Mi s-a părut destul de straniu meciul de la Dortmund dintre Borussia și Arsenal. Afișul era apetisant, două echipe cărora fotbalul spectacol nu le e deloc străin, doi antrenori cu certă aplecare spre latura estetică a acestui sport, cu fani dedicați și, deloc în ultimul rînd, cu fotbaliști capabili să ofere reprezentații memorabile. Am primit însă încă o dovadă a conceptului ce pare să guverneze fotbalul de azi, pe care toți îl au în minte, dar pe care destui se fac că nu-l înțeleg: ”Rezultatul e cel mai important”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
O să încep cu un fragment dintr-un interviu pe care Jurgen Klopp îl dădea în ”The Guardian” acum cîteva zile. „Dacă echipa Barcelonei din ultimii patru ani ar fi fost prima pe care aş fi văzut-o jucând, câştigând liniştit cu 5-0, 6-0, m-aş fi apucat de tenis. Îmi pare rău, dar este prea mult pentru mine”. Pare un atac la adresa Barcelonei, mulți s-au grăbit să catalogheze așa afirmația, deși eu unul nu-s foarte convins că l-au înțeles foarte bine pe Klopp. Ceva mai încolo o să vă ofer și o caracterizare pe care Klopp i-o făcea lui Wenger. Rămîn la Barcelona, deocamdată. Și la Borussia lui Klopp. Care s-a trezit exact în situația Barcelonei lui Guardiola cînd întîlnea Inter, Chelsea ori Real Madrid. Și nu putea să-și facă jocul obișnuit, lovindu-se de strategia, defensivă și gri, a adversarilor. Și de celebra expresie ”scopul scuză mijloacele”.
Ca și Barcelona lui Pep, Borussia lui Klopp are un stil din ce în ce mai bine cunoscut. În avancronica partidei dintre Borussia și Real Madrid, din primăvară, prima manșă a semifinalei, scriam că pe Borussia n-o prea prinde haina de favorită a unui meci. Atunci mă așteptam ca Mourinho să-i ofere lui Klopp postura de favorit și să-l invite să construiască, să atace pozițional, să ducă așadar meciul pe strada dorită de portughez. Nu s-a întîmplat așa, poate și din eroarea de așezare făcută de Mourinho, care l-a exclus practic din joc pe Ozil, punîndu-l în dreapta. Meciul a curs după cum își dorea Klopp, de unde și rezultatul final, 4-1.
Wenger n-a făcut greșeala asta. N-a făcut greșeala să atace, așa cum, poate normal find gazdă, a făcut-o la Londra. N-a făcut greșeala să ofere Borussiei meciul pe care și-l dorea. În avancronica meciului, tot aici, mă gîndeam că rezulatul de egalitate nu convine nimănui. Se pare că m-am înșelat, căci după cum s-a jucat, lui Wenger parcă-i convenea remiza, probabil avea el calculele lui. Dacă Ramsey nu marca e de presupus că meciul se termina cu o remiză albă.
Wenger a făcut cu Klopp ceea ce a făcut Mourinho cu Guardiola. Sau Di Matteo sau Hiddink sau alții. L-a invitat să atace, dar nu i-a dat nici un fel de spațiu, știut fiind că Borussia are nevoie de spații pentru ca jucătorii săi să se exprime. Ce mult i-a lipsit lui Klopp miercuri Gundogan! Ca să evite orice greșeală, orice posibilă reacție a nemților, Wenger și-a tras echipa foarte aproape de propriul careu. De pasat, jucatorii lui Wenger pasau, dar niciodată nu riscau, pasele erau ”de serviciu”, fără nici o doză de risc, iar dacă pasa către colegul cel mai apropiat nu era posibilă se apela la varianta a doua, pasă lungă pe Giroud. Așa a reușit să-și țină apărrea în zona careului propriu, să aglomereze acea zonă. Jucătorii lui Klopp au tras la poartă, au centrat, au încercat, dar pur și simplu n-au avut pe unde, mereu se găsea cineva care să respingă. ”Parcă aveau patru picioare”, se lamenta Klopp la final și zău dacă nu cumva cred că, dacă a avut vreun gînd răutăcios la adresa Barcelonei în acel interviu, el s-a întors împotriva sa.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Revin la Klopp și la acel interviu. „Pentru mine el este Sir Arsene Wenger, este cu adevărat deosebit, îl iubesc. Când urmăream meciurile ‘tunarilor’ din ultimii zece ani, ele se apropiau de perfecţiunea fotbalului, dar ştim cu toţii că nu au câştigat niciun trofeu. Îi place ca echipa sa să aibă posesia, să joace fotbal, să paseze… este ca o orchestră”. Așa vorbea Klopp despre Arsene Wenger. Sînt curios dacă-și menține opinia.
Wenger pare să-și fi dat seama că o echipă, pe cît e ea de frumoasă, nu poate cîștiga trofee dacă nu e pragmatică. Așa că la Dortmund a îmbrăcat această haină. S-a apărat mai mereu cu 10 oameni cu fața la minge, ba la final chiar cu toată echipa așteptînd atacurile gazdelor. La 0-1 a băgat doi fundași, unul dintre ei, Vermalen, fundaș central, plus pe Bendtner, astfel încît să nu aibă nici o surpriză la centrările pe sus. A fost un altfel de Arsenal, dar acest Arsenal, așa cum a fost el, a obținut o victorie de mare prestigiu, pe un teren unde greu se cîștigă. E nevoie și de astfel de partide în traiectoria unei echipe către glorie. Alții au atins această glorie bazîndu-se exclusiv pe astfel de partide, ceea ce la Arsenal, sînt convins, nu va fi cazul.
Borussia n-are deloc siguranța calificări. La Dortmund va veni Napoli, dar mai mult decît Napoli va veni Rafa Benitez, care e mai specialist decît Wenger în a proiecta astfel de partide. Borussia va întîlni pe Napoli la 3 zile după ce va da piept cu Bayern Munchen, în campionat, ceea ce nu e deloc simplu.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Înainte de primul meci dintre cele două echipe, scriam că aștept un duel apetisant. Nu m-am înșelat. Foamea de fotbal a celor care apreciază acest sport în adevăratul sens al cuvîntului, fără să fie preocupați prea tare de intrigi, polițe, frustrări și scandaluri, a fost satisfăcută. A fost un meci bun, ca un fel de mîncare pe care ne dorim cu toții să-l savurăm la un restaurant cu stele Michelin, cu ingrediente de calitate, pe care l-a cîștigat Borussia, dar la fel de bine îl putea cîștiga și Arsenal. A fost chestiune de momente, de detalii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Așa că și la Dortmund mă aștept la același scenariu. Avantajul acestei ”grupe a morții”, ca la toate grupele de acest gen, este că nu prea te poți mulțumi cu un rezultat de egalitate. Așa cum s-a întîmplat în Juve-Real. Cînd spun avantaj mă gîndesc la privitorul neutru, căruia i se oferă partide de totul sau nimic, nu neapărat de fanul uneia sau alteia dintre echipe, care privește totul cu alt ochi fiind mult mai implicat.
Calculele sînt destul de simple. Borussia, Arsenal și Napoli au toate cîte 6 puncte. Dacă Napoli bate din nou, cum ar fi normal, pe Marseille, face 9 și primește un ușor avantaj înaintea ultimelor două etape. Are de jucat cu Arsenal acasă și cu Borussia la Dortmund. De acum încolo, faceți fiecare calculele. Dacă Borusia și Arsenal fac un egal azi rămîn la 7 puncte, iar duelurile cu Napoli nu-s deloc o formalitate. În special pentru Arsenal, care trebuie să meargă pe ”San Paolo”, dar nici Borussia nu cred că privește prea lejer un meci contra echipei lui Rafa Benitez, chit că e pe teren propriu. Sigur, meciul se poate termina la egalitate. Ce-am vrut eu să spun e că nici Borusia și nici Arsenal n-ar trebui să fie mulțumite cu un punct. Discuția e pur teoretică, pentru că derularea partidei poate face ca un punct să fie catalogat drept de aur, depinde cum se desfășoară ostilitățile.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am vorbit înainte de meciul de la Londra despre laudele reciproce pe care și le-au adus cei doi antrenori. Între timp, Klopp a dat un interviu în ”The Guardian” în care și-a expus filozofia. Tot între timp, Klopp a prelungit cu Borussia pînă în 2018, ceea ce mai alungă puțin din zvonurile care vorbeau despre o posibilă plecare spre Premier League. Cu Klopp ”legat” de glie, șefii Borussiei pot privi liniștiți la viitor, chit că Levandowski va pleca, eventual chiar la Arsenal, ceea ce ar fi o mare lovitura data de Wenger, poate vor mai fi și alții, atît timp cît filozofia rămîne, tranziția e asigurată. Schimbarea unui astfel de antrenor, identificat cu clubul, poate fi traumatică, vedeți ceea ce se întîmplă la Manchester United sau la Barcelona, dacă antrenorul rămăne și-și menține ideile, e mai ușor să găsești jucători pe care să-i mulezi după ele.
S-a tot vorbit în aceste zile despre întoarcerea lui Mesut Ozil ca dușman tradițional al celor din Dortmund. Mi e pare că se exagerează nuanța. Ozil e inamicul numărul unu al Borussiei pentru că e foarte bun, e în formă și a primit acea recunoaștere la Arsenal pe care și-o dorea, acel protagonism la care tînjea. Faptul că s-a format la Schalke, inamicul numărul unu al Borussiei, nu cred că mai reprezintă ceva demn de luat în seamă. A trecut mult de atunci, iar explozia lui Ozil în Bundesliga s-a produs, aici e clar eșecul celor de la Schalke, la Werder Bremen, alături de Diego. Apoi a plecat la Real Madrid, ocazie cu care s-a văzut la față de 4 ori în sezonul trecut cu Borussia, pierzînd de două ori la Dortmund. La meciul din semifinale, toată lumea a fost de acord că Jose Mourinho a greșit plasîndu-l pe Ozil în banda dreaptă. Cel puțin la început, căci în repriza a doua Ozil a revenit în zona centrală, dar a fost foarte bine închis de Gundogan.
Acum, Gundogan nu va juca. Iar Wenger nu va face, sînt convins, greșeala lui Mourinho. Dileme prea multe nu cred că are, mai ales că lipsește în continuare Flamini, pe care alsacianul îl vede o piesă foarte importantă în angrenajul său. Miza este în permanenta asociere în teren pe care o încearcă Ozil cu Santi Cazorla și Rosicky, dar și felul în care va răspunde acestor asocieri Olivier Giroud. În condițiile în care va lipsi Hummels, Giroud poate produce daune apărătorilor centrali ai Borussiei, căci Sokratis Papastathopoulos nu e doar un nume greu de pronunțat pentru comentatori ci și un fundaș central o clasă sub Hummels.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Puține meciuri se anunță mai apetisante în această fază a grupelor decît dubla dintre Arsenal și Borussia Dortmund. Sînt două echipe frumoase, estetice, care-și propun să cîștige jucînd frumos, atractiv, plăcut ochilor celor care privesc, fără să apeleze la tactici cenușii, ce au ca bază scuza eternă cum că rezultatul e cel mai important. N-am nici un dubiu, Arsenal-Borussia și Borussia-Arsenal vor fi două meciuri foarte frumoase, singurul meu regret vine din faptul că sînt în același timp cu meciul Stelei, dar și cu un clasic al Ligii Campionilor precum Milan-Barcelona. Cred că varianta cea mai potrivită, la care aș apela și eu dacă n-aș avea de comentat și aș fi liber să aleg, e privitul în paralel a celor trei meciuri. Nu e același lucru ca privitul cap-coadă al unui joc, dar o partidă pe televizor și alte două pe computer (funcționează, credeți-ma, am experimentat eu de pe www.digisport.ro, evident doar pentru abonații RCS-RDS) garantează ideea că nu veți scăpa nimic important din cele trei meciuri.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cea mai frumoasă caracterizare a meciului de la Londra a fost făcută de Jurgen Klopp. ”Dacă ar trebui să cumpăr bilet la un meci de fotbal, la meciul ăsta aș cumpăra”, a spus el și sînt de acord sută la sută. Si eu dacă mi-ar fi permis timpul și bugetul aș fi căutat bilet la meciul ăsta. Mai mult decît la cel retur, căci Londra compensează, ca oraș turistic incomparabil cu Dortmund-ul, atmosfera mai frumoasă de pe stadionul Borussiei.
Problema pentru Klopp e că va sta în tribună, ca orice spectator de lux. Va avea loc bun, sînt convins. E încă suspendat după ieșirea de la Napoli, dar lucrul ăsta nu pică deloc bine echipei, care ar fi avut nevoie de antrenor pe bancă. Chit că înlocuitorul lui Klopp din seara asta, Zeljko Buvac e un chiar un selecționer, al echipei naționale a așa numitei ”Republica Srbska”, enclava sîrbească de pe teritoriul Bosniei, echipă ce încă nu s-a adunat pentru vreun meci amical, dar speră s-o facă la finalul anului și să conteze pe Ibrahimovici, Marko Marin și Subotici, printre alții. Buvac însă nu e Klopp, iar prezența antrenorului pe bancă e importantă la un astfel de meci.
Pentru că, da, e un meci extrem de important pentru Borussia. La începutul sezonului, scriam tot aici că mă tem pentru Arsenal că nu va ieși din această ”grupă a morții”. Scriam înainte să înceapă meciurile și înainte ca Arsene Wenger sa reușească să pună la treabă lovitura ultimilor ani pe piața transferurilor, aducerea lui Mesut Ozil. Arsenal s-a schimbat mult față începutul sezonului în Premier League, iar calendarul, din punctul ăsta de vedere nu ajută pe Borussia, care are 3 puncte, ca și Napoli, numai că Napoli întîlnește echipa, aparent, mai slabă a grupei, Marseille și se poate desprinde decisiv. O dublă cu Arsenal poate fi pentru Borussia inclusiv una de zero puncte, dar și de 6 puncte, căci e totul e posibil între două echipe care trag, de regulă, cartea atacului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Vorbind strict de meciul de azi, sînt două absențe importante: Flamini, la Arsenal, și Gundogan, la Dortmund. Mai 
importantă mi se pare cea a lui Gundogan, care-l obligă pe Klopp să-l folosească pe Nuri Sahin. Gundogan domină centrul terenului cu viziunea sa, în vreme ce Sahin pare extrem de departe de cel care strălucea în anului primului titlu pentru Borussia. Sahin e mai lent decît Gundogan, chiar dacă ușor mai tehnic, dar conexiunea dintre Gundogan și Lewandovski la pasele lungi e mai greu de realizat de Sahin.
În ceea ce-l privește pe Wenger, el îl va înlocui pe Flamini, cu Ramsey, pe care-l va trage lîngă Arteta. Tot răul spre bine, s-ar putea spune, căci așa e posibil să prindă loc în primul ”11” Santi Cazorla, iar ceea ce pot face împreună pe teren Santi Cazorla și Ozil e întotdeauna un pericol. Numai că, probabil, Wenger are și el un mic stress, căci retragerea lui Ramsey va expune puțin banda sa dreaptă, adică exact acolo unde Borussia e mai periculoasă, cu Schmelzer, Reus și Mkhytarian trăgîndu-se foarte des acolo.
Echipa care va primi gol va fi extrem de expusă în minutele care vor urma, pentru că pe spații libere și Borussia și Arsenal sînt letale. Fiecare dintre cei 4 jucători care stau în fața mijlocașilor închizători, și la Arsenal, și la Borussia, vor fi o teroare pentru apărătorii adverși.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Arsenal-Napoli mi se pare, am zis și în avancronica de la Steaua-Chelsea, meciul zilei de azi în Champions League. Vorbim de așa numita ”grupă a morții”, în care orice punct cîștigat e prețios și în care, în contrapartidă, orice punct pierdut îndepărtează ușor perspectiva calificării.
Că e o grupă tare nu mai încape dubiu. E suficient să vedem pozițiile pe care le ocupă Napoli, Arsenal, Borussia și Marseille în campionatele lor interne. Învinsă la Napoli, Borussia are un pic de șansă, căci dacă juca în această rundă cu Arsenal putea avea mari probleme, în condițile absențelor cu care se confruntă. Marseille e însă un etaj mai jos decît Dortmund, iar liderul din Bundesliga poate bifa azi primele trei puncte din Liga Campionilor.
La Londra în schimb e altă poveste. Napoli a arătat bine în acest început de sezon. Dacă nu era acel egal cu Sassuolo arăta perfect. Iar Rafa Benitez îl știe bine pe Wenger, din perioada Liverpool și din perioada Chelsea. Nu l-a bătut pînă acum pe terenul lui pe alsacian, iar asta sigur îl motivează extra. Dincolo de joc, Napoli a arătat în meciurile importante că poate să-și schimbe registrul în funcție de adversar. Benitez e cunoscut pentru felul în care pregătește astfel de meciuri, pentru felul în care stabilește tactica în funcție de calitățile și defectele adversarului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cu Borussia, în prima etapă a Ligii, Napoli a stat în terenul său, a înghesuit zona centrală și nu le-a permis nemților să intre pe acolo, pe unde ei prefereau, oferindu-le în schimb zonale laterale. Cu Milan, Benitez și-a urcat echipa cîteva zeci de metri mai sus, blocînd astfel faza de construcție a milanezilor, despre care toată lumea știe că-i greoaie. Normal ar fi ca la Londra să se repete tactica din meciul cu Borussia, poate nu atît de jos, dar nici atît de sus ca împotriva lui Milan. Pe undeva pe la jumătate, căci dacă-i lași pe mijlocașii lui Wenger prea aproape de careul propriu se poate întîmpla orice, iar te duci prea sus în pressing echipa devine lungă și apar spațiile între linii, pe care abia le așteaptă Ozil.
În jurul germanului e construit noul joc al lui Arsenal. În condițiile numeroaselor absențe din lot, Wenger va apela din nou la tînărul Serge Gnabry, despre care am mai pomenit pe acest blog, în zona din dreapta, ocupată în mod normal de Walcott. Wilshere va fi tras spre stînga, căci lipsesc și Podolski și Santi Cazorla. Mai în spate, Arteta abia a revenit și nu cred ca va risca Wenger cu el, așa că logic ar fi să joace Flamini și Ramsey. Marea problemă a construcției la Arsenal e apărarea, unde Mertesacker și Koscielny nu au abilitatea tehnică de a începe cu pase curate fazele. Dacă vor reuși să-i preseze astfel încît să-i oblige să iasă cu pasă lungă sau, și mai rău, să greșească, oamenii lui Benitez pot da lovitura.
La Napoli, Higuain și Albiol sînt anunțați ca incerți. Nu cred însă că vor lipsi. Mă gîndesc dacă nu cumva Rafa Benitez va încerca să joace de la început așa cum a terminat meciul de campionat de la Genoa. Cu o linie de 3 mijlocași centrali, cei trei elvețieni, Inler, Behrami, Dzemaili, unul lîngă altul, pentru o densitate mai mare în raza de acțiune a lui Ozil. Caz în care, din formula de start ar pica Insigne sau Callejon. Lui Benitez îi va lipsi Maggio, va juca în locul lui Mesto, ceea ce poate fi o problemă pe faza ofensivă în acea zonă, astfel că acolo e nevoie de un om care să alerge mult, să coboare mult și să facă ambele faze.
Pentru ambele echipe, victoria e ideală. Ar face 6 puncte și ar privi mai liniștite duelurle ce vin. Pentru Arsenal, în special, victoria e vitală, căci urmează dubla cu Dortmund, în vreme ce pentru Napoli, care are de jucat cu OM, primul meci acasă, mi se pare că și un egal e foarte valoros.
Arsenal e lider în Anglia. Are 8 puncte peste Manchester United, 5 puncte peste City, 4 puncte peste Chelsea și două peste Tottenham și Liverpool. După eșecul cu Aston Villa din etapa inaugurală, nu puțini au fost cei care vedeau un sezon vecin cu dezastrul pentru ”tunari”. A venit însă transferul lui Mesut Ozil, mutarea ultimilor ani pentru Arsenal, și lucrurile au început să se schimbe în bine. Deși Arsenal n-a jucat deocamdată cu marile favorite, exceptînd poate derby-ul cu Tottenham, lumea a început să privească altfel echipa lui Wenger. Și să-și pună întrebarea, ”oare e posibil?”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cînd a fost transferat Ozil, mă întrebam tot aici dacă neamțul va ajuta Arsenal să intre în lupta pentru titlu. Am fost sceptic atunci, mai sînt și acum. Si acum sînt de părere că nu Ozil era omul care îi lipsea în primul și-n primul rînd lui Wenger, însă nu pot să nu remarc că după venirea sa imaginea echipei s-a schimbat mult. Echipa pare mai liniștită lăsînd pe umerii lui Ozil sarcina ultimei pase, nu mai există acel sentiment de stres pe care-l observam de multe ori, căci Arsenal desena frumos, dar nu concretiza. Ozil s-a acomodat surprinzător de repede, ba parcă și Olivier Giroud a început să fie mai precis la momentul finalizărilor.
Aici vedeam eu poziția ce trebuia întărită, cea a omului de gol. A simțit asta și Jose Mourinho, care nu l-a mai lăsat pe Demba Ba să semneze cu Arsenal, în ultimele ore de mercato, deși totul era pus la punct în acest sens, ba chiar, se spune, jucătorul făcuse inclusiv vizita medicală. Mourinho a intuit că avînd un jucător de ultimă pasă ca Ozil, un marcator ca Demba Ba poate face din Arsenal un rival de temut în lupta pentru titlu. Încă mai cred că în iarnă, cînd se va redeschide mercato, Wenger va căuta să-și întărească această poziție.
Revenind la Arsenal, la poziția sa și la lupta pentru titlu, marele avantaj al ”tunarilor” poate fi, paradoxal, prezența lui Wenger pe banca tehnică. ”The last man standing”, scriam acum ceva vreme despre alsacian, devenit, după retragerea lui Sir Alex și mutarea lui Moyes la United, cel mai longeviv manager din Premier League pe banca unei singure echipe. Se spune că Ozil a ales Arsenal și nu PSG tocmai pentru posibilitatea de a lucra cu Wenger. În condițiile în care United, City și Chelsea au schimbat antrenorul, iar la Tottenham au venit extrem de mulți jucători noi, stabilitatea din punct de vedere al băncii tehnice pe care o are Arsenal e clar un avantaj. În aceeași situație e și Liverpool, poate nu întîmplător a doua echipă din fruntea clasamentului. Nu există nici un fel de schimbare de tactică, de strategie de joc, de discurs, nici măcar de preferințe față de unul sau altul dintre jucători, așa cum e la cele amintite. Arsenal joacă același fotbal de anul trecut, de acum doi ani, de acum trei, există acele automatisme de care toată lumea vorbește, jucătorii îl știu pe Wenger, iar Wenger îi știe pe jucători. Știe ce să le ceară, unde să-i așeze, cîte minute să le dea și împotriva cui. Ceea ce la City, United sau Chelsea încă nu se întîmplă, căci noii antrenori au nevoie de timp pentru a cunoaște perfect toate aceste date.
Din punct de vedere al lotului, Arsenal e clar sub City, Chelsea sau United, în această ordine. Însă acest avantaj oferit de Wenger nu e de neglijat. Care Wenger, iată, merge pe linia sa obișnuită, și propune un alt nume pentru Premier League, dar și, eventual, pentru ”naționala” Germaniei: Serge Gnabry. Abia a împlinit 18 ani, și deja e cel mai tînăr debutant din istoria lui Arsenal, căci Wenger l-a aruncat în luptă încă in octombrie anul trecut, în Premier League și Champions League. La prima vedere pare fratele lui Alex Oxlade-Chamberlain, dar nu e cazul, căci e născut la Stuttgart, din tată ivorian și mamă nemțoaică. Titular în premieră cu Stoke, în etapa trecută, Gnabry a repetat prezența în primul ”11” și la Swansea, făcînd încă un pas înainte, marcînd primul său gol pentru Arsenal. Primul al partidei, foarte important așadar, căci jocul era mai degrabă închis, puțin spectaculos, dar asta din vina celor de la Swansea, a lui Laudrup mai degrabă, care a tratat extrem de fricos acest meci cu Arsenal.
Gnabry pare mai bun decît Oxlade-Chamberlain. Stă mai bine din punct de vedere tactic, folosește la fel de bine ambele picioare, e riguros și nu se atuncă orbește în atac, stă aproape de fundaș și verticalizează atunci cînd e cazul. E un cîștig, în condițiile unui lot mai puțin populat, numeric, dar mai ales valoric. Poate aduce acea concurență benefică, fără de care nu există progres, și care poate ajuta enorm pe Arsenal.
Deocamdată e devreme să tragem concluzia că Arsenal e intrată în lupta pentru titlu. dar, văzînd problemele cu care se confruntă celelalte, pare momentul cel mai bun din ultimii ani.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Rămîn la Premier League pentru că sîmbătă s-a jucat Tottenham-Chelsea. Un meci bun, fără să fie colosal ca altele, dar cu acel ritm de Premier League ce ține din primul pînă în ultimul minut. Cu două reprize complet distincte, cu un Mourinho ce pare să-și fi dat seama că Mata nu e genul pe care să-l marginalizezi din cine știe ce motive, de orgoliu sau tactice. Și cu un Chiricheș doar rezervă, deși orizontul de așteptare, după debutul rezonabil din Cupa Ligii, era mare.
Deocamdată, Chiricheș nu mi se pare apt pentru un meci de o asemenea intensitate. Mai mult ca sigur îl vom vedea joi în Europa League. Cu Chelsea, Villas Boas a apelat la Dawson și Vertonghen. Mult mai experimentați, mult mai obișnuiți cu adversari ce uzează de toate mijloacele. Am văzut, de exemplu, un Fernando Torres extrem de motivat, cu resurse pe care nu i le bănuiam. Poate că citise presa spaniolă de sîmbătă, care vorbea de interesul spaniolilor pentru selecționarea în ”La Roja” a lui Diego Costa. Al cărui meci, cîteva ore mai tărziu, pe ”Bernabeu”, a fost enorm. Nu știu în ce măsură Chiricheș ar fi făcut față, deocamdată, unui asemenea duel, căci Torres a împărțit coate cu o generozitate de care nu-l credeam în stare. Cei care se așteaptă ca fostul stelist să devină titular indiscutabil ar trebui să facă exact asta, să mai aștepte. Chiricheș va avea opțiunile sale, căci meciuri sînt destule și vor apărea și probleme de lot la Tottenham, dar eu îi socotesc titulari indiscutabili, nu doar la Spurs, în general, pe cei care sînt aleși să joace în derbyuri, în meciurile cu miză mare, care contează,cei ce sînt aleși să joace în condițiile în care nu există probleme de lot. Cred că pentru Chiricheș, pe care s-au plătit bani frumoși, aceste ultime luni ale lui 2013 sînt doar de acomodare.
Ceva și despre Chelsea. Vine la București într-un moment de oarecare liniște după acest egal cu Tottenham. E totuși un punct scos pe terenul unei echipe bune, posibilă rivală la titlu sau la Champions League. Au fost două reprize distincte, a doua mult mai bună, atunci cînd Mourinho a și schimbat sistemul tactic. Începuse, surprinzător pentru el, cu un 4-4-2, cu Oscar ca pereche a lui Torres în ofensivă, pe post de număr 10 cu libertate de mișcare. Încă nu înțeleg de ce-l vede Mourinho pe Oscar drept decarul său, cînd are în echipă un decar adevărat, pe Mata.
Cu Oscar peste tot și pe nicăieri, Chelsea a avut mari probleme în prima repriză. Tottenham a acționat foarte bine între liniile sale, iar tranziția de la apărare la atac n-a avut de cine să fie realizată, căci Oscar se poziționa mai aproape de Torres decît era cazul, iar Hazard ajungea greu în posesie. La pauză, Mourinho a corectat, revenind la așezarea din sezonul trecut, despre care se spunea că era impusă de Roman Abramovici: Oscar, Mata și Hazard în spatele lui Tores și în fața lui Ramires și Lampard. Lucrurile s-au reparat și cred că dacă Torres nu cădea pradă excesului de zel și nu era eliminat, Chelsea putea chiar cîștiga.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:
Termin cu Manchester United. Mai multe decît după derbyul cu City nu prea am de adăugat. Poate doar o glumă pe care am primit-o de la un prieten din Anglia, mare fan al lui Manchester United: ”11 ani s-a chinuit David Moyes să aducă pe Everton peste Manchester United la 1 octombrie. În sfîrșit, a reușit”. E o glumă cam amară, dar adevărată.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
P.S.
Acest text se adresează, așa cum se vor adresa și cele care vor urma avînd ca temă campionatul Angliei, celor care au capacitatea de a înțelege că blogul meu nu are nici o legătură cu televiziunea care va transmite sau nu Premier League. Cei care nu înțeleg asta și continuă să-mi pună obsesiv aceeași întrebare vor primi în continuare același răspuns: NU ȘTIU pentru că nu e treaba mea.
În mod normal aș fi început cu Real Madrid. Așa e firesc, indiferent de ce zic și gîndesc unii. Real Madrid e Real Madrid, orice înfrîngere de genul ăsta, într-un derby de genul ăsta, ar trebui tratată din punctul de vedere al echipei cu mai mare impact mediatic. Iar asta e Real Madrid.
N-o s-o fac însă. Despre Real, ceva mai încolo. Deocamdată, să-i dăm lui Atletico prim-planul pe care-l merită. Am spus la finalul meciului de pe ”Bernabeu”, pe care l-am comentat, că mi se pare că Atletico e cea mai bună echipă a Spaniei în acest moment. Am stat apoi și m-am gîndit dacă nu cumva m-am grăbit, dacă nu cumva m-a luat valul unui meci foarte bun, la care crește și adrenalina comentatorilor, nu doar a celor din stadion.
Nu cred însă că am greșit. Atletico e la cel mai bun start din istorie. E la egalitate de puncte cu Barcelona în fruntea Primerei Division, la 5 puncte de Real sînt ambele, doar că spre deosebire de catalani echipa lui Simeone parcă joacă altceva. Nu mă refer la valoarea estetică a fotbalului prestat, ci la efectivitate. Atletico joacă fix ce știe și știe ce joacă. La Barcelona încă ideile nu sînt clare, ori e tiki-taka, ori e fotbal vertical, ori e posesie, ori e apărare cu contraatac. La Atletico nu-i așa. Stilul se menține, iar asta se întîmplă pentru că pe margine Simeone se agită ca un jucător în plus. Am vrut să scriu ca un leu în cușcă, numai că eu, sincer, n-am văzut niciodată leii agitîndu-se în cuști, la toate grădinile zoologice la care am fost, și am fost la cîteva prin Europa, bieții regi ai animalelor păreau la fel de plictisiți precum bugetarii de pe la noi, așteptînd mîncarea fix ca bugetarii de la noi salariul.
Să revenim la Atletico. Și la derby. 13 de ani de așteptare, 13 de ani în care fanii lui ”Atleti” și-au înghițit dezamăgirile, au digerat umilințele și au mestecat de multe ori în gol așteptînd o soartă mai bune. Care, iată, a venit. ”Se caută rival demn pentru un derby decent”, acesta era mesajul pe care suporterii Realului îl afișau ostentativ în toată această perioadă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Azi, Atletico e un rival mai mult decît demn. Eu nu-mi aduc aminte de un meci al Realului pe teren propriu în care spectatorii de pe ”Bernabeu” să nu palpeze nici măcar un minut senzația unei posibile victorii. Nici măcar la eșecurile cu Barcelona, din perioada Guardiola, nu am simțit așa ceva. Sigur, scorul final putea fi altul, putea fi egal, chiar în favoarea Realului cu un ajutor divin, dar ar fi fost mincinos. De fapt, și acest 0-1 e un pic mincinos, mult mai aproape de adevărul din teren era un 0-3.
Despre Diego Simeone am mai vorbit. Despre Diego Costa, nu prea. Cred că o vom mai face. Spaniolii se gîndesc să-l selecționeze în ”La Roja”, iar asta spune multe. Imaginea pe care o lasă Diego Costa nu te invită la prea multe idei pozitive, frumoase. Și asta pentru că Diego Costa nu e vreun frumos. Dimpotrivă, e mai degrabă urît, cu aerul său de bătăuș de cartier, de bodyguard de discotecă. Nu e un dandy în nici un caz. E însă un luptător, un luptător care nu ezită să-și folosească toate armele din dotare, unele dincolo de regulament, dar un fotbalist care termină fiecare meci stors de puteri după zeci de sprinturi, plin de vînătăi după zeci de coate pe care le-a încasat, dar cu siguranță mulțumit că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru victoria echipei sale.
În jurul lui Diego Costa a construit celălalt Diego, Simeone, acest nou Atletico, rămas oarecum lipsit de un punct de referință după plecarea lui Radamel Falcao. Diego Costa s-a multiplicat pe ”Bernabeu”, a fost pe tot terenul și cred că fanilor Realului le-a trecut pentru o clipă prin minte că are un frate geamăn care a intrat și el pe teren. Cînd stătea în umbra lui Falcao, Diego Costa era de multe ori superficial, suficient. Acum, în condițiile în care David Villa, chit că are un CV uluitor, e mai degrabă un soi de anti-star, Costa a preluat conducerea echipei, e terminația lui Simeone în teren.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:
Să analizăm puțin derbyul! Simeone și-a făcut perfect temele, la fel cum și le făcuse și pe ”Camp Nou”. O echipă atît de scurtă precum Atletico rar am văzut. Jucătorii parcă sînt legați cu o sfoară, atît de disciplinat se realizează bascularea înainte-înapoi sau stînga-dreapta, în funcție de cum manevrează mingea adversarul. Aproape întotdeauna jucătorul Realului cu mingea la picior era în inferioritate, un doi contra unu sau chiar trei contra unu care făcea imposibilă progresia. În timpul meciului, senzația a fost că David Villa n-a fost în apele lui. Însă ”El Guaje” a făcut un joc de echipă admirabil, a jucat departe de careul advers, a fost un mijlocaș în plus, asigurînd densitate mereu în linia mediană, lăsînd atacul pe umerii puternici ai lui Diego Costa. Mie David Villa mi-a adus aminte în acest meci de Samuel Eto`o de la Inter-ul lui Mourinho, cînd se sacrifica pentru echipă jucînd în bandă și fiind extrem de disciplinat. Dacă Mourinho l-a convins pe camerunez să joace așa, iar Simeone a făcut același lucru cu Villa, putem trage, folosind regula de trei simplă, concluzii.
Nici în partea a doua, cînd a intrat Bale și Realul a început să atace pe benzi lucrurile nu s-au schimbat. Cei doi fundași centrali s-au apropiat de laterali și au creat aceeași superioritate. Mutarea părea riscantă în condițiile în care Realul ar fi avut un atacant în zi bună, însă ceea ce se întîmplă cu Benzema e de domeniul bizarului absolut. Cred că nu va mai dura mult și răbdarea lui Florentino Perez se va termina, iar atunci se va termina și șederea francezului la Madrid. Plus că a încerca să aduci pericol în benzi folosindu-te de Arbeloa și Coentrao e un demers aproape penibil.
Am trecut, ușor-ușor, la Real. Cred că Ancelotti nu știa la ce muncă se înhamă. Nu putem vorbi despre italian ca despre un antrenor prost. Nu poți fi un antrenor prost cu un asemenea CV. La instalare, Ancelotti și-a asumat ideea de schimbare la față a unei echipe ce se construise după ideile lui Mourinho. Deloc simplu demersul, dimpotrivă, mai ales în condițiile în care pilonul de rezistență al echipei, Xabi Alonso, e surprinzător de mult accidentat, în care piesa de creație a echipei, Mesut Ozil, e vîndut dintr-un capriciu de business, în care omul de gol, Benzema, nu are concurență care-i să-i pericliteze locul în echipă și în care vedeta echipei, Cristiano Ronaldo, pare un copil ce și-a pierdut și colegii de joacă și jucăriile, reușind cu toate astea să mențină un ritm rezonabil. Fără Cristiano, Realul ar fi o echipă lipsită de definiție, prelungirea contractului său fiind cel mai inspirat act al lui Florentino de la aducerea sa încoace.
Bizar a fost și ideea lui Ancelotti de a renunța la Modric în echipa de start. Inițial, croatul a fost anunțat de toate sursele posibile, alături de Illaramendi. Ori a fost o eroare de comunicare ori ceva l-a făcut pe Ancelotti să-și schimbe opinia și să-l trimită în joc pe Khedira. Fără Modric, Realul n-a avut cu cine să înceapă acțiunile de atac, diferențele s-au văzut în partea a doua, atunci cînd a intrat Modrici, a intrat și Bale, iar sistemul s-a schimbat din 4-4-2 în 4-2-3-1. Insuficient totuși, chit că Morata a arătat mai bine în 20 de minute decît Benzema în 20 de meciuri. Pentru Real vin vremuri destul de grele, noroc că are un calendar favorabil, căci dacă în Champions League ar fi fost Juventus și nu FC Copenhaga, iar în campionat n-ar fi urmat o deplasare la Levante, cine știe ce s-ar mai fi întîmplat. Pe 26 octombrie însă e ”Clasico” și atunci s-ar putea deschide prima breșă cu adevărat importantă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Termin cu ce am început. Cu Atletico și cu Simeone. Dacă Atletico va ști să gestioneze calendarul infernal al acestui sezon pre-Mondial, atunci avem o candidată clară la titlu și, de ce nu, o posibilă surpriză în Liga Campionilor. Vi se pare, în momentul ăsta, că Bayern, Dortmund, cele două din Manchester, Arsenal, Chelsea, Juventus, PSG, Barcelona sau orice altă echipă vedeți mai sus în lista favoritelor la cîștigarea Champions League e sigură de calificare într-o dublă cu trupa lui Simeone? Mie nu. Intrarea lui Atletico în lupta pentru titlu e o veste tare bună pentru un campionat al Spaniei pe care mulți îl considerau monoton și lipsit de interes.
Cît despre Simeone, o să adaug o idee pe care am văzut-o undeva, cred că în presa engleză. În ceea ce-l privește putem vorbi despre ”THE SPECIAL SIME-ONE”.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!