourinho avea oricum la dispoziție un lot extrem de valoros, dar a reușit să-l completeze numai cu fotbaliști de super-clasă. Practic în fiecare compartiment Mourinho a adus un star, iar concurența pe posturi devine feroce. Courtois, Filipe Luis, Fabregas, Diego Costa, chiar și Drogba la anii săi, sînt nume ce transformă pe Chelsea în principala candidată la cîștigarea Premier League și o mare favorită la Champions League. Mourinho a știut perfect ce să aducă, iar acum poate alcătui simplu două echipe competitive cu ce are la dispoziție. Fabregas, am mai spus-o și cred că se va vedea, e un mare cîștig și, automat, o mare greșeală a Barcelonei care, se va vedea, l-a lăsat prea ușor să plece. Diego Costa e o garanție a golurilor, Courtois e deja o valoare confirmată, iar Filipe Luis e un mare plus în comparație cu Ashley Cole. Cred totuși că Mourinho mai are în cap ceva mutări pînă pe 31 august, așa că mare atenție la zona fundașilor centrali, dar și la proaspătul campion mondial Khedira.
Real Madrid a transferat mult, dar mi se pare că achizițiile au fost făcute mai degrabă ca impulsuri de moment, cazurile lui James Rodriguez și Keylor Navas, ori ca oportunități de mercato, cazul lui Kroos. Ancelotti are și el la dispoziție un lot colosal, ce merită analizat pe larg și va fi analizat aici în zilele următoare. Nu știu însă cîtă nevoie avea de fiecare dintre cei trei. De ce să-l iei pe James Rodriguez, la banii ăștia, cînd îl ai pe Di Maria, de care acum trebuie să scapi? Diferența dintre James Rodriguez și Di Maria e cea dintre o promisiune și o certitudine. Columbianul a făcut un Mondial excelent, dar argentinianul vine după un sezon fabulos, mai ales în condițiile în care Ancelotti i-a schimbat de multe ori poziția. N-am să înțeleg, de asemenea, de ce era mai era nevoie și de Navas, cu Casillas și Diego Lopez deja implicați într-o situație bizară.
Toni Kroos era o oportunitate de mercato. În conflict cu Rummenigge pe motiv de salariu (mai exact pe motiv de salariu mare pentru Gotze în raport cu el), Kroos trebuia vîndut de Bayern, pentru a nu fi cedat gratis în vara viitoare. 25 de milioane în situația asta sînt bani buni. Înțeleg că Guardiola s-a opus cît a putut, solicitînd inclusiv să fie păstrat pînă-n vara viitoare cu amenințarea de care vorbeam, dar Rummenigge e cel cu calculele. Pentru Pep e o pierdere mare, rămîne de văzut cît de mare va fi cîștigul pentru Real Madrid și pentru jucător. Eu unul l-aș fi văzut mai degrabă încadrat în stilul și sistemul de joc de la Barcelona decît la Real Madrid, la fel cum l-aș fi văzut mai repede pe Rakitici la Real decît la Barcelona. Se spune că Luis Enrique a avut de ales între Kroos și Rakitici și l-a ales pe croat, rămîne de văzut dacă a avut dreptate. Revenind la Kroos, e o mare problemă pentru Ancelotti găsirea unui loc într-un prim ”11” în care Bale și Cristiano trebuie să joace, iar James Rodriguez, la ce bani s-au plătit pe el, de asemenea. Mă refer aici la un prim ”11” în meciuri importante, în condiții în care n-ar exista accidentări sau suspendări. Să joace contra lui Getafe și Malaga, dar să fie rezervă în El Clasico nu cred că-i va conveni lui Kroos. Cea mai mare eroare mi se pare plasarea din partea unora a lui Kroos în linia mijlocașilor defensivi, în locul lui Xavi Alonso. Chit că a mai jucat acolo la Bayern, nu e postul lui acela. Să ai în fața apărării un modul Modric, Kroos-Bale, James, Cristiano-Benzema (sau Falcao) sună bine, dar la jocurile pe calculator, nu în fotbalul de azi, unde faza de recuperare e la fel de importantă precum cea de construcție.
Mă întorc în Anglia. Manchester United s-a întărit bine, dar va trece un timp pînă ce ideile lui Van Gaal și preconizata schimbare de sistem defensiv vor fi aglutinate de jucători. Avantajul lui United e că nu e în cupele europene, iar Van Gaal are la dispoziție mai multe zile de antrenament tactic, neavînd mijlocul de săptămînă aproape în permanență ocupat. Arsenal s-a întărit și cred că echipa lui Wenger va avea o implicare mai mare în lupta pentru titlu. Nu sînt convins că la fel vor sta lucrurile cu Liverpool, care și-a pierdut cel mai important jucător, și încă aștept mișcări de trupe la Manchester City, destul de cuminte pînă acum pe piața transferurilor.
Bayern l-a adus pe Lewandowski, dar bilanțul nu e pe un foarte mare plus, căci l-a pierdut pe Kroos. Înțeleg că Guardiola ar gîndi să-l așeze în poziția lui Kroos pe Alaba, ca la ”naționala” Austriei, dar și că meditează la o definitivă schimbare de sistem, cu o linie de 3 fundași.
Coincidență sau nu, la asta se gîndește și Luis Enrique la Barcelona. Și catalanii mi se pare că au acționat după impulsurile de moment. Nu știu cîtă nevoie aveau de Luis Suarez, mai ales la banii dați pe el și la problemele uruguayanului. În continuare Barcelona nu e în stare să aducă un fundaș central care să-l înlocuiască pe Puyol, francezul Mathieu fiind un jucător bun, dar în nici un caz unul pecare să dai 20 de milioane de euro. Totuși are 31 de ani! Felul în care vor conviețui pe teren și-n vestiar Messi, Neymar și Suarez e o mare necunoscută, dar și o mare problemă pentru Luis Enrique. Marele său cîștig rămîne păstrarea lui Xavi, un fotbalist extrem de important în joc și-n vestiar, dar și a lui Mascherano. Formula cu 3 fundași centrali, Pique, Mascherano, Mathieu e un soi de revoluție la o echipă obișnuită să joace într-un 4-3-3 devenit un soi de literă de lege. Înțeleg că Luis Enrique gîndește un soi 3-1-3-1-2, cu Messi în spatele lui Neymar și Suarez, dar ca formula de pe hîrtie să meargă și pe teren e nevoie de multă practică.
Atletico Madrid mi se pare că a rămas pe aceeași linie. A plecat Diego Costa, dar a venit Mandzukic. A plecat Villa, a venit Griezman. Au rămas greii Koke, Miranda și Godin, a rămas în cele din urmă și Thiago, poate doar plecare lui Courtois să lase o ușoară problemă în poartă.
În Italia, Roma mi se pare că s-a întărit serios și e o candidată serioasă la titlu. Mai ales după dezertarea lui Conte de la Juventus. Napoli nu mi se pare ca s-a întărit, dar mai e timp. Inter s-a mișcat interesant, dar nu-mi pare o candidată pregătită pentru titlu, în vreme ce Milan pare să nu poate ieși dintr-o zonă crepusculară în care a intrat de ceva vreme.
PSG mi se pare că n-are o strategie prea coerentă. De ce să dai o căruță de bani pe un fundaș central? N-am să înțeleg. Dacă vor găsi portița prin care să-l ia pe Di Maria, parizienii vor ieși în cîștig, dar și la ei e o aglomerație de valori și caractere ce pot face irespirabil aerul din vestiar.
Cele de mai sus sînt doar o părere, rapidă, asupra transferurilor făcute pînă acum. Nu înseamnă că e și cea mai bună și aștept să fiu contrazis, dar cu argumente. În materie de transferuri, fiecare poate avea propria părere.
Acum două săptămîni l-am întrebat pe Enrique Cerezo cît de subțire e granița ce desparte fericirea de dezamăgire. Președintele lui Atletico Madrid era invitat de gală într-o ediție specială de Fotbal European și nici măcar n-a clipit atunci cînd a răspuns: ”un minut”. Era vorba, evident, de Lisabona și de finala Champions League, pe care Atletico o avea cîștigată în minutul 92 și pe care a pierdut-o în cele din urmă. Mi-aș dori să am posibilitatea să-i pun o întrebare asemănătoare și lui Louis van Gaal. L-aș întreba cît de subțire e granița dintre geniu și nebunie?
Fac un exercițiu de imaginație și pretind că m-aș afla în același studio de la Fotbal European cu tehnicianul olandez. Îmi imaginez deci că mi-ar răspunde: 11 metri. De fapt, trecînd imaginația în plan secund, e un răspuns pe care îl dau eu la acea întrebare. 11 metri poate fi granița dintre geniu și nebunie. Dar, mergînd mai departe, 11 metri puteau reprezenta, în ceea ce-l privește pe Van Gaal, granița între succes și eșec. Între responsabilitatea succesului și responsabilitatea eșecului. Între laude și critici.
Dacă tot sîntem la momentul imaginației, s-o lăsăm în continuare liberă. Și să ne imaginăm ce s-ar fi întîmplat și ce s-ar fi discutat dacă Olanda pierdea, la penaltyuri, meciul din ”sferturi” cu Costa Rica. Probabil că Van Gaal ar fi fost făcut praf pentru această idee. Care, din ce se aude, nici nu e sută la sută a lui, dar asta are mai puțină importanță, un om deștept e cel care știe să asculte și să preia de la colaboratorii săi. Probabil însă că toată lumea i-ar fi reproșat lui Van Gaal faptul că a conservat o schimbare, cînd foarte ușor putea s-o facă în primele 90 de minute sau în prelungiri și să încerce astfel să cîștige meciul. Presa olandeză nu e de calibrul celei germane cînd vine vorba de aciditate, dar s-ar fi găsit cîteva cuvinte ușor jignitoare care să i se asocieze lui Van Gaal. I s-ar fi reamintit cu siguranță un mare eșec al fotbalului olandez din ultimii 40 de ani, absența de la Mondialul asiatic din 2002, eșec de care mulți au uitat azi, dar care se leagă de numele lui Van Gaal. I s-ar fi uitat toate meritele de la acest turneu final, victoria în fața campioanei mondiale în primul rînd și toată lumea și-ar fi reamintit că Olanda a tremurat cu Australia și a avut destul de mult noroc cu Mexic. Cînd, apropo de întrebarea pusă lui Enrique Cerezo, Olanda a navigat intens pe granița dintre dezamăgire și fericire, în sens invers însă.
Dar lui Van Gaal i-a ieșit mutarea. Și acum poate culege elogiile venite din toată lumea. Cine nu riscă nu cîștigă, nu-i așa? El a riscat, iar aura sa e acum mai amplă și, probabil, va fi primit cu mult mai multă simpatie la Manchester atunci cînd va fi instalat oficial la United.
Pep Guardiola vorbea mereu că un antrenor, dacă vrea să aibă succes, trebuie să aibă mereu la îndemînă măcar un plan B, dacă nu cumva și un plan C, D și așa mai departe, atunci cînd lucrurile merg rău. Pep a lucrat cu Van Gaal, în prima lui etapă la Barcelona. Tipicar în ceea ce privește meseria, Van Gaal și-a notat acest plan undeva în carnețelul lui, devenit celebru în acea perioadă la Barcelona. ”La libreta de Van Gaal” a dat ulterior și numele unui site destul de cunoscut în Spania. Presupun însă că a apelat la el atunci cînd și-a dat seama că o altă modificare nu ar putea aduce mare lucru în plus în jocul echipei sale. S-a văzut totuși că după intrarea lui Huntelaar gloanțele se cam epuizaseră. Priviți lotul Olandei și gîndiți-vă pe cine mai putea să bage Van Gaal în teren ca să schimbe dinamica jocului? În condițiile în care introducerea lui Huntelaar în locul lui Martins Indi destabilizase puțin apărarea olandeză, trecută într-o linie de 4 oameni, cu Kuyt (imens jocul său) pe post de fundaș dreapta. Nu uitați de ocaziile pe care le-a avut Costa Rica după această echimbare!
Cînd l-a observat pe Krul încălzindu-se pe margine, Oliver Kahn, care comentează pentru nemții de la ZDF, a spus: ”Van Gaal e un monstru. Schimbă portarul la penaltyuri și-i ucide”. Spun cei care studiază statisticile că Tim Krul a luat gol la Newcastle în 90 la sută din penaltyurile pe care le-a avut de apărat. Aceleași statistici, zice-se, ar spune că Cillessen stătea chiar mai prost din acest punct de vedere decît Krul. Nu știu dacă e adevărat, căci eu merg pe principiul că statisticile sînt ca un slip tanga, arată tot ce e de arătat, dar ascund părțile esențiale. Ceea ce s-a văzut ulterior. Cu siguranță că Oliver Kahn a simțit ceea ce avea să urmeze. Nu știu dacă și felul în care avea să se comporte Cillesen la fiecare penalty al celor din Costa Rica, războiul psihologic declanșat de el, felul în care i-a privit în ochi pe fiecare în parte. A scos două, la celelalte a fost pe ele cum se zice. Să fim cinstiți, jucătorii din Costa Rica nu-s mari nume pe harta fotbalului de azi. În mintea lor pesemne că dubiile au încolțit în momentul în care au văzut schimbarea. Și-au zis, pesemne, ceva de genul ”dacă Van Gaal îl bagă pe ăsta în poartă înseamnă că e bun”, n-aveau ei de unde șă știe care-s statisticile lui Krul. Suficient pentru ca dubiile să le afecteze luciditatea și genunchii. Genunchiul tremură atunci cînd creierul e în panică. Creierul e cel care comandă, piciorul execută. Sînt însă tare curios dacă Tim Krul ar face astfel de gesturi și-n fața lui Thiago Silva, David Luiz ori Neymar, în fața lui Messi, Mascherano ori Di Maria, în fața lui Ozil, Thomas Muller ori Schweinsteiger. Nu știu de ce, dar cred că nu.
În fața lui Van Gaal stă acum o altă încercare. Înainte de Belgia-Argentina, majoritatea mergea pe mîna belgienilor. Care ar fi avut o groază de ocazii în meciul cu SUA. Acum, aceeași majoritate merge pe mîna Olandei, luînd în calcul doar ocaziile avute cu Costa Rica. Înainte de Belgia-Argentina scriam aici că Argentina nu-i SUA și are nevoie doar de o ocazie pentru a o transforma în gol. Și așa a fost. La fel spun și acum. Argentina nu-i Costa Rica, iar Olanda are o mare problemă, care e posibil să se vadă: De Jong. Mai exact, absența lui. Acolo a cîștigat Argentina meciul cu Belgia. În plus, olandezii par a avea și destule probleme fizice. Ca și la Argentina-Belgia, văd un 51 sau 52 % în favoarea Argentinei, nu mai mult, chit că nu va juca Di Maria. Sînt procentele pe care le dă Messi.
Cît despre Van Gaal, el va ieși, indiferent de situație, extrem de bine din acest Mondial.
Am mai spus-o, nici nu mai știu de cîte ori, fotbalul e o chestiune de detalii. Vă ofer unul, după acest halucinant Spania-Olanda 1-5. Sîntem în prima repriză, scorul e 1-0 pentru Spania și totul mergea conform planului pentru campioana mondială. În sensul că primise un penalty (eu cred că a fost, încerc să nu fiu subiectiv aici , mă iau după privirea lui diego Costa în momentul faultului, dacă vă uitați cu atenție, el privește înainte, caută o soluție, n-are nici cea mai mică intenție să cadă ci încearcă să descopere cum să continue faza), trecuse, grație lui ”San Iker”, peste un moment delicat, și controla jocul la mijlocul terenului. Sîntem, de fapt, spre finalul primei reprize cînd David Silva primește acea pasă incredibilă marca Andres Iniesta, dar încearcă o ”scăriță” în locul unei finalizări simple ori, și mai bine, a unei pase spre Diego Costa rămas, în limbaj fotbalistic, în poziție de joker. Dacă Spania marchează și face 2-0, mi-e greu să cred că Olanda, cu a sa apărare tînără ce comisese cîteva erori pînă atunci, ar fi avut puterea să întoarcă rezultatul. Ba mai degrabă cred că diferența s-ar fi mărit în partea a doua, nu cu mult, căci Spania nu e echipa care să caute să-și umilească adversarii (vezi finala cu Italia de la Euro), dar suficient astfeșlîncît să vorbim de un start perfect al campioanei mondiale.
David Silva a ratat însă.
La fel, apropo de detalii, n-o să-mi schimbe nimeni părerea că în Real Madrid-Bayern, din prima mansă a semifinalelor, dacă Bayern deschide scorul la capătul acelui prim sfert de ceas, în care Madridul n-a ieșit din jumătatea proprie, soarta calificării și poate chiar a finalei Champions League era decisă în favoarea bavarezilor. La fel ca David Silva au ratat atunci și nemții, iar urmarea o știți. În faza imediat următoare Realul a dat gol, la fel cum și acum, cîteva zeci de secunde după ratarea lui Silva a marcat Van Persie.
Înainte de meci, pe acest blog, îmi pusesem cîteva întrebări referitoare la Spania. Ma gîndeam la cei 4 ani in plus pe care-i au Xavi si Xabi Alonso, l-am uitat pe Casillas în acea enumerare, ma gîndeam la relațiile dintre Ramos si Pique, nu neapărat de joc, la nevoia lui Pique de a avea un Puyol sau un Mascherano lîngă el, dar si la capacitatea lui Diego Costa de a se implica in stilul de joc al Spaniei. N-am primit încă răspunsurile. Mi se pare că Vicente del Bosque a tratat cam superficial Olanda în general, dar și pe Van Gaal în special. Cei care nu erau de aocrd cu mine atunci cînd scriam tot aici că Manchester United și-a adus un super-antrenor cred că acum se mai gîndesc. Del Bosque a părut un antrenor încremenit în timp, criogenat parcă din zilele Mondialului de acum 4 ani. O singură inovație, Diego Costa, dar una care mie mi se pare că a stricat într-un fel dinamica din jocul spaniolilor. Diego Costa nu e un om de combinație, e un tip care se luptă, dă din coate, exagerează de multe ori, dar Spania nu e Atletico Madrid. Cu așezarea pe care a avut-o Olanda, Diego Costa n-a prea avut șanse, căci Van Gaal a aglomerat perfect zona din jurul acestuia. Rememorînd faze din meci, cred acum că mult mai utilă ar fi fost pentru Spania o echipă fără vîrf, cu Fabregas pe poziție de ”9 fals”, un modul care să aducă densitate în zona combinațiilor și să-i surprindă pe neexperimentații olandezi.
Cu o astfel de așezare, poate că Del Bosque l-ar fi surprins pe Van Gaal. Așa, intrînd cu formula așteptată de toți, a căzut în plasa întinsă de olandezi. Apoi, la momentul înlocuirilor, Del Bosque a greșit din nou, părînd o copie a lui Tata Martino. N-a surprins cu nimic, a făcut exact schimbările pe care cred că le aștepta Van Gaal. Iese Xabi Alonso, ceea ce înseamnă o condamnare definitivă a lui Sergio Busquets, căci imediat a apărut Robben la pupitru, în zonă centrală, exact peste mijlocașul Barcelonei, care nu se putea multiplica în fața atîtor riscuri. Apoi Torres la Diego Costa, schimbare post pe post, care era limpede că nu putea aduce mare lucru. Mie mi se pare clar că Diego Costa nu poate acționa în această echipă decît alături de Pedro, la fel cum mi se pare clar că Pedro, chiar într-o formă discutabilă din pricina ostracizării la care a fost supus de Tata Martino, e singurul care poate provoca o rupere de ritm, o dereglare a apărărilor adverse. Chile, sînt aproape convins, va juca la fel contra Spaniei, tot cu 3 fundași centrali, chit că în 3-1 cu Australia a avut un 4-4-2 clasic. Ar fi pentru mine o surpriză să n-o facă.
Si am mai spus în textul de care vorbeam că Olanda e capabilă de orice. Imi mențin părerea, Olanda e capabilă inclusiv sa se încurce cu Australia si apoi Chile. Spunea bine cineva, Olanda e capabilă să te facă să te îndrăgostești de jocul ei, dar nu prea cîștigă finalele, meciurile decisive. Toată lumea vorbește de această tactică prin care Van Gaal a reușit să masacreze Spania. N-a fost însă un 5-3-2, așa cum s-a crezut, așa cum părea pe hîrtie, ci un limpede 3-3-3-1. Nu e o noutate pentru tehnicianul olandez. Îmi amintesc perfect meciuri ale Barcelonei în sezonul 1998-1999, cu Van Gaal antrenor, căci am comentat multe dintre ele la programul Barcelona TV pe care-l făceam la defunctul canal Sport Klub (un exemplu de canal tv cu un conținut excelent la un moment dat, dar cu o gestiune mizerabilă, motiv pentru care a și decedat). Barcelona a jucat de multe ori în acel sezon în această formulă, cu Hesp în poartă, cu Reiziger, Abelardo și Frank de Boer în prima linie, cu Luis Enrique, Cocu și Sergi în cea de-a doua, cu Figo, Guardiola, Rivaldo în a treia și cu Kluivert pe post de Van Persie. Nu cumva vă seamănă cu așezarea folosită cu Spania? La care mai am de adăugat un singur lucru: nu pot să nu-mi amintesc cum l-a tăvălit Adi Popa pe Blind la Amsterdam și la București și nu pot să nu constat ce bine a jucat el contra spaniolilor!
Rezumînd, Spania a pierdut foarte mult și pe mîna ei: la 1-0 ratează Silva, apoi, la golul de 1-1, Pique greșește grav, stricînd clar linia de apărare așezată de Ramos și ținîndu-l în joc pe Van Persie, apoi, la golul de 1-2, din nou eroare a lui Pique, se vede clar cum deschide eronat spațiul și apoi e lent în încercarea de a se corecta, apoi, la golul de 1-3, eroare de arbitraj mare (apropo de detalii), apoi, la 1-4, eroare uriașă a lui Casillas, apoi, la 1-5, eroare mare Ramos, care nu e normal să-l piardă pe Robben în sprint în halul ăsta, ba chiar avînd un ușor avantaj pozițional la un moment dat.
Spania e într-o situație la limita dintre grea și disperată. Are șanse mai mari acum să nu iasă din grupă, decît să iasă, căci golaverajul poate fi o piatră de moară la un eventual clasament în 3, Olanda-Spania-Chile, toate 3 cu 6 puncte. Pîna la Brazilia-Spania de care vorbesc toți mai e Spania-Chile, asa ca sa nu ne grăbim cu pronosticurile.
Despre Spania-Olanda, despre transferul lui Fabregas la Chelsea și despre cele petrecute în meciul inaugural al Mondialului va fi vorba în rîndurile care urmează. Încep cu Spania-Olanda, pentru că e meciul zilei și unul dintre capetele de afiș ale acestei prime etape din faza grupelor, cu mai multe partide tari ca niciodată parcă. Rar vedem ca finala ediției precedente să se regăsească în meciul de început al unei grupe.
Spania-Olanda, finala de la Johanesburg, a fost momentul care a schimbat percepția oamenilor despre Spania fotbalistică, dar și percepția spaniolilor despre ei înșiși. A fost momentul în care Spania a devenit principala putere fotbalistică mondială, poziție pe care se regăsește și astăzi, la aproape 4 ani de la acel gol marcat de Iniesta, dar și de la acele intervenții miraculoase ale lui Iker Casillas. Lumea își amintește de golul lui Iniesta, dar tinde să uite că fără miracolele lui ”San Iker” poate că ”Iniesta de mi vida” nu ar fi existat.
După 4 ani, Spania a mai adăugat un trofeu în palmaresul său și forțează cea ce nimeni n-a mai reușit pînă acum: 4 turnee finale consecutive cîștigate. Meciul cu Olanda e un prim test, un prim set de întrebări la care Vicente del Bosque și ai lui trebuie să răspundă. Cît de mult s-a schimbat Spania față de momentul Johanesburg? Din cei 14 jucători care au fost atunci pe gazon, 11 se regăsesc și azi în lot. Va fi asta o problemă? Ăsta e un prim răspuns pe care trebuie să-l dea campioana mondială. Xabi Alonso și Xavi au 4 ani mai mult. Ambii au fost și sînt puctele cele mai importante în modulul tactic al lui del Bosque. 4 ani nu sînt neapărat mulți pentru un bărbat obișnuit, dar pot fi pentru un fotbalist trecut bine de 30 de ani. 30 de ani are și Iniesta, dar asta nu pare o problemă, dimpotivă, jocul său a devenit mai consistent, mai profund, mai matur. Este Iniesta omul numărul unu al Spaniei de azi? Eu cred că da, dar nu eu sînt cel care trebuie să răspundă la întrebare.
Mergem mai departe. În apărare s-a produs o mutare importantă: Sergio Ramos a trecut din dreapta în centru. Ramos pare cel mai în formă spaniol al momentului, iar societatea pe care o va face cu Pique va fi un element extrem de important. Cu Puyol în teren era simplu, el era șeful apărării și nimeni nu discuta asta. Acum, atît Ramos cît și Pique au o mare personalitate fiecare, de aici și tendința de a deveni protagoniști. Fără un ”corector” lîngă el, Puyol sau Mascherano, Pique are de multe ori probleme. Va putea fi Ramos acest ”corector”? Iată o altă întrebare. Prin Spania se vorbește că între Ramos și Pique nu-s cele mai bune relații, de unde și zvonul că ar putea apărea Javi Martinez în primul ”11”, alături de Ramos. Pe de altă parte, ultimele evoluții ale lui Sergio Ramos, care țintește acum Balonul de Aur, au arătat o maturizare nu doar în joc ci și în comportament, momentele de derapaj, ce n-au dispărut de tot, fiind din ce în ce mai puține.
Ajungem și la zona atacului. Spre deosebire de 2010, dar mai ales de 2012, în lotul Spaniei a apărut Diego Costa. În 2010, Torres a avut mari probleme medicale, iar Villa n-a fost acel vîrf de careu clasic. În 2012, vîrful de careu ”clasic” a dispărut de tot, conceptul de ”9 fals” fiind preluat și de Vicente del Bosque. De vreme ce a fost cîștigat Euro, conceptul a funcționat. Acum există Diego Costa. Iar întrebarea e dacă atacantul lui Atletico (încă) se poate mula pe filozofia de joc a Spaniei? Dacă, mai clar, calitățile sale se integrează în jocul de posesie al colegilor săi. Diego Costa e o bestie, ”pantera roja” îi spun cei de la Marca, dar are un alt stil de joc cu care s-a făcut remarcat, destul de diferit de cel al ”naționalei” iberice. Va reuși Diego Costa să confirme că au meritat eforturile și mobilizarea spaniolilor în a-l convinge să-și schimbe echipa națională? Iată o altă întrebare.
Dacă Spania s-a schimbat destul de puțin față de 2010, Olanda e foarte mult schimbată. În primul rînd din punct de vedere al selecționerului, dar și al jucătorilor. 9 din cei 14 jucători prezenți în finală nu mai sînt. E de bine asta sau e de rău? O să vedem. Senzația e că Olanda e capabilă de orice, poate ajunge departe, dar la fel de ușor poate rata ieșirea din grupe. Atenție la Chile, nu e chiar o reprezentativă de lepădat! Problema lui Van Gaal e lipsa de experiență a apărătorilor săi, doar Vlaar, la 29 de ani, dar provenind de la un club destul de anost în ultima vreme, Aston Villa, fiind o excepție. Aceste este, pesemne, motivul pentru care Van Gaal a renunțat la tradiționalul său 4-3-3 pentru o apărare în 5 oameni, cu 3 fundași centrali. ”Nu e cazul să facem tiki-taka, trebuie să obținem rezultate”, a explicat, cît se poate de clar, viitorul antrenor al lui Manchester United, care a lăsat de înțeles că arma contraatacului va fi preponderent utilizată.
Mă întorc la Spania, mai exact la Cesc Fabregas, așa cum am promis. Vom mai găsi timp, spre toamnă, să analizăm transferul lui la Chelsea. Mi se pare o mare greșeală a Barcelonei că l-a lăsat să plece. Se pare că Fabregas e cel care a plătit factura sezonului trecut. Asta deși cifrele sale n-au fost deloc proaste, 13 goluri și 22 de pase decisive, la mare distanță de Xavi și Iniesta, care împreună n-au golurile și pasele lui Cesc. Adus de Guardiola în 2011 pentru a spori competența și concurența în linia de mijloc, Fabregas nu și-a găsit, în 3 sezoane, locul. Ciudat, căci se întorcea totuși acasă, la origini. Guardiola avea un plan în minte. Xavi, Iniesta, Fabregas și Thiago erau, în ordinea vîrstei, creatorii săi. Thiago a plecat, acum pleacă Fabregas, Iniesta are 30 de ani, pare că Barcelona ar vrea să se întoarcă în timp, deși, pe de altă parte, ar cam dori să-i facă vînt spre Qatar și lui Xavi. Mi se pare mai mult decît riscant.
Două vorbe despre Brazilia-Croația. Toată lumea vorbește de arbitrul japonez. Eu nu sunt mirat. Iată ce am scris în ultima postare pe acest blog: ”Știm bine, am avut la fiecare turneu final exemple de acest gen (unele oribile, vezi de Coreea de Sud), echipele gazdă primesc un pic de ajutor din partea arbitrilor. Interesul e ca gazdele să meargă cît mai departe în competiție. Iar acum, pe fondul tulburărilor din Brazilia, cu atît mai mult. E un curent foarte mare împotriva Mondialului, care, trebuie să ne imaginăm, va crește în proporții dacă Brazilia va fi eliminată timpuriu. Măcar acum, oamenii sînt ocupați să susțină echipa națională, căci fotbalul e o religie în Brazilia, dar dacă nu vor mai avea ce să susțină își vor canaliza energia spre alte lucruri”. Mă aștept să revăd decizii de genul acelui penalty.
Pe de altă parte, fotbalistic vorbind, Brazilia a trăit prin Oscar și Neymar. Neymar trăgea la poartă din orice poziție, se simte la el dorința de a fi protagonist și de a reveni la Barcelona cu o altă anvergură, în vreme ce Oscar pasa din orice poziție. Brazilia nu te mai face să te îndrăgostești de fotbalul ei, a devenit o echipă cinică. Mi se pare incredibil să spui despre Brazilia că are cea mai bună apărare a turneului, dar asta e realitatea, chit că ne zgîrie la urechi.
Puține lucruri a arătat totuși Croația. Chit că au pierdut pe mîna arbitrului. Cred că Niko Kovac a greșit puțin începînd cu tripleta Modric-Rakitic-Kovacic, de care am vorbit și-n avancronică. Mult prea implicați în faza defensivă, ei au pierdut ușor-ușor din energie. Poate dacă ar fi terminat cu ei și ar fi început cu un închizător de meserie, Croația ar fi pus mai multe probleme Braziliei, în special pe partea lui Dani Alves, care-și continuă prestațiile nesigure de la Barcelona.
Manchester United a oficializat ceea ce se discuta de multă vreme, faptul că Louis van Gaal va fi noul antrenor al echipei. Începînd, teoretic, cu 15 iulie, dar totul depinde de parcursul ”naționalei” Olandei la campionatul mondial. Nu cred că se îndoiește cineva că Van gaal, un tip meticulos și extrem de aplicat pe meserie, a început deja să lucreze pentru United încă din ziua în care s-a întîlnit, în Olanda, cu Ryan Giggs, cel care îi va fi unul dintre asistenți.
Va primi un contract pe 3 ani, o revenire la normalitate după extravaganța pe care și-a permis-o United de a-i oferi lui David Moyes o înțelegere pe 6 ani. O extravaganță costisitoare cred, la momentul despărțirii de Moyes, pe care șefii clubului au pus-o, la momentul respectiv, pe dorința de a-i crea lui Moyes un soi de liniște în perioada ce se intuia a fi convulsivă după retragerea lui Sir Alex Ferguson. Louis van Gaal n-are nevoie de un contract pe 6 ani pentru a fi liniștit. La el, acest sentiment vine din interior, din trecut, dintr-un CV, dacă vreți, ce cuprinde cluburi și performanțe. După Ajax, Barcelona, Bayern, iată-l pe Van Gaal conducînd un alt mare nume al fotbalului mondial, pe Manchester United. Va avea 65 de ani cînd va termina contractul actual, dar cine știe dacă nu cumva acești 3 ani se vor dubla ori poate chiar tripla. Fotbalul englez e diferit, oferă destule exemple de stabilitate, chiar dacă nu întotdeauna însoțite de performanțe. Vezi cazul lui Arsene Wenger, care nu a avut postul pericilitat în mod serios în toți acești ani de secetă de la Arsenal.
La Manchester United e însă un pic altfel. E puțină presiune pusă pe Van Gaal în acest moment, căci clubul vine după un sezon pe care-l dorește uitat cît mai repede. Afară din Europa, iată un bilanț trist pentru un brand a cărui politică de markenting se bazează foarte mult și pe expunerea în competițiile internaționale. Poate fi însă și un mic cîștig din acest eșec, faptul că Luis van Gaal va avea timp să respire între etape, să antreneze un concept tactic relativ nou pe care cred că va încerca să-l implementeze.
Mă gîndesc la modulul 4-3-3, pe care școala de fotbal olandeză l-a impus în fotbal acum mai bine de 40 de ani. Faptul că multă lume lipește acest 4-3-3 și conceptul de tiki-taka de FC Barcelona e o eroare ce vine din necunoaștere, adevărul find că ambele idei au fost preluate, prin intermediul lui Johan Cruyff, din școala olandeză. O schimbare de sistem nu e chiar așa de simplu de asumat într-o echipă ce a jucat ani de-a rîndul altceva, iar din acest punct de vedere faptul că United va avea multe zile libere la mijloc de săptămînă, atunci cînd vor fi etape în cupele europene, îl va ajuta pe Van Gaal. Plus că mai există un soi de ajutor și din punct de vedere al motivației, căci oameni precum Rooney, Van Persie, Mata nu vor fi sigur foarte incîntați să se uite la televizor cum alții joacă în Champions League. Am văzut în acest sezon la Liverpool și AS Roma ce beneficii s-au putut scoate din neparticiparea în cupele europene.
Să revenim la Van Gaal și la sistemul său. Nu cred că e negociabil acest 4-3-3. Cînd a venit la Bayern, a avut aceeași problemă. Găsise un club, la fel ca United astăzi, într-o ușoară degringoladă după perioada Jurgen Klinsmann. Van Gaal își amintea ulterior de discuțiile pe care le-a avut cu Hoeness în ceea ce privește acest sistem, nou atunci pentru Bayern. Hoeness era sceptic, dar rezultatele l-au confirmat pe Van Gaal. Dar a mai spus Van Gaal ceva interesant, într-un interviu dat celor de la Bild, în 2012: ”Eu întotdeauna folosesc sistemul 4-3-3, iar jucătorii care se adaptează cel mai bine acestui sistem aceia vor juca, indiferent de vîrsta și numele lor”. E un principiu pe care sigur îl va aplica și la United. De altfel, în dreptul lui Van Gaal stă un număr impresionant de tineri promovați în fotbal, de nume mari astăzi care au beneficiat de această filozofie, ”indiferent de vîrstă”. Un pic mai tărziu despre acest aspect.
De aici încolo, fiecare se poate juca după cum dorește cu o potențială formulă de echipă a lui Manchester United. Mie unul, Rooney-Van Persie-Mata îmi sună tare bine în linia de atac, dar există și posibilitatea retragerii lui Mata spre zona de creație, acolo unde United nu are azi prea multe variante. Nu are azi, dar poate va avea, căci perioada de transferări încă n-a început, iar ea se anunță destul de agitată. Linia de apărare e însă compartimentul ce reclamă intens întăriri, recondiționări. După plecarea lui Vidic, mulți se așteptau să rămînă măcar Rio Ferdinand, însă iată că nici el nu va continua. Se spune că asta a fost dorința lui Van Gaal, ce ar intenționa să-l aducă pe unul dintre cei promovați de el la ”naționala” Olandei, Bruno Martins Indi, internațional olandez de 22 de ani, născut însă în Portugalia, aparținînd de Feyenoord. Se mai vorbește de Hummels, se vorbește însă de mai mulți și se va mai vorbi de acum înainte.
Cred că Louis van Gaal e pentru Manchester United o soluție bună. Nu văd altă variantă mai viabilă pe piață. Jurgen Klopp pare a fi greu de deturnat, în această vară cel puțin, de la Dortmund. Van Gaal garantează, cel puțin asta a făcut pînă acum, și păstrarea identității clubului, căci, spuneam și mai sus, pe unde a fost a promovat tineri jucători, ajunși ulteriori mari fotbaliști. E de ajuns să ne amintim de Van der Sar, Reiziger, Davids, Seedorf, Litmanen, Overmars, Kluivert, în perioada Ajax, cînd a și cîștigat Liga Campionilor. De Xavi și Puyol în prima sa ședere la Barcelona, între 1997 și 2000. De Valdes (care i-a și mulțumit recent în scrisoarea sa de despărțire de clubul catalan), Iniesta și Thiago Motta, în al doilea episod catalan. De Jeremain Lens, Dembele și Schaar în perioada Alkmaar, unde Van Gaal a și luat campionatul Olandei, în 2009. De Thomas Muller și Badstuber, în perioada Bayern, perioadă de care eu unul aș mai adăuga și alte reușite, dacă nu debuturi, măcar ”redistribuiri”. Mă gîndesc la Alaba, poate cel mai bun fundaș stînga din lume astăzi, dar pe care Van Gaal l-a convis să renunțe la poziția de mijlocaș, mă gîndesc la Lahm, pe care Van Gaal l-a găsit la Bayern jucînd fundaș stînga și instantaneu l-a mutat în dreapta, mă gîndesc chiar și la Schweinsteiger, căruia tot el i-a oferit o poziție mai spre centrul terenului.
Cînd a fost prezentat a Bayern, Louis van Gaal a spus așa: ”Cine sînt eu? Sînt un tip onest, extrem de muncitor, de multe ori arogant și extrem de inovator. De multe ori în timpul carierei mele am reușit să-i fac pe cei cu care am lucrat să se îndrăgostească de metodele mele”.
Vă propun cîteva nume extrem de populare azi: Mourinho, Guardiola, Luis Enrique, Frank de Boer, Seedorf, Cocu. Sînt antrenori de succes, care au preluat ceva din ideile lui Van Gaal. Dar și din caracteristicile enumerate chiar de el.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!