SCHIMBAREA ȘI SCHIMBĂRILE LUI GUARDIOLA

SCHIMBAREA ȘI SCHIMBĂRILE LUI GUARDIOLA

Zidane vs Guardiola. Ce afiș frumos, ce invitație la fotbal-seminar, ce dorință de a vedea, în sfârșit, un duel care pe care al acestor doi antrenori ce fac parte din grupul restrâns al tehnicienilor ce au marcat fotbalul ultimilor 10-15 ani. Și când zic restrâns, cred că îi putem număra pe degetele unei singure mâini, căci în afară de Zizou și Pep ar mai fi Klopp și Simeone (știu, unora nu le place, dar dacă azi există Atleti printre forțele Europei e doar pentru că există Cholo) și, eventual, Mourinho. Citeste mai mult …

LAZIO SE INVITĂ LA DANS IAR ”BĂTRÂNA DOAMNĂ” NU MAI INTIMIDEAZĂ

LAZIO SE INVITĂ LA DANS IAR ”BĂTRÂNA DOAMNĂ” NU MAI INTIMIDEAZĂ

După ani de dictatură a lui Juventus, fotbalul italian se poate bucura, în sfârșit, de ceva mai mult suspans, de ceva mai multă incertitudine. Cel puțin asta e impresia după acest Lazio-Inter de duminică, un meci câștigat de laziali, care au mai dat încă un răspuns la întrebarea dacă, finalmente, se pot implica în lupta pentru titlu. În momentul acesta al sezonului, când încă n-a început aglomerația lunilor decisive în competițiile europene, Lazio pare, dintre cele 3 candidate, cea mai liniștită, cea mai proaspătă, cea mai naturală. Citeste mai mult …

NORVEGIANUL ZBURĂTOR ȘI STEAUA CĂZĂTOARE A LUI CHOLO

NORVEGIANUL ZBURĂTOR ȘI STEAUA CĂZĂTOARE A LUI CHOLO

Înaintea derby-ului de sâmbătă, Diego Simeone pierduse ultima dată pe ”Santiago Bernabeu” (în Primera) în 2012. Pe banca Realului stătea Mourinho, care, între timp, a plecat, a luat un campionat și o Europa League și a fost și demis de două ori. Iar la Real, pe acel scaun, s-au mai așezat Ancelotti, Zidane, Lopetegui, Solari și iar Zidane, în vreme ce muzeul de pe ”Bernabeu” s-a îmbogățit cu 4 trofee Champions League. Sâmbătă s-a întâmplat să piardă din nou și deja sunt din ce în ce mai mulți cei care cred că, poate, a venit momentul schimbării. Nimic nu e etern pe lumea asta, iar Cholo pare să fi ajuns la fundul sacului din punct de vedere al găsirii elementelor motivaționale pentru un lot ce dă din ce în ce mai multe semne de sufocare. E un pic straniu să te gândești la un Atletico fără Cholo, exemplele Wenger și, mai ales Sir Alex (de care aminteam tot aici, săptămâna trecută), ultimii tehnicieni identificați până la ultima celulă cu clubul, nu prea oferă motive de optimism pentru viitor, dar nici prezentul nu e un generator de sentimente pozitive. Citeste mai mult …

CÂND MOARTEA NU CITEȘTE ZIARUL ȘI IMPORTANȚA SE VEDE PRIN ABSENȚĂ

CÂND MOARTEA NU CITEȘTE ZIARUL ȘI IMPORTANȚA SE VEDE PRIN ABSENȚĂ

S-au întâmplat destule lucruri în week-end-ul pe care tocmai l-am părăsit, dar parcă nimic n-a mai contat în momentul în care vestea morții lui Kobe Briant s-a răspândit peste tot în lume. A dispărut dintre noi un sportiv exemplar, un idol și un perfect catalizator de iluzii, căci el a fost, pesemne, motivul pentru care mulți dintre jucătorii de astăzi, din America și de pretutindeni, s-au apucat de baschet, pesemne motivul pentru care foarte multă lume, în America și pretutindeni, a început să urmărească acest sport. Citeste mai mult …

HAOS CLUB BARCELONA ȘI SUPER-ZIDANE

HAOS CLUB BARCELONA ȘI SUPER-ZIDANE

Această super Supercupă a Spaniei, altă dovadă ca banii decid aproape totul azi, a avut un beneficiar, Real Madrid, un mare câștigător, Zidane, dar și un limpede pierzător. Valverde. Nu Fede Valverde, căci el este clar în zona pozitivă a competiției, ci Ernesto. Barcelona e marea învinsă a turneului, iar antrenorul său este principala victimă. În vreme ce la Real Madrid, care s-a comportat ca un burlac atractiv și plin de bani, invitat la o nuntă ca să se completeze numărul de persoane la o masă, ce fură mireasa și n-o mai aduce înapoi, imaginea antrenorului a căpătat un contur aproape mistic, la marea rivală din Catalunya s-a instalat haosul. Citeste mai mult …

AN NOU, OBICEIURI VECHI

AN NOU, OBICEIURI VECHI

Să joci imediat după Sărbătorile de iarnă e întotdeauna complicat. Acele zile libere, cu jucătorii risipindu-se care-încotro, pentru a se alătura meselor în familie, sunt bune pentru ei, dar riscante pentru antrenor. Căci niciodată nu știi cum vor reveni, în ce dispoziție, mai ales cei care străbat continentele și au de luptat și cu diferențele de fus orar, nu doar cu dificultatea de te reapuca de muncă după vacanță. E un sentiment general acesta, fiecare l-am simțit pe pielea noastră în suficiente ocazii, iar fotbaliștii nu fac excepție, oameni sunt și ei, chit că așteptările sunt un pic altele în ceea ce-i privește. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă