Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun în cele două partide de marți, în sensul că nici Napoli și nici Arsenal n-au reușit ceea ce părea pentru ele, paradoxal căci scorurile din tur erau ceva mai ”dulci”, un miracol mai mare decât cel pe care ar trebui să-l facă Barcelona pentru a trece de PSG. Asta dacă putem adăuga grade de comparație cuvântului miracol. Napoli și Arsenal nu și-au depășit condiția, deși prestația de o repriză a napoletanilor merită consemnată. Cu meciul de la Napoli voi începe acest text, iar cu cel de la Londra îl voi încheia. Citeste mai mult …
Se vorbește foarte mult și cu foarte mult respect despre Monchi. Pe numele său întreg Ramon Rodriguez Verdejo (pe care sincer cred că nu-l cunoaște multă lume), a fost portar la FC Sevilla între 1990 și 2000, timp în care a fost coleg la clubul andaluz și cu Ilie Dumitrescu. De altfel, Ilie vorbește foarte frumos despre el și spune mereu că încă de atunci i se puteau citi calitățile manageriale. Adevărata anvergură însă Monchi a cunoscut-o după ce s-a lăsat de fotbal și a devenit director sportiv. Numărul mare de jucători pe care i-a propus la FC Sevilla, procentul foarte mare de reușită al transferurilor și beneficiile financiare ulterioare au mărit considerabil aura lui Monchi până aproape de transformarea sa într-o veritabilă legendă, el devenind un fel de Messi sau Cristiano Ronaldo al birourilor. Citeste mai mult …
De fapt, e vorba de șansele Croației. Pentru că-s mai multe și țin de prezent, de trecut și mai ales de viitor. Șansa prezentului, cea cu care s-a prezentat Croația la acest European, e dată de valoarea excepțională a lotului pe care selecționerul Ante Cacic îl are la dispoziție. Cred, așa la o primă vedere, poate superficială, că lotul de azi al Croației e peste cel din 1998, atunci când au prins finala mică. Șansa trecutului vine din meciul cu Spania. Care a trecut și a trecut cu bine. Mai exact de felul în care Spania s-a prezentat la acest meci, acordând Croației șansa de a câștiga, implicit de a câștiga grupa și șansa de a privi cu mult optimism viitorul. Acum vine cea de-a treia, șansa viitorului, căci ocupând locul 1, croații au prins un culoar ce-i poate duce până la finala mare, dacă nu cumva până la trofeu. Croația a prins partea de tablou pe care și-o dorea Spania, fără Franța, Germania, Italia și Anglia, ceea ce poate fi o oportunitate de aur. Citeste mai mult …
Ceea ce în primele zile ale anului părea o utopie s-a întâmplat în cele din urmă. Real Madrid a câștigat Champions League, și-a mai adăugat un trofeu ”urecheat” în vitrina ce începe să devină neîncăpătoare de la ”Santiago Bernabeu”, dar a sporit și mai mult legătura aproape mistică existentă între clubul ”blanco” și competiția supremă a cluburilor. Până una alta, dincolo de analize și de păreri, subiective ori nu, realitatea e una singură: Real Madrid e din nou regina Europei. Citeste mai mult …
Caută-mă!