REACȚII DUPĂ PRIMUL MECI

REACȚII DUPĂ PRIMUL MECI

A fost primul mijloc de săptămînă european, prima întîlnire cu cele două competiții continentale, ajunse, ambele, la faza grupelor. Acolo unde își dau întîlnire doar cei puternici, doar cei care dispun de valori și știu să le folosească. N-am apucat să trec în revistă cele întîmplate în Champions League, din motive obiective (o pană de curent provocată de un șantier din imediata vecinătate, despre care poate o să scriu odată cîte ceva, căci e absolut incredibil cum se poate construi un edificiu în care urmează să locuiască oameni și cum se poate, mai ales, primi autorizație pentru construcție), dar o fac acum și adaug și ceva considerații despre Europa League.


Dacă vă așteptați să mă refer la Steaua, n-o s-o fac. S-a vorbit destul înainte și după meciul de la Gelsenkirchen, mai ales după, și, din păcate pentru cei care se uită, s-a vorbit prea puțin în cunoștință de cauză și prea mult pe baza antipatiei față de unele persoane sau a intereselor. Despre șansele Stelei am scris înainte de meci . N-o să vorbesc nici de Pandurii, pentru care simpla prezență în grupele Europa League e o performață ce merită apreciată. Șanse nu prea are, căci Dnepr și Fiorentina sînt mult prea bune, iar locul 3 nu duce nicăieri, dar poate aduce un pic de prestigiu și experiență.

Aș vrea să mă refer la meciul acestei etape de debut. Napoli-Dortmund n-a fost doar o confruntare a liderilor din Serie A și Bundesliga, a fost și o confruntare a unor antrenori cu stiluri diferite. Rafa Benitez și Jurgen Klopp. Meciul n-a dezamăgit, iar atmosfera de pe stadion nici atît. Napoli a luat 3 puncte importante, iar Dortmund a pierdut 3 poate și mai importante, căci într-o astfel de grupă, Manchester City știe cel mai bine căci i s-a întîmplat anul trecut, chiar și un gol poate fi foarte important.

În aceeași avancronică a sezonului, scriam că merg pe mîna lui Rafa Benitez, care adoră astfel de meciuri de impact. S-a văzut cum a pregătit duelul cu Klopp. A renunțat la obișnuitul său sistem 4-2-3-1 în favoarea unui 4-4-1-1, cu echipa retrasă în propriul teren, așteptînd, atacîndu-și cu brutalitate adversarul cînd acesta avea mingea, și declansînd contraatacurile. I-a ieșit perfect, deși Borussia n-a mai fost acea echipă estetică și eficientă pe care o știam. A continuat să alerge mult, dar parcă Jurgen Klopp a tras ușor frîna de mînă, căci motorului său atît de lăudat îi lipsea o rotiță de bază: Gundogan. Fără el, fără mintea sa limpede la construcție, jocul Borussiei suferă clar, iar Nuri Sahin, o mare dilemă totuși, căci e greu de explicat căderea acestui fotbalist în decurs de doar 3 ani, n-a izbutit să-și asume pe deplin responsabilitatea.

Pe lîngă absența lui Gondogan, Borussia a avut neșansa ca Reus să fie într-o zi slabă, iar Behrami, omologul, într-un fel, al lui Gondogan la Napoli, să fie în formă bună. Și a mai avut Napoli un atu care s-a numit Insigne. În fața unei echipe care transformă orice intercepție într-un pericol, Benitez l-a activat pe micuțul mijlocaș, o invenție a lui Zeman la Pescara, căci Insigne are un mai bun control al balonului decît Pandev și pierde mai greu posesia. În plus, are și marea calitate de a bate bine loviturile libere, ceea ce s-a văzut.

Dortmund are un pic de șansă. Calendarul e de partea sa, căci dacă ar fi întîlnit Arsenal, ar fi fost un soi de meci decisiv, iar cu Arsenal e greu de jucat în orice circumstanță. Așa, cu Marseille acasă, are posibilitatea de a puncta și a aștepta să vadă ce se întîmplă la Londra, căci OM e cea mai slabă echipă a acestei grupe. Pentru Napoli, pînă la duelul cu Arsenal, urmează un altul, cu Milan, duminică seară. Un meci întotdeauna complicat, pe care, așa cum îl știu pe Benitez, Napoli va încerca să-l închidă și să-l îndrepte spre un egal.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În aceeași etapă inaugurală a Ligii, două aspecte de semnalat în victoriile clare ale Realului și Barcelonei. La Istanbul, Real a bătut cu un scor decupat de pe vremea lui Di Stefano. Nu scorul e important ci felul în care Ancelotti a schimbat din mers. Poate și pentru că a venit Gareth Bale, Ancelotti a renunțat, rămîne să vedem dacă definitiv, la 4-3-2-1 și a mers pe un extrem de clasic și italian 4-4-2. Cu Di Maria în dreapta, poziție în care e așteptat Bale, cu Isco în stînga și cu Cristiano un pic mai sus, în ajutorul lui Benzema, pe care golurile îl salvează mai mereu de critici, căci nici de data asta partida sa n-a fost grozavă. Apoi, atunci cînd Bale a intrat în locul lui Isco, s-a trecut la un 4-2-3-1, dar cu Bale în zonă centrală. Ancelotti încă desenează la Real, mai e pînă cînd va găsi formula perfectă. Și, apropo de Isco, pentru cei care îl pun mereu în balanță cu Ozil, merită consemnat golul cu care Isco a deschis scorul, un gol și un mod de a-și crea situație de finalizare pe care Ozil n-ar fi reușit niciodată să le facă.

Barcelona a bătut la fel de clar, Messi a dat și el 3 goluri, toate par în regulă. Doar că nu e chiar așa. Nu știu dacă voit, înclin să cred că da, după pauză, cu 1-0 cu golul lui Messi, Barcelona a avut o jumătate de repriză în care mai degrabă s-a apărat și în care posesia a fost a olandezilor. Înclin să cred că a fost un experiment pe care l-a încercat Tata Martino, căci prea multe probleme i-a adus în ultimele meciuri încercarea de a reveni la acel presing agresiv din primul seozn al lui Guardiola. Cu asta a venit Tata Martino la Barcelona, cel puțin la nivel declarativ, cu dorința de reînvia acel presing. Doar că se vede treaba că asta nu prea mai merge, poate și pentru că nu mai există aceeași jucători. Avînd avantaj pe tabelă, Barcelona a pus două linii de 4 oameni în fața Ajaxului, lăsîndu-i doar lui Messi libertatea. Alexis în dreapta și Neymar în stînga, ambii terminînd, din pricina acestui experiment, destul de repede benzina.

O Barcelona jucînd pe contraatac era greu de imaginat acum doi ani. Iată că poate, e adevărat în fața unui rival mai degrabă slab, dar e o declarație de intenții oarecum. Nu generală, dar poate punctuală, în anumite meciuri sau momente de meci. Marca a făcut publice rezultatele unui sondaj pe internet în care 72 la sută dintre cei care au răspuns erau de acord că Barcelona are nevoie nu neapărat de o schimbare de stil ci de o reajustare. Vă amintiți cuvintele lui Pique, care spunea că Barcelona a fost cam mult prizonieră a unui stil de joc pe care și-l autoimpunea? Nu cred că au fost spuse la întîmplare, deodată, ci cred că au venit urmare a unor discuții în vestiar. E o temă de urmărit.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

N-aș vrea să închei fără să remarc o echipă: Swansea. Am comentat meciul galezilor de la Valencia. Sigur că a fost unul disputat în condiții speciale, căci Valencia a rămas în 10 oameni în primele 10 minute, dar am avut o echipă britanică deosebit. Swansea nu e Arsenal, nu e City, nu e United, nu e Chelsea, nu e Totenham, nu e nici măcar Liverpool la nivel de forță economică. Am dat exemplul echipelor ce s-au distațat de-a lungul timpului nde vechiul stil englezesc ”kick and run”. Dar Swansea reușește să se alăture acestor nume și eu cred că e una dintre favoritele la cîștigarea Europa League.

Să reușești, echipă englezească fiind, să ai posesie dublă pe terenul unei echipe din Spania, chiar și în inferioritate, e mare lucru, căci posesia e elementul primordial în fotbalul spaniol. Să ieși din apărare cu construcție, să duci mingea cu pase spre careul advers și să nu apelezi mai deloc la celebra pasă lungă britanică, iată un nou model. Izbutut nu cu fotbaliști de milioane sau zeci de milioane ci, mai degrabă, cu fotbaliști ce nu și-au găsit locul. E incredibil cum Michu nu și-a găsit echipă în Spania, la fel Benat, e incredibil cum cuplul de fundași centrali Chico Flores și Jordi Amat au fost lăsați să plece așa de ușor. Swansea e un model de seriozitate în jurul unui proiect, căci aducerea lui Laudrup după plecarea lui Brendan Rodgers a fost bine gîndită și asigură continuitate.

CITY E ÎN FORMĂ, ROONEY E TRIST, MOURINHO AȘTEAPTĂ, IAR WENGER TACE

CITY E ÎN FORMĂ, ROONEY E TRIST, MOURINHO AȘTEAPTĂ, IAR WENGER TACE

A început și Premier League, alături de Primera Division. Primele două campionate ale Europei, în statistici, fotbaliști implicați, coeficienți și cote de interes. Dacă despre debutul Barcelonei și debutul Realului am scris într-un text anterior, e timpul să analizăm puțin și etapa inaugurală din Anglia. Am așteptat să joace și Manchester City, pentru a avea toate datele.



Nu vreau să fac o analiză foarte complexă. E totuși prima etapă. Acum ceva vreme, cînd încă mai erau două săptămîni pînă la ora debutului, mă întrebam ce se întîmplă cu Premier League la nivel de transferuri? Care păreau, și par, mai puține ca în alți ani. Scriam acolo că Manchester City s-a mișcat cel mai bine, iar meciul cu Newcastle de luni a confirmat pe deplin asta. În momentul ăsta, repet, e prematur poate să avansăm idei de genul ăsta, dar în momentul ăsta Manchester City mi se pare în pole-position. Are un lot fabulos, dublat pe aproape toate posturile numai cu jucători de valoare, iar concurența interna va fi acerbă și se va nota. Am spus de zeci de ori asta, NIMIC NU E MAI RĂU PENTRU UN FOTBALIST DECÎT LIPSA CONCURENȚEI. Atunci cînd știe că nu are alternativă pe postul său, oricine cade, instinctiv, omenește vorbind, într-un soi de automulțumire. Cînd n-ai cu cine să te compari, ți se pare că ești cel mai bun.

Concurența la City e colosală. Poate așa se explică și reacția lui Nasri, care a intrat excepțional în joc, atunci cînd a fost introdus, în minutul 62. Nasri nu era tocmai cel mai implicat jucător în sezonul trecut. Nu știu dacă în limba franceză există o expresie de la noi, pe care nu-mi permit s-o folosesc aici, dar pe care o știți sigur cu toții atunci cînd caracterizați un astfel de jucători. Ceva cu vîntul :))): Francezii o au pe a lor în schimb, ”je m`en fiche”. Cam așa era Nasri atunci cînd intra pe parcursul meciurilor sub mandatul lui Mancini. Acum a fost altceva, a alergat mult, s-a implicat, iar premiul a venit sub forma unui gol.

Nu știu dacă va prinde loc de titular în meciul următor. Aici e nevoie de o paranteză. La cîte meciuri și competiții se dispută în Anglia, fiecare om al lotului va bifa destule minute. Eu mă refer la meciurile care contează, meciurile tari, cele europene, derbyurile. Acolo trebuie să apari pe gazon, nu în cele obișnuite, și acolo se observă cine e jucător de bază și cine e jucător de lot.

Ca și în meciurile de pregătire, Manuel Pellegrini a mers pe aceeași idee de la Villarrreal și Malaga. Un 4-4-2 destul de clasic, cu tenta lui de 4-4-1-1, cu Dzeko vîrf de lance și Aguero în postură de vîrf 2. Cu Navas inițial pe banda dreaptă, liniar, aspect care cam lipsea în sezonul trecut cînd din benzi se pleca aproape mereu în diagonale spre centru, cu Silva în cealaltă parte și cu doi închizători, Toure Yaya și Fernandinho, capabili să dea și pase de calitate. City e o candidată la toate competițiile în sezonul ăsta și, poate, după două semifinale, inginerul Pellegrini va face pasul către marea finală a Ligii Campionilor.



Mergem mai departe! Rămînem în Manchester ca să vorbim puțin de United. A cîștigat la Swansea, dar jocul a semănat cu cel din sezonul trecut. Pe umerii lui Van Persie a stat această victorie, iar dacă nu am fi fost informați, prin absurd, că Sir Alex Ferguson nu mai e pe bancă, nu ne-am fi dat seama de schimbare. David Moyes încă nu a reușit să imprime acel entuziasm de la Everton, care la United, pe vremea lui Sir Alex, era frecvent domolit de rigori tactice. Dar e abia prima etapă, iar adaptarea la un nou antrenor, vezi și cazul lui Ancelotti la Real Madrid, nu-i așa facilă în toate situațiile. La City se pare că merge mai ușor, asta și pentru că Pellegrini parcă a lăsat mai ușoare frînele tactice pe care le impunea Mancini, dînd mai multă libertate în teren.

Apropo de Swansea, viitorul adversar al Petrolului, pe care mulți o văd, eronat după părerea mea, o echipă ce poate fi învinsă. Mi-a plăcut o caracterizare, pe care am citit-o pe Twitter în timpul meciului, ”Are echipament ca Real Madrid, joacă la fel ca Barcelona și pierde la fel ca Arsenal”. :))) Despre Arsenal, ceva mai încolo, tot în acest registru.

Există însă o mare problemă la Manchester United. Ea se are nume și prenume: Wayne Rooney. ”The goal machine” e altădată a devenit acum un actor cu rol secundar. Priviți imaginea de mai jos:

BR5Fdd5CcAAXyRL

Echipa se bucură în întregime, el e departe. Se spune în televiziune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Așa mi se pare și mie. Limbajul trupului de puține ori păcălește. Rooney nu e fericit în momentul ăsta. Nu știu dacă e o strategie a impresarilor, așa cum se întîmplă în fotbal, căci și la precedenta renegociere de contract au existat tensiuni, discuții și amenințări, iar rezultatul a fost un salariu foarte mare. E posibil. Mi se pare însă și o criză de personalitate, de ego. Poate și un soi de frustrare. Rooney nu mai e numărul unu la echipă, acesta e Van Persie, nu cred că se poate discuta asta. Pînă și David Moyes a avut momentul său de scăpare, sau poate de sinceritate, cînd a declarat că nu-l va lăsa să plece pe Rooney pentru că nu poate lăsa echipa fără variante în cazul în care lipsește Van Persie. Apoi a revenit și a încercat s-o dreagă, dar răul era deja făcut. Lui Rooney nu i-a picat deloc bine. Vrea să plece, voia să plece însă din sezonul trecut. Poate că după atîția ani la Manchester ar vrea să schimbe ceva în viața lui, poate că vrea să se convingă de ceea ce spun mulți, anume că e între primii 3 atacanți de careu din lume. Atunci cînd analizam obsesia Realului pentru Bale, am scris că în locul lui Florentino Perez m-aș arunca fără ezitare pe pista Rooney. Cu Cristiano, Ozil și Isco, Rooney ar face un careu de poveste la Madrid.

Două vorbe despre Chelsea. Echipa de start din prima etapă nu aduce noutăți în concepția de joc a lui Jose Mourinho. chelseaLipsește David Luiz, ceea ce întărește ideea că, în ciuda declarațiilor, el poate pleca. Nu știu dacă spre Barcelona, așa cum ar vrea presa spaniolă, mai degrabă spre Manchester, asta dacă United acceptă să-l lase pe Rooney la Chelsea și să ia un profil de jucător de care, poate, nu are nevoie. La United mai multă nevoie ar fi de un Modrici, de Ozil nu mai vorbesc, decît de un David Luiz. Sau de un Mata, despre care s-a mai vorbit. Un Mata care n-a jucat în prima etapă. A apărut în locul său acest De Bruyne, despre care toată lumea vorbește extrem de frumos, și care se unește la constelația de staruri, incredibilă poate acum vreo 10 ani, din ”naționala” Belgiei, pe care, personal, abia aștept s-o văd la Mondialul din Brazilia. La Chelsea, revenirea la obiceiurile din primul mandat al lui Mourinho par a se face destul de facil. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cu Rooney sau cu Lukaku, pentru că mie mi se pare că Fernando Torres nu e un profil care să-i convină lui Mourinho, la fel și Demba Ba.



Termin cu Arsenal. Promiteam mai sus să mă mențin într-un anume registru, mai degrabă vesel. Cred că fanii lui Arsenal vor zîmbi, căci destul au stat încruntați în aceste zile. La Arsenal nu s-a schimbat nimic. Cuvîntul ”prepare” apare la fel de frecvent în ziarele britanice, atunci cînd vine vorba de ținte din mercato. Arsenal se pregătește mereu să facă o ofertă, dar fie n-o face, fie nu-i oferta care trebuie. Iar jucătorii pleacă în alte detinații. Am văzut că s-a realizat și o echipă tip a celor care au fost în discuții cu Arsenal și au ajuns la alții. N-o mai găsesc, dar după modelul de la emisiunea Fotbal European, sigur se va găsi cineva să mă ajute.

Și dacă tot am spus că o imagine face cît o mie de cuvinte, mi se pare că situația de la Arsenal nu necesită o mie de cuvinte. Ea poate fi încadrată în poza de mai jos și în mesajul acelui fan către Arsene Wenger:

0_137679796602_news

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

Swansea trăiește momente memorabile în această perioadă. S-a calificat în finala Cupei Ligii de pe ”Wembley” și are șanse considerabile să prindă un loc de Europa League. La prima vedere posibilitatea e extrem de mare dacă privim superficial numele adversarului din finală, Bradford, dar mai ales divizia din care provine, a 4-a în ierarhia fotbalistică a Angliei. Așa au gîndit însă și cei de la Arsenal, poate și cei de la Aston Villa, iar acum ambele grupări vor vedea finala la televizor. Și ce bine le-ar fi prins un trofeu celor de la Arsenal, lui Arsene Wenger, situație în care se înscrie și Chelsea. Finala va fi un spectacol. Garantat. Sigur că un Arsenal-Chelsea ar fi fost mai apetisant din punct de vedere al ratingului, dar nu cred că cei care iubesc fotbalul nu vor dori să vadă un spectacol britanic în cel mai pur stil, un meci între două echipe mici, pe un stadion mare, dar care, n-am nici un dubiu, va fi arhiplin.

Subiectul acestor rînduri nu e însă Swansea. E legat totuși de echipa galeza. E vorba de Michu, atacantul care s-a luat la trîntă în clasamentul golgeterilor cu Van Persie, Rooney, Aguero și celelalte staruri plătite cu milioane de euro pe sezon. E o știre venită acum cîteva zile, dar care merită un pic comentată: Michu și-a prelungit contractul cu gruparea galeză pînă în 2014. Cîștigă un milion de euro net pe sezon, dar puțini sînt cei care cred acum că-l vor vedea pe spaniol în același tricou și-n 2016. Prelungirea e un premiu meritat pentru un jucător care e un exemplu de cum se construiește o carieră, de cum orice aparent pas înapoi poate fi un pas înainte, de cum să-ți depășești limitele, de cum să profiți de șanse fără să aștepți să ți se ofere cadouri.

Miguel Pérez Cuesta ”Michu” are 26 de ani, va face 27 în martie, posedă un fizic numai bun pentru un atacant, 1,85 și 80 de kilograme, ceea ce-i asigură și forță, și detentă, dar și mobilitate. Nu-i un atacant autentic, un vîrf de careu clasic, dar nici unul căruia mingea să-i joace feste, nu-i un Cristiano Ronaldo sau Messi, dar are un remarcabil simț al golului. Ceea ce s-a văzut pînă acum în Anglia.

  Michu a ajuns în Premier League după 3 sezoane la Celta și unul la Rayo Vallecano. A plecat de la Rayo pentru 2,5 milioane de euro, după un meci oarecum suspect cu Granada, în ultima etapă, la finalul căruia Rayo a bătut cu 1-0 în ultimele secunde și ambele s-au salvat, în dauna celor de la Villarreal. Perechea pe care a făcut-o cu Diego Costa la Rayo a fost remarcabilă, iar prestațiile l-au adus în atenția celor de la FC Sevilla. Andaluzii l-au vrut, dar negocierile s-au blocat la bani. N-au vrut să ofere mai mult de 1,5 milioane de euro, ofereau în plus și variante de jucători pentru împrumut, dar Rayo nu prea voia decît bani. În plus, nici la salariu nu s-au înțeles cei de la Sevilla cu Michu. El cîștiga 300.000 de euro brut la Rayo, fără bonusuri, i-au fost oferiți 500.000 de euro net la Sevilla, cifră rezonabilă dacă ne gîndim că actualul coleg al lui Michu de la Swansea, Pablo Hernandez, cîștiga la Valencia, echipă de Liga Campionilor totuși, 600.000 de euro brut, fiind și jucător din circuitul echipei naționale.

Așa că atunci cînd oferta celor de la Swansea a sosit, nimeni n-a mai stat pe gînduri. Nici Rayo, nici Michu și, mergînd mai departe, nici Valencia și Pablo Hernandez. Swansea i-a luat pe amîndoi, Michu cîștigă acum un milion de euro net, iar Pablo Hernandez, 1,3 milioane net. Cam astea sînt diferențele dintre un club de mijloc în Anglia și cluburile din Spania.

La începutul sezonului, puțini englezi auziseră de Michu. A recunoscut-o și Sir Alex Ferguson, chiar înaintea meciului direct jucat în Țara Galilor. A fost poate un pic răutăcios, iar Michu i-a plătit-o cu un gol, care i-a costat puncte pe United. O să vedem la final cît de importante. Acum toți englezii au auzit de el, ba mai nou se pune problema naturalizării pentru a putea fi folosit de ”naționala” Angliei. Spaniolii s-au sesizat și ei și e de presupus că Vicente Del Bosque îl va chema în februarie, la prima reunire a campioanei mondiale și europene.

Iar Swansea, unde nimic nu pare a fi făcut la voia întîmplării, vezi trecerea lină de la Brendan Rodgers la Michael Laudrup, va avea numai de cîștigat. Deja Laudrup a aruncat suma de 35 de milioane de euro ca posibil start al negocierilor pentru Michu.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă