Astăzi este prima zi dintr-un week-end al derby-urilor. Numai bun pentru revenirea campionatelor, după pauza acordată echipelor naționale. La Madrid, pe ”Vicente Calderon” se întîlnesc ultimele două campioane ale Spaniei, pe ”Old Trafford” se dispută ”clasicul” Angliei dintre Manchester United și Liverpool, în vreme ce la Belgrad atmosfera va fi, ca de obicei, extrem de fierbinte în derbyul dintre Steaua Roșie și Partizan. Tot azi avem și cîteva partide interesante din Liga 1. Citeste mai mult …
S-a terminat perioada de transferuri în țările importante ale Europei, astfel că avem acum toate datele pentru felul în care se vor derula campionatele și cupele continentale. Cel puțin pînă în iarnă, cînd se va deschide, pentru o lună, o nouă fereastră de mercato. Așa cum am anticipat prin iunie, au fost extrem de multe nume vehiculate, extrem de multe bombe anunțate în presă, dar în special pe site-uri în căutare de trafic pe seama fanilor avizi după informații proaspete și, pe cît posibil, adevărate. Ultima parte n-a fost tot timpul respectată, dar asta face parte din farmecul acestor perioade. Cînd se scrie mult, se vorbește și mai mult, se bat uneori cîmpii cu grație, se mai inventează din cînd în cînd, se mai manipulează cîteodată. Acum, la final de mercato tragem linie și adunăm. Chiar putem face împreună un exercițiu și să trecem în revistă toate numele vehiculate în aceste săptămîni pentru a vedea și mai clar cîte transferuri s-au și realizat dintre ele. Citeste mai mult …
Grele sînt serile astea de Champions League cînd ai de ales între trei meciuri și nu știi la care să te uiți mai întîi! La fel de grea este, vă rog să mă credeți, și varianta de a privi la toate 3 meciurile în același timp. Cam așa încercăm noi să facem la Euro Fotbal, însă dacă nu-ți propui să te concentrezi pe un singur monitor din cele 3 montate unul lîngă altul riști să nu mai înțelegi nimic.
Marți seară îmi propusesem să văd PSV-Milan. Am și văzut cîte ceva, destul de puțin totuși, căci am rămas mult mai mult fixat pe partida de la Lyon. Vorbisem mult cu Gică Craioveanu despre Real Sociedad și m-a contaminat cu optimismul său în legătură cu această echipă. Voiam să văd dacă are dreptate, parcă pe undeva mă încerca și senzația de a-l contrazice într-un fel. Nu mă gîndeam că Lyon, la experiența sa și la avansul de o partidă oficială în campionat față de basci, va fi subordonată în asemenea mod, asta ca să folosesc o expresie favorită a altui invitat permanent al emisiunii, Ilie Dumitrescu.
Lyon a fost surpiza negativă. O echipă previzibilă, cu un Gonalons primind aproape mereu cu spatele la poartă, cu un Grenier, care mie mi se pare că joacă pe altă poziție decît ar trebui, și cu un Gurcouff ce reprezintă din ce în ce mai mult esența metaforii cu trenul succesul care trece o singură dată prin gara vieții tale, iar dacă l-ai pierdut, altă șansă greu va mai veni. Pentru Gurcouff, trenul succesului s-a numit Milan, din care a decis, prost inspirat sau prost sfătuit, să coboare. De la AC Milan nu pleci decît dacă vrea AC Milan cu tot dinadinsul să te dea, dacă nu mă credeți întrebați-l pe Contra, care consideră și acum că pecarea de la Milan a fost greșeala vieții sale.
Lyon a jucat puțin în acest meci, atît timp cît a avut timp permisiunea celor de la Sociedad. O porțiune din repriza a doua, cînd rezultatul final a stat un pic sub semnul întrebării. A venit însă golul de 2-0, o operă de artă a lui Seferovici, care a pus ordine în lucruri. Putea fi mai rău, căci în 10 oameni Lyon a riscat mult, însă chiar și așa, cu această rentă, plus absența lui Bisevac în retur, foarte importantă într-un angrenaj ca al francezilor destul de puțin populat în efectiv față de alți ani, ar trebui să fie decisiv. Nu e sută la sută, căci un gol al Lyon-ului ar pune multă presiune pe o echipă bască încă neexperimentată, dar e limpede acum cine e marea favorită.
Și asta nu neapărat din pricina rezultatului. Real Sociedad a jucat admirabil, neașteptat de bine pentru o echipă care și-a pierdut antrenorul, și-a pierdut reperul la mijlocul terenului, pe Illaramendi, și-l avea accidentat pe un alt jucător important, Mikel Gonzales. Mi-a plăcut Seferovici, Gică Craioveanu mă avertizase că s-a integrat perfect în jocul Realului însă l-am bănuit de un ușor subiectivism. Nici vorbă însă, Seferovici, al cărui trecut fotbalistic e departe de a fi spectaculos, a părut că face parte din angrenaj de cînd lumea. Nu-i fotbalist de atac pozițional, de aceea jocul în viteză al bascilor îi vine de minune.
Mi-a mai plăcut Inigo Martinez. Fix în naționala de tineret a Spaniei, tinde să devină unul dintre fundașii de clasă ai fotbalului iberic. Și mi se pare ciudat că Barcelona, de exemplu, nu se gîndește la el în tentativa deja plicticoasă, de ani buni, de a găsi un fundaș care să-l înlocuiască pe Puyol. Griezman a fost și el remarcabil, un gol de tipul celui dat de el se vede rar, dar a fost mult mai util în jocul fără minge francezul decît acea reușită, care ia ochii.
Și mi-a mai plăcut Vela. E un talent pur, pe care Arsenal l-a scăpat printre degete. Nu i-aș face proces de intenție lui Wenger și-n acest caz, are alsacianul destule reproșuri pe cap, căci atunci cînd Vela era pe la Arsenal concurența în zona lui de acțiune era feroce, iar era foarte tînăr. La Sociedad s-a regăsit, și-a redescoperit calitățile și a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, căci are libertatea de a ieși, uneori, din rigorile tactice.
În concluzie, mi-a plăcut Real Sociedad în întregime. A arătat ca o trupă cu multă personalitate, avînd un antrenor bine pregătit și informat, ale cărui mutări au părut urmare a unui studiu bine făcut al adversarului. Inclusiv introducerea lui Granero, care mie iniția nu mi-a plăcut, dar apoi am înțeles-o, căci Granero face parte din acea categorie de fotbaliști importanți prin experiența și știința jocului de care dispune.
Două vorbe și despre PSV-Milan. Atît cît am apucat să văd. Remarcabilă politica olandezilor de a merge pînă la obsesie pe mîna tinerilor. Cred că e țara din Europa care are cel mai mult curaj, fotbalistic vorbind, de a arunca tinerii în luptă. Tinerii au dezavantajele lor, vezi golul Milanului, care în fața unei echipe cu experiența milanezilor n-avea cum să nu se vadă, însă au de partea lor entuziasmul și acea putere de a o lua de la capăt, pe care doar tinerețea ți-o oferă. Presa italiană, cu stilul său pragmatic de a analiza fotbalul, tratează egalul ca pe o mare izbîndă, ceea ce poate și e, căci Milan n-a jucat nici un meci oficial pînă marți. Returul nu-i deloc simplu pentru Milan, căci puștii lui Cocu par și sînt capabili de multe suprize. Pînă miercurea viitoare, Milanul va mai acumula cîte ceva, căci începe și Serie A, dar Allegri va trebui să facă apel cu multă asiduitate la experiența băieților lui pentru a gestiona un meci ce poate oricînd aluneca pe o pantă complicată.
A fost un sfîrșit de săptămînă foarte activ, cu multe meciuri interesante, cu multe personaje interesante. Mie unul lipsa fotbalului românesc din program nu-mi provoacă cine știe ce reacții alergice, dimpotrivă, pe undeva e mai bine ca, din cînd în cînd, să mai fie cîte o pauză, astfel încît să fie mai vizibil fotbalul adevărat.
Au fost, în acest week-end, cîteva detalii importante, cîteva personaje care au ieșit în evidență, în sens pozitiv sau negativ, cîteva momente ce merită menționate.
1. BARCELONA-ATLETICO
Diego Simeone a visat multe de la acest meci. Dincolo de rezultat, a visat că partida ce s-a transmis în toată lumea să certifice pe AtleMetico drept un pol de putere în fotbalul de azi și să arate că echipa are un stil de joc din ce în ce mai bine definit. Eu zic că, în ciuda rezultatului final care, la prima vedere pare să indice altceva, a reușit. 4-1 e un scor ce poate păcăli pe cineva care n-a văzut meciul. Însă Atletico chiar a făcut o partidă bună cît timp a dictat ritmul, cît timp a pus condițiile. Cu un modul 4-4-2 aproape de cel clasic, Atletico a închis bine zona centrală, și-a strîns liniile suficient de mult încît să nu ofere spații de primire adversarului și a profitat de toate erorile acestuia. Apărarea sa a basculat încontinuu spre laterale, iar jucătorii parcă aveau magneți pe tricouri, atît de aproape se țineau unul de altul. Pînă la 2-1, Barcelona a fost dezactivată, Messi inexistent, Xavi lent, Iniesta incomodat de lipsa spațiilor, iar Pedro și Alexis nu reușeau să se conecteze cu pasele ce vizau zona din spatele fundașilor madrileni. De la 2-1, totul s-a schimbat. Poate și din pricina oboselii, poate și dintr-o reacție naturală de teamă, apărarea lui Atleti a făcut 10 pași în spate. Prea multe nu s-au schimbat, doar că avînd avantaj, Barcelona nu mai era preocupată de lipsa ocaziilor, mulțumită fiind cu posesia prelungită, și a așteptat ocazia potrivită. Care a venit la golul de 3-1. Sau cadoul potrivit, care a venit la golul de 4-1. Am spus ca nu s-au schimbat prea multe. Ceva totuși s-a schimbat. Ați observat că în repriza a doua Falcao n-a mai fost aproape deloc periculos? Asta pentru că, obligat să facă și el, pentru a nu lungi echipa, 10 pași înapoi, columbianul era mereu în cîmpul vizual al lui Sergio Busquets și nu pe linie cu el, așa cum s-a întîmplat la golul de 1-0, cînd poziționarea l-a ajutat să-și pună în funcțiune viteza.
2. RADAMEL FALCAO
”El Tigre” a confirmat că este cel mai bun atacant de careu al momentului. Un ”killer” adevărat. Cît timp colegii săi i-au permis să stea la maximum 50 de metri de poarta lui Valdes, pe posesia Barcelonei, a fost o teroare constantă. De la 2-1, cum am spus mai sus, poziția sa s-a schimbat, iar asta s-a văzut în joc. Fotbalul e un joc colectiv, nu individual, iar Radamel are nevoie, ca să marcheze goluri și mai multe, de o echipă care să genereze ocazii constant. Mă întreb ce ar fi fost această Barcelona dacă, în loc de Alexis, catalanii se orientau spre Falcao, care era în mercato.
3. ADRIANO
Falcao e un ”killer” de careu, Adriano e unul din afara lui. Două goluri a dat în acest sezon, ambele de la peste 20 de metri, ambele eurogoluri. Adus pe 10 milioane de euro, Adriano e deja rentabilizat. Îi mai rămîne să joace atacant de careu sau să încerce ca portar, în rest a trecut prin toate zonele terenului. Adriano a schimbat regimul alimentar, s-a lăsat pe mîna unui fizioterapeut personal, toate cu ideea de a scăpa de accidentările musculare, ce nu l-au ocolit. Într-o echipă unde Messi ucide toate adjectivele și preia aproape tot protagonismul, e nevoie și de un astfel de fotbalist, care joacă la fel de bine cu ambele picioare și nu e mediatic. Cam asta înseamnă o afacere bună în fotbalul adevărat. Are 28 de ani, termină contractul în 2014, iar negocierile pentru prelungire sînt în derulare.
4. REAL MADRID-ESPANOL
E posibil ca egalul de pe ”Bernabeu” să însemne că Real Madrid a rămas fară unul dintre obiective, campionatul, încă din decembrie. Au fost 90 de minute în care Real a derulat practic cele aproape 4 luni din acest sezon. Campioana Spaniei n-a jucat foarte rău, a avut ceva ocazii, dar a arătat cam toate carențele ce au adus-o la 13 puncte de lider. Foarte puțin joc colectiv, foarte puțină viteză, foarte multă aplecare spre rezolvări personale și același blestem al fazelor fixe. Un detaliu semnificativ: după ce Espanol a marcat golul de 2-2, jumătate din stadion a plecat.
5. KIKO CASILLA
A fost eroul lui Espanol. La 26 de ani, mereu în umbra cuiva, Casilla a făcut meciul carierei. Știți de unde provine Casilla? De la Real Madrid, ați ghicit!
6. PSG-LYON
S-au întîlnit la Paris două concepte. Echipa ce a stăpînit Franța, prin metode ce țin de pricepere managerială, contra echipei ce dorește să stăpînească Franța, dar prin metoda sacului fără fund. N-a fost un meci spectaculos, dar poate fi un moment de schimbare în gîndirea lui Ancelotti, care a trecut la ”anticul” 4-4-2, după ce toate modulele încercate pînă acum n-au prea dat randament. Pastore în dreapta, Lavezzi în stînga, Menez lîngă Ibra în atac. Să fie asta formula cîștigătoare? Vom vedea.
7. CHELSEA
Încă o finală pierdută lamentabil de Chelsea, a treia de la cîștigarea Ligii din mai. Deja creditul lui Benitez începe să se consume, deși eu sincer m-am așteptat la altceva. Chelsea merită un articol în sine și probabil că-l va avea zilele viitoare. Pentru că situația echipei indică un plan de salvare aproape identic cu cel gândit, acum un an și jumătate, de Villas Boas. Pe undeva, poate că Abramovici a avut dreptate cînd a decis să scape de portughez, de vreme ce demersul său a adus Liga Campionilor pe ”Stamford Bridge”. Acum însă patronul trebuie să caute prin birouri să vadă dacă nu cumva găsește printr-un sertar acel plan.
8. JUVENTUS
17 etape a durat incertitudinea în Serie A. Mai multe echipe, Napoli în principal, dar și Inter, au sperat că pot pune ceva bețe-n roate ”Bătrînei Doamne”. Acum, după etapa de week-end, campionatul italian deschide un nou scenariu: prima breșă majoră între Juve și restul plutonului, 7 puncte. Se pare că lupta pentru locurile de Champions League va fi mult mai intensă.
9. CHRISTIAN BENTEKE
Recunosc, am căutat pe Google ca să-mi reamintesc prenumele belgianului. L-am revăzut luni seară, la Fotbal European. Îl descoperisem la un Manchester United-Aston Villa, pe care l-am comentat. Vorbeam mai sus de afaceri bune în fotbal. Benteke a fost adus pentru ceva mai puțin de 10 milioane, are 22 de ani, e o forță a naturii, iar abilitățile sale tehnice nu-s deloc de neglijat și pun pariu aici că-n maxim doi ani îl vom vedea la o echipă mai mare. Pe o sumă de cel puțin două ori mai mare.
10. MANCHESTER UNITED
Deși e lider în Premier League, United îngrijorează prin numărul golurilor primite. Are 24 pînă acum, iar media golurilor primite de campioana Angliei în ultimii 10 ani e de 26,9.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!