DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

Așadar, inevitabilul s-a produs: David Moyes a fost demis de la Manchester United. Sec, printr-un comunicat banal și o postare de confirmare pe internet. Așa cum sînt, de altfel, toate demiterile. În orice eveniment de genul ăsta există un gust amar, nu e ușor să fii dat afară, dar nici să dai afară nu e cel mai simplu lucru de pe pămînt. Mai ales la Manchester United, club la care, de cînd cu Sir Alex Ferguson, cuvîntul de ordine a fost stabilitatea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Era însă, așa cum am spus mai sus, inevitabil. Eșecul cu Everton a confirmat, cu o lună înaintea finalului de campionat, că Manchester United, unul dintre marile branduri ale fotbalului mondial, nu se va regăsi în sezonul următor în nici o competiție europeană. Nici măcar în Europa League, care, chiar așa cum e ea, o soră ai mică și mai prost îmbrăcată de niște părinți un pic cam prea preocupați de sora cea mult premiată și apreciată numită Champions League, chiar așa cum e ea spuneam, ar fi asigurat un minimum de expunere unui club al cărui succes financiar se leagă și de acest lucru. Pe undeva există și o parte bună a acestei părți foarte rele, căci dacă privim exemplele Liverpool și Roma observăm unele avantaje certe ale neparticipării în Europa. Dar a reuși să profiți de această parte bună ține de o planificare excelentă a sezonului ce va să vină, în special din punct de vedere al lotului.

Revenind la David Moyes, temerile celor sceptici în momentul numirii sale s-au confirmat. M-am numărat printre acești sceptici care au considerat că David e prea mic pentru Goliath-ul din Manchester. Scriam atunci: ”există o certă preocupare în rîndul fanilor lui United. Va putea David Moyes să preia un scaun încă marcat de personalitatea ”patriarhului” de dinainte? Va izbuti el să conviețuiască, la nivel afectiv și efectiv, cu un vestiar ce nu mai are nimic în comun cu cel găsit de Ferguson în 1986? Are David Moyes suficientă personalitate încît să se impună în fața unor caractere atît de puternice precum cele din vestiarul lui United?”. Mi se pare că n-a prea avut.

M-am bazat și pe ideea că o succesiune la tronul unui imperiu nu-i niciodată simplă. La Manchester United am avut mai degrabă un soi de dictatură. Domnia lui Sir Alex Ferguson cam asta a fost, căci nimeni nu mișca în front în fața lui, iar cel ce mișca, fie că se numea Beckham sau Van Nistelrooy, pleca. Deciziile sale, de multe ori chestionate de presă și de specialiști, nu erau discutate de vestiar, care le accepta așa cum erau. Jucătorii acceptau, vezi Rooney, și situații mai puțin plăcute pentru ei, dar o făceau cu convingerea că Sir Alex știe ce face. După orice dictatură, succesiunea nu prea se face lin. De cele mai multe ori apare haosul și e nevoie de ani pentru ca lucrurile să-și revină.

David Moyes a beneficiat de educația fanului englez. Care murmură pe stadion, e supărat pe nereusite, se îmbată crunt la eșecuri, mai crunt ca la victorii, dar la meciul următor vine și e alături de echipă. Am tot citit paralelisme cu situația lui Sir Alex Ferguson, cu debutul său la United. Mi se par lipsite de sens. Cine era Manchester United atunci? Un club mare în Anglia, intrat însă într-o profundă criză de personalitate, dar cam atît. Cine-i Manchester United azi? În primele trei echipe din lume, poate chiar prima din anumite puncte de vedere. Cînd a venit Sir Alex, cuvîntul marketing era ceva bizar pentru fani, acum e atuul principal al acestui club. Marketingul nu se poate construi însă fără rezultate. Dar nici fără management. Și cum rezultatele au lipsit cu desăvîrșire în acest sezon, inevitabilul s-a produs.

Deja despre David Moyes nu mai are rost să vorbim. Șirul său de recorduri negative a fost discutat, comentat, analizat, ironizat. Rămîne un antrenor onest față de meserie, un antrenor bun poate, dar care a avut ghinionul să preia pe United în cel mai nepotrivit moment.

Cred că Sir Alex Ferguson intuia ce moment urmează pentru și de acea a ales să plece. S-a tot vorbit despre o operație la șold, care l-ar fi scos din circuitul antrenamentelor aproape jumătate de an, dar, sincer, nu-mi amintesc să fi văzut ulterior imagini cu Sir Alex refăcîndu-se după o asemenea operație. Mai degrabă cred că a fost un motiv. Poate că, la 75 de ani, și ”dictatorului” Ferguson i-ar fi fost greu să le completeze formalitățile de check-out unor oameni, precum Rio Ferdinand, Vidici, Evra, chiar și Giggs, eventual Nani, Young sau Carrick, cu care lucrase atîția ani sau pentru care insistase atît ca să fie cumpărați. Mai cred și că Sir Alex intuia că e nevoie de un antrenor cu personalitate care să vină după el. De aceea s-a dus la New York după Guardiola, de aceea a insistat pentru Mourinho. Pep deja fusese antamat de Bayern, iar Mourinho n-a fost dorit de Sir Bobby Charlton, din considerente ce țin de felul de a fi al portughezului. Numai că, așa cum e el, Mourinho nu cred că ar fi adus pe United în situația în care e azi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Mai nou, și cu asta mă uit spre viitor, există zvonuri că Manchester United ar sonda disponibilitatea lui Mourinho de a prelua echipa din vară. În cartea sa despre Mourinho, ”Preparense para perder” (tradusă recent în engleză și lansată pe teritoriul Angliei, ziaristul Diego Torres (de la El Pais) vorbește despre criza de nervi pe care a avut-o portughezul în momentul în care a aflat că Moyes a fost numit în locul lui Sir Alex. Dar și despre visul său de a se așeza pe banca lui Manchester United. E o posibilitate, la fel cum, alte zvonuri vorbesc despre Gaurdiola, care și el, ca și Mou, ar fi fost întrebat despre disponibilitatea de a lăsa pe Bayern. Cît ar trebui să dăm crezare unor astfel de zvonuri, sincer nu știu. Fotbalul e atît de complex, dar și pervers, și oferă atîtea răsturnări de situație încît ne putem aștepta la orice. Se mai vorbește de Jurgen Klopp, de Van Gaal, care e dat și mare favorit, dar nu puțini sînt cei care ar paria, mai ales că-n Anglia chestia asta a pariurilor e un hobby, pe varianta Ryan Giggs.

Oricine va veni, trebuie să-și asume însă un soi de revoluție. Mai întîi în ceea ce privește plecările, și nu va fi așa simplu. Apoi urmează venirile. United va trebui să cheltuie nu mult, ci foarte mult dacă vrea să revină în lupta pentru titlu. Faptul că nu e în Champions League poate fi o mică problemă, dar brandul Manchester United rămîne o garanție. Însă nu la infinit, iar un al doilea eșec ar însemna, din acest punct de vedere, o mare problemă. Un sezon compromis mai merge, o acumulare de compromisuri poate fi periculoasă, iar ieșirea la lumină, vezi Liverpool, e foarte foarte grea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

P.S.

Știu că nu se trăiește din amintiri, dar cîteodată amintirile mai alina suferințe. Așa că vă invit să urmăriți aceste două filmulețe-omagiu pentru Sir Alex Ferguson, în amintirea vremurilor de altădată:

MANCHESTER UNITED NU PUTEA LIPSI!

MANCHESTER UNITED NU PUTEA LIPSI!

Parcă nu era normal ca Manchester United să lipsească de la acest turnir colosal ce se anunță în sferturile de finală ale Champions League! Era păcat ca o echipă cu o asmenea istorie, o asemenea tradiție, un asemenea stadion și un asemenea public să nu se regăsească pe lista celor 8, unde, pentru prima dată cred în istoria competiției, vor fi doar cîștigătoare de cupe europene. Observați că n-am amintit, în alăturarea motivelor de mai sus, un termen: fotbal. Deocamdată, la acest capitol, Manchester United are multe restanțe, care nu știu cît de mult vor putea fi șterse cu această calificare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Anul trecut pe vremea asta scriam același lucru despre Barcelona, după ce reușise să refacă un 0-2 în tur. A fost o noapte care le-a lipsit celor de la United. Echipă și fani, care, încă o dată, au format un tot unitar demn de zile mai bune. Atmosfera a fost fantastică miercuri seară, publicul a simțit pericolul ca, în caz de eliminare, sezonul să se termine practic în martie, căci e și sezonul lor, nu doar al vestiarului. Una e să aștepți un meci de Champions League, cu un adversar important, alta e ca orizontul de așteptare să se limiteze doar la finalul unui campionat agonizant care, în mod normal, va trage după sine o absență din Liga Campionilor în stagiunea viitoare, ceva la care fanii de pe Old Trafford nu cred să se fi gîndit acum cîteva luni.

Manchester United a trecut de Olympiakos și a depășit handicapul unui 2-0 ce se întoarce foarte greu în cupele europene. Le lipsea fotbaliștilor lui David Moyes o noapte ca asta, o noapte în care să se simtă din nou eroi. Lui Moyes îi lipsea cel mai mult o noapte ca asta, căci el nu știu să se fi întîlnit pînă acum cu asemenea senzații. L-am văzut la începutul meciului, crispat, un pic cocoșat de presiunea partidei, resemnat oricum cu criticile pe care le-a primit și, sînt convins, le va mai primi. Nu știu dacă o seară ca asta salvează sezonul lui Moyes, dar eu m-am bucurat pentru el, căci imaginea de la început mi-a creat un sentiment de compasiune. Pare mai degrabă un dresor neexperimentat aruncat într-o cușcă plină de lei, tigrii și pantere gata să se devoreze reciproc, nu înainte de a-l devora, ca aperitiv, pe el. Nu știu dacă această calificare salvează sezonul lui United, mai degrabă nu, însă Moyes le-a făcut cadou fanilor, ce i-au fost alături într-un mod de-a dreptul miraculos în toată acestă spirală a eșecurilor, o noapte frumoasă, epică, de gustul căreia le era dor. A visa nu e interzis, ba chiar, susțin unii, e recomandat, căci cine nu are vise nu are nici aspirații. De ziua internațională a fericirii, fanii lui United pot trăi din nou acest sentiment.

Înainte de meci, Phil Neville, unul dintre secunzii lui Moyes, a făcut o ședință de cîteva minute cu copii de mingi, explicîndu-le cum trebuie retrimise în teren baloanele ce ies afară, la ce înălțime, cu ce viteză. Nimic n-a fost, iată, lăsat la voia întîmplării, așa procedează un club mare, categorie din care Manchester United face parte. Un alt secund al lui Moyes, Ryan Giggs, a fost trimis în teren, o măsură a la SirAlex Ferguson, care îi prefera mereu pe veterani în partide cheie. Giggs, despre care s-a speculat că a avut un dialog mai puțin elegant cu Moyes la un antrenament, și-a făcut treaba cum a putut. Are 40 de ani, și vreo 100 de zile pe deasupra, nu mai are rapiditatea în mișcări și prospețimea de altădată, dar are acea capacitate de a intimida o echipă adversă de tipul Olympiakos, cu fotbaliști care-l vedeau pe Giggs la televizor acum cîțiva ani, poate chiar era idolul lor, iar acum s-au trezit cu el în față. Și cum din piciorul lui Giggs au plecat primele două goluri putem trage vechea concluzie: fotbalul nu se uită îndiferent de vîrstă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

La 3-0, United a revenit la imaginea de echipă cu mari probleme. Grecii au dominat finalul și puteau marca golul agoniei englezilor, la fel cum o puteau face și la 1-0 și la 2-0. Olympiakos a avut ocazii, fără să fie o mare echipă, iar asta mă face să mă întreb ce se va întîmpla cînd adversar va fi, într-adevăr, o mare echipă. În momentul ăsta, înaintea tragerii la sorți, Manchester United îmi pare ultima pe lista favoritelor. Poate părea dur, dar e Olympiakos-ul acestei trageri la sorți, așa cum grecii erau adversarul dorit de toți în decembrie, tot așa cred că United ar fi acum rivalul preferat de celelalte 7.

Apropo de ”sferturi”. Vor fi 4 duble manșe splendide, cel puțin din punct de vedere al afișului, 4 posibile finale. Am spus la Euro Fotbal că nu mi-aș dori confruntări între echipe din aceeași țară, din același campionat. Ar fi păcat, sînt meciuri pe care oricum le vedem, parcă mult mai apetisante ar fi duelurile cu combatante din țări diferite, ar fi mai în spiritul Champions League. Nu mi-aș dori așadar un Clasico, nici un duel englez sau german, aș prefera, de exemplu, așa cum am spus, un Bayern-Atletico, ca să văd cum se descurcă Bayern în fața unei apărări ca a lui Atletico, dar și Simeone în fața atacurilor lui Guardiola. Mi-ar mai plăcea un Chelsea-Real Madrid, pentru implicațiile oferite, întoarcerea lui Mourinho pe ”Bernabeu” și, mai ales, duelul lui Casillas, Cristiano, Ramos, Pepe cu el. Aș mai vrea un Barcelona-Dortmund, pentru că mi se pare că ar fi un superduel din punct de vedere estetic și ar mai rămîne, în consecință, un PSG-Man United, care sună și el la fel de bine.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

MAN. UNITED-OLYMPIAKOS: ”LAST CALL” PENTRU DAVID MOYES

MAN. UNITED-OLYMPIAKOS: ”LAST CALL” PENTRU DAVID MOYES

”Last call” e acel mesaj pe care-l auzim deseori în aeroporturi, atunci cînd un pasager împrăștiat nu se prezintă la poarta de îmbarcare, deși a făcut check-in-ul mult mai devreme. Un avion întreg stă după el, ceilalți pasageri se enervează, piloții la fel, căci culoarele aeriene nu așteaptă după nimeni și trebuie ocupate conform planului inițial, altfel cine știe cît ar mai dura întîrzierea. ”Last call”-ul se tot repetă, nu e chiar ”last”, dar în cele din urmă avionul va decola fără cel în cauză, nu înainte ca bagajele lui să fie reperate și scoase din aeronavă.

David Moyes e oarecum în această situație. Sau, poate, ar trebui să fie. Check in a făcut, de mult timp, a primit loc bun și toate facilitățile date de o companie de prestigiu, precum cea pe care o alesese. Sau, ca să fiu mai exact, cea care-l alesese, de fapt, pe el. David Moyes e în situația pasagerului care întîrzie la îmbarcare și face ca avionul să nu poată decola. Avionul e Manchester United, iar decolarea întîrzie de cîteva luni. Returul cu Olympiakos poate face ca bagajele sale să fie date jos și avionul să decoleze fără el. Deși mai probabil e să rămînă la sol, iar zborul să se anuleze.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Anul trecut pe vremea asta, dacă Manchester United ar fi avut de recuperat un asemenea handicap, în fața unui asemenea adversar, puțini ar fi pariat pe un eșec. Astăzi, puțini au curaj să parieze pe un succes, echivalent cu o calificare. Și asta pentru că, deși la nivelul lotului nu au apărut mutații semnificative, Manchester United a încetat, de la o vreme, să mai fie Manchester United, acea echipă care își obișnuise fanii cu întoarceri de rezultat pe durata unui meci, nu doar a unei duble manșe. Cred că problema lui Manchester United, despre care nu se poate spune sub nici o formă că nu dispune de anumiți fotbaliști de mare valoare, stă în acest blocaj mental. Jucătorii nu mai cred în ei înșiși, după ce, cred, au încetat să mai creadă în antrenorul lor. Pe vremea lui Sir Alex Ferguson, lucrurile astea nu se întîmplau. Sigur, veți spune că anul trecut pe vremea asta Manchester United era eliminată de asemenea din competiție, e corect, dar să nu uităm cine o elimina și în ce mod. Sigur, ați putea spune și că acum doi ani echipa nu ieșea din grupe, și asta e corect, dar nici atunci impresia lăsată nu era cea de azi.

Diferența dintre Manchester United cu Sir Alex Ferguson și Manchester United cu David Moyes poate fi căutată în reacțiile acestora de după eșecuri. Acum 3 săptămîni, la Atena, după ce pierdea fără drept de apel în fața unui adversar pe care și-l dorise, Moyes nu spunea absolut nimic despre viitor, nu pomenea nimic despre felul în care echipa va încerca să recupereze handicapul. Spunea doar că e cel mai prost meci pe care Manchester United l-a jucat în Europa. Cu aproape 3 ani în urmă, la Londra, după o finală a Ligii în care Barcelona dădea o demonstrație de fotbal, a rămas în mintea tuturor acea imagine cu mîinile lui Sir Alex Ferguson tremurînd necontrolat, o criză de nervi derivată din impotența pe care el o simțea, de pe bancă, față de jocul elevilor săi, chit că adversarul era cea mai bună echipă din lume în acel moment. Cum-necum, SirAlex a scos-o la capăt atunci, a readus corabia pe linia de plutire, deși a pierdut campionatul următor în ultima etapă, l-a cîștigat pe celălalt.

Pentru Manchester United, a părăsi Champions League azi ar fi echivalent cu un la revedere spus acestei competiții pentru o perioadă mai lungă. Cel puțin pînă în septembrie 2015, dar nici asta nu-i sigur căci, uitați-vă la Liverpool, o prăbușire nu-i așa ușor de reparat, căci rivalele nu stau pe loc nici ele, se întăresc și vor să se mențină cu orice preț acolo. Chit că pentru United chiar o calificare mai departe nu înseamnă o ieșire din criză, ar fi totuși un semnal cît de cît pozitiv, ar reprezenta o amînare a dezastrului ce se profilează la finalul campionatului și, poate, un semnal că mai există speranțe. Dacă United nu se califică înseamnă că sezonul s-a terminat în luna martie, căci echipa nu ar mai avea pentru ce să lupte.

Despre David Moyes am mai scris pe acest blog și sînt convins că o voi mai face. Coincidența, ce mi-a fost semnalată de cineva, cu parcursul lui Everton de anul trecut mi se pare fascinantă: 29 de meciuri, 48 de puncte, 46 de goluri marcate, 34 primite are United, în vreme ce Everton, fosta echipă a lui Moyes, avea 29 de partide, 48 de puncte, 46 de goluri marcate și 35 primite. Răutăcioșii ar spune că e un mic pas înainte, acel gol mai puțin încasat de United față de Everton. Alții ar fi de părere că astea sînt limitele lui Moyes.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să ne concentrăm puțin la meciul cu Olympiakos. Grecii vin pe ”Old Trafford” deja campioni, al 9 titlu în ultimii 10 ani, dar mai ales cu o imagine excelentă lăsată în partida tur. Moyes nu-l are pe Mata și se speculează pe folosirea lui Januzaj pe poziția spaniolului. Poate de data asta ar fi mai utilă folosirea lui Kagawa, care e totuși ceva mai experimentat decît tînărul belgian și poate suporta mai bine presiunea. Probabil că greul meciului va sta tot pe umerii lui Rooney, de la care se așteaptă miracole, la fel cum se așteaptă de la Van Persie să uite pentru 90 de minute de conflictele pe care le are în vestiar și să-și reîntîlnească vechiul amic, golul. Sau golurile, căci Manchester United are nevoie de cel puțin două, în condițiile în care apărarea, cu Vidici punct fix și, probabil, Phil Jones, va căuta să nu-și arate și cu această ocazie vulnerabilitatea

Oricare ar fi rezultatul final al calificării, senzația mea e că Manchester United sau Olympiakos reprezintă adversarul pe care toate celelalte 7 echipe deja calificate și-l doresc la tragerea la sorți de vineri. Am inclus pe această listă și pe Borussia Dortmund, căci nu cred că se gîndește cineva că Zenit fără antrenor poate face surpriza. Pentru frumusețea competiției, pentru afișul ”sferturilor”, ar fi de preferat ca Manchester United să se califice. Am avea 4 meciuri foarte frumoase.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

LIVERPOOL S-A ÎNTORS ȘI VISEAZĂ

LIVERPOOL S-A ÎNTORS ȘI VISEAZĂ

Nu știu dacă Liverpool va reuși să cîștige în acest an titlul în Premier League. Mai degrabă nu prea cred, căci în ciuda locului ocupat în acest moment în clasament, al doilea după Chelsea, la 4 puncte de echipa lui Mourinho, Liverpool nu pare incă pregătită pentru acest demers. În schimb nimic nu-i oprește pe ”cormorani” să viseze. Prin ”cormorani” înțelegînd echipă și suporteri, un tot unitar care a funcționat în anii cînd pe Anfield se dădea legea în fotbalul englez, dar și-n perioada mai puțin fericită cînd nimic nu părea să poată opri o spirală negativă în care intrase echipa.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Au toate motivele cei de la Liverpool să viseze. Căci în fotbal nu se știe niciodată. Nu de mult mă întrebam dacă Liverpool va intra în lupta pentru titlu sau doar o va arbitra. Am spus mai sus că Liverpool nu pare pregătită pentru cîștigarea campionatului. În momentul ăsta, clasamentul arată un oarecare avantaj pentru Manchester City, care are 6 puncte mai puțin decît Chelsea, dar și 3 partide mai puțin, două mai puțin față de Liverpool. Din punctul ăsta de vedere e un pic de dezordine, o entropie tipică fotbalului englez, cu ale sale competiții colaterale campionatului, căci e oarecum ilogic ca la acest stadiu al sezonului să nu știm exact cum stăm, pentru că, de exemplu, Chelsea are 30 de meciuri, Liverpool are 29, City are 27, iar Arsenal tot 29.

Să ne întoarcem la Liverpool și întoarcerea sa în zona nobilă a fotbalului britanic, ce trebuie salutată ca atare. Mie unul mi-a lipsit Liverpool în serile de Champions League, mi-a lipsit acel ”you never walk alone” lipit de imnul magic al celei mai importante competiții intercluburi din lume. Liverpool a fost într-o călătorie de penitență prin zona de mijloc a Premier League, o călătorie antamată de anumite măsuri discutabile luate de conducători, atît la nivel de antrenor, cît mai ales la nivel de jucători. Acest din urmă aspect, cel al jucătorilor, mă face pe mine să cred că Liverpool nu pare pregătită pentru a cîștiga campionatul în acest sezon. Asta nu înseamnă că nu o poate face, căci logica în fotbal e de multe ori încălcată, iar proverbul cu doi se ceartă și cîștigă al treilea poate fi aplicat destul de lesne. În paranteză fie spus, în aceeași situație e și Arsenal, care e fix pe aceeași linie de clasament cu Liverpool, dar din punctul ăsta de vedere Liverpool mi se pare o idee mai sus, pentru că, spre deosebire de Wenger, Rodgers a reușit să construiască o echipă fără să aibă, cu unele excepții evident, jucători exponențiali în lot. Fotbalul e al fotbaliștilor, dar și al antrenorilor, de regulă echipele cu fotbaliști mai buni reușesc în cele din urmă să cîștige ce și-au propus atunci cînd au investit.

liv gerAcest text vine ca urmare a reprezentației pe care Liverpool a dat-o pe Old Trafford. Mulți ani au trecut de cînd Liverpool nu a simțit o asemenea senzație de superioaritate în fața eternului rival. A circulat imaginea lui Steven Gerrard celebrînd golul doi marcat, din penalty. N-a fost întîmplător felul în care Steve G a ales să sărbătorească. A făcut-o la fel în 2009, cînd Liverpool se impunea pe Old Trafford cu 4-1. Era propabil cea mai bună echipă a ”cormoranilor” de la apariția conceptului de Premier League. Jucau împreună Gerrard, Torres, Xabi Alonso, Mascherano, iar pe bancă era Rafa Benitez. În ciuda acelui rezultat și a presiunii puse de Liverpool, United a cîștigat acel campionat, căci și Sir Alex avea pe cine să se bazeze, Cristiano Ronaldo, Tevez și Roney jucînd pe atunci cu toții alături de mai tinerii Giggs, Vidici, Rio Ferdinand, Scholes. De atunci așteaptă fanii lui Liverpool un semn de superioritate față de Manchester United. Iar acest semn a venit duminică, Liverpool cîștigînd mult mai clar decît rezultatul de 3-0 final și de eventuala senzație lăsată unora care nu vor să vadă realitatea de cele 3 penaltyuri dictate împotriva lui United, pentru prima dată în istorie pe Old Trafford.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Brendan Rodgers pare să fi găsit în acest 4-3-1-2, cu Sterling ca număr 10 și Gerrard ca număr 5 (am folosit numerele de pe tricou ca semnificație arhicunoscută a poziției din teren) formula cîștigătoare. A mai folosit-o, a mai și schimbat-o pe alocuri, însă contra lui United ea a funcționat, echipa lui David Moyes fiind cu adevărat impotentă la momentul construcției. Despre Manchester United cu altă ocazie, căci nimic nu e nou sub soare aici, dezastrul fiind extrem de aproape. Liverpool merită în întregime acest text. De vreme ce Rodgers a găsit formula și de vreme ce echipa concurează cu șanse la cîștigarea titlului, căci are de jucat acasă și cu City și cu Chelsea, nu văd de ce în sezonul viitor Liverpool nu și-ar propune titlul ca obiectiv foarte clar. Sînt convins că și-l va propune, dar pentru asta va trebui să definească o vară extrem de activă pe partea de mercato. Liverpool trebuie să mai aducă măcar un jucător de valoarea lui Luis Suarez, nu neapărat în atac, și nu trebuie să-l piardă pe uruguayan. Nu știu care demers e mai complicat, teamă mi-e că al doilea, căci după acest sezon fantastic, dacă va face și un Mondial bun, Luis Suarez va fi extrem de căutat și ademenit. Banii n-au miros, oricît de mult ar vrea unii să creadă altceva, sună frumos ”You never walk alone”, dar și mai frumos sună pentru unii fotbaliști zerourile din contracte. Luis Suarez nu-i Gerrard și ăsta cred că ar trebui să fie obiectivul în vară, păstrarea lui, căci e esențial în jocul echipei.

Două vorbe și despre Gerrad, dacă tot am pomenit de el. faptul că Steve G nu are în palmares un titlu de campion al Angliei e un mare paradox al fotbalului și, poate, o mare nedreptate. La 34 de ani, Gerrard pare a fi atins maturitatea deplină. Știe cît și cum să alerge, cum și unde să deposedeze, unde și cum să paseze. Nu mai e acel Gerrard care alerga dintr-o parte în alta a terenului ca un posedat. Rafa Benitez își amintea, într-un interviu de acum cîțiva ani, de jucătorul său favorit la Liverpool și povestea cum de multe ori era obligat să-l schimbe pentru că punea atît de mult suflet în tot ceea ce făcea încît, alergînd prea mult, își pierdea energia. Problema lui Gerrard la Liverpool în toți acești ani a fost că nu mai avea în echipă un coleg la fel de bun ca el. Acum îl are pe Luis Suarez, iar în doi visele se pot transforma mult mai lesne în realitate

MERITELE LUI ANCELOTTI

MERITELE LUI ANCELOTTI

Florentino Perez e un tip care, o recunoaște chiar el foarte franc, știe mai puțin fotbal și mai mult ”business”. E mai pregătit, așadar, să facă bani din fotbal decît fotbal în sine, dar plecînd de la acest concept a izbutit de-a lungul anilor să facă fotbal cu bani. Mult fotbal, dar și mulți, foarte mulți bani. Ei bine, Florentino Perez, care așa cum spuneam nu se pricepe atît de bine la fotbal încît să nu-și asculte colaboratorii, l-a vrut pe Carlo Anceloti antrenor de mult. Încă din vara lui 2009, atunci cînd a recîștigat președinția Realului. A mers atunci pe mîna lui Manuel Pellegrini, la recomandarea lui Jose Angel Sanchez.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Paranteză. Jose Angel Sanchez, directorul general executiv al Realului, e omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. În 2000, atunci când Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Perez, omul de sfaturile căruia ”presidente” ascultă întotdeauna.

Se spune că Florentino l-ar fi vrut pe Ancelotti și-n 2010. Pe el sau pe Wenger. L-a ascultat și de data asta pe Jose Angel Sanchez și l-a pus pe Mourinho. Dar după ce Mourinho a decis să plece, nimic nu l-a mai împiedicat pe Florentino Perez să-l aducă pe italian ca antrenor. Nici măcar opoziția celor de la PSG, a căror forță financiară o știm, o opoziție explicabilă, căci PSG-ul de azi ar fi fost, cred, și mai tare cu Ancelotti pe bancă decât cu Blanc. E o părere proprie.

Ar trebui să ne întrebăm ce a văzut așa special Florentino în Ancelotti. Probabil că informațiile sale despre stilul italianului merg mult mai departe decît cele pe care le avem noi. Noi știm așa: că Ancelotti a fost un mare fotbalist, foarte mare chiar. Descoperit la Roma, a atins maturitatea deplină în Milanul lui Sacchi, prima echipă completă a fotbalului modern. De la principiile lui Sacchi a plecat și Guardiola. Ancelotti juca la mijloc, lîngă Rijkaard, cu Evani și Donadoni completînd o linie colosală. Era epoca unui 4-4-2 ce greu se schimba. Mai știm că a antrenat Parma, Juve, Milan, Chelsea și PSG și că a luat titlul în 3 țări. Milanul său din perioada 2002-2007 ar fi trebuit și el să marcheze o epocă. A cîștigat de două ori Liga și poate ar fi trebuit s-o mai ia de două ori, căci acea eliminare din 2004, contra lui Depor după 4-1 acasă în tur, și acea finală pierdută cu Liverpool, la Atena, după 3-0 la pauză, fac parte din categoria accidentelor, a miracolelor ce nu se mai repetă. În acele campanii, Milanul era cea mai bună echipă și e interesant de discutat ce s-ar fi ales din destinul lui Jose Mourinho dacă s-ar fi întîlnit, în semifinalele sezonului 2003-2004 cu Milan și nu cu Depor. Mai merită reamintit, nu știu dacă în ultimul rînd, că Ancelotti a fost cel care l-a reinventat pe Pirlo. S-a inspirat un pic de la bătrînul Carlo Mazzone, care-i atribuise, în 2001, un rol asemănător pe cînd Pirlo juca la Brescia, dar Ancelotti și-a dat seama că Pirlo răspunde mai bine jucînd mai retras și a procedat în consecință. Cum vi se pare acum o paralelă între Pirlo și reinventarea lui Di Maria?

Probabil că Florentino cunoștea mai multe decît noi. Aflase pesemne că Ancelotti e un antrenor care poate să creeze o excelentă atmosferă în vestiar. Știe să lucreze cu marii jucători, știe să și-i apropie și știe cum să-i liniștească. Nu cred că-și amintește cineva de vreun conflict al lui Ancelotti cu un fotbalist pe parcursul carierei sale. După 3 ani de furtuni și uragane de tip Mourinho, Ancelotti reprezintă un front atmosferic de care Madridul avea nevoie. A spus-o chiar cel mai important om al vestiarului, Cristiano Ronaldo.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

N-o să mă refer la masacrul de la Gelsenkirchen. Mai ales că scorul e un pic mincinos, logic ar fi fost să se termine 10-2 sau 12-2 pentru Real, la ocaziile avute. Uitîndu-ne la Schalke și amintindu-ne un pic și de Leverkusen, demolată la rîndu-i de PSG, ne dăm seama ce mari probleme de lot a avut Jurgen Klopp la Dortmund dacă echipa sa poate fi acum sub Bayer în clasament și la egalitate cu Schalke. Acolo, în Germania, unde nu cîștigase decît o dată în 25 de meciuri, grație lui Roberto Carlos, Real Madrid a aruncat mănușa echipei care a ucis orice fel de suspans și de competiție în Bundesliga, Bayern Munchen. În momentul ăsta, cred că Guardiola și-a recîștigat un vechi inamic, pe Real, ce pare, repet, la momentul ăsta, singurul adversar valid pentru trupa lui Pep. Iar motivația asta, pentru Pep vine excelent.

Revenind la Ancelotti, faptul că a reușit să treacă peste o toamnă convulsivă, în care a luat bătaie și de la Barcelona și de la Atletico, a făcut egal la Torino și a bătut pe Juve, acasă, cu ajutorul arbitrilor, ca să discutăm doar de bornele importante, e meritul său și al stilului său deloc încăpățînat de a gîndi lucrurile. Cînd a văzut că ceva n-a mers, a schimbat, cînd a simțit că Di Maria îl poate ajuta mai mult din teren decît ca rezervă a lui Bale sau Cristiano, i-a găsit locul. Cînd a știut că Xabi Alonso e pregătit, l-a aruncat în luptă fără să-l forțeze, iar acum Alonso e omul cheie la mijlocul terenului. A schimbat acel 4-2-3-1 din startul sezonului într-un 4-3-3 ce se transformă, priviți-l mai atent pe Xavi Alonso!, de multe ori într-un 3-2-2-3 ce oferă tripletei ”BBC” din față atîtea variante de atac încît e imposibil ca golurile să nu vină.

Evident, mai sînt 3 luni de competiție, și multe se pot întâmpla. Urmează vizita pe ”Calderon”, iar Atletico nu e Schalke, căci Simeone nu e tipul de om care să uite sau să ierte și nici nu e Jens Keller, antrenorul lui Schalke, care se trezea vorbind înainte de meci: ”După Bayern, Real Madrid e cea mai bună echipă din lume. Dar nici noi nu suntem atît de răi”. Și a urmat acea sinucidere în masă, cu acea formulă bizară de joc.

Deocamdată, astăzi, Real Madrid arată foarte bine și tare mi-aș dori o dublă manșă cu Bayern sau chiar cu PSG. Clasico vom avea deja două, încă două poate ar fi cam multe. Spectacolul ar fi, cred, grandios. Pentru că Real Madrid arată foarte bine, meritele sunt ale lui Ancelotti.

P.S.
Două vorbe despre prestația echipelor din Anglia în această primă manșă a ”optimilor”. Un singur egal, scos de Chelsea și trei înfrîngeri cu același scor, două dintre ele acasă, au reaprins dezbaterea despre forța pe care o are Premier League. Mă refer că au reaprins dezbaterea în Anglia și nu la noi, căci pe aici multă lume confundă spectacolul cu forța, apropo și de Bundesliga. A spus-o Roy Keane cu subiect și predicat, și dacă nici el nu știe ce înseamnă Premier League, cine să mai știe. Că City și Arsenal au pierdut, poate e explicabil, dar că United s-a făcut de rîs în Grecia, iar Chelsea n-a putut bate în Turcia nu prea mai e.

Subiectul e mai amplu, deci merită dezbătut pe larg. Poate cu altă ocazie. Anul trecut, Anglia n-a avut echipă în ”sferturile” Ligii, dar aș prefera să aștept meciurile retur, fiindcă nu-s așa convins că Manchester United nu se poate totuși califica, de Chelsea nu mai vorbesc, ba chiar îndrăznesc să spun că și City are șansele ei. Eu cred, și am spus-o la Euro Fotbal, că echipele din Anglia plătesc factura unui campionat extrem de solicitant și mult mai echilibrat decît pînă acum, cu meciuri multe, complicate, greu de cîștigat și cu o situație la vîrf ce implică mult efort fizic, dar și psihic. Antrenorii nu mai pot face rotații, căci nu-și permit pași greșiți, iar asta se vede. Fotbalul e jucat de oameni, nu de roboți.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

FERICIREA LUI ROONEY ȘI VIITORUL LUI UNITED

FERICIREA LUI ROONEY ȘI VIITORUL LUI UNITED

Hai să vorbim puţin despre fericire, de acord?! E o noțiune suficient de relativă, pentru care orice individ are o definiţie proprie, un termen mai degrabă idilic ce s-a convertit în obiectivul prioritar al existenţei noastre. Fiecare vrea să fie fericit, fiecare simte senzaţia de fericire după propriile gusturi. Unii cred că secretul fericirii stă în a face întotdeauna ceea ce îţi place. Alţii schimbă puțin direcțiile de mers și spun că fericirea vine atunci cînd îţi place întotdeauna ceea ce faci. În ultima vreme şi pentru din ce în ce mai mulţi oameni, fericirea pare a fi o sumă de mici chestii, o mică maşină, o mică vilă, un mic iaht, o mică avere în concluzie.

Nu știu dacă ați observat, dar atunci cînd vine vorba despre fotbaliști, fericirea are alte unități de măsură. Ceea ce pentru marea majoritate a oamenilor normali ar fi o fericire maximă, pentru ei se găsește mai mereu ceva care să umbrească această senzație. Logic ar fi să fie fericiți zi de zi. Fac ceea ce le place și le place ceea ce fac, asta zic că e limpede. Ba mai iau și bani mulți pe chestia asta, ceea ce maximizează sentimentul. Numai că ei judecă altfel lucrurile. Nu demult, Cristiano Ronaldo se arăta nefericit la Real. Nu demult, Ibrahimovici se plîngea că nu e deloc fericit la PSG. Messi dezvolta și el aceleași senzații de nefericire la Barcelona. Totul s-a rezolvat din condei. Condeiul președinților de club ai fiecăruia. O mică mărire, apropo de paragraful de mai sus, o nimica toată, cîteva milioane în plus și gata, fericirea a revenit.
Ultimul pe listă e Rooney. Astă vară era îmbufnat, nefericit de-a dreptul. În fine, la asta contribuise puțin și David Moyes, care dăduse de înțeles că Rooney era un fel de rezervă a lui Van Persie, dar asta e altă problemă. Între timp și-a mai revenit și Moyes, iar acum și-a revenit și Rooney. E fericit.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Cît să fi trecut de cînd ați început să citiți acest text? Sper că nu v-ați plictisit încă. Abia de acum urmează partea interesantă, pînă acum a fost doar introducerea. Să fi trecut un minut? Să zicem. În timpul ăsta, Wayne Rooney a cîștigat 36,4 euro. Peste o oră, timp suficient să citiți și ce va urma, dar să vedeți și filmul ”Rooney, the goal machine”, Rooney va fi cîștigat 2189 de euro. La capătul zilei, cînd se va fi terminat Olympiakos-Manchester United, Rooney va avea în cont cu 52.000 de euro mai mult. La finalul săptămânii, cînd noi vom ști ce-a fost în Steaua-Dinamo, în Atletico-Real, în Milan-Juve ori în PSG-OM, Rooney va ști și el că e mai bogat cu 365.000 de euro. Și, ca să n-o mai lungim și să trecem și la lucruri serioase, peste exact un an, Rooney va adăuga la ce a strîns pînă acum exact 18.970.163,5933 de euro, sumă calculata la cursul de azi pt 15.600.000 de lire.

Să lăsăm deoparte ingineria și să trecem la fotbal! Manchester United a făcut, prin acest nou contract pentru Rooney, un pas spre viitor. Nu discut acum dacă Rooney merită și să fie cel mai bine plătit fotbalist din lume. De vreme ce i s-a dat acest salariu pe următorii 5 ani, înseamnă că a fost cineva care a decis că merită. Ideea e cam ca meciurile de fotbal la care ne apucăm să spunem de o echipă că nu a meritat victoria, deși, dacă a obținut-o, ceva trebuie să fi făcut pentru asta, deci oarece merite tot ar fi trebuit să strîngă. Așa și cu Rooney. Șefii lui Manchester United au decis să-l transforme în cel mai bine plătit fotbalist din Anglia și să-i ofere rolul principal în reconstrucția echipei. Rămîne de văzut cine va fi regizorul acestei reconstrucții, dar asta e din nou o altă discuție. Rooney e o instituție la United, iar prelungirea contractului său devenise deci o necesitate instituțională. United nu-și putea permite ca-n jurul emblemei sale să circule zvonuri referitoare la o posibilă plecare din vară, mai ales că lui Rooney nimeni nu-i poate reproșa o eventuală lipsă de dedicație în ceea ce privește echipa. De fiecare dată cînd joacă, Rooney dă totul în teren, nu întotdeauna îi ies partide magistrale, totuși nu-i robot, dar absolut nimeni nu-l poate acuza de lipsă de implicare, nu-i poate reproșa nimeni că merge pe teren. Rooney era și esta capital pentru Manchester United, iar în curînd va fi și căpitan, căci din vechea gardă el e cel care va rămîne pentru a asigura schimbul de generații.

Deja intrăm în viitorul lui United. E un sezon de tranziție, care se cere continuat de o vară inspirată. Aducerea lui Mata și constantul progres al puștiului Januzaj sînt doar alți pași, ce se alătură celui făcut cu Rooney. După părerea mea ar trebui să urmeze și un alt pas asemănător cu Van Persie, care e prea bun pentru a fi lăsat să plece, apoi de alți pași în zona de apărare. Repet ceea ce am spus mai sus, nu știu dacă David Moyes e regizorul perfect pentru o astfel de punere în scenă, dar cred că ne vom lămuri în săptămînile care urmează. Deocamdată parcă se simte la United un ușor aer proaspăt, un mic reviriment.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În acest scenariu vine ”dubla” cu OIympiakos. Manchester United a avut șansă la tragerea la sorți, putea pica mai rău. În Liga Campionilor, echipa a avut o altă exprimare decît în campionat. 4 victorii și două egaluri, doar 3 goluri primite, iată un parcurs departe de ceea ce am văzut săptămînal în Premier League.

Pentru United, calificarea mai departe ar fi un mare pas înainte. Anul trecut echipa a căzut cu Real Madrid și a ieșit din competiție, acum doi ani n-a mai apucat să cadă cu nimeni, pentru că a fost eliminată din grupă și a mers în Europa League. Există oare cineva care să se gîndească la United ca la o posibilă semifinalistă? Luînd în calcul posibilii adversari din ”sferturi”? Nu mai vorbesc despre finală ori cîștigarea trofeului. Asta e marea problemă a acestor zile pentru un club de o asemenea tradiție. De fapt, pentru United cred că principala provocare în lunile care urmează nu e Champions League, unde evident ca e datoare să încerce, ci Premier League. Cele 11 puncte ce despart echipa celui mai bine plătit fotbalist din Anglia de locul 4, ultimul ce duce în grupele Ligii. Acum Liverpool e pe poziția asta și nu pare prea dornică s-o piardă.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă