”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns. Citeste mai mult …
Pentru noul proiect al celor de la PSG, vizita lui Bayern era marcată cu roșu în calendarul partidelor acestei toamne. Lăsând la o parte meciul cu Lyon din campionat, ce s-a dovedit finalmente mai dificil decât era de așteptat, această confruntare cu trupa bavareză a lui Ancelotti ar fi trebuit să le ofere parizienilor unele răspunsuri. Și eventual anumite argumente, căci nu cred să fie un secret faptul că în acest sezon marea ambiție a șeicilor qatarezi este să realizeze ceva notabil în Champions League. Iar Bayern, din acest punct de vedere, putea reprezenta un punct de plecare, căci echipa din Munchen este de ani buni în grupul de elită al acestei competiții. La fiecare start, Bayer e privită, alături de Real Madrid și FC Barcelona, drept o potențială câștigătoare, din motive un pic diferite de ale celorlalte două, ce țin mai degrabă de structură decât de individualități. Barcelona și Real Madrid pun pe masa celor care se întreabă de ce sunt mereu considerate printre favorite numele lui Messi și Cristiano ca punct de plecare în orice dezbatere, în timp ce Bayern deschide discuția cu alte repere, mult mai colective. Citeste mai mult …
”Scenariul din acest sezon reprezintă acea dovadă că mai există și povești frumoase traduse în realitate. Că viața oferă și astfel de momente, când poate bate filmul, când imposibilul devine posibil, când <<nu se poate>> se vede învins de <<se poate>>, când visele devin realitate, când David câștigă în fața lui Goliat”. Observați vă rog ghilimelele! Sunt fragmente din partea de început a unui text, scris pe acest blog acum mai bine de un an, la începutul lunii mai 2016. Era un text despre Leicester și despre miracolul reușit de trupa lui Ranieri în trecutul sezon de Premier League. Mie însă mi se pare că aceste cuvinte pot caracteriza perfect ceea ce a izbutit AS Monaco în Ligue 1, în acest campionat. Fără să fie totuși un miracol, căci există certe diferențe din orice punct de vedere am privi lucrurile între Monaco și Leicester, câștigarea titlului de către monegasci reprezintă o mare surpriză. Câștigarea titlului în fața lui PSG, cred că e o completare ce trebuie neapărat făcută. Căci acest PSG reprezintă foarte mult în fotbalul francez de azi. Citeste mai mult …
Vă propun să începem altfel acest text. Mai ales că e greu de analizat o calificare anunțată încă din prima manșă și e complicat să tragi concluzii în condițiile în care tot ce era important s-a scris după meciul tur. Vă propun așadar pentru început o declarație: ”În acest moment, există cluburi în Europa care, din punct de vedere economic, sunt imposibil de ajuns. Plecând de la această realitate, a vedea o echipă din Italia ajungând în în următorii ani într-o finală de Champions League mi se pare foarte, foarte, foarte greu”. Probabil că puțini își mai amintesc cine a fost cel care a spus aceste cuvinte, în decembrie 2013 și cred că multora nici nu le trece prin cap cine ar putea fi autorul. Reamintesc, suntem în decembrie 2013. Ei bine, cel care a gândit astfel, la acea dată era antrenor la Juventus. Da, da, este chiar Antonio Conte, care avea să și trădeze ”Bătrâna Doamnă” câteva luni mai târziu, motivația acelui divorț având la bază tocmai aceste idei. Citeste mai mult …
N-am fost de la început un admirator al lui Massimiliano Allegri. Mi se părea un antrenor bun, care a avut marea șansă de a prinde un Milan cu Zlatan, Thiago Silva, Pirlo și uriașa oportunitate de a se lupta cu un Inter în plină dezmembrare după plecarea lui Mourinho și cu un Juventus în plin proces de reorganizare. Acel titlu obținut cu Milan mi se părea mai degrabă rodul unei conjuncturi, iar felul în care a gestionat echipa după despărțirea de jucătorii emblematici de mai sus îmi întărea ideea unui tehnician care a beneficiat de lot și nu de un lot care a beneficiat de antrenor. Ca o paranteză, ideea asta încep s-o am despre Luis Enrique, dar nu ăsta e subiectul de azi. Ci Allegri. În admirația căruia am căzut de ceva vreme, molipsindu-mă poate de la Florin Bratu, care pare să-și fi făcut din ”Max” un model pentru cariera sa, aflată încă în perioada de început. La momentul în care a fost pus la Juventus mi s-a părut opțiunea corectă doar pentru că alte soluții nu erau, la vremea respectivă manifestându-mi pe acest blog ideea că mult mai potrivit ar fi fost Prandelli, care se grăbise să semneze cu Galata. Ei bine, pot să recunosc cinstit că m-am înșelat. Și odată cu mine toți cei care, în iulie 2014, vedea un pas înapoi pentru Juve în plecarea lui Conte și venirea lui Allegri. Citeste mai mult …
Acum ceva mai bine de 4 ani, la Monte Carlo se preconiza a se construi un nou El Dorado al fotbalului european. Cu finanțare rusă și aspirații princiare, AS Monaco își dorea să urmeze pașii lui PSG sau Manchester City, iar campania de achiziții din acea vară, deschisă de cumpărarea lui Radamel Falcao de la Atletico Madrid, reprezenta un argument cât se poate de serios. Un investitor născut din ceața dispariției URSS-ului, Dmitri Ribolovlev, și un consilier pe teme de fotbal, Jorge Mendes, apărut din suflul exploziei lui Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, urmau să fie personajele cheie ale noului proiect. Urmau, căci lucrurile s-au precipitat, un divorț cu balamuc și mușchii pe care Putin și i-a arătat către noii îmbogățiți (care în timp ce-și numărau sutele de milioane cam uitaseră cui datorează acest salt în ierarhia socială) reprezentând factorii ce au dus la diluarea aproape dramatică a averii oligarhului rus. Sau, mai degrabă, a disponibilității sale de a băga bani cu nemiluita în echipa de fotbal a orașului ce-l găzduiește. Ba chiar, simțindu-și destul de bine interesele, ”gospodin” Ribolovlev a investit câteva milioane bune într-un apartament la New York pentru fiica sa, în timp ce echipa de fotbal inversase complet strategia, trecând de la cumpărări pe bani mulți la vânzări pe sume colosale. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!