Cu siguranță, nici pentru Chelsea și nici pentru Benfica, finala Europa League de la Amsterdam nu era un obiectiv la începutul sezonului. Ambele erau în grupele Ligii Campionilor și ambele erau implicate în lupta pentru cîștigarea titlului în campionatul intern.
Lucrurile s-au schimbat între timp. Finala Europa League nu mai e acum un obiectiv, e mai degrabă o necesitate. Mai ales pentru Benfica. Lusitanilor le bate la ușă un coșmar. Să conduci campionatul de la început și să pierzi, în prelungirile penultimei etape, mare parte din opțiunile de a cîștiga titlul, asta mi se pare aproape o tragedie. În sens fotbalistic, evident. Benfica a venit la Amsterdam traumatizată după deplasarea de la Porto, iar aici poate fi o problemă. Starea psihică e într-o mare legătură cu starea fizică. De fapt, creierul comandă mușchii, iar atunci cînd creierul nu e în regulă, nici mușchii nu-ți mai stau alături.
Jorge Jesus e cu totul alt tip de antrenor decît Rafa Benitez. Benfica va căuta probabil să aibă controlul partidei, să aibă posesia, să dicteze ritmul. Rămîne de văzut dacă va și reuși. Lipsește Maxi Pereira, căpitanul, dar și un notabil element de pericol pentru adversari. Construcția atacurilor se derula, de regulă, pe partea lui Maxi Pereira. Fără el va fi mai greu, căci Salvio, cel care va juca în locul său pe banda dreaptă, nu are aceleași calități. Normal ar fi ca rolul lui Maxi să se translateze spre banda cealaltă, la Nico Gaitan, un număr 11 reconvertit în mijlocaș de bandă. Gaitan e puternic, destul de tehnic, crează o bună asociere cu fundașul Malgarejo, astfel că se presupune că această parte stîngă va fi principala armă a portughezilor.
Problema lui Gaitan, dar și a lui Salvio, e slaba participare defensivă. Se presupune că într-o finală, ambii vor fi mult mai concentrați, mult mai determinați. De încercat vor încerca, asta e limpede, rămîne de văzut cît vor putea să ducă din punct de vedere fizic.
Pentru Rafa Benitez, absența lui Eden Hazard poate rezolva mai multe dileme. Cu belgianul apt, era aproape obligatorie tripleta Hazard-Oscar-Mata în spatele lui Torres. Rămînea în aer Lampard, căci Ramires pare destul de sigur de locul său în primul 11. Ramires e cel care trebuie să asigure ordinea, din punctul de vedere al lui Chelsea, în teritoriul lui Gaitan. Dacă va reuși să stopeze fluxul ofensiv al perechii Gaitan-Malgairejo, atunci Benfica va suferi mult.
Rafa Benitez, spuneam mai sus, e un antrenor diferit de Jorge Jesus. E mai degrabă unul de profil defensiv, de școală italiană să zicem, paradoxal, căci trecerea lui prin Serie A a fost un fiasco. Aduce într-un fel cu Diego Simeone. Ambițiile creative ale echipelor lui Benitez sînt de multe ori trecute în plan secund, mai ales dacă există avantaj pe tabelă și în special după ce există acest avantaj. Atunci cînd Chelsea e în avantaj, îl apără mai degrabă, nu caută să-l dubleze, să-l mărească. Echipa se strînge mult, coboară spre propriul teren, ține de minge, forțează recuperări și contraatac, pe fondul calității excepționale a jucătorilor din față.
Dacă admitem că va juca Ramires, rezultă că Lampard va fi lîngă David Luiz în rol de dublu pivot. Lampard merită această finală, pentru felul în care s-a pregătit și jucat în acest sezon. Nu știu cîți ar fi arătat un asemenea profesionalism în condițiile în care viitorul său este încă incert. Mai e și opțiunea Victor Moses, dar cred că nigerianul va intra mai degrabă pe parcurs, căci caracteristicile sale îl fac util în orice situație.
Chiar dacă e un pic în umbra finalei Champions League, meciul din seara asta e totuși o finală. Iar o finală, cu trofeul la cîțiva metri, are farmecul său. E prima dintr-o serie de patru cu care vom încheia această lună mai și nu cred că nu vom avea parte de un spectacol agreabil.
Luni seară, la Fotbal European, am avut un soi de discuție-dezbatere cu Ilie Dumitrescu. Era emisiunea dedicată campionatului Angliei și ne întrebam, privind clasamentul din Premier League și constatînd, cu ceva dezamăgire trebuie să recunosc, că în proporție de 90 la sută titlul merge spre Manchester United, ne întrebam așadar dacă e Manchester United atît de bună încît să aibă un asemenea avans sau urmăritoarele sale sînt slabe?
Să lămuresc mai întîi problema dezamăgirii, care simt că poate stîrni suspicioni. Cînd am spus ”cu dezamăgire” nu m-am referit la acel sentiment de suporter, ci am vorbit prin prisma televiziunii care transmite un campionat și ar dori să aibă suspansul prezent pînă la final. Cam cum a fost în sezonul trecut. Ceea ce în Anglia nu prea mai există.
Înapoi la întrebarea din primul paragraf. E Manchester United foarte puternică sau vina e la adversare? Posibil ca adevărul să fie la mijloc. Manchester United e puternică, e limpede, dar mie nu mi se pare că diferențele dintre United și City sau Chelsea e atît de mare. Chiar aș merge mai departe și as spune că între cele 3 e o sensibilă egalitate la nivelul lotului.
Să mă explic. De fapt, am făcut-o și-n emisiunea de luni. Mi se pare că Manchester United are un singur compartiment unde e net superioară celor două contracandidate: atacul. Perechea Rooney-Van Persie nu are rival în celelalte două echipe, iar rezervele, să le zicem așa deși noțiunea de rezervă în fotbalul de azi e din ce în ce mai abstractă unde se tinde spre un lot cu 18 potențiali titulari, rezervele așadar sînt și ele de maximă calitate. Welbeck și Chicharito sînt doi jucători pe care te poți baza în orice moment. Chelsea și City nu oferă în această zonă oameni care să se ridice la nivelul celor de mai sus. Torres, la Chelsea, parcă nu mai iese din zodia neputinței, iar Demba Ba încă nu e pe deplin integrat, în vreme ce la City, Aguero parcă nu mi e la fel de efectiv ca anul trecut, Dzeko și Tevez sînt și ei în declin vizibil, ba a mai și fost pierdut Balotelli.
În schimb, la alte compartimente, Manchester United nu e chiar de speriat în comparație cu rivalele. Ba aș spune chiar că dimpotrivă. La portar e sub ambele, chiar dacă De Gea are o perioadă bune. Aș spune că și la linia de apărare, unde doar Evra se mai salvează. Rio Ferdinand și Vidici au îmbătrînit vizibil, iar Evans și Phil Jones nu au oferit prea multă siguranță, lucru vizibil dacă privim numărul de goluri încasat de United în acest sezon. Lescott-Kompany și Terry sau Cahill-David Luiz parcă sună mai bine. La mijloc, pe faza defensivă, United nu stă rău, dar nu are un Toure Yaya, de exemplu, iar între Carrick, Obi Mikel, Barry sau Ramires se poate face oricînd o discuție cu argumente pro sau contra. La partea de creație însă United e net defavorizată orice discuție am face. Aici Chelsea e net superioară, căci nu cred să existe în Anglia o echipă care să ofere o tripletă atît de explozivă și fantezistă precum Oscar-Mata-Hazard. La City există Silva-Nasri-Aguero, dar la United e destul de dificil de descoperit omul de ultimă pasă.
Unde într-adevăr United cîștigă toate bătăliile posibile e la nivelul băncii tehnice. Sir Alex Ferguson a adus acea stabilitate care la City n-a existat, iar la Chelsea nici atît. Mancini nu mai are aceeași relație cu unii jucători, am mai scris-o, se spune că nici nu vorbește cu Lescott și cu alții, în vreme ce situația lui Benitez e suficient de delicată. Aici cred că s-a făcut diferența, căci atmosfera are un rol extrem de important în obținerea marilor performanțe.
Sigur că e doar o părere. Altcineva poate să aibă o alta. Mie mi se pare că Manchester United de azi, de exemplu, e sub Manchester United din 2008, cînd a cîștigat Liga Campionilor. Voi ce părere aveți?
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!