Am aflat care va fi prima semifinală din acest sezon de Champions League. Calculele hârtiei, pe care, dacă suntem detașați și n-avem simpatii, le facem mereu sperând că vor fi încălcate, căci, nu-i așa, surprizele fac viața mai frumoasă, calculele hârtiei așadar mergeau spre un duel PSG-Atletico. Din varii motive, asupra cărora nu mai insist, căci oricum n-ar avea niciun sens. Vom avea PSG-Leipzig, jumătate din calcule deci, dar ce aproape am fost să avem o semifinală cu totul și cu totul surprinzătoare. Citeste mai mult …
Fotbalul acestei perioade ne-a oferit, printre altele, și o neobișnuită senzație că orice se poate întâmpla, că totul e posibil. Condițiile în care se joacă, decorul, viteza în care se succed partidele reprezentau argumente pentru cei care promovau dubiile în loc de certitudini. De exemplu, sâmbătă seară, în pauza meciului dintre Juventus și Atalanta, posibilitatea ca ”Dea” să câștige ”scudetto” înflorise în mintea multora. Citeste mai mult …
Cea mai dezarticulată versiune a lui Atletico în epoca Simeone vs cea mai bună variantă a lui Liverpool în era Jurgen Klopp. Cam așa suna afișul partidei de pe ”Metropolitano” de marți, care a deschis balul Champions League, versiunea de primăvară, cea adevărată, după încălzirea de toamnă numită Liga Campionilor. Citeste mai mult …
Înaintea derby-ului de sâmbătă, Diego Simeone pierduse ultima dată pe ”Santiago Bernabeu” (în Primera) în 2012. Pe banca Realului stătea Mourinho, care, între timp, a plecat, a luat un campionat și o Europa League și a fost și demis de două ori. Iar la Real, pe acel scaun, s-au mai așezat Ancelotti, Zidane, Lopetegui, Solari și iar Zidane, în vreme ce muzeul de pe ”Bernabeu” s-a îmbogățit cu 4 trofee Champions League. Sâmbătă s-a întâmplat să piardă din nou și deja sunt din ce în ce mai mulți cei care cred că, poate, a venit momentul schimbării. Nimic nu e etern pe lumea asta, iar Cholo pare să fi ajuns la fundul sacului din punct de vedere al găsirii elementelor motivaționale pentru un lot ce dă din ce în ce mai multe semne de sufocare. E un pic straniu să te gândești la un Atletico fără Cholo, exemplele Wenger și, mai ales Sir Alex (de care aminteam tot aici, săptămâna trecută), ultimii tehnicieni identificați până la ultima celulă cu clubul, nu prea oferă motive de optimism pentru viitor, dar nici prezentul nu e un generator de sentimente pozitive. Citeste mai mult …
Caută-mă!