MATA N-ARE CRATIMĂ. ARE VALOARE

MATA N-ARE CRATIMĂ. ARE VALOARE

De la început trebuie să spun un lucru. N-am văzut cap-coadă meciul Stelei cu Chelsea. Am comentat în paralel Arsenal-Napoli, pe DigiSport 3, care chiar a fost un meci de Champions League. Cel de pe ”Arena Națională” a fost unul de Liga Campionilor. Veți spune că e același lucru. Eu zic că nu și nu e prima dată cînd o spun. În această perioadă avem Liga Campionilor, iar din primăvară, cînd se trece la faza eliminatorie, iar în competiție rămîn doar cei puternici, avem Champions League. Care e diferența dintre Liga Campionilor și Champions League? S-a văzut în Steaua-Chelsea. În Liga Campionilor și campionate mai puțin înzestrate își trimit reprezentantele, a căror participare, în funcție de noroc, poate fi onorabilă sau dezastruoasă. În Champions League rămîne doar cine merită, iar cu cît se înaintează în competiție senzația se adîncește. Faceți vă rog un exercițiu și verificați din ce țări provin cîștigătoarele Champions League, în cei mai bine de 20 de ani de cînd competiția și-a schimbat formatul! Dacă mai aveți răbdare, verificați din ce țări provin semifinalistele din acest secol! Apoi, ascultați-i pe cei care se simt umiliți că Steaua a pierdut cu Chelsea.

V-am avertizat înainte de meci să nu vă faceți iluzii. Avertismentul l-am dat și înainte de Olanda-România. Între Chelsea și Steaua e o diferență mare de valoare. Cine nu acceptă asta are o problemă. Așa cum există mașini mai bune ca altele, telefoane mai bune ca altele, ceasuri mai bune ca altele, există și oameni mai buni ca alții în toate domeniile. Doctori mai buni ca alții, ingineri mai buni ca alții, deci și fotbaliști mai buni ca alții. Ideea că și ei au tot două mîini și două picioare e ridicolă și infantilă. Talentul pe care-l au unii nu se compară cu talentul pe care-l au alții, iar dacă la acest talent adăugăm metode specifice de pregătire, alimentație, vitaminizare și tot ceea ce ține de un club mare, care e mare și pentru că e dispus să cheltuie pe aceste aspecte, talentul e parcă mai profund.

De cînd s-a terminat meciul observ în jurul meu numai oameni care se simt umiliți. Se simt umiliți pentru că Steaua a fost umilită de Chelsea. Eu unul nu mă simt umilit. Unu la mînă, pentru că n-am nici un interes, așa cum au destui oameni de fotbal și deontologi în a lovi în Steaua, acum cînd e la pămînt. Oamenii de fotbal, cu interese particulare, de familie sau de afaceri, deontologii cu frustrările și antipatia față de unele persoane. Doi la mînă, nu mă simt umilit în fața realității. Sau, ca să extind, nu mă simt mai umilit decît atunci cînd merg într-o capitală europeană și observ diferențele față de capitala noastră.  Nu mă simt mai umilit decît atunci cînd circul pe autostrăzile europene și fac diferența cu drumurile noastre. Nu mă simt mai umilit decît atunci cînd intru pe un stadion european, chiar mai vechi și mai urît decît Arena noastră, dar văd un gazon adevărat, indiferent de vreme, și apoi îmi amintesc de al nostru. Nu mă simt mai umilit decît atunci cînd intru într-un spital european și mă gîndesc cu groază la ce se întîmplă în ale noastre. Nu ma simt mai umilit decît atunci atunci cînd ma uit la unele emisiuni din Europa și apoi dau la ale noastre. Nu mă simt mai umilit decît atunci sînt identificat în Europa cu anumiți conaționali, cărora de curînd le-a murit regele și au pus doi în loc, deși nu e regele meu și nici culoarea feței lor n-o am.

Eu nu mai sînt demult umilit, pentru că m-am obișnuit cu senzația asta. Acum 15 ani, cînd mergeam în Europa și eram confundat, din pricina unor cuvinte, cu un rus, mă enervam, acum, dacă se întîmplă la fel, mă bucur.

EI ÎL AU PE MATA, NOI O AVEM PE MĂ-TA. Cu cratimă. Tot pe facebook cred că am văzut-o și pe asta. Mata n-are cratimă. Are valoare.

De ce să mă simt umilit că o echipă care a dat doar pe Schurrle cam cît bugetul Stelei pe 3 campionate a făcut ce-a vrut la București? Sînt convins că mulți dintre cei care simt că Schurrle i-a umilit și pe ei habar n-au cît a costat el, ce salariu are, ca să nu mai spun că dacă i-ar fi întrebat cineva dacă știu unde a jucat el înainte de Chelsea îi aruncau direct în ceață. Puțini au vorbit despre felul în care Mourinho l-a mutat pe Schurrle din dreapta, acolo unde îl terorizase de-a dreptul pe Alaba în Supercupa Europei cu Bayern, în stînga. Asta nu s-a întîmplat degeaba, Mourinho a știut că pe stînga neamțul va avea un adversar pe care-l va depăși prin calitățile pe care le are.

Am citit pe facebook o părere interesanta. Și, cred, adevărată. Steaua e ca un elev premiant al unui liceu rezonabil, dar nu bun, care merge la o Olimpiadă internațională de matematică. Și pe care, deși liceul nu-i oferă nici un fel de competiție pentru a-l motiva, directorul îl ceartă că nu a reușit să facă față la acel nivel înalt. Pe undeva însă e bună și lecția asta a umilinței. Atunci cînd te crezi mare și tare, dai cu capul de pragul de sus. Și te doare. Am pățit-o și eu de curînd, cred că senzația asta o trăiesc și cei de la Steaua acum. Sau sper că o trăiesc. MM, Reghe și ceilalți. S-au crezut mai buni decît sînt, au crezut că un campionat, distrus de cei care se simt tare umiliți acum, îi poate ajuta să progreseze, astfel încît să se bată cu campionate ce costă, pe bune, miliarde. Pentru Steaua, ar trebui să înceapă o nouă etapă, tentativa de calificare în primăvara Europa League. Dubla cu Basel, un adversar mai apropiat de noi, fotbalistic vorbind, e momentul adevărului în această toamnă.

Am o curiozitate. Am scris despre asta acum vreo 6 ani, cînd Beșiktaș, parcă, pierdea cu 8-1 în fața lui Liverpool, tot în Liga Campionilor. Mă întrebam atunci, mă întreb și acum, cum e mai bine: să participi la această competiție și să riști să încasezi astfel de bătăi sau să nu participi și nu riști, deci, să guști din paharul umilinței oferit cu generozitate de inamici?

P.S.

În fiecare zi încerc pe acest blog să fac o revistă e presei, cu primele pagini ale unor publicații importante, nu doar din Europa. Azi mi-a sărit în ochi prima pagină din L`Equipe. După Borussia-Marseille, ei nu s-au simțit umiliți, ei și-au dat seama că sînt mai jos decît nemții. Noi nu prea realizăm cine sîntem. Ne credem buricul pămîntului sau, ca să folosesc o expresie de-a celui mai umilit dinre pămînteni, ”miezul din Fanta”. Cînd o să ne vedem lungul nasului poate o să ne vedem și locul în Europa.

L`Equipe (Franta)

L`Equipe (Franta)

STEAUA, CHELSEA ȘI ILUZIILE

STEAUA, CHELSEA ȘI ILUZIILE

Revine Liga Campionilor în prim-plan și o face cu cîteva meciuri foarte bune în acest mijloc de săptămînă. Pentru noi, Steaua-Chelsea e capul de afiș și nu are cum să fie altfel. Însă pe plan european mi se pare că Arsenal-Napoli e partida pe care toată lumea e curioasă s-o vadă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Steaua-Chelsea e meciul zilei pentru noi. Înainte de începerea grupelor analizam programul pe care-l are Steaua. Mie mi se părea, iar acum mi se pare și mai tare, că era mai bine pentru Steaua ca ordinea să fie un pic inversată. În sensul că eu unul aș fi preferat să înceapă acasă cu Schalke, apoi să meargă la Londra, astfel ca abia în ultima etapă să vină Chelsea la București. La ce vreme e acum afară e posibil ca în decembrie condițile meteo să fie mai bune. Ideea era că, poate, în decembrie Chelsea avea deja calificarea acontată și venea la București un pic mai lejer, în condițiile în care luna decembrie nu e deloc luna cadourilor în fotbalul englez, dimpotrivă, e luna în care se spune, și s-a dovedit de-a lungul timpului că așa e, se cîștigă sau se pierd titlurile. Aglomerația de partide din acea perioadă face ca echipele mari să abordeze cîteodată diferit unele meciuri în care miza e mică pentru că temele au fost făcute de dinainte, vezi Manchester United în sezonul trecut.

În condițile de față, Chelsea e la București cu obligația unui rezultat pozitiv. Înfrîngerea cu Chelsea i-a cam dat peste cap planurile lui Mourinho, care nu-și mai permite un pas greșit. Dacă Schalke bate la Basel, ceea ce e foarte posibil, face 6 puncte și va aborda de pe alte poziții dubla cu Chelsea care urmează. Astfel că un rezultat de egalitate azi mi se pare un rezultat mare pentru Steaua, iar o victorie ar intra în categoria miracolelor, a imenselor surprize, pecare însă fotbalul ni le mai oferă.

Trebuie să recunoaștem înainte ca meciul să înceapă: între Chelsea și Steaua e o diferență mare de valoare. Cine nu acceptă asta are o problemă. Așa cum există mașini mai bune ca altele, telefoane mai bune ca altele, ceasuri mai bune ca altele, există și oameni mai buni ca alții în toate domeniile, Doctori mai buni ca alții, ingineri mai buni ca alții, deci și fotbaliști mai buni ca alții. Ideea că și ei au tot două mîini și două picioare e ridicolă și infantilă. Talentul pe care-l au unii nu se compară cu talentul pecare-l au alții, iar dacă la acest talent adăugăm metode specifice de pregătire, alimentație, vitaminizare și tot ceea ce ține de un club mare, care e mare și pentru că e dispus să cheltuie pe aceste aspecte. Parcă văd cum dupămeci se vor găsi destui care să pună înfrîngerea pe seama diferenței de mentalitate sau mai știu eu ce lucruri, cînd e foarte limpede că Steaua e mult inferioară lui Chelsea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:

N-o să mă refer prea mult la Steaua. Să vorbim puțin de Chelesea. Fiind așadar un meci important, e de presupus că Mourinho nu va menaja pe nimeni. Am aflat deja că va juca Mata. Scriam și într-un text precedent, în care am analizat cele întîmplate în Tottenham-Chelsea, că eu nu înțeleg care e rolul pe care Mourinho îl gîndește pentru Mata. E posibil ca a doua repriză a meciului cu Tottenham, cînd intrarea lui Mata a schimbat mult jocul echipei sale, să-l fi convins. Se spune că nu-l suportă pe Mata pentru că l-ar fi refuzat pe vremea cînd antrena Real Madrid și s-a dus la Chelsea. E posibil, dar eu nu cred că un atît de deștept cum e Mourinho își poate dinamita propria muncă din orgoliu. Lumea amintește de Casillas, dar să nu uităm că vorbim de un portar și să ne amintim și care erau circumstanțele marginalizării lui Iker.

chelsea Revenind la Chelsea, titularizarea lui Mata nu e o veste bună, căci spaniolul va căuta să profite de orice situație pentru a-i arăta lui Jose de ce în stare. Bine că lipsește Hazard, deși la ce lot are Chelsea belgianul va putea fi destul de lesne înlocuit. Cred că va juca Willian, deși englezii merg pe mîna lui Schurrle. L-am văzut pe Schurrle cu Bayern, dacă joacă el, Latovlevici va avea mari probleme, căci fundașul stînga al Stelei are ceva carențe pe faza defensivă în fața unor asemenea adversari, rapizi și mai degrabă liniari. Dacă va juca Willian, cred că vom vedea de multe ori schimbări de poziții între el, Oscar și Mata, căci toți trei pot evolua oriunde în acea linie de trei.

Cred că va fi acea linie de trei. Cu Tottenham, în prima repriză, s-a jucat un 4-4-1-1, cu Oscar în spatele lui Torres, dar experimentul n-a funcționat, iar Paulinho și Townsend au produs mari probleme de fiecare dată cînd intrau în posesia balonului între liniile lui Chelsea. Cei doi mijlocași închizători ar trebui să fie Lampard și Obi Mikel, deși nu mi s-ar părea straniu să-l văd pe Ramires în locul lui Lampard. În atac, probabil va juca Tores. E suspendat pentru meciul de campionat așa că se va odihni atunci, deci normal ar fi să intre acum. În funcție de rezultat, e posibil să-l vedem și pe Demba Ba, chiar înaintea lui Eto”o.

Termin avancronica acestui meci cu o singură idee: să nu ne facem iluzii, ca să n-avem deziluzii!

 

 

 

PREVIZIUNI LA STARTUL LIGII CAMPIONILOR

PREVIZIUNI LA STARTUL LIGII CAMPIONILOR

Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.

Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.

Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.

Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:

champ lea

În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.

Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.

Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.

Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.

Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.

Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.

Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.

Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!

Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.

Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.

La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.

United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.

lev Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.

DESPRE DINAMO – STEAUA ȘI FOTBALUL ADEVĂRAT

DESPRE DINAMO – STEAUA ȘI FOTBALUL ADEVĂRAT

A fost primul week-end al acestei veri cu fotbal oficial, dincolo de meciurile amicale cu care ne-am obișnuit în ultimele săptămîni. A început campionatul în Germania, a început și în Franța, s-a jucat Supercupa Angliei, iată cîteva subiecte ce merită abordate într-o zi de luni, fie și pe fugă.



Nu vreau să mă refer prea mult la Derbyul României. Deși mi s-a cerut asta, deși am fot întrebat ce părere am. O să spun doar atît, pentru că fotbalul românesc nu e specialitatea mea: am fost la primul meci Dinamo-Steaua în 1982, era parcă o finală de Cupă, mi se pare că a cîștigat Dinamo cu 2-1, pe vechiul ”23 August”. De atunci și pînă azi au trecut mai bine de 30 de ani, timp în care am văzut, pe viu, cred că zeci de derbyuri. Niciodată însă nu mi s-a părut o atît de mare diferență de valoare între cele două echipe așa cum am văzut cu această ocazie. Am spus același lucru și-n primăvară, dar diferența mi se pare și mai mare azi. Eu nu cred că Steaua a fost vreodată în situația lui Dinamo de azi, atît de plată, atît de anonimă, atît de lipsită de valori. Dinamo azi e o caricatură și cu asta basta. Am mai spus-o, n-am fost și nu voi fi prea curînd stelist, au fost momente cînd îmi doream ca Steaua să piardă și avionul cu care urma să se deplaseze, momente care au trecut, căci țin de o tinerețe pe undeva lipsită de maturitate. Azi, de exemplu, vreau ca Steaua să se califice în grupele Ligii și nu mă interesează ce părere au unii sau alții. Așa cum aș fi vrut ca Dinamo să bată pe Steaua duminică, însă, ca să revin, acest lucru în momentul de față mi se pare imposibil. Ceea ce se întîmplă la Dinamo mi se pare jenant și punct. E o echipă fără identitate, fără jucători, fără conducători și cu suporteri care nu mai știu ce să facă pentru a depăși momentul de jenă pe care-l resimt atunci cînd dau ochii de fanii rivali, prieteni ori nu. Coregrafiile nu țin loc de puncte, bătăile cu atît mai puțin, mi se par doar urmări ale neputinței din teren. E frumos să te mîndrești cu fanii, dar eu cred că e mult mai frumos ca fanii să se poată mîndri cu rezultate. Restul e can can.


Să depășim granițele frumoasei noastre țări și să mergem spre alte teritorii fotbalistice. Spre exemplu în Germania. Scriam aici, nu de mult, despre greutățile pe care le întîmpină Guardiola la Bayern. Îmi mențin părerea, chiar și după primul meci cîștigat în actuala ediție de Bundesliga. Bayern a bătut pe Monchengladbach, dar mie mi se pare că jocul e încă departe de a fi fluent. Și e destul de departe de cel practicat în finalul sezonului trecut, cu Heynckes. Pep a schimbat mai multe decît își pot imagina unii. De la 4-2-3-1 la 4-3-3, un sistem pe care nemții îl prezintă la televizor, destul de curios, drept 4-1-4-1, e un drum deloc lin. Pentru unii pot părea niște numere de telefon, pentru jucătorii în cauză înseamnă mult mai mult. Schweinsteiger, de exemplu, se profilează a fi ”închizătorul” lui Pep, ceva ușor inedit pentru el. Nu-i deloc simplă această poziție și dacă ești foarte valoros nu înseamnă automat că faci față. Cei care doar se uită le meciuri pot avea alte păreri, dar dacă întrebați un antrenor meseriaș vă va spune ce importantă e această poziție, de ce unii apelează la doi ”închizători” și cum influențează mijlocașul central jocul întregii echipe.

Fac o paranteză. Scurtă. În 2006, la Mondialul german (unde îl vedeam zilnic pe Jurgen Klopp explicînd meciurile pe ZDF și ARD) m-am întîlnit cu Cosmin Olăroiu. Era antrenor la Steaua atunci, venise să vadă meciuri de la Mondial și am stat cu el cîteva ore bune pentru un interviu. Era imediat după episodul Middlesbrough, iar Oli era obsedat de acel meci, de greșelile pe care le-a făcut echipa, pe care le-a făcut el, pe care le-a făcut MM. Am vorbit și despre alte subiecte, și, ajungînd de la Brazilia la Barcelona, ce tocmai cîștigase Liga Campionilor la Paris, cu Arsenal, Oli mi-a spus că, după el, cel mai important om al acelei echipe a Barcelonei nu era Ronaldinho, nu era Eto`o, nu era Deco, ci era Edmilson. Sesizînd mirarea mea, mi-a făcut, cam o oră, demonstrații despre rolul lui Edmilson. Folosindu-se de cănile de cafea (a băut vreo 6 espreso în acest timp), de pahare, de sticle de apă, m-a luminat într-un fel. Paranteză închisă.

Înapoi la Bayern și Bundesliga. Și asta pentru că, dacă despre Bayern am mai scris, despre Dortmund n-am mai făcut-o de la finala Ligii Campionilor. Atunci credeam că echipa se va destrăma, credeam că acea finală pierdută e maximum ce poate da acest lot, credeam că Jurgen Klopp nu poate gestiona cu același succes o nouă reconstrucție, mă gîndeam că vor pleca jucători. Se pare că m-am înșelat. Și nu mi-e frică să recunosc. Am pus acest ”se pare”, căci deocamdată e prematur să tragem concluzii. Încă mai există dilema Levandowski, dar Dortmund pare să fi acționat în această vară ca o echipă mare. Transferurile au fost făcute cu mult cap, cu multă inteligență, căci nu-i ușor să aduci jucători, care să se muleze pe filozofia lui Klopp. Care, din ce am văzut în prima etapă, a tras cartea cîștigătoare cu Aubameyang și așteptăm să o vedem pe cea a lui Mhitarian. Aubameyang nu era un necunoscut, însă golurile sale și plasarea destul de sus în ierarhia golgeterilor Franței rămîneau un pic în umbra lui Ibrahimovici și a aurei sale. Se vorbește că Aubameyang a scos un timp fenomenal la antrenamentele Borussiei, un 3,80 de secunde pe 30 metri (Bolt face 3,78), iar asta, pe jocul Borussiei care caută spațiile libere ale adversarului, e un mare cîștig. Se pare că plecarea lui Gotze nu s-a dovedit atît de traumatică, iar Dortmund reprezintă o amenințare serioasă pentru Bayern. Și cam singura, de altfel, căci și Bundesliga, în ciuda creșterii sale incontestabile, a devenit tot un campionat bipolar, ca și Spania.

Să mergem și în Franța. PSG a făcut egal la Montpellier, iar Monaco a bătut la Bordeaux. E totuși destul de devreme ca să vorbim de o luptă în doi, mai ales că Lyon a început destul de tare. La PSG, Blanc are o dublă problemă: cum să pună la un loc atîtea valori și pe cine să lase pe-afară? Deocamdată Cavani a jucat puțin, căci e nepregătit fizic, dar jocul continuă să gravitezez în jurul lui Ibrahimovici și a chefului pe care-l are suedezul. I-a fost greu lui Ancelotti să-l includă pe Zlatan într-un context tactic, lui Blanc îi va fi și mai greu.

Monaco a început cu victorie un meci așteptat de toată lumea. Nu mi s-a părut însă o echipă atît de tare. Nu-s convins că ar putea să țină ritmul pe care-l va impune PSG. La Bordeaux, Monaco s-a impus grație valorii unor jucător și urmare a unor greșeli imense de apărare ale gazdelor. În rest, foarte puțin am văzut joc colectiv, foarte puțin am simțit o identitate a echipei. E pericolul ce-l paște pe Claudio Ranieri, căci așa e stilul lui, echipele pe care le antrenează nu primesc o identitate proprie. Nu putem vorbi de stilul Ranieri, de aceea a și fost schimbat de la Chelsea și înlocuit cu Mourinho.

M-a surprins plăcut la Monaco centru apărării. Nu, nu Falcao, de la el știam la ce să mă aștept. Însă cuplul Carvalho-Abidal a acționat fără greșeală, în condițiile în care ridica multe semne de întrebare. Cel puțin Abidal mi-a lăsat impresia că n-a fost niciodată implicat într-o luptă atît de grea și cred că Barcelona a făcut o greșeală neprelungindu-i contractul. Acest subiect merită însă o abordare separată, într-opostare viitoare.

Puțin și despre Manchester United. Cînd a fost instalat David Moyes scriam despre David și Goliat-ul din Manchester. Adică echipa, căci Manchester United e un uriaș în fotbalul englez. Moyes a început cu bine, o victorie în Supercupă, chit că a fost obținută cu o echipă de Liga a doua ușor dezmembrată după retrogrdare, e un semn bun în perspectiva noului sezon. Mai ales că United n-a făcut nici un transfer notabil, ba e pe cale să-l piardă și pe Rooney. Pentru fanii lui United senzațiile sînt, cred, amestecate. Cu Sir Alex, jucătorii țintă nu prea erau ratați în mercato, iar de plecat pleca numai cine voia el și cînd voia el. Prestația lui Van Persie însă în meciul cu Wigan aduce și partea de optimism. Van Persie e numărul unu acum, iar posibila plecare a lui Rooney, ce ar necesita un articol în sine, căci există și motive și semnale că se va produce, nu va aduce un efct atît de traumatic.



ZIUA FOTBALULUI ROMÂNESC

ZIUA FOTBALULUI ROMÂNESC

7 mai rămîne o bornă importantă în fotbalul românesc, poate cea mai importantă. Pe 7 mai 1986 o echipă din România aducea Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti. Ziua cînd, vorba unui promo, am fost şi noi stăpînii lumii. Am mai spus-o, nu sînt și nu voi fi probabil niciodată stelist, dar asta nu înseamnă că nu știu să respect adevărul și valorile. Ceea ce alții nu fac.



Măcar un şpriţ, ceva, putea şi finanţatorul să dea, eventual sacrifica o oaie-două, un miel că tot e perioada Paștelui, şi punea şi de un grătar. Pe de altă parte, nu e nici o mirare. Pe vremea aia era un demn habarnist în ale fotbalului, nu că acum ar fi o enciclopedie, şi un destoinic crescător de animale. Pesemne că-şi aduce mai repede aminte cum mergea iaurtul pe 7 mai 1986 decît că Lăcătuş şi Balint au transformat penaltyurile decisive. Cine au fost cei care au ratat deja e prea mult.

Să revenim la oile noastre! Merge în context. Şi să vorbim despre un lucru important. La care astăzi nici măcar n-am avea curaj să visăm. În 1986 am avut o echipă care a bătut Barcelona. Într-o finală europeana, în cea mai importantă finală europeană posibilă. Sînt destui care spun acum că meciul a fost prost, că Steaua doar s-a apărat şi a avut noroc. OK, şi ce dacă? Ideea rămîne. Aşa prost cum a jucat, Steaua a fost egala Barcelonei timp de 120 de minute şi a bătut-o la penaltyuri.

Iar acel meci nu reprezintă sub nici o formă caracteristica fotbalului Stelei din acea perioadă, absolut strălucitor pe alocuri. “Tiki-taka Barcelona” nu era o caterincă ieftină, zău că era chiar o realitate! Steaua din 1986 pasa mult mai repede decît Steaua de azi, viteza de joc de atunci era peste cea de azi. Luaţi de curiozitate orice meci de atunci, returul cu Anderlecht spre exemplu, şi o să vă convingeţi.

Sînt lucruri pe care banii nu le pot cumpăra. Aşa cel puţin se spune într-o reclamă tv. Se mai spune ceva acolo: “Fericirea copilului meu e nepreţuită”. Pe 7 mai 1986, milioane de copii au fost fericiţi. Copiii de atunci au devenit oameni mari, oamenii mari de atunci au mai îmbătrînit. Amintirile lor sînt nepreţuite. Amintirea fericirii de atunci. Şi nici un finanţator din lume nu va putea cumpăra acest sentiment.

 

NAȚIONALA DE CALCULE

NAȚIONALA DE CALCULE

 

Da, Victor Pițurcă a pregătit foarte bine meciul! Meciul Turcia-Ungaria. E o glumă care a circulat pe rețelele de socializare imediat după partida noastră de la Amsterdam. Glumă, glumă, dar e foarte adevărată. Acest egal dintre turci și unguri e rezultatul perfect pentru noi. Așadar, să-l felicităm pe Victor Pițurcă pentru el” :))



V-am avertizat înainte de meci să nu vă faceți iluzii! Cine și-a făcut s-a lămurit repede. Chiar prea repede ne-au dat gol olandezii, mă așteptam să ținem și noi de 0-0 pînă la pauză măcar, cum a făcut Estonia. Care Estonia, apropo, și-a luat 3 bucăți, nu 4 ca noi.

Eu unul nu mi-am făcut nici o iluzie. Sau dacă mi-am făcut, s-a spulberat în momentul cînd am aflat echipa. Mi s-a părut că Pițurcă a jucat la alibi. A aruncat mai mult contingent Steaua în teren ca să aibă o scuză și să nu mai poată ”finanțatorul” să-i reproșeze acest aspect. Pe Chipciu nu l-a băgat de-al naibii, ca să dea cu tifla ziariștilor. Tot d-aia cred că l-a ținut în teren și pe Bogdan Stancu, care iată bifează 180 de minute în această ”dublă”, cea mai mare realizare a sa după ce, se spune, și-a făcut transplant de păr, căci părul era tot ce-i lipsea, prilej cu care n-a mai dat cu capul în minge vreo două luni. Atacant fiind. Pe Mutu cred că l-a băgat special la 0-3 ca să-l enerveze, poate de nervi ia un ”roșu” și scapă de grija lui la următoarele meciuri. Nu mă mai întreb de ce mama dracu l-a adus pe Keșeru dacă nu i-a acordat nici măcar un minut, că n-are nici un rost. Știu răspunsul.

Să nu credeți că ceea ce am spus mai sus e o glumă. Cea cu cu tifla dată ziariștilor. Poate nu știați, dar asta e o metodă de nădejde a selecționerului. Într-o vreme avea o dispută cu un fost coleg de-al meu, care-i tot afla echipa de start și o dădea în ziar, așa că o schimba în ziua meciului. Între timp a scăpat de grija asta. Colegul nu mai e la ziar, faptul că afla tot ce mișcă la ”națională” s-a dovedit un aspect minor, altele sînt calitățile de bază acolo. Chestie de deontologie.



Lumea vrea acum demisia selecționerului. Păi de ce acum? Că șansele de a prinde barajul sînt la fel de mari, dacă nu cumva mai mari după egalul dintre Turcia și Ungaria. Ca de obicei, după meciuri de genul celui de la Amsterdam, ”naționala” României devine ”naționala” de calcule. La calcule ne pricepem de vreo 10 ani încoace. Iar calculele astea spun așa: am bătut în Turcia, iar Ungaria nu. Am făcut egal pe terenul ungurilor și am scăpat de deplasarea în Estonia, care e posibil să mai dea bătăi de cap unora. Sîntem, deci, pe plus. Ne-a bătut Olanda în două meciuri, și ce dacă? Erau înfrîngeri ”bugetate”, olandezii o să-i bată și pe ceilalți. Avem șansele în mîinile noastre, depindem numai de noi. Avem Ungaria și Turcia pe teren propriu, în interval de 4 zile. Aici ne jucăm viitorul. Batem Ungaria, facem egal cu Turcia și gata, se vede barajul. Să mă gîndesc că le batem pe amîndouă, parcă n-am curaj. Înainte de Ungaria, scriam că am încredere în Pițurcă. Îmi mențin părerea. După meciul cu Ungaria, scriam că am încredere în norocul lui. M-am obișnuit cu ifosele lui, cu superstițiile lui, cu maniera lui de a judeca totul ca o partidă de poker. Iată ce scriam vinerea trecută: ”Norocul e aliatul lui în aceste preliminarii. Am bătut Turcia cum am bătut, am scos un punct în Ungaria cum l-am scos, mai rămîne să facă turcii egal cu ungurii marți ca să fie totul bine”.

Deci, cum ar veni, totul e bine. De ce ne facem atîtea griji?

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă