A fost un week-end excelent pentru fotbalul italian, în care s-au întîmplat de toate. Roma și Napoli conduc în Serie A, Milan e pe undeva departe, Inter e pe doi, Roma bate pe Lazio în derbyul capitalei, Napoli își arată mușchii cu AC Milan chiar la Milano, Balotelli ratează primul penalty din carieră, Inter demolează o nou promovată. Multe lucruri de semnalat și o să încerc să mă opresc la cîteva în cele ce urmează.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Încep cu Milan-Napoli pentru că l-am și comentat. În avancronica sezonului de Champions League, scriam aici că merg pe mîna lui Rafa Benitez în acea ”grupă a morții”. Îmi justificam alegerea prin faptul că Benitez adoră meciurile cu miză mare, pe care le poate pregăti în liniște din punct de vedere tactic, așa cum îi place. Spre norocul lui, în Serie A multe meciuri trebuie pregătite așa. Iar Benitez a arătat și la Milano, pe terenul Milanului, că o poate face.
Să schimbi registrul în cîteva zile nu e la îndemîna oricui. Napoli a reușit, iar asta demonstrează că acolo lucrurile se iau foarte în serios. Cu Dortmund, în Ligă, Benitez a experimentat un 4-1-4-1, cu echipa așteptînd în propria jumătate, aglomerînd terenul propriu și lovind pe contraatacuri. Borussia e o echipă care te macină atunci cînd îi oferi spațiu, iar Benitez a căutat să nu facă asta. AC Milan, dimpotrivă, trebuia abordată altfel. Așa că pe ”San Siro”, Benitez a revenit la 4-2-3-1, dar și la un presing foarte sus, pe ideea știută de mulți că apărarea Milanului nu-i tocmai cea mai tehnică din lume, iar construcția fundașilor e deficitară. Dublu pivot, o linie de 3 în fața lor plus ”Pipita” Higuain cu o formidabilă libertate de mișcare, dar și cu o generozitate enormă la efort, așa cum rar l-am văzut la Real Madrid. O astfel de echipă deine însă foarte lungă, astfel că principala preocupare a napoletanilor era să termine faza, eventual cu șut, fie el și departe de spațiul porții, ca să se evite o reacție a Milanului.
Prima jumătate a primei reprize ne-a arătat un Napoli capabil să se bată pentru titlu. Iar faptul că a reușit să gestioneze avantajul o confirmă. Mai ales că a avut în Pepe Reina un portar de neînvins. Va rămîne în statistici drept omul care i-a apărat primul penalty lui Balotelli. Cred că așa trebuie pusă problema. Toată lumea a notat că Super Mario a ratat un penalty, nimeni n-a consemnat însă că Pepe Reina i l-a apărat. Balotelli are felul său de a bate loviturile de la 11 metri, acea oprire de dinaintea șutului cînd așteaptă să vadă unde se aruncă portarul. Reina n-a făcut-o și asta l-a pus în dificultate pe Balotelli, rămas ca un șofer căruia i s-a stricat gps-ul fix la o intersecție complicată. S-a blocat și a tras prost, previzibil, nu departe de mijlocul porții. Nu demult am postat pe acest blog un film documentar de excepție despre cum a reușit Spania să cîștige Mondialul din 2010. Urmăriți-l pentru că merită! Veți găsi acolo și o idee care se leagă de ceea ce am scris mai sus. Povestește Casillas cum Reina i-a oferit informații despre toți posibilii executanți de penaltyuri de la echipele adverse, informații care vorbeau despre studiul aprofundat pe care portarul lui Liverpool, pe atunci, îl făcuse. E posibil să-l fi studiat și pe Balotelli și să-i fi găsit antidostul.
Un Balotelli care, revenind la meciul de duminică, a fost cel mai bun om al Milanului. Prezența lui Matri ca număr 9 i-a adus lui Super Mario un rol diferit. A străbptut o suprafață foarte mare de teren, aintrat în combinații, s-a asociat cu coechipierii din față, a generat ocazii, într-un cuvînt a ținut în spate Milanul. Problema e că de unul singur e ceva mai greu. Dacă privim cele două echipe, iată ce observăm: Inler, Pandev, Maggio și Mertens rezerve la Napoli, Birsa, Muntari, Emanuelson sau Zapata, titulari la Milan. Cam asta e situația azi.
Ca să termin subiectul, vă invit să descoperiți care a fost ultima victorie a lui Napoli la Milano. Se întîmpla în 1986, pe cînd la Napoli strălucea Diego Maradona. Golul pe care l-a dat el în acel meci e de antologie:
Două vorbe și despre Roma-Lazio. Un meci tare urît în prima repriză, mult mai bun în a doua. Un Lazio ce nu are bancă de rezerve la nivelul titularilor și, implicit, nu poate susține momente precum cele din derby cînd apar accidentări sau eliminări. O Roma care arată bine sub comanda unui antrenor, Rudi Garcia, care e departe de a fi un novice. A învățat din greșelile predecesorilor săi și i-a găsit lui Totti rolul ideal. În jurul lui Totti s-a construit această victorie, dar și acest debut de campionat excelent. Iar Totti pare să-și fi găsit ucenicul în persoana lui Ljajic, ce pare dornic să învețe de la maestrul său. Atunci cînd va reveni și Destro, Roma va avea o echipă capabilă de lupte frumoase în acest sezon. Nu știu dacă și capabilă sălupte pentru titlu, asta vom vedea, dar dacă fotbalul e o stare de spirit, cum am scris de multe ori, ei bine atunci Roma e pe val.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Termin cu Inter. Poate că echipa s-a eliberat în sfîrșit. Incertitudinea legată de patron, de cine dă banii pînă la urmă, nu e bună, indiferent de nivel. Se pare că problema asta s-a lămurit, asta dacă nu cumva Moratti a băut după George Copos și merge pe linia tergiversărilor și a răzgîndirilor. Inter a demolat pe Sasuolo cu un scor ce nu prea se vede în Italia, mai ales că s-a produs la un meci în deplasare. Sasuolo pare o echipă tare ingenuă și cred că va retrograda, în schimb Inter arată o mare schimbare de cînd a venit Walter Mazzari. Știu fani ai lui Napoli care nu-l suportau pe vremea cînd antrena acolo, dar e un bun tehnician. În plus, dincolo de senzațile plăcute din joc, Inter l-a recîștigat pe Milito. ”Il Principe” a reveni și împreună cu el au revenit golul și concurența pentru linia de atac. Concurență ce aduce, în general, succesul.
Azi e ziua lui Hagi. Televiziunile s-au repezit să-i spună la mulți ani, cu cît mai de dimineață cu atît mai bine. Ziarele s-au întrecut în imagini cu el, adunate de-a lungul carierei de jucător. În general lumea și-a adus aminte, dar asta nu va dura mult. De mîine se vor relua ironiile la adresa lui, de mîine vor fi din nou prezente caterincile, miștourile, glumele proaste pe care le fac unii avîndu-l pe el drept subiect. Pînă anul viitor, pe 5 februarie, cînd îi vom spune iar la mulți ani și ne vom uita iar la poze, la imagini și ne vor reveni iar în memorie momentele cînd aveam și noi un fotbalist capabil să se ia la trîntă cu marile valori ale lumii.
Sîntem o nație tare ciudată. Uităm repede și n-avem respect față de nimeni. Uităm repede că Hagi a ținut în spate un fotbal ce nu a mai avut și nici nu cred că va mai avea vreodată asemenea performanțe. Un fotbal corupt pînă în măduva oaselor, un fotbal mocirlos și putred, o vomă ce nu se mai oprește și care împute tot ce se află în preajmă. Un fotbal în care fiecare își permite orice.
Hagi și-a permis doar să-l joace. Acolo, pe teren, unde e greu, unde genunchii se ciocnesc, unde crampoanele atacă tibiile și unde gleznele fine fac diferența. Și-a permis să conducă o generație cum nu va mai fi, o generație care-l respectă, pentru că i-a simțit valoarea, l-a văzut cît e de bun, o generație de fotbaliști, nu de jucători de fotbal cum sînt azi, care au știut că se pot baza oricînd pe cel mai bun dintre ei.
Am vorbit de multe ori cu Ilie Dumitrescu despre Hagi. Ilie Dumitrescu, un alt exemplu de mare fotbalist pe care oamenii populați de certitudini și pentru care dubiile nu merită să existe își permit să-l ia la mișto. Ilie vorbește cu un respect vecin cu evlavia despre Hagi. Pentru el nu există al fotbalist mai mare decît Hagi. Spune mereu, ”e Hagi și apoi venim noi toți ceilalți”. L-am întrebat o dată cum de nu s-a supărat pe Hagi atunci, la acea semifinală de Cupa Campionilor cu Galata de la Istanbul, cînd, din cauza lui a luat un cartonaș galben stupid și n-a putut juca finala cu Milan de la Barcelona. Nu că asta ar fi schimbat cu ceva istoria acelei finale, dar un asemenea moment rămîne unic în viața oricărui fotbalist, să te afli pe teren la finala celei mai importante competiții din lume. Ilie s-a uitat la mine ca la un zmintit cînd i-am spus că eu, în locul lui, n-aș mai fi vorbit niciodată cu Hagi de supărare și mi-a zis: ”Bă, tu nu ești sănătos?! Cum să mă supăr eu pe Hagi!! Păi eu fără Hagi poate nue existam în fotbal”.
Adevărul e că noi, în general, fără Hagi poate nu existam în fotbal. Așa că avem toate motivele să-l ironizăm, să-l luăm la mișto și să-i căutăm greșelile și acolo unde nu sînt. Mergeți în Argentina și spuneți ceva rău de Maradona! Și o să vedeți reacțiile. Iar Maradona a făcut, după ce s-a lăsat de fotbal, infinit mai multe greșeli și nu mă refer aici la greșeli de exprimare. Mergeți în Portugalia să vedeți dacă găsiți pe cineva care să-l ia la mișto pe Eusebio. Credeți-mă, n-a debordat de inteligență, însă a fost un monument și toată lumea l-a tratat cu respect. Mergeți în Polonia să vedeți dacă rîde cineva de Boniek. Și exemple tot sînt. Aș îndrăzni să mă refer și la Stoicikov, deși aici s-ar putea să greșesc, căci bulgarii nu-s departe de noi ca mentalitate.
Așadar, să continuăm să-l luăm la mișto pe Hagi. Dar să nu uităm în același timp să sperăm, să ne rugăm eventual, ca băiatul lui să fie la fel de talentat și de serios ca el și să ne poată da o mînă de ajutor să scoatem fotbalul ăsta din canalul în care a căzut. Eventual să ne rugăm ca tot el, cel căruia îi spunem azi la mulți ani, iar mîine îl vom lua la mișto, să scoată și ceva de la Academia sa, făcută din banii lui, cîștigați pe teren, nu din terenuri, marcînd goluri și nu dînd goluri în economie, șutînd ca din tun și nu dînd tunuri în industrie. Să ne rugăm să scoată el, din banii lui, un al doilea Popescu, Dumitrescu, Petrescu, Munteanu, Răducioiu, Lupescu, Belodedici că să stea alături de cel de-al doilea Hagi, pentru că singur, chiar dacă te cheamă Hagi, nu poți face nimic.
Iar în timpul ăsta, să-l luăm la mișto.
Uitînd că atunci cînd s-a retras, a plîns și el, dar și noi, cei care ne bucurasem alături de el. De atunci, s-au mai retras căpitani ai ”naționalei”, dar de plîns n-a mai plîns nimeni. Nici ei, dar nici noi. Poate doar de mila fotbalului românesc.
LA MULȚI ANI, GICĂ HAGI!
Hagi a marcat multe goluri în cariera sa. La ”națională” sau la echipele de club. Eu vreau să vă propun o pasă. Dată lui Ilie Dumitrescu, într-un meci România-Cipru, jucat pe ”Ghencea”. Vă rog să priviți cu atenție pasa de la golul de 2-1 și să-mi spuneți după aceea dacă nu cumva găsiți mari asemănări cu pasele pe care le dau azi Xavi sau Iniesta. Doar că Hagi dădea astfel de pase acum 20 de ani
Dacă nu v-am convins, găsiți aici tot ce vă trebuie ca să vă reamintiți cine a fost fotbalistul Gică Hagi. Eu am rămas țintuit, de la început pînă la final, în fața monitorului. Sînt imagini pe care le-am mai văzut, dar le revăd mereu cu plăcere. Și cu aceași emoție.
P.S.
E posibil să fiu un pic subiectiv. Cu Hagi mi-am început practic cariera de jurnalist. Cu transferul său la FC Barcelona, în vara lui 1994. Eram în Spania atunci și am scris aproape două săptămîni, zi de zi, despre acest lucru. Au fost primele mele articole de primă pagină.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!