Manchester United s-a întors! ”Diavolii” sunt ”back in business”. Cam asta cred că putem spune după victoria obținută de United în fața lui Tottenham, chiar pe ”Wembley”. O victorie scurtă, muncită, chinuită chiar, cu o mare doză de șansă, dar obținută. E genul acela de succes care leagă un vestiar, care urcă în stratosferă moralul și care asigură o stare de spirit numai bună pentru lunile ce vor veni. Ole Gunnar Solskjaer a devenit primul antrenor din istoria Premier League care-și câștigă primele 6 partide pe banca unei echipe preluate din mers. Seria fusese oricum remarcabilă și înainte de vizita pe ”Wembley”, Tottenham părea însă primul examen cu adevărat serios. Citeste mai mult …
Marți 10 iulie 2018. Ziua primei semifinale a Mondialului din Rusia. Mult a fost, puțin a rămas, în curând vom afla numele noii campioane mondiale. O europeană, asta e sigur, care va prelua trofeul de la o altă europeană și-l va păstra până la finalul anului 2022, căci, nu știu dacă ați reținut, turneul final din Qatar se va ține în noiembrie și decembrie, ca să se evite căldura din iunie și iulie. În fine, mai e până atunci. Mă îndrept spre redacția Digisport cu gândul la titlurile gen ”Dacă e marți, e Belgia” care ne vor invada în cazul calificării băieților lui Roberto Martinez în finală. Cu Fotbal European ceva mai târziu decât de obicei, iau în piept traficul bucureștean de după-amiază, pe care toți primarii de pe aici promit că-l rezolvă și niciunul n-o face. Partea bună e că din semafor în semafor am timp să mai arunc un ochi pe twitter, să văd ce mai e nou prin Rusia și ce se mai întâmplă pe piața transferurilor. Citeste mai mult …
E o vorbă în fotbal care spune că finalele trebuie câștigate, nu jucate. Cu alte cuvinte, dacă tot ai ajuns într-o finală, e bine să o și câștigi, altfel ai cam ajuns degeaba. ”The winner takes it all, the loser has to fall”, parcă așa era melodia, nu? Nu știu cât de fan al trupei ABBA este Jose Mourinho, dar știu sigur, căci i-am urmărit cu destulă atenție traiectoria prin fotbal în ultimii 15 ani, că e mare fan al victoriilor. Al victoriilor sale. Pe care încearcă să le obțină, indiferent de prețul pe care-l plătește și indiferent de imaginea pe care o lasă. Iar miercuri seară, pe ”Friends Arena” din Stockholm, a mai adăugat un trofeu la un palmares cu adevărat impresionant. De când Mourihno e în fotbal, doar Bayern Munchen a câștigat mai multe trofee decât el, bavarezii beneficiind însă de avantajul de a veni dintr-un fotbal pe care-l controlează cu ferocitate, iar Barcelona e pe același nivel cu tehnicianul portughez. Pe care-l poți critica, pe care-l poți detesta chiar, dar care nu-ți poate rămâne indiferent. Și despre care n-ai cum să spui altceva decât că e un antrenor mare. Citeste mai mult …
Ne-au lipsit duelurile dintre Jose Mourinho și Pep Guardiola în ultimul timp. Ne-au lipsit confruntările lor de idei, dialogurile lor de la distanță, surprizele pe care și le pregăteau. Ultima lor înfruntare a fost în vara lui 2013, o Supercupă a Europei dintre Bayern și Chelsea care a lăsat destul de puțin să se întrevadă din bătăliile lor trecute, căci erau abia la începutul aventurii lor atunci. Am avut ocazia să comentez acel meci de la Praga, la fel cum am avut ocazia să fiu prezent la foarte multe ”Clasico”, fie la Barcelona, fie la Madrid. Erau, așa cum spunea mereu Ilie Dumitrescu, adevărate seminarii. Partide de șah, în care mutările erau gândite cu mult timp înainte. Extrem de bun prieten cu Pep în perioada comună la Barcelona, Mourinho n-a putut uita apoi, sunt convins de asta, că el ar fi putut deveni antrenor al Barcelonei, în vara lui 2008 și a încercat mereu să le arate catalanilor că au greșit. La fel cum sunt convins că plecarea lui Pep de la Barcelona are mare legătură cu Mourinho și cu felul în care acesta a dus lupta, devenită uneori de gherilă, dintre ei. Citeste mai mult …
Faptul că Portugalia, o națiune ce l-a oferit fotbalului pe Eusebio, preluându-l din Mozambicul natal și ridicându-l la nivelul geniilor Pele, Maradona sau Cruyff, o națiune ce i-a dat pe Figo și pe Ruis Costa, pe Futre și pe Jordao, pe acest fenomen numit Cristiano Ronaldo, faptul că Portugalia celor amintiți și a multor altora nu a câștigat până duminică niciun trofeu major la nivel de echipă națională e totuși un paradox. Vorbim despre o națiune pentru care fotbalul e un sport național, e o stare de spirit, e un fenomen ce se trăiește la intensitate maximă, iubit cu patos, fierbinte ca soarele din Algarve sau dulce ca un vin de Porto. Faptul că Portugalia nu avea un trofeu iar Danemarca, de exemplu, îl avea de două decenii și ceva era, trebuie să recunoaștem, o mică nedreptate. Reparată în această zi de 10 iulie 2016, pe un ”Stade de France” ce nu-și credea ochilor, într-un Paris ce se pregătea de sărbătoarea ”albaștrilor” și s-a trezit peste noapte vorbitor de portugheză. Citeste mai mult …
Tocmai ce am revăzut meciul Franța-România. E avantajul pe care ți-l oferă tehnologia de azi. Practic l-am văzut, căci e un fel de a spune l-am revăzut. Pe stadion e altceva. Tensiunea e mare, inima-ți bate cu putere, ai un nod în gât la fiecare centrare, la fiecare pasă greșită, la fiecare dribling al adversarului. Acum, știind și rezultatul, am privit totul cu alți ochi. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!