Porto-Malaga în aceeași zi cu Arsenal-Bayern pare o partidă condamnată la planul secund. S-ar putea să nu fie o decizie prea bună. Mă rog, parcă nici să dai deoparte Arsenal-Bayern nu-i în regulă, așa că unica ieșire din această dilemă e picture in picture sau două televizoare alăturate sau televizor plus calculator. Eu cred că Porto-Malaga va fi un meci foarte bun.
Ambele echipe iubesc mingea. Iubesc posesia, mai bine zis. Și caută să și-o impună, ca bază de plecare spre cîștigarea unui meci. Nu vor reuși amîndouă, asta e cert, astfel că duelul va fi, așa cum am mai spus, interesant, căci una dintre ele va trebui să-și regîndească planurile pe parcurs.
Porto are multe influență braziliană. Nici n-are cum să fie altfel, căci întreg campionatul portughez e așa. Brazilienii au statut aparte, vin ușor și primesc repede cetățenie. Porto e un club expert în a aduce brazilieni, de regulă nu din cei foarte scumpi, nu vom vedea niciodată un Neymar sau Lucas Moura la Porto, ci din cei de clasă medie, pe care să-i poată controla fără abuzurile impresarilor.
Cu atîția brazilieni în echipă, e limpede că jocul se derulează la firul ierbii și în nici un caz pe sus. De regulă atacul pleacă de la Moutinho, care coboară între fundașii centrali, în stilul Busquets, și distribuie prima pasă. Către Lucho Gonzales, de regulă, sau James Rodriguez cîteodată, în vreme ce Fernando coboară un pic ca să-i ia locul lui Moutinho, în caz de necesitate, de pierdere a balonului și necesitatea faultului tactic. Presa portugheză merge pe ideea cu Rodriguez rezervă și Izmailov titular, eu am ceva dubii în sensul ăsta, dar oricum nu se schimbă prea mult datele problemei. Fundașii centrali sînt buni cu mingea, Otamendi și Mangala, astfel că ei deschid, la rîndul lor unghiuri de pasare. Lucho e, cum s-ar zice, ”miezul” acțiunilor, și aici s-ar putea să se orienteze și Pelegrini, căci ”Inginerul” chilian știe mult fotbal. Toulalan îl cunoaște bine pe argentinian, iar Camacho e un bun mijlocaș defensiv.
Problema lui Pelegrini e Izco. Cu cît Izco e supus mai mult fazei defensive, cu atît Malaga suferă, căci echipa e un pic descompusă, iar Joaquin pierde superioritatea pe care o are față de fundașul stînga al lui Porto, Alex Sandro. Partea dreptă a Malagăi e partea bună, partea pe care se pot scoate beneficii, căci dincolo, în stînga, sau dreapta celor de la Porto, cum vreți s-o luați, e Danilo, un brazilian bun și foarte ofensiv, un fotbalist de urmărit pentru postul de fundaș dreapta la orice echipă bună din Europa.
Foarte importante vor fi fazele fixe. Și de-o parte și de alta. Sînt doi fundași centrali și la Porto și la Malaga cu caracteristici asemănătoare. Mangala și Weligton. Ambii sînt periculoși cînd faza fixă e pe atac, dar vulnerabili cînd faza fixă e pe apărare. Ar fi ciudat să-i vedem marcîndu-se unul pe celălalt. Un ușor avantaj aici pentru Porto, căci Moutinho bate foarte bine loviturile libere, în special atunci cînd execută spre interior.
Dincolo de cele menționate mai sus, vă propun două nume. Doi columbieni cu prenume americane: James și Jackson. James Rodriguez și Jackson Martinez. Ambii sînt în mercato, căci la Porto toată lumea e în mercato, nici unul nu costă mai puțin de 25 de milioane. De partea cealaltă e Izco, care e și el în mercato, indiferent de prelungirea sau nu contractului. 3 nume așadar de fotbaliști care să facă atractivă o partidă între două echipe din așa numita clasă medie.
Cine caută anormalul cu orice preț greșește. Cine caută anormalul în acest rezultat de egalitate cu care s-a terminat Barcelona-Malaga de miercuri seară greșește evident. Pentru că nu s-a întîmplat nimic anormal. Anormal e ca o echipă să bată pe toată lumea ca și cînd ar fi formată din niște roboți. Anormal e ca niște jucători să nu greșească măcar o dată, tocmai pentru că sînt oameni și nu roboți.
Și anormal e să desconsiderăm Malaga și să privim acest egal doar că o supriză neplăcută din partea Barcelonei. E și asta, dar e și o surpriză plăcută din partea celor de la Malaga. Lumea uită că Malaga a terminat prima grupa sa de Liga Campionilor, că a bătut pe Milan acolo, că a bătut pe Real Madrid în campionat și că e doar la 6 puncte în spatele madrilenilor, cu o echipă de 6 ori mai ieftină. Malaga e un bloc de o maturitate exemplară, o construcție demnă de ”Inginerul” Pellegrini, pe care eu personal îl văd capabil să preia pe Barcelona în caz că Tito Vilanova va trebui, lucru pe care nimeni nu-l dorește, dar cu așa ceva nu te joci, să se concentreze pe tratamentul parșivei boli cu care se luptă.
Nimic de comentat față de echipa aliniată de Tito Vilanova. Cupa e locul în care pot intra de la început și cei care nu o fac prea des în campionat. La fel s-a întîmplat și la Malaga, de altfel. E ceva ce nu se negociază, e un plan bine pus la punct, lotul e numeros și toată lumea trebuie să acumuleze un volum de minute, a se citi de pregătire fizică, imposibil de atins în antrenamente, pe cît de tari ar fi ele.
Am tot spus-o, importanța lui Sergio Busquets în jocul echipei se vede cel mai mult atunci cînd lipsește. Song n-a jucat rău cu Malaga, dar se simțea comod doar cînd avea mingea, datorită calităților sale, fără minge însă poziționarea a suferit. Și prin ea și așezarea întregii echipe, care se mută pe teren în funcție de mișcarea mijlocașului său închizător, moștenire din epoca Guardiola.
De regulă, Barcelona începe atacul de la portar, prima pasă fiind de multe ori verticală, spre Sergio Busquets, coborît între fundașii centrali ce deschid mult unghiul de pasare. Thiago a făcut același lucru. Dar a pierdut o fracțiune de secundă, nu s-a informat și i-a dat senzația lui Pinto că poate primi. Automatismele sînt atît de clare în jocul Barcelonei încît Pinto a pasat, încrezător că Thiago va rezolva orice situație. De la acea greșeală, Thiago s-a scufundat într-o stare de anxietate evidentă. Deși a continuat să primească mingi identice de la portar, fiul cel mare al lui Mazinho a avut mereu în cap acea eroare și cred că Vilanova trebuia să-l scoată mai devreme. Spre exemplu, la pauză, Pellegrini a schimbat mai bine, și la nivel de jucători, dar mai ales la nivel de atitudine, urcîndu-și echipa spre terenul advers, ordonînd un pressing mult peste linia de centru, care a făcut caprogresia pozitivă din jocul Barcelonei să fie lentă și previzibilă. Inclusiv atunci cînd avea superioritate numerică.
Două vorbe despre Alexis Sanchez. Chilianul e de mult timp într-o stare psihică alterată de lipsa golurilor. El e foarte bun în tot ceea ce face pînă în fața porții, pressing, demarcări, în bandă sau profunzime, rupere de ritm. Are o problemă cu golul și mă tem că relația proastă pe care o are cu poarta adversă va influența relația pe care o are cu publicul de pe Camp Nou. În momentul schimbării sale s-au auzit cîteva fluierături, ceea ce, chiar puține dacă au fost, nu e un semn bun, căci s-au dus de mult vremurile cînd pe stadionul Barcelonei era o perpetuă criză de nervi. Ultimul fotbalist al Barcelonei fluierat pe Camp Nou a fost Cigrinsky, tot la un meci de cupă, cel pierdut cu Sevilla acum 3 ani pe vremea asta.
2-2 nu e un rezultat care să decidă calificarea. Dimpotrivă, deschide mult nivelul de spectaculozitate al partidei retur. Ceea ce e bine, căci vom avea pe DigiSport 1, joia viitoare, un meci pe cinste în loc de unul din obligație.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!