Titlul acestui articol este o întrebare, nu o afirmație. E oare posibil să asistăm la apariția unei alte echipe care să încerce să pericliteze supremația giganților Real Madrid și FC Barcelona în fotbalul spaniol. Eu unul cred că e posibil. Asta nu se va întîmpla însă în acest campionat, dar din cîte se pare proiectul Valencia pare a fi intrat pe un drum bun.

Duminică seară am văzut un Valencia-Barcelona cîștigat în ultima secundă de catalani. Și am văzut o echipă bună, disciplinată, bine așezată pe teren, cu temele făcute și cu partitura pregătită. Și cînd spun asta în nici un caz nu mă gîndesc la FC Barcelona. Dar despre Barcelona, ceva mai tîrziu. Valencia merită să aibă deschiderea.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Astă vară, Valencia părea la granița depresiei. Nimeni nu știa ce se va întîmpla cu echipa, certe erau doar datoriile, de ordinul zecilor de milioane, ce ar fi trebuit plătite în termen mediu și scurt, dar despre care nu se știa cum anume vor fi plătite. Apariția unui nou investitor, Peter Lim pe numele său, a fost privită cu un scepticism vecin cu indiferența. La fel cum a fost privit și numele noului antrenor. Venea din Portugalia și părea scos din cărțile de religie, în nici un caz din fotbalul mare, spre care fanii Valenciei pretindeau că ar trebui să se îndrepte echipa. Nuno Espirito Santo era un fost portar, trecuse inclusiv pe la Deportivo, care era pe atunci mult peste ceea ce e azi, înainte să ajungă, pentru două sezoane, la FC Porto, unde antrenor era Jose Mourinho. Mai degrabă rezervă a lui Vitor Baia fiind, Nuno a avut pesemne timp la dispoziție să învețe cîte ceva de la Mourinho. În paranteză fie spus, în multe momente Valencia sa de azi seamănă cu Chelsea din primul mandat al lui Mou. Ca antrenor însă el nu spunea mare lucru în momentul numirii la Valencia, chit că dusese pe Rio Ave în două finale, du Cupă și Cupa Ligii, și calificase echipa în Europa League.

Dacă aș încerca o paralelă între Nuno și Simeone, asta ca să revin șa afirmația din titlu, aș fi un pic hazardat. Ca jucător, mai ales că Nuno a fost portar, nu prea se pot face comparații. Simeone avea de partea lui trecutul în tricoul lui Atletico și un sprijin necondiționat din partea suporterilor, ceea ce a fost extrem de important. Nuno trebuie să cîștige acest sprijin. Ca antrenor, Simeone avea acele performanțe în Argentina, dar și un parcurs mai degrabă mediocru în Italia, deci din acest punct de vedere mult prea sus față de Nuno n-ar fi fost. Numele pe care și-l croise însă argentinianul în fotbal a ajutat mult la personalitatea pe care o avea și o are în vestiar.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Revenind la meciul cu Barcelona, fără să uităm evident de faptul că Atletico fusese învinsă pe ”Mestalla”, cred că reprezintă un moment în care lumea a început să creadă în acest proiect. Poate părea paradoxal, dar asta se întîmplă în urma unui eșec. Lumea a observat însă că Valencia pare o echipă bine închegată, cu temele bine făcute, așa cum spuneam mai sus. Ceea ce, din nou în paranteză fie spus, la Barcelona nu se observă prea lesne. La Valencia există multe lucruri de îmbunătățit, dar există o sumă de fotbaliști de foarte bun nivel care pot constitui o bază. Cei doi fundași centrali, Otamendi și Mustafi, fundașul stînga, Gaya, despre care se aude că e dorit foarte tare la City, Andre Gomes, care cu Barcelona a acoperit lipsa lui Iniesta din caseta tehnică, un Negredo, care începe să fie din ce în ce mai important sau un Paco Alcacer, ce pare să-și fi pierdut un pic din protagonism, dar care rămîne o soluție.

Dincolo de ei, toate informațiile dinspre Valencia indică o stabilitate financiară ce se conturează. Peter Lim Eng Hock, asta ca să-i folosesc numele întreg, e un om de afaceri din Singapore, cu vreo două miliarde de dolari prin conturi, care a mai încercat să intre în fotbal acum 5 ani, la Liverpool. Nu stă foarte mult în Europa, dar a lăsat la Valencia, cel puțin pentru această perioadă, omul său de încredere, o femeie, Lay Hoon, care a devenit începînd din 2 decembrie președintele Consiliului de Administrație. Și care a promis investiții, care în limbaj fotbalistic imediat înseamnă transferuri, iar în limbaj fotbalistic de durată înseamnă reașezarea clubului din toate punctele de vedere.

Semnele bune ale unui eșec cam astea ar fi pentru Valencia. E un sezon de tranziție în care se forțează revenirea în Champions League și, eventual, Cupa Spaniei, căci culoarul e destul de bun. Campionatul viitor ar trebui să fie pentru Valencia cel al unei posibile intrari în lupta pentru titlu. Dacă Atletico a putut, ar trebui să poată și Valencia.

BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Două vorbe, pe final, despre Barcelona. În continuare nu înțeleg ce vrea Luis Enrique. E prima dată în ultimii ani cînd Barcelona își construiește echipa de start în funcție de adversar. Altfel nu pot să explic prezența lui Mascherano în linia de mijloc alături de Busquets, dar nu într-o formulă cu doi închizători, ce s-ar mai putea înțelege, ci una în care Busquets a jucat rolul lui Xavi, Mascherano pe al lui Busquets, iar Xavi pe al lui Iniesta. E limpede că Mascherano nu poate lipsi în momentul ăsta din prima garnitură a Barcelonei, la fel cum mi se pare limpede că Mathieu e foarte are pe placul lui Luis Enrique. Dar a-l pune pe Busquets să interpreteze un rol la construcție duce la acel fotbal de-a latul terenului și lipsit de idei pe care Barcelona l-a jucat pe ”Mestalla”. Victoria a fost una de conjunctură și nemeritată, chit că Suarez a marcat un gol regulamentar.

În locul lui Luis Enrique aș traduce cu mai multă grijă declarațiile lui Messi din ultima vreme. În 2011, imediat după fnala Champions League de pe ”Wembley”, Guardiola spunea că este echipa lui Messi, nu a lui, și că această echipă a lui Messi va funcționa atît timp cît Messi va fi mulțumit. Nu neapărat financiar, ci la nivel fotbalistic. În momentul ăsta mi se pare că Messi nu e deloc mulțumit de ceea ce joacă el la Barcelona și Barcelona cu el.