Pentru Arsenal, Bayern era marți seară un vizitator nedorit. Așteptat, dar sosit într-un moment nepotrivit. Un oaspete de genul celor cu care trezești pe cap tocmai cînd ai vrea să faci altceva, care te ține de vorbă, deși n-ai chef, și-ți mănîncă toată mîncarea din casă, deși nu l-ai invitat la masă. Și care mai apoi pleacă lăsîndu-te cu ochii în soare, cu gura căscată și cu gîndurile zburînd la un viitor incert. Citeste mai mult …
Anul trecut aproape pe vremea asta, un pic mai spre iarnă dacă e să fiu extrem de riguros, Roma primea pe ”Olimpico” vizita lui Bayern Munchen. Contextul era oarecum asemănător, în sensul unui optimism contagios dinspre tribună spre gazon și al unui entuziasm periculos în vestiar. Era aproape tot un meci cu Juventus, pierdut cu 3-2 la Torino, dar la capătul unei prestații solide a trupei lui Rudi Garcia, care la fel de bine putea cîștiga acel joc, iar lumea începuse deja să vorbească despre capacitatea echipei de a detrona pe Juve sau măcar de a pune bețe-n roate ”Bătrînei Doamne” în domnia deja cam lungă peste fotbalul italian. Acel meci, cred că-și amintește toată lumea, s-a terminat 7-1 pentru echipa lui Guardiola. Citeste mai mult …
De cînd s-au infiltrat în fotbalul mare, Jose Mourinho și Pep Guardiola sînt permanent candidați la cîștigarea Champions League. Mourinho din 2003, de cînd a luat cu Porto fosta Cupă UEFA, Guardiola din 2008, de cînd s-a așezat pe banca Barcelonei. În fiecare sezon ce a urmat, indiferent de banca pe care s-au așezat, cei doi au fost printre favoriți. În general au ajuns aproape de obiectiv, la granița semifinalelor, ceea ce nu-i puțin lucru într-o competiție în care, de cînd a apărut în locul vechiului concept Cupa Campionilor Europeni, nimeni nu a reușit să cîștige trofeul doi ani la rînd. Și anul acesta e la fel. Mourinho și Guardiola sînt, la această oră, prin Chelsea și Bayerni, pe lista favoriților.
La momentul cînd scriu aceste rînduri e greu de spus dacă lucrul ăsta se va și întîmpla. Sînt mulți factori care pot interveni pe parcurs, detalii de moment, inclusiv un posibil meci direct. La momentul ăsta e greu de spus și dacă Bayern ori Chelsea se vor califica mai departe din această fază a ”optimilor”, căci meciurile retur cu Șahtior și PSG nu-s chiar așa de simple. Însă Guardiola și Mourinho rămîn doi actori importanți ai acestui film de mare succes numit Champions League. Ne-am delectat cu duelul lor din Primera Division, am savurat Supercupa Europei de la Praga, eu unul mi-as dori să mai văd o confruntare între ei, eventual în dublă manșă dacă nu în finală.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Pentru Guardiola și Bayern lucrurile par mai simple în perspectiva returului cu Șahtior. Par, dar nu sînt. 0-0 în deplasare e cel mai prost rezultat bun pe care o echipă îl poate obține. Reversul medaliei pentru echipa lui Mircea Lucescu e că un 0-0 pe teren propriu e cel mai bun rezultat prost pe care o echipă îl poate obține. În comparație, 1-1 scos de Chelsea la Paris e mai bun, căci îți oferă ca variantă cîștigătoare și un 0-0 pe teren propriu. Însă PSG nu-i o echipă oarecare, ea poate oricînd, prin calitatea jucătorilor de care dispune, să întoarcă destinul în favoarea sa.
Marți seară, la revenirea în actualitate a Ligii Campionilor, i-am revăzut pe Mourinho și Guardiola implicați din nou în strategia meciurilor eliminatorii. Cine credea că Bayern va avea un meci simplu în Ucraina trebuia să se gîndească mai bine. Dincolo de faptul că Șahtior nu-i deloc o echipă slabă, iar Mircea Lucescu e departe de a fi un novice al unor astfel de confruntări, Bayern nu-i în cel mai bun moment al său. Privind jocul nemților de la Lvov și comparîndu-l cu cel de la Roma, din faza grupelor, chiar și cu cel de la Manchester, chit că acolo au pierdut în cele din urmă, găsim destul de mari diferențe. Iar acel 8-0 din Bundesliga cu Hamburg a fost doar un burete care a mai șters din urmele lăsate de eșecul categoric suferit la Wolfsburg.
Pauza existentă iarna în Bundesliga parcă i-a scos din formă pe jucătorii lui Guardiola. O recunoștea chiar el, după Wolfsburg, cînd echipa sa a arătat vulgar în apărare, mediocru la mijloc și prost în atac. Ca orice om pasionat pînă la extrem de ceea ce face (vă recomand cartea ”Herr Pep”, e lesne de cumparat pe internet și e scoasă în mai multe limbi, din păcate nu și în română), Pep are explicațiile sale. Și argumentele sale. Și metodele sale de depășire a situației. Una dintre metode este abordarea unui meci tur precum cel cu Șahtior fără asumarea de riscuri inutile. Dacă stăm să privim la seria meciurilor eliminatorii disputate de Guardiola în Champions League, în doar două situații echipa sa a cîștigat în deplasare în prima manșă. O dată cu Leverkusen, dar rivalul era slab, a doua oară cu Real Madrid, într-o confruntare cu Mourinho, de genul celei de care aminteam mai sus, dar cînd victoria a venit doar după ce echipa sa a avut superioritate numerică. În rest, rezultate strînse și calificări decise pe teren propriu. În bine sau în rău, după caz.
Nu demult aminteam pe acest blog de posibilitatea ca Jose Mourinho să se uite la meciurile Barcelonei și să se inspire din ceea ce vede. Era vorba de transferul lui Cuadrado și implicațile sale tactice. Spuneam atunci că întotdeauna ai ce învăța de la alții, chiar dacă acei ”alții” nu-s neapărat mai buni ca tine. Dar poate au o idee care ție nu ți-a venit, dar pe care o poți aplica. Cred că Mircea Lucescu e și el într-o situație asemănătoare. Dar nu cu Barcelona, nici cu Guardiola, pe care a declarat în multe rînduri că-l admiră. Paradoxal, cu Atletico Madrid și Diego Simeone. Am zis paradoxal pentru că Lucescu a făcut de-a lungul timpului din Șahtior o echipă estetică, de construcție, care joacă fotbal. Marți, cu Bayern, am văzut o echipă disciplinată, extrem de bine așezată în apărare, oferind puține oportunități adversarului. Și foarte agresivă. Pe stilul lui Simeone, care-și dorește intensitate maximă la fiecare duel. Am văzut un Șahtior surprinzător de contondentă, cu fotbaliștii săi brazilieni surprinzător de implicați în dueluri fizice și mereu provocatori. Cu asta a reușit să destabilizeze jocul nemților, care suferă în continuare la mijloc în absența lui Lahm și care continuă să-l aștepte pe Thiago, ca principal generator de pase decisive, ca element de legătură între zona de mijloc și benzile stăpînite de Ribery și Robben. Schweinsteiger, cel de la care Pep ar vrea acest rol, n-a reușit cu Șahtior ceea ce izbutise cu Hamburg.
Cred totuși că Mircea Lucescu putea încerca mai mult după eliminarea lui Xabi Alonso. S-a temut însă de forța unui Bayern care, aminteam mai sus, a dominat pe Manchester City în inferioritate numerică. S-a temut și n-a încercat. Și-a ținut brazilienii cu centurile de siguranță puse și nu i-a lăsat să încerce. N-a riscat și n-a pierdut. Dar nici n-a cîștigat, ceea ce s-ar putea să-l coste în returul de la Munchen.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Jose Mourinho a plecat de la Paris cu un rezultat mai bun decît în sezonul trecut, dar jucînd mai slab decît atunci. Și la el a funcționat strategia meciurilor tur, ca și la Pep. Vă amintiți de prima manșă a semifinalei Cupei Ligii, cu Liverpool, pe ”Anfield”. Aceeași abordare. Cu Fabregas mai în față și doi ”închizători”. Acum a fost Ramires, atunci Obi Mikel. Cu consecințele de rigoare în circulația balonului, cu ostracizarea lui Hazard, care nemaiavîndu-l pe Fabregas ca pasator a atins de puține ori mingi periculoase. Fabregas lîngă Matic oferă o altă ieșire din faza de apărare, căci catalanul gîndește repede și găsește soluții în stare de presiune. Fabregas pe aceeași linie cu Hazard, în fața mijlocașilor la închidere, oferă o mai mare siguranță defensivă, dar restricționează viteza de reacție. Mourinho, știm bine, e un antrenor reactiv, poate cel mai reactiv, dar în același timp e și un antrenor al rezultatului imediat.
Strategia lui Blanc a fost destul de ciudată în prima repriză. Ca și Mircea Lucescu, s-a temut cam tare de Mourinho. A cedat deliberat posesia celor de la Chelsea, într-un soi de invitație: ”ia tu mingea și să vedem ce faci cu ea!”. La pauză s-a corectat, iar în repriza a doua am văzut un PSG mai aproape de ceea ce se așteaptă de la o echipă cu asemenea valori. Filozofia mea mai veche funcționează și aici. Luați bucată cu bucată, jucătorii PSG-ului sînt, în general, peste ai lui Chelsea, comparîndu-i post pe post. Poate cu exccepțiile Hazard și Fabregas. Plus portarul, pe care nu l-am inclus intenționat, căci la acest capitol e greu de comparat. În momentul ăsta, după părerea mea, Courtois e cel mai în formă portar din lume, chiar peste Neuer, dacă-i excludem neamțului capacitatea colosală de a juca mingea cu piciorul.
PSG a suferit mult la mijloc, căci decizia lui Blanc de a-l pune acolo pe David Luiz mi s-a părut eronată. Să începi mereu acțiunile de la David Luiz nu e cea mai bună soluție. Iar trimiterea sa acolo i-a deranjat și pe ceilalți doi, Verratti și Matuidi. Cei doi, cu Thiago Motta se înțeleg mult mai bine, pentru că schimbă rolurile foarte des, în funcție de situație. Cu David Luiz n-a mers asta, de unde și puțina implicare a lui Verratti. Statistica sa pare impresionantă, 92 la sută acuratețe a paselor sună bine, însă mai mult de jumătate din ele au fost către fundași sau către David Luiz. În schimb Matuidi mi se pare, italienește vorbind, un ”fuori clase”. O linie Matuidi-Pogba mi se pare o excelentă bază de plecare în căutarea performanței și inclin să cred că asta au sesizat și cei de la PSG.
PSG a avut ghinion cu Courtois. Putea cîștiga meciul și ar fi meritat, după cum s-a jucat în repriza a doua. Returul de pe ”Stamford Bridge” devine complicat la 1-1, așa cum a fost și pentru Liverpool, de care am amintit mai sus. Asta dacă nu cumva Ibrahimovic se descotorosește de ciudata letargie ce-l cuprinde în Champions League. Eu unul nu-mi amintesc un meci memorabil făcut de Zlatan în această competiție. Poate de aceea nici n-a cîștigat-o vreodată. Dar poate că va reuși una chiar la retur. Care se joacă, indiferent statutul de favorită pe care-l are Chelsea.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
S-a dat așadar și Balonul de Aur, astfel că, măcar pentru vreo 10 luni de-acum înainte ar trebui să ia o pauză eterna dezbatere a ultimilor ani, Messi vs Cristiano. A cîștigat Cristiano, ceea ce pe mine unul nu m-a surprins defel. Am spus-o pe la emisiuni sau în alte contexte, încă de prin octombrie, că portughezul merită și va primi și în acest an trofeul, în ciuda încercărilor unora, bazate mai degrabă pe antipatii sau simpatii personale, de a spune că nu-l merită. Ma întorc puțin în timp, în ianuarie 2013. Încercam atunci să explic de a cîștigat Messi al 4-lea Balon de Aur consecutiv. Argumentele de atunci funcționează foarte bine și azi, dar în favoarea lui Cristiano.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În noul sistem, de cînd FIFA s-a insinuat în ancheta tradițională a celor de la France Football, criteriile sînt destul de transparente. Nu se premiază doar trofeele cîștigate într-un an, sînt mai multe direcții recomandate celor care exercită acest vot. Trofeele cîștigate formează o primă bucată. S-au dus vremurile cînd, de exemplu, Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul campioanei mondiale. Trofeele cîștigate reprezintă, e clar, un criteriu important, dar nu decisiv. Aici, cel mai rău stătea Messi, în vreme ce Cristiano și Neuer avea cu ce să se laude.
Un al doilea criteriu e format de constanța arătată pe tot parcursul anului. Atenție, vorbim de an calendaristic, nu de an competițional. Anul calendaristic începe în ianuarie și se termină în decembrie, cînd se și votează de altfel. Iar ultima impresie contează mai mereu. Aici, la acest capitol și din acest punct de vedere, Messi a fost mult defavorizat de parcursul neregulat, mai degrabă prost, al echipei sale. Convulsiile de la Barcelona nu l-au ajutat pe argentinian, eșecurile l-au tras în jos în duelul său particular cu Cristiano, iar locul doi obținut de el se datorează mai degrabă acestei ultime impresii, dar și a imaginii, de care voi vorbi puțin mai jos. Manuel Neuer e și el defavorizat, paradoxal, de prestațiile impecabile ale echipei de club, chiar și ale ”naționalei”. Cînd Germania și Bayern obțin asemenea performanțe, e greu să spui că portarul e omul numărul unu. Dar și despre asta, mai tîrziu.
Din punct de vedere, al constanței, Cristiano a avut o superioritate evidentă. În afara unei perioade scurte, în finalul sezonului trecut, dar de care nu-și mai amintește prea multă lume, Cristiano a fost o mașină de goluri. Reușitele sale din 2014 sînt o cifră barbară, va fi greu să mai atingă cineva borna asta. În plus, Cristiano nu e genul care să dea goluri doar în meciurile banale, el apare în toate partidele importante ale Madridului din ultimii ani.
Și am ajuns la al treilea criteriu. Cel al imaginii de pe tot parcursul anului. Din punctul ăsta de vedere, Messi era de neînvins acum doi ani pe vremea asta. Aparatul de propagandă al Barcelonei funcționa impecabil, pe umerii unei prese, cea catalană, pentru care nu existau subiecte negative care să interacționeze cu starul argentinian. Cristiano s-a schimbat mult față de acea perioadă. A înțeles, el, dar și anturajul său, că imaginea contează, că nu e de ajuns să dai goluri dacă lumea te percepe ca pe un arogant aproape narcisist, obsedat de propria imagine și de propriile performanțe. Față de acum doi sau trei ani, Cristiano e altul. A învățat să fie mai popular, mai coleg, mai dedicat echipei, iar imaginea lui s-a îmbunătățit evident. În ceea ce-l privește pe Messi, convulsiile de care vorbeam mai sus au contaminat și această latură la care părea de neînvins. Mai nou, a intrat și el în malaxorul presei catalane, căci se apropie alegerile, ceea ce acum 4 ani era aproape o blasfemie.
Cam așa văd eu decernarea acestui Balon de Aur. Și de aceea mi se pare Cristiano Ronaldo un cîștigător absolut meritat.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Două vorbe și despre Manuel Neuer. E cel mai bun portar din lume la ora actuală. Dar rămîne un portar. Iar portarii au dificultăți în a figura pe lista marilor premii. Mi se pare oricum o mare victorie includerea sa între finaliști, prezența sa alături de cei doi coloși ai fotbalului din ultima perioadă. E și un mare paradox aici. Bayern și Germania nu pot propune, iată, decît un portar pe lista finală a Balonului. Nu poți nicicum spune că Neuer a fost omul cel mai important în cîștigarea titlului mondial de Germania și în cîștigarea campionatului de Bayern. Asta e, poate, marea dramă a portarilor și marele avantaj al marcatorilor. Pe undeva, era și situația lui Xavi sau Iniesta dn ultimii ani, ori a lui Sergio Ramos, anul acesta. Golgeterii primesc mereu protagonismul, cei care pasează sau care salvează goluri stau undeva în umbra celui care marchează.
Și încă un lucru. Termin aici această discuție, a meritelor, și mă întorc din nou în timp cu doi ani. În ianuarie 2013, cînd Messi primea al 4-lea Balon consecutiv, scriam așa, privind reacția de frustrare a lui Cristiano în momentul în care a auzit că Messi e iar cîștigător: ”Nu e un actor atît de bun. Limbajul trupului, buzele strînse și zîmbetul forțat, transformat mai degrabă în rictus, ne arată dezamăgire, frustrare. Doamnelor și domnilor avem privilegiul să fim contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului. Un antagonism senzațional, grație căruia avem parte de tot ce e mai bun din partea celor doi. E felul lor de a înțelege o luptă sportivă, doar nu-și imaginează cineva vreo cafteală între ei pe culoare la Zurich. Cristiano nu e mulțumit cu el însuși, nu va renunța prea ușor la ideea de a-l învinge el pe Messi și de a-l supune atenției publicului pentru felul în care va reacționa. Nu stă în firea lui Cristiano să renunțe”.
Cred că am avut dreptate. Cristiano n-a renunțat, iar următorii doi ani au fost ai săi. Aștept acum reacția lui Messi, căci e în mare pericol să fie egalat la număr de Baloane cîștigate, și anume 4. Nici în firea lui Messi nu stă să renunțe așa de ușor.
Doamnelor și domnilor, spre marea noastra bucurie, bătălia continua!
S-a dat așadar și Balonul de Aur, astfel că, măcar pentru vreo 10 luni de-acum înainte ar trebui să ia o pauză eterna dezbatere a ultimilor ani, Messi vs Cristiano. A cîștigat Cristiano, ceea ce pe mine unul nu m-a surprins defel. Am spus-o pe la emisiuni sau în alte contexte, încă de prin octombrie, că portughezul merită și va primi și în acest an trofeul, în ciuda încercărilor unora, bazate mai degrabă pe antipatii sau simpatii personale, de a spune că nu-l merită. Ma întorc puțin în timp, în ianuarie 2013. Încercam atunci să explic de a cîștigat Messi al 4-lea Balon de Aur consecutiv. Argumentele de atunci funcționează foarte bine și azi, dar în favoarea lui Cristiano.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În noul sistem, de cînd FIFA s-a insinuat în ancheta tradițională a celor de la France Football, criteriile sînt destul de transparente. Nu se premiază doar trofeele cîștigate într-un an, sînt mai multe direcții recomandate celor care exercită acest vot. Trofeele cîștigate formează o primă bucată. S-au dus vremurile cînd, de exemplu, Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul campioanei mondiale. Trofeele cîștigate reprezintă, e clar, un criteriu important, dar nu decisiv. Aici, cel mai rău stătea Messi, în vreme ce Cristiano și Neuer avea cu ce să se laude.
Un al doilea criteriu e format de constanța arătată pe tot parcursul anului. Atenție, vorbim de an calendaristic, nu de an competițional. Anul calendaristic începe în ianuarie și se termină în decembrie, cînd se și votează de altfel. Iar ultima impresie contează mai mereu. Aici, la acest capitol și din acest punct de vedere, Messi a fost mult defavorizat de parcursul neregulat, mai degrabă prost, al echipei sale. Convulsiile de la Barcelona nu l-au ajutat pe argentinian, eșecurile l-au tras în jos în duelul său particular cu Cristiano, iar locul doi obținut de el se datorează mai degrabă acestei ultime impresii, dar și a imaginii, de care voi vorbi puțin mai jos. Manuel Neuer e și el defavorizat, paradoxal, de prestațiile impecabile ale echipei de club, chiar și ale ”naționalei”. Cînd Germania și Bayern obțin asemenea performanțe, e greu să spui că portarul e omul numărul unu. Dar și despre asta, mai tîrziu.
Din punct de vedere, al constanței, Cristiano a avut o superioritate evidentă. În afara unei perioade scurte, în finalul sezonului trecut, dar de care nu-și mai amintește prea multă lume, Cristiano a fost o mașină de goluri. Reușitele sale din 2014 sînt o cifră barbară, va fi greu să mai atingă cineva borna asta. În plus, Cristiano nu e genul care să dea goluri doar în meciurile banale, el apare în toate partidele importante ale Madridului din ultimii ani.
Și am ajuns la al treilea criteriu. Cel al imaginii de pe tot parcursul anului. Din punctul ăsta de vedere, Messi era de neînvins acum doi ani pe vremea asta. Aparatul de propagandă al Barcelonei funcționa impecabil, pe umerii unei prese, cea catalană, pentru care nu existau subiecte negative care să interacționeze cu starul argentinian. Cristiano s-a schimbat mult față de acea perioadă. A înțeles, el, dar și anturajul său, că imaginea contează, că nu e de ajuns să dai goluri dacă lumea te percepe ca pe un arogant aproape narcisist, obsedat de propria imagine și de propriile performanțe. Față de acum doi sau trei ani, Cristiano e altul. A învățat să fie mai popular, mai coleg, mai dedicat echipei, iar imaginea lui s-a îmbunătățit evident. În ceea ce-l privește pe Messi, convulsiile de care vorbeam mai sus au contaminat și această latură la care părea de neînvins. Mai nou, a intrat și el în malaxorul presei catalane, căci se apropie alegerile, ceea ce acum 4 ani era aproape o blasfemie.
Cam așa văd eu decernarea acestui Balon de Aur. Și de aceea mi se pare Cristiano Ronaldo un cîștigător absolut meritat.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Două vorbe și despre Manuel Neuer. E cel mai bun portar din lume la ora actuală. Dar rămîne un portar. Iar portarii au dificultăți în a figura pe lista marilor premii. Mi se pare oricum o mare victorie includerea sa între finaliști, prezența sa alături de cei doi coloși ai fotbalului din ultima perioadă. E și un mare paradox aici. Bayern și Germania nu pot propune, iată, decît un portar pe lista finală a Balonului. Nu poți nicicum spune că Neuer a fost omul cel mai important în cîștigarea titlului mondial de Germania și în cîștigarea campionatului de Bayern. Asta e, poate, marea dramă a portarilor și marele avantaj al marcatorilor. Pe undeva, era și situația lui Xavi sau Iniesta dn ultimii ani, ori a lui Sergio Ramos, anul acesta. Golgeterii primesc mereu protagonismul, cei care pasează sau care salvează goluri stau undeva în umbra celui care marchează.
Și încă un lucru. Termin aici această discuție, a meritelor, și mă întorc din nou în timp cu doi ani. În ianuarie 2013, cînd Messi primea al 4-lea Balon consecutiv, scriam așa, privind reacția de frustrare a lui Cristiano în momentul în care a auzit că Messi e iar cîștigător: ”Nu e un actor atît de bun. Limbajul trupului, buzele strînse și zîmbetul forțat, transformat mai degrabă în rictus, ne arată dezamăgire, frustrare. Doamnelor și domnilor avem privilegiul să fim contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului. Un antagonism senzațional, grație căruia avem parte de tot ce e mai bun din partea celor doi. E felul lor de a înțelege o luptă sportivă, doar nu-și imaginează cineva vreo cafteală între ei pe culoare la Zurich. Cristiano nu e mulțumit cu el însuși, nu va renunța prea ușor la ideea de a-l învinge el pe Messi și de a-l supune atenției publicului pentru felul în care va reacționa. Nu stă în firea lui Cristiano să renunțe”.
Cred că am avut dreptate. Cristiano n-a renunțat, iar următorii doi ani au fost ai săi. Aștept acum reacția lui Messi, căci e în mare pericol să fie egalat la număr de Baloane cîștigate, și anume 4. Nici în firea lui Messi nu stă să renunțe așa de ușor.
Doamnelor și domnilor, spre marea noastra bucurie, bătălia continua!
UPDATE
În continuare nu-l înțeleg pe Victor Valdes. Nici dupa conferința de presă pe care a susținut-o și în care a încercat să să explice motivele pentru care nu mai vrea să continue la FC Barcelona. La fel cum am scris și despre Radamel Falcao și transferul său la AS Monaco, e bine să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.
Rămîne de văzut acum ce reacție va avea FC Barcelona.
Lucrurile sînt, cred, cunoscute. Victor Valdes a anunțat, prin vocea impresarului său, Gines Carvajal, că nu mai vrea să-și prelungească înțelegerea cu FC Barcelona în 2014, atunci cînd ea expiră. A spus-o cît se poate de clar, cît se poate de limpede, fără nici un fel de interpretări, fără să lase întredeschisă ușa unor eventuale negocieri ulterioare, nu, a închis-o pur și simplu în nasul oficialilor catalani. Ba pe Zubizarreta l-a și lăsat un pic în ofsaid, și împreună cu el și pe cei de la cotidianul Sport, directorul sportiv al Barcelonei anunțînd, declarație cu care Sport a ieșit pe copertă prin iarnă, că negocierile cu Valdes sînt pe drumul cel bun și că portarul va prelungi pînă în 2018.
Pînă a discuta despre ceea ce înseamnă Valdes pentru Barcelona, și chiar înseamnă enorm, să ne oprim un pic la gestul său. Să ne înțelegem, nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție de vreme ce tocmai i se prelungise contractul lui Pinto pentru încă un an, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli.
Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona.
Merită să ne întoarcem în timp cu aproape 4 ani. În primăvara lui 2009, prin martie, anunțul că Victor Valdes a semnat un contract de reprezentare cu Gines Carvajal a stîrnit oarece murmur de nemulțumire la Barcelona. Gines Carvajal e unul dintre cei mai cunoscuți impresari din Spania, de numele său fiind legați Raul, Michel Salgado și Iker Casillas, chiar dacă Iker a renunțat între timp la serviciile sale, iar legăturile cu nucleul dur al vestiarului lui Real Madrid erau evidente. Cei care previzionau probleme și-au văzut așteptările confirmate. O lună mai tîrziu, prin aprilie 2009, cînd FC Barcelona deschisese discuțiile de prelungire a acelei înțelegeri, ce expira în 2010, Carvajal a dat de înțeles că lucrurile nu-s așa de simple cum par. El cerut ca Valdes să primească un salariu echivalent cu al lui Iker Casillas, considerînd că ambii portari au valoare egală.
Casillas cîștiga la Real Madrid 7,5 milioane de euro, un contract nou pe care tocmai îl semnase. Trebuie precizat însă că Iker era campion european cu Spania, cu contribuție esențială la cîștigarea trofeului, vezi ”sfertul” cu Italia decis la penaltyuri (la acea dată Valdes nu era în circuitul echipei naționale decît pasager) și luase două campionate consecutive cu Real. La Barcelona, 7,5 milioane de euro cîștigă Xavi, iar Iniesta, David Villa și Dani Alves au 7 milioane. Asta ca un reper. Negocierile n-au fost simple. Părțile s-au înțeles în cele din urmă pentru o înțelegere pînă în 2014, cu 5 milioane salariu fix și încă 2 milioane pe post de bonusuri. Bonusuri care, ținînd cont de performanțele ulterioare ale echipei, au cam fost bifate.
Astăzi, se spune că Gines Carvajal (care mai nou îl reprezintă și pe Deulofeu, noua perlă de la La Masia, deci, posibil, alte viitoare probleme) a cerut 10 milioane de euro net salariu anual ca bază de pornire a negocierilor. Informația nu e certă și pare să provină din interiorul clubului. Ceea ce pare destul de aproape de certitudine e că Valdes are o soluție de viitor, există un as în mînecă. Revin la o frază de mai sus, nimeni nu pleacă de la Barcelona și de la FC Barcelona dacă n-are o alternativă mai bună.
În Anglia se aude din ce în ce mai pronunțat că De Gea nu s-a acomodat la Manchester United, incluzînd în această neacomodare toate capitolele, inclusiv cel al vremii, dar și al competiției, astfel că Valdes ar putea fi o soluție bună. Unii spun că și City-ul lui Txiki Beguiristain e pe listă, dar e greu de crezut de vreme ce acolo e Hart. Aceeași situație e și la Bayern-ul lui Guardiola, unde e Neuer. Cît ar fi cei doi de legați de Valdes, în special Pep, Hart și Neuer sînt doi portari excelenți, mai tineri, plus că că sînt titularii posturile în echipele lor naționale. Chelsea îl are pe Cech, plus opțiunea Curtois, ar mai rămîne Liverpool și acel schimb Valdes-Reina, dar să pleci de la Barcelona ca să te duci la Liverpool mi se pare cam exagerat, sau chiar Arsenal, unde postul de portar nu-i atît de bine acoperit. Însă nici Liverpool și nici Arsenal nu plătesc salarii de 7 milioane de euro.
E de văzut acum reacția Barcelonei. Clubul pare în stand-by și oarecum în stare de șoc, căci după toate problemele lui Tito Vilanova nu era cazul să apară o alta, dar e de presupus că va acționa în vară, cînd se pot scoate ceva bani dintr-un eventual transfer. Problema e că va fi greu de găsit un înlocuitor cu calitățile lui Valdes. Cea mai importantă e jocul de picior, esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind apropiat de cel al unui jucător de cîmp. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de un portar care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de un portar care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de un portar care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Toate aceste aspecte se adaugă la cel din start, cu jocul de picior.
Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 5 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are de 4 ori consecutiv cîștigat trofeul Zamora în Spania și poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi, la 31 de ani. Și-i mai rămîne un sezon, cel actual.
Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe.
Pentru final, am păstrat un film realizat de Canal Plus din Spania, cu Victor Valdes în rol principal.Veți afla tot ce trebuie să știți despre el.
Prima parte:
Partea a doua:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!