E un început de an extrem de complicat pentru Costel Gâlcă. Espanol are un program greu, ce cuprinde 3 partide cu FC Barcelona, una în campionat și două în Cupa Spaniei, între care s-a intercalat o deplasare suficient de pretențioasă, tot în Primera, la Eibar. Azi sunt programate primele meciuri din 2016 atît în Primera Division, cu Barcelona și Atletico Madrid implicate, cît și în Premier League, unde etapa e aproape completă, interesant fiind și duelul direct pentru titlu din Portugalia, dintre Sporting și FC Porto. Citeste mai mult …
Știu că ultimele meciuri din preliminariile Europeanului de anul viitor țin încă sus ștacheta interesului, dar aș vrea să abordez în cele ce urmează un alt subiect. Am văzut din întîmplare pe facebook (sau twitter, chiar nu mai știu exact) o imagine cu Arsene Wenger la primul său meci oficial ca antrenor al lui Arsenal. Se întîmpla pe 12 octombrie 1996, cu 19 ani în urmă deci. Veți spune că aș fi putut la fel de bine să scriu despre Wenger anul trecut pe vremea asta, acum doi ani pe vremea asta, ori, și mai bine, să aștept pînă la anul, cînd se vor face 20 de ani de la instalarea sa. Asta e, de fapt, și problema. Motivul pentru care m-am grăbit. E toată lumea foarte sigură că anul viitor pe vremea asta Wenger va mai fi managerul lui Arsenal? În fotbalul zilelor noastre, certitudinile sînt din ce în ce mai puțin recomandate. Citeste mai mult …
Cred că mulți dintre cei care au fost miercuri seară pe ”Emirates”, dar și cei care au urmărit meciul la televizor, s-au simțit destul de straniu. Cam ca acum vreo 30 de ani, cînd internetul încă nu exista la nivelul de azi, iar televiziunile nu pătrundeau în casele și viețile oamenilor cu forța de acum. Și mergeau la meci, ca să-și vadă echipa favorită, o forță totuși în campionatul intern și pe continent, și se trezeau că adversarul, despre care nu știau mare lucru, vine, joacă, dă trei goluri, cîștigă meciul și face o demonstrație de fotbal concis, cu care devine favorită la calificare. Să nu se înțeleagă de aici că AS Monaco e o necunoacută. Nici vorbă de așa ceva, nici nu cred că ar avea cum într-o perioadă în care, spre deosebire de timpurile de care-mi aminteam mai sus, accesul la informație este extrem de facil. Dar nici nu reprezintă AS Monaco o grupare pe care lumea s-o urmărească frecvent, mai ales în Anglia, dar și la noi, de exemplu. În campionatul Franței de azi, PSG este echipa pe care toți o cunosc, grație lotului și mediatizării implicite. Marseille și Lyon au devenit echipe urmărite și ele, prin ricoșeu, căci se află în luptă cu PSG pentru titlul în Ligue 1. Ieșind din această luptă, Monaco a ieșit un pic și din prim-plan. Dar a avut grijă să-l recupereze cu victoria obținută pe ”Emirates”. De acum înainte, dacă se va califica, Monaco nu va mai fi lăsată prea ușor în plan secund.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cine ești dumneata domnule Leonardo Jardim? E întrebarea pe care o puneam, retoric firește, miercuri seară la Euro Fotbal. Aducîndu-l în locul lui Claudio Ranieri, Monaco a dat senzația unui pas înapoi, căci Ranieri, cu toate eșecurile sale, era mult mai cunoscut, public vorbind, decît Jardim. Și totuși cine e acest Leonardo Jardim? Un portughez de 40 de ani, născut la Barcelona. Dar nu la Barcelona din Catalunya, dacă era așa sigur ar fi avut parte de o expunere mediatică mai profundă, ci în orașul Barcelona din Venezuela. Stabilit de mic împreună cu familia lui în Insulele Maderira. Unde și-a și început cariera de antrenor, foarte tînăr fiind, la 27 de ani, ca ”secund” la o echipă minusculă de acolo. Mai apoi, devenind principal, a promovat pe Chaves (echipă care a eliminat pe Universitatea Craiova din Cupa UEFA, în 1987) din liga a treia în liga a doua. Apoi a promovat pe Beira Mar în prima divizie. Apoi a plecat în Grecia, la Olympiakos, unde a cîștiat campionatul și cupa. Apoi s-a întors în Portugalia, la Sporting Lisabona, cu care a terminat pe locul doi, performanță destul de mare de vreme ce Sporting traversa ceva probleme în eterna luptă cu FC Porto și Benfica. Și apoi a plecat la Monaco, pe care scos-o lider în grupa de Champions League din care plecase cam cu șansa a patra, după Leverkusen, Benfica și Zenit, calificînd-o în ”optimi” și fiind acum la un pas de ”sferturi”.
Așadar, Leonardo Jardim nu e chiar un oarecare. E un antrenor bun, care a avut însă ghinionul să nimerească la Monaco într-o perioadă ușor incertă. Nu pentru Principat, ci pentru finanțatorul grupării, Dmitri Ribolovlev. La Monaco se preconiza să apară un nou ”El Dorado” fotbalistic. Se preconiza doar, pentru că în cele din urmă n-a mai apărut, un divorț cu balamuc și mușchii pe care Putin și-i arată în ultimul timp reprezentînd factorii ce au dus la diluarea aproape dramatică a averii oligarhului rus. Sau, mai degrabă, a disponibilității sale de a băga bani cu nemiluita în echipa de fotbal a orașului ce-l găzduiește. Nu știu ce ar fi făcut Monaco cu James Rodriguez și Radamel Falcao, dar și cu transferuri de genul celor făcute în vara lui 2013. Poate că s-ar fi luptat și pentru titlu în Ligue 1. Știu însă că după victoria de la Londra, avînd la dispoziție o echipă cu mulți tineri, Jardim a intrat abrupt pe etajul destinat antrenorilor cu personalitate.
Nu se poate spune că Leonardo Jardim i-a aplicat o lecție din punct de vedere tactic lui Arsene Wenger. Ar fi cred prea mult. Wenger a avut și el probleme de lot și mari dificultăți în a crea o formulă de start echilibrată. I-au lipsit oamenii de la mijloc, oamenii de meserie, nu cei de conjunctură. Măcar cu unul dintre mijlocașii săi centrali disponibil, poate că jocul lui Arsenal s-ar fi legat altfel. Un joc care, paradoxal, n-a fost chiar atît de rău precum ar putea spune rezultatul final al primei manșe. Pînă la golul de 0-1, Arsenal și-a creat o sumedenie de ocazii, iar Monaco nu se arăta capabilă să iasă din propria jumătate. Ordonată în apărare, ca de obicei aș zice, gruparea monegască părea puțin preocupată de faza de atac. A venit însă golul lui Kondogbia și lucrurile au început să se precipite pentru Arsenal. Jucătorii lui Wenger, aș zice că și Wenger însuși, s-au prăbușit complet la acea ocazie imensă ratată de Giroud. De atunci, Arsenal a fost o harababură tactică, plecată și din schimbările antrenorului, dar și din dispariția completă a lui Ozil. Ceea ce se întîmplă cu acest băiat e un mister. De unde la momentul achiziției sale, în septembrie 2103, mă întrebam dacă această lovitură de forță dată de Wenger îl va ajuta să reintre în lupta pentru titlu în Premier League, acum mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine pentru Ozil să plece în vară, ca să nu se irosească definitiv. Se pare că Anglia și Londra nu-i priesc lui Ozil, din mai multe puncte de vedere, nu doar cel sportiv.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Revenind la Monaco, citeam pe twitter opinii în timpul meciului cum că ar fi un soi de Grecia de la Euro 2004. Aș zice că se apropie ca organizare, ca disciplină tactică, dar cred că Jardim are la dispoziție și ceva fotbaliști tehnici, pe care Otto Rehhagel nu-i prea avea la Grecia sa. Mă refer la Moutinho, al cărui joc a fost minunat și despre care, văzîndu-l, nu pot să nu mă întreb, ca pe vremuri, ce-a făcut el în ultimii 5 ani, pe unde a umblat? Apoi ar fi acest uluitor Anthony Martial, pe care Monaco a dat 5 milioane de euro ca să-l disloce de la Lyon (mare greșeală a celor de la Lyon) și despre care mulți spun că seamănă cu Henry, dar pe care eu l-aș asemui mai degrabă cu Kanoute, din epoca de aur a Sevillei. Plus Ferreira-Carrasco, Bernardo Silva și Kurzawa, toți cu probleme fizice înainte de Londra. Plus Toulalan, a cărui revenire în meciul retur e cea mai bună veste posibilă pentru Leonardo Jardim.
Despre Arsenal și Wenger prefer să vorbim după retur. Ca și despre evoluția generală a echipelor din Anglia în competițiile europene, extrem de bizară totuși. În precedentul editorial de pe aces blog scriam că Barcelona e capabilă, prin stilul de joc, prin stilul antrenorului și prin slăbiciunile evidente pe care le arată, să rateze calificarea în returul cu Manchester City. Aș zice că și Arsenal e într-o situație similară, dar cu consecințe inverse. prin stilul său de joc, prin stilul lui Wenger, inclusiv prin slăbiciunile pe care le are, Arsenal e unica echipă din Anglia capabilă să dea trei goluri în deplasare. Inclusiv pe terenul unui adversar care a luat doar două goluri în 7 meciuri de Champions League.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
”Bayern obișnuiește să tragă cu o bazooka în vreme ce noi trebuie să folosim arcul cu săgeți”. Cam așa se exprima nu demult Jurgen Klopp, analizînd raportul de forțe din Bundesliga. Cam înainte ca Bayern să-i ia două dintre cele mai ascuțite săgeți pe care le avea în tolbă, pe Gotze și Lewandowski. Klopp a mers mai departe și-n aceste condiții, a căutat în tolbă și a găsit alte săgeți. Unele săgeți au mai avut ceva probleme la textură, pe care a Klopp izbutit cum-necum să le repare, chit că a avut nevoie de timp și multă transpirație pentru asta, pentru altele caută încă soluția reparatorie, cazul lui Gundogan, a cărui accidentare începe să devină la fel de misterioasă ca un Dosar X. Borussia a mers mai departe pentru că Jurgen Klopp a putut s-o facă. Poate că alții în situația lui ar fi ridicat mîinile, s-ar fi predat și ar fi răspuns chemărilor ce-i vin din toate părțile, dinspre cluburi ce folosesc același arsenal ca Bayern. Deocamdată, și întăresc acest cuvînt, deocamdată Klopp își menține iluziile intacte, astfel că puterea sa de muncă și de regenerare se mențin în aceleași limite.
Mai spunea Klopp acum ceva vreme următoarele: ”Aș vrea ca Borussia să-și construiască un stil, să devină o forță, astfel ca adversarii să spună „uff, jucăm cu Dortmund, ce greu o să ne fie!„”. Asta i-a ieșit lui Klopp, nici un antrenor nu stă foarte liniștit atunci cînd trebuie să joace cu Borussia Dortmund. Wenger n-a fost cu siguranță linștit, chit că-n sezonul trecut bătuse la Dortmund. O făcuse însă cu un stil de joc bizar pentru Arsenal, ultradefensiv, cu echipa apărîndu-se în propria jumătate. Circumstanțele erau un pic altele, căci grupa era infinit mai grea, iar victoria la Dortmund era la acel moment un soi de obligație pentru Arsenal. Acum, cu o grupă mai lejeră, din care Borussia și Arsenal n-ar trebui să aibă emoții ca să se califice în primăvară, Arsenal a căutat să joace în Germania cu stilul său obișnuit, încercînd să tranșeze totul pe cartea posesei. Posesia a avut-o mai bună, ce-i drept, însă dacă priviți statistica veți observa niște cifre uluitoare în dreptul nemților, 15 șuturi pînă la pauză, majoritatea rodul acțiunilor de contraatac.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În momentul de față, aș fi de acord cu Guardiola, care a spus că Borussia e echipa cu cel mai productiv contraatac din Europa. La fiecare minge recuperată se crează spații de pătrundere, ceea ce generează ocazii de gol și, într-un final, goluri. Pentru asta e însă nevoie de o presiune constantă și judicios realizată pe posesia adversarului. Pressingul nu se face de dragul de a-l face, ci cu rolul de recupera mingea și a declanșa reacția. Pentru asta e nevoie de o excelentă pregătire fizică, responsabilă poate și pentru desele accidentări din lot. Dar și de o excelentă pregătire tactică. Jucătorii lui Klopp par a avea în minte ce trebuie făcut imediat ce mingea e recuperată, pașii care trebuie urmați, ca la un manual cu proceduri. Așa ceva nu cred să existe, cred însă că Jurgen Klopp insistă mult pe acest aspect la antrenamente. Jocul fără minge al oamenilor săi de atac decurge ireproșabil, felul în care ei fac pressingul și apoi se poziționează pentru a fi gata de reacție îi transformă, de fapt, în primii oameni cu sarcini defensive. Spunea Johan Cruyff că apărătorul său numărul unu în perioada de glorie a ”Dream Team-ului” catalan era Romario. Cam așa merg lucrurile și la Dortmund. Iar Klopp beneficiază aici și de știința tactică a lui Immobile, deprinsă în atîția ani de Serie A. Acolo tactica e primul plan, iar fotbaliștii veniți din Italia către alte campionate beneficiază de aceste calități. Se adaugă aici și viteza lui Aubameyang, care poate nu e Gotze, dar oferă prin această calitate pe care o are foarte multe variante pentru colegii săi.
Borussia va fi o echipă de urmărit în acest sezon. În Bundesliga e singura pietricică din pantoful pe care Bayern l-a pus pe gîtul campionatului german. Meciurile directe cu echipa lui Guardiola vor fi un spectacol, iar Borussia poate cîștiga ambele manșe. Pe ansamblul competiției însă va fi greu pentru săgețile lui Klopp să concureze cu batalionul de bazooka al lui Guardiola. Doar în meciul cu Arsenal, Borussiei i-au lipsit poate cei mai importanți oameni, Reus, Hummels, Gundogan. Lotul pe care-l are acum la dispoziție Klopp e mult peste cel de anul trecut, dar rămîne inferior celui pe care-l are Bayern. În Champions League însă, din februarie, cu un culoar favorabil, e posibil orice. Poate nu o nouă finală, dar niște meciuri demne de această competiție sigur vom avea de la Borussia.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Cît despre Klopp, am spus mai demult că e un antrenor foarte bun, dar încă n-a ajuns un antrenor mare. În opinia mea, un antrenor mare e cel care leagă titlurile interne de cele internaționale. Klopp are două campionate luate cu cu Borussia, într-o perioadă de frămîntări la Bayern, și finală de Champions League cu, poate, cea mai bună echipă din istoria Borussiei. Probabil că va ajunge antrenor mare atunci cînd va face pasul spre un alt etaj al fotbalului. Ceva mă face să cred că după ce se va fi terminat experimentul Guardiola, Bayern își va îndrepta atenția spre Klopp. E o soluție mult mai naturală, mult mai germană.
Deocamdată, Klopp merge mai departe. Și Borussia la fel. Cîtă vreme cîrmaciul e acolo, corabia poate ieși din orice furtună.
P.S. După Borussia-Arsenal de marți, am o dilemă: Ce se întîmplă cu Ozil. Știe cineva pe unde e? Că în jocul lui Arsenal nu prea apare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
A fost un sfîrșit de săptămînă cu multe momente importante, ce ar merita semnalate și comentate pe larg, fiecare în parte. Fiind multe însă, iar spațiul și timpul limitate, o să încerc să punctez cîte ceva din ce mi s-a părut mie interesant, din punct de vedere fotbalistic, în acest week-end. Am spus din punct de vedere fotbalistic, pentru că din punct de vedere sportiv evenimentul a fost, e limpede, finala Campionatului Mondial de baschet. Am urmărit printre picături momente din SUA-Serbia, nu sînt un specialist în acest sport, dar mi se pare că atît timp cît SUA va participa la turneele importante, Mondial sau Olimpiadă, cu jucători ce vin din NBA, titlul e deja decis și mai rămîne de aflat cine sînt echipele ce vin pe locurile doi sau trei.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Despre fotbal acum. Încep cu Real Madrid-Atletico, de sîmbătă. Din nou Atletico a cîștigat și mi se pare că Real începe să dezvolte un soi de complex, de genul celui pe care l-a avut Atletico timp de atîția ani. Am remarcat un lucru după terminarea meciului. De fapt, mi l-am reamintit. Anume că memoria în fotbal nu există. Și că, din nou, se confirmă teoria pe care eu am auzit-o la Mircea Lucescu înainte de 1989 (într-un interviu pe care l-a dat unei reviste cum rar găseai pe atunci, care nu mai știu cum se numea dar parcă știu că era editată de clubul Sportul Studențesc) și care mi-a rămas de atunci în cap: ”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat!”. Teoria, în cazul de față, se referă la Carlo Ancelotti.
La finalul lunii mai, Ancelotti era un erou. Era ”cel mai cel” dintre antrenori, cea mai bună decizie luată de Florentino Perez, omul potrivit la locul potrivit, bla, bla, bla. Probabil vă reamintiți. Azi, brusc, nu mai e așa. E un incompetent, un antrenor cu decizii bizare, omul care nu l-a vrut pe Falcao și care nu știe să alcătuiască o echipă dintr-un lot de atîtea sute de milioane. Să fim serioși! Toți cei care-l contestă pe Ancelotti ar trebui privească mai atent lucrurile, să caute să înțeleagă ce se petrece acolo și de ce Real e în situația asta.
Eu am mai încercat să explic aici pe blog sau la emisiuni, multe din aceste lucruri. Ancelotti nu e mai prost antrenor azi decît era acum 4 luni. Și nici decît era acum 4 ani. Situația italianului la Real n-a fost niciodată una perfectă. Să ne amintim sezonul trecut. A venit, a semnat, a făcut ”pretemporada”, la care i-a lipsit Xabi Alonso, care era accidentat, iar despre Bale știa doar că e iminentă sosirea lui. Cînd să înceapă campionatul, și-a pierdut cel mai creativ om de la mijlocul terenului, principalul pasator. Pe Ozil. A fost extrem de aproape să-l piardă pe Xabi Alonso, ale cărui discuții cu Chelsea și cu Mourinho au fost la un pas mai mic decît vor unii să creadă să se materializeze (de ce credeți că a fost adus Illaramendi??). S-a trezit apoi cu Bale, care nu făcuse nici un fel de pregătire în vară, și cu problema portarului, aterizată din alte straturi ale clubului, pe care a reușit totuși s-o gestioneze. A fost nevoit să inventeze, căci jocul nu convingea peste măsură, și așa a ajuns să-i găsească lui Modric o poziție pe care nici Mourinho, ce insistase pentru el, n-o găsise și să-i descopere lui Angel Di Maria un loc în teren de care va beneficia echipa pe final de sezon și de care urmează să beneficieze, în viitor, Louis van Gaal.
Acum, Ancelotti trebuie să inventeze din nou. Din nou i-au plecat oameni de bază de la mijlocul terenului. I-au fost aduși alții, cu alte calități, cu alt stil, care durează pînă să se amestece cu cele deja existente în vestiar. A rămas fără Xabi Alonso, a cărui importanță la Bayern o vom descoperi la finalul sezonului, atunci cînd vom descoperi și importanța lui Fabregas la Chelsea, apropo de un alt articol de pe acest blog. Așa se explică frămîntările Realului din teren, permutările jucătorilor. Cu Atletico, i-am văzut de multe ori pe Cristiano și Bale foarte aproape unul de altul, în banda dreaptă, iar pe James Rodriguez spre stînga. Cred că ne vom mai întîlni cu astfel de experimente și nu-i exclus să-l vedem chiar pe Cristiano încercat pe poziția de vîrf de atac sau de ”9 fals”.
Așa cum spuneam și înainte de Real-Atletico de sîmbătă, Real Madrid e o echipă care poate bate pe oricine și încă la scor. Dar doar dacă are mingea. La ce jucători are, e imposibil ca ei să nu creeze ocazii de gol. Prima repriză cu Atletico a fost un exemplu. În ciuda criticilor, mie mi s-a părut că Real a jucat chiar bine. Atletico a dat un gol din corner, eterna discuție și de-o parte și de alta, dar apoi n-a mai contat pînă la pauză. Cred că Simeone, care stătea undeva sus și a văzut foarte bine jocul, a intuit ce se întîmplă. Iar schimbările pe care le-a făcut Mono Burgos, nu doar în efectiv ci și în joc, presupun că au fost indicate de Cholo. De la vestiare a apărut un Atletico mai decis să țină de minge, să construiască, renunțînd într-un fel la caracteristicile jocului său care i-au adus atîtea succese. Iar dupa ce au intrat Arda și Griezmann, jocul a aparținut campioanei Spaniei, Realul nereușind să-și creeze nici o ocazie de gol. Nici Falcao dacă era în teren nu cred că ar fi reușit mai multe, asta apropo de cei care-l fac răspunzător tot pe Ancelotti de faptul că ”El Tigre” a ajuns la Manchester United. Iar felul în care a dat gol Arda, fără nici un adversar, pe o rază de 3 metri, nici în față nici în spate, arată tuturor celor care înțeleg ceva din acest sport importanța mijlocașului închizător. Acolo ar fi trebuit să fie Xabi.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Ceva despre Manchester United acum. Am văzut în sfîrșit o victorie concludentă a echipei lui Van Gaal. S-a terminat perioada de mercato și începem să descifrăm cîte ceva din ceea ce are de gînd olandezul. Așa cum anticipau mulți, a schimbat sistemul, trecînd la un 4-4-2, în romb, cu Mata în spatele celor două vîrfuri. Van Gaal spune că a fost obligat de accidentări să recurgă la acest modul, dar eu cred că n-a mai vrut, căci putea să joace destul de simplu cu Rojo ca al treilea central, spre stînga, cu Valencia sau Rafael și Shaw în benzi, chit că, se pare, că nu-l prea place pe Shaw, și cu Blind și Ander Herrera în centru. Cred că, orgolios fiind, Van Gaal n-a vrut să pară că schimbă un sistem ce nu funcționa și a încercat să-și găsească alibiul accidentaților.
Sigur. QPR nu e un reper. Însă United a arătat chiar bine în multe momente, iar societatea pe care încep să o pună în funcțiune Blind și Ander Herrera în centru promite mult. Olandezul nu e un expert în această poziție, dar nici un novice. Știe cu mingea și are inteligență tactică, deși e un pic cam lent. Nu s-a complicat peste măsură, procentajul său de pase complete fiind foarte bun, 107 din 112, dar mai are de aprofundat într-o zonă extrem de importantă. Ander în schimb a jucat bine, avînd și multe apariții la finalizare.
M-a surprins un pic poziția lui Di Maria, spre stînga terenului. Așa cum scriam mai sus, Van Gal beneficiază de invenția lui Ancelotti, căci acum doi ani nimeni nu și l-ar fi imaginat pe Di Maria altfel decît un jucător liniar în partea dreaptă. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cu Radamel Falcao. Mie mi se pare limpede că nu era omul de care avea neapărată nevoie Manchester United și că a ajuns la această echipă din anumite circumstanțe. Între Falcao, Van Persie și Rooney e greu să-l găsești pe cel care să stea pe bancă. Nici unul nu e Welbeck, care e al treilea pariu al meu pentru acest sezon, după Xabi Alonso și Cesc Fabregas, și care, mai tînăr fiind, accepta și rolurile secundare. Mizez pe pe retragerea lui Rooney în spatele lui Falcao și Van Persie, căci Rooney e obișnuit deja să tot fie plimbat pe tot terenul. Poate e și mai bine așa pentru United, care-și asigură prezența și-n linia a doua a unui ”killer”. Sacrificat ar trebui să fie Mata, deși a jucat foarte bine cu QPR. Sigur, vorbim de formule teoretice, căci nu știu dacă într-un meci cu un rival mai complicat, să zicem Chelsea, pe 26 octombrie, Van Gaal nu va căuta să tempereze jocul recurgînd la un al treilea mijlocaș defensiv. Repet o idee spusă mai demult, cei care văd pe United campioană în acest sezon cred că ar trebui să se tempereze un pic.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Ceva, pe final, despre Milan. Aștept totuși meciul cu Juventus, de săptămîna viitoare. Milan e însă e o echipă mult schimbată față de sezonul trecut. Și atmosfera pare alta, felul în care s-au sărbătorit golurile de la Parma și, în general, felul în care s-a trăit meciul arătînd cîteva semne că Inzaghi e bine primit de vestiar. Jeremy Menez a fost omul meciului și reprezintă un punct de plecare pentru cei care caută motive de optimism în viitor. Pare că poziția sa favorită e cea de ”fals 9”, dar atunci cînd va putea juca și Torres și își va reveni și El Shaarawy cred că va fi ușor retras, în spatele lor, undeva în zona de construcție. Menez a fost implicat, mai mult sau mai puțin, la toate cele 5 goluri, astfel că poziția sa în cîmp poate varia destul. Milan are nevoie de astfel de jucători, care să rezolve meciuri, căci mai sînt multe probleme în apărare, în special în zona fundașilor centrali, compartimentul care, deocamdată, mi se pare cel mai nesigur.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE MILANULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Se spune că atunci cînd Real Madrid vrea un jucător, iar acel jucător vrea și el să ajungă la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. De regulă, de la Real Madrid puțini vor să mai plece, iar dacă o fac, vezi cazul lui Diego Lopez, o fac doar dacă sînt obligați. Însă, revenind la prima frază, dacă un jucător vrea să plece de la Real Madrid, mai devreme sau mai tîrziu lucrurile se rezolvă în direcția dorită. Ultimul pe listă, Angel Di Maria.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
>
Pînă să vedem motivele care l-ar face pe Di Maria să plece de la Real Madrid, merită să vedem felul în care e organizat clubul Real Madrid. În acest moment, Real Madrid e clubul care facturează cei mai mulți bani în fotbalul mondial. Ceva mai mult de 500 de milioane de euro e bugetul Realului pentru acest sezon, o jumătate de miliard deci, o sumă colosală, pe care acum vreo 15 ani nimeni nu o credea posibilă. Real Madrid funcționează astăzi după regulile unui club de fotbal în care partea de business e extrem de importantă, dacă nu cumva cea mai importantă. Doi oameni au în acest moment putere de decizie la Real Madrid. Președintele Florentino Perez și directorul general executiv Jose Angel Sanchez. Pe Florentino îl vedem aproape la fiecare meci. Îi cunoaștem traiectoria din ultimii ani, știm cum s-a transformat dintr-un om de afaceri puternic, la începutul anului 2000, într-un om de afaceri extrem de puternic și influent acum, după aproape 15 ani petrecuți în fotbal. Faptul că în această perioadă, Florentino a reușit să adauge cel puțin un zero, dacă nu cumva două, la cifra banilor pe care-i deține se datorează excepționalei sale capacități de a folosi fotbalul în interesul afacerilor și afacerile în interesul fotbalului. Asta nu înseamnă neapărat că, din punct de vedere sportiv, palmaresul său e formidabil, mai degrabă nu e, căci dacă ne uităm la trofeele cucerite în această perioadă și le punem în balanță cu sumele de bani cheltuite parcă era loc și de mai bine. Însă din punct de vedere al afacerii, această perioadă e clar un succes.
Pe cel de-al doilea personaj amintit mai sus, Jose Angel Sanchez, puțină lume îl cunoaște. Acesta e , de fapt, și rolul său. De a sta în umbră și a gîndi. E omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. În 2000, atunci cînd Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc acum, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre Marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Perez. Multe au fost deciziile luate de Florentino ca urmare a sfaturilor lui Jose Angel Sanchez. Ultima pare a fi vînzarea lui Angel Di Maria.
Aș face o scurtă comparație între Florentino Perez și Massimo Moratti. Spre deosebire de Moratti, care era un tip extrem de sufletist, dominat fiind de multe ori de sentimente față de jucători, pe care-i plătea regește, vezi cazul Recoba, doar pentru că avea o slăbiciune pentru ei, Perez e foarte rece și calculat. Judecă jucătorul fix ca pe un utilaj al firmei sale de construcții ACS, calculează ce cîștig îi poate aduce și ce beneficii ar apărea în urma unei cumpărări sau vînzări. Nu doar din punct de vedere sportiv, mă văd nevoit să repet acest amănunt, extrem de important și-n situația lui Di Maria. Se spune că Florentino are o singură slăbiciune, și anume Benzema, pe care el l-a vrut neapărat, din motive care multora scapă, și pentru care a insistat și insistă la nesfîrșit. Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Di Maria, mai ales la cîteva săptămîni de la acea finală de Champions League cîștigată și datorită argentinianului. La fel cum, poate, Moratti nu l-ar fi vîndut niciodată pe Ozil, care plăcea mult suporterilor. La fel cum Figo, Beckham, Ronaldo ori Zidane ar fi îmbătrînit în lotul Realului, eventual s-ar fi retras de acolo, dacă Moratti era în locul lui Florentino.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să revenim la Di Maria. De ce e vîndut Di Maria s-ar putea întreba mulți? Pentru că e o excelentă oportunitate de business. Așa cum au fost Ozil și Higuain în vara trecută. Fotbaliști care, din punct de vedere sportiv, al rolului pe care-l aveau la Real, n-ar fi trebuit, în mod normal, vînduți. Florentino n-a judecat însă din acest punct de vedere, cel sportiv, ci s-a pus exact în rolul omului de afaceri fără scrupule, care în fotbal nu prea există. Am o mașină bună, să-i zicem Di Maria, sînt mulțumit de ea, dar o am de 4 ani și începe să ceară mai mulți bani. Dincolo de asta, am cumpărători pentru ea, care-mi oferă bani frumoși, aproape dublu față de cît am dat pe ea, deși 4 ani am folosit-o din plin. Iar pe piață a apărut un model nou, James Rodriguez, care s-ar putea să-mi folosească mai mult. Plus că am avut norocul să cumpăr și o mașină de colecție, Kroos, la un preț excelent, pe care nu spream să-l obțin, dar l-am obținut pentru că vînzătorul era presat. E o paralelă cam grosieră, dar poate explica într-un fel această decizie.
Di Maria a venit în 2010 la Real, la braț cu Jose Mourinho, avînd același impresar cu el, și anume Jorge Mendes. Rețineți acest nume, vom mai discuta despre el la final. Salariul a fost de două milioane de euro. După doi ani, la insistențele lui Mourinho, el a fost dublat, ajungînd deci la 4 milioane. Acum Di Maria ar vrea 8 milioane, deși în iarnă Realul îi oferise 6 milioane și o prelungire de contract pînă în 2018. În momentul în care Di Maria, sfătuit sau nu de anturaj, a refuzat cele 6 milioane a fost clar pentru toată lumea că va pleca.
Un punct important al discuției esta dacă Di Maria ar fi meritat ca Realul să facă un efort și să urce salariul la 8 milioane. Poate că da. Felul în care a jucat în acest sezon e un argument în favoarea lui. Să nu uităm că Di Maria s-a văzut dat la o parte în vara trecută de pe extrema dreaptă pentru a i se face loc lui Gareth Bale. Cu ajutorul lui Ancelotti, care i-a găsit o poziție excelentă, Di Maria a trecut peste afront și făcut un sezon excelent, într-o zonă a terenului extrem de delicată. Poate că ar fi meritat deci încă o dublare a salariului. Asta într-un club normal, dar nu la Real Madrid.
Anul trecut pe vremea asta, Ozil era vîndut de Real Madrid către Arsenal, într-o altă operațiune extrem de profitabilă pentru madrileni. Cînd FC Porto vinde pe bandă rulantă pe sume considerabile ni se pare un lucru normal, căci așa e gestionat clubul portughez, cînd Real Madrid vinde pe astfel de sume e un mare semn de mirare, căci Real Madrid e în esență un club cumpărător, nu vînzător. În ultimul timp însă a devenit și cumpărător și vînzător. Toată lumea reclama anul trecut greșeala pe care o făcea Florentino Perez. După doar un sezon la Arsenal, Ozil e cam la jumătate din ceea ce reprezenta la Real Madrid. Deși a devenit campion mondial cu Germania și în ciuda unui început de sezon excelent. Oarecum la fel e și situația lui Higuain. Nu spun neapărat că asta se va întîmpla cu Di Maria, e bine să nu facem predicții de genul ăsta în fotbal. Dar e un aspect de luat în seamă. Deocamdată, pentru Real Madrid afacerea Di Maria e una profitabilă. Pentru Manchester United e o necunoscută, una extrem de scumpă și nu știu cît de necesară, la un asemenea preț.
În final, ma întorc la numele pe care vi l-am propus cîteva rînduri mai sus. Jorge Mendes. E cel mai important impresar al momentului, asta e limpede. Îi reprezintă pe James Rodriguez și Di Maria. Întotdeauna un agent cîștigă mai mult din transferurile jucătorilor decît din măririle de contract. Care o fi fost rolul său în convingerea lui Florentino Perez și Jose Angel Sanchez putem doar să ne imaginăm.
P.S. Despre rolul lui Di Maria la Manchester United, cu altă ocazie. Deocamdată nu mi-e clar unde va juca el în modulul pe care-l gîndește Van Gaal, căci un sistem cu 3 fundași centrali e ceva inedit pentru argentinian. În acest sistem, jucătorul de bandă deține un rol extrem de important și logic ar fi ca acolo să-l folosească Van Gaal pe Di Maria. Dar cum în ultimul sezon, argentinianul și-a arătat valorea și-n zona centrală, e posibil să-l vedem acolo.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!