PSG-REAL MADRID: ZLATAN VS CRISTIANO ȘI PROBLEMELE LUI RAFA BENITEZ

PSG-REAL MADRID: ZLATAN VS CRISTIANO ȘI PROBLEMELE LUI RAFA BENITEZ

După ce marți am avut parte de spectacol și răsturnări de situație în destule partide din această a treia etapă a fazei grupelor Champions League, azi capul de afiș este ținut de confruntarea dintre PSG și Real Madrid. Nu e singura partidă însă, căci City-Sevilla sau Juve-Monchengladbach au și ele cota lor de interes. Există și o situație, oarecum neîntîlnită pînă acum, cu o echipă, Astana, care a ales să-și odihnească mulți titulari în confruntarea cu Atletico de la Madrid în perspectiva unui derby de campionat, mult mai important pentru echipa din Kazahstan.  Citeste mai mult …

O DUMINICĂ PLINĂ DE DERBYURI

O DUMINICĂ PLINĂ DE DERBYURI

O duminică atît de plină de meciuri importante nu am avut de multă vreme. E și greu să faci o alegere. Reeditarea finalei Champions League din 2014, Atletico-Real sau pe cea a finalei din 2013, Bayern-Borussia Dortmund? Sau cel de-al 225-lea episod din ”Merseyside Derby”, Everton-Liverpool? Sau ”Clasicul” Franței, PSG-Marseille? Sau duelul de pe ”Emirates” dintre Arsenal și Manchester United?  Sau derbyul de clasament din Olanda, Ajax-PSV. Sau Milan-Napoli, o rivalitate tradițională din fotbalul italian? Pe listă mai sînt confruntări din Belgia, Austria, Grecia, toate cu implicații în clasamentul fiecărei țări. Citeste mai mult …

BAYERN-WOLFSBURG, PRIMUL ȘOC AL SEZONULUI ÎN BUNDESLIGA

BAYERN-WOLFSBURG, PRIMUL ȘOC AL SEZONULUI ÎN BUNDESLIGA

E un mijloc de săptămînă cu etape intermediare, în diverse campionate, ori cu meciuri de Cupă, cazul nostru, sau Cupa Ligii în Anglia. Meciul zilei de azi vine din Bundesliga, acolo unde Bayer Munchen și Wolfsburg reeditează duelul din Supercupa Germaniei, cîștigat de Wolfsburg la penalty-uri.  Citeste mai mult …

GREU CU CITY PENTRU ”BĂTRÎNA DOAMNĂ”

GREU CU CITY PENTRU ”BĂTRÎNA DOAMNĂ”

De astăzi, revine spectacolul din Champions League. Cu toate ingredientele necesare, staruri, stadioane, fotbal de calitate și posibile surprize. Prima etapă aduce cîteva dueluri extrem de interesante. Cap de afiș este confruntarea dintre liderul din Premier League, Manchester City, și campioana Italiei, Juventus, dar nici celelalte partide ale zilei nu sînt de neglijat, inclusiv vizita pe care Șahtiorul lui Mircea Lucescu o va face pe ”Santiago Bernabeu”.  Citeste mai mult …

DUEL EUROPEAN LA PARIS

DUEL EUROPEAN LA PARIS

De azi revin campionatele naționale. Și vom avea, chiar dacă e o zi de vineri, cîteva partide extrem de interesante, cu echipe ce vor fi implicate, săptămîna viitoare, în competiții continentale. În Franța, în cel mai interesant meci al serii, PSG joacă împotriva celor de la Bordeaux, un duel între două echipe europene din Ligue 1, în Spania, în FC Sevilla, fără nici un gol marcat în Primera de deplasează pe terenul lui Levante, în timp ce, în Germania, Borussia Monchengladbach, fără victorie pînă acum, întîlnește pe Hamburg.  Citeste mai mult …

DAVID BECKHAM LA 40 DE ANI

DAVID BECKHAM LA 40 DE ANI

De cele mai multe ori nu conștientizăm cît de repede trece timpul. Luați cu treburile zilnice, cu probleme, cu temeri, cu angoase, nu mai avem timp să observăm că zilele trec în viteză, că săptămînile și lunile se duc, că adunăm în spatele nostru anii, ca un balast plin cu amintiri. Ne mai dăm seama de asta uneori, dar în general din întîmplare, prin cine știe ce coincidențe.

De exemplu, din întîmplare, am descoperit, căutînd ceva, că David Beckham împlinește, pe 2 mai, 40 de ani. E una din acele coincidențe cînd realizezi tot ceea ce am spus mai sus. Dacă și Beckham a ajuns la 40 de ani, vă dați seama ce am îmbătrînit și noi! Parcă ieri era Mondialul din Franța, cel din 1998, cînd Beckham lua acel cartonaș roșu în meciul cu Argentina, parcă ieri a fost acea uluitoare finală de Champions League din 1999, parcă ieri am jucat cu Anglia la Euro 2000, parcă ieri se transfera Beckham la Real Madrid, parcă ieri pleca spre America și apoi revenea în Europa, la Milan, în fine, parcă ieri ajungea să semneze cu PSG. Parcă ieri s-au petrecut toate astea. N-a fost ieri, au fost ani, ani mulți, în care David Beckham a fost un reper al fotbalului adevărat și al succesului în fotbal.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

David Beckham a fost primul mare fotbalist universal. De fapt, el a inventat acest concept. Dimensiunea globală a numelui său, brandul pe care l-a creat, sînt reflectate în cîștigurile pe care le-a avut din publicitate, de multe ori duble sau chiar triple față de cele din fotbal. David Beckham a fost primul mare brand personal din lumea fotbalului, care, pînă la el, nu avea decît branduri colective, de cluburi. Beckham a fost cel care a dus publicitatea din jurul său la rang de artă, de industrie. El a fost primul, după el au venit alții. Ronaldinho îl întrecuse la un moment dat, dar dispariția sa prematură, de nimeni înțeleasă, l-a scos din acest circuit. Cristiano Ronaldo și Messi merg pe drumul deschis de Beckham, Neymar la fel, poate și alții.

Mie mi-a plăcut întotdeauna fotbalistul David Beckham. Și l-am considerat un exemplu de cum poți să reușești în fotbal fără să ai talentul lui Maradona, Ronaldinho, Messi ori alți jucători exponențiali. Beckham a fost un fotbalist mai degrabă limitat din punct de vedere tehnic. Rar l-am văzut driblînd. Avea un mare atu, felul în care lovea mingea cu piciorul drept, un atu însă pe care l-a folosit din plin. Era și foarte disciplinat din punct de vedere tactic, un ajutor mare pentru orice antrenor. Mi-amintesc de perioada sa la Real Madrid cînd, cu Capello, juca inclusiv în centrul liniei de mijloc și o făcea foarte bine. Și era și-un profesionist adevărat. Poate nu la nivelul lui Cristiano Ronaldo, care se masacrează pur și simplu din punct de vedere al pregătirii fizice, dar nici foarte departe. Altfel n-ar fi rezistat pînă la 38 de ani.

Asta îmi arată că e un tip dotat. Intelectual mă refer, capitolul celălalt pe mine nu mă interesează. Mobilat intelectual să zicem. Se vede asta și din felul în care și-a construit imaginea. Ar trebui să fie un exemplu pe care l-ar putea lua și alții, mai ales pe la noi, de care trebuie să te rogi pentru a scoate două vorbe, care și-așa mustesc de banalitate. Beckham n-a refuzat niciodată un ziarist, iar presa a fost marele său aliat. Cînd ați citit sau auzit ultimul comentariu negativ la adresa lui? Vă amintiți să fi fost vreodată făcut pilaf în ziare? Nu prea cred, pentru că David a fost suficient de deștept să-și aleagă aliații acolo unde trebuie. Și i-a folosit asta la imagine, o imagine de pe urma căreia a scos zeci de milioane de euro. Sigur, e important și felul în care arată, dar am mai văzut destui fotbaliști prezentabili și poate mai talentați decît el care n-au beneficiat de același tratament din partea jurnaliștilor.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

L-am văzut pentru prima dată de aproape pe Beckham în 2004, la Campionatul European din Portugalia. A fost o conferință de presă în cantonamentul Angliei și el a fost cel care a apărut, în acea zi, în fața ziariștilor. E inutil să mai spun că sala în care s-a ținut conferința a fost neîncăpătoare. N-am prins loc, așa că m-am poziționat undeva în lateral. Spre norocul meu, chiar pe acolo a trecut David. A cărui apariție, cu 4 bodyguarzi, dintre care unul a rămas în permanență în preajma lui, a fost spectaculoasă, pe măsura imaginii sale în plină ascensiune. Venise cu o mașină, care avea un antemergător, ca un adevărat star.

Nu-mi dau eu cu părerea asupra calităților sale fizice. Habar n-am dacă e bărbat bine și nu mă preocupă. M-au surprins două lucruri. Nu e deloc de scund, deși mie așa îmi părea la televizor. Și, mai ales, are o voce subțire, ciudat de subțire pentru imaginea sa de bărbat fatal.

Pe mine m-a surprins. În schimb, pe ziaristele ce au venit în număr mare la acea conferință de presă nu părea să le deranjeze aspectul. Fix pe direcția mea era o domișoară, demnă reprezentantă a femeilor engleze, iar cu asta am zis tot, care nu și-a dezlipit ochii de la el nici o clipă. Ocupase un loc în primul rînd, cred că venise de dimineața, cam cum fac fanii înrăiți la concertele de pe stadioane. Avea laptopul deschis, dar nu l-a folosit absolut deloc. Îi sorbea cuvintele, cred că s-ar fi făcut și preș dacă situația o impunea, chit că David nu i-a aruncat nici măcar o privire. Pe undeva mai bine, altfel am fi asistat la cine știe ce orgasm asortat cu leșin! Chiar mă întrebam cum o putea să vorbească în condițiile în care cineva se holba la el! Cînd s-a terminat conferința și am fost invitați cu toții într-o sală alăturată, la un breakfast tipic englezesc, și din nou cred că am spus totul și cu asta, am apucat să văd ce avea pe laptop. Cred ca e simplu de ghicit. Pe desktop trona frumoasa poză cu Beckahm în chiloți, făcînd reclamă la lenjeria Armani.

L-am văzut și la București, cînd a venit cu Real Madrid să joace în Champions League cu Steaua. Madrilenii au fost primiți în sala de protocol de la Otopeni. Au stat acolo cîteva minute, timp în care s-au făcut formalitățile. N-a vorbit nici unul, deși totul era transmis în direct la vreo 3-4 televiziuni. Beckham a avut aceeași poziție timp de minute bune. Nu știai dacă e de ceară sau viu. Într-un costum bej care-i venea, ce-i drept, foarte bine, s-a sprijinit de troler, a cărui marcă era destul de vizibilă, astfel încît să i se vadă ceasul și ochelarii de soare, puși, într-o studiată neglijență, în buzunarul de la piept, dar cu marca vizibilă.

Și l-am mai văzut la Madrid, la un meci al Realului. A ieșit ultimul de pe teren, după ce a aplaudat tribunele de parcă atunci se retrăgea. Era un  meci obișnuit, de campionat, cu Deportivo parcă. La final, la zona mixtă, a vorbit cu toți ziariștii care l-au oprit, n-a refuzat pe nimeni, n-a refuzat nici o poză sau autograf. Deși pentru acestea din urmă a trebuit să întîrzie minute bune.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

E greu de spus dacă, peste ani, despre Beckham se va vorbi ca despre fostul mare fotbalist sau despre fostul mare brand publicitar. Parcursul său pe terenurile de fotbal e mai mult decît notabil. 5 titluri în Anglia, unul în Spania, unul în Franța, o Ligă a Campionior, o Cupă Intercontinentală. Plus două campionate în periplul său prin soccerul american. Plus mai bine de 100 de meciuri în echipa națională a Angliei. Cred însă că imaginea publicitară a lui David Beckham a depășit-o pe cea a fotbalistului. Mariajul cu Victoria Adams, pe atunci în mare glorie, l-a transformat în idol comercial. Ceea ce i-a adus contracte de milioane și i-a deschis piețe neexplorate pînă atunci, în țări unde destui oameni nu știau alte cuvinte în limba engleză în afara numelui său. Pe undeva e bine, pe altundeva e rău. Așa ne dăm seama de industrializarea la care a ajuns acest sport. E mult mai importantă imaginea de la televizor decît cea lăsată tribunelor.

P.S.

Cu sprijinul unui bun prieten, stabilit de foarte mulți ani la Londra și bun prieten, la rîndul lui cu Ted Beckham am intrat în posesia cărții pe care Ted Beckham a scris-o despre fiul său. Se numește “David Beckham, my son” și conține extrem de multe detalii și fotografii inedite din viața și cariera lui David Beckham. Iată cîteva dintre ele:

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

10

11

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:



Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă