Bayer Leverkusen e locul doi în Bundesliga. După Bayern, dar înaintea celor de la Borussia Dortmund. Știu, poate fi o situație de conjunctură, dar asta era realitatea înaintea confruntării dintre Bayer și Manchester United. Care Manchester United e destul de jos în Premier League, pe locul 6, sub Arsenal, Liverpool, Chelsea și City, doar peste Tottenham, asta ca să numesc doar echipele din niul ”Big 6”, căci despre vechiul concept ”Big 4”-ul de acum ceva vreme mi se pare deja inutil să mai vorbim. Știu, și asta poate fi o situație de conjunctură, dar, din nou, asta era realitatea înaintea confruntării din Germania.
Manchester United a cîștigat suficient de clar încît nu putem ocoli observația că, în momentul de față, Bundesliga trăiește în Europa doar prin două echipe, Bayern și Borussia. Leverkusen demolată acasă de Manchester United ce nu traversează cel mai bun moment, Schalke dominată de Steaua la București în multe momente, cam astea au fost datele nemților în Champions League în această etapă. Bayern și Borussia aparte. Pe cît e de frumos și atractiv, pe cît e de apetisant de privit și lesne de comentat, campionatul Germaniei a devenit clar unul bicefal. Într-un moment în care în Spania apariția lui Atletico Madrid a adus o undă de imprevizibil în eternul duel Real-Barcelona, cînd în Italia, Juventus nu mai pare chiar așa de sigură de cîștigarea unui nou titlu, cînd în Anglia e o adevărată nebunie, căci a paria acum pe viitoarea campioană e un risc destul de mare la cum se desfășoară lucrurile, Bundesliga tinde să devină un monolog al celor de la Bayern, pe care doar Borussia îndrăznește să spere că-l va putea întrerupe. Asta nu înseamnă că e un campionat prost, dimpotrivă, e doar o realitate de care nemții sînt conștienți și pe care, așa cum îi știm, vor căuta s-o combată. Nici nu știu cît e de rău asta, în fond atunci cînd Barcelona domina clar fotbalul mondial luptîndu-se în Spania doar cu Real Madrid, naționala iberică a luat un titlu mondial și unul european, bazîndu-se mult pe cele două cluburi.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Revenind la meciul de la Leverkusen, cineva comenta la Euro Fotbal că Manchester United a avut emoții doar la aterizarea în Germania. Ciudate coincidențe sînt în viața acestei echipe. Fac parte dintre cei pentru care călătoria cu avionul, fie ea și foarte scurtă, e o mică povară, astfel că mă gîndesc că n-a fost deloc plăcută senzația de la aterizarea la Koln, cu aeronava ridicîndu-se brusc, în plină manevră de aterizare, la doar 400 de metri deasupra pistei, pentru a nu se lovi de un alt avion. Poate, dacă tehnologia era la fel de avansată ca astăzi și acum 55 de ani, dacă avioanele erau la fel de moderne și dacă piloții erau la fel de bine pregătiți, tragedia de la Munchen a celor de la Manchster United putea fi evitată și aproape o întreagă generație de fotbaliști, se spune excepționali, ar fi fost salvată.
Mie nu mi s-a părut că, pînă la 1-0, United a făcut un meci fabulos la Leverkusen. Cînd privești scorul, te gîndești la un măcel, dar pînă la 1-0 nimic nu era foarte clar. United a fost însă în multe aspecte o echipă lentă, cu o construcție greoaie, fără acel fotbalist de mijlocul terenului care să facă diferența. Prea mult echipa asta depinde de Rooney, care e mai mereu eroul de sacrificiu. El trebuie să joace peste tot, el trebuie să se sacrifice. Trebuie să joace la fel și lîngă Van Persie și fără Van Persie, și în bandă și în centru, ba chiar, la o adică, și-n apărare. Vorbeam la Euro Fotbal că ar putea juca și fundaș central, dacă ar fi cazul. Rooney mi se pare exemplul perfect de star, de vedetă, de legătură între individ și culorile clubului. Dacă, printr-un absurd dus la extrem, un meci ar trebui să se decidă printr-o bătaie la mijlocul terenului între un reprezentant al fiecărei echipe, eu unul sînt convins că Rooney n-ar sta pe gînduri și ar fi primul care s-ar propune. Sigur că pentru asta cere măriri de salariu mereu, sigur că se mai răsfață, dar poate că și merită să i se dea această atenție.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Înapoi la echipă. Vorbeam aici despre Guardiola și despre procesul de omogenizare al Bayern-ului cu el. Cam asta e și situația lui David Moyes, care nu are la dispoziție lotul fantastic al lui Pep la Bayern. O să spuneți poate că exagerez cu laudele la adresa campioanei Germaniei și a Europei, e posibil, dar eu cred că această simbioză dintre Bayern și Guardiola va aduce multe performanțe. Moyes trebuie să mai lucreze la jocul de construcție, la asocierea fotbaliștilor săi atunci cînd nu beneficiază de spațiile pe care le-a oferit Bayer în repriza a doua. În repriza a doua, da, am văzut un Manchester United pe alocuri strălucitor, dar asta ar trebui să-l preocupe pe Moyes, această imagine oferită oarecum pe contraatac de ai săi, în condițiile în care jocul pozițional, la 0-0, a fost de multe ori tern.
Manchester United n-are meci ușor cu Sahtior în ultima etapă. Echipa lui Mircea Lucescu e imprevizibilă și capabilă de orice, căci acei brazilieni sînt în stare de lucruri mari și mici în același meci. Din păcate pentru ea, Sahtior e obligată să cîștige pentru a se califica, în vreme ce pentru United e valabil și egalul pentru a avea locul unu, element important, căci se știe ce-a fost în primăvară, după o ieșire din grupe pe poziția secundă. Totuși, cred că Leverkusen se va califica la San Sebastian, nu mizez prea tare pe o reacție de orgoliu a celor de la Real Sociedad, care au dezamăgit în această toamnă de Liga Campionilor.
Cît despre proiectul lui David Moyes, el continuă. O cură bună de aspirine Bayer poate folosi întotdeauna.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Finalurile de an calendaristic, nu fotbalistic, căci în fotbal anul începe în iunie și se termină în mai, aduce după sine decernarea premiilor. Superlativele anului își primesc trofeele și, implicit, recompensa. Care e cu dublă direcție, de simpatie și antipatie. Niciodată decernarea unui premiu nu poate mulțumi pe toată lumea, de fiecare dată există suporteri ai celorlalte tabere, cele perdante, care vor considera că sînt nedreptățiți. Balonul de Aur e cel mai important trofeu fotbalistic la nivel personal, iar în ultimii ani discuțiile legate de el au stîrnit polemici aprinse. Mai ales că în ultimii ani disputa a fost între Messi și Cristiano Ronaldo, între FC Barcelona și Real Madrid așadar, cluburi cu largă reprezentare afectivă la nivel global.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Acum cîteva luni, prin vară, cînd afară era cald și bine, mă întrebam tot aici pe blog cine va lua Balonul de Aur. Spunram atunci că e logic să te gîndești la un fotbalist de la Bayern. Eu mă gîndeam în acele zile la Robben, între tim a apărut numele lui Ribbery, care a și cîștigat de alfel un trofeu personal nu demult. Încercam în acest articol să explic din nou criteriile pe baza cărora se acordă acest Balon de Aur. Acest nou Balon de Aur, căci de cînd FIFA s-a amestacat în tradiționla anchetă a celor de la France Football, criteriile s-au mai schimbat. Înainte era clar, votau corespondenții L`Equipe-France Football, căci era premiul revistei. Era o mînă de oameni, căci oricît de prestigios ar fi grupul de presă nu putea acoperi toate continentele. Cu ajutorul FIFA, votul a devenit universal, pătrunzînd în cele mai îndepărtate colțuri.
Am spus mai sus că am încercat să explic din nou. O mai făcusem la începutul anului, imediat după ce Messi a primit al patrulea Balon consecutiv. Am încercat atunci sa explic de ce întotdeauna Messi. O să reiau cîteva din explicații. În primul rînd, s-au dus vremurile cînd doar trofeele contau. S-au dus așadar vremurile cînd un fundaș precum Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul unei campioane mondiale ce avea în lot mai mulți potențiali cîștigători decît el, dacă e să vorbim de valoare. Trofeele cîștigate reprezintă o parte din motivația celor care votează.
A doua motivație e dată de parcursul pe întregul an. În general însă ultima impresie contează, așa e întotdeauna. Consistența pe tot parcursul anului reprezintă un criteriu foarte important.
Și ar mai fi vorba de imagine. Cei care votează aînt și ei oameni ca noi toți, chit că acum sînt alături de ziariști și selecționeri ori căpitani de echipă. Au și ei preferații lor, simpatiile ori antipatiile lor. Eventual frustrările lor, eventual invidiile lor. Din acest punct de vedere, Messi pleca întotdeauna în avantaj, imaginea sa, plecată de la felul lui de a fi, dar și șlefuită, e limpede, de o echipă întreagă de profesioniști în PR și comunicare, fiind mai bună decît a lui Cristiano, pe care, paradoxal, nu-l avantaja prea tare faptul că arată precum un star de cinema și are alături de el una dintre cele mai frumoase și dorite femei din lume. Și tot din acest punct de vedere, mediatizarea lui Messi și Cristiano, excesivă pe alocuri, îi ajută și în această competiție pentru Balonul de Aur. Fanii lui Real Madrid sînt identificați cu Cristiano, cei ai Barcelonei cu Messi, dar cei ai lui Bayern nu cred că sînt unanim alături de Ribery. Unii cred că l-ar prefera pe Robben, ca să nu mai spun că nemții ar merge mai degrabă alături de unul de-al lor. E un criteriu să știți, degeaba strîmbă din nas unii citind aceste rînduri.
Impactul mediatic pe care-l are Bundesliga la nivel global a crescut mult, foarte mult și de cînd a venit Guardiola la Bayern, căci s-a creat un curent de interes fantastic plecat de la admiratorii lui Pep, printre care mă număr, care au început să studieze mai atent ce și cum face el la Bayern. Însă Bundesliga nu are impactul mediatic de care beneficiază Barcelona, din inerția creată tot de acea echipă a lui Pep, ori Real Madrid sau Manchester United sau Arsenal sau Liverpool sau AC Milan sau Juventus. Asta e situația, Bayern nu se numără printre primele 5 echipe iubite în alte țări decît Germania, chit că a luat Liga Campionilor. Faceți un exercițiu simplu! Cîți dintre prietenii pe care-i aveți simpatizează pe Bayern? Și cîți pe Barcelona, Madrid, United sau celelalte? Cam așa e și la nivel global.
Înainte să se repeadă asupra mea cei care au devenit peste noapte admiratori ai campionatului german, îi rog să-și reamintească, să revadă, cum a fost a doua zi de după finala germană a Ligii Campionilor. În duminica respectivă, știrile cu și despre Bayern campioană a Europei au fost, în multe locuri ale lumii, depășite ca impact emoțional de informația, lansată în primele ore ale dimineții chiar pe site-ul oficial al clubului catalan, Neymar la Barcelona.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Bun. Să revenim la prezent și la întrebarea care ne macină: cine? Cred că putem exclude din start numele lui Messi. A cîștigat campionatul cu Barcelona, dar a avut un an oribil la nivel personal. Din aprilie încoace sare dintr-o leziune musculară în alta. Cine pune însă în discuție cele 4 Baloane precedente cîștigate de el fie greșește, fie e orbit de antipatie. Ar mai fi Cristiano, grupul celor de la Bayern, Ibrahimovici și, ca de obicei în ultimii ani, Xavi și Iniesta, care probabil nu vor cîștiga prea curînd.
Multă lume a sărit la beregata lui Sepp Blatter pentru declarațiile făcute la adresa lui Cristiano și Messi. Chit că ele n-au fost atît grave, e clar că președintele FIFA nu era cazul să se pronunțe față de un premiu pe care-l ofera. E posibil însă ca prin aceste declarații să-i fi făcut un mare serviciu lui Cristiano Ronaldo. A creat un curent de opinie conform căruia FIFA are ceva cu Cristiano și, în speță, cu Real Madrid. Curent speculat prompt de aparatul de PR și relații publice din spatele lui Cristiano și din spatele Realului. E posibil ca acest curent, care se adaugă unei forme excepționale pe care o traversează Cristiano, să ajute la momentul votului. În momentul ăsta, Cristiano e cel mai bun din lume, indiferent de ce vor spune simpatizanții altor fotbaliști.
În dreptul lui Ribery stau trofeele și golurile marcate pentru Bayern. Parcursul ireproșabil al campioanei Europei în Bundesliga și Champions League nu-l ajută însă pe francez. Cristiano salvează Madridul cu golurile sale în majoritatea partidelor, mai nou o face și cu Portugalia, pe care a dus-o aproape de unul singur la Mondiale, Ribery nu prea, căci Bayern n-are nevoie de asta. Dacă am spus despre Cristiano că e cel mai bun din lume la această oră, la fel trebuie să spun despre Bayern, e cea mai puternică echipă din lume în acest moment. Însă e o echipă, un conglomerat de valori, care funcționează ca atare. Cînd Barcelona era cea mai puternică echipă din lume, era Barcelona lui Messi, care dădea o tonă de goluri, Bayern-ul de azi nu e al lui Ribery. Eu așa cred. În schimb, Madridul e al lui Cristiano, la fel și Portugalia.
Pînă la decernare, mai avem timp. Mai sînt meciuri de Liga Campionilor, etape din campionate. Să ne bucurăm, așa cum am mai spus-o în multe ocazii, că putem fi contemporani cu aceste valori. Că le putem vedea și admira fiecare mișcare. La vremea lor, Platini și Maradona împărțeau același campionat, dar imaginile pe care le avem în memorie despre ei sînt destul de puține. Pentru că așa erau vremurile, pentru că Serie A, chit că era cel mai tare campionat din lume, nu se vedea decît în Italia. Acum, grație televiziunii, știm tot.
P.S.
Updatez acest text cu ultima ”ispravă” a lui Cristiano Ronaldo, cele 3 goluri marcate Suediei lui Ibrahimovici, în returul barajului. Reacția comentatorului e genială:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Duminică seară au fost două meciuri extrem de importante în fotbalul european. Manchester United – Arsenal și Juventus – Napoli. Două meciuri de Champions League, două dueluri ce se pot cu destulă ușurință repeta în sferturile Ligii, depinzînd firește de tragerile la sorți ulterioare și de calificările ce mai trebuie bifate. Două meciuri care, paradoxal pentru mine, au părut inversate. United-Arsenal a părut mai degrabă un meci de Serie A, extrem de tacticizat și cu un ritm doarte scăzut, în vreme ce Juve-Napoli a avut în multe momente acel ritm de Premier League de care am amintit întotdeauna, acel ritm care diferențiază prima ligă engleză de restul campionatelor.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să le luăm pe rînd. Am văzut United-Arsenal pe un streaming, așa cum l-au văzut toți cei care au vrut să urmărească acest meci. Asta e situația momentan, mi-e tare de meciurile din Anglia, dar răspunsul nu e la mine, nici măcar nu e aici în România, e dincolo de Canalul Mînecii și ține de o obtuzitate, cel puțin bizară pentru mine, de a face business. Așteptam un meci grozav, n-a prea fost. Mai degrabă a fost șters, United n-a jucat cine știe ce, deși a cîștigat, iar Arsenal a jucat de-a dreptul slab, deși a dominat o întreagă repriză, a doua, nereușind să-și creeze nici o mare ocazie.
Manchester United a jucat fix meciul pe care l-a jucat Arsenal la Dortmund. Cei care au văzut ambele meciuri pot confirma. David Moyes era cel pentru care rezultatul era extrem de important. dacă pierdea și partida asta, după ce mîncase bătaie de la City și Liverpool și făcuse egal acasă cu Chelsea, ar fi fost încă un semn de întrebare față de capacitatea sa de a-i urma la tron lui Si Alex Ferguson. Faptul că s-au făcut de curînd 26 de ani de la instalarea lui Sir Alex ca antrenor la United nu i-a folosit lui Moyes, căci toată lumea a revăzut performanțele lui Sir Alex și în mod cert și-a amintit de parcursul mai puțin fericit campionat. Moyes a făcut în primul ”11” o mutare considerată de majoritatea celor care au comentat ulterior partida drept cîștigătoare: Phil Jones la închidere, alături de Carrick. Mutare, completată cu plasarea în stînga a lui Kagawa și în dreapta a lui Valencia, ce a făct ca mijlocul terenului să devină un teritoriu imposibil pentru Arsenal. Phil Jones (nu degeaba a dat Sir Alex pe el 20 de milioane de euro pe cînd abia avea 19 ani) și Carrick au hărțuit în permanență cel mai important sector al ”tunarilor”, cel de construcție, iar lor li s-a adăugat Rooney, care mie mi s-a părut din nou cel mai bun de pe teren. Arteta și Flamini nu izbuteau mai deloc să inițieze acțiunile de atac,iar Ozil, Ramsey și Cazorla să le continue periculos spre poarta lui De Gea.
Ritmul a fost așadar lent și foarte lent, ceea ce cred că, la momentul de față, a fost un avantaj pentru United, care nu putea concura cu Arsenal într-un disputat în regim de viteză maximă. Scorul corect era probabil 0-0, dar s-a întîmplat să marcheze din corner Van Persie (a lipsit Mertesacker de la Arsenal), olandezul traversînd în rest cea mai profundă criză de formă de cînd a venit la United. În repriza a doua s-a accidentat Vidic și cum alt fundaș central nu exista, Phil Jones a coborît în apărare, iar în locul său a venit Cleverley. Toată lumea s-ar fi așteptat cred la Fellaini, numai că belgianul mi se pare că e, cel puțin deocamdată, un transfer ratat. Nu prea poate face în teren ceea ce a făcut Phil Jones, iar poziția pe care o avea la Everton în ultimul său sezon acolo, undeva în spatele vîrfului, aici e ocupată de Rooney. A fost repriza lui Arsenal, care a prins ceva culoare în obraji, dar tot nu și-a creat mari situații. A centrat, de exemplu, de 17 ori în careul advers, niciuna dintre aceste centrări nefiind reluată de vreun jucător al ”tunarilor”, ceea ce e element de observație.
Cînd Wenger a apelat la Bendner ca soluție de a forța egalarea, lumea și-a adus aminte că lotul lui Arsenal e încă subțire în ceea ce privește oamenii de gol, chit că Giroud are o perioadă remarcabilă. Subțire pentru o luptă la baionetă cu celelalte rivale din Premier League, care au toate oameni de gol de mare clasă. Ediția asta de Premier League e însă suficient de zăpăcită ca să putem trage concluzii după un singur meci pierdut. La fel, cazul lui United, după unul cîștigat.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Cîte ceva și despre Juve-Napoli. Un meci foarte bun, pe alocuri spectaculos. Juve a plecat în avantaj grație golului din ofsaid (sau nu, vezi update-ul de mai jos) marcat de Llorente. Care, iată, începe să-și rentabilizeze transferul. De fapt, dacă privim lista marcatorilor, vom observa că golurile lui Juve au fost date de trei fotbaliști aduși liberi de contract, gratis cum ar veni, o notă de 10 cu felicitări din acest punct de vedere conducătorilor ”Bătrînei Doamne”.
Cînd iei gol în primele minute ale meciului, nici nu mai contează dacă din ofsaid ori nu, toate planurile ți se dau peste cap. Așa s-a întîmplat, bănuiesc, și cu Benitez. E greu însă de înțeles de ce Napoli a acționat toată prima repriză cu liniile atît de lungi. Dura parcă o eternitate pînă cînd Pirlo era atacat de cineva, iar asta l-a ajutat pe decarul lui Juve, ce pare din ce în ce mai mult o mașină de lux căreia i se termină benzina. A avut momente cînd a mers pe teren, iar pasele sale n-au avut elementul de geniu de altădată. Faptul că are un procentaj colosal de pase corecte poate impresiona, dar cineva care se uită cu atenție vede că în general aceste pase sînt ”de serviciu”, grație experienței pe care o are, dar și, puctual în meciul de față, pressingului slab spre inexistent din partea adversarilor. Eu cred că e ultimul sezon al lui Pirlo la Juve sau, în orice caz, ultimul în care jocul echipei îi e subordonat.
În repriza a doua, cînd Napoli a mai apropiat liniile și domina jocul (de altfel, posesia a fost de partea napoletanilor la general) au venit golurile ”de autor” ale lui Pirlo și Pogba, care au terminat partida. Pogba merită mai multe cuvinte. Devine din ce în ce mai important, aproape indispensabil, în tactica lui Conte. Acum am înțeles de ce Ancelotti l-a folosit pe Sergio Ramos fundaș dreapta în meciul de pe ”Juventus Stadion”. Pogba se lasă mult spre stînga sa, de unde a și plecat, de fapt, penaltyul, iar pe faza de respingere e imprevizibil. Ușor ușor devine o bestie, în sensul bun al cuvîntului, rămîne să-și cenzureze pornirile de nebunie care-l mai apucă și să devină ceea ce se așteaptă de la el. E o pierdere uriașă pentru United și mi-e greu să înțeleg cum Sir Alex Ferguson care, vezi mai sus, a văzut în Phil Jones un viitor mare fotbalist n-a intuit același lucru la Pogba. Sau poate că a intuit, dar n-a vrut să strice ierarhiile, financiar vorbind, în vestiar, ceea ce poate fi o explicație plauzibilă. Una peste alta Pogba pare să ardă etapele și mă aștept ca-n sezonul viitor să fie cel mai important om al lui Juve.
UPDATE
Am primit din partea unui cititor al blogului (sau un prieten al emisiunii Fotbal European) cîteva imagini prin care poziția considerată de ofsaid la golul lui Llorente e pusă sub semnul întrebării. E vorba de capturi de pe imagini din transmisia SKY Italia. Trebuie făcută o precizare. Ca deținător de drepturi pentru Serie A (nu singurul) SKY Italia are posibilitatea să adauge camere suplimentare exclusiv pentru transmisia sa, care nu se regăsesc pe transmisia internațională pe care o primim noi. Aceste camere sînt utilizate de regulă la reluări și sînt folosite la emisiunile de analiză. Imaginile de care vorbeam sînt cele de mai jos:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Arsenal e lider în Anglia. Are 8 puncte peste Manchester United, 5 puncte peste City, 4 puncte peste Chelsea și două peste Tottenham și Liverpool. După eșecul cu Aston Villa din etapa inaugurală, nu puțini au fost cei care vedeau un sezon vecin cu dezastrul pentru ”tunari”. A venit însă transferul lui Mesut Ozil, mutarea ultimilor ani pentru Arsenal, și lucrurile au început să se schimbe în bine. Deși Arsenal n-a jucat deocamdată cu marile favorite, exceptînd poate derby-ul cu Tottenham, lumea a început să privească altfel echipa lui Wenger. Și să-și pună întrebarea, ”oare e posibil?”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cînd a fost transferat Ozil, mă întrebam tot aici dacă neamțul va ajuta Arsenal să intre în lupta pentru titlu. Am fost sceptic atunci, mai sînt și acum. Si acum sînt de părere că nu Ozil era omul care îi lipsea în primul și-n primul rînd lui Wenger, însă nu pot să nu remarc că după venirea sa imaginea echipei s-a schimbat mult. Echipa pare mai liniștită lăsînd pe umerii lui Ozil sarcina ultimei pase, nu mai există acel sentiment de stres pe care-l observam de multe ori, căci Arsenal desena frumos, dar nu concretiza. Ozil s-a acomodat surprinzător de repede, ba parcă și Olivier Giroud a început să fie mai precis la momentul finalizărilor.
Aici vedeam eu poziția ce trebuia întărită, cea a omului de gol. A simțit asta și Jose Mourinho, care nu l-a mai lăsat pe Demba Ba să semneze cu Arsenal, în ultimele ore de mercato, deși totul era pus la punct în acest sens, ba chiar, se spune, jucătorul făcuse inclusiv vizita medicală. Mourinho a intuit că avînd un jucător de ultimă pasă ca Ozil, un marcator ca Demba Ba poate face din Arsenal un rival de temut în lupta pentru titlu. Încă mai cred că în iarnă, cînd se va redeschide mercato, Wenger va căuta să-și întărească această poziție.
Revenind la Arsenal, la poziția sa și la lupta pentru titlu, marele avantaj al ”tunarilor” poate fi, paradoxal, prezența lui Wenger pe banca tehnică. ”The last man standing”, scriam acum ceva vreme despre alsacian, devenit, după retragerea lui Sir Alex și mutarea lui Moyes la United, cel mai longeviv manager din Premier League pe banca unei singure echipe. Se spune că Ozil a ales Arsenal și nu PSG tocmai pentru posibilitatea de a lucra cu Wenger. În condițiile în care United, City și Chelsea au schimbat antrenorul, iar la Tottenham au venit extrem de mulți jucători noi, stabilitatea din punct de vedere al băncii tehnice pe care o are Arsenal e clar un avantaj. În aceeași situație e și Liverpool, poate nu întîmplător a doua echipă din fruntea clasamentului. Nu există nici un fel de schimbare de tactică, de strategie de joc, de discurs, nici măcar de preferințe față de unul sau altul dintre jucători, așa cum e la cele amintite. Arsenal joacă același fotbal de anul trecut, de acum doi ani, de acum trei, există acele automatisme de care toată lumea vorbește, jucătorii îl știu pe Wenger, iar Wenger îi știe pe jucători. Știe ce să le ceară, unde să-i așeze, cîte minute să le dea și împotriva cui. Ceea ce la City, United sau Chelsea încă nu se întîmplă, căci noii antrenori au nevoie de timp pentru a cunoaște perfect toate aceste date.
Din punct de vedere al lotului, Arsenal e clar sub City, Chelsea sau United, în această ordine. Însă acest avantaj oferit de Wenger nu e de neglijat. Care Wenger, iată, merge pe linia sa obișnuită, și propune un alt nume pentru Premier League, dar și, eventual, pentru ”naționala” Germaniei: Serge Gnabry. Abia a împlinit 18 ani, și deja e cel mai tînăr debutant din istoria lui Arsenal, căci Wenger l-a aruncat în luptă încă in octombrie anul trecut, în Premier League și Champions League. La prima vedere pare fratele lui Alex Oxlade-Chamberlain, dar nu e cazul, căci e născut la Stuttgart, din tată ivorian și mamă nemțoaică. Titular în premieră cu Stoke, în etapa trecută, Gnabry a repetat prezența în primul ”11” și la Swansea, făcînd încă un pas înainte, marcînd primul său gol pentru Arsenal. Primul al partidei, foarte important așadar, căci jocul era mai degrabă închis, puțin spectaculos, dar asta din vina celor de la Swansea, a lui Laudrup mai degrabă, care a tratat extrem de fricos acest meci cu Arsenal.
Gnabry pare mai bun decît Oxlade-Chamberlain. Stă mai bine din punct de vedere tactic, folosește la fel de bine ambele picioare, e riguros și nu se atuncă orbește în atac, stă aproape de fundaș și verticalizează atunci cînd e cazul. E un cîștig, în condițiile unui lot mai puțin populat, numeric, dar mai ales valoric. Poate aduce acea concurență benefică, fără de care nu există progres, și care poate ajuta enorm pe Arsenal.
Deocamdată e devreme să tragem concluzia că Arsenal e intrată în lupta pentru titlu. dar, văzînd problemele cu care se confruntă celelalte, pare momentul cel mai bun din ultimii ani.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Rămîn la Premier League pentru că sîmbătă s-a jucat Tottenham-Chelsea. Un meci bun, fără să fie colosal ca altele, dar cu acel ritm de Premier League ce ține din primul pînă în ultimul minut. Cu două reprize complet distincte, cu un Mourinho ce pare să-și fi dat seama că Mata nu e genul pe care să-l marginalizezi din cine știe ce motive, de orgoliu sau tactice. Și cu un Chiricheș doar rezervă, deși orizontul de așteptare, după debutul rezonabil din Cupa Ligii, era mare.
Deocamdată, Chiricheș nu mi se pare apt pentru un meci de o asemenea intensitate. Mai mult ca sigur îl vom vedea joi în Europa League. Cu Chelsea, Villas Boas a apelat la Dawson și Vertonghen. Mult mai experimentați, mult mai obișnuiți cu adversari ce uzează de toate mijloacele. Am văzut, de exemplu, un Fernando Torres extrem de motivat, cu resurse pe care nu i le bănuiam. Poate că citise presa spaniolă de sîmbătă, care vorbea de interesul spaniolilor pentru selecționarea în ”La Roja” a lui Diego Costa. Al cărui meci, cîteva ore mai tărziu, pe ”Bernabeu”, a fost enorm. Nu știu în ce măsură Chiricheș ar fi făcut față, deocamdată, unui asemenea duel, căci Torres a împărțit coate cu o generozitate de care nu-l credeam în stare. Cei care se așteaptă ca fostul stelist să devină titular indiscutabil ar trebui să facă exact asta, să mai aștepte. Chiricheș va avea opțiunile sale, căci meciuri sînt destule și vor apărea și probleme de lot la Tottenham, dar eu îi socotesc titulari indiscutabili, nu doar la Spurs, în general, pe cei care sînt aleși să joace în derbyuri, în meciurile cu miză mare, care contează,cei ce sînt aleși să joace în condițiile în care nu există probleme de lot. Cred că pentru Chiricheș, pe care s-au plătit bani frumoși, aceste ultime luni ale lui 2013 sînt doar de acomodare.
Ceva și despre Chelsea. Vine la București într-un moment de oarecare liniște după acest egal cu Tottenham. E totuși un punct scos pe terenul unei echipe bune, posibilă rivală la titlu sau la Champions League. Au fost două reprize distincte, a doua mult mai bună, atunci cînd Mourinho a și schimbat sistemul tactic. Începuse, surprinzător pentru el, cu un 4-4-2, cu Oscar ca pereche a lui Torres în ofensivă, pe post de număr 10 cu libertate de mișcare. Încă nu înțeleg de ce-l vede Mourinho pe Oscar drept decarul său, cînd are în echipă un decar adevărat, pe Mata.
Cu Oscar peste tot și pe nicăieri, Chelsea a avut mari probleme în prima repriză. Tottenham a acționat foarte bine între liniile sale, iar tranziția de la apărare la atac n-a avut de cine să fie realizată, căci Oscar se poziționa mai aproape de Torres decît era cazul, iar Hazard ajungea greu în posesie. La pauză, Mourinho a corectat, revenind la așezarea din sezonul trecut, despre care se spunea că era impusă de Roman Abramovici: Oscar, Mata și Hazard în spatele lui Tores și în fața lui Ramires și Lampard. Lucrurile s-au reparat și cred că dacă Torres nu cădea pradă excesului de zel și nu era eliminat, Chelsea putea chiar cîștiga.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:
Termin cu Manchester United. Mai multe decît după derbyul cu City nu prea am de adăugat. Poate doar o glumă pe care am primit-o de la un prieten din Anglia, mare fan al lui Manchester United: ”11 ani s-a chinuit David Moyes să aducă pe Everton peste Manchester United la 1 octombrie. În sfîrșit, a reușit”. E o glumă cam amară, dar adevărată.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
P.S.
Acest text se adresează, așa cum se vor adresa și cele care vor urma avînd ca temă campionatul Angliei, celor care au capacitatea de a înțelege că blogul meu nu are nici o legătură cu televiziunea care va transmite sau nu Premier League. Cei care nu înțeleg asta și continuă să-mi pună obsesiv aceeași întrebare vor primi în continuare același răspuns: NU ȘTIU pentru că nu e treaba mea.
Un pic cam devreme au fost programate derbyurile din Premier League. În condițiile în care 3 echipe din așa numitul ”Top 6” au antrenori noi, poate că era mai bine ca duelurile directe să se dispute un pic mai tîrziu, ca să se poată vorbi de o omogenizare. Asta e însă situația, așa s-a tras calendarul, așa trebuie să se joace. Dedata aceasta, in ”Super Sunday”, am avut derbyul orașului Manchester, City-United.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Despre Manchester United – Chelsea am scris la vremea respectivă. Există în acel text o statistică interesantă, Rooney a jucat cu Chelsea de două ori mai multe mingi decît Van Persie. E doar un detaliu ce dorea, atunci, să explice importanța celor doi superfotbaliști în echipa lui David Moyes. Acum s-a jucat Manchester City – Manchester United. Iar Van Persie n-a fost pe teren. Iar United a arătat fără omul său numărul unu ca un autobuz căruia i s-a stricat direcția.
A fost 4-1 pentru City, însă mie victoria mi s-a părut mai clară chiar decît acel 1-6 de pe ”Old Trafford”. Atunci au fost condiții speciale, poate vă amintiți, acea eliminare, acea lipsă surprinzătoare de reacție din partea lui Sir Alex Ferguson, acele contraatacuri fantastice ale ”cetățenilor”, acele goluri de pe final. Acum, victoria s-a conturat clar încă din start, poate chiar din momentul în care s-a aflat că Van Persie nu poate juca.
Fără olandez, David Moyes a trimis în teren echipa pe care a crezut-o cea mai potrivită. Dublu pivot, Fellaini-Carrick, două benzi, Valencia și Young, plus Welbeck distribuit pe poziția lui Van Persie. Și Rooney, cel despre care Ilie Dumitrescu spune că e cel mai bun transfer al lui United în această vară. Problema lui Manchester United e tocmai stilul de joc. Acum exact o lună scriam că încă nu se vede stilul lui David Moyes și că echipă joacă în continuare de parcă l-ar avea pe bancă tot pe Sir Alex. Pe undeva normal, căci după atîția ani, schimbarea se face un pic mai greu.
Pe Moyes îl știam altfel de la Everton. Parcă era mai mult entuziasm în joc, parcă era mai puțină rigoare. Nu reușește să injecteze aceste aspecte încă la United. Aceeași apărare greoaie, cu două preocupări, careul propriu și benzile. Presingul lui Manchester United e destul de timid și fără intensitate, iar pe faza de apărare există o prea mare încredere în cuplul Vidici-Ferdinand. Care au mari probleme, s-a văzut și în trecut, cînd un jucător rapid primește mingea în fața lor, dar în spatele liniei de mijlocași. Între linii, mai exact, această noțiune un pic nouă, dar care dacă e implementată cu succes poate aduce mari daune. Guardiola a făcut-o la Barcelona, amintiți-vă doar de Messi în finala Ligii Campionilor de pe ”Wembley”, și încearcă acum s-o facă la Bayern.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Pellegrini a intuit problemele lui United. Și i-a dat lui Kun Aguero această sarcină, să coboare, să preia, să se întoarcă apoi cu fața și să continue acțiunea. Unde crede el de cuviință, căci apărarea lui United oricum devine vulnerabilă. Mai ales că perechea Fellaini-Carrick nu pare deloc sudată în momentul ăsta, iar aici cred că a greșit Moyes, mult mai bine era să meargă pe mîna lui Cleverley, cu care Carrick a jucat mai multe meciuri. Aguero a primit mingea cînd a vrut și unde a vrut în spatele celor doi.
La City perchea adversă a fost Toure Yaya-Fernandinho. Surprinzător, omul mai retras a fost brazilianul, o poziție un pic nouă pentru el, căci la Sahtior juca oarecum ce a jucat Yaya acum. Adică mai avansat. Aici au apărut cîteva dubii în jocul lui City, căci și aici vorbim de un proces de adaptare. Poate dacă ar fi jucat Van Persie, United ar fi putut profita de aceste dubii.
O zonă în care City a demolat pe United a fost în stînga, acolo unde Kolarov și Nasri au făcut ce-au vrut. Atenția lui United era îndreptată spre zona cealaltă, de unde se așteptau sprinturile lui Navas. Care au venit, vezi golul de 3-0, dar în general fazele periculoase au fost dincolo. Nasri este clasicul exemplu de fotbalist pentru care concurența e benefică. Iar concurența la City e colosală, lotul e formidabil, toți au calitate, toți vor să joace, iar cînd prind minute caută să-și arate valoarea.
În momentul ăsta, și nu e prima dată cînd o scriu, City e clar peste United ca valoare. Campionatul Angliei e însă un maraton, unde trebuie să știi să gestionezi tot ce ai la îndemînă. Iar United are această știință. Mai bine zis o avea. Cînd a fost numit David Moyes scriam despre ”David și Goliat-ul din Manchester”. Și-mi puneam problema dacă succesiunea la tronul lui Sir Alex va fi la fel de blîndă precum abdicarea acestuia. Succesiunile de la marile monarhii n-au fost mereu line, lipsite de probleme, de tensiuni, de controverse. Manchester United e o monarhie în felul ei. Iar Sir Alex Ferguson e ”Ultimul Împărat”. David Moyes e doar un prinț moștenitor. Deocamdată.
P.S.
Iată și un scurt rezumat al partidei de pe ”Etihad Stadium”. Iar pentru cei care continuă să-mi pună aceeași întrebare, obsedant, eu voi continua să dau același răspuns: NU ȘTIU.
Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.
Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.
Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.
Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:
În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.
Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.
Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.
Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.
Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.
Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.
Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.
Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!
Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.
Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.
La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.
United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.
Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!