Dacă prima zi a ”sferturilor” ne-a adus două partide cu certe doze de echilibru, măcar la început, dacă pe parcurs dozele s-au mai diminuat, a doua zi propune două meciuri cu două favorite certe: Real Madrid și Borussia Dortmund. Există însă în fotbal și acest paradox, mai bine zis acest pericol, cel al echipei favorite.
La acest stadiu al sezonului, antrenorii își doresc ca echipele lor să fie în permanență în priză competitivă. Mai ales dacă, și e valabil și pentru Real și pentru Dortmund, campionatul intern nu oferă motive pentru o astfel de atitudine. În cazul Madridului s-a văzut foarte bine la Zaragoza, dar ăsta a fost doar ultimul exemplu.
Malaga pentru Dortmund poate fi azi un adversar complicat. La Malaga e greu de cîștigat, dar cum calificarea se decide în Germania nu e un pericol iminent. În ciuda impresiei foarte bune pe care a lăsat-o pînă acum, Malaga e inferioară Borussiei. Ritmul teribil pe care-l impune echipa lui Jurgen Klopp poate aduce mari daune trupei lui Pellegrini, care nu s-a întîlnit cu așa ceva pînă acum, poate doar la Barcelona cînd a vizitat ”La Rosaleda” și a dat 4 goluri. De asemenea, Malaga nu s-a confruntat pînă acum cu o asemenea agresivitate pe moment defensiv așa cum propune de obicei Dortmund. Și nici cu două benzi atît de echilibrate, fie ca va juca ori nu Kuba.
Pentru Malaga, marele avantaj e că nu are ce pierde. Oricum a făcut mai multe decît se anticipa, iar meritele sale sînt incontestabile. Atunci cînd n-ai ce pierde poți avea multe de cîștigat. Dortmund nu e în situația asta, căci e favorită.
Nici Galatasaray n-are ce pierde. Mai ales pe ”Bernabeu”. Sau ar avea cîte ceva, lipsa mizei în returul de la Istanbul, ceea ce ne-ar lipsi pe noi, privitorii neutri, de o atmosferă senzațională. Real Madrid nu e favorită, e ultra-favorită în această dublă manșă. Ca și anul trecut, trupa lui Mourinho a avut noroc la tragerea ”sferturilor”, prinzînd cel mai accesibil adversar din urnă.
Și totuși Galatasaray e o mare necunoscută. Acum vom vedea capacitatea lui Fatih Terim de fi ”Împărat” în fața unor jucători cu nume, foarte bine plătiți, dar care navighează într-un campionat un pic mediocru. Ca să pună probleme Realului, Terim are exemplul Ferguson, care a știut cum să-și așeze echipa astfel încît Madridul să nu poată juca foarte mult.
Galata are, da, multe nume. Drogba și Sneijder în primul rînd, oameni ce au cîștigat trofeul pus în joc. Dar omeni a căror capacitate de efort pare o necunoscută, ca și adaptarea lor la ideile lui Terim. Mai e Felipe Melo, în dreptul căruia însă planează mereu necunoscuta minutului 90, mai exact dacă-l prinde pe teren sau la dușuri, eliminat. Mai e Atintop, a cărui traversare prin lotul Madridului e încă unul din marile mistere ale omenirii. Și mai e Burak Yilmaz, care, da, pare cel mai viabil produs de export al Turciei fotbalistice în momentul ăsta.
Logic ar fi ca Galata să joace un 4-4-2 cu dublu pivot și cu Sneijder beneficiind de libertate de mișcare. Mourinho îl știe bine pe Wesley, la fel cum îl știe bine și pe Drogba. Apărarea turcilor e o mare problemă, iar viteza lui Cristiano și ideile lui Ozil pot aduce mari daune. Cu toate astea, partea dreaptă, cu Eboue și ajutor de la Felipe Melo și Altintop, adică exact zona lui Cristiano, pare a fi cea mai buna, în comparație cu cealaltă, unde Di Maria ar trebui să fie stăpîn peste Riera și Selcuk Inan.
Galata va avea, zice-se, 10.000 de turci pe ”Bernabeu”. E posibil ca ei să domine fondul sonor, căci fanii Realului nu-s peste măsură de zgomotoși în meciuri în care nu văd pe teren Barcelona ori Atletico Madrid. Nu vreau să mă gîndesc însă la fondul sonor de la Istanbul în cazul în care rezultatul din tur va fi unul ce va lăsa loc de incertitudini.
A fost una dintre știrile acestei perioade de întrerupere a campionatelor, o știre ce a trecut oarecum neobservată în vîrtejul informațiilor ce vizau echipele naționale. Zlatan Ibrahimovici a fost iertat de UEFA și va putea juca ambele manșe din ”sferturile” Champions League cu FC Barcelona. Inițial era suspendat pentru prima manșă de la Paris, un handicap suficient de mare pentru PSG, acum poate fi folosit și în partida de marțea viitoare, un handicap ce se mută în tabăra catalanilor, unde accidentarea lui Pedro și posibila absență a lui Xavi se alătură unei liste de probleme cu care a fost întîmpinat Tito Vilanova la întoarcerea sa din America.
Dar nu PSG-Barcelona e subiectul acestor rînduri. Ci Zlatan Ibrahimovici. În vreme ce toată lumea așteaptă să vadă prestațiile sale împotriva unei echipe la care a jucat și de la care n-a plecat în cele mai liniștite condiții, prin Paris se vorbește că Ibrahimovici nu e fericit.
Deschid o paranteză. De unde provine fericirea unui fotbalist? și cît de importantă este ea pentru prestațiile sale?, iată două întrebări la care noi, cei care nu sîntem implicați în fenomen, nu prea știm să răspundem. Ne gîndim mereu la fotbaliști și la banii pe care-i cîștigă și tragem concluzia că trebuie să fie fericiți. Nu-i tot timpul așa, banii nu aduc fericirea, parcă așa se spune, sînt mulți alți factori ce trebuie să se alăture banilor ce intră în cont lunar.
Un exemplu e Balotelli. Nu era fericit la Manchester, e fericit la Milan, iar asta se vede. Antrenorul, colegii, anturajul, prietenii pe care-i ai sau pe care îi faci, singurătatea în unele cazuri, clima, mîncarea, starea de spirit a soției, a copiilor, iată factori de care vorbeam mai sus și care sînt esențiali în fericirea unui fotbalist. Se spune, de exemplu, că De Gea nu suportă vremea de la Manchester. S-a spus că soția și copii lui Tevez au fost în aceeași situație. Acum se pare că s-au mi obișnuit. Se știe că soția lui Zidane a fost cea care l-a convins să accepte oferta lui Real Madrid, la fel cum soția lui Șevcenko l-a determinat să plece la Londra. E celebrul cazul lui Kezman, a cărui ședere la Londra era să-l falimenteze, căci făcuse imprudența să-și ia casă fix lîngă Harrods iar so’ia sa, de plictiseală, își omora timpul în respectivul stabiliment. Cu consecințe de rigoare asupra contului bancar al familiei. Și ar mai fi cazuri, suficiente, care-mi scapă mie acum, dar pe care, dacă le știți, vă invit să le povestiți.
Mă întorc la Ibrahimovici. Mino Raiola, impresarul său, a aruncat o vorbă, așa, ca să se afle în treabă, cum că Zlatan ar putea pleca în vară. Mino Raiola nu-i un impresar oarecare, iar metodele lui sînt de genul ăsta. Mai întîi agită apele, cu astfel de declarații, apoi acționează. Dacă ar fi să parafrazăm un proverb, ar trebui să zicem: ”spune-mi pe cine impresariezi, ca să-ți spun cine ești”. Mino Raiola impresariază, printre alții, 3 superfotbaliști, Ibrahimovici, Balotelli și Pogba, dar 3 caractere ce cu greu pot fi caracterizate.
Ce motive ar avea Zlatan să plece? Se spune că are mari dificultăți în a învăța limba franceză, se spune că nu s-a acomodat cu stilul de viață din Paris, se spune că nu-i mulțumit de nivelul campionatului francez. Se mai spune că soția sa, o frumoasă suedeză mai mare cu 10 decît el, dar de care e foarte legat, fiind, zice-se, singura capabilă să-l îmblînzească pe capriciosul Zlatan, nu e fericită la Paris. E posibil așa ceva? Ei bine, se pare că da, mai ales că ea a și fost victima unei tentative de jaf, iar perechea și-a schimbat de două ori pînă acum locuința. Există și o reacție ostilă a oamenilor față de el, urmare a salariului stratosferic ce i se plătește, ostilitate ce nu-l însoțește doar pe stadioanele unde se deplasează, ci și în locurile publice pe care le frecventează.
Acest salariu este însă o mare problemă. Suma de transfer, în principiu, n-are trebui să fie. 23 de milioane a costat Zlatan, ceea ce nu reprezintă deloc o sumă de speriat. Ba chiar ea ar putea fi lejer mai mare de 30 de milioane. Ibrahimovici e unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii în bacest moment și o astfel de sumă s-ar justifica pentru achiziționarea lui. Însă 12,5 milioane de euro net pe sezon, plus bonusuri de alte două milioane, ce duc veniturile sale stagionale la 14,5 milioane de euro, iată o un handicap important. Puține cluburi își pot permite o astfel de sumă ca salariu.
Aici intervine însă noțiunea de fericire. Dacă într-adevăr nu e fericit la Paris și vrea să simtă acest sentiment în altă parte, Zlatan ar trebui să accepte o reducere. Jucător și agent insinuează că lucrul ăsta e posibil. Nu vă imaginați însă o reducere drastică, mai degrabă una rezonabilă, poate un salariu ceva mai mic și un contract ceva mai mare. Cel cu PSG expiră în 2015.
Care ar fi posibile destinații? Sigur, deja intrăm în zona speculațiilor, dar nefiind competiții în desfășurare ne putem permite. Raiola și-a tot făcut declarații de dragoste cu Juventus, a și apărut ceva în ziarele sportive din Italia apropiate de torinezi cum că s-ar putea întîmpla ceva la vară, dar e greu de crezut că după ce l-a luat pe Llorente, Juve ar plăti acum pentru Zlatan. Mai degrabă Inter, unde a mai fost și unde Moratti, vezi și telefoanele pe care le tot schimbă cu Mourinho, pare decis să investească din nou.
Totuși, Anglia mi se pare destinația perfectă. City, Chelsea, două echipe cu bani, dispuse să-i cheltuie pe un atacant de mare valoare. Poate și United, deși nu-i un post prioritar. Și ar mai fi un nume. Nu știu dacă neașteptat ori nu. Real Madrid. În momentul ăsta, Ibrahimovici = Benzema + Higuain. La nivel de salarii. E posibil să fie o ecuație bună, căci o alăturare Cristiano-Zlatan ar fi de un impact brutal, care ar acoperi chiar și plecarea lui Mourinho.
Am auzit de foarte multe ori discutîndu-se despre acest concept de ”echipă mare”. O echipă mare se vede, se simte, se pipăie, se observă inclusiv, sau poate mai ales, la înfrîngeri. Dar o echipă mare răspunde întotdeauna atunci cînd e cazul, la meciurile importante. Pe care, repet, poate să le și piardă, dacă se întîlnește cu o altă echipă mare, dar întotdeauna comportamentul e exemplar.
Nu, acest text nu este despre echipa României. Nu vă speriați! Echipa României nu e o echipă mare și punct. End of story. Dacă vreți exemplu de echipă mare, putem vorbi de Milan. Milan a pierdut cu 4-0 la Barcelona, exact cu cît a pierdut și gașca lui Pițurcă la Amsterdam, dar parcă am sesizat mici-mari diferențe în exprimare. Chelsea e iar o echipă mare. S-a văzut la meciul retur cu Steaua. Cînd a fost mai multă nevoie, cu alte cuvinte, asta în timp ce noi faceam sărbătoare populară pentru că Steaua i-a bătut într-o primă manșă ce va rămîne, așa cum avertizam pe acest blog, doar o amintire plăcută pentru noi și un detaliu neimportant pentru ei în contextul general al calificării.
Spania nu este o echipă mare. E foarte mare. La ora asta e cea mai mare, nu neapărat pentru că deține în portofoliu titlul mondial și european, fiind campioană în exercițiu și a Europei, dar și a lumii. E foarte mare pentru că deține, dincolo de medalii, un grup de fotbaliști fenomenali. Acest grup de fotbaliști, născut din focul duelurilor crîncene dintre Real Madrid și FC Barcelona, a arătat o dată în plus că în momente punctuale e prezent.
La Paris, într-un context deloc pozitiv și în fața unui adversar deloc slab, Spania și-a revendicat statutul de campioană mondială pe care unii se grăbiseră deja să i-l pună între paranteze. A fost de ajuns un egal cu Finlanda, la capătul unui meci bizar, pentru ca dubiile să-și facă loc în mintea unora. Dubii care-l priveau pe Vicente Del Bosque, mai exact capacitatea sa de a se afla în fruntea acestui grup, dubii care-i priveau pe anumiți jucători. Acum dubiile s-au mai risipit și va trebui să așteptăm pînă în 2014 pentru a vedea dacă există vreo echipă capabilă să rupă dinamica pozitivă a acestui grup. Franța lui Didier Deschamps a gîndit un meci pe care să-l mute pe tărîmul fizic. Altfel nu se explică linia de mijloc gîndită de fostul mare mijlocaș defensiv al lui Juventus: Matuidi, Cabaye, Pogba, ultimul ca apariție de ultimă oră, primind titularizarea ca o recompensă a formei bune prin care trece (la fel și în cazul lui Varane). Deschamps a gîndit pragmatic. Un egal ar fi dus Franța direct la Mondiale, iar echipa care trebuia să atace și să riște era Spania. Dincolo de faptul că Spania nu poate juca altfel, am mai spus-o și scris-o de multe ori, stilul Spaniei și al Barcelonei se aseamănă și nu se negociază, e același indiferent de situație. Iar Franța lui Deschamps a devenit o trupă mult mai reactivă decît cea a lui Blanc.
Del Bosque a răspuns cu un triunghi la mijloc, cu vîrful său, Xavi, spre poarta adversă, și baza cei doi ”quarterbacks” de la Real și Barcelona, Xabi Alonso și Sergio Busquets. Rolul celor doi în această echipă a Spaniei e colosal, iar meritul lui Del Bosque e imens, faptul că a izbutit să-i compatibilizeze pe cei doi, care la cluburi sînt singuri pe poziții, și să-i facă inseparabili. Apoi, între Fabregas și Villa l-a ales pe ”El Guaje”, pentru capacitatea sa de a băga mingea în poartă. Iniesta și Pedro erau locuri fixe, Pedro cel puțin fiind indispensabil în acest modul al Spaniei.
S-a terminat 1-0 grație lui Pedro, un jucător care mereu oferă altfel de soluții. Dar și grație lui Victor Valdes. Căci, da, în ciuda posesiei nete a Spaniei nu a fost un monolog. Și asta pentru că, recitiți primul paragraf!, Franța e o echipă mare. Ce a răspuns ca o echipă mare, chiar și cînd era în 10 oameni, după eliminarea stupidă a lui Pogba.
Victor Valdes merită cîteva rînduri. Atîta amar de vreme în umbra lui Casillas la echipa națională ar fi făcut un portar obișnuit să cadă într-un soi de depresie vecină cu resemnarea. Valdes a mers mai departe, și-a făcut treaba de rezervă a lui Iker perfect, a fost acolo cînd era nevoie de el și iată-l acum, la cel mai dificil moment al Spaniei din ultimii ani, răspunzînd impecabil.
Spania a cîștigat și probabil va fi la Mondiale. Dar sînt aproape sigur că și Franța va fi. E o echipă mare. Iar echipele mari răspund întotdeauna în momentele importante.
P.S.
Pentru că sîntem la capitolul rezervat preliminariilor și vorbim despre echipe mari, Argentina este una dintre ele. Însă ceea ce se întîmplă în America de Sud depășește puțin sfera normalului. Pentru că nu e normal ca pe un teren de fotbal să vedem astfel de situații, precum cele din imaginile de mai jos. La La Paz, în Bolivia, acolo unde Argentina a jucat marți, sînt 3600 de metri, iar lipsa de oxigen se resimte în momente de efort prelungit. Nu cred că e normal să se joace fotbal în asemenea condiții, dar probabil că FIFA va avea nevoie de o tragedie pentru a lua niște măsuri.
E o perioadă ușor moartă din punct de vedere al presei sportive, al subiectelor de impact. Așa e mereu cînd joacă echipele naționale, care, în ciuda faptului că sînt ”naționale” nu izbutesc să adune o doză suficient de mare de interes al publicului. Pe undeva e normal, pe undeva nu, rămîne la latitudinea fiecăruia să aprecieze. Parcă totuși duminicile fără fotbal sînt un pic mai plictisitoare, nu-i așa?
Așa că mass-media se chinuie să scoată la înaintare subiecte cu care să-și mențină cota de interes. Cîteodată mai primește și ajutor, nesperat oarecum. Așa s-a întîmplat și acum. Ajutorul a venit, cum altfel?, de la Jose Mourinho. Povestea este, presupun, cunoscută. Aflat în Portugalia, la Setubal mai exact, Mourinho a lăsat să-i scape o declarație care imediat a devenit subiect de copertă în Marca. ”Sînt lucruri care sînt foarte aproape să se întîmple și nimeni nu-și dă seama”. Apoi a adăugat: ”Întotdeauna am fost atras de noi provocări, dar o nouă destinație nu-i ușor de ales și e posibil să fie una repetată”.
Mourinho nu-i tipul de om căruia să-i scape ”porumbei” din gură. Toate mișcările sale sînt calculate, toate vorbele sale sînt atent alese. La fel și momentul în care le spune. Data trecută cînd a stîrnit agitație maximă la nivel mediatic era tot într-un moment de întrerupere al campionatelor, cînd a apărut conflictul cu Casillas. Întotdeauna lasă loc interpretărilor și presupun că e tare încîntat de faptul că tot ceea ce spune e analizat cuvînt cu cuvînt, silabă cu silabă, ba chiar e analizată și intonația. Nici acum n-a vorbit ca să se afle în treabă. A trimis clar un mesaj, subliminal sau nu. Cui l-a trimis?, asta e însă o întrebare bună.
Faptul că, imediat după ce cuvintele sale au făcut înconjurul lumii, a plecat la Londra, pentru o scurtă vacanță, a reprezentat pentru mulți un indiciu. Va merge la Chelsea? E cea mai plauzibilă variantă în acest moment. Acum mai bine de o lună, am scris pe acest blog că aș vrea să pătrund în mintea lui Roman Abramovici. Scriam atunci despre rolul foarte important pe care îl are, în această piesă de teatru numită ”întoarcerea lui Jose Mourinho”, Marina Granovskaia. Omul de încredere al lui Abramovici, femeia care știe tot ce mișcă în club și fără de care nu se iau decizii. Ea e cea care îl vrea înapoi pe Mourinho și-i susține cauza în fața finanțatorului.
Să fie oare Chelsea? Se apropie aprilie, luna în care Mourinho ia, de regulă, deciziile. Cu Chelsea, prima dată, s-a înțeles în aprilie, cu Real Madrid, tot așa. În ambele situații mult înainte de a juca și cîștiga Champions League. Cu Inter, tot în aprilie a semnat, dar atunci era mai simplu, căci era liber. Dacă plecarea de la Porto a fost privită ca una normală de conducerea clubului, la Inter n-a fost chiar așa, Moratti fiind extrem de deranjat cînd a aflat, chiar înainte de finala Ligii, că antrenorul său e deja înțeles cu Realul. Cine crede că Mourinho s-a decis să antreneze Madridul fix în noaptea de după finala de pe ”Bernabeu” n-are habar de fotbal. Astfel de lucruri nu se fac în pripă, astfel de înțelegeri au nevoie de săptămîni de lucru și negocieri. În paragraful de mai sus a apărut un nume: Inter Milano. De ce nu ar fi Inter destinația repetată? De cînd a plecat Mourinho, Inter e într-o continuă criză, parcă nimic nu merge, iar traiectoria e sinusoidală, după o perioadă bună, inevitabil urmează una proastă. Mourinho are o datorie față de Moratti, nu că asta ar conta prea tare pentru portughez, dar o bază de deschidere a negocierilor ar exista. Mourinho s-a simțit bine în Italia, iar Moratti are bani destui pentru a face față pretențiilor portughezului și a anturajului său în materie de transferuri.
Eu unul nu-s foarte convins că Mourinho e înțeles cu vreo echipă la momentul ăsta. Eu cred că are discuții în mai multe locuri, jucînd, cum se mai spune, la mai multe capete. Povestea cu destinația repetată poate fi o simplă cortină de fum. Se practică în fotbal, îndrepți atenția spre ceva cînd e fapt intenția e în cu totul altă direcție. Cred că Chelsea e în pole-position, pentru că Anglia e preferata lui Mourinho, dar mai cred că și City rămîne o variantă extrem de plauzibilă. Să nu uităm că la City sînt doi oameni, Txiki Beguiristain și Ferran Soriano, extrem de apropiați de Jorge Mendes. Rolul lui Mendes, ca impresar al lui Mourinho și al multor fotbaliști de valoare, e esențial în această perioadă. Beguiristain și Mendes au făcut afaceri bune, Rafa Marquez, Quaresma și Deco, mult înainte ca Mourinho să plece la Chelsea, iar transferul lui Cristiano Ronaldo de la Sporting la Barcelona n-a fost deloc departe să se producă. Și să nu uităm că pe fir e și PSG, care are un atu imens: banii. Mulți, foarte mulți.
Așa că mai pun o întrebare: dacă mesajul de mai sus, în care vorbea de o destinație repetată, a fost un avertisment trimis către o posibilă nouă destinație? La Mourinho, orice e posibil. Cine a văzut documentarul despre el poate să confirme. Cine nu l-a văzut, îl poate vedea AICI.
P.S. Două zile la rînd, două ziare importante de sport din Spania, unul din Barcelona, altul din Madrid, au vorbit de un posibil interes pentru Kun Aguero.
În momentul ăsta, de la City se pleacă extrem de greu și doar dacă oamenii de acolo vor. Aguero are un salariu foarte mare și a costat foarte mult. Plecarea sa este posibilă însă doar dacă City și-a stabilit deja un înlocuitor. Care ar putea fi Radamel Falcao. Asta apropo de ceea ce vorbeam mai sus, de rolul lui Jorge Mendes, care îi este impresar și lui ”El Tigre”.
A fost un sezon plin de meciuri de fotbal de maximă calitate, iar următorul se anunță cel puțin la fel de bun. Sînt foarte multe întrebări pe care le-am primit în legătură cu posibilitatea amatorilor de fotbal de calitate de a asista la unele meciuri, de felul în care se pot achiziționa bilete pentru astfel de meciuri. O să încerc să le răspund în cele ce urmează, fără ca asta să însemne că voi un realiza un ghid. Mai degrabă voi încerca să dau niște sfaturi și ar fi interesant dacă toți cei care au avut astfel de experiențe le-ar împărtăși aici, astfel ca mai multă lume să știe cum să facă.
Există tot felul de promoții, de oferte de excursii în străinătate la meciuri de fotbal. Mai nou am văzut că și site-urile ziarelor de sport se ocupă cu așa ceva. Mai sînt diverse agenții de turism, care oferă același lucru. Inevitabil însă se oferă pachete, care conțin, dincolo de bilete de intrare, și cazare sau transport. Ceea ce poate fi un avantaj, dar de multe ori și un inconvenient.
Încă de la început trebuie făcută o precizare. Ca și în cazul unui concediu obișnuit, în primul rînd se vorbește despre buget. Meciurile mari, iar aici sînt incluse partidele din Champions League, El Clasico și derbyurile europene necesită o sumă de bani mult mai mare decît partide obișnuite de campionat. E bine să va stabiliți încă de la început prioritățile. Vreți să mergeți la un meci obișnuit al Barcelonei, al lui Real Madrid, AC Milan, Inter, Juve, Bayern, Manchester United, Liverpool sau Arsenal? Integrat eventual într-un week-end turistic, în care să includeți și alte obiective ale zonei respective? Sau vă doriți un meci mare? Trebuie să știți că bugetul în această a doua situație poate fi de cîteva ori mai mare. E posibil ca doar biletul de intrare să vă coste cît toată excursia în situația meciurilor obișnuite.
Și aceste meciuri, să le zicem ”obișnuite”, trebuie diferențiate. Premier League și Bundesliga sînt campionate cu un un public local extrem de fidel, în special campionatul Germaniei, astfel că posibilitatea achiziționării biletelor la prețuri oficiale este destul de mică. Pentru aceste două campionate se aplică procedura partidelor mari, pe care o voi expune mai jos. Spania și Italia însă sînt mai relaxate.
Dacă de exemplu vreți să mergeți neapărat la un meci acasă al Barcelonei sau al lui Real Madrid, un meci normal, de genul celor cu Rayo Vallecano sau Levante sau Celta Vigo, n-ar trebui să fie prea multe probleme. Site-ul oficial al fiecărui club oferă posibilitatea achiziționării biletelor on-line. Există o procedură, căci ambele cluburi au suficient de mulți abonați, care, evident, au întîietate. Dar, de regulă, la acest gen de meciuri, rămîn destule bilete disponibile, căci vorbim și de stadioane mari, bilete care se pot achiziționa inclusiv de la casele din zona arenelor. Același lucru e valabil și în cazul campionatului italian și al celui francez, chiar și la unele meciuri ale PSG-ului. Ceva mai greu e la Juventus, căci stadionul e un pic mai mic și, fiind nou, iar echipa avînd evoluții foarte bune, suporterii vin de regulă în număr mare indiferent de adversar. Așadar, sfatul meu în acest caz e să apelați la site-urile oficiale ale cluburilor, căci procentajul de reușită e foarte mare.
Sigur că toată lumea își dorește un meci mare. Aici intervine problema banilor. Un bilet la un Clasico, la un Derby d`Italia, la un Inter-Milan, la meciuri tari de Liga Campionilor sau la meciurile din Premier League și Budesliga costă foarte mult. Există mai multe opțiuni de achiziționare a lor. Cea mai bună, la care apelează majoritatea agenților de turism sau a site-urilor de care vorbeam la început este VIAGOGO. E cea mai cunoscută, cea mai serioasă și cea care poate oferi bilete de intrare la majoritatea evenimentelor din lume, și nu mă refer aici doar la cele sportive.
De ceva vreme, pe acest blog, poate ați observat, există bannere ale acestei agenții. E o colaborare pe care am început-o, dar nu asta mă face să spun că sînt cei mai buni, ci experiențele pe care le-au avut oameni pe care-i cunosc și care au apelat la ei. Și nu doar pentru bilete la fotbal, ci și la turnee importante de tenis sau concerte.
Ideea e simplă. O agenție vă oferă un bilet la un meci pe care-l cumpără tot de aici, dar adaugă un comision, logic, plus că include acest bilet într-un pachet turistic, cu cazare și transport. Mult mai simplu mi se pare achiziționarea biletului on-line și apoi, separat, a cazării și a transportului. Există atît de multe variante de zbor astăzi, nu mai vorbesc de cazare, astfel încît să ne putem calcula un buget personal, fără să fim obligați să plătim suplimentar.
Apropo de cazare. Stadioanele, de regulă, sînt departe de centrul orașelor. Luați în calcul atunci cînd vă faceți o rezervare la ce oră e meciul. Un meci care se termină foarte tîrziu poate aduce după sine mari dificultăți de transport înapoi, astfel că un hotel din zona stadioanelor, la care să se poată ajunge pe jos, poate fi mai util. Rețelele de transport în comun în marile orașe europene funcționează mai bine ca la noi, dar cînd apare o revărsare de cîteva zeci de mii de oameni tot e foarte dificil. Eu unul îmi amintesc de un Barcelona-Real Madrid, în Supercupa Spaniei, astă-vară, care s-a terminat după miezul nopții, astfel că priveam împreună cu colegii mei cum mii de oameni au luat-o pe jos, pe Avenida Diagonal, pînă în centru, pentru că taxiurile erau puține, iar transportul în comun nu mai funcționa. Noi anticipasem problema și ne-am luat un hotel la care am putut ajunge, într-un sfert de ceas, mergînd pe jos. Aici nu pot să dau sfaturi, în ceea ce privește hotelul, căci e vorba de portofelul fiecăruia, de bugetul planificat.
Revin la bilete de intrare. Premier League, spuneam, se înscrie la același standarde ca un meci important de Champions League. E foarte greu de găsit un bilet la preț mic la meciurile lui Arsenal, în special, Manchester United, Liverpool. La Chelsea există ceva posibilități, dar trebuie acționat foarte repede, căci se epuizează rapid. Spre exemplu, la meciul cu Steaua, se puteau cumpăra de pe site-ul lor, inclusiv în ziua partidei, fără nici un fel de problemă, tichete în zona ”Hospitality”, destul de scumpe, dar cu nivel de confort foarte bun, cu catering inclus. Pe Viagogo, prețurile la partidele din Premier League sau Bundesliga diferă în funcție de importanță.
Procedura e destul de simplă și nu diferă de achiziționarea on-line a unei perechi de blugi. Site-ul este, de fapt, un intermediar între posesorii de bilete, în marea lor majoritate de abonamente, și cumpărător. Astfel că mai există, destul de rar, situații în care vînzătorul nu mai poate vinde repectivul bilet, dar site-ul garantează recuperarea banilor. De regulă asta nu se întîmplă și sînt destule cluburi care deja au semnat parteneriate cu acest site. Dacă sînteți atenți veți vedea panouri cu reclame pe marginea terenurilor la multe meciuri.
Am mai spus-o, din punctul ăsta de vedere sînt un norocos. N-am mai plătit bilete de intrare la un meci din 1995. Există evident și reversul medaliei, căci în această perioadă sînt extrem de puține meciurile la care să fi mers sau la care să mă fi uitat fără să am treabă. Ceea ce am scris mai sus nu reprezintă în nici un fel un îndrumar, ci niște doar niște idei, bazate pe informații adunate de-a lungul timpului de la oameni, cunoscuți sau nu.
Așa cum am spus și la început, ar fi foarte bine ca toți cei care au alte informații, au găsit alte căi de achiziție sau pur și simplu au avut experiențe în acest sens să le scrie aici, astfel ca această postare să devină într-adevăr un ghid pentru toți cei interesați.
Vă propun în cele ce urmează o știre care cu greu și-a făcut loc în sumarul publicațiilor noastre. Michael Owen și-a anunțat retragerea din fotbal. Poate fi o știre banală. Depinde însă din ce punct de vedere privești lucrurile. Din cel ancorat strict în actualitate poate părea o știre banală. Michael Owen nu mai e demult un subiect de maxim interes, ba cred că nu-s mulți cei care știu la ce echipă joacă în momentul ăsta. Din punct de vedere al fotbalului în general e totuși o știre importantă.
Abandonează acest sport totuși fost un Balon de Aur. Cred însă că și asta e o informație care a scăpat și scapă multora. Ei bine da, doamnelor și domnilor, a existat un an cînd Balonul de Aur n-a fost cîștigat de Messi sau de Cristiano Ronaldo!
În 2001 s-a întîmplat ca Owen să primească distincția acordată, pe atunci, doar de ”France Football”. A fost o decizie extrem de controversată a revistei pariziene, care nu prea i-a folosit, în viitor, lui Owen. 2001 a fost un an fără turneu final, ceea ce a influențat evident votul. Owen cîștigase cu Liverpool 5 trofee, dar nu și pe cel mai important, titlul în Premier League. Luase însă Cupa UEFA, în acea finală frumoasă cu Alaves de la Dortmund, luase Cupa Angliei, Cupa Ligii și, apoi, Supercupa Europei și Supercupa Angliei, ceea ce, în opinia votanților a fost decisiv. Pe locul doi a venit Raul, iar pe trei, și mai surprinzător, portarul lui Bayern, Oliver Kahn.
Faptul că i-a luat fața lui Raul nu l-a ajutat mai tîrziu. În vara lui 2005, Owen s-a adăugat colecției de Baloane de Aur de la Real Madrid. Era perioada Realului ”galactic” și a obsesiei lui Florentino Perez de a transfera numai cîștigători ai acestui trofeu. Lumea l-a primit cu răceală însă, considerînd că, indirect, Owen i-a făcut o mare nedreptate lui Raul. N-a rezistat la Real decît un an, și pe fondul furtunilor din tabăra madrilenă, căci în Spania puterea o preluase Barcelona lui Ronaldinho, Eto`o, Deco și, din ce în ce mai pronunțat, Messi. Să revenim însă la știrea în sine. Se retrage, la 33 de ani, unul dintre cei mai promițători atacanți din finalul anilor 90. I se spunea ”Golden Boy”, iar meciul cu Argentina de la Mondialul din 1998 și mai ales acest gol, pe care vă invit să-l savurați și să-l comparați cu cele pe care le dau azi Messi sau Cristiano, l-au scos în atenția tuturor:
Pe cît a fost de talentat, pe atît a fost de ghinionist. Corpul său nu i-a fost aliat, iar accidentările nu l-au respectat deloc. Una dintre ele, groaznică, poate fi văzută mai jos:
Probabil că marea eroare a carierei sale a fost plecarea de la Liverpool. Jamie Carragher, care se va retrage și el la vară, care era și pe atunci la Liverpool, și-a amintit că l-a sfătuit pe Michael să nu plece. Numele lui Real Madrid a fost însă prea tentant, dar viața i-a arătat că greșise un an mai tîrziu, cînd Liverpool cîștiga la Istanbul finala Ligii cu AC Milan. Plecarea de la Liverpool, unde era iubit și respectat, a însemnat momentul de cotitură. De atunci nimic n-a mai mers pentru Owen, care sărea din accidentare în accidentare, iar golurile refuzau să-l mai reîntîlnească. Cu toate astea, pasul făcut spre Primera Division a reprezentat un mare serviciu făcut fotbalului englez în general, căci a arătat că nu doar David Beckham e un produs viabil pentru export. A primit un ajutor nesperat de la Sir Alex Ferguson, care l-a racolat pentru Manchester United, într-un demers mai degrabă umanitar decît sportiv, permițîndu-i să cîștige un titlu în Premier League.
Iar acum, cînd a anunțat că se retrage, a folosit o expresie splendidă: ”Am fost norocos să am cariera pe care mulți tineri jucători o visează”. E totuși un exemplu pe care Michael Owen îl dă, un mesaj pe care mulți ar trebui să-l înțeleagă. Trebuie să trăiești viața pe care o ai așa cum o ai și nu viața pe care ți-o dorești.
Pentru final, vă propun să-l vedeți sau să-l revedeți, după caz, pe Michael Owen așa cum a fost el în perioada Liverpool, într-un film, structurat în 4 părți, ce i-a fost dedicat:
PARTEA 1
PARTEA A 2-A
PARTEA A 3-A
PARTEA A 4-A
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!