Miercuri, au fost două ”sferturi” un pic diferite de cele de marți. S-a jucat puțin mai deschis, iar consecința a fost ca numărul golurilor macate s-a mărit. Cum golul e apogeul spectacolului într-un meci de fotbal rezultă că și spectacolul a fost superior, pe măsura așteptărilor. Pe undeva logic, căci în afară, să zicem, de Chelsea, nici Real, nici PSG și nici Dortmund nu se hrănesc din filozofia lui Simeone, dar nici n-au problemele lui Manchester United.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Încep cu meciul de pe ”Bernabeu”. Și încep cu echipa care a pierdut drastic partida și, foarte posibil, calificarea. În sezonul trecut Borussia a fost marea revelație în Champions League și și-a cîștigat o grămadă de simpatizanți, dincolo de fanii pe care-i avea din perioada sa anterioară de glorie, mijlocul anilor `90. Jurgen Klopp propunea un fotbal pe cît de atractiv estetic pe atît de competitiv și eficient. Părea un proiect de lungă durată, părea o trupă a cărei formare abia era la început și căreia i se anticipa un viitor luminos. Pe baza talentului jucătorilor și a ideilor antrenorului.
Ce s-a ales din acele planuri? N-aș vrea să mă hazardez și să răspund că praful. Dar nici nu am cum să nu observ felul în care cuvîntul ”viitor” e privit acum la Borussia față de cum era privit anul trecut pe vremea asta. În momentul de față, Borussia are mult mai multe semne de întrebare decît de exclamare. Anul trecut pe vremea asta ne miram de explozia lui Lewandowski, de forma lui Gotze, de talentul lui Reus, de calitatea lui Hummels, de știința lui Gundogan și de metodele lui Klopp. Acum ne întrebăm care e următorul pe lista plecărilor din Dortmund, după ce au făcut asta, pe rînd, Gotze și Lewandowski, iar întrebarea care urmează, logic, e dacă nu cumva inițiatorul proiectului va alege el însuși să plece. Pe undeva, cred că Mario Gotze, cu a sa plecare spre Munchen, a fost cel care a rupt armonia din lot, a fărîmițat planurile de viitor. După el a venit Lewandowski, iar în vară e posibil să urmeze și alții. Am văzut cu toții miercuri seară diferențele dintre Borussia cu efectivul complet și Borussia cu efectivul înjumătățit.
Evident mi se va pune în față numărul mare de absențe din tabăra Borussiei. De parcă ar fi cineva vinovat pentru asta. Altcineva, mai bine zis. Cînd o echipă are atîția jucători acidentați ceva nu e în regulă acolo, ceva se întîmplă. Revenind la jocul de pe ”Bernabeu”, sînt cîteva observații. În primul rînd, Jurgen Klopp nu și-a trădat filozofia, în ciuda problemelor de lot. A încercat să joace la fel, înlocuind piesele lipsă cu altele, ca-ntr-un puzzle. Cum piesele lipsă erau unicat, cele de rezervă au dat rateuri. Borussia a luat trei goluri pe 3 greșeli individuale, una mai mare ca alta, în orice caz greu de imaginat la un astfel de nivel. Cea de la golul de 3-0, cu Piszczek pasînd în zonă centrală ca un începător e uriașă. Cea de la golul de 2-0 e la fel de mare, iar cea de la primul gol, comisă de Hummels, e rodul unei stări de spirit precare. Dacă priviți faza cu atenție, Hummels se repede să-l ajute pe nefericitul Durm, care nu cred să fi dormit prea bine în noaptea de dinainte știind că-l va avea pe Bale adversar, cu posibilitatea ca și Cristiano să apară pe acolo. Hummels s-a temut prea tare totuși, căci faza nu părea chiar periculoasă, dar și-a lăsat toată zona din spatele lui liberă. Exact acolo a pasat Carvajal și așa a venit golul de 1-0, timpuriu, care a condiționat apoi tot jocul, căci una e să începi meciul în dezavantaj și alta e să încerci să menții un 0-0 și un plan tactic inițial cît mai mult posibil. Apropo de plan, Klopp a intuit problemele lui Durm și l-a mutat acolo pe Grosskreutz, trecîndu-l pe Reus în dreapta, căci Reus, al cărui viitor la Dortmund mi se pare incert, nu e atît de dornic să facă faza defensivă.
Cît despre Real Madrid, un 3-0 în prima manșă e un rezultat greu de întors. În ciuda scorului și a numărului foarte mare de șuturi trase pe poarta lui Weidenfeller, 16, Madridul n-a dat totuși senzația unui control absolut al partidei. Ba chiar au fost unele momente cînd Borussia a dominat jocul. Ce te faci însă dacă la mijloc îl ai pe Sahin, imobil, lent și fără idei, îl ai pe Kehl, experimentat, dar plat, iar în față îl ai pe Aubameyang, care irosește ocazii ce nu vor mai veni cu liniștea cu care-și face freza aia complicată. Problema lui Ancelotti în acest moment aici e, în faptul că echipa sa nu controlează un joc pe care-l are la dispoziție. N-a făcut-o cu Barcelona cînd avea 2-1 și 3-2, n-a făcut-o cu Sevilla cînd avea 1-0, n-a făcut-o nici cu Borussia, dar de data asta a avut noroc că-n poartă era Casillas, iar Pepe a prins o zi colosală. Pînă la returul din Germania, pentru Real vine o partidă tare grea pe ”Anoeta”, unde, dacă nu cîștigă, reintră într-o stare de spirit proastă. Iar asta în perspectiva vizitei la Dortmund, unde Borussia nu se va lăsa așa ușor, poate fi o problemă, căci, știți bine, fotbalul e o stare de spirit.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
La Paris, duelul dintre Chelsea și noul Chelsea a avut unele momente bizare. La 1-0, cu gol în minutul 3, francezii parcă s-au speriat. Blanc, a cărui muncă la acestă superconstrucție e lăudabilă, dar care, parcă, n-are, ca antrenor, anvergura starurilor din teren, a avut un atac de panică și a cerut echipei sale să treacă imediat la planul B. Cred că așa s-a întîmplat, căci astfel nu-mi explic cum Chelsea, o echipă ce nu agreează prea tare elementul posesie, s-a trezit brusc cu mingea în stăpînire. Pesemne că Blanc, știind că lui Mourinho nu-i place defel un astfel de joc, a căutat să întindă o capcană. Numai că a căzut el singur în ea, căci dacă ajunge Cavani să fie aproape fundaș dreapta și să degajeze mingi din colțul careului propriu înseamnă că planul a scăpat de sub control. Chelsea domina autoritar, David Luiz părea Iniesta la un moment dat, iar Hazard, Oscar și Willian, probabil cea mai muncitoare și dinamică linie de 3 din PremierLeague, combinau aproape de granița careului. Ba o și penetrau deseori, problema venind din lipsa omului care să transforme în gol situațiile create. Radamel Falcao și Diego Costa sînt deja pregătiți pentru un transfer din sezonul viitor.
La pauză, Blanc a schimbat tactica, a reparat greșeala. PSG a revenit la conducerea jocului, chit că golul de 2-1 a căzut în urma unui autogol. În repriza a doua Motta a fost imperial, iar Lavezzi și Cavani au alergat imens. A lipsit Ibrahimovici, care s-a și acidentat, deci va lipsi și la Londra. Sigur că e o absență importantă, dar pentru un meci în deplasare, tripleta Lucas Moura-Cavani-Lavezzi poate fi mult mai productivă, căci Chelsea trebuie să dea totuși două goluri. Apropo de Ibrahimovici. Imediat a fost scoasă pe tapet caracterizarea pe care i-a făcut-o Arrigo Sacchi: ”mare cu adversari mici, mic cu adversari mari”. Adevărul e că a strălucit prin absență, dar eu cred că a avut în permanență acea problemă musculară. A simțit el ceva și nu forțat, dar n-a putut evita accidentarea.
Cît despre Mourinho, cred că în repriza a doua a preluat el gafa din start comisă de Blanc. 1-1 era un rezultat tare bun în perspectiva returului. Nici 1-2 nu era rău, chit că l-a introdus pe Torres, pe care, zău dacă pricep de ce-l ostracizează așa. Obsesia lui de a aduce un atacant, neapărat unul care să-l aibă ca impresar pe Jorge Mendes, îl împinge la astfel de gesturi. Și la declarații precum una făcută la conferința de presă: ”Fundașii au și ei dreptul să comită erori, pentru că îi avem pe atacanți care comit erori de la începutul sezonului”. Asta după ce catalogase golul de 3-1 drept ”o glumă proastă” și spuse că la golul de 1-0 ”pasa decisivă am dat-o noi”. Dincolo de absența vîrfului de atac (are totuși 3 atacanți în lot), un gol precum cel luat în ultimele secunde de la Pastore, un fotbalist care nu e Messi, e ridicol și e departe de exigențele unei astfel de faze a competiției.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
A fost unul dintre cele mai frumoase dueluri dintre Real Madrid și FC Barceona din ultimul timp. În orice caz, cel mai frumos Clasico pe care eu l-am comentat în direct, și am comentat ceva din 2009 încoace. Încă o dată s-a văzut de ce acest duel rămîne cel mai important din fotbalul mondial, căci eu nu-mi amintesc de vreo alta partidă, din orice campionat doriți, care să stîrnească atîtea pasiuni și atîtea discuții înainte, dar mai ales după meci.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Poate că, la două zile de la consumarea evenimentului, putem vorbi și despre altceva decît despre arbitraj. Mi se pare nedemn ca un astfel de meci, unde s-au dat 7 goluri și unde s-au ratat încă pe atîtea ocazii mari, unde rezultatul final n-a fost niciodată sigur, nici în minutele de final, cu Barcelona în avantaj și numeric și pe tabelă, mi se pare nedemn așadar ca un astfel de meci să fie discutat aproape doar prin prisma arbitrajului. Sigur că arbitrajul are importanța lui și e evident că Undiano Mallenco a făcut greșeli, unele mai mari, altele mai mici, în nici un caz însă atîtea cîte i se pun în cîrcă. Am văzut și eu după meci analizele de la posturile de televiziune, am citit cronicile a doua zi în toate cele 4 ziare sportive ale Spaniei și, dincolo de opiniile unui editorialist sau altul, cunoscuți în Spania pentru ”rolul” pe care-l joacă și pe care și-l asumă, comentariile la adresa lui Undiano Mallenco n-au fost atît de acide.
A spune că Real Madrid a pierdut din cauza lui Undiano Mallenco ar fi o eroare colosală, căci nu-i așa, la fel cum, dacă s-ar fi terminat 3-2 pentru Real după penaltyul oferit lui Cristiano nici Barcelona n-ar fi avut de ce să spună că a mîncat bătaie din pricina arbitrului. Mergînd mai departe, a spune că arbitrul n-a dorit o victorie a Realului, care ar fi ucis suspansul în campionat, e mai întîi lipsită de sens, căci dacă într-adevăr avea această misiune, Mallenco nu transforma o lovitură liberă în penalty pentru madrileni, la 2-2, sau găsea circumstanțe de penalty la intervenția lui Pepe la Neymar, în prima repriză. În al doilea rînd, această ipoteză e lipsită de respect pentru Atletico Madrid, care pînă una alta e lider și ar fi rămas în cursă, cu șanse, și dacă Real cîștiga în Clasico. Într-un reportaj, de genul celor care țin în viață presa scrisă, un ziarist de Marca a călătorit în același vagon de tren cu jucătorii lui Atletico, de la Sevilla la Madrid (da, au fost cu trenul, dar cu unul de are viteză) și a observat, nu fără surprindere, că Diego Simeone ar fi vrut ca Realul să cîștige. Avea Simeone calculele sale, care vizau și ultima etapă, cînd se joacă Barcelona-Atletico, dar dincolo de asta, felul în care Atletico a concurat în acest sezon e mai mult decît meritoriu, practic a transformat bipolar într-unul foarte atractiv.
Să ieșim așadar din discuțiile despre arbitraj cu concluzia celor de la Marca: unica greșeală a lui Undiano împotriva Realului a fost neeliminarea lui Sergio Busquets, la acea învălmășeală de după golul de 2-2. Și să ne concentrăm puțin și asupra jocului celor două echipe. Un meci cu 7 goluri și atîtea alte ocazii mari înseamnă un spectacol deosebit, înseamnă că există o forță de atacimpresionantă și de o parte și de alta, dar mai înseamnă că există și mari probleme de apărare. Italienii de exemplu, chestie de filozofie a fotbalului, nu prea s-ar fi grăbit să elogieze partida, căci în opinia lor jocul perfect e cel în care nu lași nici o șansă adversarului să marcheze. Ancelotti e italian, dar nu a știut, sau poate nu a vrut, să transforme jocul echipei sale într-unul de acest gen. A vrut neapărat să cîștige contra Barcelonei jucînd spectaculos, avînd posesie,construind, nu pe contraatac, căci imediat ar fi fost asemuit cu Mourinho. Numai că era bine pentru el dacă, la un moment dat, la 3-2 pentru Real, ar fi știut cum să închidă jocul, dacă de exemplu l-ar fi scos de atunci pe Di Maria, epuizat după o primă repriză excelentă, sau pe Bale,mai mult inutil decît util, și i-ar fi oferit lui Xabi Alonso, la mijloc, un ajutor în persoana lui Illaramendi. La 3-2, Ancelotti a vrut mai mult, la fel cum a vrut și la 2-1. Atunci, dacă Pique nu salva de pe linie și marca Benzema pentru 3-1, poate că am fi asistat la victorie categorică a Realului, căci în acele momente Barcelona era groggy. Ar fi trebuit, cred, să învețe ceva din ceea ce s-a întîmplat în prima repriză, să învețe că Messi poate să apară oricînd, mai ales dacă e lăsat s-o facă.
Și aici ajungem la marea greșeală pe care a comis-o, din punct de vedere tactic, Ancelotti. E imposibil să-i dai lui Messi o asemenea libertate, să-l lași să primească și să se întoarcă între linii. La Manchester, în Champions League, Manuel Pellegrini și-a dat seama de acest pericol și a încercat să folosească simțul de aticipație al lui Demichelis. Dincolo de ironiile la adresa sa, Demichelis s-a achitat bine de sarcini pînă la faza eliminării sale, cînd chiar n-a avut ce face. Pînă la acel moment însă, cel ce n-a făcut mai nimic a fost Messi. Ancelotti ori n-a înțeles acest pericol, ceea ce nu prea cred, ori s-a încrezut prea tare în forța ofensivă a echipei sale. Logic ar fi fost să fie de ajuns, însă Messi rămîne uluitor, chiar dacă încă e departe de potențialul său maxim. Cred că la acest Clasico s-a văzut absența lui Khedira, care i-ar fi oferit lui Xabi Alonso mai mult ajutor. Și tot la acest Clasico s-a văzut, cred, că Di Maria e excelent pe faza ofensivă, dar are carențe atunci cînd trebuie să coboare. La fel și Bale, a cărui absență la faza golului marcat de Iniesta, e o caracterizare perfectă a stilului său. Și, dacă tot am adus vorba de golul de 0-1, mai cred că Arbeloa ar fi citit mai bine din punct de vedere tactic fază și nu s-ar fi repezit, cum a făcut Carvajal, spre centrul careului, lăsîndu-i lui Iniesta toată banda în stăpînire.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Barcelona l-a avut pe ”Messiniesta” și i-a fost de ajuns. Nu, nu e nici o greșeală, există fotbalistul ”Messiniesta”. E din ce în ce mai limpede, cred, că Iniesta e noul șef al mijlocului Barcelonei. Xavi n-a mai controlat ritmul ca altădată, iar Fabregas a fost destul de inconstant și a greșit multe mingi. Ziariștii spanioli, în analizele lor, păreau destul de preocupați de prestațiile lui Xavi și Fabregas în perspectiva Mondialului. ”Messiniesta” a cîștigat pentru Barcelona acest meci, iar lor li se adaugă Pique, a cărui prestație a reamintit de acel ”Piquenbauer” din perioada Guardiola. Pique are însă mare nevoie de un Puyol lîngă el, căci Mascherano, ale cărui evoluții ca fundaș merită apreciate ca atare de-a lungul timpului, fiindcă el nu este totuși un fundaș, și-a arătat limitele atunci cînd s-a jucat 11 contra 11. A fost terorizat de Di Maria și Marcelo, iar Dani Alves l-a ajutat destul de puțin, în timp ce Neymar nu l-a ajutat deloc. E prima poziție pe care Barcelona trebuie s-o întărească în vară, nici măcar cea de portar nu-i așa de importantă precum cea de fundaș central.
Apropo de Neymar. În tur a fost remarcabil, în retur s-a scos oarecum cu acel penalty obținut. Fac însă un exercițiu de imaginație și vă invit să-l înlocuiți, în acea fază, pe Neymar cu Pedro. Eu cred că Pedro ar fi dat gol acolo, în vreme ce Neymar a căutat exact ceea ce a obținut, contactul cu Sergio Ramos. Care, dacă nu acționa din instinct, l-ar fi lăsat pe Neymar să treacă. Poate că ar fi dat gol, se făcea 3-3, dar Real rămînea în 11 oameni, ceea ce e altceva. Tata Martino, spre deosebire de Ancelotti cu Bale, a înțeles că trebuie să-l scoată pe Neymar, iar mai tîrziu a înțeles că trebuie să-l scoată pe Fabregas. Ancelotti nu l-a scos pe Bale ci pe Benzema, lăsîndu-și echipa fără cea mai importantă gură de foc.
Urmează finala Cupei, peste 3 săptămîni. Sînt tare curios dacă va juca din nou Neymar la Barcelona și dacă Ancelotti va merge cu aceeași linie de mijloc. Pînă atunci însă mai vin două meciuri de Champions League, plus cele de campionat. Primera Division are un final pasionant, cum n-a mai avut de mult, iar dacă se întîmplă ca-n ultima etapă să se ajungă la egalitate de puncte vom avea un Barcelona-Atletico ieșit din comun. Și apropo de campionat. Mulți il acuză pe Ancelotti că n-a cîștigat decît un punct din 12 posibile cu adversarele directe. E corect, numai că trebuie ținut cont de un aspect: campionatele se pot cîștiga în derbyuri, dar în mod sigur se pierd în partide precum Valladolid-Barcelona ori Almeria-Atletico. Acele puncte pierdute sînt cele care mai degrabă contează.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
După 3-0 în prima manșă pentru Real Madriud, cred că puțini sînt cei care cred cu adevărat că meciul retur de pe ”Calderon” poate provoca o surpriză colosală. Sigur, în fotbal totul e posibil, iar speranța moare întotdeauna ultima. Logica însă te invită la altceva, iar realismul te coboară cu picioarele pe pămînt. Real Madrid are 95 la sută șanse de a merge în finală, mai ales că la Atetico, cît s-ar lega de lucrul ăsta jucătorii lui Simeone, nu joacă stadionul și, mai mult decît atît, nu joacă nici marcatorii echipei, Diego Costa și David Villa.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Această semifinală, cît ar fi ea de jucată, atrage cîteva pericole pentru ambele echipe. Pentru Real Madrid, pericolele se numesc Sergio Ramos și Pepe. Ambii au cartonașe galbene și sînt la unul singur de suspendare. Sincer n-am înțeles de ce Ramos n-a forțat galbenul în tur, astfel încît să piardă returul, dar să stea liniștit în perspectva finalei. La Pepe n-a fost cazul, ar fi însemnat o eliminare atunci. Pentru Ancelotti, lucrurile nu-s simple. Să începi cu ambii jucători e un mare risc, pentru că, privind lucrurile prin prisma rivalității, a presiunii publicului și a celor întîmplate în meciul tur, e puțin probabil ca amîndoi să scape fără cartonaș. Depinde foarte mult de cum vor decurge ostilitățile.
Pe de altă parte, nici să-i lași pe ambii pe banca de rezerve nu mi se pare o idee prea bună. Cu unul va trebui să riște Ancelotti și să-l trimită din primul minut. Aș merge aici pe mîna lui Pepe, care de vreo doi ani pare mai capabil să-și stăpînească pornirile pe care le avea mai demult. Poate că plecarea lui Mourinho l-a ajutat în sensul ăsta, căci relația existentă între ei la început, dar ruptă complet pe final, îl determina pe fundaș să fie foarte enrgic și determinat în încecarea de a-și ajuta cum poate mai bine compatriotul de pe bancă. Chit că asta îl făcea cîteodată să-și piardă luciditatea. Și-a mai revenit însă în ultimul an. Sergio Ramos nu prea, iar presiunea pe care stadionul o va pune asupra lui ar putea să-i creeze probleme de comportament, căci el nu prea știe să se abțină.
Plus că mai e Varane. E momentul prielnic să vezi care e situația sa. În special din punct de vedere fizic, dar și al nivelului de joc, căci în curînd se face anul de cînd s-a accidentat, iar o astfel de perioadă de inactivitate, presărată și cu recidive, lasă urme clare în evoluțiile ulterioare. E o partidă însă de nivel, nu un test amical comod, astfel că merg pe ideea că Varane va fi unul dintre fundașii centrali. La fel cum cred că Isco va primi șanse azi, poate chiar în locul lui Jese, care e totuși prea crud pentru meciuri din 3 în 3 zile.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Pericolul pentru Atletico vine din altă direcție. Se spune mereu ca fotbalul e o stare de spirit și nu cred că se spune în van. După două înfrîngeri consecutive, starea de spirit la Atletico nu-i cea mai bună, ba chiar cred că stă pe muchie de cuțit. O a treia înfrîngere n-ar fi deloc bună din acest punct de vedere, mai ales încă una venită din partea marelui dușman din oraș, cu care urmează să se întîlnească, pe același stadion, duminică 2 martie.
Dincolo de greșelile de arbitraj care au existat împotriva sa, Atletico traversează un tronson de joc slab. Echipa pare obosită, căci Simeone a cam folosit aceiași oameni, cu foarte puține excepții. Ar fi momentul azi ca Diego și Adrian să arate că se poate conta pe ei, la o adică. În zare se vede Milan, chiar așa cu probleme cum e echipa lui Seedorf, iar spre deosebire de sezonul trecut Atletico nu mai poate trata cu relaxare meciurile de campionat pentru a pregăti în liniște finalul de sezon. O victorie astăzi ar mai readuce din moral fotbaliștilor, căci nimic nu e mai rău pentru ei decît să fie obosiți și din punct de vedere fizic și din punct de vedere psihic. După meciul de azi, vine unul acasă cu Valladolid, apoi Milan, apoi încă o deplasare la Pamplona, apoi pauză de o săptămînă, în care echipa se poate reface cît de cît din punct de vedere fizic. E important însă nivelul mental cu care vor fi abordate cele 3 partide de car pomeneam, astfel că rezultatul de azi, chit că în economia dublei manșe nu va conta, e foarte important. Fie și pentru a pune capăt unei perioade absolut incredibile de 5359 de zile de cînd Atletico nu a mai bătut acasă pe Real Madrid. În perspectiva meciului din 2 martie, e un demers cît se poate de onorabil.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Pînă să ajung la Jese și la situația lui, voi începe, cum e și firesc cred, cu ceea ce s-a întîmplat pe ”Santiago Bernabeu”. A fost un meci așteptat de toată lumea, mai ales după cele petrecute la ultimele dueluri dintre Real Madrid și Atletico pe acest stadion, dar și prin conjunctura în care Atletico vizita stadionul rivalei, din poziția de lider în Primera, ceea ce nu s-a mai intîmplat de ani buni. A ieșit însă un rezultat pe care nimeni nu-l intuia, care face ca returul de pe ”Calderon” să devină mult mai simplu pentru Real.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Nu demult am scris pe acest blog despre faptul că zgomotul nu-i convine lui Simeone. Zgomotul făcut în jurul echipei sale, transformarea lui Atletico în favorită a meciurilor, chiar și atunci cînd adversar e Real Madrid. Lui Simeone nu-i place această presiune, dar mai mult decît lui, jucătorilor se pare că nu le place. Atletico a fost de nerecunoscut miercuri seară, iar acest 3-0, cu toate că unii ar putea vorbi și de ghinion, ținînd cont că au fost două autogoluri, mi se pare un rezultat just, dacă stăm să ne gîndim că Atletico a avut o singură ocazie în acest meci.
Foarte mult s-au concentrat jucătorii lui Simeone pe dueluri particulare. Pe Diego Costa nu l-am văzut decât ciondănindu-se cu Pepe, cu Arbeloa, cu Coentrao, cu Xabi Alonso și tot așa. E posibil să fi fost o strategie a celor de la Real, de a-l scoate din joc pe Diego Costa, de a-l atrage în diverse lupte conexe, dar fără complicitatea celui în cauză nu ar fi reușit. Diego Costa e un tip de jucător care, la rîndu-i, provoacă mult și parcă iubește aceste înțepături, mai degrabă golănești decât sportive. Dacă e ceva care să-l tragă în jos, ei bine asta este, acest stil ”de cartier” cu care înțelege să-și creeze avantaje în teren. Luat pe rînd de Pepe, de Arbeloa, de Xabi Alonso, ba chiar și de Coentrao, Diego Costa nu s-a mai gîndit la joc, iar Atletico a trebuit să se descurce fără cel mai bun om al său. Și nu s-a prea descurcat. Adăugați aici prestația modestă a lui Diego, cea destul de discretă a lui Arda, ghinionul de la golurile unu și trei, gafa lui Curtois de la golul doi, lipsa de concentrare a apărării și găsiți unele explicații ale dezastrului.
Nu toate explicațiile. Să nu se înțeleagă de aici că Atletico a pierdut meciul. Eu cred că, înainte de toate cele de mai sus, Real Madrid l-a cîștigat. Am văzut o echipă agresivă, inspirată, dornică de a-și crea ocazii, chiar în condițiile în care prestația lui Cristiano Ronaldo a fost departe de zilele lui bune. Cred, din acest punct de vedere, că-i vin numai bine lui Cristiano aceste etape de suspendare, își poate recăpăta astfel prospețimea fizică.
Ancelotti l-a surprins pe Simeone cu poziția lui Di Maria. Pe undeva forțat de achiziționarea lui Bale, Ancelotti a regîndit zona de acțiune a lui Di Maria, l-a scos din banda dreaptă unde-l tot vedeam cu Mourinho și l-a tras în centru. În principiu, pentru că pe parcursul meciurilor poziția lui se mai modifică, mai face schimb de locuri și mai ajunge în benzi. Dar în mod normal el acum joacă în linie cu Xabi Alonso și Modrici, într-un 4-3-3 pentru care Simeone nu a găsit antidot, iar Di Maria a răspuns cu o risipă de efort teribilă, dar și cu o inspirație în pase decisive de care, sincer, nu-l credeam în stare în sezoanele trecute, cînd acest aspect îi revenea lui Mesut Ozil.
Cred că Di Maria a fost omul meciului, dar mie mi se pare că Jese merită și el această titulatură. Mi-a plăcut mult felul în care a înțeles Jese să-și joace șansele, să-și forțeze într-un fel norocul. Norocul lui s-a numit accidentarea lui Bale, dar în momentul ăsta Ancelotti are o mare problemă. Și nu e simplă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
La 20 de ani, Jese arată o personalitate de invidiat. Spunea Ilie Dumitrescu la Fotbal European că e ”obraznic”, fotbalistic vorbind, ceea ce e foarte bine. Spre exemplu, eu unul aș vrea ca și Torje să fie la fel de ”obraznic”, să aibă același tupeu pe care-l are Jese. Lucru, de altfel, pe care Gică Craioveanu l-a sfătuit pe Torje, într-o discuție relaxată, acum cîteva luni, la Barcelona. Tupeul lui Jese vine însă și din promovarea care i se face. Acum vreo 3 ani, Marca i-a dedicat un reportaj exclusiv, în care era asemuit, nici mai mult nici mai puțin, cu Cristiano Ronaldo. Dar ține și de caracter, de personalitate. Faptul că el a declarat că-n 4 ani vrea să ia Balonul de Aur vine în sprijinul celor de mai sus.
Așadar Ancelotti are o problemă. Ce va face cu Jese atunci cînd Gareth Bale va fi apt de joc? Și nu mă refer la meciuri obișnuite de campionat, în care se mai rotesc jucători, ci la cele importante. În Clasico, de exemplu. Sau în Champions League. Va putea el să țină pe banca de rezerve un fotbalist de 100 de milioane, așa cum e Bale? Mie unul mi se pare greu de crezut. La Fotbal European, marți, am spus că nu-l văd pe Jese în lotul Realului peste două campionate. Nu în campionatul viitor, peste două campionate. Mie mi se pare că revăd explozia lui Soldado, nu neapărat pe cea a lui Negredo, căci actualul fotbalist de la City n-a avut atît de multe oportunități. Ca și Jese, Soldado avea o concurență fantastică: Ronaldo, Raul, Van Nistelroy, pe care n-a reușit s-o depășească. Și a plecat.
Mi se pare că Jese seamănă foarte mult cu Pedro, de la Barcelona. Ca situație. Explozia lui Pedro, destul de bruscă și ea, care l-a dus direct la Mondialul din 2010, e asemănătoare cu cea a lui Jese. Nu știu dacă Jese va ajunge în Brazilia, dar știu că, spre deosebire de Pedro, Jese e într-un limpede dezavantaj. E cunoscută politica lui Florentino Perez, mult diferită de cea a Barcelonei. Prea puțin s-a bazat el de-a lungul timpului pe fotbaliști promovați de la Academie, din ”La Fabrica”. A preferat să aducă nume cu care să-și poată dezvolta politica agresivă de marketing, care să susțină un buget de jumătate de miliard de euro.
Totuși, personalitatea lui Jese ar putea să-l ajute. El nu pare dintre cei care să bată timid la ușa primei echipe, mai degrabă e din categoria celor care sparg ușa și intră. De văzut însă dacă nu cumva ușa spartă de el cade peste patrimoniul societății. Bale face parte din această categorie. A costat prea mult, iar un al doilea caz Kaka nu cred să-i convină lui Florentino. La fel cum nu cred să-i convină lui Jese postura de jucător de lot. Dacă a spart ușa să intre, e posibil să spargă și geamul ca să iasă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Știu că au trecut destule ore de la El Clasico de sîmbătă, dar cum n-am apucat după meci să comentez nimic din ceea ce am văzut pe ”Camp Nou” o fac acum. Mă gîndesc că subiectul e la fel de interesant, iar trecerea timpului a făcut ca informațiile să se așeze în minte, iar concluziile să fie mai profunde.
De la început, o precizare. Cei care vor să se agațe de penaltyul neacordat Realului și să înceapă aici o ceartă cu cei care ripostează cu neacordarea celui de-al doilea ”galben” lui Ramos ori cu posibilul fault comis de Pepe la Fabregas, ar face bine să închidă această postare. Atunci cînd ești Barcelona sau Real Madrid și ai loturile pe care le ai, mi se pare că nu-i corect să te agăți de arbitraj. Așa cum azi ai fost ajutat, ieri ai fost dezavantajat. Așa cum Real a fost dezavantajată sîmbătă, la fel de flagrant a fost ajutată cu Juventus. Așa cum Barcelona a fost avantajată sîmbătă, va fi probabil dezavantajată cu alte ocazii. Eu unul îmi amintesc foarte bine o fază similară cu cea dintre Mascherano și Cristiano petrecută în primăvară, la meciul de Cupă de pe Camp Nou, cînd Pedro a fost dărîmat aproape identic de Xabi Alonso, tot cu Undiano Mallenco arbitru.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Să vorbim totuși de fotbal!
A fost un Barcelona-Real Madrid diferit de ceea ce am văzut pînă acum. Ieșite de sub sfera de influență a celor doi mari antrenori pe care i-am avut ca protagoniști în ultimii ani, Guardiola și Mourinho, Barcelona și Real Madrid au arătat ca două șantiere în lucru, cu arhitecții și inginerii pe margini, încercînd să le explice constructorilor ideile pe care le au. Destul de puține lucruri au semănat cu partidele trecute, dar eu cred că trebuie să ne obișnuim cu asta. Barcelona încearcă să uite momentele excepționale din perioada Guardiola, iar admiratorii acestei echipe trebuie să înțeleagă că acele vremuri s-au dus și duse vor rămîne. Poate doar dacă într-un viitor Guardiola va reveni la echipă să se mai poată întoarce și senzațiile de atunci, dar și asta rămîne o necunoscută. Deocamdată Guardiola e bine unde e, iar Barcelona trebuie să învețe să se descurce și fără el. Asta încearcă să facă Tata Martino, cu metodele sale, cu ideile sale. Eu nu cred că vreodată Guardiola îl scotea pe Iniesta și-l băga pe Song, într-un moment de dominare al Realului. Tata Martino a făcut-o și pînă la urmă i-a ieșit.
Au fost, de fapt, două ”Clasico” într-unul. Cel din prima repriză e una, cel din a doua e cu totul altceva. Cînd am văzut formulele de start ale ambelor echipe am rămas destul de surpinși. Eram cu Gică Craioveanu în fața stadionului și ne pregăteam de intrarea în direct la Fotbal European. Ni s-a părut că ambii antrenori au băgat cu forcepsul fotbaliști în primul 11. În fața dilemei care dintre Xavi, Iniesta sau Fabregas pe două locuri, Tata Martino i-a băgat pe toți trei, scoțîndu-l din cărți pe Alexis. Chilianul era în bună formă, ceea ce s-a văzut ulterior. În poziție de 9 fals, Fabregas e util doar cînd nu e Messi. Așa, Messi a trebuit mutat spre dreapta, ceea ce l-a deranjat vizibil în joc, iar Fabregas n-a dat deloc randamentul de altădată. Mult mai logic era linia deja cunoscută, Alexis-Messi-Neymar, cu Fabregas pe bancă.
Dacă la Barcelona am rămas surprinși un pic, la Real Madrid am rămas direct cu gura căscată. Ancelotti a greșit grav formula de start și zău că nu știu dacă nu cumva greșeala lui a fost mai importantă în stabilirea rezultatului final decît cea a lui Undiano Mallenco. De fapt n-a fost doar o greșeală, ci două, două și jumătate mai bine zis. Ramos pe post de mijlcaș defensiv a fost ceva ce nimeni n-a înțeles. Un semn clar de teamă, de antrenor italian care-și betonează linia de mijloc. Asta făcea Mancini la City, dar Ancelotti promitea că va juca fotbal pe Camp Nou. Ceea ce a și făcut în repriza a doua de altfel. A doua greșeală, Bale ca vîrf de atac, poziție pe care a mai schimbat-o cu Cristiano sau cu Di Maria. A fost cam aceași dilemă ca a lui Tata Martino. Bale trebuia să joace, pentru că banii dați pe el impun această decizie, dar Di Maria era într-o formă excelentă. Așa că au intrat amîndoi. Mai logic mi se pare să fi jucat Bale în locul lui Modrici, cu doi închizători în spate, dar nu Ramos unul dintre ei. Ancelotti s-a temut de forța liniei de mijloc a Barcelonei și l-a sacrificat pe Benzema. Dar dacă tot a fost dominat de teamă, mă întreb de ce n-a jucat cu Pepe mijlocaș închizător, căci mutarea asta a mai fost făcută și de Mourinho. Ori poate tocmai de aceea n-a făcut-o. Ramos n-are calități de mijlocaș. A încetinit jocul, s-a așezat mereu cu fața spre minge cînd urma s-o primească și nu spre lateral, așa cum a făcut-o mai tîrziu Illaramendi. Jumătatea de greșeală de care vorbeam mai sus mi se pare Carvajal în locul lui Arbeloa, pe partea lui Neymar. Doar de lipsa de inspirație în unele momente a brazilianului a făcut ca bietul Carvajal să nu fie victimă a acestui meci. Experimentatul Arbeloa ar fi fost, e părerea mea, mai util.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cînd Ancelotti a schimbat și a pus fiecare jucător pe postul lui s-a văzut. Real a dominat repriza a doua, în care a avut și posesie superioară Barcelonei. Nici măcar Bayern cînd a bătut cu 4-0 și 3-0 pe Barcelona n-a avut posesie superioară. Benzema e vîrful pe care-l preferă Cristiano, căci se mișcă mult și-i eliberează spații. Di Maria îl trăgea pe Adriano după el în partea cealaltă, Marcelo urca mai mult ca-n prima repriză, Modric găsea mai ușor unghiurile de pasare, toate pentru Illaramendi dădea mai multă fluiditate jocului, iar Benzema făcea ce știa mai bine, demarcări. Barcelona a fost obligată să se apere în propria jumătate de multe ori, cîteodată chiar cu 5 oameni și Iniesta pe post de mijlocaș central, ceea ce l-a deterrminat pe Tata Martino să-l bage pe Song în locul lui. A venit golul lui Alexis și totul s-a năruit pentru Real.
Nu s-au năruit însă speranțele de viitor. Această jumătate de oră în care Realul a dominat Barcelona pe terenul ei nu s-a văzut nici cînd Mourinho cîștiga pe Camp Nou. Schimbarea de identitate a unei echipe nu se face însă foarte lesne. De la stilul Mourinho la stilul Ancelotti nu-i ușor de trecut, dar lucrurile par a merge pe drumul corect. Bale își va reveni fizic, calificarea în primăvara Ligii e deja obținută, vor începe rotațiile și lucrurile vor deveni mai simple. Fiecare va juca pe postul lui, iar Ancelotti nu se va mai juca de-a schimbările, căci a văzut ce i s-a întîmplat.
Dincolo, la Barcelona, e un pic mai simplu. Baza rămîne tot jocul pus în scenă de Guardiola. Identitatea n-ar trebui să se scimbe, căci acest stil vine din trecutul clubului, nu neapărat de la Barcelona. Vom vedea însă din ce în ce mai des o Barcelona dominată de adversari, care se va și apăra, care va ceda posesia dacă va fi cazul. Lui Tata Martino îi mai rămîne să rezolve o singură ecuație: Messi și Neymar împreună. Pentru cei care-l vedeau un transfer eșuat, Neymar a răspuns cu evoluțile de pînă acum, într-o creștere evidentă. La fel de evidentă este însă și forma fizică slabă a lui Messi. Nu mai e același de la acea accidentare de la Paris, iar asta se vede cu ochiul liber. Cînd va reveni însă la forma sa fizică inițială, vom vedea cum se va soluționa trecerea de la Barcelona lui Messi la Barcelona lui Messi și Neymar. Să oferi libertate totală de mișcare pentru doi jucători nu s-a mai văzut la Barcelona de pe vremea lui Cruyff, care a făcut asta cu Romario și Stoicikov. Au trecut de atunci însă 20 de ani, iar fotbalul s-a cam schimbat.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
P.S.
În momentul ăsta, după ce am văzut în El Clasico, mi se pare că atît Barcelona cît și Real Madrid sînt destul de departe de Bayern Munchen, Dortmund, Chelsea ori Arsenal. Chiar și PSG e un pericol. Mai e însă pînă vor începe meciurile eliminatorii în Champions League, așa că se mai pot schimba destule.
P.S. 2
După multă vreme, n-am mai văzut un duel Messi vs Cristiano Ronaldo într-un meci Barcelona-Real Madrid. Messi a făcut cel mai slab Clasico pe care eu mi-l amintesc, iar Cristiano a jucat doar o jumătate de ceas în doua repriză. Dacă vă e dor de duelul lor de altădată, iată aici un altfel de duel dintre cei doi.
Un meci Real Madrid – Chelsea e oricînd un cap de afiș apetisant. Chiar dacă e un ”amical”, de lux, cum se mai spune în ultima vreme acestor partide de pregătire, chiar dacă e oficial. Din ce în ce mai mult în ultimul timp marile cluburi au început să-și programeze astfel de partide de pregătire tari, între ele practic, urmînd oarecum traseul echipelor naționale puternice. Astfel de meciuri aduc beneficii din toate punctele de vedere. Sportiv, vezi cum stai întîlnind un adversar tare și, eventual, poți corecta anumite erori acum, cînd nimic nu e în joc, iar financiar o rețetă bună. Mai ales dacă partidele se joacă prin America sau Asia, unde lumea abia așteaptă să vadă pe viu ceea ce în restul sezonului pot vedea doar la televizor, asta dacă reușesc să se descurce cu orele imposibile pentru aceste continente la care sînt programate duelurile europene. A devenit deja o tradiție și e de presupus că în viitor ea se va extinde.
Am avut, spre exemplu, un ”Derby d”Italia” jucat în America. Un Juve-Inter terminat după multe penaltyuri de departajare. Calendarul, stabilit cu mult înainte, precum și jocul rezultatelor, căci vorbim de o competiție cu dueluri eliminatorii, au adus față în față pe Real Madrid și pe Chelsea. Un meci amical deloc amical însă, căci la mijloc era, în primul rînd, Jose Mourinho, împotriva fostei sale echipe. Și împotriva, mai ales, a lui Cristiano Ronaldo, jucătorul său favorit la un moment dat, devenit între timp o țintă a declarațiilor sale răutăcioase. Am încercat să explic într-un articol precedent ce motive ar fi avut Mou să se comporte astfel față de Cristiano, nu mai revin. Am spus tot acolo despre Cristiano că mi se pare în cel mai bun moment al carierei sale. O să revin asupra acestui aspect, la final.
Despre meci acum. A bătut Real Madrid cu 3-1. Ceea ce, în ciuda faptului că Mourinho a încercat să minimalizeze rezultatul, nu-i o bagatelă. Chelsea e cu o lungime înaintea Realului în ceea ce privește pregătirea, cu toate astea diferențele nu s-au văzut. Ba chiar Real a părut echipa mai proaspătă, mai bine echilibrată fizic, mai dornică să pună mingea în mișcare. La Chelsea parcă s-a observat un soi de reținere, un soi de lipsă de înțelegere a jucătorilor față de ceea ce vrea Mourinho de la ei.
Cine dorește poate vedea un scurt, dar cuprinzător rezumat, al meciului în continuare:
Am văzut cîte ceva din intențiile celor doi antrenori. Mai mult la Real, parcă, decît la Chelsea, deși de ambele părți au fost destule schimbări pe parcursul meciului. Prima repriză e cea care merită consemnată, căci în partea a doua schimbările au afectat calitatea jocului, mai ales că s-a trecut și la ceva experimente. Spre exemplu, dacă e să vorbim de experimente, Ancelotti a probat din nou, mai mult de jumătate de oră în această perioadă, o schemă fără vîrf de atac, cu Di Maria, Ozil, Isco și Cristiano în fața ”închizătorilor”. A fost încercat inclusiv Ozil pe poziția de 9 fals, dar mai mult Cristiano. Realul cam stă în acest moment doar în Benzema ca referință a atacului și e logic ca Ancelotti să se gîndească la posibilitatea, destul de probabilă, ca francezul să fie accidentat sau suspendat la un anumit moment al sezonului și să încerce anumite experimente, dincolo de Morata.
Începutul însă a arătat cam ceea ce vrea Ancelotti de la această echipă. O linie de fund în care, probabil, Pepe va trebui să lupte cu Varane, și înclin să cred că francezul pleacă în avantaj, iar Arbeloa cu Carvajal. Coentrao n-a fost utilizat de loc, ceea ce mă face să cred că e mai degrabă plecat, iar Marcelo s-a descurcat foarte bine, a dat și gol și i-a făcut o ușoară dedicație lui Mourinho, care-l neglijase serios în campionatul trecut, zice-se pentru că n-a vrut să semneze contract de reprezentare cu amicul Jorge Mendes. În față, deși a părut un 4-4-1-1, a fost un clar 4-2-3-1, transformat, în multe momente, în 4-1-4-1. Cu Khedira avînd rolul de bodyguard, efectiv rolul de mijlocaș la acoperire, desemnat să acopere și să închidă. Lîngă el a stat Modrici, ce pare reinventat în aceste perioadă de pregătiri. Poate că Ancelotti, care l-a văzut destul de bine în perioada sa londoneză jucînd excelent la Tottenham pentru că-l avea mereu pe Parker în preajma, gata să-i acopere erorile, încearcă să facă același lucru cu Khedira. Modrici asigură o ieșire la construcție mult mai curată, astfel că prima linie de pasă către croat pare deja o obligație. Iar faptul că se poziționează ușor spre stînga, în zona lui Marcelo și Cristiano, face ca această bandă a Realului să fie un coșmar pentru adversari.
Apoi urmează Isco și Ozil. Va fi spectaculos acest cuplu, sînt convins. Zona de creație, pînă acum situată doar în dreptul lui Ozil, are doi oameni cu capacitate tehnică exemplară. Și o știință a plasării între linii, care-i face extrem de periculoși. Poate că nu mai e Di Maria și slalomurile sale, pe alocuri liniare, în schimb sînt sigur că Real va avea o fază de construcție mult mai artistică, mai estetică.
Cred că, de fapt, asta și încearcă Ancelotti. Să iasă puțin din sfera jocului reactiv practicat de Mourinho, care cam enerva, căci fanii Realului nu vedeau cu ochi buni această strategie prin care Realul se lăsa de multe ori dominat cu bună știință. Automatismele contraatacului funcționează și vor funcționa, vezi meciul cu Everton, iar Ancelotti caută să imprime jocului și un aspect constructiv.
În aceste condiții, lui Xavi Alonso îi va fi greu să se impună, din nou, în primul 11. Eu am rezerve în acest moment față de continuitatea lui la Real. Îi expiră cotractul la vară, deja mai sînt aproape 10 luni pînă atunci, iar timpul lucrează în favoarea lui. Faptul că Real l-a adus pe Illaramendi poate indica și o posibilă resemnare a pierderii lui Xabi Alonso. În vara viitoare sau, de ce nu?, chiar în vara asta. Mourinho îl place mult, sentimentul e reciproc, căci Xabi Alonso a fost singurul din ”garda de fier” a vestiarului care s-a întreținut cu Mou. El și Coentrao, dar pe portughez nu-l includ în această categorie. Nu-i exclus ca Mourinho să forțeze un transfer încă din această vară.
Apropo de Mourinho. S-a văzut cred în această primă repriză cu Real că va merge, în general, pe mîna lui Lukaku ca vîrf de atac mai mult decît pe cea a lui Torres. Lampard și Ramires sînt pilonii liniei de mijloc, iar aici, la Ramires, parcă eu l-aș vedea pe Xabi Alonso. Eden Hazard e cheia jocului mai departe, de talentul lui se leagă speranțele ofensive. N-a jucat Mata, dar e de presupus că o va face, la fel cum cred că și Oscar va avea rolul lui.
N-a jucat deloc David Luiz. Motiv de speculații, mai ales, că, vezi revista presei de azi, Barcelona a făcut o primă ofertă oficială pentru el. În prima repriză, Mourinho a notat tot timpul cîte ceva și cred că i-a folosit mult acest meci de pregătire.
Promiteam ceva despre Cristiano Ronaldo. Am mai spus-o, mi se pare că a ajuns la maturitate deplină. Are un alt comportament pe teren și-n afara lui, iar vestiarul pare că l-a recunoscut ca lider. Ancelotti știe lucrul ăsta, iar faptul că dă de înțeles că portughezul e omul său numărul unu, indiferent de cîte zeci de milioane ar costa Bale sau altcineva, ajută mult. Cristiano primește în momentul ăsta cam același tratament ca Messi la Barcelona. Și mi se pare absolut normal. Știind că Messi n-a avut un final de sezon strălucit și pleacă pe picior de egalitate cu el în lupta pentru Balonul de Aur, Cristiano a plecat ca din pușcă în acest sezon. Eu cred că tot între cei doi se va da lupta pentru acest trofeu. Și asta pentru că vorbim de un trofeu personal, iar Bayern, cea mai bună echipă a momentului, nu propune un personaj de genul ăsta, ci un colectiv. La nivel personal, cifrele lui Ribery, goluri și pase decisive, sînt la mare mare distanță de cele ale lui Messi și Cristiano.
Scriam atunci cînd Messi a primit Balonul de Aur 2013, că lui Cristiano îi lipsește ceva la nivel de imagine, de charismă. Gestul său față de un suporter intrat pe teren în partida cu Chelsea spune că încearcă să se autodepășească și pe acest plan.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!