TINERII NOȘTRI BĂTRÂNI ȘI TINERII LOR PRECOCE

TINERII NOȘTRI BĂTRÂNI ȘI TINERII LOR PRECOCE

Marți dimineață, în fine, cât poate fi și dimineața asta de dimineață pentru un jurnalist sportiv, am fost la ”Matinalul” lui Dan Filoti de pe Digisport 1. Un alt invitat era și Daniel Isăilă, proaspăt numit selecționer al echipei naționale de tineret. Printre mai multe teme de discuție s-a ajuns, evident, și la tinerii jucători de la noi și la maturizarea lor extrem de târzie în comparație cu maturizarea celor de afară. ”Ai noștri se maturizează greu, trebuie lucrat cu mare grijă cu ei”, a spus la un moment dat Daniel Isăilă, după care a adăugat un lucru extrem de important: ”Valoarea nu ține cont de numărul anilor”. Nici într-un sens, al tinereții, dar nici în celălalt, al bătrâneții, aș încerca eu să-l completez. Subiectul e amplu, de acord, și ar avea nevoie de multe ore de dezbatere, dar o întrebare tot mi-a rămas în minte. De ce oare tinerii noștri se maturizează mai greu decât tinerii lor? Citeste mai mult …

REAL, CE SCHIMBARE! CITY, CE DEZAMĂGIRE!

REAL, CE SCHIMBARE! CITY, CE DEZAMĂGIRE!

Ceea ce se întâmplă în aceste zile la Real Madrid este dovada vie că-n fotbal orice este posibil și că tot ce în iarnă e negru poate deveni foarte ușor alb în primăvară. În ianuarie, la Madrid sentimentul era al unei perpetue crize de nervi, antrenorul se schimbase în mijlocul sezonului, jocul nu mergea, Barcelona era departe în clasamentul Primerei Division, iar a visa la Champions League părea asemănător cu a visa la un câștig la loterie. Pe ”Bernabeu” batistele albe erau pregătite spre a fi fluturate către Florentino Perez, Cristiano Ronaldo era fluierat și admonestat, accidentările se țineau lanț, iar starea de spirit era a unui club ce cocheta mai degrabă cu dezastrul decât cu performanță. Iar acum, 5 luni mai târziu, Real Madrid e în finala Ligii Campionilor, cu șanse de a câștiga campionatul și cu o stare de spirit trecută de nori și ajunsă-n stratosferă. Și dacă există un responsabil pentru toate astea, el se numește Zinedine Zidane. Care cred că și-a câștigat, indiferent de ce va fi la Milano, dreptul de a sta pe banca Realului și-n sezonul viitor.
Citeste mai mult …

”CETĂȚEANUL” GUARDIOLA: MOTIVE ȘI AȘTEPTĂRI

”CETĂȚEANUL” GUARDIOLA: MOTIVE ȘI AȘTEPTĂRI

Cel mai prost păstrat secret din fotbalul ultimilor ani a încetat să mai existe din prima zi a lunii februarie. Și a devenit o certitudine. Pep Guardiola va antrena, pentru următorii trei ani cel puțin, pe Manchester City. Comunicatul oficial al celor de la City a alungat astfel orice urmă de speculații, căci începuseră să apară zvonuri cum că Pep ar merge, pînă la urmă la United, ba că ar fi tentat de rublele-lirele lui Abramovic la Chelsea, ba chiar că Wenger ar accepta să se retragă de la Arsenal în caz că s-ar reuși aducerea catalanului în locul său. Totul s-a reglat pe 1 februarie, odată cu anunțul dinspre Manchester: Guardiola devine ”cetățean” cu acte-n regulă. Citeste mai mult …

PACTUL DE NEAGRESIUNE DE PE ”OLD TRAFFORD”

PACTUL DE NEAGRESIUNE DE PE ”OLD TRAFFORD”

Există la români un proverb numai bun ca să caracterizeze cele petrecute duminică în derby-ul dintre Manchester United și Manchester City. Exact, ați ghicit probabil, cel cu pomul lăudat și cu sacul. Un sac plin de speranțe aveam înaintea partidei, numai că pomul lăudat s-a dovedit a fi foarte zgîrcit în a ne oferi produsele sale. Citeste mai mult …

MANCHESTER UNITED-MANCHESTER CITY: SUPERDERBY PE ”OLD TRAFFORD”

MANCHESTER UNITED-MANCHESTER CITY: SUPERDERBY PE ”OLD TRAFFORD”

Derby-ul orașului Manchester, de pe ”Old Trafford”, este cu siguranță punctul de atracție, fotbalistic vorbind, al acestei zile. United și City se înfruntă cu scopul de a trece pe prima poziție, o victorie ajutîndu-le pe ambele în atingerea acestui obiectiv. Fără Aguero și David Silva, Manchester City are un meci foarte dificil în fața unui United ce nu a pierdut nici un meci acasă în acest sezon. Mai sînt însă și alte partide interesante, de exemplul confruntarea la vîrf din Serie A, între Fiorentina și Roma, dar și derby-urile din Istanbul, Fener-Galata, sau Lisabona, Benfica-Sporting, tensionat fiind și meciul de Champions League din Primera Division dintre Atletico și Valencia. Citeste mai mult …

KLOPP, ”THE KOP” ȘI VIITORUL LUI LIVERPOOL

KLOPP, ”THE KOP” ȘI VIITORUL LUI LIVERPOOL

”Jurgen Klopp is coming to Kop”. Cam ăsta cred că e refrenul la modă acum în Liverpool. Eventual pe melodia din ”Santa Klaus is coming to town”, pe care ne pregătim s-o ascultăm pînă la disperare în săptămînile care urmează. Se și potrivește. Ia încercați s-o fredonați, cu Klopp în loc de Santa Klaus, și veți vedea că merge la fix. De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, merge la fix și asocierea dintre Jurgen Klopp și Santa Klaus. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă