S-a jucat sâmbătă un Clasico ce nu va rămâne, cu siguranță, în istorie. Poate doar inovațiile televiziunii spaniole, care a vrut și a reușit, inclusiv cu ora la care a fost programat duelul, să facă o bună propagandă campionatului în care evoluează cei mai buni jucători din lume. Cel puțin așa se presupune, cu toate că ei, la acest meci, au fost suficient de discreți. E greu de găsit privind în urmă un duel Barcelona-Real Madrid în care Messi și Cristiano Ronaldo, vedetele incontestabile ale ultimei decade, să aibă o atât de slabă participare în joc și atât de puține realizări. Ambii fiind în plenitudinea forțelor, ambii reprezentând orizontul de așteptare din fiecare tabără. A fost un Clasico straniu din acest punct de vedere. N-a fost un joc slab, să ne înțelegem, căci la ce calitate există în cele două loturi așa ceva nu are cum să se întâmple, dar n-a fost unul la finalul căruia să poți spune ”wow, ce meci!”, așa cum am spus-o deseori. Citeste mai mult …
E limpede că înaintea partidei de pe ”Etihad”, Guardiola era cel care avea mai mare nevoie de un succes. Vechea noastră expresie, din limbajul de lemn al unor vremuri tulburi, ”și-a dorit mai mult victoria”, își găsește unele explicații logice. Nevoia de puncte era evidentă, din pricina clasamentului la zi al grupei, căci nu cred că Pep avea un mare chef să joace cu calificarea pe masă la Monchengladbach, dar mai ales din punct de vedere al stării de spirit. Al confirmărilor, într-un fel, de care avea nevoie și antrenorul catalan, dar și Manchester City. Sub nicio formă asta nu înseamnă că Barcelona nu a vrut să bată ori ca s-au gândit jucătorii să-i întindă o mână de ajutor lui Guardiola. La nivelul ăsta cred că așa ceva e exclus. Doar că motivația era mult mai mare la City decât la Barcelona, iar asta uneori poate deveni un element important într-un duel cu două echipe foarte bune implicate. În plus, Barcelona nu l-a avut pe Iniesta. Citeste mai mult …
La o analiză superficială a confruntării dintre Barcelona și Manchester City se poate trage concluzia că gruparea catalană a măturat pe jos cu ”cetățenii” din Manchester. Scorul e de-așa natură încât te invită la o asemenea concluzie. Dacă n-ai văzut meciul. Alții ar putea spune că lui Guardiola nu-i priesc defel confruntările cu fosta sa echipă și, extrapolând, confruntările cu echipele din Spania. Și asta e adevărat, iar aici se ascunde un mare paradox. Ca om format în fotbalul spaniol, ca jucător obișnuit cu stilul din Primera și ca antrenor care a crescut în bătălii contra granzilor iberici, Pep poate că ar trebui să fie mai inspirat în găsirea antidotului atunci când le este adversar. Ceea ce, iată, nu se întâmplă. De ce nu se întâmplă? Aici răspunsurile sunt multe, dar cel mai important stă în valoarea celor pe care-i întâlnește. Și, evident, așa cum se întâmplă în fotbal și-n viață, de anumite detalii. Privind retrospectiv toate aceste dueluri Pep vs Primera se poate extrage o părere cum că tehnicianul catalan și-a lăsat o bună parte din noroc încuiată în vechiul birou de la ”Camp Nou”. Citeste mai mult …
A fost un week-end cum destul de rar se vede în fotbalul internațional. Plin de surprize, cu mulți granzi împiedicându-se neașteptat, cu rezultate puțin scontate și cu schimbări în unele clasamente. Un week-end în care Real Madrid, Manchester United și Bayern fac egal acasă, iar Barcelona, City, Napoli și Dortmund mănâncă bătaie nu e foarte obișnuit, iar pariorii cu siguranță că nu prea au avut motive să zâmbească. Adaug aici și victoria cu 7-0 în deplasare a lui AS Monaco, care mi se pare un rezultat la fel de surprinzător, și avem o imagine cât de cât completă a unui sfârșit de săptămână absolut nebun. Citeste mai mult …
Că Unai Emery are unele probleme de acomodare la Paris e destul de clar. La fel de clar este și amănuntul că jucătorii PSG-ului au ceva probleme de acomodare cu metodele tehnicianului spaniol. Cel mai clar este faptul că Arsene Wenger vrea să profite de aceste probleme și va încerca să câștige pe ”Parc des Princes” ca să schimbe traseul pe care l-au avut ”tunarii” la primul meci din faza grupelor, pierdut mereu în ultimii 6 ani. Nu doar din aceste considerente PSG-Arsenal e capul de afiș al acestei prime etape din Liga Campionilor, dar programul oferă și alte partide interesante. Ce reacție va avea Barcelona, cum va rezista FK Rostov la Munchen, își va continua City traseul victorios din acest sezon, ce va face Atletico la Eindhoven sau cum se va descurca Napoli fără Higuain, iată câteva întrebări la care se așteaptă răspuns. Mai jos găsiți toate cotele și avancronicile partidelor de azi. Citeste mai mult …
FC Barcelona și-a completat una dintre cele mai stufoase campanii de achiziții din ultimii ani cu aducerea unui atacant. Paco Alcacer a lăsat Valencia pentru a se alătura unui proiect spectaculos la nivel de echipă, dar cu multe semne de întrebare la nivel personal. Titlul acestui text poate fi privit în două direcții. Alegerea lui Paco de către FC Barcelona și alegerea lui Paco de a veni la FC Barcelona. Ambele sunt teme de discuții largi, cu păreri pro și contra. Citeste mai mult …
Căutare
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Articole recente
Comentarii recente
- Gascoigne on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALECum ar zice Octavian Popescu: ''Au ajuns toti schiopii sa ca?tige balonul de aur''.
- Marius on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALESalut Andrei, Eu cred ca Madridul a avut o problema cu desfasurarea evenimentelor, de aici boicotul. Deja de cateva saptamani in [...]
- Gascoigne on REAL MADRID: PROBLEME ÎN PARADIS?In August n-ai cum sa te duci la Mallorca decat relaxat :)
- Gascoigne on CHELSEA, ÎNTRE HAOS ȘI INGINERII FINANCIAREAmericanii de Chelsea cred cu tarie in franciza, de-aia au transferat atat de multi jucatori. Vor sa devina varianta din [...]
Caută-mă!